Cum sa deschideti o sticla de vin vechi

miercuri, 30 noiembrie 2011

0 comentarii
Francois Audouze este un personaj extrem de cunoscut, mai ales in lumea bautorilor de vinuri vechi. Un colectionar inrait si un adevarat specialist in acest domeniu. Metodele sale sunt folosite din ce in ce mai mult de iubitorii unor astfel de licori, si pe buna dreptate, pentru ca sunt eficiente. Ce imi place mie la Audouze este ca, spre de deosebire de alti colectionari, nu pare genul interesat sa profite financiar la maxim de situatia sa, scotandu-si comorile la licitatie prin Hong Kong. In schimb, el prefera sa organizeze periodic asa-numitele "wine dinners", un concept ce prinde din ce in ce mai mult si la noi. De altfel, si eu ma gandesc serios sa intru pe acest teritoriu, pentru ca vinurile ceva mai deosebite merita sa fie impartite cu altii, si nu baute de unul singur intr-un apartament :)

Dar pana atunci, va invit sa aruncati o privire aici, pentru a prinde tehnica aplicata de Audouze la deschiderea unei sticle de vin vechi. Dupa cum va puteti da seama, un vin matur sau vechi necesita o atentie suplimentara, mai ales datorita dopurilor care se deterioreaza in timp. In mare, metoda lui Audouze implica doua tipuri de tirbuson: unul normal si unul ceva mai special, cu o spirala lunga. Bineinteles, trebuie sa aveti la dispozitie si alte gadget-uri, dupa cum veti vedea in pozele link-ului de mai sus.

De asemenea, mai jos puteti viziona si un scurt interviu in care Audouze isi explica metoda. Succes!




Cum sa acorzi puncte unui vin pe care nu l-ai baut

sâmbătă, 26 noiembrie 2011

6 comentarii
In ultima vreme, discutiile cu privire la necesitatea punctarii vinurilor au atins cele mai inalte culmi. Atat in blogosfera autohtona, dar si pe la expertii din afara. Atatea gusturi in materie, atatea pareri, cum este si normal. Vedeti, asta este unul dintre principalele motive pentru care fug de puncte :) Cei care imi citesc blog-ul, imi cunosc parerea despre subiect. Nu mi-am schimbat-o si nu mi-o voi schimba vreodata.

Dar acum nu doresc sa-mi insir toate gandurile personale despre puncte. Tot cautand pe internet povesti interesante, am dat de  ceva care m-a cam lasat masca. Personajul principal este, din nou, Robert Parker. Chiar daca nu ma incanta deloc sistemul sau de notare, am un respect deosebit pentru opiniile sale. Pana la urma, inca este cel mai influent critic de vin, nu vreun neica nimeni din Galati. Totusi, mister Parker are si momente in care da cu bata-n balta, uneori la modul salbatic. Atat in ceea ce priveste unele vinuri analizate, cat si anumite situatii in care isi pierde orice urma de credibilitate.

Si ajungem la povestea cu pricina. Pe de o parte, il avem pe RP. De cealalta parte avem un vin celebru, Chateau de Beaucastel. Anul 2007. La momentul lansarii campaniei en primeur, s-a anuntat cu surle si trambite ca Parker a notat vinul respectiv. Dar, stati putin, surpriza: avocatul nostru nici nu a gustat vinul, asta chiar dupa spusele sale! Pai si atunci, de unde a aparut nota respectiva? Dupa spusele aceluiasi Parker, se pare ca a degustat totusi ceva; in speta, vinuri din cele 13 soiuri individuale ce intra in componenta finala a produsului finit. Asta inainte ca amestecul sa fie realizat. Si uite asa, Chateau de Beaucastel 2007 a fost binecuvantat cu un scor preliminar de 93-95 pct, fara ca macar vinul sa fie "asamblat".

Curat murdar, coane Parker, n-am ce zice. Cred ca vanatorii de puncte sunt foarte mandri de astfel de practici. Oameni buni, incercati sa cumparati vin, nu puncte. Asa se pierd in ceata multe vinuri care merita atentia voastra, dar al caror singur ghinion este acela de a nu avea atasat un scor de 90+ in dreptul lor.

Stupid


Exista vinuri "icon" romanesti?

miercuri, 23 noiembrie 2011

14 comentarii
Un nou articol semnat de Jamie Goode mi-a atras atentia. De data aceasta, subiectul este legat de asa-numitele vinuri "icon". V-am mai adus si eu in atentie cate ceva despre ele, cu ceva timp in urma. Atunci, am facut referire la californienele gen Screaming Eagle & Co.

Se pare ca virusul vinurilor icon cuprinde, incet-incet,din ce in ce mai multi producatori de pretutindeni. Reteta e simpla: se "confectioneaza" un vin din struguri alesi pe spranceana, continutul se introduce intr-o sticla grea (de preferat), se pune o eticheta fancy, un pret pe masura si se asteapta notele uriase ale criticilor entuziasmati. Bineinteles, o nota mai mare asigura vanzari mai sustinute. Asa cum bine spune si Goode, problema cea mare este ca toate aceste vinuri sunt ca si clonate: puternice, ultra-concentrate, fruct mult si dulce si, normal, stejar nou-nout cat cuprinde.

Apoi, am stat si mi-am pus intrebarea: oare la noi putem spune ca exista astfel de vinuri? Doresc sa va las pe voi sa veniti cu exemple, daca veti considera ca acestea exista. Incercati sa luati in considerare mai ales pretul, un factor important in ecuatia data. Succes :)

Un icon chilian

Cantina di Soave - Amarone della Valpolicella Cadis 2007 (Italia)

marți, 22 noiembrie 2011

3 comentarii
O descriere pe larg a producatorului si a vinului mai sus amintit, puteti gasi la George. Nu am fost si inca nu sunt un mare fan al vinurilor italiene. Bineinteles, exista si exceptii de genul Barolo, Barbaresco sau, ocazional, Chianti Classico. In rest, aceasta zona a lumii nu ma atrage in mod deosebit. Cu atat mai mult, astfel de vinuri speciale gen Amarone sau Recioto. Inteleg ca sunt chestii putin diferite de ceea ce incercam de obicei, ca procesul de obtinere este unul destul de complicat, dar cu gusturile personale nu te pui.

Nu mi-am schimbat optica nici dupa ce am incercat acest Amarone. Nu intelegeti gresit, este un vin foarte bun, bine facut si, sa spunem, diferit. Dar este unul pentru cei care apreciaza cu adevarat stilul respectiv.

Mai intai, te intampina o culoare rubinie intensa, cu tente sangerii. Un nas nu din cale afara de intens, cum te-ai astepta in cazul unui Amarone. Oarecum de inteles, deoarece sticla fusese deschisa de ore bune si decantata inca ceva timp la mine. Cuvantul de ordine este tutun, fie ca vorbim de foi sau de ceea ce ramane in scrumiera dupa ce tragi un fum. Dupa care urmeaza note intense de piele, ceva fructe rosii dar adevaratul dirijor este pruna. Proaspata, uscata, afumata, de care vreti. Gustativ, avem de-a face cu un vin dens, dar cu o greutate destul de bine tinuta sub control. Nu este atat de intens si lipicios ca alte exemplare de acest gen. Ba chiar as putea spune ca mi s-a parut o varianta ceva mai light de Amarone, in sensul in care poate fi baut mai usor decat te-ai astepta. Fructe bine coapte, visina uscata si o mineralitate surprinzatoare. Taninii sunt bine integrati si fini, iar aciditatea este cam suspect de bine reprezentata. Final suculent, dominat de condimente, cireasa, pruna si o idee de ciocolata amaruie.



Din cate stiu, pretul unei sticle este in jurul a 30 Euro. Pentru un Amarone, sa-i spunem entry-level, e o afacere destul de buna. Doar daca sunteti atrasi de acest tip de vinuri.


Domaine des Aubuisieres 2010 "Cuvee de Silex" - Vouvray (Franta)

sâmbătă, 19 noiembrie 2011

4 comentarii
Domaine des Aubuisieres este detinut de Bernard Fouquet, un producator cunoscut din Vouvray (Loire), proprietarul a circa 26 ha de vie, dintre care 21 ha doar cu Chenin Blanc.

Primul lucru ce mi-a atras atentia cand am primit sticla a fost prezenta unui screwcap de tip Stelvin, o prezenta ceva mai eleganta decat varianta traditionala a acestui tip de dop. Din spusele lui Chris Kissack, Bernard a trecut la aceasta masura mai mult la presiunile clientilor lui mai importanti, cu toate ca nu prea se arata incantat de ea. Ma rog, asa o fi, conteaza mai putin, sa trec rapid la acest Vouvray tanar si nelinistit.


 Culoare galbena stralucitoare, cum ii sta bine unui Chenin. Nasul este foarte expresiv, cu nuante evidente de pepene galben, tonuri florale si citrice, dar si o idee de ananas. Gustul debuteaza in forta, vinul este rotund, plin in atacul initial, fructe albe bine coapte, pepene galben. Cu toate ca da senzatia de exuberanta, se simte o oarecare eleganta aparte. Dupa care vinul vireaza catre un final sec, mineral si citric, cu o aciditate bine integrata. Este clar un Vouvray inca foarte tanar, cu potential de imbunatatire pe termen mediu. Vinul nu este foarte complex, dar bine facut si structurat. Drept dovada, chiar si la temperaturile mari din camera, acesta nu s-a "rupt", pastrandu-si structura intacta.


O foarte buna expresie a acestui soi ce face furori mai ales in Africa de Sud. Dar ar fi bine sa incercati mai des si exemplele "originale" din Valea Loarei :)

Pret: 8 Euro/sticla - Belgia

Reintalnire cu un vechi amic: Rosso di Valachia 2006

joi, 17 noiembrie 2011

3 comentarii
Intotdeauna am avut o slabiciune pentru acest vin. Despre varianta 2005, am scris chiar la inceputurile acestui blog. Inca de atunci, am sustinut ca Rosso di Valachia este unul dintre putinele vinuri autohtone serioase, plasate in pragul de pret 20-25 lei. Nu mi-am schimbat parerea de-a lungul timpului, iar acest 2006 a venit sa mi-o confirme o data in plus.

Culoare rubinie stralucitoare, fara prea multe semne de maturitate. Nas neasteptat de intens, deschis, dominat de fructe rosii bine coapte si mature, visina, pruna uscata si afumata, ierburi aromate, piper. Exista si note de baric (a se citi usor lactate), dar acestea sunt foarte bine integrate in peisaj. Gustativ, vinul se prezinta foarte bine structurat, poate nu la fel de corpolent ca in tinerete, dar asta este o chestie normala odata ce inaintezi in varsta. Usor de baut, chiar elegantos pe alocuri, fructe rosii la greu, condiment. Aciditate foarte bine infipta, iar taninii sunt inca prezenti la datorie. Final mediu usor piperat si mineral, post-gust destul de persistent, cu tone de visina proaspata. In conditii normale de pastrare, baiatul asta ajunge la 10 ani fara prea mari eforturi.

Rosso este, probabil, unul dintre putinele vinuri romanesti facute inca in stilul Lumii Vechi. Nu este expansiv, ci liniar si structurat. Daca nu ma insel, 2002 a fost prima varianta a acestui vin, ceea ce il face un bun candidat pentru organizarea unei verticale. Cate vinuri in categoria lui de pret se pot lauda cu asta?

Sticla in cauza a fost achizitionata din Billa, la doar 17 lei.

Pont

marți, 15 noiembrie 2011

12 comentarii
Daca va bate gandul vreodata sa faceti o vizita la vecinii de peste Prut, am un mic pont.

Locatia: Vama Giurgiulesti - Duty Free.
Subiect: Negru de Purcari sau Rosu de Purcari - nu am fost atent la an.
Pret: 9 Euro/sticla

Tinand cont ca pe la noi se gaseste la un pret de vreo 90 de lei, probabil mai mult in anumite locatii, poate deveni o mica afacere. De mentionat si preturile foarte bune la tarii, whisky sau cognac, toate la 1 litru. De ex, Grant's la 5 euro, single malt-uri sub 100 de lei, cognac Camus in jur de 20 euro, etc. Bineinteles, nu ezitati sa intrati in sat pentru a va face plinul cu bomboane Bucuria, sau cu motorina/benzina la 1 euro si ceva/litrul :)

Medaliatii Premiilor de Excelenta Vinul.ro (2011)

vineri, 11 noiembrie 2011

6 comentarii
Listele complete ale castigatorilor acestor premii le puteti gasi aici si aici. Nu le voi mai insira si eu, pentru ca nu are nici un rost. Dupa cum bine remarca si George, rezultatele de anul acest sunt ceva mai "normale", in comparatie cu ce a iesit anul trecut.

Cum eu sunt printre cei care nu prea dau importanta concursurilor de vinuri, nu voi sta sa fac o analiza complexa pe aceasta tema. Pe cat de obiectiva se doreste a fi o asemenea abordare, pana la urma tot preferintele si starea degustatorilor din acel moment primeaza. In plus, mai sunt o gramada de factori care pot influenta pozitiv sau negativ o mostra sau alta. mai ales intr-o competitie de genul asta. Totusi, este de laudat demersul, nimic de spus la acest capitol.

O singura remarca as avea, cu privire la rezultatele finale. Ma asteptam ca tot un vin dulce sa "fure show-ul". Acesta este deja celebrul Sirena Dunarii Riesling 2001 (Vinarte), cel care a obtinut cea mai mare nota din concurs. Daca sunteti fani ai acestui stil, il puteti incerca. Este deja scump si tare imi este sa nu mai urce putin pretul dupa o asemenea performanta. Ce parere am eu despre el? L-am incercat anul trecut la Goodwine si, in timp ce nasul mi-a placut, gustul m-a dezamagit putin. Mi s-a parut prea greu si lipicios, cu o mare carenta la nivel de aciditate. O sa spuneti ca e oarecum normal, are o varsta. Ei bine, intamplarea a facut ca in aceeasi zi, dupa Goodwine, sa particip la o alta degustare unde m-am delectat cu un Sauternes - Chateau RayneVigneau 2000. Un exemplar mult mai echilibrat, cu o aciditate excelenta care il salva de la platitudine. In viziunea mea, Sirena Dunarii se afla deja pe drumul declinului si nu prea mai vad sanse de imbunatatire in cazul lui. Deci, de incercat cat mai rapid, daca va bate gandul sa-l cumparati.

In rest, voi incerca sa fac iar pe militianul preturilor in perioada urmatoare :) Am oaresice banuieli ca unele vinuri din lista vor suferi modificari tarifare.

P.S. Concluziile referitoare la Sirena Dunarii se bazeaza exclusiv pe impresiile lasate la momentul degustarii. De aceea, fiecare e liber sa-si exprime propriile pareri legate de vinul respectiv, bazate pe degustari mai recente. Exista si posibilitatea variatiei de sticla.

Sirena Dunarii 2001

La Pialade 2003 - Cotes du Rhone (Franta)

marți, 8 noiembrie 2011

2 comentarii
Inainte de a trece la descrierea acestui vin, nu ar strica putina istorie, nu?

La Pialade nu este chiar un vin oarecare, chiar daca poarta umila denumire de origine Cotes du Rhone. Pentru cei familiarizati cu Chateauneuf-du-Pape sau cu vinurile scumpe si legendare, in general, Chateau Rayas ar trebui sa aprinda un beculet. Este vorba de, probabil, cel mai mitizat "copil" din Chateauneuf. Stiu, toata lumea a auzit de Beaucastel, Jaboulet, Pegau, dar Rayas a fost si este ceva special in panoplia legendelor din aceasta zona. Aceasta imagine se datoreaza, in primul rand, regretatului Jacques Reynaud, cel care a dus Rayas pe culmile gloriei. Un caracter extrem de ciudat, cunoscut ca un tip incredibil de timid, retras si introvertit. Putini au fost cei care au reusit sa viziteze Chateau Rayas. Iar cand era vorba de vizite, Jacques se ascundea la propriu pe unde apuca. Dupa moartea acestuia, in 1997, fiul sau Francois a preluat fraiele proprietatii. Vinurile principale produse de Rayas se vand la preturi mari, asta datorita suprafetei mici (13 ha) si unei productii mai mult decat limitate - aproximativ 15 hl/ha. 100% Grenache, o alta anomalie in zona. Pentru a va face o idee, recolta 1978 se vinde in acest moment cu peste 1000 euro/sticla. Totusi, recoltele mai recente pot fi gasite in zona 150 euro/sticla.


La Pialade este vazut ca cel mai de jos nivel din productia celor de la Rayas. Fructul considerat nedemn de a intra in principalele cuvee-uri, este vinificat si comercializat sub aceasta denumire. Dar daca va inchipuiti ca vinul in cauza este o posirca, va inselati amarnic. Aici intervine pedigree-ul de exceptie al producatorului.

Destul cu povestile, sa trecem la disectie.

Culoare: rosu-trandafiriu, foarte deschisa, cu reflexii portocalii.

Nas: superb este de ajuns? :) Nuante de fruct matur, tone de zmeura proaspata si, din nou, acea senzatie de toamna care vine odata cu maturizarea. Ierburi aromate, cirese negre, capsuni si piper. Dupa o vreme, note florale intoxicante. Dupa mai multa vreme, intervine pamantul, urmeaza aluzii mentolate, putina afumatura, tutun aromat si note sangerii. Un nas exuberant, neasteptat de complex, un amestec ciudat de prospetime si maturitate.

Gust: aici, am fost luat prin surprindere de concentratia, dulceata si prospetimea fructului. 2003 a fost un an fierbinte in toata Franta si Europa, dar aici nu se simte caracterul "ars" prezent la o gramada de vinuri din acest an. Fructul este foarte bine copt dar, in nici un caz, nu se sare calul. Suc pur, delicios, concentrat si persistent. Fructe de padure din belsug, mai ales porumbe, cu o usoara si placuta amareala pe final. Aciditatea este killer si vine perfect in completarea fructului. Taninii sunt aproape complet integrati, iar finalul lung este dominat de cirese negre, visine si o usoara mineralitate.


Un vin absolut delicios, concentrat dar delicat, marcat de o puritate remarcabila si o neasteptata prospetime, prezenta mai ales in gust. Ma intreb cum naiba o fi un Chateau Rayas, daca un banal Cotes du Rhone se poate prezenta intr-o asemenea forma. Ceva imi spune ca voi trece cat de curand si la marea legenda. Aproximativ 12 euro/sticla - Belgia.


(P) Programul detaliat PROVINO

miercuri, 2 noiembrie 2011

0 comentarii
Pentru cei interesati sa participe la festivalul Provino ce sta sa inceapa in zilele urmatoare, va prezint mai jos programul detaliat, cu informatii suplimentare privind manifestarile cele mai importante din cadrul acestui eveniment.

Festivalul PROVINO - Vin. Arta. Gastronomie are loc la Centrul Expozitional Providenta din Iasi, in perioada 3 - 6 noiembrie 2011. Festivalul este conceput sub forma unui eveniment expozitional si aduce in fata publicului peste 150 de tipuri de vinuri de la cei mai importanti producatori din tara, dar si produse si servicii auxiliare si conexe pentru industria vinului. Vizitatorii pot participa in zilele de 4, 5 si 6 noiembrie la sesiunile de degustari "Wine & Gastronomy", pot petrece in compania muzicii si a vinurilor bune alaturi de invitatii salonului exclusivist "Art, Wine & Gastronomy" ai carui amfitrioni sunt Adrian & Catalin Paduraru, si se pot inscrie la cursurile de la "Scoala Vinului" organizate pe 5 si 6 noiembrie. La evenimentele speciale PROVINO vor fi servite vinurile vedeta ale festivalului iar publicul va invata de la profesionisti cum sa asocieze corect vinul preferat descoperit la degustari cu produse culinare rafinate. De la Wine Shop vizitatorii pot achizitiona pentru acasa vinurile prezentate in festival iar la Terasa PROVINO gasesc mancaruri traditionale si vinuri de masa.


PROGRAM DE VIZITARE:
3 noiembrie: 16.00 - 20.00
4 - 5 noiembrie: 10.00 - 20.00
6 noiembrie: 10.00 - 18.00


REZERVA un loc la salonul exclusivist "Art, Wine & Gastronomy" -
Program 4 si 5 noiembrie: 18.00 - 22.00 / Program 6 noiembrie: 14.00 - 18.00

Amfitrionii serilor "Art, Wine & Gastronomy" sunt Adrian & Catalin Paduraru. Actorul si Criticul de Vin va asteapta sa ciocniti un pahar de vin intr-o atmosfera relaxanta, cu muzica buna si o expozitie de arta cu lucrari de pictura, sculptura si grafica ale artistilor ieseni. Vor fi realizate degustari cu vinuri special selectionate pentru aceasta ocazie de Cotnari, Bucium si Vinarte . Crama Averesti lanseaza "Zghihara", un vin crescut pe langa Husi, in unicul tinut care produce acest soi nobil, cunoscut drept a fi cel mai acid vin al neamului romanesc. Somelierii, degustatorii si bucatarii vor adauga un plus de savoare fiecarei seri prin asocierea vinurilor cu produse culinare rafinate.

Vineri, 4 noiembrie, gatesc pentru invitati Adrian Lucian Sipoteanu si Cristi Zamfir, bucatari sefi la unul dintre cele mai noi si rafinate restaurante din Iasi, care detin mai multe medalii la sectiunea "Creatie" si "Asocierea vinului cu preparatul culinar".

Sambata, 5 noiembrie, Dan Boerescu, singurul roman membru concomitent al confreriilor europene ale vinului si gastronomiei "Ordo Equestris Vini Europae / Cavalerii Vinului" si "Chaine des Rotisseurs", va realiza un show gastronomic cu vin iar umorul si carisma sa vor fi principalele ingrediente ale serii.

Duminica, 6 noiembrie, Florin Dumitrescu, unul dintre cei mai in voga bucatari cu care se mandreste Bucurestiul culinar, aflat printre cei mai tineri Chefi din tara, va realiza la Iasi un show gastronomic de exceptie.

Locurile sunt limitate, pentru a rezerva un loc din timp, intra pe siteul
www.provino.ro, unde gasesti datele de contact ale agentilor ABplus Events.


VINO la degustarile de vin "Wine & Gastronomy" - Program 12.30 - 17.00

- organizate in zilele de 4, 5 si 6 noiembrie, unde poti descoperi vinul preferat din 12-14 tipuri de vin prezentate intr-o sesiune de degustare care dureaza 45 de minute. Vor avea loc cate sase sesiuni de degustari pe zi realizate in grupe de cate 50 de persoane.

Vinurile vedeta de la Festivalul PROVINO vor fi promovate prin ritualul degustarii si prezentari profesioniste realizate de somelieri si degustatori autorizati si vor fi servite alaturi de tapasuri potrivite puse la dispozitie de restaurantele partenere.

Iubitorii de vin vor putea degusta vinurile Francusa Selectie, Grasa 2005 si Feteasca Alba Demisec de la Cotnari; Fume si Cabernet Sauvignon de la Budureasca; La Cetate Shiraz si Dragaica Rosie de la Crama Oprisor; Zghihara, Feteasca Regala si Aligote de la Crama Averesti, Husi; Castel Starmina Merlot de la Vinarte, si Trei Hectare Sable Noble Alb, Rose si Rosu de la Murfatlar.

Numarul de locuri la degustari este limitat! Taxa de participare este de 10 lei /sesiune de degustare. Pretul include intrarea la festival si programul degustarilor pe care il veti primi de la Receptia PROVINO.
Inscrie-te la degustari pe www.provino.ro.


INSCRIE - TE la "Scoala Vinului" - Program: 10.00 - 18.00

Scoala Vinului are loc in zilele de 4 si 5 noiembrie, in cadrul Festivalului PROVINO. La inscriere participantii pot opta pentru ziua in care doresc sa urmeze cursurile. Instruirea se desfasora pe durata a sase ore, in grupe de cate 30 de persoane, iar trainerii sunt somelierul Marian Timofti, presedintele Organizatiei Somelierilor din Romania 2011 si Dan Boboc, presedintele Asociatiei Degustatorilor Autorizati din Romania.

La “Scoala Vinului" pasionatii invata de la profesionisti cum sa aprecieze un vin bun, dar si tehnici de servire si asociere a vinului cu mancarea iar la final primesc diplome de participare. Cursurile vizeaza insusirea notiunilor de baza despre Vinurile HoReCa; Tehnici de servire si asociere a vinului cu mancarea; Initierea in arta degustarii - tipuri de pahare, manuirea paharului, degustarea vinului; Cultivarea vitei de vie - metode de crestere, boli, taiere, cules; Vinificarea in alb, rose, rosu; Champagne, Spumant, Frizante; Vinuri Romanesti - caracteristicile zonelor viticole, podgorii, plaiuri viticole, crame; Vinurile Lumii - Franta, Italia, Africa de Sud, Spania; si Vinuri din Lumea Noua - Chile, Argentina, SUA, Africa de Sud s.a. Pachetul de participare este de 250 de lei fara TVA. Pentru inscrieri intra pe siteul oficial al festivalului
www.provino.ro.

Accesul la festival se face doar pe baza de bilet sau invitatie, dupa cum urmeaza:

Pret bilet intrare: 3 RON

Pret kit PROVINO: 10 RON
- Kitul include un pahar, port suport pahar, carnetel si pix pentru degustari.
Pretul nu include accesul in Festival.

Pret bilet degustari Wine & Gastronomy (12-14 tipuri de vin): 10 RON/degustare (45 minute)
- Pretul include accesul in Festival.

Pret bilet Serile Art, Wine & Gastronomy: 50 RON/persoana
- Pretul include accesul in Festival.

Tarif curs "Scoala Vinului": 250 RON fara TVA
- Pretul include accesul in Festival.






Copyright © 2010 Vinul si Pasiunea | Layout by Atomic Website Templates | Distributed by: best minimal blogger theme free blog template html codes | best vpn galaxy s2 best vpn l2tp