Despre un Carignan din aceeasi gama, am vorbit aici. De obicei, Paul Mas este un producator care ofera un bun rcp, cu vinuri corecte pana in 10 euro. Este si cazul acestui SB, cu toate ca e facut intr-un stil pe care nu-l agreez din cale afara si cred ca ar fi mers si la bani mai putini. Dar destul cu eternele-mi carcoteli, sa trec la scurta descriere a celui care si-a dat obstescul sfarsit, prin bunavointa lui George :)
Culoare galben-auriu intens, cu o consistenta aproape uleioasa. Nu vezi foarte des un SB cu astfel de tente, mai ales in tinerete. Inca de pe acum se anunta ceva greu si serios in pahar. La inceput, un nas intens dar fara a fi apasator, cu note tipice de agrise, soc, lime, grapefruit. Dupa o vreme au inceput sa apara si note de fructe tropicale, pepene galben si caisa bine coapta. Ei bine, stand la pahar o vreme, acest SB a devenit un soi de mix intre Viognier si Chenin Blanc; in imaginatia mea cel putin. Nu am gasit foarte multe informatii despre vinul cu pricina, dar nu m-ar mira sa aiba in componenta si ceva Viognier. Gustativ, nu am prea multe de spus, vinul e rotund, apasa bine de tot pe papile, dar e cam unidimensional si lipsit de finete. Scartaie putin si la capitolul aciditate, ceea ce-l face mai greu decat pot suporta la un alb sec. Finalul este dominat de note citrice care se imbina cu usoare aluzii amarui si de praf de creta.
Pana la urma, nu este un vin rau deloc, doar ca are unele elemente care il fac sa nu-mi mai pese de el pe viitor. Vreo 37 lei/sticla, de gasit si la Vinexpert..
Furtuna in Burgundia...cu parfum chinezesc
Dintr-o lipsa crasa de inspiratie si care ma toaca marunt in ultima vreme, am decis sa va mai prezint o situatie interesanta "furata" de pe Decanter. Ok, recunosc, mai este un motiv: m-am cam plictisit sa deschid discutii despre industria autohtona de profil si sa bat apa-n piua fara folos. Povestile altora mi se par mai interesante.
Povestea incepe in circumstante des intalnite de ceva vreme incoace: un chinez cu buzunarele doldora de bani a cumparat o noua proprietate in Franta. Mai exact, in Burgundia. Chateau de Gevrey Chmbertin se numeste ea (adica proprietatea in cauza) si include 2 ha de vie, cu mici portiuni Grand Cru si Premier Cru, restul intrand sub apelatiunea generica Gevrey Chambertin. Noul proprietar este Louis Ng, un mare mahar chinez, printre altele si unuldintre cei mai importanti colectionari de vinuri din Asia.
Ei si ce, veti spune. E la moda ca asiaticii sa invadeze chateau-rile frantuzesti, cumparand in draci zeci de ha de vie, mai ales in Bordeaux. Adevarat, dar in acest caz altceva a starnit furtuna, si anume reactia furioasa si fara precedent a celor din zona. Se pare ca Ng a platit numai putin de 8 milioane de euro, aproape dublu fata de cat era cotata proprietatea. Cuvintele grele la adresa lui nu au intarzia sa apara. A fost acuzat ca distruge patrimoniul francez, ca da peste cap sistemul vechi de sute de ani al tranzactiilor cu terenuri si ca deschide poarta unui val de proprietari straini in zona.
Cel mai vehement dintre detractori a fost Jean-Michel Guillon, presedintele uniunii producatorilor din Gevrey Chmbertin: "Patrimoniul nostru zboara pe fereastra. Cum s-ar simti un chinez daca un investitor francez ar cumpara 10m sau 50m din Marele Zid? " Printre altele, Guillon a condus un sindicat care a esuat in tentativa lui de a cumpara proprietatea cu circa 5 mil. de euro. Tot el a mentionat ca principala sa obiectie este ca un val de investitori straini va provoca o crestere necontrolata a taxelor de mostenire, facand astfel si mai dificil demersul proprietarilor de a transfera bunurile copiilor mostenitori.
Au aparut si declaratii din tabara care considera ca intreaga poveste este exagerata. Un importator nenumit a spus: "Nimeni n-a auzit de acest chateau dar, dintr-o data, toti il considera un simbol national. E o furtuna intr-o ceasca de ceai."
Ng, cel care nu a dat vreodata un interviu la viata lui, s-a simtit nevoit sa ii linisteasca pe francezi, declarand ca scopul sau este sa readuca proprietatea pe culmile gloriei de odinioara si spera ca, in timp, vecinii sai vor aprecia pasiunea sa sincera pentru vin. Afaceristul chinez deja a cerut ajutorul lui Eric Rousseau, vinificatorul celebrului domeniu Armand Rousseau.
Greu de spus ce o sa iasa pana la urma. Episodul de fata imi aminteste de cunoscuta poveste in care Aime Guibert s-a pus de-a curmezisul colosului Mondavi, cand acesta a incerct sa puna bazele unui mare proiect in Languedoc. Cu francezii nu-i de joaca la astfel de faze. Sunt degraba varsatorii de furie si pasiune dezlantuita cand vine vorba de traditii si conservarea acestora. Or mai fi si alte motive ascunse, n-am de unde sa stiu. Poate exagereaza in astfel de reactii, dar ei stiu mult mai bine cum sta treaba in zona si care sunt problemele ce i-ar putea afecta pe viitor.
Oare cand or cumpara chinezii si unul dintre colosii industriei autohtone de vin? Atunci sa te tii bine :D
Povestea incepe in circumstante des intalnite de ceva vreme incoace: un chinez cu buzunarele doldora de bani a cumparat o noua proprietate in Franta. Mai exact, in Burgundia. Chateau de Gevrey Chmbertin se numeste ea (adica proprietatea in cauza) si include 2 ha de vie, cu mici portiuni Grand Cru si Premier Cru, restul intrand sub apelatiunea generica Gevrey Chambertin. Noul proprietar este Louis Ng, un mare mahar chinez, printre altele si unuldintre cei mai importanti colectionari de vinuri din Asia.
Persona non grata - Louis Ng |
Ei si ce, veti spune. E la moda ca asiaticii sa invadeze chateau-rile frantuzesti, cumparand in draci zeci de ha de vie, mai ales in Bordeaux. Adevarat, dar in acest caz altceva a starnit furtuna, si anume reactia furioasa si fara precedent a celor din zona. Se pare ca Ng a platit numai putin de 8 milioane de euro, aproape dublu fata de cat era cotata proprietatea. Cuvintele grele la adresa lui nu au intarzia sa apara. A fost acuzat ca distruge patrimoniul francez, ca da peste cap sistemul vechi de sute de ani al tranzactiilor cu terenuri si ca deschide poarta unui val de proprietari straini in zona.
Cel mai vehement dintre detractori a fost Jean-Michel Guillon, presedintele uniunii producatorilor din Gevrey Chmbertin: "Patrimoniul nostru zboara pe fereastra. Cum s-ar simti un chinez daca un investitor francez ar cumpara 10m sau 50m din Marele Zid? " Printre altele, Guillon a condus un sindicat care a esuat in tentativa lui de a cumpara proprietatea cu circa 5 mil. de euro. Tot el a mentionat ca principala sa obiectie este ca un val de investitori straini va provoca o crestere necontrolata a taxelor de mostenire, facand astfel si mai dificil demersul proprietarilor de a transfera bunurile copiilor mostenitori.
Au aparut si declaratii din tabara care considera ca intreaga poveste este exagerata. Un importator nenumit a spus: "Nimeni n-a auzit de acest chateau dar, dintr-o data, toti il considera un simbol national. E o furtuna intr-o ceasca de ceai."
Ng, cel care nu a dat vreodata un interviu la viata lui, s-a simtit nevoit sa ii linisteasca pe francezi, declarand ca scopul sau este sa readuca proprietatea pe culmile gloriei de odinioara si spera ca, in timp, vecinii sai vor aprecia pasiunea sa sincera pentru vin. Afaceristul chinez deja a cerut ajutorul lui Eric Rousseau, vinificatorul celebrului domeniu Armand Rousseau.
Greu de spus ce o sa iasa pana la urma. Episodul de fata imi aminteste de cunoscuta poveste in care Aime Guibert s-a pus de-a curmezisul colosului Mondavi, cand acesta a incerct sa puna bazele unui mare proiect in Languedoc. Cu francezii nu-i de joaca la astfel de faze. Sunt degraba varsatorii de furie si pasiune dezlantuita cand vine vorba de traditii si conservarea acestora. Or mai fi si alte motive ascunse, n-am de unde sa stiu. Poate exagereaza in astfel de reactii, dar ei stiu mult mai bine cum sta treaba in zona si care sunt problemele ce i-ar putea afecta pe viitor.
Oare cand or cumpara chinezii si unul dintre colosii industriei autohtone de vin? Atunci sa te tii bine :D
Marul discordiei - Chateau de Gevrey Chmbertin |
Constantia Glen Sauvignon Blanc 2010 (Africa de Sud)
Acesta a fost unul dintre cele mai reusite SB-uri incercate in 2012. Dupa cele de pe Valea Loarei, sud-africanele vin pe locul 2 in topul preferintelor personale. Vinuri foarte bine executate, echilibrate si care incearca sa impace si capra si varza - pe adeptii Lumii Noi si pe cei ai Lumii Vechi, adicatelea.
Pe langa Sauvignon Blanc, la reteta finala s-au mai adaugat si circa 13% Semillon.
Culoare: galben deschis, cu ceva reflexii aurii.
Nas: intens dar fara a fi greu, in care notele de agrise, mango, soc si lime se imbina placut cu cele minerale si de ardei gras. Totul este dozat atat cat trebuie.
Gust: cuvantul de ordine este echilibru, principalul aspect al vinului care mi-a placut. Debut cu multe fructe albe bine coapte, aluzii usor condimentate, urmate de o aciditate perfect integrata si un final sec, citric-mineral. Post gust persistent, marcat de o puternica senzatie de piersica suculenta. Dar din aceea naturala, nu de genul notelor artificiale datorate drojdiilor. La textura vinului e clar ca isi aduce contributia si acel procent de Semillon.
Un vin bogat, vibrant, echilibrat si foarte bine facut. Are cate ceva pentru toate gusturile. Indraznesc sa spun ca are si un oarecare potential de invechire.
In jur de 10 Euro - vinexus.de.
Pe langa Sauvignon Blanc, la reteta finala s-au mai adaugat si circa 13% Semillon.
Culoare: galben deschis, cu ceva reflexii aurii.
Nas: intens dar fara a fi greu, in care notele de agrise, mango, soc si lime se imbina placut cu cele minerale si de ardei gras. Totul este dozat atat cat trebuie.
Gust: cuvantul de ordine este echilibru, principalul aspect al vinului care mi-a placut. Debut cu multe fructe albe bine coapte, aluzii usor condimentate, urmate de o aciditate perfect integrata si un final sec, citric-mineral. Post gust persistent, marcat de o puternica senzatie de piersica suculenta. Dar din aceea naturala, nu de genul notelor artificiale datorate drojdiilor. La textura vinului e clar ca isi aduce contributia si acel procent de Semillon.
Un vin bogat, vibrant, echilibrat si foarte bine facut. Are cate ceva pentru toate gusturile. Indraznesc sa spun ca are si un oarecare potential de invechire.
In jur de 10 Euro - vinexus.de.
Daca nu vi le puteti permite, macar sa cititi despre ele
Cam acesta pare a fi mesajul subliminal pe care incearca sa ni-l transmita Jane Anson, prin ultima ei carte intitulata "Bordeaux Legends". Aceasta va fi publicata pe 18 octombrie si va costa in jur de 45 Euro.
Interesant este ca subiectul cartii cuprinde doar istoria extrem de detaliata a celor 5 premier grand cru-uri din Bordeaux: Latour, Margaux, Haut-Brion, Lafite si Mouton. Jane Anson a declarat ca, in timpul cercetarilor pentru carte, i s-a acordat un nivel de acces fara precedent la cele 5 proprietati, petrecand multe ori, zile si saptamani in arhivele celor de la Margaux, Haut-Brion sau Lafite.
In concluzie, pentru toti cei interesati de Bordeaux, de vinuri fine sau macar de istorie in general, cartea lui Anson este un must have.
Interesant este ca subiectul cartii cuprinde doar istoria extrem de detaliata a celor 5 premier grand cru-uri din Bordeaux: Latour, Margaux, Haut-Brion, Lafite si Mouton. Jane Anson a declarat ca, in timpul cercetarilor pentru carte, i s-a acordat un nivel de acces fara precedent la cele 5 proprietati, petrecand multe ori, zile si saptamani in arhivele celor de la Margaux, Haut-Brion sau Lafite.
In concluzie, pentru toti cei interesati de Bordeaux, de vinuri fine sau macar de istorie in general, cartea lui Anson este un must have.
Rive droite, rive gauche 2010 - Cotes du Rhone (Franta)
George a prins vinul de fata in toane mult mai bune, din cate se pare. Incercat tot la pahar, magazinul Le Marche dar, de data aceasta, nu am avut parte de bafta care ma caracterizeaza de obicei.
Din pacate, semne clare de oxidare au aparut la orizont, de cum am dus paharul la nas. Nu stiu cat a stat deschisa sticla respectiva, probabil destul de multa vreme. De ajuns cat nici mama pompelor de vidare sau mai stiu eu ce gadget-uri sa nu mai poata face fata inevitabilului. Ca o concluzie personala: ori te asiguri ca bei un pahar dintr-o sticla proaspat destupata, ori cumperi toata sticla. Sa ma las pe mana gadget-urilor de tip Bond, nu mai este o optiune viabila pentru mine. Oricum nu am crezut vreodata prea tare in ele.
Vinul? Cu toate cicatricile sale, lasate prin bunavointa dragutei oxidari, s-a prezentat destul de ok. Nas dominat de evidente note de miere zaharisita. Undeva sub acestea, s-a dus o lupta crancena intre carnea cruda, condimentele uscate, piperul alb si fructele de padure. Gustativ, am avut mai putine surprize neplacute. Dens, concentrat dar in nici un caz greu, fructe rosii si negre ca la balamuc, pruna bine coapta, condimente. Aciditate foarte buna si destui tanini cat sa tina vinul compact. Final suculent, piperat, cu visina putreda preluand controlul.
La circa 30 de lei si incercat in conditii normale, vinul trece testul de "fezabilitate". Il puteti gasi si la Vinexpert.
Din pacate, semne clare de oxidare au aparut la orizont, de cum am dus paharul la nas. Nu stiu cat a stat deschisa sticla respectiva, probabil destul de multa vreme. De ajuns cat nici mama pompelor de vidare sau mai stiu eu ce gadget-uri sa nu mai poata face fata inevitabilului. Ca o concluzie personala: ori te asiguri ca bei un pahar dintr-o sticla proaspat destupata, ori cumperi toata sticla. Sa ma las pe mana gadget-urilor de tip Bond, nu mai este o optiune viabila pentru mine. Oricum nu am crezut vreodata prea tare in ele.
Vinul? Cu toate cicatricile sale, lasate prin bunavointa dragutei oxidari, s-a prezentat destul de ok. Nas dominat de evidente note de miere zaharisita. Undeva sub acestea, s-a dus o lupta crancena intre carnea cruda, condimentele uscate, piperul alb si fructele de padure. Gustativ, am avut mai putine surprize neplacute. Dens, concentrat dar in nici un caz greu, fructe rosii si negre ca la balamuc, pruna bine coapta, condimente. Aciditate foarte buna si destui tanini cat sa tina vinul compact. Final suculent, piperat, cu visina putreda preluand controlul.
La circa 30 de lei si incercat in conditii normale, vinul trece testul de "fezabilitate". Il puteti gasi si la Vinexpert.
Marques de Sandoval Reserva Especial 2005 (Spania)
Un vin spaniol din zona Catalyud si care mi-a provocat sentimente contradictorii. Cupaj de Grenache si Tempranillo, 18 luni in stejar american si vreo 2-3 ani la sticla inainte de lansare. Am dorit mult sa-mi placa, a avut momentele lui bune dar, in final, nu ma pot declara pe deplin satisfacut. Veti vedea si de ce.
Culoare: rubiniu intens, fara nici cea mai mica urma de maturitate. Surprinzator pentru multi, nu-i asa?
Nas: eiii, aici a fost baiul cel mare, pentru mine cel putin. Din pahar a erupt un monstru afumat. Un melanj ciudat si extrem de intens, avand in componenta lemn, prune uscate, prune din gem, dulceturi de macese si coarne, ceva visine putrede. Totul fiind invaluit de aluzii afumate. Dupa o vreme, apar note pamantoase si de tutun, plus cirese suculente. Le-am preferat pe cele din urma. La un moment dat, intensitatea initiala a nasului a devenit aproape insuportabila.
Gust: aici, lucrurile s-au mai calmat putin. Vinul e surprinzator de bine echilibrat, notele dulci de fructe bine coapte fiind tinute in frau de o aciditate foarte buna si de o structura taninoasa inca prezenta, dar fina. Mai apar nuante condimentate, ierburi aromate si o senzatie placuta de suculenta pe finalul mediu. Daca se continua si in gust nivelul de intensitate al nasului, vinul devenea de nebaut pentru mine.
Bineinteles, marchizul descris aici nu precupeteste nici un efort in a-si arata opulenta. Pana la urma, asta e de apreciat. Asta sunt, asa ma prezint. Love me or hate me. Gustativ este ok, are noroc de aciditate si de tanini. In rest, monstrul m-a cam terminat din 2 pahare.
Sunt convins ca exista destui fani ai acestui stil. La 10 Euro/sticla (vinexus.de), poate fi un vin foarte ok pentru o anumita categorie de consumatori.
Culoare: rubiniu intens, fara nici cea mai mica urma de maturitate. Surprinzator pentru multi, nu-i asa?
Nas: eiii, aici a fost baiul cel mare, pentru mine cel putin. Din pahar a erupt un monstru afumat. Un melanj ciudat si extrem de intens, avand in componenta lemn, prune uscate, prune din gem, dulceturi de macese si coarne, ceva visine putrede. Totul fiind invaluit de aluzii afumate. Dupa o vreme, apar note pamantoase si de tutun, plus cirese suculente. Le-am preferat pe cele din urma. La un moment dat, intensitatea initiala a nasului a devenit aproape insuportabila.
Gust: aici, lucrurile s-au mai calmat putin. Vinul e surprinzator de bine echilibrat, notele dulci de fructe bine coapte fiind tinute in frau de o aciditate foarte buna si de o structura taninoasa inca prezenta, dar fina. Mai apar nuante condimentate, ierburi aromate si o senzatie placuta de suculenta pe finalul mediu. Daca se continua si in gust nivelul de intensitate al nasului, vinul devenea de nebaut pentru mine.
Bineinteles, marchizul descris aici nu precupeteste nici un efort in a-si arata opulenta. Pana la urma, asta e de apreciat. Asta sunt, asa ma prezint. Love me or hate me. Gustativ este ok, are noroc de aciditate si de tanini. In rest, monstrul m-a cam terminat din 2 pahare.
Sunt convins ca exista destui fani ai acestui stil. La 10 Euro/sticla (vinexus.de), poate fi un vin foarte ok pentru o anumita categorie de consumatori.
Terroir vs. terroir
Zilele trecute, Mona a incercat sa defineasca notiunea de terroir intr-un mod foarte original. La randul lui, Chris Kissack a redactat un material la fel de interesant pe aceeasi tema.
Ambele abordari pot fi considerate "corecte" pentru ca, in cele din urma, acest termen poate fi interpretat diferit in functie de receptor. Din pacate, in ultima vreme, terroir-ul a devenit mai mult un soi de slogan publicitar. Cred in terroir dar multi abuzeaza de el si sunt foarte putine vinurile care, intr-adevar, reflecta notiunea respectiva. Cine mai stie exact care este diferenta dintre terroir si stilul de vinificatie sau tipul de drojdie selectionata folosit?
Sunt de acord cu Chris si cu a sa concluzie: putem vorbi de terroir atunci cand diferentele dintre vinuri sunt evidente. Si nu vorbesc aici de diferenta dintre un Cabernet si Merlot, ci de situatia in care vinurile sunt diferite chiar daca provin din podgorii alaturate sau chiar din sectiuni ale aceleiasi podgorii, cu vii ingrijite similar si cu acelasi stil de vinificare. Burgundia este un exemplu graitor in acest sens.
Da, asta e terroir adevarat. El se manifesta in lumea magica si complexa a solului in care stau ingropati butasii, poate chiar si in universul inca neinteles pe deplin al drojdiilor salbatice. Dar nu se afla neaparat in gustul vinului. Este oarecum o naivitate sa crezi ca proprietatile unui tip de sol sau altul, le poti "gusta" in vin. Aceste conexiuni se nasc doar in imaginatia noastra, de multe ori dezlantuita...
Ambele abordari pot fi considerate "corecte" pentru ca, in cele din urma, acest termen poate fi interpretat diferit in functie de receptor. Din pacate, in ultima vreme, terroir-ul a devenit mai mult un soi de slogan publicitar. Cred in terroir dar multi abuzeaza de el si sunt foarte putine vinurile care, intr-adevar, reflecta notiunea respectiva. Cine mai stie exact care este diferenta dintre terroir si stilul de vinificatie sau tipul de drojdie selectionata folosit?
Sunt de acord cu Chris si cu a sa concluzie: putem vorbi de terroir atunci cand diferentele dintre vinuri sunt evidente. Si nu vorbesc aici de diferenta dintre un Cabernet si Merlot, ci de situatia in care vinurile sunt diferite chiar daca provin din podgorii alaturate sau chiar din sectiuni ale aceleiasi podgorii, cu vii ingrijite similar si cu acelasi stil de vinificare. Burgundia este un exemplu graitor in acest sens.
Da, asta e terroir adevarat. El se manifesta in lumea magica si complexa a solului in care stau ingropati butasii, poate chiar si in universul inca neinteles pe deplin al drojdiilor salbatice. Dar nu se afla neaparat in gustul vinului. Este oarecum o naivitate sa crezi ca proprietatile unui tip de sol sau altul, le poti "gusta" in vin. Aceste conexiuni se nasc doar in imaginatia noastra, de multe ori dezlantuita...
Billa revine in forta: Marques de Reinosa Tempranillo 2007 - Rioja (Spania)
Maturat 3 luni in stejar american, vreo 4 luni la sticla inainte de a fi scos pe piata si cine stie cat pe rafturile din Billa. Stim foarte bine riscul unei asemenea achizitii de prin astfel de magazine, dar cateodata este curios cum unele vinuri rezista cu brio conditiilor vitrege.
Culoare intacta, rubiniu intens fara prea mari semne de maturitate. Initial, un nas dominat de aromele clasice de Tempranillo: cirese negre, visine putrede, o idee de migdale si eterna adiere vegetala (placuta de altfel). Dupa care lemnul isi intra in drepturi, aruncand sageti vanilate, condimente plus o foarte pregnanta nota de boaba de cafea. Gustativ, e un vin simplu, rustic, cu cireasa negra pe post de dirijor, aciditate buna si tanini inca prezenti, poate usor cam uscati. Finalul este suculent si aduce aluzii condimentate. Odata cu aerarea, vinul devine mai rotund si mai cremos.
Baubil, simplu, dar un Tempranillo entry-level clasic si care merge foarte bine in compania unei mese simple, fara pretentii. La 10 lei/sticla, nu cred ca poti cere mai mult.
Culoare intacta, rubiniu intens fara prea mari semne de maturitate. Initial, un nas dominat de aromele clasice de Tempranillo: cirese negre, visine putrede, o idee de migdale si eterna adiere vegetala (placuta de altfel). Dupa care lemnul isi intra in drepturi, aruncand sageti vanilate, condimente plus o foarte pregnanta nota de boaba de cafea. Gustativ, e un vin simplu, rustic, cu cireasa negra pe post de dirijor, aciditate buna si tanini inca prezenti, poate usor cam uscati. Finalul este suculent si aduce aluzii condimentate. Odata cu aerarea, vinul devine mai rotund si mai cremos.
Baubil, simplu, dar un Tempranillo entry-level clasic si care merge foarte bine in compania unei mese simple, fara pretentii. La 10 lei/sticla, nu cred ca poti cere mai mult.
Este Petrus cel mai scump vin rosu din lume?
Dupa umila mea parere, nu.
Ideea acestui subiect mi-a venit citind un articol destul de interesant, aparut in revista Forbes Romania. Materialul se intituleaza: "Cu cine imparte gloria cel mai scump vin rosu din lume?" si ne prezinta informatii detaliate despre Petrus si unul dintre vecinii sai de seama, Chateau Le Bon Pasteur. Daca nu ati auzit acest nume pana acum, va spun doar atat: se afla in proprietatea lui Michel Rolland.
Dupa cum spuneam, per total articolul este bine scris si destul de stufos despre cele 2 proprietati. Totusi, am depistat unele informatii nu foarte bine documentate si pe care voi incerca sa le notez punctual cu aceasta ocazie. Nu sunt multe dar, tinand cont ca e vorba de Forbes, ma asteptam la o informare ceva mai sustinuta in anumite privinte. Chiar daca nu esti un mare cunoscator, nu ai cum sa nu poti obtine tot ceea ce te intereseaza. Ne aflam in era Google, dragii mei, ce naiba!
Voi incepe cu titlul articolului, cel care contine sintagma "cel mai scump vin rosu din lume". Oare asa sa fie? Petrus se afla, intr-adevar, in topul celor mai scumpe vinuri din lume dar, din cate stiam eu, NU este cel mai scump. Un singur exemplu imi vine imediat in minte: Romanee-Conti de la DRC. Un vin produs in cantitati mult mai mici decat Petrus si, probabil, cel mai exclusivist din cate exista. Nu cred sa existe pe piata o sticla din acest lichid, care sa coboare sub 3000 de euro. Si, atentie, se ajunge la aceste preturi cam in fiecare an, in timp ce la Petrus doar pentru anumite recolte. Nici chiar in cadrul licitatiilor, Petrus nu ajunge pe cele mai inalte culmi ale pretului. Sunt cazuri cand si Le Pin, un alt vin ultra-exclusivist din Pomerol, se da pe bani mai multi. In plus, treaba cu "cel mai scump vin" este relativa si tine de foarte multi factori.
Trecem mai departe...
"Făcând turul proprietății de doar șapte hectare..."
- Petrus nu detine 7 ha de vie, ci in jur de 11,5 ha. S-a ajuns la aceasta suprafata in urma achizitiei, in 1969, a circa 5 ha de la vecinul Chateau Gazin.
"Până în prezent, argila albastră rămâne elementul care individualizează cele 30.000 de sticle produse anual..."
- adevarat ca argila albastra este un element de individualitate al acestei proprietati. Totusi, multi specialisti sunt de parere ca altceva este cu adevarat definitoriu pentru calitatile unice (zic unii) ale vinului produs aici: o mare cantitate de fier aflata adanc sub stratul argilos, asa-numitul crasse de fer. Acest element mai poate fi gasit si la alte proprietati din jur dar aici, la Petrus, se fla in cantitatile cele mai mari.
"E foarte frustrant pentru noi“, explică gazda noastră. „Muncim zi-lumină pentru acest vin, iar undeva în lume sunt persoane care cumpără lăzi întregi pentru investiții și nu beau nici măcar o picătură“
- asta nu are legatura cu autoarea articolului dar intalnesc si la Petrus aceeasi aura de "naivitate" cand vine vorba de preturi. Acelasi tip de reactie l-am observat si la baietii de la Screaming Eagle, atunci cand al lor SB a inceput sa fie revandut la preturi astonomice pe piata. Ori e pura naivitate, ori e vrajeala ieftina.
Dupa care se trece la Bon Pasteur, unde putem afla multe chestii interesante despre cum se face vinul acolo. Un singur citat mi-a atras atentia:
„Anul trecut, am vândut mai bine de 800 de sticle de Château Le Bon Pasteur“, povestește Cristian Preotu de la „Le Manoir“. Foarte mult, având în vedere că vorbim de un vin de 100 de euro sticla."
Iata ceva care nu ma mira defel. Sa vinzi 800 de sticle de Bon Pasteur cu preturi umflate made in Romania nu constituie o surpriza majora pentru mine...
In concluzie, un articol bun dar recomand ceva mai multa atentie la anumite detalii. Ca se gaseste intotdeauna un blogger carcotas de vin care se leaga de orice si de oricine :))
Ideea acestui subiect mi-a venit citind un articol destul de interesant, aparut in revista Forbes Romania. Materialul se intituleaza: "Cu cine imparte gloria cel mai scump vin rosu din lume?" si ne prezinta informatii detaliate despre Petrus si unul dintre vecinii sai de seama, Chateau Le Bon Pasteur. Daca nu ati auzit acest nume pana acum, va spun doar atat: se afla in proprietatea lui Michel Rolland.
Dupa cum spuneam, per total articolul este bine scris si destul de stufos despre cele 2 proprietati. Totusi, am depistat unele informatii nu foarte bine documentate si pe care voi incerca sa le notez punctual cu aceasta ocazie. Nu sunt multe dar, tinand cont ca e vorba de Forbes, ma asteptam la o informare ceva mai sustinuta in anumite privinte. Chiar daca nu esti un mare cunoscator, nu ai cum sa nu poti obtine tot ceea ce te intereseaza. Ne aflam in era Google, dragii mei, ce naiba!
Voi incepe cu titlul articolului, cel care contine sintagma "cel mai scump vin rosu din lume". Oare asa sa fie? Petrus se afla, intr-adevar, in topul celor mai scumpe vinuri din lume dar, din cate stiam eu, NU este cel mai scump. Un singur exemplu imi vine imediat in minte: Romanee-Conti de la DRC. Un vin produs in cantitati mult mai mici decat Petrus si, probabil, cel mai exclusivist din cate exista. Nu cred sa existe pe piata o sticla din acest lichid, care sa coboare sub 3000 de euro. Si, atentie, se ajunge la aceste preturi cam in fiecare an, in timp ce la Petrus doar pentru anumite recolte. Nici chiar in cadrul licitatiilor, Petrus nu ajunge pe cele mai inalte culmi ale pretului. Sunt cazuri cand si Le Pin, un alt vin ultra-exclusivist din Pomerol, se da pe bani mai multi. In plus, treaba cu "cel mai scump vin" este relativa si tine de foarte multi factori.
Trecem mai departe...
"Făcând turul proprietății de doar șapte hectare..."
- Petrus nu detine 7 ha de vie, ci in jur de 11,5 ha. S-a ajuns la aceasta suprafata in urma achizitiei, in 1969, a circa 5 ha de la vecinul Chateau Gazin.
"Până în prezent, argila albastră rămâne elementul care individualizează cele 30.000 de sticle produse anual..."
- adevarat ca argila albastra este un element de individualitate al acestei proprietati. Totusi, multi specialisti sunt de parere ca altceva este cu adevarat definitoriu pentru calitatile unice (zic unii) ale vinului produs aici: o mare cantitate de fier aflata adanc sub stratul argilos, asa-numitul crasse de fer. Acest element mai poate fi gasit si la alte proprietati din jur dar aici, la Petrus, se fla in cantitatile cele mai mari.
"E foarte frustrant pentru noi“, explică gazda noastră. „Muncim zi-lumină pentru acest vin, iar undeva în lume sunt persoane care cumpără lăzi întregi pentru investiții și nu beau nici măcar o picătură“
- asta nu are legatura cu autoarea articolului dar intalnesc si la Petrus aceeasi aura de "naivitate" cand vine vorba de preturi. Acelasi tip de reactie l-am observat si la baietii de la Screaming Eagle, atunci cand al lor SB a inceput sa fie revandut la preturi astonomice pe piata. Ori e pura naivitate, ori e vrajeala ieftina.
Dupa care se trece la Bon Pasteur, unde putem afla multe chestii interesante despre cum se face vinul acolo. Un singur citat mi-a atras atentia:
„Anul trecut, am vândut mai bine de 800 de sticle de Château Le Bon Pasteur“, povestește Cristian Preotu de la „Le Manoir“. Foarte mult, având în vedere că vorbim de un vin de 100 de euro sticla."
Iata ceva care nu ma mira defel. Sa vinzi 800 de sticle de Bon Pasteur cu preturi umflate made in Romania nu constituie o surpriza majora pentru mine...
In concluzie, un articol bun dar recomand ceva mai multa atentie la anumite detalii. Ca se gaseste intotdeauna un blogger carcotas de vin care se leaga de orice si de oricine :))
Sable Noble 2011 alb - M1.Crama Atelier (Romania)
S-a tot scris despre noile vinuri ale diviziei premium de la Murfatlar - Crama Atelier. Odata cu venirea lui Razvan Macici era de asteptat o schimbare puternica in viziunea de face vinuri bune aici. Iar asteptarile mi-au fost confirmate odata cu incercarea acestui cupaj alb - SB, Pinot Gris, Chardonnay si ceva Riesling Italian.
Culoare galben-auriu deschis, stralucitor. Nas intens, dominat de note florale si pepene galben. Mai apar ceva piersici, mar verde si o idee de ananas. Gustativ, avem un atac initial puternic fructat (pepene galbe si pruna alba), vinul ofera o senzatie de rotunjime si plinatate. Dupa care vin aciditatea buna si finalul citric, cu ceva aluzii condimentate, ceea ce adauga vinului o binemeritata nota de prospetime.
Am avut de-a face cu un vin care s-a prezentat exact asa cum ma asteptam. Razvan Macici nu a incercat sa reinventeze roata la inceputul aventurii sale, ci doar sa aplice know how-ul dobandit la Nederburg. Si bine a facut.
Achizitionat in urma unei oferte speciale, la 24 lei/sticla. Asta insemnand evident un best buy. Dar chiar si la 33-35 lei in magazine, este clar o cautatura buna.
Culoare galben-auriu deschis, stralucitor. Nas intens, dominat de note florale si pepene galben. Mai apar ceva piersici, mar verde si o idee de ananas. Gustativ, avem un atac initial puternic fructat (pepene galbe si pruna alba), vinul ofera o senzatie de rotunjime si plinatate. Dupa care vin aciditatea buna si finalul citric, cu ceva aluzii condimentate, ceea ce adauga vinului o binemeritata nota de prospetime.
Am avut de-a face cu un vin care s-a prezentat exact asa cum ma asteptam. Razvan Macici nu a incercat sa reinventeze roata la inceputul aventurii sale, ci doar sa aplice know how-ul dobandit la Nederburg. Si bine a facut.
Achizitionat in urma unei oferte speciale, la 24 lei/sticla. Asta insemnand evident un best buy. Dar chiar si la 33-35 lei in magazine, este clar o cautatura buna.
Gramma Aligote 2011 - Casa Olteanu (Romania)
S-a tot scris in blogosfera despre acest nou Aligote de la Casa Olteanu, asa ca am sa trec direct in miezul problemei.
Culoare galben-pai foarte deschis, cu reflexii verzui. Nas cu aluzii florale la inceput, corcoduse verzi, fructe albe si gutuie. Dupa o vreme apar si notele vegetale plus o adiere pamantoasa. Gustativ, avem de-a face cu un vin rotund, destul de fin, echilibrat. Mere verzi, para coapta si usoare nuante citrice. Aciditate ok, final mediu dominat de note pamantoase si minerale puternice, cu o usoara senzatie salina. De fapt, acest final mineral l-am intalnit si la Feteasca Regala a aceluiasi producator. Nu stiu daca e "terroir" sau pur si simplu o drojdie care influenteaza vinurile in directia asta.
Per total, mi s-a parut un Aligote ceva mai complet decat varianta 2009, mai fin si mai bine lucrat. In plus, e bine ca la noi se mai fac si albe care nu dau copy/paste dupa variantele Lumii Noi, cele pline de fructe exotice de tot neamul. Recomandat.
Culoare galben-pai foarte deschis, cu reflexii verzui. Nas cu aluzii florale la inceput, corcoduse verzi, fructe albe si gutuie. Dupa o vreme apar si notele vegetale plus o adiere pamantoasa. Gustativ, avem de-a face cu un vin rotund, destul de fin, echilibrat. Mere verzi, para coapta si usoare nuante citrice. Aciditate ok, final mediu dominat de note pamantoase si minerale puternice, cu o usoara senzatie salina. De fapt, acest final mineral l-am intalnit si la Feteasca Regala a aceluiasi producator. Nu stiu daca e "terroir" sau pur si simplu o drojdie care influenteaza vinurile in directia asta.
Per total, mi s-a parut un Aligote ceva mai complet decat varianta 2009, mai fin si mai bine lucrat. In plus, e bine ca la noi se mai fac si albe care nu dau copy/paste dupa variantele Lumii Noi, cele pline de fructe exotice de tot neamul. Recomandat.
O intrebare despre raportul pret-calitate
Tot auzim in stanga si in dreapta despre faimosul RPC. De-a lungul timpului, am fost un aparator fervent al conceptului dar stiti cum e: perceptiile se mai schimba uneori. Dupa ce stai si analizezi mai atent problema, iti dai seama ca ai de-a face cu un concept foarte ambiguu si care, contrar asteptarilor unora, nu este universal valabil. Ca nimic in lumea vinului, de altfel.
Nu doresc sa scriu un roman despre subiect, ci doar sa adresez o intrebare:
Este cu adevarat relevant acest RPC?
Si aici ma refer in primul rand la consumatori.
Nu doresc sa scriu un roman despre subiect, ci doar sa adresez o intrebare:
Este cu adevarat relevant acest RPC?
Si aici ma refer in primul rand la consumatori.
@foto credit: dreamstime.com |
La Jidvei, totul este pe repede inainte
Dupa cateva momente de reflectie privind drumul care ma asteapta, am dat curs invitatiei celor de la Jidvei, pentru a petrece cateva zile la Castelul Bethlen-Haller (Cetatea de Balta). Pentru cineva din Galati, distanta dintre cele doua puncte poate fi un chin. 12 ore la dus, 12 ore la intors, probleme cu aerul conditionat in tren, tot felul de peripetii pe autostrada Bucuresti-Pitesti. Dar, in cele din urma, a meritat efortul. Viata la castel se desfasoara intr-un cadru foarte idilic, domneste o liniste ce se asterne deasupra ta precum razele soarelui pe dealurile din imprejurimi. Este locul perfect pentru a-ti reincarca bateriile cu adevarat.
Impreuna cu Mona, George, Mihai si Razvan, am stat la taclale pe diverse teme, pana la ore tarzii din noapte. Dupa care am vizitat dealurile pline de vii, cramele care mai de care mai diverse, ba chiar si o "scoala de vita", in fapt o pepiniera foarte interesanta. De-a lungul acestui itinerariu, am cunoscut multi oameni pasionati, dintre cei pe care mi-i amintesc , ii mentionez aici pe: Alina Musat, Marius Cucura, Cristi Puscas, Dan Moldoveanu, Dan Corbean, Mariana Marginean, Marc Dworkin si Ioan Buia.
Trebuie spus ca Jidvei este un monstru. Peste 2.000 de ha de vita-de-vie, pasuni sau alte terenuri agricole. Exista crame la Jidvei, Blaj si Balcaciu (aici se obtin spumantele). Din cate am inteles, Marc Dworkin are in plan un alt proiect interesant pentru o crama moderna, ceva gen boutique, si cocotata pe unul dintre dealurile vizitate. Complexul de vinificatie de la Jidvei este urias. Doar daca veti intra in principala hala de fermentatie, veti putea intelege magnitudinea proiectului realizat cu ajutorul investitiilor europene. Zeci de rezervoare de inox uriase, intinse pe cateva randuri, linie complet automatizata, curatenie ca-n palma. Poti organiza un tur ciclist al cramei in hala cu pricina. Ba chiar am vazut live si mult hulitul aparat de osmoza, la Jidvei existand nu mai putin de 3 astfel de utilaje.
Dupa acest periplu, ne-am intors la castel, in pivnita caruia am fost supusi unui maraton degustativ. A trebuit sa ne luptam "doar" cu 21 de vinuri prezentate de D-l Buia, enologul si directorul cramei de la Jidvei. Nu doresc sa iau la puricat fiecare vin in parte, asa ca ma voi rezuma la a mentiona exemplele care mi-au spus ceva in cadrul degustarii. O lista completa a vinurilor incercate o puteti gasi la George.
Voi incepe cu gama Owner's Choice, adicatelea Ana si Maria. Toti au remarcat imbunatatirea calitatii la Jidvei, odata cu aceasta gama creata cu ajutorul consultantului Marc Dworkin. Feteasca Alba si Pinot Gris Maria, Chardonnay Barique Ana realizate de Marc, iar Muscat Ottonel Ana creat de Ioan Buia. Parerea mea dupa ce le-am incercat? Sunt vinuri bune, corecte, cu prospetime si care pastreaza foarte bine caracteristicile fiecarui soi in parte. Impresionante? Pentru mine nu prea, si imi mentin parerea ca pretul de retail este prea mare (in jur de 65 lei in magazine). Pur si simplu, exista exemple pe la noi care sunt la fel de bune, dar la bani mai putini. Si inca o chestie care poate suna paradoxala pentru multi. Din gama respectiva, mi-a placut cel mai mult Muscat-ul dry al d-lui Buia. Din punctul meu de vedere, este un exemplu pentru cei care se aventureaza sa vinifice in sec un soi aromat. Nas tipic dar elegant si retinut, iar gustativ reuseste sa retina caracteristicile soiului, ceea ce nu prea am intalnit la exemplele seci de Tamaioasa. Dar punctul de rezistenta este finish-ul extrem de lung si persistent, cred ca in jur de 40-45 sec.
Mergem mai departe, cu un vin din gama Tezaur SB + Feteasca Regala 2010 - elegant, retinut, cu aciditate buna. SB Barique 2011 - rotund, plin, cu mult lemn crud. Poate nu chiar pe gustul meu, dar bine facut. Ceva mai reusit decat o Feteasca Regala Barique 2011, servita inainte. Neuburger 2011 - un soi inedit si surprinzator, mieros, spicy, plin (51 g zahar/l). Pinot Gris 2009 - inca neetichetat, cu aceleasi impresii de plinatate, multa gutuie, ceva polen si fagure de miere, aciditate foarte buna si final dominat de coaja de portocala. Riesling de Rhin 2009 - surprinzator de tipic in prima parte a evolutiei sale, petrol, mandarina, gutuie. Bine echilibrat la cele aproape 30 g zahar/l. Ce-i drept, la cateva ore dupa deschidere, vinul a devenit inexpresiv. Iar vinul serii, dupa umila mea parere, a fost un Icewine 2011, obtinut din struguri de Gewurz, culesi in noiembrie. Nas extrem de intens, condimentat, mieros si floral dar si cu ceva aluzii vegetale in spate. Extrem de baubil inca de pe acum, para coapta, coaja de portocala, o dulceata deloc cleioasa si o aciditate buna. Alcool foarte bine integrat (14%). Sunt foarte curios daca va iesi pe piata, si la ce pret. La final, ar trebui sa remarc si un spumant Romantine Extra Brut, foarte old school, unde nu conteaza intensitatea aromelor ci eleganta si austeritatea. Intr-un cadru mai restrans, D-l Buia ne-a servit si cu singurul vin rosu al casei, un cupaj 2008 de Cabernet, Merlot, Burgund, Pinot Noir dar si Feteasca Neagra, daca imi amintesc bine. De fapt, nasul mi-a amintit mult de FN, iar gustativ de PN. Un vin usor si suculent, cum ar trebui sa fie mai multe rosii de pe la noi.
Chiar daca nu am mentionat aici toate vinurile din degustare, nu inseamna ca a fost ceva in neregula cu celelalte. Din contra, chiar si cele din gamele inferioare au fost baubile, chiar daca scurte si inexpresive. Dintre noile game, nu am fost defel impresionat de Mysterium. Cu tot respectul pentru Marc si Ioan Buia, nu am dat de ceva care sa fie pe gusturile mele. Nu sunt rele, ci doar nu rezoneaza cu papilele proprii si personale.
Concluzia este simpla: daca se vrea, se poate. Potentialul este urias, investitiile facute sunt impresionante, iar "cursa" dintre Ioan Buia si Marc Dworkin nu poate fi decat benefica pentru cresterea calitatii vinurilor din portofoliu.
Impreuna cu Mona, George, Mihai si Razvan, am stat la taclale pe diverse teme, pana la ore tarzii din noapte. Dupa care am vizitat dealurile pline de vii, cramele care mai de care mai diverse, ba chiar si o "scoala de vita", in fapt o pepiniera foarte interesanta. De-a lungul acestui itinerariu, am cunoscut multi oameni pasionati, dintre cei pe care mi-i amintesc , ii mentionez aici pe: Alina Musat, Marius Cucura, Cristi Puscas, Dan Moldoveanu, Dan Corbean, Mariana Marginean, Marc Dworkin si Ioan Buia.
Trebuie spus ca Jidvei este un monstru. Peste 2.000 de ha de vita-de-vie, pasuni sau alte terenuri agricole. Exista crame la Jidvei, Blaj si Balcaciu (aici se obtin spumantele). Din cate am inteles, Marc Dworkin are in plan un alt proiect interesant pentru o crama moderna, ceva gen boutique, si cocotata pe unul dintre dealurile vizitate. Complexul de vinificatie de la Jidvei este urias. Doar daca veti intra in principala hala de fermentatie, veti putea intelege magnitudinea proiectului realizat cu ajutorul investitiilor europene. Zeci de rezervoare de inox uriase, intinse pe cateva randuri, linie complet automatizata, curatenie ca-n palma. Poti organiza un tur ciclist al cramei in hala cu pricina. Ba chiar am vazut live si mult hulitul aparat de osmoza, la Jidvei existand nu mai putin de 3 astfel de utilaje.
Dupa acest periplu, ne-am intors la castel, in pivnita caruia am fost supusi unui maraton degustativ. A trebuit sa ne luptam "doar" cu 21 de vinuri prezentate de D-l Buia, enologul si directorul cramei de la Jidvei. Nu doresc sa iau la puricat fiecare vin in parte, asa ca ma voi rezuma la a mentiona exemplele care mi-au spus ceva in cadrul degustarii. O lista completa a vinurilor incercate o puteti gasi la George.
Voi incepe cu gama Owner's Choice, adicatelea Ana si Maria. Toti au remarcat imbunatatirea calitatii la Jidvei, odata cu aceasta gama creata cu ajutorul consultantului Marc Dworkin. Feteasca Alba si Pinot Gris Maria, Chardonnay Barique Ana realizate de Marc, iar Muscat Ottonel Ana creat de Ioan Buia. Parerea mea dupa ce le-am incercat? Sunt vinuri bune, corecte, cu prospetime si care pastreaza foarte bine caracteristicile fiecarui soi in parte. Impresionante? Pentru mine nu prea, si imi mentin parerea ca pretul de retail este prea mare (in jur de 65 lei in magazine). Pur si simplu, exista exemple pe la noi care sunt la fel de bune, dar la bani mai putini. Si inca o chestie care poate suna paradoxala pentru multi. Din gama respectiva, mi-a placut cel mai mult Muscat-ul dry al d-lui Buia. Din punctul meu de vedere, este un exemplu pentru cei care se aventureaza sa vinifice in sec un soi aromat. Nas tipic dar elegant si retinut, iar gustativ reuseste sa retina caracteristicile soiului, ceea ce nu prea am intalnit la exemplele seci de Tamaioasa. Dar punctul de rezistenta este finish-ul extrem de lung si persistent, cred ca in jur de 40-45 sec.
Mergem mai departe, cu un vin din gama Tezaur SB + Feteasca Regala 2010 - elegant, retinut, cu aciditate buna. SB Barique 2011 - rotund, plin, cu mult lemn crud. Poate nu chiar pe gustul meu, dar bine facut. Ceva mai reusit decat o Feteasca Regala Barique 2011, servita inainte. Neuburger 2011 - un soi inedit si surprinzator, mieros, spicy, plin (51 g zahar/l). Pinot Gris 2009 - inca neetichetat, cu aceleasi impresii de plinatate, multa gutuie, ceva polen si fagure de miere, aciditate foarte buna si final dominat de coaja de portocala. Riesling de Rhin 2009 - surprinzator de tipic in prima parte a evolutiei sale, petrol, mandarina, gutuie. Bine echilibrat la cele aproape 30 g zahar/l. Ce-i drept, la cateva ore dupa deschidere, vinul a devenit inexpresiv. Iar vinul serii, dupa umila mea parere, a fost un Icewine 2011, obtinut din struguri de Gewurz, culesi in noiembrie. Nas extrem de intens, condimentat, mieros si floral dar si cu ceva aluzii vegetale in spate. Extrem de baubil inca de pe acum, para coapta, coaja de portocala, o dulceata deloc cleioasa si o aciditate buna. Alcool foarte bine integrat (14%). Sunt foarte curios daca va iesi pe piata, si la ce pret. La final, ar trebui sa remarc si un spumant Romantine Extra Brut, foarte old school, unde nu conteaza intensitatea aromelor ci eleganta si austeritatea. Intr-un cadru mai restrans, D-l Buia ne-a servit si cu singurul vin rosu al casei, un cupaj 2008 de Cabernet, Merlot, Burgund, Pinot Noir dar si Feteasca Neagra, daca imi amintesc bine. De fapt, nasul mi-a amintit mult de FN, iar gustativ de PN. Un vin usor si suculent, cum ar trebui sa fie mai multe rosii de pe la noi.
Chiar daca nu am mentionat aici toate vinurile din degustare, nu inseamna ca a fost ceva in neregula cu celelalte. Din contra, chiar si cele din gamele inferioare au fost baubile, chiar daca scurte si inexpresive. Dintre noile game, nu am fost defel impresionat de Mysterium. Cu tot respectul pentru Marc si Ioan Buia, nu am dat de ceva care sa fie pe gusturile mele. Nu sunt rele, ci doar nu rezoneaza cu papilele proprii si personale.
Concluzia este simpla: daca se vrea, se poate. Potentialul este urias, investitiile facute sunt impresionante, iar "cursa" dintre Ioan Buia si Marc Dworkin nu poate fi decat benefica pentru cresterea calitatii vinurilor din portofoliu.
Domaine de la Poultiere "Tuffo" 2009 - Vouvray Sec (Franta)
Incercat la terasa Le Marche - Galati. Vinul poate fi gasit si la Vinexpert. Conditiile de servire nu au fost ideale, temperatura cam ridicata dar suspectul nostru s-a descurcat admirabil.
Culoare galben-auriu deschis si stralucitor. Nas tipic, dominat de nuante florale, fructe albe bine coapte si o puternica mineralitate, piatra de rau dansand in voie. Si-a mai facut simtita prezenta si o usoara nota reductiva, dar nimic deranjant. Corpolent in gura, rotund, cu structura sanatoasa, fructul imbinandu-se foarte bine cu mineralitatea accentuata. Note de para coapta, mar verde. Aciditate puternica si un final mediu, usor citric.
In conditii ideale, acest Vouvray mai poate rezista ani buni. Cam tot ce am incercat din aceasta zona pana acum, s-a incadrat in acelasi scenariu. Vinuri corpolente, minerale, cu structura, care nu se "destrama" nici la temperaturi ridicate. Iar pana in 10 Euro, puteti gasi nenumarate exemple de acest gen.
Culoare galben-auriu deschis si stralucitor. Nas tipic, dominat de nuante florale, fructe albe bine coapte si o puternica mineralitate, piatra de rau dansand in voie. Si-a mai facut simtita prezenta si o usoara nota reductiva, dar nimic deranjant. Corpolent in gura, rotund, cu structura sanatoasa, fructul imbinandu-se foarte bine cu mineralitatea accentuata. Note de para coapta, mar verde. Aciditate puternica si un final mediu, usor citric.
In conditii ideale, acest Vouvray mai poate rezista ani buni. Cam tot ce am incercat din aceasta zona pana acum, s-a incadrat in acelasi scenariu. Vinuri corpolente, minerale, cu structura, care nu se "destrama" nici la temperaturi ridicate. Iar pana in 10 Euro, puteti gasi nenumarate exemple de acest gen.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)