Moulin de Gassac Guilhem rouge 2013

Despre vinurile lansate de Aime Guibert ar fi foarte multe de spus. Nu am nici timp, nici spatiu sa insir aici povestea celui mai cunoscut producator din Languedoc. Dar atunci cand Mas de Daumas Gassac, vinul port-drapel al cramei, este descris cu epitete gen "Lafite de Languedoc", am cam spus totul, nu-i asa?

Guilhem face parte din gama entry level, costa in jur de 5 euro si este un cupaj clasic pentru zona din care provine: Syrah, Grenache, Carignan si Mourvedre. Nu am gasit in sticla un vin complex, cu straturi peste straturi de arome si cu sex appeal. In schimb, Guilhem iti livreaza din plin ceea ce ar trebui sa-ti ofere orice vin decent la nivelul asta de pret: onestitate, un caracter direct, fara machiaje inutile si o rusticitate controlata, de care nu prea mai avem parte in lumea vinului modern. Precis la nivel olfactiv, cu note spicy, pamantoase si de fructe rosii si negre, plus o adiere de carne macra. Simplu si direct la nivel gustativ, liniar si nu expansiv in evolutie, fructul pur si nealterat fiind dublat cu succes de o austeritate placuta si "racoritoare". Aciditate medie, tanini frumos slefuiti si un final mediu, curat si destul de expresiv.

In concluzie, un vin bine gandit si executat, echilibrat si cu un aer de autenticitate care il scoate din anonimatul categoriei sale de pret. Daca sunteti fani ai vinurilor chiliene, argentiniene sau australiene de acelasi nivel, nu cred ca monsieur Guilhem v-ar starni vreo emotie. Este de ajuns sa cititi declaratia de pe eticheta si veti intelege de ce spun asta.

Era Parker a apus in Bordeaux

Iata o veste care, cu siguranta, va face ocolul internetului: Robert Parker Jr. nu va mai participa la degustarile en primeur din Bordeaux. Pentru mine cel putin, nu este nici o surpriza.

Cantecul de lebada al avocatului din Maryland si-a lansat primele triluri inca de acum cativa ani. Totul a inceput cand Parker a renuntat sa mai evalueze vinurile californiene. Era clar, chiar si pentru el, ca timpul nu iarta pe nimeni si ca toate povestile de acest gen au un sfarsit. In plus, cred ca si scandalurile din sanul publicatiei Wine Advocate, mai ales in ultimii ani, si-au pus o amprenta destul de puternica asupra unor decizii. Renuntarea la Bordeaux era doar o chestiune de timp, era inevitabila, nimeni nu este invincibil o vesnicie.

Vestea buna este ca, cel putin pe hartie, succesorul oficial si instaurat de insusi Parker este un personaj format dintr-un cu totul alt aluat: britanicul Neal Martin. Poate multora, acest nume nu le spune mai nimic. Dar, contrar asteptarilor, Martin este considerat deja un soi de somitate in universul Bordeaux (si un specialist al regiunii Pomerol). Probabil unii au auzit de el din momentul aterizarii sale in Wine Advocate, dar eu l-am urmarit cu foarte mare interes inca de pe vremea cand publica "misiva" independenta, numita Wine Journal. Am fost cucerit de stilul sau direct, nonconformist si plin de umor. Se pare ca si in Wine Advocate s-a bucurat de un statut special, aerul de independenta nefiind alterat foarte mult. Omul a continuat sa-si publice evaluarile, independent de cele ale lui Parker si, nu de putine ori, am observat diferente mari intre notele acordate de cei doi. Pentru mine, acesta a fost un semn de normalitate in interiorul Wine Advocate si ar trebui sa fie pentru orice publicatie de acest gen, care are la bord o armata de oameni: viziunile si gusturile sunt diferite sau, ma rog, ar trebui sa fie.

@foto credit: Tom Lewis, via wine-searcher.com

Daca Parker va renunta si la marea sa dragoste, Chateauneuf, inca nu se stie. Dar nu cred sa mai dureze mult pana vom afla si o astfel de veste. In acest moment, sunt extrem de curios cum va reactiona piata si, mai ales, cum vor primi vestea cei din Bordeaux. Daca Martin se va bucura vreodata de prestigiul lui Parker, este cu totul alta poveste. Amprenta lasata de Parker este mult prea puternica si va dainui destula vreme de acum incolo. Doar timpul va da un raspuns la aceasta problema. In schimb, mi-as dori ca preturile vinurilor din Bordeaux sa coboare macar putin din stratosfera. Cel mai influent critic dintre toti, care era asteptat cu atata infrigurare in aprilie, an de an, nu va mai fi acolo sa acorde cu nonsalanta rauri de note maxime. Neal este mult mai exigent si cred ca, macar pentru o vreme, consumatorii vor avea de castigat de pe urma acestei perioade de tranzitie.

Neal Martin, o alegere inspirata

Scurta istorie a clasificarilor neoficiale din Bordeaux (episodul 2)

Poate suna surprinzator, dar celebra Revolutie Franceza nu a afectat din calea afara pe marii proprietari din Bordeaux. Doar un foarte mic numar a cazut prada noilor autoritati si ghilotinei, in haosul ce a urmat revolutiei. Unii au decis sa emigreze si doar atunci, domenii imense, gen Leoville, au fost impartite. Efectul se vede si astazi, existand numai putin de 3 proprietati care poarta numele Leoville: Las Cases, Barton si Poyferre.

Si iata ca ajungem la momentul clasificarii intocmite de Andre Simon, in a sa carte "Bottlescrew days", asa cum arata pe la 1800. Lista este raportata la piata de desfacere din Anglia.

Premiers crus (24 lire/per butoi, pret de deschidere)

Margaux
Lafitte (sic)
Latour 

Deuxiemes crus (20 lire/per butoi, pret de deschidere)

Brane-Mouton (Rothschild)
Rauzan
Lascombes
Durfort
Gorse (Brane-Cantenac)
Leoville
Gruaud-Larose

Troisiemes crus (18 lire/per butoi, pret de deschidere)

Pichon-Longueville
Cos d'Estournel
Bergeron (Ducru-Beaucaillou)
Brane-Arbouet (Lagrange)
Pontet-Langlois (Langoa)
Kirwan
Chateau de Candale (Issan)
Malescot
De Loyac - Margaux (??)

Quatriemes crus (12 lire/per butoi, pret de deschidere)

Giscours
Saint-Pierre
Mandavit (Duhart-Milon)
Pontet-Canet
Dinac (Grand-Puy-Lacoste)
La Colonie (mai tarziu, proprietate integrata in Malescot)
Ferriere
Tronquoy-Lalande
Grand-Puy-Ducasse
Pouget
De Terme
Boyd (Cantenac)

In primul rand, as remarca lipsa lui Haut-Brion, dar clasificarea nu a luat deloc in calcul vinurile de Graves. De asemenea, exista nume extrem de importante care nu-si fac aparitia in lista de mai sus: Calon-Segur, Palmer (pe atunci, de Gasq), Talbot, Branaire-Ducru, Beychevelle sau Lynch-Bages. As mai mentiona si diferentele de pret destul de mici intre primele 3 categorii, prapastia formandu-se odata cu vinurile din a patra treapta de clasificare.

Andre Simon - Bottlescrew Days (gravura)

Anii 1820 au marcat aparitia primelor rapoarte detaliate privind vinurile de Bordeaux, cele mai notabile fiind cele ale lui Wilhelm Franck (Traite sur le Vins du Medoc et les Autres Vins Rouges du Departement de la Gironde) si ale broker-ului Paguierre (Classification et Description des Vins de Bordeaux). Tot in acea perioada, au iesit la lumina si primele carti despre vinurile Frantei, cele mai importante fiind semnate de Andre Jullien (Topographie des Tous les Vignoble Connus, 1816) si de Alexander Henderson (The History of Ancient and Modern Wines, 1824).

Cam in aceeasi vreme, firma de brokeraj Tastet and Lawton (mentionata deja in primul episod al istoriei noastre) a intocmit o clasificare proprie si detaliata, fiind singura entitate din domeniu care a publicat asa ceva. Lawton, ca broker intre cumparator si vanzator, a fost un individ aflat direct in mijlocul actiunii si un cunoscator de prima mana al fenomenului. Astfel ca aceasta lista este destul de importanta, in contextul general al clasificarilor de care au avut parte vinurile din Bordeaux. Din nou, trebuie sa mentionez ca vinurile de Graves au fost lasate deoparte, Haut-Brion nefacandu-si aparitia nici de aceasta data. Iata si lista completa:

Premieres crus

Lafite
Latour
Margaux

Deuxiemes crus

Brane-Mouton (Rothschild)
Rausan
Leoville-Las-Cases
Leoville-d'Abbadie (incorprorat mai tarziu in Las-Cases)
Leoville-Barton
Leoville-Poyferre
Gruaud-Larose
Rauzan
Lascombes

Troisiemes crus

Calon-Segur
Pichon-Longueville
Gorse (Brane-Cantenac)
Ducru-Beaucaillou
Kirwan
Brown
Castelnau (??)
Candale (Issan)
Malescot
Lagrange
Loyac, Margaux
La Colonie (incorporat mai tarziu in Malescot)
Marquis d'Alesme
Ferriere
Cos d'Estournel
La Tour-Carnet
Langoa
Beychevelle
Saint-Pierre
Branaire

Quatriemes crus

Daux (mai tarziu, Talbot)
Pouget
Giscours
Pontet-Canet
Grand-Puy-Lacoste
Grand-Puy-Ducasse
Dubosc, Saint-Julien (??)
Deyrem, Saint-Julien (??)
Popp (mai tarziu, Camensac)
Coutanceau (mai tarziu, Belgrave)
Desmirail
Marquis-de-Terme
Tronquoy, Saint-Estephe
Morin, Saint-Estephe
Deleveau, Saint-Estephe (??)
Durand (mai tarziu, Prieure-Lichine)
La Lagune
Du Tertre
Massac, Cantenac (in zilele noastre, parte din Boyd-Cantenac)
Leroy, Cantenac (??)
Monbrun, Cantenac
Legras (mai tarziu, D'Angludet)

Daca ne rezumam strict la numele care apar in lista de mai sus, o concluzie ar fi ca nu suna foarte diferit de cea oficiala, din 1855. Bineinteles, nu am luat in calcul diversele diviziuni si absorbtii, tranzitia unor proprietati din a treia categorie spre cea de-a doua sau ca, mai tarziu, a aparut si o a cincea divizie in peisaj. Din nou, cel mai important nume omis este viitorul Chateau Palmer si care, probabil, trecea pe atunci printr-o perioada foarte sumbra a existentei sale. Durfort-Vivens nu este nici el de gasit in lista.

In episodul urmator, voi prezenta ultimele doua clasificari importante inainte de momentul 1855. Veti observa ca, odata cu aceste liste, ne vom apropia din ce in ce mai mult de formula finala intocmita la ordinul lui Napoleon al III-lea. Astfel, veti avea dovada inconstestabila ca mult trambitata lista din 1855 nu a aparut din neant, asa cum a aparut Terra in cartea biblica a Genezei. Nu a fost decat rezultatul unei evolutii intinsa pe mai mult de 2 secole de tentative repetate in acest sens.

La Sapata 2014: vinurile rosii la control

Dupa cum va spuneam la sfarsitul articolului anterior, trebuie sa revin si cu o privire de ansamblu asupra vinurilor rosii din recolta 2014, semnate La Sapata (Crama Delta Dunarii).

Daca Feteasca Neagra este o aparitie relativ recenta in portofoliul amintitului producator, Babeasca Neagra este soiul care a facut oarecare valuri de ceva ani incoace. De la an la an, a devenit din ce in ce mai cizelata si, dupa ce am incercat proba de tanc 2014, pot spune ca potentialul acestui soi este mai mult decat evident. Chiar si stilul Fetestii 2014 mi-a placut; are alura unui Beaujolais clasic, cu fruct pur, proaspat si suculent, o textura light, usor rustica si cu un grad periculos de baubilitate. Aciditatea este la un nivel putin cam prea sus, nefiind integrata foarte bine in corp. In plus, mi-ar fi placut sa detina macar un strop de tanini, pentru a-i imprima un minim de structura. Dar, chiar si asa, imi doresc mai multe fetesti de acest gen. De exemplare baricate, extractive si glicerinoase nu ducem lipsa. Totusi, sa nu uitam ca am avut in fata un vin nefinisat, deci este posibil ca dupa imbuteliere sa avem o varianta mai bine calibrata.

Cireasa de pe tort am lasat-o la final. Babeasca Neagra 2014, asa cum am incercat-o in acest stadiu primar, mi s-a parut ca fiind cea mai reusita de pana acum. Rar mi-a fost dat sa beau un vin atat de abordabil, la o varsta atat de frageda. Daca ar fi sa dau un singur sfat celor de la Delta Dunarii, acesta ar suna cam asa: fratilor, lasati-o fix asa cum este acum! Deja perfect echilibrata, cu fruct rosu pur, concentrat si surprinzator de rafinat, aluzii piperate si florale, aciditate excelenta si chiar un zvac taninos pe final, care da un aer de seriozitate intregului complex. Varianta 2012 este deja depasita in topul preferintelor personale. Din ce am avut ocazia sa incerc pana acum, Babeasca 2014 La Sapata mi se pare cel mai serios exemplar facut in tarisoara asta din soiul respectiv. Si va spun sincer ca nu vad ce ar mai fi de ajustat la ea, totul mi se pare deja mai mult decat armonios. Odata cu inaintarea in varsta a viilor, cred ca vom avea parte de vinuri din ce in ce mai expresive, obtinute din acest soi aflat inca intr-un con de umbra nemeritat.

La Sapata, "en primeur" 2014

Sa judeci un vin aflat inca in tancuri nu este o sarcina chiar atat de simpla. Ceea ce trece prin fata ta la momentul respectiv va arata cu totul altfel dupa diversele si inerentele ajustari, conditionari, etc, care se vor face inainte de imbuteliere. De foarte multe ori, ce am gasit in aceste probe din tanc mi-a placut mai mult decat produsul finit din sticla.

Zilele trecute am intrat in posesia unor astfel de mostre din recolta 2014, produse de Crama Delta Dunarii (La Sapata). Mi-au fost oferite de Catalin Mititelu, caruia tin sa-i multumesc inca o data si pe calea undelor internaute. Momentan, voi prezenta scurtele impresii despre albele cramei, la pachet cu un rose. 

Incepem cu rose-ul, un cupaj de Feteasca Neagra si Cabernet Sauvignon. Cum nu sunt un fan al acestui tip de vinificare, va pot spune doar ca mi s-a parut un vin ok, cu fruct bine copt, suculent si arome primare foarte placute. Cele 3 vinuri albe de care am avut parte au fost urmatoarele, in ordine numerelor de pe tricou: Chardonnay, Riesling + Aligote si Aligote. Dintre toate, surpriza a venit din partea Chard-ului, un vin "gras", plin, cu vana si mult fruct copt, plus o senzatie persistenta de suc pur, abia stors din boaba de strugure. Sunt extrem de curios cum va arata vinul cu pricina dupa imbuteliere. In rest, Riesling + Aligote si Aligote solo mi s-au parut destul de asemanatoare la acest moment, cu un plus pentru nivelul de integrare mai reusit in cazul cupajului. Aligote-ul mi s-a parut usor defazat acum, fara o directie tocmai precisa si cu alcool-ul separat putin de corp. Toate cele 3 albe s-au prezentat mai bine dupa cel putin 24 ore de la deschidere. De asemenea, toate vinurile au afisat note comune si puternice de para parguita si un iz distinct de banane. Banuielile mele se indreapta catre drojdiile folosite, dar asta este o discutie inutila, mai ales in contextul stadiului de maturitate in care se afla exemplarele respective.

Despre Feteasca si Babeasca, ambele negre, voi scrie intr-o postare viitoare. Pana atunci, toate bune si salutari de pe frontul dobrogean.

 

Scurta istorie a clasificarilor neoficiale din Bordeaux (episodul 1)

Pentru cei interesati intr-o mica sau mai mare masura de istorie, Bordeaux si vinuri celebre, va recomand cu cea mai mare caldura cartea lui Clive Coates - "Grands Vins: The Finest Châteaux of Bordeaux and Their Wines". Cu toate ca are ceva ani in spate de cand a fost revizuita, constituie inca o lectura fascinanta pentru orice obsedat de aceasta regiune.

Unul dintre capitolele cele mai interesante din aceasta carte il reprezinta o istorie a clasificarilor neoficiale, dinainte de celebrul deja moment din anul 1855 (prima clasificare oficiala a vinurilor din regiunea Bordeaux). Istoria de care pomeneam este foarte putin cunoscuta publicului larg, fiind mentionate informatii destul de vagi cu privire la existenta clasificarilor respective. Si, credeti-ma pe cuvant, au fost destule tentative de a clasifica vinurile bordeleze inainte de 1855. Este si motivul pentru care imi voi prezenta aceasta saga pe parcursul mai multor episoade. Va avertizez ca voi prezenta liste complete cu multe nume, asa ca nu va condamn daca veti acuza o stare acuta de plictiseala. Asta daca are cineva rabdare sa-mi citeasca chestiile neinteresante pana la capat. Inca un motiv pentru care am pornit acest demers este sa va arat decalajul enorm dintre EI si NOI. Pentru ca noi defilam in continuare cu sloganuri ieftine, gen "traditie milenara", fara vreun rezultat cu adevarat notabil in tot acest amar de vreme; in timp ce la ei, pe la mijlocul sec.18, existau firme de brokeraj si directii de marketing bine puse la punct. Ati prins ideea, nu? Povestea poate sa inceapa.

Pentru inceput, este demn de remarcat ca, dintre cele 4  premiers crus - Lafite, Latour, Margaux si Haut-Brion - cel din urma a fost prima proprietate din Bordeaux care si-a castigat notorietatea in randul comerciantilor si consumatorilor acelor vremuri. Nu am mentionat Mouton deoarece, dupa cum probabil se stie, a devenit premier cru abia in 1973. Dupa cum spuneam, Haut-Brion (pe atunci cunoscut si drept Pontac, dupa numele proprietarului) a fost vinul emblematic al secolului 17 si inceputului de sec.18. Chiar si celebrul filosof John Locke, in urma unei vizite la Haut-Brion in 1677, depune marturie despre inaltul prestigiu si preturile ridicate de care se bucura proprietatea in cauza. Lafite, Latour si Margaux incep sa-si ocupe locurile pe care troneaza chiar si in zilele noastre, abia la rascrucea dintre secolele mai sus amintite. In primele decade ale sec. 18, aceste 4 vinuri erau deja cele mai cautate pe pietele de export (in special Anglia, Olanda si Hamburg).

Chateau Haut-Brion, anul l900

Se poate considera ca prima tentativa de clasificare a vinurilor de Bordeaux apartine unui anume J. Bruneval. Acesta, intr-o scrisoare datata 1723 si adresata lui Henry Powell (responsabil de pivnita Printului de Wales), mentioneaza cele 4 mari vinuri ca fiind si cele mai bune. Ca fapt divers, Bruneval descrie favorabil si Chateau d'Issan (Margaux). O a doua tentativa a fost facuta intr-un raport anonim francez, din anul 1730, si din care voi cita cateva randuri: "Vinurile rosii pot fi clasificate in trei clase principale. Prima contine proprietatile Pontac, Lafitte (sic) si Chateau de Margo (sic), care se vand pentru 1200 pana la 1500 de livre per butoi. Englezii sunt cei care cumpara in principal aceste vinuri. A doua clasa este formata dintr-un numar mare de proprietati, al caror pret variaza de la 300 la 500 de livre per butoi. A treia clasa include vinuri al caror pret este intre 100 si 200 de livre per butoi (...)". Din pacate, nu exista nici o informatie privind numele proprietatilor considerate ca facand parte din a doua si a treia clasa.

Iar acum, ajungem la ceea ce poate fi numita prima clasificare serioasa a vinurilor din zona Medoc, bazata pe Arhivele firmei de brokeraj Tastet and Lawton. Lista a fost intocmita de profesorul Rene Pijassou, in a sa carte "Le Medoc", informatiile fiind extrase din arhivele firmei mai sus amintite, pe o perioada cuprinsa intre anii 1741 si 1774. Principalul criteriu de selectie l-a reprezentat media preturilor en primeur (in livre per butoi). In cele ce urmeaza, voi prezenta lista completa, cu mentiunea ca voi aminti pretul doar pentru premiers crus (ordinea fiind oricum descrescatoare):

• Haut-Brion    1458
• Lafite             1278
• Margaux        1275
• Latour            1215
• Leoville
• Brane-Saint-Julien (mai tarziu, Lagrange)
• Calon-Segur
• Lascombes
• Marquis-de-Terme
• Gruaud (Larose)
• Brane-Mouton (mai tarziu, Rothschild)
• Gorse (mai tarziu, Brane-Cantenac)
• Malescot
• Petit-Cazaux, Margaux (lipsa informatii suplimentare)
• Pouget
• Pontac, Margaux (lipsa informatii suplimentare)
• Rauzan
• Desmirail
• Issan
• Pichon-Longueville
• Giscours
• De Gasq (mai tarziu, Palmer)
• La Chesnaye (legaturi cu Lanessan, din cate se banuieste)
• La Colonie (incorporat mai tarziu in Malescot)
• Bergeron (mai tarziu, Ducru-Beaucaillou)
• Goudal, Cantenac (lipsa informatii suplimentare)
• Beychevelle
• La Tour-de-Mons
• Citran
• Lynch-Bages
• Duluc (mai tarziu, Branaire Ducru)
• Pontet-Canet
• Paveil (de Luze)
• Pontet-Saint-Julien (mai tarziu, Langoa Barton)
• Pomies, Ludon
• Lafon (Rochet)
• Fourcas Hostein

Sunt cateva aspecte interesante cu privire la aceasta lista. In primul rand, avem dovada incontestabila ca Haut-Brion conducea detasat in topul preturilor si al prestigiului. In plus, chiar si atunci, reprezenta singurul producator din Graves care apare intr-o clasificare a intregii regiuni Medoc. Apoi, abundenta de proprietati din Margaux care populeaza lista respectiva. Nu in ultimul rand, as remarca nume care acum sunt clasificate drept umile cru bourgeois-uri: La Tour-de-Mons, Citran, Fourcas Hosten. Se pare ca in acea vreme, prestigiul lor era la cote mai inalte.

Thomas Jefferson

Voi incheia acest episod cu lista unui personaj care nu mai are nevoie de nici o prezentare: Thomas Jefferson. Dupa cum probabil se stie deja, acesta a fost un mare pasionat de vinuri, in special frantuzesti. Perioada in care a fost Ministru al SUA in Franta, i-a permis sa viziteze multe podgorii, inclusiv pe cele din Bordeaux (1787). Jefferson nu s-a limitat la a fi doar un avid consumator si colectionar, ba chiar a intocmit o lista in care a clasificat cele mai cunoscute vinuri din zona in 3 mari categorii:

Premiers Crus - 1500 de livre per butoi

• Margaux
• La Tour
• Haut-Brion
• Lafitte (sic)

Deuxiemes crus - 1000 de livre per butoi

• Rauzan
• Leoville
• Gruaud-Larose
• Kirwan
• Durfort

Troisiemes crus -  800-900 de livre per butoi

• Calon-Segur
• Mouton
• Gorse (Brane-Cantenac)
• Arboete (Lagrange)
• Pontet-Canet
• De Terme
• Candale (Issan)

Ce putem observa aici? In mare, situatia ramane neschimbata in raport cu lista Tastet and Lawton, doar ca avem mai putine nume de aceasta data. In a doua categorie este interesant ca, in afara de Kirwan, toate celelalte nume si-au pastrat pozitiile si in clasificarea din 1855. Mouton inca era timid la capitolul preturi, dar va recupera mai tarziu. Iar, per total, preturile vinurilor din a doua si a treia categorie au inceput sa creasca destul de mult, mai reducand din deficitul avut vis-a-vis de cei 4 grei.

Va urma

Chateau Le Destrier 2011 Saint-Emilion

Daca arunci o privire pe internet si vrei sa afli informatii despre recolta 2011 din Bordeaux, vei descoperi un oarecare sentiment de indiferenta. In mare parte, concluzia este clara: anul cu pricina nu este, in nici un caz, unul excelent. Trecand peste conditiile climatice cam ciudate si problematice pentru producatori, sa nu uitam ca 2011 vine imediat dupa nebunia declansata de 2 recolte considerate "vintage of the century": 2010 si 2009. Si nu in ultimul rand, preturile nu au scazut atat de mult incat sa trezeasca interesul cumparatorilor. Din punctul meu de vedere, aici este de fapt marea gafa.

Apoi, cum este cazul in Bordeaux, selectia la sange trebuie aplicata in anii mai putin favorabili. Proprietatile cu prestigiu, logistica necesara si putere financiara isi vor putea permite mereu sa faca o selectie "bob cu bob", parcela cu parcela, a fructului considerat demn sa intre in grand vin. Cei mici si beneficiari ai unui "terroir" mai sarac vor avea probleme in a produce un vin cu adevarat bun. Totusi, asta nu inseamna ca multi dintre micii producatori nu isi vor da interesul sa scoata ceva decent pe piata. Bordeaux din zilele noastre s-a schimbat mult fata de cel din deceniile trecute. Pot spune ca am destula experienta cu "petits chateaux" pentru a trage o concluzie pe care am tot repetat-o pe acest blog: si la baza piramidei din Bordeaux, lucrurile au inceput sa devina din ce in ce mai serioase, un nivel minim de calitate fiind urmarit de tot mai multi. Consider ca se face o mare greseala insistand doar pe cru classe-uri si cateva cru bourgeois-uri mai rasarite. Ele nu reprezinta inima regiunii ci doar creierul.

De fiecare data cand am dorit sa incerc un vin usor de baut, neagresiv, care sa mearga fara batai de cap la o simpla masa de zi cu zi, m-am indreptat catre un Bordeaux low cost. Da, le-am preferat mereu ieftinelilor de Lume Noua deoarece, in multe cazuri, chiar si un Bordeaux insignifiant imi evoca mai multa naturalete si autenticitate. Iar de cand in ecuatie a aparut si Lidl, sarcina mea a fost usurata: pot incerca mult Bordeaux low cost, la preturi normale si cat se poate de decente, mai ales in raport cu ce se intampla acolo din punctul acesta de vedere.

Chateau Le Destrier este un micut St. Emilion edificator pentru ce a ajuns Bordeaux la baza piramidei. Nu, nu veti descoperi tone de fruct, concentratie imensa si o complexitate care sa va schimbe universul in care salasluiti. Dar pentru cei aflati in cautarea unui vin simplu, cu o corpolenta cel mult medie, o suculenta sincera, proaspata si o textura pe alocuri eleganta, Le Destrier le poate indeplini dorintele cu succes. Vinul se prezinta cu fruct bine copt, se duce rapid pe gat, nu are margini aspre sau note "verzi" deranjante. Este usor, rotund, cu arome directe, complet neagresiv si cu un final intrigant, in care isi fac aparitia nuante interesante de chilli. Per total, un exemplar judecat cum trebuie in contextul general al anului si care mi-a placut mai mult decat, probabil, a placut altora care au avut ocazia sa-l incerce.

Razboiul Fetestilor: Iacob 2012 vs. Arezan 2012

Cu ceva timp in urma, intamplarea a facut sa incerc aceste Fetesti Negre la interval foarte scurt intre ele. Ceea ce, bineinteles, mi-a permis sa le trec prin filtrul comparatiei. Mai mult involuntar, ce-i drept, deoarece nu sunt un adept al acestei metode; consider ca fiecare vin se exprima diferit in functie de multi factori, chiar daca este obtinut din acelasi soi. La final, tot piticii personali din creier vor avea ultimul cuvant.

Din punct de vedere calitativ, ambele exemplare sunt cam la acelasi nivel: vinuri bune, corect construite tehnic si cu un aer modern. Exprima o viziune destul de unitara asupra soiului dar, cu toate acestea, exista cateva elemente subtile care le diferentiaza. Nu, nu ma refer la "terroir" aici, ci mai degraba la filozofia fiecarui vinificator in parte. Atat Arezan, cat si Iacob afiseaza notele regulamentare de pruna (cand proaspata, cand afumata), sunt condimentate nevoie mare si au o corpolenta medie per total. Fruct bine copt, extractivitate destul de ridicata, nivel generos de alcool.

Pentru mine, cel putin, diferenta s-a facut intr-un singur departament: nivelul de prospetime, raportat la evolutia in timp a celor doua vinuri. Dupa cum remarcam si in recenzia pentru unvinpezi.ro, Arezan mi-a mers la suflet in prima ora dupa deschiderea sticlei. Odata cu trecerea timpului, s-a transformat in ceva ce nu agreez din cale afara: notele grele de fruct dulce pe final au preluat controlul, oferind senzatia ca vinul se lipeste de cerul gurii. Astfel, prospetimea de care aminteam s-a cam pierdut. In schimb, Iacob a afisat o evolutie mult mai liniara in timp, pastrandu-si registrul mediu si suculent pana am reusit sa dovedesc sticla. Tot la capitolul diferente subtile, as remarca o consistenta mai expresiva in mijloc pentru Arezan, in timp ce Iacob trece usor in fuga peste acest aspect.

La sfarsitul zilei, fiecare isi decide propriul favorit. Eu am preferat sa ma bucur de faptul ca am avut in fata doua Fetesti Negre bine facute si fruntase pentru categoria lor de pret.

La taifas cu Loara si Burgundia

Zilele trecute, impreuna cu Diana (iubirea la "veata" mea) si George (confrate in ale bloggeritului de vin), am avut ocazia sa incerc doua vinuri frantuzesti simple, oneste si care au mers direct la inimioara mea hatra. Acum , pe scurt, despre impresiile lasate la momentul respectiv:

Jean Michel Sorbe Sauvignon Blanc 2013 "La Bacchusate"

- un umil Vin de Pays, provenit din clasica vale a Loarei. Olfactiv, vinul este direct, fara inflorituri inutile, venind in fata cu un atac floral si de fructe albe, puternice aluzii citrice (grapefruit in special). Gustativ, atacul citric este unul in forta, lasand in gura o senzatie intensa de salivatie. Mijlocul este destul de light dar finalul vine sa completeze aceasta mica hiba, printr-un complex citric-mineral-calcaros destul de persistent. Nu este cine stie ce opera de arta, dar mi-a placut foarte mult modalitatea sa naturala de exprimare. La circa 6 Euro (vinatis.com), sunt de parere ca veti primi un Sauvignon ca la carte, perfect pentru orice aperitiv.

Chateau de Puligny-Montrachet - Monthelie 2010

- inca un exemplu de vin simplu dar foarte expresiv per total. Monthelie este o zona mai putin cunoscuta din Burgundia dar care, in anii buni si in functie de producator, poate servi Pinot de foarte buna calitate la preturi mai mult decat rezonabile. Imediat dupa deschidere, vinul in cauza a tinut musai sa isi arate originile: "stinky", clasicele aluzii de grajd, dar dublate de arome diafane de cireasa proaspata si zmeura. Dupa o vreme, apar si unele note de condimente uscate. Gustativ, evolutia este una liniara, corp foarte light dar cu o concentratie decenta a fructului. Aciditatea este la cote inalte, iar taninii abia perceptibili (dar sunt acolo). Final simplu, scurt-mediu, suculent. Din nou, nu am avut in fata un vin care sa ne zdruncine universul, dar un exemplu de o tipicitate exemplara si cu un grad foarte ridicat de baubilitate. In jur de 20-25 Euro, nu mai stiu exact, acelasi Vinatis.

Au mai fost aruncate in lupta inca 2 vinuri mai "grele", dar despre acestea intr-o postare viitoare.