Maisel's Weisse Original Hefe Weissbier

E vremea pentru inca o bere bavareza din grau. Vin caldurile, astfel ca asemenea beri originale sunt binevenite.

Culoare portocalie cu tente aramii. Spuma este surprinzator de slaba, disipandu-se in cateva secunde dupa turnarea in pahar. Bule mici si rare. Nasul destul de intens, cu note de malt, citrice, mere batute (acestea mi-au amintit de cidru) si putina banana. Gustativ, avem de-a face cu o bere light, care se duce rapid pe gat, usor cremoasa, arome dominante de malt si banana. Aciditatea este medie dar usor nesustinuta de corp, ceea ce o face sa iasa putin in evidenta. Final persistent, drojdios si citric.

In concluzie, o bere buna spre foarte buna, usor de baut si interesanta. Nu este la fel de bine calibrata si complexa ca Weihenstephaner, dar merge la cei 6 lei/sticla (Billa). Totusi, daca sunteti dispusi sa alocati 2 lei in plus, v-o recomand pe cea din urma.

Atrium Merlot 2005 - Torres (Spania)

Se da urmatoarea problema: o vizita scurta in Billa, pe un raft zac 3 sticle de Atrium Merlot 2005 de la Torres (cam de vreo 2 ani le stiu stand cuminti acolo), o oferta de circa 13 lei/sticla. Ce se intampla? Ei bine, daca te numesti Ciprian Haret, nu te vei putea abtine si vei risca sa cumperi macar o sticla :)) Si exact asta am facut. Din fericire, am fost inspirat.

Imediat dupa destupare, vinul s-a exprimat la maxim. Culoare rubinie intensa, cu o foarte usoara bordura caramizie. Din start, nasul este surprinzator de intens, daca tinem cont de problema expusa mai sus. Fructe rosii mature, prune afumate, cirese negre, visine, plus adieri de maslina neagra. Dupa ce prinde putin aer, vinul dezvolta note mentolate, de piele si ierburi aromate. Gustativ, vinul impresioneaza din nou prin intensitate, fructul se exprima liber si direct, fara prea multe hriz-brizuri. Aciditatea este bine integrata, iar taninii sunt inca jucausi. Finalul este dominat de visine usor putrede, cirese negre si ierburi gen oregano sau rozmarin. Dupa o vreme, apar si notele ierboase usor amarui dar placute, pentru mine cel putin.

Un vin surprinzator de viu, intens si usor de baut. O imbinare fericita de modern si clasic, nu foarte complex dar bine facut. Ii lipseste acel strop de eleganta, dar as fi chiar prea carcotas in acest caz, daca ne gandim la cati bani am dat pe el. Daca ar fi sa-l compar la stil cu vreun Merlot de la noi, aduce oarecum cu "La Cetate" de la Oprisor. Problema este ca La Cetate costa de vreo 3 ori mai mult  :D

Un adevarat chilipir, cred ca voi insfaca si celelalte sticle; o optiune excelenta pentru masa de zi cu zi. Despre varianta 2006, puteti citi cate ceva si la Alin.

Esteeeeee, Bayern in finala UCL!!

Atat am dorit sa spun. Bravo, mai baieti! Si uite asa, Mourinho mai pierde un trofeu, ha! :D

Nu am baut degeaba un Weihenstephaner :))

Bastian Schweinsteiger, marcatorul penalty-ului decisiv

Weihenstephaner Hefe Weissbier (Germania)

Trebuia ca virusul berii sa atinga inca un blogger de vin :)) Ce-i drept, mi-am schimbat de ceva vreme optica asupra acestei lumi, cel putin la fel de diversa ca cea a vinului. Mai exact, dupa ce am incercat niste minunatii in barul "100 de beri", din Bucuresti. Despre berea din titlu, puteti citi o opinie mult mai avizata la George.

Din pacate, bautorul autohton de bere nu este obisnuit cu lichide ceva mai deosebite, piata fiind invadata de exemple care merg la sigur, de tipul clasic "pils". De aceea, dupa intalnirea cu o bere din grau, de exemplu, s-ar putea sa nu fii foarte impresionat, mai ales ca intalnesti ceva mai "altfel". Pe la noi, singurii care au incercat sa mai schimbe ceva au fost, culmea, cei de la Bergenbier, cu a lor bere din grau nefiltrata, plus ceva coriandru prin ea. Nu o fi ea cel mai reusit exemplu, dar este ceva diferit si, cand am ocazia, o incerc cu placere. Nu mai spun de berile brune, in afara de Ursus si Silva nu mai cunosc un alt producator care sa produca asa ceva. Dar destul cu angoasele personale, sa trecem la impresiile lasate de Weihenstephaner, considerata a fi una dintre cele mai bune beri din lume. Printre altele, e si cea mai veche berarie din lume, infiintata pe la 1040!


Culoare galbena spre portocaliu, usor tulbure. Nu ma pricep prea bine la analiza spumei sau a bulelor, asa ca va rog sa scuzati limbajul oarecum neadecvat (imi inchipui). Spuma este cremoasa si persistenta, bulele mici si rare. Nasul este dominat de note puternice de drojdii, mar, malt, grau si un iz de banana. Gustul este surprinzator de cremos, echilibrat, elegant si fin, fara agresivitatea unei beri pils. Este ca un vin bun ajuns la maturitate, totul se imbina perfect. Nuante de banana, grau, citrice, malt si condimente uscate. Maica-mea a avut o reactie interesanta: "imi aminteste de iarba uscata" :) Aciditatea este medie si perfect integrata. Post-gust persistent si fin. Echilibrul acestei beri este fantastic.

O puteti gasi in hypermarket-uri de genul Real sau Billa, in jur de 8 lei/sticla.

Interviu cu Monsieur Anthony Barton

Am descoperit un scurt interviu interesant cu Anthony Barton, proprietarul Leoville Barton si Langoa Barton. Daca ati ratat profilul lui Leoville Barton, il puteti citi aici. In doar 8 minute, Anthony resueste sa-si expuna filozofia scurt si la obiect, fara a abuza de epitete inaltatoare. Foarte interesante parerile sale cu privire la vinurile blockbuster, obsesia reducerii masive a productiei la hectar si momentul perfect pentru a consuma un vin (in special, un Bordeaux).

Enjoy!

Domaine des Escaravailles "Les Sablieres" 2009 (Franta)

Daca va intereseaza impresii despre o varianta din gama superioara a acestui producator, puteti arunca o privire la George si Cosmin. Les Sablieres face parte din gama entry-level, fiind clasificat drept un simplu Cotes Du Rhone.

In ultimii 10 ani cel putin, vinurile din Valea Rhonului au cunoscut o imbunatatire dramatica a calitatii, mai ales in partea de jos a clasificarii. Daca Robert Parker a facut cu adevarat ceva bun, din punctul meu de vedere, atunci asta trebuie sa fie contributia sa la boom-ul acestei regiuni. Bineinteles, multi producatori au inteles sa profite de aceasta oportunitate realizand vinuri moderne, cateodata exagerat de grele si alcoolice. Dar, daca sapi indeajuns de bine, inca se pot gasi exemple clasice, echilibrate si (inca) la preturi mai mult decat decente. Daca stau bine si ma gandesc, una dintre cele mai interesante experiente pe care am avut-o pana acum a fost datorata unui banal Cotes du Rhone, mai exact La Pialade 2003. Si astfel ajungem la exemplarul mai sus amintit, un cupaj de Grenache, Syrah si Carignan.

Culoare rubinie stralucitoare, nu din cale afara de intunecata. Chiar si dupa vreo 2 ore de stat in decantor, nasul a ramas surprinzator de inchis pentru acest nivel. Coacaze, afine, ceva cirese negre, miez de paine, usoare aluzii condimentate si pamantoase, dar toate aceste arome sunt destul de greu de depistat. In schimb, gustul este pe un alt palier. Deschis, usor, plin de fructe rosii bine coapte (dar in nici un caz over the top). Destul de asemanator cu un cru Beaujolais, daca imi este permisa o comparatie. Finalul este dominat de o aciditate foarte buna, tanini bine slefuiti si o usoara amareala, nu neaparat deranjanta. Post gust condimentat.

Judecand dupa nasul inchis, vinul mai poate evolua in cativa ani de acum incolo. Mai mult decat ok la cei 7.70 Euro/sticla (Belgia).

Ce naiba e un "vin de autor"?!

Poate ma lamureste si pe mine cineva ce se doreste a insemna aceasta sintagma, cam prea des folosita in peisajul oenologic autohton. In afara de dorinta unora de a se fali cu cine stie ce mare opera de arta, nu-i vad sensul. La Margaux nu vad "made by Paul Pontallier" sau la Latour "made by Frederic Engerer". La Mouton sau Lafite, cred ca sunt foarte putini care stiu macar cine face vinul, si exemplele pot continua.

Poate mai nimerit ar fi sa aud ceva de genul "facut de icsulescu in stransa colaborare cu Mama Natura"...

In final, as dori ca vinul sa vorbeasca de la sine si sa fie adevarata vedeta din lumina reflectoarelor. Hai noroc!

"Cocosul" Feteasca Neagra 2009 - Cramele Recas (Romania)

Aseara a fost inca un prilej de taifas cu George, in fata catorva vinuri bune. Printre ele s-a strecurat si aceasta sticla, "impuscata" cu doar 12 lei din Kaufland, intr-un colt cu mai multe produse la discount. Asta da afacere.

Vinul s-a prezentat foarte bine, fara probleme, si mi-a aratat ca poti scoate o Feteasca Neagra "nealterata", daca vrei cu adevarat. Nas destul de inchis initial, cernelos, pamantos, o surpriza placuta pentru mine; fructe negre, pruna si, cam dupa 1 ora, au aparut puternice aluzii piperate. Lactate free :)). Gustativ, acest Cocos are un corp mediu, este usor de baut, cu multe tonuri de pruna proaspata (incredibil, dar nu afumata :D), cirese negre si un final dominat de condimente uscate. Taninii sunt extrem de fini, iar aciditatea este ok, cu toate ca as fi preferat-o ceva mai sus.

Una peste alta, o surpriza foarte placuta, mai ales daca v-ati saturat de exemple de FN fortata, machiata si inecata inutil in baric. Cred ca isi face banii si la pretul normal de 25-27-30 de lei, in functie de surse. Din punctul meu de vedere, bininteles.

Bordeaux 2011: eterna problema a preturilor

Probabil unii dintre voi s-au intrebat ce este cu tacerea mea suspecta privind noua campanie en primeur 2011 din Bordeaux. Sau poate ca nu :)

Un motiv ar fi ca, de la o vreme incoace mi-am cam pierdut interesul in aceasta regiune, mai ales cand vine vorba de recoltele recente. Obsesia mea se indreapta aproape exclusiv catre vinurile mature sau vechi de aici. Ok, v-am tinut la curent cu ceea ce s-a intamplat in ultimii 2-3 ani, dar odata cu campaniile 2009 si 2010, preturile au luat-o grav pe aratura in Bordeaux. Este interesant de relatat pana la un punct pentru ca, deh, in aceasta perioada toata atentia mediei de profil este indreptata catre celebra zona din Franta. Asa ca, in acest an am asteptat sa vad cum evolueaza campania, pentru a putea extrage cateva concluzii. Sa trecem la analizat.

Mai intai, cateva chestii pozitive. In sfarsit, nu mai avem inca o "recolta a secolului". Uff, ce usurare. 2011 a fost un an dificil, atipic, cu o vreme capricioasa si care a dat multe batai de cap podgorenilor. Mai mult ca oricand, a fost un an al vinificatorilor si al deciziilor luate atat in vie cat si in crame. Rapoartele de pana acum indica o variatie destul de mare in calitate, de-a lungul si latul intregii regiuni. Unii au facut vinuri bune, altii au cam dat rasol. In consecinta, toata floarea jurnalistica si a comerciantilor a strigat la unison: vrem reduceri masive de preturi! Daca acestea au venit cu adevarat, vom vedea ceva mai incolo.

Inca un lucru pozitiv este ca unii producatori au si anuntat preturile pentru primele transe, asta la doar 2 zile dupa incheierea "circului". Daca pana acum se asteptau notele Marelui Avocat, ei bine nu a fost cazul si anul acesta. Oarecum logic, tinand cont de caliatea vinurilor. In plus, o miscare chiar necesara daca bordolezii doresc sa aiba o campanie cat de cat reusita. Totusi, in acest caz, ma incearca un sentiment sumbru, similar cu cel din campania 2008. Si atunci, multi au anuntat preturile inainte de publicarea punctelor Parkeriene, dar surpriza neplacuta a venit dupa. Parker, intr-un acces de entuziasm deplasat, a acordat punctaje hilare, fiind impotriva impresiei generale privind calitatea acelui an. Ce a urmat este usor de intuit: urmatoarele transe au iesit la preturi umflate cu pompa, complet artificial. Sper sa nu fie cazul si acum.

Acum, chestia negativa din punctul meu de vedere. Chiar daca primele preturi anuntate sunt intr-adevar mai mici decat in 2010, eventualul consumatorul este victima unei mari iluzii. Au fost multe voci care au cerut preturi reduse macar la nivelul celor de pornire din 2008. Intr-o lume ideala poate. Astfel ca preturile de acum, chiar daca unele reduse cu 50%, se raporteaza la cele din 2010. Ati ghicit, acestea au fost cam triple fata de 2008, de exemplu. Asa ca unde e marea reducere? Cu ce ma incalzeste ca am un pret mai mic raportat la unul deja umflat pana la limita nesimtirii, cu un an inainte?

Si acum, doua exemple. Surprinzator, Lafite Rothschild a fost printre primii care au scos primele transe la vanzare, dupa cum urmeaza: 350 Euro/sticla ex-chateau, 420 Euro/sticla ex-negociant. Asta inseamna o reducere de doar 30% fata de pretul din 2010. Prea putin, draga Lafite, sorry. In 2008, pretul de pornire a fost undeva la 150 Euro. Un alt nume mare, Cos d'Estournel, a anuntat zilele trecute un pret de 108 Euro/sticla ex-negociant. O reducere de 50% fata de 2010, dar aproape dublu fata de 2008 - 65 Euro/sticla. Iar in 2009, cand a fost si unul dintre cele mai controversate vinuri, a fost lansat la 210 Euro/sticla!

Astept notele lui Parker. Daca se va repeta situatia din 2008, cred ca voi rade o saptamana in continuu :))

E minunat sa fii James Suckling

Va era dor de cel mai bun prieten al punctelor, James Suckling? Ei bine, se pare ca a comis-o din nou. Un nou scandal sta sa erupa in lumea vinului, dupa deja cunoscuta poveste de dragoste dintre Jay Miller si Pancho Campo. Despre ce este vorba de data asta? Tot despre bani, bineinteles, pai ce credeati?

La Presse, un cunoscut ziar canadian, a intrat in posesia unor documente care confirma faptul ca James Suckling a fost platit de catre SAQ (o organizatie de stat care detine monopolul pe retail-ul de vin din Canada) cu numai putin de 24.000 dolari, anul trecut. Pentru ce anume, este usor de intuit. SAQ l-a platit pe Suckling pentru ca acesta sa deguste vinuri si sa le puncteze cum se cuvine, urmand ca toate notele de degustare sa apara pe ambele site-uri ale impricinatilor.  In timp ce SAQ a recunoscut cate ceva dupa aparitia articolului in La Presse, reactia lui Suckling este inca asteptata.

Acum, dupa cum am mai spus si cu alte ocazii, nu am nimic impotriva sa fii platit pentru a-ti face treaba. E normal, atunci cand esti independent, ai nevoie de surse de venit. Marea problema este ca la momentul respectiv, atat SAQ cat si Suckling au negat vehement orice implicatii financiare. Nu cred ca cineva i-ar fi luat capul americanului, daca totul era facut public la acea vreme. Acum insa, dupa ce negi o chestie si ai fost prins cu mata-n sac, s-ar putea ca imaginea ta sa aiba de suferit. Mai ales ca nu esti un neica nimeni, ci unul dintre cei mai influenti critici de vin la ora actuala. Ce credibilitate mai au punctajele tale?

Sunt doar vreo 75 de puncte pentru asta :) Si nu uitati: omul traieste in Toscana, da? Pentru asta sunt vreo 95 de puncte.

Relatare din Raiul tutunului: Chateau Haut-Bailly 1981

Chateau Haut-Bailly este un vin mai mult pentru "cunoscatori". Foarte adesea trecut cu vederea de impatimitii de Bordeaux, dar apreciat de cei care "sapa" adanc in amalgamul de zone si vinuri ale regiunii. Multi experti il considera imediat sub Haut-Brion si La Mission, calitativ vorbind. Aceasta imagine este insa una destul de recenta, deoarece in trecut era vazut cam la acelasi nivel cu regii zonei Graves.

Dopul acestui '81 a fost extras in 2 reprize, cu toate ca nu am intampinat asa mari dificultati.

Culoare: rubiniu deschis si stralucitor, cu o pronuntata bordura caramizie si relexii portocalii.

Nas: la inceput, destul de timid dar, dupa aproximativ 1 ora si jumatate de respiro, buchetul intoxicant si tipic pentru un Bdx matur a iesit la suprafata. Dupa cum va puteti da seama din titlul postarii, vioara intai este tutunul, in toate formele sale imaginabile. Sincer, cred ca doar un fumator de trabuc sau tigari de foi poate aprecia cu adevarat un asemenea buchet. Sau cineva foarte familiarizat cu vinurile mature, mai ales cele bordoleze. Ati intrat vreodata intr-o tutungerie? Exact asa miroase acest Haut-Bailly. Notele de tutun sunt completate de aluzii carnoase, pamantoase si de flori uscate, plus ceva cirese negre. Recunosc, sunt inebunit dupa astfel de arome.

Gust: atacul intial este usor, liniar, diafan, matasos si dominat de nuantele pamantoase si afumate. In schimb, vinul explodeaza spre final, intr-o simfonie de cirese negre, visine putrede, ciocolata amaruie si ierburi aromate uscate. Insa ceea ce impresioneaza cu adevarat este echilibrul absolut magnific al acestei licori. Aciditatea este perfecta, iar taninii aproape complet integrati (inca se mai simt foarte fin pe final), vin sa completeze structura excelenta a suspectului nostru. La inceputul pantei descendente, dar de ce declin frumos se va bucura. Oricum, cred ca mai poate rezista cel putin 2 ani in acest stadiu, pastrat in conditii perfecte, bineinteles. Dar, ahh, simbioza perfecta a tuturor elementelor din acest moment...

Un Bordeaux clasic, in cel mai pur sens al cuvantului. Atentie: acesta nu este un vin pentru fanii fructului! :)

O bomba a cazut in Bordeaux: Chateau Latour se retrage din sistemul en primeur!

Iata ca zvonurile care circulau in ultimele zile prin Bordeaux s-au adeverit. Chateau Latour se va retrage din sistemul en primeur, 2011 fiind ultima recolta vanduta in acest mod. Vineri, 13 aprilie, comerciantii direct implicati in vanzarea acestui vin au fost informati oficial asupra deciziei.

Latour nu este singurul nume mare din Bordeaux care a hotarat sa iasa din sistem. Precedentul a fost creat de Leoville-Las-Cases, care de ani buni isi vinde vinurile in afara "nebuniei" en primuer. Dar exista o mica diferenta de abordare intre cele 2 proprietati. In timp ce Las Cases scoate vinurile la vanzare cam la 1-2 ani dupa campania en primeur, Latour a decis sa-si lanseze marfa doar atunci cand se va considera ca vinurile sunt gata de consum. Ehh, aici e destul de tricky faza. Vorba lui Chris Kissack: la ce structura are un Latour, ar trebui sa iasa pe piata dupa vreo 20 de ani. Sa nu uitam totusi ca mai avem astfel de exemple extreme in lumea vinului: Lopez de Heredia este un alt nume celebru care adopta o politica asemanatoare.

Ramane de vazut ce urmari va avea aceasta retragere pentru Bordeaux. Daca miscarea va fi urmata si de alte nume mari, nu vad prea bine sistemul actual. Probabil va sucomba. Din pacate, cele mai afectate vor fi micile proprietati si asta e pacat. Daca Latour detine capitalul necesar sa-si poata permite o asemenea tactica, cei mai multi din Bordeaux nu au puterea financiara sa poata proceda la fel.

Funny: Grasa de Cotnari 300

In primul rand, doresc sa aduc multumiri lui Bogdan (Printre Vinuri), cel care mi-a semnalat "subiectul" acestei postari. Iata ca rubrica "Funny" se intoarce in forta, doar ca de data asta cu un usor iz tragicomic.

Suspectul de serviciu al zilei este nimeni alta decat Grasa de Cotnari 300, noua nestemata din portofoliul Cotnari, lansata cu surle si trambite intr-o editie limitata de 4800 de sticle (o miscare surprinzatoare, duh!). Din cate am inteles, "300" ar veni de la cantitatea de zahar prezenta in acest vin exceptional, fantastic si nemaivazut pe meleagurile mioritice.

Dar, cred ca v-ati prins ca nu doresc sa fac elogiul Grasei. Cum era de asteptat, cel putin in cazul meu, marea problema o reprezinta pretul la care cei de la Cotnari s-au gandit ca este cazul sa ni-l bage sub nas. Stati bine in fotolii? Ati luat o pastila de Valium?

Ladies and gentlemen, here we go: 235,6 Lei/sticla!!!

Daca nu ma credeti, va recomand sa aruncati o privire pe magazinul online al producatorului. Da, da, ati citit bine, nu este o gluma, chiar daca pare ireal. Nu vreau sa mai insir aici lista vinurilor de mare angajament pe care le pot achizitiona la bani mai putini, de genul Tokay 6 puttonyos sau Sauternes cu pedigree de exceptie.

Nici nu mai are rost sa comentez in vreun fel acest pret, imi bat gura degeaba. Cainii latra, Grasa trece...

Sarbatori fericite tuturor!

Despre concursuri, blind tasting si iluzia "celui mai bun" vin

Am atatea idei pe care as dori sa le exprim in scris, incat imi vine destul de greu sa le notez intr-o ordine anume. Voi incerca sa fiu cat mai organizat cu putinta.

In ultima vreme, am observat pe site-urile de socializare gen Facebook sau in diverse comunicate oficiale, obsesia producatorilor de vin de a se lauda cu diverse medalii castigate pe la diferite concursuri. Bine, stiu ca nu e ceva nou, dar mi se pare ca s-au inmultit astfel de strategii de marketing. Iar aceasta situatie m-a facut sa ma intreb care este, de fapt, scopul urmarit? Este o simpla strategie de marketing pentru a atrage atentia sau se doreste a fi ceva mai mult? Am din ce in ce mai mult senzatia ca unii producatori doresc sa transmita un mesaj subliminal de genul: am castigat marea medalie de aur, deci vinul nostru este cel mai bun; in consecinta, sa nu va mire o majorare de pret. Oare chiar asa sa fie? Cei care imi citesc umilul blog stiu parerea mea despre concursurile de vin. In general, nu le acord prea mare atentie, din varii motive pe care nu le mai expun detaliat inca o data pe aici. Pe scurt, principalele mele probleme in cazul de fata ar fi: numarul enorm de mostre pe care cei din juriu trebuie sa le incerce, timpul insuficient acordat fiecarei mostre in tot acest proces, ordinea vinurilor intrate in concurs, conditiile specifice de degustare, etc. Stiu, unii imi vor spune ca la concursurile mari, in juriu sunt si multi MW (Master of Wine) sau alti degustatori cu experienta. Fair enough, dar asta nu inseamna ca avem de-a face cu masini ci sunt si ei oameni care, in cele din urma, sunt supusi oboselii, ca sa nu spun greselii. In plus, in afara de Jancis Robinson, cei mai influenti critici sau oameni de vin in general, NU sunt MW. Astfel ca rezultatele finale nu ma impresioneaza si nu sunt decisive in deciziile personale privind achizitionarea diverselor vinuri. Incerc, pe cat posibil, sa fac abstractie de medaliile aparute ostentativ pe eticheta si sa incerc vinul respectiv fara imaginea acestora in minte. Ca fapt divers, citeam lunile trecute despre cazul unui producator californian care participa intens la diverse concursuri. La o serie de 8-9 participari avea o rata de castig cam de fifty-fifty. Mai exact, lua 3-4 medalii dupa care, la alte competitii, nu mai castiga absolut nimic. Cu aceleasi vinuri. Asta ce va spune? :) Nu e de mirare ca omul nostru a inceput sa-si puna intrebari serioase despre utilitatea acestor concursuri.

Orb sa fii, vin bun sa ai

Pentru a continua ideile de mai sus, voi zabovi putin si asupra degustarilor in orb si, mai ales, asupra sintagmei "cel mai bun vin". Degustarile in orb au luat amploare si la noi si, cel putin saptamanal, observi cate un concurs de acest gen. Nici despre acest tip de degustare nu am lucruri 100% pozitive de spus. Sunt de acord ca pot fi un material didactic reusit, pot fi distractive dar cam aici se opreste totul pentru mine. Sunt rezultatele acestora reprezentative pentru calitatea unui vin sau altul? Cel mai bun comentariu pe aceasta tema (a calitatii) a venit zilele trecute de la Sorin (aka Sunmirror): "Din punctul meu de vedere, cel mai greu de definit termen din raportul calitate/pret este cel de calitate. Unii apreciaza vinurile super-fructate si considera ca altele sunt niste posirci, altora le plac vinurile care se exprima bine de tinere, altora cele care par dezechilibrate in tinerete pentrua deveni excelente (pentru ei) peste vreo 20 de ani etc. Eu pot sa spun daca un vin imi place sau nu, insa nu sunt asa sigur ce descriptori pot folosi pentru “calitate”. Am in schimb o gramada de descriptori pentru stilul unui vin, stiu ce stiluri imi plac mie – si incerc sa le inteleg mai bine si pe cele care nu-mi plac sau nu-mi sunt familiare. Atat timp cat un vin e facut fara defecte, cuvantul “calitate” mi se pare foarte nepotrivit daca vrei sa descrii cam cat de mult iti place vinul respectiv." Rezonez intru totul cu aceasta viziune. Vorbim aici de vinuri, nu de motoare sau mai stiu eu ce. Receptorul poate interpreta diferit un vin, in functie de moment, de context. Chiar si in orb, fara a cunoaste despre ce este vorba si fara o eticheta in fata. Unde mai pui ca anumite vinuri se comporta diferit de la un moment la altul, iar receptorul le poate prinde intr-o pasa buna sau una proasta. Tot ce ramane este impresia de moment si, astfel, declararea castigatorului ca fiind "cel mai bun" mi se pare o exagerare si o iluzie. Fiecare dintre noi are propria idee despre ce inseamna un vin de calitate, nu cred ca exista un consens in aceasta problema. Ok, putem declara un vin bun ca fiind unul fara defecte, dar mai departe? Dupa cum spunea si Sorin, mai departe intervine placerea proprie si personala, iar aceasta nu poate fi cuantificata. Ceea ce tu consideri un vin bun, eu il pot considera ca nefiind pe placul meu si tot asa. Nimeni nu are dreptate, exista doar o moneda cu 2 fete diferite. Daca un altul este pe aceeasi lungime de unda cu tine, asta are mai putin de a face cu vinul in sine, ci mai mult cu preferinta respectivului fata de "subiect". Exemplele Pavie 2003 si, mai nou, Pavie 2009 sunt edificatoare in sensul in care nu exista un consens asupra "calitatii" unui vin, si asta intre indivizi cu experienta enorma in domeniu.

Inchei aici cu aberatiile deoarece simt ca o pot tine asa inca vreo 2 pagini. Va urez sa aveti parte de vinuri care va aduc tone de placere :)

Cangurul galben s-a cam inecat

Se pare ca producatorii de vin australieni traiesc vremuri destul de crunte. Dupa ani si ani de supra-productie, furia zeilor s-a facut simtita din plin in prag de recolta 2012. Inundatiile masive au lovit in plin si, cu toate ca unii incearca sa dreaga busuiocul cu raportari oarecum pozitive, treaba nu sta chiar pe roze anul acesta. Oricum, la stocurile inca masive din recoltele anterioare si care zac blocate care pe unde, nu imi fac prea multe probleme ca australienii nu se vor descurca.

In schimb, o informatie interesanta mi-a atras atentia. Ultimele rapoarte indica faptul ca aproximtiv jumatate din productia de Yellow Tail a fost afectata de inundatii. Vai de mine, si cum o vor scoate la liman, va veti intreba. Nu-i mare bai, cei de la Casella Wines (producatorii acestui brand) au destule surse de fruct de-a lungul si latul Australiei, necesare pentru a compensa astfel de pierderi.

Sau, eu le-as propune o noua idee care ar putea da roade in cazul de fata. Raman cu o productie mai mica anul acesta, schimba putin eticheta inchipuind un cangur ce iese pe jumatate din apele involburate si, cel mai important, adauga mentiunea "Limited edition".  :) Doar iluzii desarte, sunt convins ca volumul la triumfa pana la urma...

Les Faitiers Gewurztraminer 2009 (Franta)

Vinurile acestui producator alsacian le puteti gasi in magazinul Good Point din Iasi, fiind aduse in Romania de Razvan Avram. Si daca nu va da mana sa ajungeti pana la Iasi, puteti da un simplu click in dreapta paginii, unde va asteapta magazinul virtual cu pricina :)

Sa trecem direct la disectie. Culoare galben-aurie, stralucitoare si tipica soiului. Nasul este delicat, deloc expansiv dar extrem de tipic pentru un Gewurz. Lychee, note florale, fructe albe bine coapte, usoare tonuri condimentate. Exista si petalele de trandafiri, dar sunt undeva in spate si nu sar in nas ca in cazul altor vinuri de gen. Atacul este elegant, cu toate ca restul de zahar este evident. Rotund si destul de onctuos, cu aluzii de boaba de strugure bine coapta, dar foarte bine echilibrat de aciditatea mult asteptata. Final dominat de note usor amarui (dar placute) de coaja de portocala si condimente.

Un vin echilibrat, nu foarte complex dar care iti ofera acea placere vinovata de a da continutul sticlei pe gat intr-un timp record :)

Traditional vs. Comercial

Tot surfuind de zor pe internet, am dat de o informatie interesanta referitoare la filozofia unui producator din Burgundia. Este vorba de Domaine Fourrier si, mai exact, de modul in care Jean-Marie Fourrier (actualul proprietar) intelege sa faca vin.

Jean-Marie Fourrier: un ins rabdator

Dupa cum va puteti inchipui, Jean-Marie este un traditionalist convins. Pe langa metodele naturale prin care isi ingrijeste viile si interventia minima in crama, ce mi-a atras cu adevarat atentia a fost urmatoarea informatie: strugurii folositi pentru a obtine vinurile domeniului sunt recoltati doar de pe vitele cu peste 30 de ani vechime. Fourrier considera astfel ca o vita mai tanara de 30 de ani este imatura si nu merita efortul pentru a obtine cea mai buna materie prima.

Cam extrem, vor zice unii. Poate pentru cei care tot ce conteaza este sa vanda cat mai mult si sa scoata profit cat mai rapid. Pentru oameni ca Fourrier, ce conteaza cu adevarat este calitatea maxima a fructului si nu cantitatea. In plus, Jean-Marie a mai inteles un lucru: pentru a face un vin cu adevarat de calitate, trebuie sa ai rabdare. Din pacate, aceasta virtute nu este un punct forte al unor producatori de pe la noi. In multe cazuri, graba si dorinta de a scoate profit peste noapte duc la rezultate care pe mine ma uimesc dar nu la modul placut. Ce rezulta? Vinuri scoase din vite de 1-2 ani vechime (?!), machiate cu baric din abundenta, extractive peste masura, arome pe steroizi si unde echilibrul este doar o iluzie. Cel putin, asa le vad eu. Nu cred in viitorul unor asemenea vinuri, chiar daca multora le ofera destula placere.

Pana la urma, fiecare face cum doreste si cum stie mai bine. Dar poate nu ar strica si putintica rabdare, coane producatorule.

Alerta de pret: Prince Mircea 2009

Sper ca m-am uitat bine pe contra-eticheta, dar sunt convins 99% ca este vorba de varianta 2009  :)

Faceti o vizita in magazinele Billa, poate aveti parte de aceeasi oferta prezenta pe rafturile din Galati. Deci, bravul Mircea 2009, in jur de 35 lei/sticla. O cifra buna, daca ne gandim la cresterile de pret inregistrate in cazul acestui vin produs de Vinarte.

Daca vi se pare mult, puteti astepta intre timp noile vinuri de la Jidvei :))

Feteasca Neagra 2006 - Domeniile Dealu Mare Urlati (Romania)

Oricat as incerca sa ma abtin, nu pot. Cum vad tot felul de dinozauri autohtoni zacand pe rafturile unor magazine, o senzatie ciudata imi invadeaza corpul. Este riscul, cel care intotdeauna castiga asupra vointei mele. Deh, probabil asta inseamna sa fii cu adevarat un maniac :))

Astea fiind spuse, m-am hotarat sa incerc si vinul din titlu, care zacea pe rafturile din Billa, la un pret modic - 10,9 lei. Daca nu aveti ce face cu banii, la acelasi pret se mai gasesc si o Feteasca Alba, plus un Merlot. Cat priveste Feteasca Neagra, va sfatuiesc cu drag sa stati deoparte. Impresiile de mai jos se doresc a fi mai mult un necrolog, decat o simpla nota de degustare.

Culoare rubiniu deschis, cu puternice tente caramizii. Nasul debuteaza cu un iz puternic de alcool, sunt si ceva prune uscate care mai amintesc de FN, dar totul se naruie rapid, lasand loc unor nuante prafoase. Nu insist prea mult asupra gustului, ca bietul de el cam zburda pe Campiile Elizee, fiind uscat si complet dezagreabil. In principal, a ramas doar o aciditate puternica, senzatii alcoolice si o nota deranjanta de rest de zahar.

Se pare ca exemplarul aflat in putrezire acum, a vazut si zile mai bune. George l-a radiografiat cu aproape 3 ani in urma.

R.I.P.

Jidvei cu parfum exotic

Iata ca a mai trecut o editie a targului Goodwine, organizat la Bucuresti in week-end-ul trecut. Din reactiile aparute in spatiul internaut, se pare ca a fost o reusita, atat ca numar de vizitatori cat si din punct de vedere al abundentei de vinuri bune. Din pacate, nu am putut participa la aceasta editie, sper sa-mi iau revansa in toamna ce va veni.

Un singur lucru mi-a atras atentia in mod deosebit, si anume reactia pozitiva la unison vis-a-vis de noile game lansate de Jidvei si Cotnari. Toata floarea bloggerimii de pe la noi, si nu numai, a scos in evidenta noile vinurile albe de la Jidvei, semnate de Marc Dworkin (Enira si Alira printre altele). Gama se numeste Owner's Choice si cuprinde cateva exemplare albe, vinificate intr-un stil modern si pe placul multora. Cum nu am gustat personal aceste vinuri, nu-mi pot da cu parerea asupra calitatii lor generale. Aceasta pare a fi una buna si peste media altor asa-zise vinuri scoase de Jidvei pe piata, pana acum. Cu toate ca parfumul exotic, remarcat in mai multe note de degustare, nu prea se pupa cu un climat racoros (chit ca a fost foarte cald in 2011), nu asta ar fi nedumerirea mea principala. In treacat fie spus, vorbeam cu Dan zilele trecute si anticipam un asemenea stil de vinificare :)

Draga Maria, ti-e cam scumpa palaria!

Dar as dori sa-mi exprim cateva ganduri, dupa ce am aflat cam care vor fi preturile de pornire. Ultimele informatii indica o cifra halucinanta, din punctul meu de vedere: 50 lei/sticla! Atentie, pret de pornire, probabil in magazinele de specialitate va depasi binisor acest prag. Acum, apreciez demersul celor de la Jidvei si aplecarea acestora spre piata premium (cat urasc termenul asta!), si este de laudat o asemenea initiativa venita din partea unui gigant. Dar totusi, nu credeti ca este exagerat? Va propun sa trecem peste momentul euforic si sa judecam putin la rece. De fapt, nu este neaparat o surpriza, tinand cont de mentalitatea multor producatori de pe la noi. Se identifica anumite parcele mai deosebite, se cheama un nume cunoscut, acesta "confectioneaza" cateva vinuri (sau poate doar consiliaza, nu pot sti cu siguranta), se naste o gama si se arunca pe piata la un pret sa moara dusmanii de ciuda, uite-asa, pac-pac. Ca doar jucam acum in liga "premium", nu? Ei bine, draga Jidvei, pe mine m-ai pierdut ca eventual client, nu ca ti-ar pasa prea tare :)

In al doilea rand, ma intreb carui tip de consumator se adreseaza aceste noi vinuri. Celor care sunt obisnuiti in mod constant cu alte brand-uri premium, precum cele de la SERVE, Stirbey, Oprisor, Davino sau altii? Sau celor care au dus "Fata in iarba" pe cele mai inalte culmi ale succesului comercial? Sau poate s-a descoperit o noua nisa, aflata undeva intre cele doua categorii amintite mai sus? Cei din primul front, ma cam indoiesc ca vor da iama si isi vor sparge buzunarele, cumparand cutii intregi de "Owner's Choice". Chiar daca sunt vinuri bune, parerea mea e ca exista multe alternative, chiar si mai ieftine, de la alti producatori ca cei deja mentionati. Dar poate ma insel, cine stie? Despre cei din frontul secund, sunt aproape sigur ca nu vor da in veci atatia bani pe o sticla de vin, chiar daca sunt consumatori fideli de Jidvei.

Oricum ar sta treaba, eu le urez succes in campania de promovare. Sunt al naibii de curios la ce preturi vor fi lansate si vinurile semnate de Razvan Macici la Murfatlar.

Revansa lui Michel Rolland?

Zilele trecute, atentia mi-a fost atrasa de un articol pe Vinul.ro si care semnaleaza aparitia in data de 4 aprilie 2012, a unei carti semnate de celebrul oenolog Michel Rolland. Cartea a fost scrisa in colaborare cu Isabelle Bunisset si este intitlata destul de pompos, "Michel Rolland. Le gourou du vin". Pentru mai multe detalii, puteti citi pe indelete articolul mai sus mentionat al Otiliei Chirita.

Interesant este ca, pe langa radiografierea celor 40 de ani de activitate, Rolland profita de ocazie pentru a regla niste conturi cu Jonathan Nossiter, autorul controversatului film Monodvino. Francezul sustine ca a fost pus intr-o lumina proasta de Nossiter, in mod intentionat. Pentru cei care au vazut filmul, interviurile cu Rolland sunt destul de elocvente si, sincer, afirmatiile si filozofia acestuia nu mi s-au parut a fi scoase din context. Bineinteles ca Nossiter si-a urmarit propriul interes dar, repet, ceea ce sustine Rolland este cat se poate de clar si nu prea vad unde e maniera tendentioasa. Este de ajuns sa urmariti modul in care ofera "consiliere" prin telefon unor vinificatori de prin Pomerol, si veti intelege cum se face treaba. Ma rog, este normal ca fiecare sa aiba puncte de vedere diferite, iar discutiile de acest gen nu vor duce vreodata la o concluzie clara. Depinde de ce parte a baricadei te afli. De asemenea, cum era de asteptat, Rolland isi declara inca o data dragostea pentru Parker. Nimic nou, macar apreciez modul deschis in care o face. Dar, oricat ar sustine el ca jurizarea acestuia se desfasoara obiectiv, nu ma convinge. Mi se pare cel putin ciudat ca fix vinurile la care si-a adus contributia Rolland, primesc si note uriase din partea lui Parker. Pentru mine cel putin, asta nu inseamna ca faci vinul cel mai bun de pe ast pamant, ci ca un anume critic prefera "marfa" livrata de tine.

Nu voi nega niciodata importanta muncii lui Rolland si contributia acestuia la modernizarea vinificatiei franceze sau de pretutindeni. Ce este al lui, e pus deoparte. Dar, in acelasi timp, atat eu cat si alti detractori de-ai sai, avem libertatea de a nu fi de acord cu metodele folosite sau cu rezultatele muncii sale. Asta nu inseamna ca x si y au ceva personal cu tine.

Oricum, as fi curios sa citesc aceasta carte, chiar daca nu prea il agreez pe nenea Rolland. Lucru pe care vi-l recomand si voua, daca sunteti interesati de activitatea unuia dintre cei mai influenti oenologi ai timpurilor noastre.