Cum nu agreez acest gen de vinuri, voi incerca sa nu ma lansez in note de degustare prea stufoase. Asa ca ma voi rezuma la a puncta principalele diferente care apar in cazul celor 3 rose-uri semnate Unicom/Davino. Da, exista diferente, chiar daca toate vinurile respective sunt obtinute din Cabernet Sauvignon si Merlot.
Profilul olfactiv este cam acelasi: note de fruct usor dulceag, fragi, capsuni, prune albe, petale de trandafir. Faurar este cel mai direct, fara fasoane. Iacob lasa impresia unui exemplar ma bine slefuit si mai elegant. DCR, in schimb, este cel mai intens si mai serios dintre toate. Gustativ, diferentele vin in intensitatea atacului si textura. Faurar are un profil rustic, "salbatic", direct, cu note cretoase pe final si cu o aciditate puternica, iar alcool-ul arde usor dupa inghitire. Iacob reprezinta echilibrul si stropul de eleganta in plus, cu un mijloc ceva mai diafan, un echilibru mai reusit intre arome si aciditate. DCR vine cu o concentratie incredibila a fructului pentru un rose, mult fruct copt, o aciditate care echilibreaza fix atat cat trebuie senzatia de greutate a ansamblului. Pentru mine, cel putin, DCR este un rose atipic, in sensul ca este cel mai apropiat de un vin rosu. Nu este un vin de vara usor, care se duce direct pe gat. Mai degraba, l-as recomanda a fi consumat intr-o zi ploioasa de toamna. Nu sunt un fan al stilului, dar nu pot sa nu remarc seriozitatea acestui exemplar. Totul este la turatie maxima, iar post-gustul este unul dintre cele mai persistente pe care le-am experimentat cu un rose. Per total, toate sunt bine lucrate si bine echilibrate pentru niste vinuri atat de tinere. Dar la acest capitol, Davino a stat mereu in fata.
Daca as alege un favorit, m-as indrepta catre Iacob si asta mai mult pentru stilul care reflecta perfect gama de mijloc din care face parte. 2013 anunta si o serie de albe reusite, asa ca viitorul apropiat suna bine.
Despre impas, superfluitate si himere
Luna viitoare se implinesc nu mai putin de 5 ani de cand am pornit la drum in ale bloggeritului de vin. O fi mult, o fi putin, nu doar eu sunt in masura sa decid. Si putinii mei cititori au avut marea lor contributie la incapatanarea mea de a ma bate cu morile de vant. Pentru ca, nu-i asa, modelul lui Cervantes se aplica in multe domenii si mai toti ne-am gasit, la un moment dat, in situatia comic-amara a lui Don Quijote.
In toti acesti ani, a trebuit sa "indur" multe: laude, incurajari, bucurii dar si atacuri directe si brutale, mai ales din partea industriei de profil, prin diversi reprezentanti ai sai: de la proprietari, manageri sau mai stiu eu ce mahari, pana la mici trepadusi cu aere de importanta demna de o cauza mai buna si desprinsi parca din birourile intunecate ale lui Kafka. Pe langa nenumaratele vinuri incercate si disecate pe hartia virtuala, am si latrat ca un caine turbat atunci cand mi s-a dat ocazia sau materialul de rigoare. Pentru ca industria noastra de vin, oricat de binisor se misca in ultima vreme, inca are hibe de dimensiunea unei gauri negre si graviteaza intr-un univers unde haosul este cuvantul de ordine. Au fost si unele avantaje, prin multele mostre primite de la un producator sau altul. Nu asta am urmarit vreodata, decizia de a trimite astfel de mostre a apartinut exclusiv expeditorului. Si eu chiar cred ca am reusit sa fiu echidistant, pe cat posibil si in limitele normale impuse de situatie. Ipocrizia nu face parte din arsenalul defectelor care imi caracterizeaza natura umana. Sau cel putin asa imi place sa cred.
Impasul a intervenit atunci cand, satul de latraturile pierdute in ceata ignorantei, am renuntat sa-mi mai ascut cutitul criticii acide. Motivele au fost diverse si nu am chef sa le enumar pe toate aici. In primul rand, atunci cand ajungi in pielea mai sus amintitului Don Quijote, intervine o stare de lehamite izvorata din evidenta inutilitate a unui demers. Din pacate, nu mai traim vremurile romantice ale cavalerismului dus pana in panzele albe, ci am ajuns sa folosim maceta pentru a taia lianele junglei sociale. Cateodata, ignorarea este cea mai buna solutie pentru a nu aluneca definitiv in abisul nebuniei. Daca ignori ce si pe cine trebuie, atunci mai exista o sansa sa nu devii senil din frageda adolescenta si poti obtine o arma foarte eficienta in acest razboi. Lupta cu sistemul nu are decat un singur rezultat: sistemul invinge. Revolutia este o himera creata de acelasi sistem. Nu exista libertate, decat intr-o lume utopica si in care ne place sa evadam din cand in cand.
Un alt motiv ar fi interventia unui sentiment acut de plafonare. Toti cei care scriu, indiferent ce si cum, cred ca au simtit asa ceva la un anume moment. Vine o vreme cand simti ca poti mai mult si ca auto-suficienta nu este o solutie. As putea spune ca este o forma ceva mai elevata de egoism. Sa fim seriosi, atunci cand scriu ceva o fac in primul rand pentru a-mi gadila orgoliul propriu; abia dupa aceea, ma gandesc si la eventualii cititori care mi-ar putea gasi aberatiile din pura intamplare. Astfel de zbateri launtrice nu apar insa atunci cand pornesti la drum cu gandul de a trage foloase materiale de pe urma a ceea ce faci. Pentru unii, printre care ma numar si eu, este doar o faza, un moft. Multi "confrati" au dezertat in tabara unde laudele si gornismul sunt litera de lege. Motivul este lesne de inteles si il stim cu totii. Totusi, as prefera mai multa sinceritate, modestie si transparenta in acest caz. Fara aprinderi inutile si sarituri de fund in sus, atunci cand semnalezi chestii evidente. Dar, pana si aici exista o telecomanda virtuala si multumim internetului ca ne da posibilitatea de a alege.
La final, as dori sa fac o precizare si sper sa fie clar odata pentru totdeauna: nu sunt critic de vin si nu m-am considerat vreodata asa ceva. Producatorilor sau diversilor implicati in industrie le scapa un lucru important, atunci cand se lanseaza in atacuri gratuite la adresa bloggerului: in primul rand, acel individ este un consumator. Din momentul in care x sau y isi scoate banii din buzunar pentru a achizitiona vinul lui z, treaba devine chiar atat de simpla. Din acel moment, este dreptul meu sa-mi exprim parerea asa cum cred de cuviinta. Pentru ca, in 99% din cazuri, o fac pe banii mei. La sfarsitul zilei, totul se rezuma la o banala relatie vanzator-cumparator. Iar la acest capitol, ai nostri sunt cam repetenti. V-am plictisit destul.
In toti acesti ani, a trebuit sa "indur" multe: laude, incurajari, bucurii dar si atacuri directe si brutale, mai ales din partea industriei de profil, prin diversi reprezentanti ai sai: de la proprietari, manageri sau mai stiu eu ce mahari, pana la mici trepadusi cu aere de importanta demna de o cauza mai buna si desprinsi parca din birourile intunecate ale lui Kafka. Pe langa nenumaratele vinuri incercate si disecate pe hartia virtuala, am si latrat ca un caine turbat atunci cand mi s-a dat ocazia sau materialul de rigoare. Pentru ca industria noastra de vin, oricat de binisor se misca in ultima vreme, inca are hibe de dimensiunea unei gauri negre si graviteaza intr-un univers unde haosul este cuvantul de ordine. Au fost si unele avantaje, prin multele mostre primite de la un producator sau altul. Nu asta am urmarit vreodata, decizia de a trimite astfel de mostre a apartinut exclusiv expeditorului. Si eu chiar cred ca am reusit sa fiu echidistant, pe cat posibil si in limitele normale impuse de situatie. Ipocrizia nu face parte din arsenalul defectelor care imi caracterizeaza natura umana. Sau cel putin asa imi place sa cred.
Impasul a intervenit atunci cand, satul de latraturile pierdute in ceata ignorantei, am renuntat sa-mi mai ascut cutitul criticii acide. Motivele au fost diverse si nu am chef sa le enumar pe toate aici. In primul rand, atunci cand ajungi in pielea mai sus amintitului Don Quijote, intervine o stare de lehamite izvorata din evidenta inutilitate a unui demers. Din pacate, nu mai traim vremurile romantice ale cavalerismului dus pana in panzele albe, ci am ajuns sa folosim maceta pentru a taia lianele junglei sociale. Cateodata, ignorarea este cea mai buna solutie pentru a nu aluneca definitiv in abisul nebuniei. Daca ignori ce si pe cine trebuie, atunci mai exista o sansa sa nu devii senil din frageda adolescenta si poti obtine o arma foarte eficienta in acest razboi. Lupta cu sistemul nu are decat un singur rezultat: sistemul invinge. Revolutia este o himera creata de acelasi sistem. Nu exista libertate, decat intr-o lume utopica si in care ne place sa evadam din cand in cand.
Un alt motiv ar fi interventia unui sentiment acut de plafonare. Toti cei care scriu, indiferent ce si cum, cred ca au simtit asa ceva la un anume moment. Vine o vreme cand simti ca poti mai mult si ca auto-suficienta nu este o solutie. As putea spune ca este o forma ceva mai elevata de egoism. Sa fim seriosi, atunci cand scriu ceva o fac in primul rand pentru a-mi gadila orgoliul propriu; abia dupa aceea, ma gandesc si la eventualii cititori care mi-ar putea gasi aberatiile din pura intamplare. Astfel de zbateri launtrice nu apar insa atunci cand pornesti la drum cu gandul de a trage foloase materiale de pe urma a ceea ce faci. Pentru unii, printre care ma numar si eu, este doar o faza, un moft. Multi "confrati" au dezertat in tabara unde laudele si gornismul sunt litera de lege. Motivul este lesne de inteles si il stim cu totii. Totusi, as prefera mai multa sinceritate, modestie si transparenta in acest caz. Fara aprinderi inutile si sarituri de fund in sus, atunci cand semnalezi chestii evidente. Dar, pana si aici exista o telecomanda virtuala si multumim internetului ca ne da posibilitatea de a alege.
La final, as dori sa fac o precizare si sper sa fie clar odata pentru totdeauna: nu sunt critic de vin si nu m-am considerat vreodata asa ceva. Producatorilor sau diversilor implicati in industrie le scapa un lucru important, atunci cand se lanseaza in atacuri gratuite la adresa bloggerului: in primul rand, acel individ este un consumator. Din momentul in care x sau y isi scoate banii din buzunar pentru a achizitiona vinul lui z, treaba devine chiar atat de simpla. Din acel moment, este dreptul meu sa-mi exprim parerea asa cum cred de cuviinta. Pentru ca, in 99% din cazuri, o fac pe banii mei. La sfarsitul zilei, totul se rezuma la o banala relatie vanzator-cumparator. Iar la acest capitol, ai nostri sunt cam repetenti. V-am plictisit destul.
Faurar alb 2013 (Romania)
Dupa o versiune 2012 nu din cale afara de grozava, cel putin din punctul meu de vedere, eram curios cum se va prezenta in 2013 varianta alba a Faurarului semnat Unicom/Davino. Evident, un cupaj clasic pentru casa respectiva: Sauvignon Blanc, Feteasca Alba si Riesling Italian.
Culoare galben-deschis, cu reflexii verzui. Olfactiv, Faurarul nostru destul este intrigant, in sensul in care aromele nu se inghesuie sa iasa la rampa. Ba chiar l-as putea descrie oarecum retinut, intensitatea este bine tinuta in frau, mai ales tinand cont de anii anteriori. Nu exista acea senzatie drojdioasa, tipica oarecum unui vin foarte proaspat, iar aromele primare sunt "racoroase" si "verzi": o idee de soc, ardei gras, mar verde, zarzara, caisa usor necoapta, plus o foarte vaga senzatie florala. Gustativ, am intalnit aceeasi retinere in exprimare, cu fruct alb bine copt, corp light spre mediu. Totul curge liniar, nimic expansiv in joc; aciditate medie si un final scurt-mediu curat, racoritor si usoare aluzii mineral-picante.
Ce m-a surprins cu adevarat este nivelul excelent de integrare pentru un vin atat de tanar. Nimic nu sare din schema, nici un element nu ia fata altuia, intregul ansamblu pare mai pur decat m-as fi asteptat. Pot spune ca, pentru mine, este cel mai reusit Faurar alb de pana acum. Urmat indeaproape de 2010. Daca asa se prezinta un entry-level, sunt al naibii de curios cum vor fi albele din gamele superioare Davino.
Culoare galben-deschis, cu reflexii verzui. Olfactiv, Faurarul nostru destul este intrigant, in sensul in care aromele nu se inghesuie sa iasa la rampa. Ba chiar l-as putea descrie oarecum retinut, intensitatea este bine tinuta in frau, mai ales tinand cont de anii anteriori. Nu exista acea senzatie drojdioasa, tipica oarecum unui vin foarte proaspat, iar aromele primare sunt "racoroase" si "verzi": o idee de soc, ardei gras, mar verde, zarzara, caisa usor necoapta, plus o foarte vaga senzatie florala. Gustativ, am intalnit aceeasi retinere in exprimare, cu fruct alb bine copt, corp light spre mediu. Totul curge liniar, nimic expansiv in joc; aciditate medie si un final scurt-mediu curat, racoritor si usoare aluzii mineral-picante.
Ce m-a surprins cu adevarat este nivelul excelent de integrare pentru un vin atat de tanar. Nimic nu sare din schema, nici un element nu ia fata altuia, intregul ansamblu pare mai pur decat m-as fi asteptat. Pot spune ca, pentru mine, este cel mai reusit Faurar alb de pana acum. Urmat indeaproape de 2010. Daca asa se prezinta un entry-level, sunt al naibii de curios cum vor fi albele din gamele superioare Davino.
Melancolie: Red Paradox 2008 - Vinarte (Romania)
De acest vin ma leaga amintiri dintre cele mai placute. Daca stau bine si ma gandesc, as putea spune ca de Vinarte, in general, se leaga multe puseuri melancolice personale. La inceputul "carierei" mele pe taramurile oenologice, Vinarte a jucat un rol pivotal, in special cu ale sale Merlot-uri. Nume ca Assolato, Luna Rossa, Red Paradox, Sienna, Florenta, nu cred ca mai spun foarte multe pentru generatia de acum. Lasam la o parte Bolovanu, Mircea, Soare sau Matei, care s-au bucurat de o apreciere mai mare din partea publicului. Dar gamele mai sus mentionate au facut parte din vremurile romantice ale vinului romanesc de dupa '90. De fapt, in acest moment, din cate stiu, nici una dintre aceste game nu se mai produce. Asa ca, atunci cand mai apar sticle ratacite prin diverse supermarket-uri, profit mereu de ocazie pentru a-mi injecta o noua doza de melancolie.
Pe acest Red Paradox 2008 l-am depistat in Metro, alaturi de o alta surpriza frumoasa si deja incercata, varianta 2005. M-a costat doar 20 de lei, un alt punct forte pentru un vin deja dat disparut si cu ceva ani la bord. Cam stim cum profita unii de o asemenea situatie, dar asta e o alta discutie.
Culoare rubiniu intens, cu tente visinii si fara urme evidente de maturitate. Olfactiv, vinul a inceput deja sa dezvolte arome de fruct matur, notele de mure si afine jongland cu cele de visina putreda. Apar si nuante de ierburi uscate, flori uscate, piele si ceva tutun aromat in spate. Gustativ, am dat peste o textura catifelata, un atac initial diafan si chiar elegant, fara greutate; fructul este inca proaspat si suculent. Spre final, aciditatea vine ca un tavalug, dublata fiind de o structura taninoasa solida si surprinzatoare. Cu adevarat spectaculos pentru un vin la acesti bani este post gustul - persistent, curat, cu o puritate excelenta a fructului.
Este foarte greu, de fapt aproape imposibil, sa gasesc un concurent pentru acest Merlot, mai ales la banii dati pe el. Am baut vinuri romanesti cel putin duble ca pret si care nu s-au ridicat la un asemenea nivel. Si, inca o data, imi mentin parerea de la care nu voi abdica prea curand: cei de la Vinarte sunt maestrii Merlot-ului in Romania.
Pe acest Red Paradox 2008 l-am depistat in Metro, alaturi de o alta surpriza frumoasa si deja incercata, varianta 2005. M-a costat doar 20 de lei, un alt punct forte pentru un vin deja dat disparut si cu ceva ani la bord. Cam stim cum profita unii de o asemenea situatie, dar asta e o alta discutie.
Culoare rubiniu intens, cu tente visinii si fara urme evidente de maturitate. Olfactiv, vinul a inceput deja sa dezvolte arome de fruct matur, notele de mure si afine jongland cu cele de visina putreda. Apar si nuante de ierburi uscate, flori uscate, piele si ceva tutun aromat in spate. Gustativ, am dat peste o textura catifelata, un atac initial diafan si chiar elegant, fara greutate; fructul este inca proaspat si suculent. Spre final, aciditatea vine ca un tavalug, dublata fiind de o structura taninoasa solida si surprinzatoare. Cu adevarat spectaculos pentru un vin la acesti bani este post gustul - persistent, curat, cu o puritate excelenta a fructului.
Este foarte greu, de fapt aproape imposibil, sa gasesc un concurent pentru acest Merlot, mai ales la banii dati pe el. Am baut vinuri romanesti cel putin duble ca pret si care nu s-au ridicat la un asemenea nivel. Si, inca o data, imi mentin parerea de la care nu voi abdica prea curand: cei de la Vinarte sunt maestrii Merlot-ului in Romania.
Davino Purpura Valahica 2010 (Romania)
Dupa un extrem de reusit Ceptura Rouge, eram foarte curios cum se prezinta Feteasca Neagra Davino din acelasi an. Per total, asteptarile mi-au fost confirmate, cu toate ca mai exista unele elemente care nu se afla intr-o armonie deplina. De aceea, varianta 2009 mi se pare exemplarul mai reusit si mai bine integrat in acest moment.
Cuvantul de ordine este intensitate si densitate. Nasul musteste de fructe rosii de padure, prune uscate si proaspete, scortisoara, pudra de cacao si note lemnoase rafinate. Exista si unele note florale elegante, dar undeva mai in spate. Atacul este direct, in forta, fara inflorituri inutile. Alcool-ul sare ocazional din schema, mai ales cand temperatura creste. Gustativ, gasim o corpolenta medie, cu o intensitate si concentratie a fructului la turatie maxima; vinul are o alura supla dar, in acelasi timp, nu pot spune ca da pe afara de eleganta. Aciditate puternica, tanini copti si fini, bine integrati deja. Final mediu, cu multa pruna si condimente in prim plan.
In mare parte, versiunea 2010 continua succesul inregistrat de 2009. Doar ca, la momentul actual, vinul nu pare suficient de bine integrat si afiseaza o tinerete usor neslefuita. Eu nu m-as atinge prea curand de o alta sticla, prefer sa aleg rabdarea. Am senzatia ca va da roade in viitor. Si oricum nu am fost vreodata un tip din cale afara de grabit. Vinul are tot ce-i trebuie pentru a se imbunatati in timp, trebuie doar lasat in pace sa-si duca misiunea pana la capat.
Cuvantul de ordine este intensitate si densitate. Nasul musteste de fructe rosii de padure, prune uscate si proaspete, scortisoara, pudra de cacao si note lemnoase rafinate. Exista si unele note florale elegante, dar undeva mai in spate. Atacul este direct, in forta, fara inflorituri inutile. Alcool-ul sare ocazional din schema, mai ales cand temperatura creste. Gustativ, gasim o corpolenta medie, cu o intensitate si concentratie a fructului la turatie maxima; vinul are o alura supla dar, in acelasi timp, nu pot spune ca da pe afara de eleganta. Aciditate puternica, tanini copti si fini, bine integrati deja. Final mediu, cu multa pruna si condimente in prim plan.
In mare parte, versiunea 2010 continua succesul inregistrat de 2009. Doar ca, la momentul actual, vinul nu pare suficient de bine integrat si afiseaza o tinerete usor neslefuita. Eu nu m-as atinge prea curand de o alta sticla, prefer sa aleg rabdarea. Am senzatia ca va da roade in viitor. Si oricum nu am fost vreodata un tip din cale afara de grabit. Vinul are tot ce-i trebuie pentru a se imbunatati in timp, trebuie doar lasat in pace sa-si duca misiunea pana la capat.
Loosen (Dr. L) Riesling "Gray Slate" 2012 (Germania)
Foarte multe nu sunt de spus despre acest Riesling, produs de un nume important din Mosel. Este un exemplar reusit, mesterit ca la carte.
Culoare galben-pai, cu reflexii verzui. Nas tipic, care aduce in prim plan aluzii de mandarina, mar bine copt, caisa, plus un mix de note mineral-vegetale. Gustativ, am fost intampinat de un atac direct si mediu ca intensitate, cu mar verde, piersica si nuante usor mieroase; impresia fructata este contracarata imediat de o aciditate taioasa, plus un final mediu unde citricele (in special zeama de lamaie) si mineralele isi infing coltii in papile. Vinul este clasificat drept unul demi-sec, dar restul de zahar este tinut bine in frau si nu devine deranjant nici o clipa. Pentru mine, cel putin.
De gasit in Metro, la circa 23 lei, dupa o reducere importanta de la vreo 40 lei. La banii astia este o optiune sigura pentru fanii Riesling-ului de Rhin. Veti gasi in sticla fix ce trebuie sa fie.
Culoare galben-pai, cu reflexii verzui. Nas tipic, care aduce in prim plan aluzii de mandarina, mar bine copt, caisa, plus un mix de note mineral-vegetale. Gustativ, am fost intampinat de un atac direct si mediu ca intensitate, cu mar verde, piersica si nuante usor mieroase; impresia fructata este contracarata imediat de o aciditate taioasa, plus un final mediu unde citricele (in special zeama de lamaie) si mineralele isi infing coltii in papile. Vinul este clasificat drept unul demi-sec, dar restul de zahar este tinut bine in frau si nu devine deranjant nici o clipa. Pentru mine, cel putin.
De gasit in Metro, la circa 23 lei, dupa o reducere importanta de la vreo 40 lei. La banii astia este o optiune sigura pentru fanii Riesling-ului de Rhin. Veti gasi in sticla fix ce trebuie sa fie.
Simplitate marca Lidl: Cuvee des 3 Messes Basses 2013 (Franta)
Voi fi scurt si la obiect, ca si acest micut vin provenit din Valea Rhone-ului. Daca va intrebati de la ce vin initialele VMV, inscrustate pe sticla, va lamuresc imediat; este vorba de o cooperativa numita Vignerons du Mont Ventoux, recunoscuta pentru producerea unor vinuri cu un rpc foarte bun. Stiu ca ideea de cooperativa a inceput sa repugne pe la noi, in special dupa 1990 (prietenii stiu de ce), dar asta este o mare tampenie. In Franta, cel putin, ideea asocierii intr-o astfel de forma este privita cu respect si se bucura de apreciere. Dar sa trecem la vinul din titlu.
Culoare galben-pai, cu reflexii verzui. Nas foarte subtil si simplu, cu note florale, de mar verde si caisa usor necopata. Gustativ, dam peste aceeasi simplitate in exprimare, atac light spre mediu, marul verde fiind din nou vioara intai. Aciditate bine integrata, medie, iar finalul scurt vine cu note citrice, in special grapefruit.
In concluzie, avem de-a face cu un vin foarte simplu dar, in acelasi timp, foarte curat in exprimare. Si surprinzator de bine executat. Mult mai pe gustul meu decat Harmonie, un alt exemplar produs de VMV. Livreaza exact ce si cat trebuie pentru 17 lei.
Culoare galben-pai, cu reflexii verzui. Nas foarte subtil si simplu, cu note florale, de mar verde si caisa usor necopata. Gustativ, dam peste aceeasi simplitate in exprimare, atac light spre mediu, marul verde fiind din nou vioara intai. Aciditate bine integrata, medie, iar finalul scurt vine cu note citrice, in special grapefruit.
In concluzie, avem de-a face cu un vin foarte simplu dar, in acelasi timp, foarte curat in exprimare. Si surprinzator de bine executat. Mult mai pe gustul meu decat Harmonie, un alt exemplar produs de VMV. Livreaza exact ce si cat trebuie pentru 17 lei.
Davino Alba Valahica 2011 (Romania)
Deja in al treilea an de viata si nu e nici un motiv sa va alarmati. Culoare galben-auriu deschis. In prima ora dupa deschidere, am avut parte de un tur olfactiv de forta. Nas deschis si intens, cu mult fruct bine copt, caise, gutui, piersici, putin ananas, mango si papaya. Exista si adieri florale de salcam si tei. In timp, aceste arome dau inapoi, intensitatea se reduce, lasand loc notelor ceva mai elegante venite din panoplia vegetal-minerala. Gustativ, dupa cum ma asteptam, atacul este direct si fara ocolisuri, densitate si concentratie puternice. Aciditatea este inca pe metereze, iar finalul mediu aduce in prim plan note citrice, vegetale si de fructe albe bine coapte. Alcool-ul este bine tinut in frau la temperaturi ceva mai scazute, isi arata coltii odata cu cresterea mercurului in termometre, dar nimic ingrijorator.
Ca si in cazul altor albe Davino, in special Revelatio, am avut aceeasi senzatie de monolit aproape indestructibil. Da, nu este o feteasca alba usoara si de vara, dar aceasta structura monobloc puncteaza la capitolul seriozitate. Este ca o falanga macedoneana, in care locul fiecaruia este dinainte stabilit si nimeni nu iese din rand. Se afla intr-o fereastra optima de consum dar cred ca va mai oferi surprize celor indragostiti de albe mature (din a caror liga am inceput sa fac si eu parte).
Ca si in cazul altor albe Davino, in special Revelatio, am avut aceeasi senzatie de monolit aproape indestructibil. Da, nu este o feteasca alba usoara si de vara, dar aceasta structura monobloc puncteaza la capitolul seriozitate. Este ca o falanga macedoneana, in care locul fiecaruia este dinainte stabilit si nimeni nu iese din rand. Se afla intr-o fereastra optima de consum dar cred ca va mai oferi surprize celor indragostiti de albe mature (din a caror liga am inceput sa fac si eu parte).
Abonați-vă la:
Postări (Atom)