Domaine Piron-Lameloise Chenas Quartz 2010 (Franta)

De obicei, atunci cand dau de un vin excelent, incerc sa ma abtin de la descrieri stufoase, epitete marete, insirarea trilioanelor de arome pe care bestia creier ti le baga sub nas de nicaieri. Este si cazul acestui minunat Beaujolais, produs in cea mai mica regiune din legiunea celor zece cru-uri ale zonei.

Rubiniu deschis si transparent, tipic pentru un Gamay. Nas la fel de tipic, cu o aura de naturalete debordanta; fructe rosii proaspete, cirese negre, toate invaluite de un strat de pielaraie si condimente uscate. Nu prea ai cum sa-l ratezi intr-un blind, daca ai baut destul Beaujolais la viata ta. Gustativ, am avut parte de un echilibru desavarsit, corp usor spre mediu, dar cu o concentratie si puritate a fructului absolut fantastice. Astfel de vinuri se duc pe gat cu o viteza ametitoare, trebuie sa ai mare grija cate sticle ai pe langa tine. Suculent peste limita admisa, aciditate beton si taninuri fine dar bine infipte. Cu toate ca pare usor in exprimare, ofera o senzatie de seriozitate in plus, fata de alte cru-uri din regiune. Final mediu-lung, consistent si suculent.

Mare pacat ca aasemenea vinuri se fac din ce in ce mai rar pe a noastra planeta a densitatii si corpolentei excesive. Nu mai pot spune decat atat: mai da-mi una, garcon!

In jur de 11 euro - Vinatis.

Feteasca Regala Special Reserve 2008 - Halewood (Romania)

Despre surprinzatoarea varianta 2007 puteti citi cateva impresii aici. Acum a venit randul si celei din 2008, daca tot zacea ratacita pe raftul din cimitirul Billa. Si voi lua in calcul inclusiv varianta 2009, pentru a completa o mini verticala inedita si plina de surprize neasteptat de placute pana acum. 

Culoare galben-auriu deschis si intens. Nasul are destule puncte comune cu suspectul 2007, mai ales prin notele de musetel, tei, fosili si fructe albe. Doar ca in acest caz, intensitatea este ceva mai mare, iar in plus apare o ciudata impresie mentolata. Gustativ, vinul gadila placut papilele, este rotund, direct si ceva mai light decat cel din 2007. Aciditatea este foarte buna, iar pe final ai senzatia clara ca ai muscat dintr-o gutuie. Post-gust mediu, dominat de senzatii citrice racoritoare.

Ce naiba sa-ti poti dori mai mult la 18 lei? O Feteasca Regala matura, expresiva si care, in conditii normal de pastrare, pun pariu ca ar evolua si mai interesant. Oricum, nu ma asteptam neam la o asemenea prestatie. Nu pot decat sa-mi dau singur o palma prieteneasca pe umar si sa ma felicit pentru inspiratie.

Les Champauvins 2009 - Domaine Grand Veneur (Franta)

Un nou Cotes du Rhone semnat de un foarte cunoscator producator din zona, Alain Jaume & Fils. Dupa cum am tot spus pe aici, cred ca vinurile de Rhone ofera, in acest moment, cel mai bun rpc de pe planeta. Nivelul de calitate a crescut atat de mult la toate nivelurile de clasificare, incat poti merge la sigur indiferent de cat esti dispus sa scoti din buzunar.

Culoare rubiniu intens, sanatos, dar departe de a fi in zona opaca. Nas tipic, cu note de carne cruda, piper, condimente uscate, fructe rosii si negre de toate neamurile. Gustativ, am fost intampinat de un atac viguros, vinul iti invaluie toata gura cu note de fruct proaspat, afine mure, cirese negre. Aciditatea foarte buna se completeaza perfect cu taninurile fine dar ferme. Final mediu, cald, condimentat si cu o foarte placuta senzatie de mineralitate. Cu adevarat remarcabila este integrarea nivelului de alcool. Atunci cand vezi 15% inscris pe eticheta, te-ai astepta sa-ti sara volatilii in nas sau ca vinul sa fie fierbinte pe final. Da' de unde, frantujii demonstreaza inca o data ca sunt maestri in a realiza un echilibru de invidiat, chiar si in cazul unor asemenea "bombe".

Un vin modern, fara indoiala, dar unul care aduce in plus un strop de prospetime si o senzatie de putere controlata. Nu te agaseaza de la primul pahar, ci te indeamna sa iti mai torni unul. Sa fie primit, am zis.

Familia Hetei Rezerva Familiei 2011 rosu (Romania)

Eram foarte curios cum arata vinurile acestui producator nou din Beltiug si trebuie sa-i multumesc lui George pentru sansa oferita. Un cupaj interesant de Merlot, Syrah si Feteasca Neagra, in proportii 50-30-20, sa fiu mai exact.

Culoare rubiniu intens, cu reflexii violete. Nas de intensitate medie, in care fructul nu tine musai sa fie vioara intai. Note de carne cruda, salamuri fierte si afumate, piper, condimente uscate si o idee de cafea. Undeva in spate se pot detecta tuse fine de cirese negre, afine si pruna afumata. Gustativ avem tot un atac mediu, extractul este in limite normale fara a fi impins spre chestii gemoase si grele. Fructele rosii domina peisajul, exista o suculenta foarte placuta care face ca vinul sa se duca rapid pe gat. Aciditatea si taninurile au un profil destul de retinut, finalul scurt-mediu aducand cu el note de fruct proaspat, condimente si usoare urme vegetale (dar din acelea care nu agaseaza).

Chiar mi-a placut stilul acestui vin. Iti ofera acel sentiment de climat racoros, nu este fortat si are o puritate binevenita in pesiajul gemurilor si baricatelor autohtone. Poate mi-as fi dorit o structura ceva mai bine infipta si un zvac de aciditate ceva mai pronuntat pe final dar, deh, asta mai mult sa fiu carcotas cu ceva :) De baut acum, iar la circa 38 lei aici, e o cautatura interesanta pentru cei care doresc un vin proaspat si racoros. Viitorul suna bine.

Feteasca Regala Special Reserve 2007 - Halewood (Romania)

Voi incepe cu scurt "avertisment". Nu am nici o legatura de "rudenie" cu Halewood, nu le fac vreun joc de marketing sau mai stiu eu ce de genul asta si nici macar nu mi s-a pus pata pe vinurile lor in mod special. Stiu ca in ultima vreme am evaluat destule exemplare de la ei, iar in zilele care urmeaza vor fi si mai multe. Asta sa stiti la ce sa va asteptati. Coincidenta face ca deja legendara mea Billa de cartier sa fie un soi de cimitir al dinozaurilor in materie de vinuri, iar cele mai multe vinuri sunt, ati ghicit, de la Halewood. Nu am nici cea mai vaga idee cum de toate aceste "relicve" au ajuns tocmai in stabilimentul mai sus amintit; sunt convins ca nu se mai gasesc nicaieri in tara. Nici nu vreau sa-mi bat prea mult capul cu acest aspect, doza mea de nebunie combinata cu obsesia si curiozitata fara margini, nu poate decat sa fie gadilata foarte placut de situatie. Nici nu-i banuiesc pe cei de la Halewood de cine stie ce masinarii, pentru ca nu vorbim aici de stocuri marete ci de cateva sticle ratacite pe rafturi. Probabil resturi nevandute in ultimii ani si care isi dau obstescul sfarsit tocmai in magazinul din al meu cartier. Iar de alte teorii ale conspiratiei care ar implica vreun iz de fals, nici nu poate fi vorba. Sa fim seriosi, cine sta sa falsifice 2, 3, 5 sticle de vinuri pana in 20 lei? In plus, tot ce am incercat pana acum si-a aratat varsta si conditiile de stocare.

Vorba lunga, saracia omului. Sa trecem la disectia acestei Fetesti Regale din 2007 (?!), un demisec la doar 18 lei/sticla. Sa va mai spun ca mai exista pe raft si cateva sticle din 2008 si 2009 ale aceluiasi vin? Tocmai v-am spus :D

Culoare galben-auriu, clara si stralucitoare, cu usoare reflexii verzui. Incepe promitator, imi zic. Duc paharul la nas si surpriza de proportii: vinul nu este madeirizat sau oxidat dincolo de recunoastere. Ba din contra, se prezinta cu tonuri mature florale, mult tei si musetel, plus note de gutui si para coapta. Ba chiar si-a facut aparitia si un placut iz de fosili, care mi-a amintit instant de un Riesling nemtesc. Gustativ, lucrurile stau cat se poate de bine, vinul invaluie placut papilele, are ceva greutate, notele usor mieroase imbinandu-se la fix cu cele de fructe albe bine coapte. Dar cu adevarat surprinzatoare a fost aciditatea excelenta, care aduce vinului mult dorita prospetime pe final. De fapt, finalul este o combinatie foarte interesanta de note amarui-salcii-mineral-calcaroase, ceea ce ofera o ciudata senzatie de taninozitate. Post gust scurt-mediu, dominat de gutuie coapta si para.

Bine, recunosc, eu sunt oricum un maniac al vinurilor mature si vechi. Astfel ca am o alta perspectiva asupra unor astfel de ciudatenii, perspectiva care e posibil sa nu fie pe placul altora. Ideea de baza este ca sticla incercata nu a prezentat nici o urma de madeirizare accelerata, ci doar un stadiu "normal" si natural de maturitate. Vinul a fost ireal de bun si viu, daca tinem cont de urmatoarele aspecte: un circuit al sticlei in natura care este o nebuloasa totala, vin de supermarket ratacit pe un raft si cu aproape 6 ani la bord, conditiile de pastrare pe care macar le putem banui in acest caz. Dar de aceea lumea vinului este atat de frumoasa. Chiar si cand te astepti mai putin, sprantele tale sunt aproape de zero, apare cate un astfel de exemplu care te face sa zambesti satisfacut si sa te bucuri in tihna de lichidul care se afla in pahar. Si inca ceva: Feteasca Regala mi-a demonstrat ca este un soi cu potential surprinzator de invechire, si nu este prima data cand incerc asa ceva. Acum vreo 2 ani, in cadrul unei degustari Cellartales, Oliver Bauer ne-a prezentat o FR 2003 de Stirbey, care s-a prezentat minunat de vie la acel moment. Singurul meu regret in toata aceasta poveste este ca nu se ofera nici o sansa unor asemenea vinuri, pentru a le putea urmari evolutia in timp. Singura minune este sa apara intamplator pe cine stie ce raft din cine stie ce magazin. Iar atunci, cunoastem cu totii riscurile...doar norocul chior te mai poate salva.

Domaine de la Juviniere "Clos des Langres" 1966 (Franta)

1966 a fost un an de exceptie in Burgundia, iar vinurile produse atunci au devenit raritati foarte greu de gasit in zilele noastre. Sticla despre care va voi spune cateva cuvinte mai jos, am castigat-o in cadrul unei licitatii pe ebay. Mai mult din greseala, pentru ca nu am tinut musai sa ma pricopsesc cu ea. Dar planetele s-au aliniat in asa fel incat, timp de cateva ore, nu s-a mai sinchisit nimeni sa liciteze peste mine. Vrei, nu vrei, bea Grigore aghiasma. Pretul de achizitie a fost undeva la 21 Euro, mai mult decat decent tinand cont de vechime si de calitatea recoltei. Domaine de la Juviniere nu e o proprietate foarte bine vazuta, asta daca e sa ma iau dupa guru Burgundiei, Clive Coates. In plus, avem un vin de clasificare modesta, un "village" Cote de Nuits. Totusi, acest clos este unul destul de cunoscut printre cunoscatori, inca din sec. al XI-lea avand reputatia de a produce vinuri de calitate excelenta. In cele din urma, norocul a fost, din nou, de partea mea. Nu numai ca vinul a fost baubil, dar a dat dovada de o voiciune surprinzatoare.

Nivel excelent al lichidului, undeva la 1,5 cm de baza dopului. Culoare superba, un trandafiriu sanatos in mijloc, cu pronuntate borduri portocalii. Nasul, ahh, nasul. Initial esti invaluit de minunate arome ce amintesc de flori si frunze uscate, pamant reavan, acea senzatie de toamna pe care astfel de vinuri vechi o degaja. Fructul inca este prezent sub forma unor adieri de cirese si visine. Totul se termina cu note de condimente uscate. Nas extrem de sanatos, fara semne de oxidare excesiva, totul este "natur" si livrat incat sa-ti incante simturile. Gustativ, dupa cum era de asteptat, vinul se prezinta foarte light, pur, diafan. Aceleasi note de cirese proaspete domina peisajul intial, dupa care urmeaza o aciditate beton si, culmea, ceva urme taninoase. Final scurt, usor condimentat si cu o foarte placuta amareala care mi-a amintit de porumbe.

Vinul nu impresioneaza prin complexitate debordanta, dar puncteaza la capitolul vitalitate si puritate. Departe de a fi mort. De fiecare data cand incerc astfel de exemplare obtinute in conditiile acelor ani, ma gandesc la tam-tam-ul pe care unii il fac astazi, prezentandu-ne tot felul de metode de vinificatie high tech, gadget-uri, enzime, drojdii de tot neamul si alte cele. Si ma apuca rasul...

Quinta Do Portal Fine Tawny Porto

Intre mine si vinurile speciale nu s-a infiripat niciodata o mare poveste de dragoste. Au fost cel mult aventuri de o noapte, dupa care am preferat sa arunc experientele in sertarul uitarii. Pur si simplu nu am un "gust dobandit" pentru asemenea vinuri. Dar, cateodata, ma loveste o usoara nostalgie si mai cumpar cate un vin de Porto sau de Jerez. Nu cred sa existe aperitiv mai delicios decat aceste licori.

Exemplarul din titlu l-am insfacat cu ceva vreme in urma, din aceeasi Billa de cartier, la un pret redus de 18 Lei. La banii astia, sa fii nebun sa nu incerci asa ceva, mai ales ca vinurile de Porto nu sunt deloc ieftine. Sa trecem la o scurta prezentare.

Rubiniu intens, cu borduri maronii. Nas nu din cale afara de intens, cu note de caramel, curmale, prune uscate, fructe confiate, miere zaharisita. Nici o adiere de alcool si asta e impresionant, tinand cont de nvivelul acestuia - 19%. Gustativ, vinul se prezinta cu un grad ridicat de baubilitate, light pentru un Porto, simplu in exprimare dar destul de precis. Note placute de dulceata de visine plus o idee de condimente. Aciditate surprinzator de buna, alcool foarte bine integrat, finish scurt. Nu este din cale afara de dulce si asta mi-a placut. In plus, are o prospetime foarte interesanta, mai ales prin aciditatea foarte buna si alcool-ul neintruziv.

Un vin cat se poate de ok la banii pe care i-am dat. Simplu, light, dar foarte baubil si fresh. De servit usor racit, in compania unor masline negre usor sarate.

Categoria grea: Princiar Special Reserve Pinot Noir 2008 - Domeniile Tohani (Romania)

Pentru ca Feteasca Neagra din aceeasi gama si acelasi an m-a intrigat peste masura, am zis sa-i ofer o sansa si acestui Pinot Noir. Mai ales ca l-am prins si la o reducere, undeva la 27 lei/sticla. Ce am gasit in ambalaj? Ceva surprinzator, cu siguranta.

Mai intai culoarea. Ei bine, aici am fost luat pe nepregatite de un rubiniu inchis, aproape opac. Nu prea are treaba cu un Pinot Noir clasic, abia iti poti vedea degetele prin pahar. Borduri visinii fara nici o urma de maturitate. Si acum, nasul. Hmm, foarte extractiv pentru un Pinot, cu fructe rosii supra coapte, dulceata de afine, visine si cirese negre. Dupa care urmeaza un val de condimente uscate. Este ceva care aminteste de Pinot undeva in spate dar, per total, mi-a sugerat mai degraba de un vin de Rhone. Si gustativ, lucrurile stau cam la fel. Vinul iti umple gura instant, o greutate parca venita de nicaieri, un mijloc foarte consistent cu cireasa neagra suculenta in prim plan. Prospetimea este adusa de o aciditate foarte buna si de taninurile moi si aproape complet integrate. Final mediu, cu note de visina putreda si condimente.

Trebuie sa recunosc, ast vin m-a lasat putin cu gura cascata si cu ganduri care mai de care mai dubioase. Nu stiu daca a iesit asa din cauza strugurilor culesi la stafidire, daca in componenta au mai intrat si alte soiuri sau daca e cate putin din fiecare plus diverse enzime si drojdii. Cert este ca produsul final s-a dovedit unul reusit din punct de vedere tehnic, chiar daca la capitolul tipicitate nu e cel mai expresiv exemplu. Nu este diafan, usor si subtil cum ar trebui sa fie un Pinot adevarat, cel putin in acceptiunea mea. Cred ca intr-un blind, ar putea fi confundat cu usurinta cu un Pinot californian indoit cu Syrah sau mai degraba cu un Cotes-du-Rhone clasic. Oricum, tinand cont de numele producatorului, jos palaria.

Chateau Bel Air 2009 - Haut-Medoc (Franta)

Exista destul de multe proprietati in Bordeaux, care poarta numele "Bel Air". Dar cea despre care voi vorbi astazi este una ceva mai speciala. Situat in comuna Cissac (Haut-Medoc), acest "chateau" este detinut de Domaines Henri Martin, un numecare impune respect in zona. Raposatul Henri Martin este responsabil de revigorarea unui grand cru classe aflat multa vreme in umbra - Chateau Saint-Pierre. Dar, poate si mai important, Martin s-a aflat in spatele unui nume si mai cunoscut din St. Julien - Chateau Gloria. Totusi, nu este momentul acum pentru o scurta lectie de istorie, asa ca voi trece rapid in revista impresiile lasate de Bel Air 2009.

Culoare rubiniu deschis si intens, cum ii sta bine unui Bdx clasic. Nas nu din cale afara de intens, cu multe fructe rosii proaspete, note de coacaze, visine, cirese negre si vanilie foarte bine integrata. Evident, cu timpul apar nuante usor florale, de mina de creion, aluzii pamantoase si condimentate. Gustativ, am fost oarecum surprins sa gasesc un corp mediu, nu se exagereaza deloc cu extractul, cum te-ai astepta intr-un an ca 2009. Vinul are prospetime, este echilibrat, suculent si foarte abordabil inca de pe acum. Notele de fruct se imbina fericit cu cele de condiment, aciditatea este la cote inalte, taninurile sunt fine dar ferme. Final mediu care aduce in prim plan aceeasi placuta senzatie de prospetime si ofera vinului un grad ridicat de baubilitate.

Un Haut-Medoc clasic si bine executat, chiar daca fructul iese ceva mai mult in evidenta. Dar e normal pentru un 2009. Abordabil de pe acum, dar are destul potential pe termen mediu.

In jur de 15 Euro/sticla - Vinatis. Daca aveti noroc de vreo oferta, se pot lua 2 sticle la 11 Euro/bucata.

Davino Domaine Ceptura Blanc 2011 (Romania)

Cu albele de la Davino am inceput, relativ de curand, o poveste de dragoste care tinde sa devina o obsesie. Cum gama Revelatio m-a impresionat pe toata linia, am iesit la vanatoare si am reusit sa strang cam tot ce inseamna vinuri albe Davino. Luni seara a fost un prilej bun sa desfac o sticla de Ceptura Blanc, in compania lui George si a altor vinuri despre care va voi povesti in curand.

Cupaj de Sauvignon Blanc, Feteasca Alba si Riesling italian. 13,8% alc.

Nas nu din cale afara de bombastic, cu note foarte placute de fructe albe, mere bine coapte, pere, o idee de mango. In plus, apar si ceva aluzii vegetale care mai taie putin din dominatia fructelor. Gustativ, vinul isi arata profilul serios inca de la intrare; rotund, cu o greutate din cele placute, deloc sacaitoare, plin de fruct alb in mijloc, usor cremos. Dar imediat, totul este invaluit de o aciditate taioasa, cu un final mediu, surprinzator de mineral. Post cu note de mere verzi.

Nu prea stiu ce sa mai spun in plus despre aceste vinuri Davino. Si aici am dat peste aceeasi precizie in executie, precum si de un echilibru aproape impecabil al elementelor. Exista o senzatie de structura monolitica, vinul nu este expansiv si nu incearca sa te pacaleasca prin intensitate aromatica dusa la cote absurde. Cred ca mai are nevoie de ceva ani pentru a deveni si mai complex. Materialul este bine ascuns momentan, dar il simti ca e acolo, undeva in maruntaiele monolitului.

Pe cand dinozaurii stapaneau pamantul: Halewood Pinot Noir Special Reserve 2002 (Romania)

Da, da, ati citit bine, e un PN din 2002, inca de pe romanticele vremuri in care Aurelia Visinescu semna vinurile celor de la Halewood. Si nu, nu zacea prin mica mea adunatura de vinuri, daca va intrebati cum de am incercat o asemenea sticla. Am descoperit-o pur intamplator, unde altundeva decat in Billa mea de cartier. In acest moment, are loc o promotie la un PN 2007 demidulce din aceeasi gama (nu inteleg nici acum de ce l-au facut cu atata rest de zahar). Ei bine, la stand mi-au atras atentia 2 etichete pe care nu era mentionat "demidulce": pe una scria "demisec", iar pe alta nu exista nici o mentiune de acest gen. Cand m-am uitat pe contra etichete, am avut un mic soc: 2002 si chiar un 2001! Nu stiu cum de s-au ratacit sticlele in cauza pe la Galati, ramase probabil de pe vremea dinozaurilor. Riscul unei astfel de achizitii este foarte mare, mai ales atunci cand ai o idee cam in ce conditii au fost pastrate. Dar masochismul meu a invins in cele din urma, si am zis sa incerc macar varianta 2002. In cele din urma, am avut iar multa bafta, pentru ca vinul nu a fost chiar decrepit, dupa cum ma asteptam.

Culoare rubiniu deschis, cu o pronuntata bordura caramizie. Dar in mijloc, rubiniul arata foarte sanatos. Evident, nasul este evoluat, cu multe fructe rosii mature, miere zaharisita, tutun aromat, rugina, fum si acele note tomnatice specifice unui vin cu o varsta ceva mai inaintata. Oricum, nu miroase a vin mort, ba chiar s-a dovedit si destul de rezistent dupa cateva ore de la deschidere. Gustativ, am fost surprins de prospetimea acestui exemplar, aceleasi fructe mature si usor dulci care domina peisajul (in special cirese negre). Aciditatea este buna, ba chiar mai exista si ceva reminiscente taninoase pe finalul scurt-mediu, usor condimentat. Neasteptat de viu, mai ales la nivel gustativ. Probabil si restul de zahar mai mare l-a ajutat sau poate este vorba doar de o aliniere fericita a planetelor.

Sa va spun si cat am dat pe sticla. Nu a fost vorba de vreo 200 lei, cum avem un alt caz la Halewood, tot cu un Pinot. Eu am scos din buzunar doar...18 lei.

Inca o mostra de comert mioritic

In aceasta minunat de ploioasa seara, am dat pe la nemti (unde in alta parte?) de un vin interesant: Michel Redde Pouilly Fumé Cuvee Majorum. Astfel, am gasit o varianta din 1989 la 19 Euro/sticla. Da, ma gandesc serios sa o achizitionez, masochismul meu deja nu mai cunoaste limite. Dar nu asta-i ideea de baza. Curios din fire, am inceput sa caut si recolte mai noi ale aceluiasi vin. Ochii mi-au picat pe un 2009 si a inceput vanatoarea de preturi. Probabil unii ma injura pe la colturi atunci cand sunt manat de curiozitati din astea bolnave, dar n-am ce-i face. Buun, coincidenta a facut ca acest vin sa fie de gasit si in Romania, la templul fineturilor numit Le Manoir. Bineinteles, m-a pufnit instant rasul cand am vazut si pretul.

Avem asa:
- la nemtii Jacovin: 34 Euro.
- la romanii Le Manoir: tam tam tam...77 Euro!

Am dorit doar sa mai semnalez inca un caz de comert salbatic made in Romania. De mirat, oricum nu ma mai mira. Dragii mei, si snob daca as fi, tot m-as gandi cum imi plasez finantele si ca as putea lua 2 sticle din afara, in loc de una de aici. Mare-i gradina zeilor, parol.

Una rece si una calda din Bordeaux

Doua vesti interesante din Bordeaux, venite pe filiera Decanter.

Voi incepe cu cea mai putin placuta si care a picat ca un baros in capul iubitorilor de vinuri clasice. Informatia a fost publicata chiar de 1 aprilie dar se pare ca nu am avut parte de o pacaleala bine orchestrata. Astfel, multi au aflat cu stupoare ca zburatorul Michel Rolland va oferi consultanta unui domeniu despre care multi credeau ca este unul dintre ultimele bastioane ale clasicismului, cel putin in St. Emilion. Vorbesc aici despre Chateau Figeac, mult iubita proprietate a regretatului Thierry Manoncourt. Iata ca s-a adeverit si celebrul dicton: cand pisica nu-i acasa, joaca soarecii pe masa. Sau, mai bine zis in acest caz, cand pisica a gasit drumul catre o lumea poate mai buna. Chiar nu ma asteptam la o asemenea miscare din partea Figeac si inca nu pot intelege care este ideea, mai ales ca nu se poate vorbi de lipsa unei calitati ridicate aici. Rolland a declarat deja ca principalul lui scop este ca proprietatea sa fie elevata la statutul de premier grand cru classe A. Aha, mai pe romaneste, ca sa poti spera la o asemenea avansare in grad, Rolland este iepurasul din palarie. Sau cel putin asta reiese din toata tarasenia. Probabil bietul Thierry se rasuceste in mormant, mai ales ca toata viata lui a tinut sa-si urmeze propria filozofie si sa faca vinul fara sa-i pese de note Parker sau mai stiu eu ce. Iar principalul motiv pentru care lui Figeac i-a fost respins accesul in liga campionilor absoluti nu a tinut de calitatea vinului, ci a fost unul si mai ciudat: faptul ca pretul la care se da e prea mic pentru acel nivel de clasificare. No comment. Deja toata aceasta filiera Rolland-Parker & Co incepe sa ma dezguste, nu mai poti face vin "bun" in ziua de azi fara girul lor.

@foto credit: winewordsandvideotape.com

A doua stire este una ceva mai calda, si la propriu si la figurat. Etablissements JP Moueix (La Fleur Petrus si Trotanoy, printre altele), a facut o miscare neasteptata si a hotarat sa-si lanseze deja toata gama din recolta 2012. Da, ati auzit bine, si pe mine m-a surprins nespus aceasta veste. Si asta cu ceva timp chiar inainte de lansarea oficiala a campaniei en primeur. O veste si mai buna pentru consumatori este ca preturile vor fi cu 10-15% mai mici decat in 2011. Chiar si greii greilor se pare ca vor lansa vinurile foarte devreme in aceasta campanie, undeva la 30% sub 2011. Nu e cine stie ce, dar macar Parker va fi tras putin pe dreapta. Asta daca nu cumva se va repeta situatia din 2008. Ramane de vazut.

Domaine Le Colombier 2009 Vieilles Vignes (Franta)

Inca un vin din zona Rhone-ului, mai exact din apelatiunea Vacqueyras. Un domeniu foarte apreciat de guru Parker si, in acest caz, trebuie sa-i dau dreptate. Vin obtinut din vii vechi de peste 60 de ani, cupaj de Genache 80% si Syrah 20%.

Culoare rubiniu inchis, cu reflexii visinii. Nas de intensitate medie, debuteaza cu note de fructe rosii si continua cu aluzii de afumatura, carne cruda, masline negre, condimente uscate, piper si pamant. Tipicitate cat cuprinde. Gustativ am fost intampinat de un atac mediu dar foarte bine pronuntat, cu un mijloc de fruct proaspat si pur, concentratie buna. Greutatea este foarte bine dozata si nicidecum agasanta sau obositoare. Dar punctul forte al vinului il reprezinta aciditatea monstruoasa de-a dreptul. Gura iti este spalata instant, prospetimea fiind la cote inalte. Taninurile sunt foarte fine si bine coapte, final mediu-lung, dominat de visina putreda si condiment. Nivelul de alcool - 14,5% - nu-l simti absolut deloc, fiind omorat din fasa de aciditatea fenomenala.

Cred ca este cel mai proaspat vin de 14,5% alc, pe care l-am baut pana acum. Cei din Lumea Noua ar trebui sa ia notite cum sa faci un monstru de genul asta fara sa te oboseasca dupa jumatate de pahar. E posibil ca pe unii sa-i indeparteze acest nivel ridicat de aciditate, pe mine in nici un caz. Sticla s-a terminat intr-un timp record.

In jur de 12 Euro, de la un comerciant belgian. O gramada de vin la banii astia, parol.