Daca este sa analizez toate vinurile incercate din Lidl pana acum, o concluzie logica ar fi urmatoarea: oamenii se pricep destul de bine la a selecta vinuri reusite din Graves. Nu mai spun de preturile foarte competitive la care sunt aduse. Aceasta zona din Bordeaux, pe langa faptul ca o consider un soi de Mecca pentru fanii cupajelor clasice din Sauvignon Blanc si Semillon, este recunoscuta si pentru preturile nu tocmai mici pe care le ofera. De fapt, nu este nimic nou sub soare cand vine vorba de Bordeaux, in general.
Acest Arzac este un vin bun spre foarte bun la banii lui. Initial, undeva in jur de 25 lei, dupa care a urmat o reducere la 18 lei. Din cate se pare, cel putin o parte din el a vazut lemnul dar acesta nu este deloc intruziv, aromatic vorbind. Mai degraba se simte doar in textura vinului, una rotunda si foarte usor onctuoasa. Olfactiv, are un profil clasic: ardei gras, grapefruit, note florale venite pe filiera Semillon-ului, diverse fructe albe bine coapte. Toate vin la pachet intr-un ambalaj destul de retinut si elegant. Gustativ, nu da pe afara de complexitate dar prezinta o concentratie decenta a fructului; are cap, mijloc si coada, o aciditate bine integrata si un final mediu, dominat de note citrice si o nuanta migdalata foarte placuta si eleganta.
In concluzie, inca un vin de Graves foarte ok, bine facut si cu un profil clasic pentru zona din care provine. Iar la banii lui, trebuie sa fii cu adevarat carcotas sau rau intentionat sa-i reprosezi mare lucru.
D. Pedro de Soutomaior 2011 Albarino (Spania)
Albarino este un soi de gasit in zona galiciana Rias Baixas si, in ultimii ani, a cunoscut o destul de importanta expunere, mai ales in S.U.A. Ce-i drept, nu mai incercasem pana acum un astfel de vin asa ca o comanda la Belvini.de a constituit ocazia perfecta de a vedea ce si cum. Sa spunem ca am riscat putin, fiind vorba de un 2011. Dar cei care ma cunosc stiu prea bine ca am o atractie aproape morbida pentru albe care sunt considerate de multi moarte si ingropate. Evident, am fost din nou inspirat, pentru ca vinul s-a prezentat extrem de proaspat si nevatamat.
Olfactiv, acest Albarino nu-si arata deloc varsta, asta daca este sa ma iau dupa preconceptiile multora. Fructul proaspat este la el acasa, nici zare de arome mature. Cred ca este vinul in care am simtit cea mai intensa nota de avocado, din toate incercate pana acum. Acest fruct domina in mod evident ostilitatile, lasand totusi loc si unor urme de citrice, mar si caise, plus adieri florale. Gustativ, echilibrul dintre fructul concentrat si aciditatea inca vie este foarte reusit. Finalul este destul de lung, cu note citrice racoritoare si aluzii usor picante.
Pentru aproximativ 5 Euro/sticla, am primit un vin care, in mod clar, se comporta ca unul la pret cel putin dublu. Si pot spune ca mi-a deschis apetitul pentru a experimenta si alte exemple obtinute din acest soi foarte interesant. In plus, se pare ca, atunci cand este facut cum trebuie, Albarino are si un potential de invechire cel putin pe termen mediu.
Olfactiv, acest Albarino nu-si arata deloc varsta, asta daca este sa ma iau dupa preconceptiile multora. Fructul proaspat este la el acasa, nici zare de arome mature. Cred ca este vinul in care am simtit cea mai intensa nota de avocado, din toate incercate pana acum. Acest fruct domina in mod evident ostilitatile, lasand totusi loc si unor urme de citrice, mar si caise, plus adieri florale. Gustativ, echilibrul dintre fructul concentrat si aciditatea inca vie este foarte reusit. Finalul este destul de lung, cu note citrice racoritoare si aluzii usor picante.
Pentru aproximativ 5 Euro/sticla, am primit un vin care, in mod clar, se comporta ca unul la pret cel putin dublu. Si pot spune ca mi-a deschis apetitul pentru a experimenta si alte exemple obtinute din acest soi foarte interesant. In plus, se pare ca, atunci cand este facut cum trebuie, Albarino are si un potential de invechire cel putin pe termen mediu.
Inca 3 bucati din Lidl
Voi intra direct in paine, fara explicatii suplimentare de genul "cum" si "de ce".
1. Tirant lo Blanch 2011 (Valencia)
- la momentul aparitiei sale in cadrul Saptamanii spaniole din Lidl, acest valencian era si cel mai scump: 22 lei. L-am achizitionat la reducere, in jur de 15 lei. Chipurile este o editie limitata la "doar" 345 de baricuri. Cum naiba se poate considera asta limitata, habar n-am. Cupaj interesant de Syrah, Merlot, Cab Sauv si Cab Franc. Inca de la extragerea dopului, am avut un presentiment cam nasol. Motivul este simplu: dopul a inceput sa se roteasca odata cu miscarea tirbusonului. M-am asteptat imediat la unele semne de oxidare prematura si de ce mi-a fost frica nu am scapat. Pacat de dopul lung si destul de sanatos in aparenta. Olfactiv, predomina notele de oxidare, gen caramel si zahar ars. Se pot simti si aluzii fructate, plus ceva piper in fundal, dar nici ca au vrut sa iasa vreo clipa in fata. Gustativ insa, lucrurile au stat ceva mai bine. Tone de fructe rosii, negre si condimente, vinul lasand impresia de vascozitate printr-o concentratie over the top. Salvarea vine din partea unei aciditati destul de sustinute si a unei structuri taninoase surprinzator de prezenta pe finalul mediu-lung, suculent si condimentat. Daca nu ar fi fost o sticla cu probleme, ar fi devenit vinul perfect la banii lui. Chiar daca stilul afisat nu-mi inspira mai nimic. Cu toate astea, de departe cel mai serios spaniol adus in Lidl.
2. Chateau Fonguillon 2010 (Montagne Saint-Emilion)
- 22 lei, redus de la 30. Iata ca am dat si de acel 2010 care nu prea face cinste super-recoltei respective. Nu prea inteleg ce s-a intamplat aici, daca este vorba de fruct necopt sau poate extractivitate excesiva. Probabil cele doua combinate, astfel ca rezultatul final este unul extrem de verde/vegetal. Are scurte momente in care simti ca ai in fata un Bdx, dar la sfarsit este mult prea putin. Pacat de impresia initiala de fruct pur si suculent, dar care este omorata in fasa de un final exagerat de amarui. Da, pana si un fan al notelor vegetale (adica moi) poate fi proiectat la podea de o asemenea lovitura. Singura bila alba este modul in care ascunde cei 14,5% alcool, atata de bine incat ai impresia ca incerci un vin de maxim 12%. La mile distanta de Chateau La Bourree, care s-a dat initial la acelasi pret.
3. Fruite Cotes du Rhone 2012
- am pastrat ce-a fost mai bun pentru sfarsit. Culmea, de data aceasta, vinul 'al mai ieftin s-a dovedit a fi si cel mai reusit per total. Am dat doar 6 lei pe sticla si am primit un vinut fix pe placul meu: fruct light, pur, direct, care te indeamna sa dai pe gat pahar dupa pahar, cu o viteza ametitoare. Foarte asemanator cu un cru Beaujolais, chiar si la profilul aromatic. Cu toate astea, pe final aduce in prim plan o serie de tanini fermi care il fac sa puncteze si la capitolul seriozitate. Nu va ganditi acum ca are o structura ametitoare, dar totusi nu e chiar un suculet de struguri inofensiv si plat. Iar indicatia de pe contra-eticheta, cum ca ar avea un potential de 3-5 ani, isi gaseste oarecum justificarea. Acum imi pare rau ca nu am luat toate sticlele disponibile.
1. Tirant lo Blanch 2011 (Valencia)
- la momentul aparitiei sale in cadrul Saptamanii spaniole din Lidl, acest valencian era si cel mai scump: 22 lei. L-am achizitionat la reducere, in jur de 15 lei. Chipurile este o editie limitata la "doar" 345 de baricuri. Cum naiba se poate considera asta limitata, habar n-am. Cupaj interesant de Syrah, Merlot, Cab Sauv si Cab Franc. Inca de la extragerea dopului, am avut un presentiment cam nasol. Motivul este simplu: dopul a inceput sa se roteasca odata cu miscarea tirbusonului. M-am asteptat imediat la unele semne de oxidare prematura si de ce mi-a fost frica nu am scapat. Pacat de dopul lung si destul de sanatos in aparenta. Olfactiv, predomina notele de oxidare, gen caramel si zahar ars. Se pot simti si aluzii fructate, plus ceva piper in fundal, dar nici ca au vrut sa iasa vreo clipa in fata. Gustativ insa, lucrurile au stat ceva mai bine. Tone de fructe rosii, negre si condimente, vinul lasand impresia de vascozitate printr-o concentratie over the top. Salvarea vine din partea unei aciditati destul de sustinute si a unei structuri taninoase surprinzator de prezenta pe finalul mediu-lung, suculent si condimentat. Daca nu ar fi fost o sticla cu probleme, ar fi devenit vinul perfect la banii lui. Chiar daca stilul afisat nu-mi inspira mai nimic. Cu toate astea, de departe cel mai serios spaniol adus in Lidl.
2. Chateau Fonguillon 2010 (Montagne Saint-Emilion)
- 22 lei, redus de la 30. Iata ca am dat si de acel 2010 care nu prea face cinste super-recoltei respective. Nu prea inteleg ce s-a intamplat aici, daca este vorba de fruct necopt sau poate extractivitate excesiva. Probabil cele doua combinate, astfel ca rezultatul final este unul extrem de verde/vegetal. Are scurte momente in care simti ca ai in fata un Bdx, dar la sfarsit este mult prea putin. Pacat de impresia initiala de fruct pur si suculent, dar care este omorata in fasa de un final exagerat de amarui. Da, pana si un fan al notelor vegetale (adica moi) poate fi proiectat la podea de o asemenea lovitura. Singura bila alba este modul in care ascunde cei 14,5% alcool, atata de bine incat ai impresia ca incerci un vin de maxim 12%. La mile distanta de Chateau La Bourree, care s-a dat initial la acelasi pret.
3. Fruite Cotes du Rhone 2012
- am pastrat ce-a fost mai bun pentru sfarsit. Culmea, de data aceasta, vinul 'al mai ieftin s-a dovedit a fi si cel mai reusit per total. Am dat doar 6 lei pe sticla si am primit un vinut fix pe placul meu: fruct light, pur, direct, care te indeamna sa dai pe gat pahar dupa pahar, cu o viteza ametitoare. Foarte asemanator cu un cru Beaujolais, chiar si la profilul aromatic. Cu toate astea, pe final aduce in prim plan o serie de tanini fermi care il fac sa puncteze si la capitolul seriozitate. Nu va ganditi acum ca are o structura ametitoare, dar totusi nu e chiar un suculet de struguri inofensiv si plat. Iar indicatia de pe contra-eticheta, cum ca ar avea un potential de 3-5 ani, isi gaseste oarecum justificarea. Acum imi pare rau ca nu am luat toate sticlele disponibile.
Doua albe ieftine si bune de la Domeniile Franco-Romane
Vinul bun si ieftin nu prea face parte din realitatea sau macar folclorul plaiurilor mioritice. Pentru ca asa este in tenis, deh. La noi, leaganul democratiei originale a lui nea Ilici, totul este putin mai altfel. Altfel nu ar mai fi nimic original, nu? Trecand peste asta, ma bucur sa constat ca Domeniile Franco-Romane sunt alive and kicking, asta dupa ce viitorul nu suna prea bine de la o vreme incoace. Cu toate ca acest producator se poate lauda ca fiind una dintre cele mai vechi investitii straine in domeniu de pe la noi, pentru iubitorii nostri de vin a zburat mai mereu pe sub bataia radarelor. Pe scurt, proprietarul este Denis Thomas (originar din Burgundia), un mic "nebun" care s-a hotarat ca ar putea face vinuri eco prin Dealu Mare. Mai mare nebunie mi se pare sa insisti pe un soi pretentios cum este Pinot Noir, si mai ales intr-o zona ca Dealu Mare. Mai toti cunoastem ce exemplare fara prea mare legatura cu acest soi pot iesi de aici. Dar se pare ca originile si filozofia burgunde te ajuta sa obtii ceva interesant si tipic, chiar si pe marele nostru deal.
Dar nu despre Pinot am sa va relatez acum, ci despre doua albe gasite in Auchan, sub o eticheta care mi-a trezit instant amintiri dintre cele mai placute: Chateau Pietro. Pentri cei mai cei dintre cunoscatori, inca se mai poate gasi pe piata o Tamaioasa Romaneasca 2000, lansata sub aceasta eticheta. Acum vreo 2 ani, cand am incercat-o ultima data, era inca bine mersi in viata si nu dadea semne ca ar obosi din cale-afara. Sa revenim. Dupa cum va spuneam mai sus, am depistat in Auchan 2 vinuri proaspat lansate: o Feteasca Alba demisec si un Sauvignon Blanc sec, ambele din recolta 2013. Pretul? Unul modic, 12 lei.
Feteasca Alba este un vin cat se poate de curat, cu note ierboase si de fructe albe; gustativ, restul de zahar este cam ridicat (cred ca e la limita de sus a demisecului), fruct bine copt, final scurt, citric, aciditate buna. Mi s-a parut ca senzatia dulce se mai estompeaza odata ce vinul respira mai mult in pahar. Un vin simplu, corect si foarte baubil. Nice job.
SB-ul, in schimb, m-a cam dat pe spate. Alaturi de cel produs de Averesti, a reprezentat cea mai neasteptata si placuta surpriza pe anul asta. Cel putin in materie de vinuri romanesti low cost. Tipic pana in maduva oaselor, cu note de soc si ardei gras in prim plan, fructe albe bine coapte, grapefruit. Gustativ, are o concentratie peste limita admisa la acesti bani, dar nu lasa vreo clipa impresia de greutate si platitudine pe care o afiseaza atat de multe albe din Dealu Mare. Aciditatea este la cote ridicate, finalul mediu este dominat de impresii acrisoare-amarui, amintind de coaja de grapefruit.
Mai este mult pana sa ajungem la nivelul Spaniei sau al celor din Lumea Noua, dar ma bucur de existenta unor producatori autohtoni care demonstreaza ca se pot obtine vinuri ok la preturi corecte. Din pacate, sunt inca prea putini care fac parte din aceasta categorie.
Dar nu despre Pinot am sa va relatez acum, ci despre doua albe gasite in Auchan, sub o eticheta care mi-a trezit instant amintiri dintre cele mai placute: Chateau Pietro. Pentri cei mai cei dintre cunoscatori, inca se mai poate gasi pe piata o Tamaioasa Romaneasca 2000, lansata sub aceasta eticheta. Acum vreo 2 ani, cand am incercat-o ultima data, era inca bine mersi in viata si nu dadea semne ca ar obosi din cale-afara. Sa revenim. Dupa cum va spuneam mai sus, am depistat in Auchan 2 vinuri proaspat lansate: o Feteasca Alba demisec si un Sauvignon Blanc sec, ambele din recolta 2013. Pretul? Unul modic, 12 lei.
Feteasca Alba este un vin cat se poate de curat, cu note ierboase si de fructe albe; gustativ, restul de zahar este cam ridicat (cred ca e la limita de sus a demisecului), fruct bine copt, final scurt, citric, aciditate buna. Mi s-a parut ca senzatia dulce se mai estompeaza odata ce vinul respira mai mult in pahar. Un vin simplu, corect si foarte baubil. Nice job.
SB-ul, in schimb, m-a cam dat pe spate. Alaturi de cel produs de Averesti, a reprezentat cea mai neasteptata si placuta surpriza pe anul asta. Cel putin in materie de vinuri romanesti low cost. Tipic pana in maduva oaselor, cu note de soc si ardei gras in prim plan, fructe albe bine coapte, grapefruit. Gustativ, are o concentratie peste limita admisa la acesti bani, dar nu lasa vreo clipa impresia de greutate si platitudine pe care o afiseaza atat de multe albe din Dealu Mare. Aciditatea este la cote ridicate, finalul mediu este dominat de impresii acrisoare-amarui, amintind de coaja de grapefruit.
Mai este mult pana sa ajungem la nivelul Spaniei sau al celor din Lumea Noua, dar ma bucur de existenta unor producatori autohtoni care demonstreaza ca se pot obtine vinuri ok la preturi corecte. Din pacate, sunt inca prea putini care fac parte din aceasta categorie.
Micutul Sauternes: Chateau Bertrand 2011 Sainte-Croix-Du Mont (Franta)
Daca mai toti impatimitii au auzit de Sauternes, am serioase indoieli ca Sainte-Croix-Du Mont prezinta vreun interes catusi de putin. Dar cam asta se intampla cand ai frati mai mari, celebri si cu expunere mediatica masiva. Esti nevoit sa stai mai mereu in umbra lor sperand ca, intr-o zi, va veni si vremea afirmarii definitive. Aceasta regiune din Bordeaux are o suprafata totala de circa 500 ha si este un mic paradis pentru ciudata si inca enigmatica cipuerca botrytis. Dupa cum v-ati dat deja seama, in Sainte-Croix-Du Mont vinurile dulci stapanesc intregul regat. Sunt considerate un soi de Sauternes pentru "saraci", ceea ce in traducere libera inseamna de fapt: preturi destul de mici, calitate destul de ridicata. Se cultiva fix aceleasi soiuri ca si in cazul alora mai faimosi: Semillon, Sauvignon si Muscadelle. Au cam aceleasi caracteristici senzoriale, doar ca cele mai multe exemple nu sunt la fel de concentrate si penetrante ca un Sauternes cu pedigree.
Acest Chateau Bertrand mi-a picat in mana din intamplare. Fiind in Lidl zilele trecute, privirea mi-a fost atrasa de o oferta care m-a facut sa ridic circumspect din sprancene. Atunci cand a aparut in magazinul mentionat, pretul era 30 lei. Acum beneficia de o reducere de 80% (?!), fiind vandut la un pret de nimic: 6 lei. Sa fiu idiot sa nu profit de asa ceva, mai lipsea sa-mi ofere si o punga de crackers la pachet. Stiind ca si strumfitei mele, Diana, ii plac anumite dulcegarii (o mare fana Tokaji, apropos), am avut toate motivele sa nu stau nici o clipa pe ganduri.
Culoare auriu intens, cu oarecare irizatii verzui. Initial, nasul vine cu o avalansa de flori de musetel si salcam dar care se linisteste dupa o perioada de repaos la pahar. Profil clasic, cu fructe confiate, caise uscate, o idee de ananas, miere si o doza sanatoasa de condimente, marca botrytis. Gustativ, concentratia fructului este medie, invaluie placut cerul gurii, oferind o senzatie interesanta de catifelare. Fructele uscate sunt vioara intai, vinul este foarte dulce dar reuseste sa nu devina cleios datorita unui final dominat de senzatii citrice, unde coaja de portocala este evidenta. Post-gust lung (peste 40 de secunde), "smooth", persistent si condimentat.
Intr-adevar, sunt destule in comun cu un Sauternes, iar potentialul de invechire pare destul de serios. Asta daca este pastrat in conditii ideale, deoarece mi-a lasat impresia ca putea mai mult daca nu ar fi petrecut aproape 2 ani, ratacit prin depozitele Lidl. Merita lejer si cei 30 lei intiali, daramite 6 lei. La acesti bani, deja este cel mai bun vin dulce din universul cunoscut.
Acest Chateau Bertrand mi-a picat in mana din intamplare. Fiind in Lidl zilele trecute, privirea mi-a fost atrasa de o oferta care m-a facut sa ridic circumspect din sprancene. Atunci cand a aparut in magazinul mentionat, pretul era 30 lei. Acum beneficia de o reducere de 80% (?!), fiind vandut la un pret de nimic: 6 lei. Sa fiu idiot sa nu profit de asa ceva, mai lipsea sa-mi ofere si o punga de crackers la pachet. Stiind ca si strumfitei mele, Diana, ii plac anumite dulcegarii (o mare fana Tokaji, apropos), am avut toate motivele sa nu stau nici o clipa pe ganduri.
Culoare auriu intens, cu oarecare irizatii verzui. Initial, nasul vine cu o avalansa de flori de musetel si salcam dar care se linisteste dupa o perioada de repaos la pahar. Profil clasic, cu fructe confiate, caise uscate, o idee de ananas, miere si o doza sanatoasa de condimente, marca botrytis. Gustativ, concentratia fructului este medie, invaluie placut cerul gurii, oferind o senzatie interesanta de catifelare. Fructele uscate sunt vioara intai, vinul este foarte dulce dar reuseste sa nu devina cleios datorita unui final dominat de senzatii citrice, unde coaja de portocala este evidenta. Post-gust lung (peste 40 de secunde), "smooth", persistent si condimentat.
Intr-adevar, sunt destule in comun cu un Sauternes, iar potentialul de invechire pare destul de serios. Asta daca este pastrat in conditii ideale, deoarece mi-a lasat impresia ca putea mai mult daca nu ar fi petrecut aproape 2 ani, ratacit prin depozitele Lidl. Merita lejer si cei 30 lei intiali, daramite 6 lei. La acesti bani, deja este cel mai bun vin dulce din universul cunoscut.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)