O veste trista a venit din Bordeaux, pe filiera Decanter. Mereu tanarul Thierry Manoncourt, proprietarul celebrului Chateau Figeac, a murit vineri, la venerabila varsta de 92 ani.
Acest om remarcabil, din toate punctele de vedere, a condus Figeac timp de 63 de ani, dupa ce a preluat proprietatea in 1947. Toti cei care l-au cunoscut pe Thierry sunt de acord ca acesta a personificat tot ce este mai bun in Bordeaux: implicare activa in activitatile din regiune, mereu deschis vizitatorilor si dornic sa povesteasca minunata istorie a domeniului si a vinurilor sale. Intr-adevar, foarte putini proprietari din aceasta zona dau dovada de o asemenea dedicatie si deschidere catre iubitorii de vin.
Cel mai mare regret pentru Thierry din ultimii ani, a ramas esecul de a promova Chateau Figeac la rangul de Premier Grand Cru Classé (A), in aceeasi liga cu Chateau Cheval Blanc si Chateau Ausone. Petitia sa nu a fost respinsa pe motive de calitate ci de pret, astfel ca Thierry a simtit din plin ironia ca Figeac a fost penalizat pentru lipsa sa de lacomie.
Sa-ti fie tarana usoara, Maestre...
10? Da, bai, minim 10! M-ai inteles?
Romania nu inceteaza sa ma uimeasca si sa ma distreze in acelasi timp. Este acel tip de absurd intalnit in mod frecvent la Kafka, doar ca dus la cote mult mai inalte. Zilele trecute, Bogdan, impatimitul nostru de vinuri din Oradea, semnala pe facebook o situatie demna de renumele acestui land mioritic. Un mic grup de iubitori ai vinului s-a gandit sa faca o vizita la crama Wine Princess din Minis. Dar, sa vezi surpriza! Nu se pot face vizite pentru grupuri mai mici de 10 persoane! Usa inchisa in nas si la revedere!
Mai mult, ieri am vorbit cu un foarte bun prieten din Timisoara si mi-a semnalat o situatie asemanatoare. O mica tentativa de turism viticol prin Dealu Mare a fost omorata in acelasi mod. Usa unei cramei milenare se deschide cu un scartait sinistru, un individ plictisit isi face aparitia in mica crapatura si intreaba: sunteti minim 10 persoane? Pai...nu prea. Atunci hai, pa, n-avem timp de voi!
Nici nu stiu cum as mai putea comenta o astfel de situatie. Nu stii daca sa plangi sau sa razi cu lacrimi. Asa se doreste promovarea vinului in Romania? Doar pentru grupuri mai mari de 10 persoane? Apoi intri indignat pe bloguri si te dai de ceasul mortii ca suntem rai intentionati, ca avem noi ceva cu producatorii autohtoni. Ba chiar o mica amenintare cu procesul nu strica in anumite cazuri. Asa se intelege la noi satisfacerea clientului si strategia de marketing. Una foarte originala, fix ca celebra democratie promovata de tovarasu' Ilici.
Zilele trecute, citeam pe Decanter despre o initiativa extrem de interesanta a mai multor producatori din Franta: aceea de a organiza degustari direct la domiciliul clientilor. Imaginati-va ce ar fi ca producatorul sa bata la usa clientului si acesta sa-l intrebe senin: Sunteti minim 10? Ahhh...nu. Atunci ura si la gara!
Gata, ca deja ma apuca dorul de duca; pe dealuri si campii, unde sa pot striga: Este! Ce este? Nimic, va spun eu, doar un castel pierdut in pacla deasa, unde nu veti putea ajunge niciodata. Si acolo locuiesc multi producatori mioritici ce-si prepara demi-dulcele si dulcele pentru grupul de minim 10...
Again!
Mai mult, ieri am vorbit cu un foarte bun prieten din Timisoara si mi-a semnalat o situatie asemanatoare. O mica tentativa de turism viticol prin Dealu Mare a fost omorata in acelasi mod. Usa unei cramei milenare se deschide cu un scartait sinistru, un individ plictisit isi face aparitia in mica crapatura si intreaba: sunteti minim 10 persoane? Pai...nu prea. Atunci hai, pa, n-avem timp de voi!
Nici nu stiu cum as mai putea comenta o astfel de situatie. Nu stii daca sa plangi sau sa razi cu lacrimi. Asa se doreste promovarea vinului in Romania? Doar pentru grupuri mai mari de 10 persoane? Apoi intri indignat pe bloguri si te dai de ceasul mortii ca suntem rai intentionati, ca avem noi ceva cu producatorii autohtoni. Ba chiar o mica amenintare cu procesul nu strica in anumite cazuri. Asa se intelege la noi satisfacerea clientului si strategia de marketing. Una foarte originala, fix ca celebra democratie promovata de tovarasu' Ilici.
Zilele trecute, citeam pe Decanter despre o initiativa extrem de interesanta a mai multor producatori din Franta: aceea de a organiza degustari direct la domiciliul clientilor. Imaginati-va ce ar fi ca producatorul sa bata la usa clientului si acesta sa-l intrebe senin: Sunteti minim 10? Ahhh...nu. Atunci ura si la gara!
Gata, ca deja ma apuca dorul de duca; pe dealuri si campii, unde sa pot striga: Este! Ce este? Nimic, va spun eu, doar un castel pierdut in pacla deasa, unde nu veti putea ajunge niciodata. Si acolo locuiesc multi producatori mioritici ce-si prepara demi-dulcele si dulcele pentru grupul de minim 10...
Again!
"Cultele" californiene
Contrar asteptarilor de moment, nu este vorba despre culte religioase ci, dupa cum v-am obisnuit deja, va voi vorbi tot despre vinuri. Cei familiarizati cu aceasta minunata lume, se prea poate sa fi auzit, macar in treacat, de asa-numitele vinuri "cult" din California. Bineinteles, astfel de vinuri nu se gasesc doar in California, doar ca acestea sunt cele mai cunoscute ca entitate si au un numar impresionant de "adepti". Va invit sa aruncam o scurta privire in aceasta lume oarecum paralela cu cea pe care o cunoastem si cu care suntem familiarizati.
Mai ales in SUA, exista o adevarata religie in ceea ce priveste aceste vinuri cult. De altfel, aceasta denumire formala a fost data tocmai pentru ca acest fenomen poate fi comparat cu un cult religios. Exista adevarate grupuri de entuziasti si adepti dedicati care sunt dispusi sa plateasca orice suma, cat de mare, pentru vinurile in cauza. De fapt, lichidul din sticla este foarte putin important si nu consumarea lui este prioritatea numarul 1. Acestea sunt vazute ca adevarate trofee, sunt destinate aproape exclusiv colectionarilor inraiti sau, si mai important, speculatiilor financiare.
"Cultele" californiene sunt acele vinuri considerate foarte bune (zic unii), produse in cantitati minuscule (de obicei, sub 600 de cutii), aproape toate provenind din zona Napa Valley si care au la baza soiul Cabernet Sauvignon. Cam asta este, pe scurt, fisa tehnica. Iata si cele mai cunoscute nume care produc aceste lichide "miraculoase": Araujo, BOND, Bryant Family, Caymus, Colgin Cellars, Dalla Valle Maya, Diamond Creek, Dominus Estate, Dunn Howell Mountain, Grace Family, Harlan Estate, Hundred Acre, Kistler, Marcassin, Screaming Eagle, Shafer Hillside Select, Sine Qua Non si Sloan.
Din aceasta lista se detaseaza oarecum Screaming Eagle, Harlan Estate, Caymus sau Shafer. Pana acum nu vi se pare nimic deosebit, nu-i asa? Ei bine, chestiunile interesante abia urmeaza, mai ales cele legate de circuitul acestor vinuri in natura. Draga cititorule, aceste vinuri urmeaza, in mare, aceeasi schema. Vanzarea se face, aproape exclusiv, prin intermediul mail-ului. Practic, exista indivizi care asteapta chiar ani buni sa ajunga pe listele de mail ale producatorilor. Nu, nu e vorba de masini de lux, ci de un banal suc de struguri fermentat. O infima parte ia drumul restaurantelor, singurele locuri in care vinurile in cauza pot fi gasite, in afara caselor de licitatie. Iar o si mai infima parte ramane in interiorul vinariilor, pentru uzul personal al producatorilor. Datorita acestui "fanatism" din partea adeptilor, preturile pentru asemenea sticle sar mai ceva ca acul unui contor Geiger la Cernobil. Sa ne inchipuim urmatorul scenariu: printr-o mare minune, reusesti sa fii unul dintre norocosii care achizitioneaza cateva sticle de Screaming Eagle sau Harlan, sa zicem cu 500 dolari/bucata. Poti spune ca l-ai apucat pe Dumnezeu de picior; mai astepti vreo 2-3 ani (dar cred ca e mult), arunci lotul la licitatie si ai sanse uriase sa scoti un pret de vreo 5-6 ori mai mare. Credeti-ma, doritori exista si inca "big time", cum ar spune americanu'. Asta daca nu preferi sa mangai sticlele si sa le admiri in toata splendoarea pana la obstescul sfarsit...Sa-l mai amintesc si pe mister Parker in aceasta schema? Ce naiba, e de la sine inteles.
Din fericire, mai exista si oameni cu picioarele pe pamant in California si care nu plutesc in cercurile inalte ale stratosferei. Unul dintre ei este Joseph Phelps, o legenda a vinului californian si al carui celebru Cabernet Insignia poate intra oricand in zona vinurilor cult. Este unul dintre cele mai bune si clasice vinuri produse in zona, se gaseste in mai toate retelele de magazine specializate, iar pretul continua sa ramana chiar decent in comparatie cu suratele de mai sus - intre 150-200 dolari/sticla.
Acum intelegeti de ce religia poate fi periculoasa? :)
Mai ales in SUA, exista o adevarata religie in ceea ce priveste aceste vinuri cult. De altfel, aceasta denumire formala a fost data tocmai pentru ca acest fenomen poate fi comparat cu un cult religios. Exista adevarate grupuri de entuziasti si adepti dedicati care sunt dispusi sa plateasca orice suma, cat de mare, pentru vinurile in cauza. De fapt, lichidul din sticla este foarte putin important si nu consumarea lui este prioritatea numarul 1. Acestea sunt vazute ca adevarate trofee, sunt destinate aproape exclusiv colectionarilor inraiti sau, si mai important, speculatiilor financiare.
"Cultele" californiene sunt acele vinuri considerate foarte bune (zic unii), produse in cantitati minuscule (de obicei, sub 600 de cutii), aproape toate provenind din zona Napa Valley si care au la baza soiul Cabernet Sauvignon. Cam asta este, pe scurt, fisa tehnica. Iata si cele mai cunoscute nume care produc aceste lichide "miraculoase": Araujo, BOND, Bryant Family, Caymus, Colgin Cellars, Dalla Valle Maya, Diamond Creek, Dominus Estate, Dunn Howell Mountain, Grace Family, Harlan Estate, Hundred Acre, Kistler, Marcassin, Screaming Eagle, Shafer Hillside Select, Sine Qua Non si Sloan.
Din aceasta lista se detaseaza oarecum Screaming Eagle, Harlan Estate, Caymus sau Shafer. Pana acum nu vi se pare nimic deosebit, nu-i asa? Ei bine, chestiunile interesante abia urmeaza, mai ales cele legate de circuitul acestor vinuri in natura. Draga cititorule, aceste vinuri urmeaza, in mare, aceeasi schema. Vanzarea se face, aproape exclusiv, prin intermediul mail-ului. Practic, exista indivizi care asteapta chiar ani buni sa ajunga pe listele de mail ale producatorilor. Nu, nu e vorba de masini de lux, ci de un banal suc de struguri fermentat. O infima parte ia drumul restaurantelor, singurele locuri in care vinurile in cauza pot fi gasite, in afara caselor de licitatie. Iar o si mai infima parte ramane in interiorul vinariilor, pentru uzul personal al producatorilor. Datorita acestui "fanatism" din partea adeptilor, preturile pentru asemenea sticle sar mai ceva ca acul unui contor Geiger la Cernobil. Sa ne inchipuim urmatorul scenariu: printr-o mare minune, reusesti sa fii unul dintre norocosii care achizitioneaza cateva sticle de Screaming Eagle sau Harlan, sa zicem cu 500 dolari/bucata. Poti spune ca l-ai apucat pe Dumnezeu de picior; mai astepti vreo 2-3 ani (dar cred ca e mult), arunci lotul la licitatie si ai sanse uriase sa scoti un pret de vreo 5-6 ori mai mare. Credeti-ma, doritori exista si inca "big time", cum ar spune americanu'. Asta daca nu preferi sa mangai sticlele si sa le admiri in toata splendoarea pana la obstescul sfarsit...Sa-l mai amintesc si pe mister Parker in aceasta schema? Ce naiba, e de la sine inteles.
Din fericire, mai exista si oameni cu picioarele pe pamant in California si care nu plutesc in cercurile inalte ale stratosferei. Unul dintre ei este Joseph Phelps, o legenda a vinului californian si al carui celebru Cabernet Insignia poate intra oricand in zona vinurilor cult. Este unul dintre cele mai bune si clasice vinuri produse in zona, se gaseste in mai toate retelele de magazine specializate, iar pretul continua sa ramana chiar decent in comparatie cu suratele de mai sus - intre 150-200 dolari/sticla.
Acum intelegeti de ce religia poate fi periculoasa? :)
Chateau Chasse-Spleen: un strop de Baudelaire in pahar...sau poate de Byron?
In ultima vreme, am cam neglijat descrierea unor vinuri reprezentative din Bordeaux. Asa ca voi relua "ora povestirilor", prin a va face cunoscut un vin deosebit si care poate fi incadrat oricand la capitolul valoare ca raport calitate-pret. Este vorba de Chateau Chasse-Spleen, un nume care se bucura de un respect deosebit printre cunoscatorii si iubitorii de Bordeaux.
Chateau Chasse-Spleen este proprietatea cu cea mai mare notorietate din Moulis, o comuna mica si foarte des trecuta cu vederea din zona Medoc. Cum putina geografie nu strica, Moulis este flancata de St. Julien la nord si de Margaux la sud. Cu ocazia clasificarii din 1855, aceasta comuna a fost lasata cu ochii in soare, nici o proprietate de aici nefacandu-si aparitia pe lista finala. Daca s-ar face vreodata o revizuire a clasificarii din 1855, Chasse-Spleen ar fi un candidat sigur pentru o promovare la statutul de grand cru classe. Totusi, la acel moment, proprietatea in cauza nu exista ca entitate independenta, ceea ce face ca absenta ei din lista sa nu fie surprinzatoare. In consecinta, actualii proprietari trebuie sa se multumeasca azi doar cu statutul ceva mai "umil" de Cru Bourgeois. Dar aceste detalii pot avea o mare importanta doar pentru cei obsedati de clasamente si cifre. Pentru cei familiarizati cu vinurile de Bordeaux, micile detalii conteaza mai putin; ei stiu adevarata valoare a fiecarui chateau, indiferent de clasificari. Iar Chasse-Spleen se bucura de un respect deosebit, fiind clasat fictiv de unii critici la rangul de troisième cru (grand cru classe de categoria a 3-a).
Scurta istorie
Istoria acestei proprietati poate fi urmarita pana in anul 1560, cand inregistrarile vremii consemneaza aici existenta plantatiilor de vie. In acele timpuri, proprietarul acestor pamanturi era un anume Grenier, nume care a evoluat de-a lungul timpului in Gressier. Cert este ca familia respectiva a pastrat controlul proprietatii cunoscute pe atunci ca Grand-Poujeaux, pana la divizarea acesteia in anul 1822. Principala cauza a disolutiei a fost reprezentata de dificilele legi franceze privind dreptul de mostenire. Astfel, jumatate a continuat sub numele de Chateau Gressier-Grand-Poujeaux (nume sub care se vinde si astazi vinul). Cealalta jumatate a trecut sub controlul familiei Castaing, descendenti ai amintitilor Gressier; aceasta portiune va deveni in timp ceea ce cunoastem astazi drept Chateau Chasse-Spleen. Aceasta situatie a continuat intre anii 1830 si 1860 atunci cand, sub directia lui Jean-Jacques Castaing, Chasse-Spleen a luat nastere ca proprietate independenta. Din pacate, cam tarziu pentru a fi prezenta in clasamentul din 1855...
Bineinteles, oricine l-a citit vreodata pe Baudelaire, ar trebui sa remarce o stranie asociere cu marele poet in numele acestui chateau. Circumstantele in care a luat nastere numele proprietatii sunt invaluite intr-o aura de mister si legenda. Si iata cum o aparent banala istorie a unui chateau din Bordeaux, poate deveni brusc interesanta. Exista doua teorii privind nasterea acestui nume. Prima sugereaza ca numele este legat de poemul Spleen (evident), al lui Charles Beaudelaire, cel care a vizitat domeniul la un moment dat. A doua teorie il crediteaza pe la fel de celebrul Lord Byron, cel care a declarat ca vizita sa la acest chateau a facut minuni pentru starea sa generala, un adevarat "remède pour chasser le spleen". Indiferent de varianta pe care o preferati, un lucru este cert: la granita dintre secole, Chasse-Spleen era un domeniu cu reputatie solida in Bordeaux. Dupa o perioada destul de tulbure in care s-au perindat mai multi proprietari, domeniul este achizitionat de Jacques Merlaut, la inceputul anilor 1970. In 1976, acesta a incredintat controlul familiei Villars. Bernadette Villars, o fosta profesoara devenita vinificator, a implementat un program sustinut de modernizare a instalatiilor, propulsand Chasse-Spleen in elita producatorilor din regiune. Dupa moartea tragica a sotilor Villars, proprietatea a revenit celor doua fiice, Celine si Claire. Aceasta din urma a preluat si sarcinile a tot ceea ce inseamna procesul de vinificatie, iar calitatea vinului produs aici a crescut de la an la an.
Via si Vinul
Viile domeniului sunt puternic parcelate si sunt situate nu departe de Arcins, la sud de satul Grand Poujeaux. Solul este compus in principal din pietris Garonne, combinat cu ceva argila calcaroasa.. Cele 80 ha de vie, cu o varsta medie de 30 ani, au ca soi predominant Cabernet Sauvignon-ul (73%), urmat de Merlot (20%) si Petit Verdot (7%). Strugurii sunt culesi manual. Fructul este fermentat in cuve de inox si ciment, cu temeperatura controlata, ai apoi pastrat intre 12 si 14 luni in butoaie de stejar (dintre care, 40% sunt noi in fiecare an). Se obtin circa 28 000 cutii de grand vin, Chateau Chasse-Spleen, si circa 14 000 cutii dedicate celor doua vinuri secundare, L'Ermitage de Chasse-Spleen si L'Oratoire de Chasse-Spleen.
Alaturi de Chateau Poujeaux, Chasse-Spleen este unul dintre favoritii multora, printre care ma numar si eu. Calitatea acestui vin este constanta, indiferent de anul recoltei. Intr-adevar, dupa cum am mentionat si mai sus, statutul sau de cru bourgeois ii poate indeparta doar pe cei care au prejudecati majore si judeca doar in functie de clasamente. Odata ce ai gustat acest vin, iti dai seama ca ofera mult mai mult decat rangul sau. Dar, in acelasi timp, Chasse-Spleen ramane si unul dintre putinele vinuri din zona inca traditionaliste, fara a aluneca inspre un stil modern, doar de dragul unor note mai mari din partea criticilor. In concluzie, daca iubiti stilul traditional, cel care pune accent pe terroir, structura si eleganta, acest chateau este o alegere perfecta. Cat priveste pretul, acesta variaza destul de mult in functie de recolta si sursa. Sa spunem ca il puteti gasi in intervalul 25-50 Euro, preturile mai mari fiind, de obicei, pentru recolte mai vechi si legendare. Si din acest punct de vedere, Chasse-Spleen ramane una dintre marile valori ca si raport calitate-pret, atunci cand ne raportam la situatia actuala din Bordeaux.
Chateau Chasse-Spleen este proprietatea cu cea mai mare notorietate din Moulis, o comuna mica si foarte des trecuta cu vederea din zona Medoc. Cum putina geografie nu strica, Moulis este flancata de St. Julien la nord si de Margaux la sud. Cu ocazia clasificarii din 1855, aceasta comuna a fost lasata cu ochii in soare, nici o proprietate de aici nefacandu-si aparitia pe lista finala. Daca s-ar face vreodata o revizuire a clasificarii din 1855, Chasse-Spleen ar fi un candidat sigur pentru o promovare la statutul de grand cru classe. Totusi, la acel moment, proprietatea in cauza nu exista ca entitate independenta, ceea ce face ca absenta ei din lista sa nu fie surprinzatoare. In consecinta, actualii proprietari trebuie sa se multumeasca azi doar cu statutul ceva mai "umil" de Cru Bourgeois. Dar aceste detalii pot avea o mare importanta doar pentru cei obsedati de clasamente si cifre. Pentru cei familiarizati cu vinurile de Bordeaux, micile detalii conteaza mai putin; ei stiu adevarata valoare a fiecarui chateau, indiferent de clasificari. Iar Chasse-Spleen se bucura de un respect deosebit, fiind clasat fictiv de unii critici la rangul de troisième cru (grand cru classe de categoria a 3-a).
Scurta istorie
Istoria acestei proprietati poate fi urmarita pana in anul 1560, cand inregistrarile vremii consemneaza aici existenta plantatiilor de vie. In acele timpuri, proprietarul acestor pamanturi era un anume Grenier, nume care a evoluat de-a lungul timpului in Gressier. Cert este ca familia respectiva a pastrat controlul proprietatii cunoscute pe atunci ca Grand-Poujeaux, pana la divizarea acesteia in anul 1822. Principala cauza a disolutiei a fost reprezentata de dificilele legi franceze privind dreptul de mostenire. Astfel, jumatate a continuat sub numele de Chateau Gressier-Grand-Poujeaux (nume sub care se vinde si astazi vinul). Cealalta jumatate a trecut sub controlul familiei Castaing, descendenti ai amintitilor Gressier; aceasta portiune va deveni in timp ceea ce cunoastem astazi drept Chateau Chasse-Spleen. Aceasta situatie a continuat intre anii 1830 si 1860 atunci cand, sub directia lui Jean-Jacques Castaing, Chasse-Spleen a luat nastere ca proprietate independenta. Din pacate, cam tarziu pentru a fi prezenta in clasamentul din 1855...
Bineinteles, oricine l-a citit vreodata pe Baudelaire, ar trebui sa remarce o stranie asociere cu marele poet in numele acestui chateau. Circumstantele in care a luat nastere numele proprietatii sunt invaluite intr-o aura de mister si legenda. Si iata cum o aparent banala istorie a unui chateau din Bordeaux, poate deveni brusc interesanta. Exista doua teorii privind nasterea acestui nume. Prima sugereaza ca numele este legat de poemul Spleen (evident), al lui Charles Beaudelaire, cel care a vizitat domeniul la un moment dat. A doua teorie il crediteaza pe la fel de celebrul Lord Byron, cel care a declarat ca vizita sa la acest chateau a facut minuni pentru starea sa generala, un adevarat "remède pour chasser le spleen". Indiferent de varianta pe care o preferati, un lucru este cert: la granita dintre secole, Chasse-Spleen era un domeniu cu reputatie solida in Bordeaux. Dupa o perioada destul de tulbure in care s-au perindat mai multi proprietari, domeniul este achizitionat de Jacques Merlaut, la inceputul anilor 1970. In 1976, acesta a incredintat controlul familiei Villars. Bernadette Villars, o fosta profesoara devenita vinificator, a implementat un program sustinut de modernizare a instalatiilor, propulsand Chasse-Spleen in elita producatorilor din regiune. Dupa moartea tragica a sotilor Villars, proprietatea a revenit celor doua fiice, Celine si Claire. Aceasta din urma a preluat si sarcinile a tot ceea ce inseamna procesul de vinificatie, iar calitatea vinului produs aici a crescut de la an la an.
Via si Vinul
Viile domeniului sunt puternic parcelate si sunt situate nu departe de Arcins, la sud de satul Grand Poujeaux. Solul este compus in principal din pietris Garonne, combinat cu ceva argila calcaroasa.. Cele 80 ha de vie, cu o varsta medie de 30 ani, au ca soi predominant Cabernet Sauvignon-ul (73%), urmat de Merlot (20%) si Petit Verdot (7%). Strugurii sunt culesi manual. Fructul este fermentat in cuve de inox si ciment, cu temeperatura controlata, ai apoi pastrat intre 12 si 14 luni in butoaie de stejar (dintre care, 40% sunt noi in fiecare an). Se obtin circa 28 000 cutii de grand vin, Chateau Chasse-Spleen, si circa 14 000 cutii dedicate celor doua vinuri secundare, L'Ermitage de Chasse-Spleen si L'Oratoire de Chasse-Spleen.
Alaturi de Chateau Poujeaux, Chasse-Spleen este unul dintre favoritii multora, printre care ma numar si eu. Calitatea acestui vin este constanta, indiferent de anul recoltei. Intr-adevar, dupa cum am mentionat si mai sus, statutul sau de cru bourgeois ii poate indeparta doar pe cei care au prejudecati majore si judeca doar in functie de clasamente. Odata ce ai gustat acest vin, iti dai seama ca ofera mult mai mult decat rangul sau. Dar, in acelasi timp, Chasse-Spleen ramane si unul dintre putinele vinuri din zona inca traditionaliste, fara a aluneca inspre un stil modern, doar de dragul unor note mai mari din partea criticilor. In concluzie, daca iubiti stilul traditional, cel care pune accent pe terroir, structura si eleganta, acest chateau este o alegere perfecta. Cat priveste pretul, acesta variaza destul de mult in functie de recolta si sursa. Sa spunem ca il puteti gasi in intervalul 25-50 Euro, preturile mai mari fiind, de obicei, pentru recolte mai vechi si legendare. Si din acest punct de vedere, Chasse-Spleen ramane una dintre marile valori ca si raport calitate-pret, atunci cand ne raportam la situatia actuala din Bordeaux.
Cocosul Chardonnay 2009 - Recas (Romania)
Nu voi insista din cale afara asupra acestui vin, despre care George a amintit in ultima lui postare. George, ai legatura:
"Chardonnay Cocosul 2009, Recas. A fost trupa de deschidere la concertul eveniment Uberland 2007. Avand in vedere canicula, s-a prezentat bine, ca un chardonnay atipic, virat spre sauvignon blanc, in care doar notele unctuoase amintesc de celebrul strugure. Proapat, cu nas floral, gust citronat, cu grapefruit, portocala, banana, vanilie, soc (socata), tamaie. Aciditate foarte buna. Un vin reusit, potrivit in pret (25 lei), care are un singur cusur: lasa in postgust note usor neplacute, fructe prea coapte, cu un iz dulgeag si drojdios (am zis “un iz”, nu ca ar avea gust de maia). Prima oara cand l-am incercat i-am dat 82. Sa-i fie de bine!"
Parerea mea coincide in cea mai mare parte cu cea de mai sus, doar cu unele mici amendamente. La inceput, am agreat vinul, dar dupa alte 2 pahare a inceput sa nu-mi mai fie chiar atat de mult pe plac. Sunt de acord sa aplicam metodele de vinificare ale Lumii Noi, dar macar sa le aplicam cum trebuie in functie de soi. Mirosul acestui Chardonnay mi-a adus instant aminte de un Sauvignon Blanc neo-zeelandez, prin notele puternic ierboase si de soc.Gustul a fost ok la inceput, destul de onctuos si persistent. Doar ca, dupa vreo 15 minute, mie mi s-a parut ca acest vin s-a "rupt" la propriu: intrare buna, mijloc dominat de aciditate si un final drojdios, putin cam neplacut. Pur si simplu echilibrul s-a dus, iar vinul a devenit putin confuz si dezlanat in comportament. In final, as putea spune ca este un vin de vara decent.
Acum, cred ca ati observat ca evit sa dau note vinurilor; nu cred in acest sistem. Dar, pentru conformitate, daca ar fi sa apelez la asa ceva, as fi destul de exigent. Ceva in stilul lui Antonio Galloni (Wine Advocate), un critic care, desi lucreaza pentru Parker, este mult mai rezervat cu notele acordate vinurilor. Asa ca, pe scara Galloni (care e, de fapt, scara Parker), nota pentru acest Cocos s-ar situa undeva pe la 77-78 de puncte. Haideti ca nu am scazut foarte mult fata de nota lui George :)
"Chardonnay Cocosul 2009, Recas. A fost trupa de deschidere la concertul eveniment Uberland 2007. Avand in vedere canicula, s-a prezentat bine, ca un chardonnay atipic, virat spre sauvignon blanc, in care doar notele unctuoase amintesc de celebrul strugure. Proapat, cu nas floral, gust citronat, cu grapefruit, portocala, banana, vanilie, soc (socata), tamaie. Aciditate foarte buna. Un vin reusit, potrivit in pret (25 lei), care are un singur cusur: lasa in postgust note usor neplacute, fructe prea coapte, cu un iz dulgeag si drojdios (am zis “un iz”, nu ca ar avea gust de maia). Prima oara cand l-am incercat i-am dat 82. Sa-i fie de bine!"
Parerea mea coincide in cea mai mare parte cu cea de mai sus, doar cu unele mici amendamente. La inceput, am agreat vinul, dar dupa alte 2 pahare a inceput sa nu-mi mai fie chiar atat de mult pe plac. Sunt de acord sa aplicam metodele de vinificare ale Lumii Noi, dar macar sa le aplicam cum trebuie in functie de soi. Mirosul acestui Chardonnay mi-a adus instant aminte de un Sauvignon Blanc neo-zeelandez, prin notele puternic ierboase si de soc.Gustul a fost ok la inceput, destul de onctuos si persistent. Doar ca, dupa vreo 15 minute, mie mi s-a parut ca acest vin s-a "rupt" la propriu: intrare buna, mijloc dominat de aciditate si un final drojdios, putin cam neplacut. Pur si simplu echilibrul s-a dus, iar vinul a devenit putin confuz si dezlanat in comportament. In final, as putea spune ca este un vin de vara decent.
Acum, cred ca ati observat ca evit sa dau note vinurilor; nu cred in acest sistem. Dar, pentru conformitate, daca ar fi sa apelez la asa ceva, as fi destul de exigent. Ceva in stilul lui Antonio Galloni (Wine Advocate), un critic care, desi lucreaza pentru Parker, este mult mai rezervat cu notele acordate vinurilor. Asa ca, pe scara Galloni (care e, de fapt, scara Parker), nota pentru acest Cocos s-ar situa undeva pe la 77-78 de puncte. Haideti ca nu am scazut foarte mult fata de nota lui George :)
Cuvee Uberland 2007? Mda, aproape cam uber alles...
In primul rand, tin sa-i multumesc prietenului George pentru ca mi-a oferit sansa sa degust acest vin. Voi trece direct la impresiile lasate de mandria celor de la Recas, deoarece imi inchipui ca orice iubitor de vin ar trebui sa stie destule despre vinul in cauza. Dar, iata pe scurt, o mica trecere in revista a profilului: cupaj de Cabernet Sauvignon si Merlot, doar 12 000 de sticle produse, proces de productie asemanator vinurilor Amarone.
Vinul a fost carafat vreo 4-5 ore, pentru a nu mai avea impresia ca l-am prins intr-o pasa proasta sau ca a fost dezamagitor de-a dreptul.
Culoare: rosu-rubiniu foarte intens
Nas: a evoluat destul de mult in decursul degustarii; a trecut de la un puternic iz de alcool (15,5 %, apropos) si lemn, la note de pamant, piele, coacaze si visine negre extrem de coapte. Ceva senzatii de dulce, dar nu la modul deranjant.
Gust: atac puternic, structura bogata si foarte concentrata, fructe confiate, stafide, cacao. Dupa acest atac agresiv, au aparut ca un tavalug taninii extrem de puternici si fermi, doar o idee amarui. Am zis ca mi-au trecut Panzerele prin gura. Stiu ca acesti tanini pot deranja pe multi dar, pentru mine cel putin, prezenta lor a fost salutara. Ei sunt acei indicatori ai potentialului de evolutie. Iar acest Cuvee Uberland are potential cat cuprinde. Post-gust intens, dominat de visine coapte; final lung si expresiv.
Si acum, cateva concluzii generale. Este cel mai reusit vin romanesc pe care l-am baut pana acum? In mod sigur, da. Este un vin excelent? Hmmm, in acest stadiu nu pot sustine asta dar, oricum, este mult peste media a ceea ce se produce pe la noi. Are posibilitatea de a deveni excelent, deoarece acest Uberland 2007 este, in momentul de fata, infiorator de tanar. Inca se afla intr-un stadiu de agresivitate care doar cu timpul poate fi imblanzita si rafinata. Este ca un tinerel care, momentan, se ingrijeste doar de musculatura sa. Un sfat pentru cei care detin prin pivnite asa ceva: nu m-as apropia de vinul asta cel putin inca vreo 5 ani. Cu toate ca are calitati indiscutabile, intervine din nou gustul personal. Este un vin modern, tipic Lumii Noi, stil pe care nu-l agreez din cale-afara. Asta nu inseamna ca nu pot fi obiectiv si, in consecinta, ii dau Cezarului ce-i al Cezarului.
Eiii, si acum ajungem la aspectul cel mai sensibil al discutiei: pretul. Vinul poate fi gasit la preturi cuprinse intre 90 Ron si 120 Ron, in functie de sursa. Intrebarea comuna este: face banii ceruti pe el? Initial, am fost tentat sa spun ca nu face atata banet. Dar, dupa ce am analizat putin problema, nu mai pot spune cu certitudine acest lucru. Atat calitatea unui vin, cat si pretul sau tin de perceptia fiecarui consumator in parte. Nu exista un barometru universal care sa indice daca un vin face sau nu banii ceruti pe el. Poate unii vor sustine raspicat ca e un pret exagerat, poate altii sunt dispusi sa-si goleasca putin conturile pentru a-l achizitiona. Problema e mult mai complexa decat pare. Eu nu as da banii astia din alte motive si care nu tin de calitatea evidenta a vinului, dar care tin de stilul acestuia. La cest pret, pot gasi destule Cru Bourgeois-uri sau chiar Cru Classe-uri de Bordeaux care mi se potrivesc mult mai bine ca stil. Sau, ca sa dau un exemplu mai recent, as alege un Cuvee Carmenere de la Misiones de Rengo. Nu pentru ca pretul este mult mai mic, ci doar pentru ca acel vin mi s-a parut mai slefuit si mai elegant la momentul respectiv.
Sa fim seriosi, cea mai mare parte a vinurilor premium si super-premium nu isi justifica banii. Dar asta e piata; ori o accepti asa cum este, ori te rezumi sa bei doar vinuri de supermarket. Este decizia fiecaruia ce face cu finantele sale. Un studiu facut in Statele Unite a aratat ca, pentru un vin premium, costurile de productie nu justifica un pret mai mare de 25 Dolari/sticla. Dar un Screaming Eagle poate ajunge si la 3 000 de dolari/sticla. Si, credeti-ma, se fac liste de rezervare cu vreun an inainte pentru achizitionarea acestui vin.
La final, nu pot decat sa-i felicit pe cei de la Recas pentru grija aratata acestui Cuvee Uberland. Stiti foarte bine ca eu sunt foarte zgarcit cu laudele, mai ales cand vine vorba de vinurile autohtone...
Vinul a fost carafat vreo 4-5 ore, pentru a nu mai avea impresia ca l-am prins intr-o pasa proasta sau ca a fost dezamagitor de-a dreptul.
Culoare: rosu-rubiniu foarte intens
Nas: a evoluat destul de mult in decursul degustarii; a trecut de la un puternic iz de alcool (15,5 %, apropos) si lemn, la note de pamant, piele, coacaze si visine negre extrem de coapte. Ceva senzatii de dulce, dar nu la modul deranjant.
Gust: atac puternic, structura bogata si foarte concentrata, fructe confiate, stafide, cacao. Dupa acest atac agresiv, au aparut ca un tavalug taninii extrem de puternici si fermi, doar o idee amarui. Am zis ca mi-au trecut Panzerele prin gura. Stiu ca acesti tanini pot deranja pe multi dar, pentru mine cel putin, prezenta lor a fost salutara. Ei sunt acei indicatori ai potentialului de evolutie. Iar acest Cuvee Uberland are potential cat cuprinde. Post-gust intens, dominat de visine coapte; final lung si expresiv.
Si acum, cateva concluzii generale. Este cel mai reusit vin romanesc pe care l-am baut pana acum? In mod sigur, da. Este un vin excelent? Hmmm, in acest stadiu nu pot sustine asta dar, oricum, este mult peste media a ceea ce se produce pe la noi. Are posibilitatea de a deveni excelent, deoarece acest Uberland 2007 este, in momentul de fata, infiorator de tanar. Inca se afla intr-un stadiu de agresivitate care doar cu timpul poate fi imblanzita si rafinata. Este ca un tinerel care, momentan, se ingrijeste doar de musculatura sa. Un sfat pentru cei care detin prin pivnite asa ceva: nu m-as apropia de vinul asta cel putin inca vreo 5 ani. Cu toate ca are calitati indiscutabile, intervine din nou gustul personal. Este un vin modern, tipic Lumii Noi, stil pe care nu-l agreez din cale-afara. Asta nu inseamna ca nu pot fi obiectiv si, in consecinta, ii dau Cezarului ce-i al Cezarului.
Eiii, si acum ajungem la aspectul cel mai sensibil al discutiei: pretul. Vinul poate fi gasit la preturi cuprinse intre 90 Ron si 120 Ron, in functie de sursa. Intrebarea comuna este: face banii ceruti pe el? Initial, am fost tentat sa spun ca nu face atata banet. Dar, dupa ce am analizat putin problema, nu mai pot spune cu certitudine acest lucru. Atat calitatea unui vin, cat si pretul sau tin de perceptia fiecarui consumator in parte. Nu exista un barometru universal care sa indice daca un vin face sau nu banii ceruti pe el. Poate unii vor sustine raspicat ca e un pret exagerat, poate altii sunt dispusi sa-si goleasca putin conturile pentru a-l achizitiona. Problema e mult mai complexa decat pare. Eu nu as da banii astia din alte motive si care nu tin de calitatea evidenta a vinului, dar care tin de stilul acestuia. La cest pret, pot gasi destule Cru Bourgeois-uri sau chiar Cru Classe-uri de Bordeaux care mi se potrivesc mult mai bine ca stil. Sau, ca sa dau un exemplu mai recent, as alege un Cuvee Carmenere de la Misiones de Rengo. Nu pentru ca pretul este mult mai mic, ci doar pentru ca acel vin mi s-a parut mai slefuit si mai elegant la momentul respectiv.
Sa fim seriosi, cea mai mare parte a vinurilor premium si super-premium nu isi justifica banii. Dar asta e piata; ori o accepti asa cum este, ori te rezumi sa bei doar vinuri de supermarket. Este decizia fiecaruia ce face cu finantele sale. Un studiu facut in Statele Unite a aratat ca, pentru un vin premium, costurile de productie nu justifica un pret mai mare de 25 Dolari/sticla. Dar un Screaming Eagle poate ajunge si la 3 000 de dolari/sticla. Si, credeti-ma, se fac liste de rezervare cu vreun an inainte pentru achizitionarea acestui vin.
La final, nu pot decat sa-i felicit pe cei de la Recas pentru grija aratata acestui Cuvee Uberland. Stiti foarte bine ca eu sunt foarte zgarcit cu laudele, mai ales cand vine vorba de vinurile autohtone...
La Croix D'Austeran - Bordeaux Rose 2009 (Franta)
Nu prea imi pot explica, intr-un mod decent, de ce nu ma dau in vant dupa rose-uri. Poate ca, pe undeva, le consider un soi de hibrid nereusit si cam inutil, un fel de ratacitori in intuneric si care se straduiesc sa iasa la lumina. Doar ca nu prea reusesc cu adevarat. Poate pentru ca cele mai multe rose-uri incercate de mine s-au dovedit ori mult prea dulci, ori mult prea confectionate si cu niste caracteristici asemanatoare unor odorizante de camera. Asa ca, atunci cand dai de un vin care iese putin din schema de mai sus, incepi sa-ti reconsideri usor pozitia. Am devenit un fan? Nicidecum. Mai e mult pana cand un rose va inlocui cu succes un vin alb fresh pe timp de vara.
Acest Bordeaux Rose mi-a picat in mana prin amabiltatea unei persoane foarte dragi mie. Nu da pe afara de complexitate si nici nu vrea asta, un lucru evident de la primele adulmecari. Nasul este destul de timid, cu note de fragi, putine capsuni si foarte mult grapefruit rosu.In gura, este cam aceeasi poveste. Vinul este fresh, neasteptat de echilibrat pentru categoria sa, aciditatea este prezenta exact in doza care trebuie. Notele dominante sunt, din nou, cele de grapefruit rosu, ceea ce nu ma deranjeaza defel. Pe final se simt vagi urme de fructe de padure. Servit bine racit, acest vin mi-a oferit destula placere, mai ales datorita naturaletii sale. Dar, ceea ce m-a atras la el, a fost tocmai austeritatea lui, lipsa trilioanelor de fructe "confectionate" care razbat de obicei in astfel de cazuri, doar pentru a fi pe placul multora . Aa, da, am mentionat ca este sec pana in maduva oaselor? Nici urma de zahar rezidual. Bordeaux nu se dezminte nici cand vine vorba de un banal rose. Mai e nevoie sa mentionez ca vinul in cauza ar merge ca uns si in compania unor mancaruri usoare? Ahh, tocmai am mentionat. Un ultim aspect demn de semnalat ar fi nivelul clasic de alcool: 12,5%. In zilele noastre, e foarte greu sa mai gasesti asa ceva, chiar si rose-urile incepand sa escaladeze scara absurdului si ajungand la 13,5-14% alc. Vinuri de vara, huh?
Acest Bordeaux Rose mi-a picat in mana prin amabiltatea unei persoane foarte dragi mie. Nu da pe afara de complexitate si nici nu vrea asta, un lucru evident de la primele adulmecari. Nasul este destul de timid, cu note de fragi, putine capsuni si foarte mult grapefruit rosu.In gura, este cam aceeasi poveste. Vinul este fresh, neasteptat de echilibrat pentru categoria sa, aciditatea este prezenta exact in doza care trebuie. Notele dominante sunt, din nou, cele de grapefruit rosu, ceea ce nu ma deranjeaza defel. Pe final se simt vagi urme de fructe de padure. Servit bine racit, acest vin mi-a oferit destula placere, mai ales datorita naturaletii sale. Dar, ceea ce m-a atras la el, a fost tocmai austeritatea lui, lipsa trilioanelor de fructe "confectionate" care razbat de obicei in astfel de cazuri, doar pentru a fi pe placul multora . Aa, da, am mentionat ca este sec pana in maduva oaselor? Nici urma de zahar rezidual. Bordeaux nu se dezminte nici cand vine vorba de un banal rose. Mai e nevoie sa mentionez ca vinul in cauza ar merge ca uns si in compania unor mancaruri usoare? Ahh, tocmai am mentionat. Un ultim aspect demn de semnalat ar fi nivelul clasic de alcool: 12,5%. In zilele noastre, e foarte greu sa mai gasesti asa ceva, chiar si rose-urile incepand sa escaladeze scara absurdului si ajungand la 13,5-14% alc. Vinuri de vara, huh?
Abonați-vă la:
Postări (Atom)