Cred ca este unul dintre foarte putinele vinuri Davino care mi-a provocat sentimente oarecum contradictorii. Le voi puncta la capitolul concluzii, asa ca voi trece direct la scurtele impresii lasate de ast exemplar.
Nasul este foarte intens, chiar bombastic as putea spune. Mult fruct bine copt, aluzii florale puternice (soc, salcam), grapefruit din abundenta. Nu exista nici o nota "verde", vegetala sau altceva de genul acesta. Fructul este vioara intai dar, chiar si in acest caz, avem de-a face cu o intensitate rafinata, bine controlata si care nu sare dintr-o anumita schema. Gustativ, se continua aceleasi senzatii de fruct bine copt, multa piersica, para si caisa. Vinul are greutate dar este bine rotunjita si slefuita. Aciditatea este la un nivel ceva mai scazut decat m-as fi asteptat, final mediu-lung, dominat de note fructate, coaja de lamaie si niscaiva condimente.
Bun, si acum cateva concluzii. Cu toate ca vinul nu duce lipsa de precizia, seriozitatea si rafinamentul intalnite des la Davino, vireaza intr-o directie ceva mai putin pe placul meu - mult fruct, bombastic, in your face, mai ales la nivel olfactiv. In plus, aciditatea usor deficitara ma determina sa cred ca viitorul acestui SB este incert. Pe termen scurt s-ar putea sa mai castige putin, dar nu prea vad cum aciditatea va face fata fructului pe termen mediu-lung. Ma cam indoiesc. Totusi, cei care apreciaza mai mult acest stil vor gasi un vin serios si de incredere. Inca ceva: a rezistat cu brio la temperaturi mai ridicate, iar aciditatea a lasat impresia ca iese in evidenta ceva mai pregnant, odata cu cresterea nivelului de mercur in termometru.
Concursul de vinuri spumante romanesti 2024 si doua-trei panseuri
Acum 2 săptămâni
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu