Concursul de vinuri spumante romanesti 2024 si doua-trei panseuri
Acum 2 săptămâni
Chateau Holden 2002 - Haut-Medoc (Franta)
In 2002, deveneam "romanticul" absolvent al Facultatii de Istorie din Galati. Au fost vremuri frumoase de studentie, dar acestea au ramas doar amintiri bune de povestit eventualilor fii, fiice sau nepoti, la ceas de seara. La cateva luni dupa fericitul eveniment, incepea recolta strugurilor prin Europa. Din pacate, anul 2002 se dovedea a fi un fiasco in cea mai mare parte a batranului continent. Au existat si exceptii ca Burgundia sau Alsacia, dar prea putine intr-un ocean de vinuri problematice, datorate vremii extrem de capricioase din acel an. Cat priveste Bordeaux, 2002 a fost un an care a favorizat Cabernet Sauvignon-ul, salvat in ultima clipa de un Septembrie neasteptat de insorit.
Chateau Holden este un umil Cru Bourgeois din regiunea Haut-Medoc, fiind un var mai mic al celor de la Chateau Puy Castera. Sticla in cauza a fost achizitionata acum vreo 5 ani din Carrefour, la banalul pret de 20 Lei. Dupa ce am uitat de ea prin mica mea adunatura de vinuri, m-am hotarat, intr-un final, sa-i dau cep. Trebuie sa mentionez ca vinul nu a fost pastrat in conditii perfecte, asa ca ma asteptam la orice. Bine ca nu am avut parte de dezamagiri majore...
Nas: tipic pentru Medoc, cu nuante florale, vegetale, lemn bine integrat si neasteptat de fresh; exista tonuri placute de prizonierat la sticla, tabac si ierburi aromate, in special oregano. Al doilea strat vine cu obisnuitele tuse de pamant si piele. Pana acum, totul e bine.
Gust: la inceput, atacul este extrem de soft, aproape ca a unui vin de Burgundia. Dupa jumatate de ora de respirat, vinul mai castiga putin in corp, dar ramane la un nivel light spre mediu, cu nuante de pamant, fructe rosii, visina si cirese negre. Atac liniar, uni-dimensional, fara prea multe complexitati. Din pacate, actorul nostru se afla pe o panta descendenta a carierei sale; totusi, este extrem de usor de baut si tinut in viata de o aciditate sanatoasa pe final. Post-gust dominat de cirese negre si putin condiment.
Concluzii:
- cu toate ca are momente cand il tradeaza anul recoltei, acest vin nu prezinta nuantele verzi si crude, de gasit in foarte multe exemple din regiune. Intr-adevar, acel septembrie insorit a fost un soi de Mesia pentru Cabernet.
- chiar daca este in declin si simplu in exprimare (nu si nasul, insa), m-a uimit cat de bine a rezistat un banal cru bourgeois, dintr-un an deloc grozav si pastrat in conditii departe de a fi ideale. In plus, acesta este tipul de vin perfect pentru masa, matur si cu o prezenta discreta in compania unei game largi de preparate culinare.
La cei 20 de lei dati pe el, ce sa-mi doresc mai mult?
Nas: tipic pentru Medoc, cu nuante florale, vegetale, lemn bine integrat si neasteptat de fresh; exista tonuri placute de prizonierat la sticla, tabac si ierburi aromate, in special oregano. Al doilea strat vine cu obisnuitele tuse de pamant si piele. Pana acum, totul e bine.
Gust: la inceput, atacul este extrem de soft, aproape ca a unui vin de Burgundia. Dupa jumatate de ora de respirat, vinul mai castiga putin in corp, dar ramane la un nivel light spre mediu, cu nuante de pamant, fructe rosii, visina si cirese negre. Atac liniar, uni-dimensional, fara prea multe complexitati. Din pacate, actorul nostru se afla pe o panta descendenta a carierei sale; totusi, este extrem de usor de baut si tinut in viata de o aciditate sanatoasa pe final. Post-gust dominat de cirese negre si putin condiment.
Concluzii:
- cu toate ca are momente cand il tradeaza anul recoltei, acest vin nu prezinta nuantele verzi si crude, de gasit in foarte multe exemple din regiune. Intr-adevar, acel septembrie insorit a fost un soi de Mesia pentru Cabernet.
- chiar daca este in declin si simplu in exprimare (nu si nasul, insa), m-a uimit cat de bine a rezistat un banal cru bourgeois, dintr-un an deloc grozav si pastrat in conditii departe de a fi ideale. In plus, acesta este tipul de vin perfect pentru masa, matur si cu o prezenta discreta in compania unei game largi de preparate culinare.
La cei 20 de lei dati pe el, ce sa-mi doresc mai mult?
Un pahar de Yquem, va rog!
Conform Decanter, Chateau d'Yquem va fi oferit la pahar, in cadrul unui numar select de restaurante si bistro-uri din Paris, Monaco si regiunea Alpilor Francezi. Pierre Lurton, cel care supervizeaza obtinerea acestui elixir legendar, a declarat ca ideea i-a fost inspirata de miscarea marilor case din Champagne, din ultimii ani.
Castel Paris, un celebru club de noapte parizian, este unul dintre stabilimentele care lucreaza direct cu proprietatea in cauza. Aici, puteti savura un pahar de Yquem pentru suma de 50 Euro. Daca aceasta strategie va da roade, Lurton intentioneaza sa adauge pe lista si restaurante din Londra, New York sau Hong Kong.
Acum, daca veti fi prin zonele mentionate mai sus, eu zic sa profitati de ocazie. Dupa cum probabil cunoasteti, o sticla de Yquem poate ajunge la multe sute de Euro. Ideea servirii la pahar este una excelenta. Stiu, nici 50 Euro/paharul nu e o suma de lepadat, dar probabil aceasta variaza in functie de locatie; in plus, cati dintre noi isi permit o sticla intreaga?
O lista preliminara a locatiilor o puteti gasi aici.
Pe cand in Romanica si unde? :)
Castel Paris, un celebru club de noapte parizian, este unul dintre stabilimentele care lucreaza direct cu proprietatea in cauza. Aici, puteti savura un pahar de Yquem pentru suma de 50 Euro. Daca aceasta strategie va da roade, Lurton intentioneaza sa adauge pe lista si restaurante din Londra, New York sau Hong Kong.
Acum, daca veti fi prin zonele mentionate mai sus, eu zic sa profitati de ocazie. Dupa cum probabil cunoasteti, o sticla de Yquem poate ajunge la multe sute de Euro. Ideea servirii la pahar este una excelenta. Stiu, nici 50 Euro/paharul nu e o suma de lepadat, dar probabil aceasta variaza in functie de locatie; in plus, cati dintre noi isi permit o sticla intreaga?
O lista preliminara a locatiilor o puteti gasi aici.
Pe cand in Romanica si unde? :)
Budureasca Pinot Noir 2009 (Romania)
Culoare: rubiniu deschis, destul de tipica.
Nas: delicat, cu note cremoase si subtile tuse animale, in buna traditie a Burgundiei; plus ceva fructe rosii.
Gust: dominat de fructe rosii coapte, cu note putin dulcege. Finalul apartine visinei proaspete, cu tanini catifelati si aciditate ridicata. Vinul are ceva lipsuri in zona de mijloc, dar nu poate emite pretentii de complexitate si profunzimi filozofice la banii ceruti pe el. Se duce extrem de usor pe gat, este delicat, corect si tipic, ceea ce este o performanta, tinand cont de capriciile acestui soi.
La cei circa 15 lei dati pe el (direct de la crama), pot spune ca vinul de fata este o mica afacere. Si, dupa cum am mai tot trambitat pe aici, potentialul acestui soi pe meleagurile noastre este urias. Trebuie doar sa indraznim mai mult. Acest Pinot de Budureasca este democratic, bine facut pentru pretul cerut, dar lasa acea impresie oarecum frustranta ca e loc de mult mai bine. Chiar daca produsul final va fi mai scump, atunci cand ai toate avantajele posibile pentru a valorifica un soi ca Pinot Noir, e pacat sa tot continui pe acelasi principiu bine inradacinat pe la noi: "bunicel si ieftin". Parerea mea.
Vinuri romanesti pe youtube
Ma bucur sa vad ca vinurile mioritice au parte de recenzii video si pe alte meleaguri. Mai jos aveti un exemplu in acest sens. Inca ceva: unul dintre vinurile apreciate este si o recomandare facuta de mine pe blog, cupajul de Viognier si Tamaioasa Romaneasca al celor de la Halewood (Scurta Vineyard).
Enjoy!
Enjoy!
Artizanal
Numele lui este Chateau Lafleur. Se vinde la preturi la care muritorii de rand suspina adanc. Nu este detinut de vreo mare multinationala sau de vreun miliardar excentric, ci reprezinta o traditie exclusiv de familie. Multi specialisti il considera mai bun decat marele Petrus. Beneficiaza de unul dintre cele mai diverse terroir-uri din Bordeaux. Este un vin aproape complet artizanal, cu interventii tehnologice minime; doar natura, solul si devotamentul familiei Guinaudeau, in frunte cu mustaciosul Jacques si sotia sa, Sylvie. Nu-l veti gasi pe aproape nici o harta a zonei Bordeaux, daca faceti o escala prin Pomerol. Este, probabil, cel mai greu de gasit chateau din zona. Ce-i drept, chateau este mult spus; e, mai degraba, o casa de tara, prin fata careia veti gasi tot felul de oratanii care macane si ciugulesc graunte.
Mai jos aveti unul dintre foarte putinele filmulete care prezinta imagini din interiorul acestei proprietati. Enjoy, este o poveste frumoasa si vorbeste despre un vin unic, munca si dedicatie totala.
Mai jos aveti unul dintre foarte putinele filmulete care prezinta imagini din interiorul acestei proprietati. Enjoy, este o poveste frumoasa si vorbeste despre un vin unic, munca si dedicatie totala.
Pe frontul de la Cramele SERVE Ceptura
In ultima vreme, am senzatia ca am intrat intr-un adevarat razboi cu vinurile de pe la noi. Atacurile din partea lor sunt din ce in ce mai feroce, hoardele bahice venind in valuri. Bietele mele papile rezista cu stoicism in fata acestor atacuri constante, asa ca razboiul poate deveni unul chiar placut. Sambata, 4 decembrie, s-a mai dat o batalie apriga; de data aceasta, terenul a fost pus la dispozitie de Cramele Serve, intr-un punct strategic pe dealurile Cepturei. Dupa cum cred ca multi stiu deja, societatea in cauza este patronata de primul investitor strain in materie de vinuri de pe la noi, contele Guy Tyrel de Poix. Ordinul cavalerilor (a se citi comitetul de intampinare) a fost compus din: Dan Savulescu (director de marketing), vinificatorul casei, Aurel Rotarescu, distinsa doamna Mihaela Tyrel de Poix si extrem de agreabilul Louis Heriard Dubreiul, directorul comercial.
Pe o vreme caineasca, am purces intr-o vizita a stabilimentului, incepand cu frumoasa sala a butoaielor si continuand cu instalatiile de vinificare, sala "motoarelor" (linia de imbuteliere), interesanta pivnita supra-terana. Trebuie sa mentionez ca armata noastra a fost una numeroasa, compusa dintr-o cohorta de bloggeri (George, Alin - incantat de cunostinta, in sfarsit; Pivnicerul si Pivnicera si alti vestiki ai clubului, Razvan, Horia, Sunmirror si Chinezul nostru de serviciu), un regiment format din baietii de la Vinul.ro (Cezar, Vali, Alexandra, etc); deasemenea, sa nu-i uitam pe somelier-ul Sergiu Nedelea si "uriasul" Radu Rizea. Daca am uitat pe cineva, imi cer scuze.
Dupa aceste tatonari, am trecut la batalia propriu-zisa. Cea cu vinurile casei si, mai ales, cu minunatiile gastronomice pe baza de trufe, mestesugite de maestrul Stefan Bercea. Dar, mai intai, vinurile. Prima intalnire cu ele a fost in sala butoaielor, unde am remarcat, direct din baric, un Chardonnay 2010 interesant, exotic si aromat; si un Sauvignon Blanc 2010 (care va face parte din viitorul cupaj Cuvee Amaury), elegant, ceva mai retinut, echilibrat.
A urmat o verticala de Feteasca Neagra Terra Romana, pentru a observa mai bine evolutia in varsta a viilor de profil si, in acelasi timp, a vinurilor rezultate.
In afara de proba decantata din 2006 si care prezenta, pe final, o usoara nota madeirizata, toate celelalte s-au prezentat neasteptat de bine; mai ales ca nu sunt un fan al acestui soi, fiind dezamagit in mod constant de presupusul soi port-drapel al land-ului mioritic. Personal, cel mai mult m-a incantat proba din 2007 - un vin bine integrat, cu arome ceva mai retinute si elegante, corp mediu, aciditate buna, tanini fini si final usor condimentat. Exact ideea mea de Feteasca Neagra. Cea din 2008 este inca in cautarea identitatii dar, cum era de asteptat, a fost o mostra mult mai buna decat cea incercata la Goodwine. Feteasca din 2009 va avea, cu siguranta, multi fani, cand va lovi piata; un vin mieros, suculent, continut mare de glicerol, extract excelent, destul de sexy inca de pe acum. Este un vin ceva mai modern dar cred ca va mai castiga in eleganta, dupa ce se va aseza cum trebuie.
Ultimele doua vinuri au fost reprezentate de "vedetele" cramei: Cuvee Charlotte 2008 - vin care confirma calitatea constanta a acestei "legende". Nu mi-a placut la fel de mult ca Charlotte 2007, dar structura excelenta si echilibrul sunt la locul lor si doar timpul va avea ultimul cuvant. In sfarsit, surpriza zilei a fost ultima creatie ultra-limitata a celor de la SERVE - Cuvee Alexandru 2007 (predominant Cabernet Sauvignon, dar si putina Feteasca Neagra). Dupa primele adulmecari si inghtituri, reactia auditoriului a fost una de: wow! Intra-adevar, acest vin promite foarte mult; este ferm dar si feminin in acelasi timp; complex, fructe negre, rosii, condiment; echilibru fantastic intre aciditate si tanini fini. Un exemplu mult mai expresiv decat multe vinuri premium si super-premium de pe la noi; ramane de vazut si pretul la care va li lansat dar, oricum, face banii inca de pe acum. Excelent! O scurta confesiune personala, totusi: tot Cuvee Charlotte 2007 e al mai pe gustul meu :).
Tocmai cand ne reveneam si noi dupa aceste atacuri succesive, a venit lovitura de gratie: un festin pregatit de maestrul-general, Stefan Bercea. Dupa cum spuneam mai sus, toat preparatele au avut la baza trufele, aceste "comori" rare si bine ascunse sub pamant. Nu are rost sa insist asupra minunatiilor iesite de sub bagheta maestrului, voi lasa imaginile sa vorbeasca la sfarsit. O nota in plus pentru o minunata si ciudata inghetata cu usturoi si, surpriza, trufe! Am avut parte si de un concurs care a presupus alegerea vinului care se potriveste cel mai bine cu tortul de trufe. Salut, pe aceasta cale, unul dintre finalistii galateni - Sorin. Suntem peste tot :)
Dupa acest atac al trufelor si vinurilor de calitate, am reusit cu greu sa ne ridicam de la mese, doar pentru a vana ultimele picaturi de Cuvee Alexandru, ramase in decantoare. In final, cele doua armate epuizate de luptele grele, si-au strans mainile si si s-au retras in glorie. Pentru unii dintre noi, aventura a continuat la cochetul Conac dintre Vii de la Urlati, unde ne-am tratat ranile cu alte vinuri Tobia, aduse de Razvan, pana tarziu in noapte.
Multumiri gazdelor noastre de la SERVE si tuturor cohortelor de iubitori ai vinului, prezente pe frontul de lupta de la Ceptura!
Pe o vreme caineasca, am purces intr-o vizita a stabilimentului, incepand cu frumoasa sala a butoaielor si continuand cu instalatiile de vinificare, sala "motoarelor" (linia de imbuteliere), interesanta pivnita supra-terana. Trebuie sa mentionez ca armata noastra a fost una numeroasa, compusa dintr-o cohorta de bloggeri (George, Alin - incantat de cunostinta, in sfarsit; Pivnicerul si Pivnicera si alti vestiki ai clubului, Razvan, Horia, Sunmirror si Chinezul nostru de serviciu), un regiment format din baietii de la Vinul.ro (Cezar, Vali, Alexandra, etc); deasemenea, sa nu-i uitam pe somelier-ul Sergiu Nedelea si "uriasul" Radu Rizea. Daca am uitat pe cineva, imi cer scuze.
Dupa aceste tatonari, am trecut la batalia propriu-zisa. Cea cu vinurile casei si, mai ales, cu minunatiile gastronomice pe baza de trufe, mestesugite de maestrul Stefan Bercea. Dar, mai intai, vinurile. Prima intalnire cu ele a fost in sala butoaielor, unde am remarcat, direct din baric, un Chardonnay 2010 interesant, exotic si aromat; si un Sauvignon Blanc 2010 (care va face parte din viitorul cupaj Cuvee Amaury), elegant, ceva mai retinut, echilibrat.
A urmat o verticala de Feteasca Neagra Terra Romana, pentru a observa mai bine evolutia in varsta a viilor de profil si, in acelasi timp, a vinurilor rezultate.
In afara de proba decantata din 2006 si care prezenta, pe final, o usoara nota madeirizata, toate celelalte s-au prezentat neasteptat de bine; mai ales ca nu sunt un fan al acestui soi, fiind dezamagit in mod constant de presupusul soi port-drapel al land-ului mioritic. Personal, cel mai mult m-a incantat proba din 2007 - un vin bine integrat, cu arome ceva mai retinute si elegante, corp mediu, aciditate buna, tanini fini si final usor condimentat. Exact ideea mea de Feteasca Neagra. Cea din 2008 este inca in cautarea identitatii dar, cum era de asteptat, a fost o mostra mult mai buna decat cea incercata la Goodwine. Feteasca din 2009 va avea, cu siguranta, multi fani, cand va lovi piata; un vin mieros, suculent, continut mare de glicerol, extract excelent, destul de sexy inca de pe acum. Este un vin ceva mai modern dar cred ca va mai castiga in eleganta, dupa ce se va aseza cum trebuie.
Ultimele doua vinuri au fost reprezentate de "vedetele" cramei: Cuvee Charlotte 2008 - vin care confirma calitatea constanta a acestei "legende". Nu mi-a placut la fel de mult ca Charlotte 2007, dar structura excelenta si echilibrul sunt la locul lor si doar timpul va avea ultimul cuvant. In sfarsit, surpriza zilei a fost ultima creatie ultra-limitata a celor de la SERVE - Cuvee Alexandru 2007 (predominant Cabernet Sauvignon, dar si putina Feteasca Neagra). Dupa primele adulmecari si inghtituri, reactia auditoriului a fost una de: wow! Intra-adevar, acest vin promite foarte mult; este ferm dar si feminin in acelasi timp; complex, fructe negre, rosii, condiment; echilibru fantastic intre aciditate si tanini fini. Un exemplu mult mai expresiv decat multe vinuri premium si super-premium de pe la noi; ramane de vazut si pretul la care va li lansat dar, oricum, face banii inca de pe acum. Excelent! O scurta confesiune personala, totusi: tot Cuvee Charlotte 2007 e al mai pe gustul meu :).
Tocmai cand ne reveneam si noi dupa aceste atacuri succesive, a venit lovitura de gratie: un festin pregatit de maestrul-general, Stefan Bercea. Dupa cum spuneam mai sus, toat preparatele au avut la baza trufele, aceste "comori" rare si bine ascunse sub pamant. Nu are rost sa insist asupra minunatiilor iesite de sub bagheta maestrului, voi lasa imaginile sa vorbeasca la sfarsit. O nota in plus pentru o minunata si ciudata inghetata cu usturoi si, surpriza, trufe! Am avut parte si de un concurs care a presupus alegerea vinului care se potriveste cel mai bine cu tortul de trufe. Salut, pe aceasta cale, unul dintre finalistii galateni - Sorin. Suntem peste tot :)
Dupa acest atac al trufelor si vinurilor de calitate, am reusit cu greu sa ne ridicam de la mese, doar pentru a vana ultimele picaturi de Cuvee Alexandru, ramase in decantoare. In final, cele doua armate epuizate de luptele grele, si-au strans mainile si si s-au retras in glorie. Pentru unii dintre noi, aventura a continuat la cochetul Conac dintre Vii de la Urlati, unde ne-am tratat ranile cu alte vinuri Tobia, aduse de Razvan, pana tarziu in noapte.
Multumiri gazdelor noastre de la SERVE si tuturor cohortelor de iubitori ai vinului, prezente pe frontul de lupta de la Ceptura!
Distinsele noastre gazde:
Yummy!
Din nou, gazdele noastre in formula completa
Artileria grea
Off, draga Charlotte!
Subsemnatul la datorie si Alina, o tanara speranta in ale degustarii (are un nas excelent, trust me)
Maestrul Bercea are cuvantul
Cramele SERVE, dupa ploaie
Nasterea unui super-vin
Cu ceva timp in urma, semnalam o miscare de marketing foarte interesanta a celor de la Chateau Lafite Rothschild - inscriptionarea semnului chinezesc pentru cifra 8, pe noile sticle din recolta 2008. Deunazi, iata ca si verii de la Mouton au pornit pe un contraatac fulgerator, si au inscris in poarta chinezilor naivi: noua eticheta pentru 2008, va purta semnatura unui artist...ati ghicit - chinez. Mai multe puteti citi pe vinul.ro.
Bineinteles, s-a intamplat o mare minune: deja, preturile pentru Mouton 2008 au inceput sa creasca. Eram doar ironic; nu e nici o minune, doar ceva foarte logic. Pe cat de reusita este o astfel de idee de marketing, pe atat de absurda incepe sa devina aceasta joaca de-a bordolezii si chinezii. Dar nu asta doresc sa analizez aici, ii las pe altii mai competenti sa o faca. In schimb, am remarcat un post foarte haios pe excelentul blog al lui Tyler Colman. Acesta, beneficiind de ajutorul prompt al catorva cititori fideli, a propus nasterea unui super-vin in Bordeaux - Cuvee 88888888.
N-o luati de buna, este doar o gluma, dar una foarte reusita. Mai jos puteti admira eticheta noului ultra, mega-vin. Asteptam reactiile chinezilor, care sunt convins ca vor comanda prima transa en-primeur, cat ai zice chi.
Vorba unui comentator: in curand, celebrul turn de pe eticheta Latour va fi inlocuit cu Marele Zid, iar dragutul castel Margaux va deveni Palatul Interzis. Ridicol, nu? Hmm, mai vedem noi :)
Bineinteles, s-a intamplat o mare minune: deja, preturile pentru Mouton 2008 au inceput sa creasca. Eram doar ironic; nu e nici o minune, doar ceva foarte logic. Pe cat de reusita este o astfel de idee de marketing, pe atat de absurda incepe sa devina aceasta joaca de-a bordolezii si chinezii. Dar nu asta doresc sa analizez aici, ii las pe altii mai competenti sa o faca. In schimb, am remarcat un post foarte haios pe excelentul blog al lui Tyler Colman. Acesta, beneficiind de ajutorul prompt al catorva cititori fideli, a propus nasterea unui super-vin in Bordeaux - Cuvee 88888888.
N-o luati de buna, este doar o gluma, dar una foarte reusita. Mai jos puteti admira eticheta noului ultra, mega-vin. Asteptam reactiile chinezilor, care sunt convins ca vor comanda prima transa en-primeur, cat ai zice chi.
Vorba unui comentator: in curand, celebrul turn de pe eticheta Latour va fi inlocuit cu Marele Zid, iar dragutul castel Margaux va deveni Palatul Interzis. Ridicol, nu? Hmm, mai vedem noi :)
Goodwine 2010
Voi incerca sa fiu cat mai scurt si la obiect. Targul de vinuri Goodwine 2010 a fost o reusita. Cel putin, aceasta a fost impresia mea in cele cateva ore in care m-am invartit printre licorile bahice, care de care mai diverse. A fost un mini-maraton care mi-a confrmat ca producatorii seriosi de la noi se misca in directia cea buna. In plus, a fost un bun prilej de a ma intalni cu persoane pe care le cunosteam doar virtual :)
Despre vinurile prezentate, aproape numai de bine. Bineinteles, au fost si cateva exceptii, dar unde nu exista padure fara uscaturi? Bine ca au fost putine la numar. Cel mai haios mi s-a parut standul Murfatlar, unde nu a fost de gasit nici macar un oficial al firmei respective; doar niste fetite cu fundite, picioare lungi si fustite cat mai scurte. A fost o sansa pentru mine sa testez cateva dintre vinurile cu staif, produse pe la noi. O ocazie buna sa vad daca sunt justificate preturile cerute pe ele. In cazul meu, am destule retineri in a arunca zeci sau chiar sute de lei pe o sticla de vin romanesc. In continuare, imi permit sa pastrez aceste retineri, chiar daca vinurile degustate au fost bune.
Printre remarcati s-au numarat:
- Cuvee Charlotte 2007 - cu o finete si un echilibru aproape perfect
- Tamaioasa Romaneasca Budureasca (anul nu-l mai retin exact, cred ca 2008) - cea mai buna si fina Tamaioasa pe care am baut-o pana acum
- Barolo Cannubi 2004 - Tenuta Carretta - un vin special, dar nu pentru oricine; delicatete si forta bruta in acelasi timp; mai are nevoie de ani buni.
- Prince Matei 2007 - un infant, dar toate elementele sunt acolo pentru ceva special
- Santa Carolina Petit Verdot 2008? - o surpriza foarte placuta din partea unui soi foarte "rau"
- Corcova Roy&Damboviceanu - Cab/Merlot 2008 - o mica mostra de Bordeaux pe meleaguri autohtone
- BV Enira - un mic monstru ultra-modern, cu o concentratie uriasa de fruct; e clar ca acest vin se va bucura de multi fani - totusi, pentru mine, e cam mult din ce pot duce papilele personale, dar mai ales buzunarele (multumiri lui Ghenadie, stie el de ce)
Au mai fost si alte vinuri bune, imi cer scuze ca nu le-am amintit pe aici, dar "suspectii de serviciu" se stiu deja :)
La capitolul dezamagiri, nu prea am ce nota, cu o singura exceptie notabila: Emeritus de la Rotenberg. Sincer, cred ca, in acest caz, a fost de vina mostra de care eu si Radu am avut parte. Ceva nu a fost in regula cu ce ne-a intampinat in pahare: un puternic iz de cognac (?!) si un gust plat, fara nici un orizont. Repet, nu cred ca acesta este adevaratul Emeritus. Va trebui sa revin asupra lui, in conditii ceva mai normale de degustare.
La final, fu bine de tot la Goodwine. La mai multe!
Despre vinurile prezentate, aproape numai de bine. Bineinteles, au fost si cateva exceptii, dar unde nu exista padure fara uscaturi? Bine ca au fost putine la numar. Cel mai haios mi s-a parut standul Murfatlar, unde nu a fost de gasit nici macar un oficial al firmei respective; doar niste fetite cu fundite, picioare lungi si fustite cat mai scurte. A fost o sansa pentru mine sa testez cateva dintre vinurile cu staif, produse pe la noi. O ocazie buna sa vad daca sunt justificate preturile cerute pe ele. In cazul meu, am destule retineri in a arunca zeci sau chiar sute de lei pe o sticla de vin romanesc. In continuare, imi permit sa pastrez aceste retineri, chiar daca vinurile degustate au fost bune.
Printre remarcati s-au numarat:
- Cuvee Charlotte 2007 - cu o finete si un echilibru aproape perfect
- Tamaioasa Romaneasca Budureasca (anul nu-l mai retin exact, cred ca 2008) - cea mai buna si fina Tamaioasa pe care am baut-o pana acum
- Barolo Cannubi 2004 - Tenuta Carretta - un vin special, dar nu pentru oricine; delicatete si forta bruta in acelasi timp; mai are nevoie de ani buni.
- Prince Matei 2007 - un infant, dar toate elementele sunt acolo pentru ceva special
- Santa Carolina Petit Verdot 2008? - o surpriza foarte placuta din partea unui soi foarte "rau"
- Corcova Roy&Damboviceanu - Cab/Merlot 2008 - o mica mostra de Bordeaux pe meleaguri autohtone
- BV Enira - un mic monstru ultra-modern, cu o concentratie uriasa de fruct; e clar ca acest vin se va bucura de multi fani - totusi, pentru mine, e cam mult din ce pot duce papilele personale, dar mai ales buzunarele (multumiri lui Ghenadie, stie el de ce)
Au mai fost si alte vinuri bune, imi cer scuze ca nu le-am amintit pe aici, dar "suspectii de serviciu" se stiu deja :)
La capitolul dezamagiri, nu prea am ce nota, cu o singura exceptie notabila: Emeritus de la Rotenberg. Sincer, cred ca, in acest caz, a fost de vina mostra de care eu si Radu am avut parte. Ceva nu a fost in regula cu ce ne-a intampinat in pahare: un puternic iz de cognac (?!) si un gust plat, fara nici un orizont. Repet, nu cred ca acesta este adevaratul Emeritus. Va trebui sa revin asupra lui, in conditii ceva mai normale de degustare.
La final, fu bine de tot la Goodwine. La mai multe!
Prospaturi
Cateva noutati picate in mica mea adunatura de vinuri. Lauda de sine nu prea miroase a bine dar, asta e; daca nu eu, atunci cine?
Tocmai am intrat in posesia a trei sticle fromoase si dragastoase din zona Bordeaux, bineinteles. Vinuri mature si gata de a fi devorate in curand.
In ordinea numerelor de pe tricou, puteti admira:
Chateau Lagrange 1989 (rapoartele recente indica un vin minunat in acest moment)
Domaine de Chevalier 1996 (an excelent pentru zona Graves/Pessac)
Chateau Chasse-Spleen 1994 (un etern favorit de-al meu)
Sa-mi traiasca! :)
Amin!
P.S. Despre conditia excelenta a "subiectilor", las imaginile sa vorbeasca...
Tocmai am intrat in posesia a trei sticle fromoase si dragastoase din zona Bordeaux, bineinteles. Vinuri mature si gata de a fi devorate in curand.
In ordinea numerelor de pe tricou, puteti admira:
Chateau Lagrange 1989 (rapoartele recente indica un vin minunat in acest moment)
Domaine de Chevalier 1996 (an excelent pentru zona Graves/Pessac)
Chateau Chasse-Spleen 1994 (un etern favorit de-al meu)
Sa-mi traiasca! :)
Amin!
P.S. Despre conditia excelenta a "subiectilor", las imaginile sa vorbeasca...
Cheval Blanc 1947 revine in forta
Asa cum a semnalat si Alibus, s-a mai batut un record in materie de vinuri celebre. Prin intermediul casei de licitatii Christie's, o sticla Imperiale (6 litri) de Cheval Blanc 1947 a fost vanduta pentru "banala" suma de $304.375. Da, ati citit bine. Daca multi se freaca la ochi pentru a se convinge ca vad bine, eu nu sunt deloc mirat de o astfel de performanta. Despre acest vin legendar am scris si eu pe blog si, dupa cum ma asteptam, la cat de putine sticle sunt ramase in circulatie in acest moment, era logic un astfel de rezultat in cadrul licitatiei respective.
In schimb, sunt intrigat de altceva in toata aceasta poveste. Si anume de formatul tip Imperiale. Ma intreb cat de bine a fost cercetata originea sticlei in cauza. Singura informatie sigura este ca vinul provine din pivnita unui colectionar privat si ca este una dintre extrem de putinele sticle de acest gen, existente pe piata. Din cate am citit pana acum, au fost destule cazuri de licitatii in cadrul carora au fost vandute sticle in format Magnum, Jeroboam sau Imperiale si care sunt foarte suspecte; vorbim, mai ales, de recolte dintre anii '20-'40, timpuri in care nici macar nu se lua in considerare imbutelierea in astfel de "mastodonti". Mai simplu spus, cel mai probabil sunt falsuri. Sa nu uitam ca problematicul 1947 si-a castigat reputatia legendara mult mai tarziu, iar Cheval Blanc, din cate stiu, si-a vandut vinul vrac pana prin anii '60. Iar sticlele din 1947 s-au dat la preturi ridicol de mici pana prin anii '70, trecand ca trenul prin gara la acea vreme. Asa ca nu vad rostul ca cineva sa imbutelieze in formate uriase, dat fiind un astfel de context.
In lipsa mai multor informatii suplimentare referitoare la acest Cheval Blanc 1947 Imperiale, imi pastrez rezervele cu privire la autenticitatea sticlei respective.
In schimb, sunt intrigat de altceva in toata aceasta poveste. Si anume de formatul tip Imperiale. Ma intreb cat de bine a fost cercetata originea sticlei in cauza. Singura informatie sigura este ca vinul provine din pivnita unui colectionar privat si ca este una dintre extrem de putinele sticle de acest gen, existente pe piata. Din cate am citit pana acum, au fost destule cazuri de licitatii in cadrul carora au fost vandute sticle in format Magnum, Jeroboam sau Imperiale si care sunt foarte suspecte; vorbim, mai ales, de recolte dintre anii '20-'40, timpuri in care nici macar nu se lua in considerare imbutelierea in astfel de "mastodonti". Mai simplu spus, cel mai probabil sunt falsuri. Sa nu uitam ca problematicul 1947 si-a castigat reputatia legendara mult mai tarziu, iar Cheval Blanc, din cate stiu, si-a vandut vinul vrac pana prin anii '60. Iar sticlele din 1947 s-au dat la preturi ridicol de mici pana prin anii '70, trecand ca trenul prin gara la acea vreme. Asa ca nu vad rostul ca cineva sa imbutelieze in formate uriase, dat fiind un astfel de context.
In lipsa mai multor informatii suplimentare referitoare la acest Cheval Blanc 1947 Imperiale, imi pastrez rezervele cu privire la autenticitatea sticlei respective.
Chateau La Tessonniere 2004 - Medoc Cru Artisan (Franta)
Cu acest vin am avut mare noroc. M-a costat aproape 20 de lei in Carrefour, si cu totii stim peste ce se poate da intr-o sticla de Bordeaux la acest pret. Trebuie sa recunosc ca, atunci cand vine vorba de Bordeaux, am doua mari obsesii: una ar fi legata de vinurile vechi din aceasta regiune; cealalta are o tendinta ceva mai masochista, in sensul in care imi place sa experimentez la nivelurile inferioare ale clasificarilor oficiale din zona. In continuare, contrar opiniilor generale, sunt convins ca Bordeaux poate oferi un bun raport calitate-pret, daca sapi indeajuns de mult si daca te informezi temeinic inainte. Sunt o gramada de producatori mici care se zbat sa-si vanda vinurile si care nu se bucura de acoperire mediatica, cum este cazul cru classe-urilor. Bineinteles ca exista o gramada de posirci ordinare in zona, dar asta nu insemana ca trebuie sa generalizam si sa formam impresia falsa ca Bordeaux merita efortul doar la nivel de cru classe-uri si cateva cru bourgeois-uri. Cu informatie si noroc, se poate obtine placere destula si la baza piramidei. Si, sa fim seriosi, o astfel de axioma este valabila pentru orice regiune viticola a lumii, nu numai pentru Bordeaux.
Si acum, cateva informatii suplimentare despre nivelul de clasificare al acestui vin pe care l-am savurat de curand. Avem de-a face cu un Cru Artisan, o treapta de calitate de care sunt convins ca n-a auzit mai nimeni. Teoretic, aceste vinuri se afla, calitativ vorbind, imediat sub cele clasificate cru bourgeois. Clasificarea in cauza are o vechime respectabila, de aproape 150 de ani. Disparuta la un moment dat din peisaj, aceasta a fost repusa oficial in drepturi depline in 2006. Pentru a putea fi un cru artisan, trebuiesc indeplinite urmatoarele conditii: proprietatea sa fie de mici dimensiuni (de obicei, sub 6 ha), si sa fie condusa de o singura familie care se va ocupa cap-coada de tot ceea ce inseamna ingrijirea podgoriei, cules, vinificat, imbuteliat si marketing. De aceea am si spus ca, teoretic, aceste vinuri sunt sub cele cru bourgeois; practic, clasificarea in cauza nu prea are de-a face cu nivelul de calitate. Drept urmare, au fost raportate destule cazuri in care vinurile cru artisan au batut la fund multe cru bourgeois cu pretentii mult mai mari, in diverse degustari.
Dar sa trecem si la acest Chateau La Tessonniere 2004, un vin nebaricat (incredibil, nu?!!), dar invechit 18 luni in cuve. Este un cupaj de vreo 52% Merlot, 46% Cabernet Sauvignon si 2% Cabernet Franc.
Culoare: medie ca intensitate, rubiniu destul de deschis.
Nas: trebuie sa spun ca nasul a fost punctul forte al vinului; la inceput, un puternic miros floral si mineral, atat de tipic pentru Medoc. Dupa o vreme, au inceput sa iasa la iveala note timide de fructe rosii, pamant, piele si tutun; dupa inca vreo ora, nuante puternice de masline negre si cutie de lemn, plus o senzatie cremoasa, interesanta, mai ales ca vinul nu a vazut baric la viata lui. Sincer, la banii astia, nu ma asteptam la un nas atat de complex, curat si care sa evolueze in continuu.
Gust: corp mediu, chiar cred ca unora li s-ar parea subtire; mie mi s-a parut a fi destul de elegant, retinut in fruct, dar nu auster; aciditate buna pe final, precum si taninuri bine fixate. Post-gust dominat de ceva pruna, dar din aceea naturala, stiti? Nu afumata, nu supra-coapta. Nu este ceva complex, dar este bine facut; atat de usor curgatoriu pe gat, cu un nivel de alcool old school - 12,5% - si plin de tipicitate, chiar si la acest nivel umil de clasificare.Gustul nu se ridica la nivelul nasului, dar ce naiba as putea cere de la un Bordeaux la banii astia? In plus, cred ca mai poate rezista inca vreo 2-3 ani in stadiul asta.
O surpriza foarte placuta si neasteptata. Un vin sincer, fara pretentii dar plin de caracter. In mod sigur, am avut si noroc dar, ca sa folosesc limbajul de lemn al sportivilor, si norocul face parte din joc, nu-i asa?
Si acum, cateva informatii suplimentare despre nivelul de clasificare al acestui vin pe care l-am savurat de curand. Avem de-a face cu un Cru Artisan, o treapta de calitate de care sunt convins ca n-a auzit mai nimeni. Teoretic, aceste vinuri se afla, calitativ vorbind, imediat sub cele clasificate cru bourgeois. Clasificarea in cauza are o vechime respectabila, de aproape 150 de ani. Disparuta la un moment dat din peisaj, aceasta a fost repusa oficial in drepturi depline in 2006. Pentru a putea fi un cru artisan, trebuiesc indeplinite urmatoarele conditii: proprietatea sa fie de mici dimensiuni (de obicei, sub 6 ha), si sa fie condusa de o singura familie care se va ocupa cap-coada de tot ceea ce inseamna ingrijirea podgoriei, cules, vinificat, imbuteliat si marketing. De aceea am si spus ca, teoretic, aceste vinuri sunt sub cele cru bourgeois; practic, clasificarea in cauza nu prea are de-a face cu nivelul de calitate. Drept urmare, au fost raportate destule cazuri in care vinurile cru artisan au batut la fund multe cru bourgeois cu pretentii mult mai mari, in diverse degustari.
Dar sa trecem si la acest Chateau La Tessonniere 2004, un vin nebaricat (incredibil, nu?!!), dar invechit 18 luni in cuve. Este un cupaj de vreo 52% Merlot, 46% Cabernet Sauvignon si 2% Cabernet Franc.
Culoare: medie ca intensitate, rubiniu destul de deschis.
Nas: trebuie sa spun ca nasul a fost punctul forte al vinului; la inceput, un puternic miros floral si mineral, atat de tipic pentru Medoc. Dupa o vreme, au inceput sa iasa la iveala note timide de fructe rosii, pamant, piele si tutun; dupa inca vreo ora, nuante puternice de masline negre si cutie de lemn, plus o senzatie cremoasa, interesanta, mai ales ca vinul nu a vazut baric la viata lui. Sincer, la banii astia, nu ma asteptam la un nas atat de complex, curat si care sa evolueze in continuu.
Gust: corp mediu, chiar cred ca unora li s-ar parea subtire; mie mi s-a parut a fi destul de elegant, retinut in fruct, dar nu auster; aciditate buna pe final, precum si taninuri bine fixate. Post-gust dominat de ceva pruna, dar din aceea naturala, stiti? Nu afumata, nu supra-coapta. Nu este ceva complex, dar este bine facut; atat de usor curgatoriu pe gat, cu un nivel de alcool old school - 12,5% - si plin de tipicitate, chiar si la acest nivel umil de clasificare.Gustul nu se ridica la nivelul nasului, dar ce naiba as putea cere de la un Bordeaux la banii astia? In plus, cred ca mai poate rezista inca vreo 2-3 ani in stadiul asta.
O surpriza foarte placuta si neasteptata. Un vin sincer, fara pretentii dar plin de caracter. In mod sigur, am avut si noroc dar, ca sa folosesc limbajul de lemn al sportivilor, si norocul face parte din joc, nu-i asa?
Cum sa-ti cresti vanzarile peste noapte
Zilele trecute, Decanter anunta ca pe viitoarele sticle de Chateau Lafite Rothschild 2008 va fi gravat simbolul chinezesc pentru cifra 8. Ce mare vrajeala, vor spune unii. Ei, uitati ca, imediat dupa ce s-a lansat aceasta veste, preturile au sarit ca arse. De parca tarifele nu erau deja destul de mari pentru acest vin.
Trebuie mentionat ca Lafite se bucura de un urias succes in Orientul Indepartat, devenind un soi de port-drapel pentru vinurile de Bordeaux in acea zona. Ce-i drept, vinul in cauza este si lider in categoria falsurilor; dupa cum am mai pomenit pe aici, exista mai multe sticle de Lafite 1996 pe piata asiatica, decat au fost produse...
Si acum, iata cifrele magice. A se nota, ca asa ceva e de predat in scolile de marketing, nu alta. Marti dimineata, pretul pentru o cutie de Lafite 2008 (12 sticle) era undeva pe la 8.500 de lire sterline. Miercuri pe la pranz, pretul deja ajunsese la 10.160 lire sterline, o crestere de aproape 20%. Si asta doar datorita anuntului facut de Decanter.
Simon Staples, director de vanzari la celebrul Berry Bros and Rudd: "Miercuri dimineata am vandut 75 de cutii (?!!) de Lafite 2008. Practic, suntem in imposibilitatea de a mai cumpara acest vin".
Nu este prima data cand vinul in cauza escaladeaza peste noapte scara preturilor. In aprilie 2009, de la 2.000 lire/cutia, s-a ajuns la 3.500 lire/cutia, in urma - ati ghicit - scorului preliminar dat de Parker: 98-100 pct.
Dupa cum bine a remarcat acelasi Staples, aceasta ultima crestere evidentiaza o schimbare a macazului in ceea ce determina preturile pe piata vinului. Nu mai putem da vina doar pe Parker. Bineinteles, principalii cumparatori vor fi maharii chinezi, sau anumiti investitori care urmaresc sa-si vanda cutiile pe piata asiatica.
Iata cum o idee simpla iti poate aduce venituri grase peste noapte. Poate fi o idee buna si pentru unii producatori de la noi, mai ales daca stiu ca exista o piata externa unde au mai mult succes.
Trebuie mentionat ca Lafite se bucura de un urias succes in Orientul Indepartat, devenind un soi de port-drapel pentru vinurile de Bordeaux in acea zona. Ce-i drept, vinul in cauza este si lider in categoria falsurilor; dupa cum am mai pomenit pe aici, exista mai multe sticle de Lafite 1996 pe piata asiatica, decat au fost produse...
Si acum, iata cifrele magice. A se nota, ca asa ceva e de predat in scolile de marketing, nu alta. Marti dimineata, pretul pentru o cutie de Lafite 2008 (12 sticle) era undeva pe la 8.500 de lire sterline. Miercuri pe la pranz, pretul deja ajunsese la 10.160 lire sterline, o crestere de aproape 20%. Si asta doar datorita anuntului facut de Decanter.
Simon Staples, director de vanzari la celebrul Berry Bros and Rudd: "Miercuri dimineata am vandut 75 de cutii (?!!) de Lafite 2008. Practic, suntem in imposibilitatea de a mai cumpara acest vin".
Nu este prima data cand vinul in cauza escaladeaza peste noapte scara preturilor. In aprilie 2009, de la 2.000 lire/cutia, s-a ajuns la 3.500 lire/cutia, in urma - ati ghicit - scorului preliminar dat de Parker: 98-100 pct.
Dupa cum bine a remarcat acelasi Staples, aceasta ultima crestere evidentiaza o schimbare a macazului in ceea ce determina preturile pe piata vinului. Nu mai putem da vina doar pe Parker. Bineinteles, principalii cumparatori vor fi maharii chinezi, sau anumiti investitori care urmaresc sa-si vanda cutiile pe piata asiatica.
Iata cum o idee simpla iti poate aduce venituri grase peste noapte. Poate fi o idee buna si pentru unii producatori de la noi, mai ales daca stiu ca exista o piata externa unde au mai mult succes.
Intalnirea bloggerilor de vin - Pivnitele Rhein Azuga 2010
Iata ca a venit si randul meu sa-mi exprim opiniile privind prima intalnire "oficiala" a bloggerilor de vin din Romania. Cum George a surprins perfect atmosfera generala a acestui eveniment, voi incerca sa ma aplec mai mult asupra unora dintre multele vinuri degustate cu aceasta ocaziune. La acest prim apel au luat parte Lucruri Bune, Vinuri Povestite, Paharnicul si Paharnica, Pivnicerul si Pivnicera, Alina, Ionut, Mihaela si Vlad, si, normal, subsemnatul. Din pacate, Bogdan, cel care a initiat aceasta intalnire, a avut probleme medicale si nu a putut veni. De altfel, cu acelasi gen de probleme se confrunta si Alibus. Le urez insanatosire grabnica si sper ca data viitoare sa ne vedem in formula completa!
Intalnirea cu pricina a avut loc intr-o locatie cum rar gasesti pe la noi - Pivnitele Rhein din Azuga. Pentru cei mai neavizati, aici ia nastere unul dintre cele mai reusite spumante de pe la noi (daca nu cel mai reusit), dupa metoda clasica champenoise. Deasemenea, aici te poti bucura atat de cazare si masa, cat si de un magazin de vinuri foarte bine dotat, cu vinuri din portofoliul Halewood la preturi mai mult decat atractive. Nu in ultimul rand, te poti pierde prin labirintul de pivnite pline de spumante si povesti frumoase, pentru o suma ridicol de mica.
Dar sa trecem la programul "liber". Dupa ce ne-am adunat cu totii si ne-am strans mainile cu zambete largi si nedisimulate, am purces la restaurant unde am servit cateva bunatati oferite de gazdele noastre. Intre timp, si-au facut aparitia Alfred si Diana Binder, care ne-au comunicat programul de vizita in incinta pivnitelor, precum si a degustarilor ulterioare. Intre timp, am servit in premiera (pentru mine) un Cantus Primus 2007, rezultatul aliantei dintre Halewood si celebra casa Antinori. Tot ce pot spune este ca acest vin este inca un infant, plin de arome de fructe de padure, piele si pamant, cu taninuri agresive care-ti taie gura ca lamele unui buldozer. Ce-i drept, asociere cu o friptura suculenta de porc l-a mai inmuiat putin dar, deocamdata, in acest caz avem de-a face doar cu un joc al puterii. Oricum, potential ridicat de imbunatatire, daca veti uita cateva sticle prin pivnita pentru multi ani. Pivnicerul nostru ne-a impartasit un Chardonnay Max Reserva de la Errazuriz, un vin untos si baricat, dupa cum era de asteptat; pentru mine nu a fost un vin rau, doar un Chardonnay de Lume Noua ca la carte si cam atat. Ce pot sa mai spun? Nu agreez un astfel de stil baricat si untos pentru vinurile albe, dar pot recunoaste calitatea acolo unde ea exista.
A urmat o vizita in lumea spumantelor de calitate, cele care-si desavarsesc fermentatia in hrube intunecate si racoroase. Daca pentru unii, pivnitele sunt un soi de locuri pentru depanat povesti horror, pentru pasionatul de vin acestea reprezinta adevarate catedrale unde te poti inchina la altarul zeului Dionysos. Ni s-au dezvaluit cateva dintre secretele acestor minunate lichide, dupa care am fost invitati de Alfred Binder la o scurta degustare de bule magice. Dintre toate, doua vinuri au stralucit cu adevarat: varianta Brut Imperial, cu un caracter fructuos, proaspat si crocant, precum si o varianta care, din pacate, nu se comercializeaza: Extra Brut. Pentru mine, cel putin, aceasta este adevarata sampanie: ultra seaca, perlaj intens, ceva mai austera dar plina de caracter. Un adevarat nobil, ce sa mai...
Dupa acest tur plin de invataminte, a venit randul unui mic experiment foarte interesant: o degustare a celor mai noi vinuri albe de la Halewood - ati ghicit, recolta 2010. In afara de acestea, ne-au fost prezentate si cateva vinuri rosii din gama premium Hyperion 2009. Acum, mi se pare putin cam aiurea sa-mi exprim opiniile definitive privind aceste vinuri abia nascute. Sunt, la urma urmei, niste infanti si care, cu siguranta, vor arata diferit in viitor. Oricum, nu a fost nici un exemplu care sa-mi displaca (poate doar cu exceptia unui Pinot Noir Rose). Mai toate vinurile au prezentat un caracter fructuos, proaspat si extrem de crocant. Lorena Deaconu, vinificatorul casei, ne-a introdus cu marinimie in lumea fiecarui vin in parte, oferind explicatii utile atunci cand a fost necesar. Iata si vinurile care mi-au atras atentia in mod special:
- Feteasca Alba Varga; un nas surprinzator de exotic si o prezenta buna in gust
- Muscat Ottonel si Tamaioasa Romaneasca (ambele vinificate in sec); aceste doua vinuri mi-au confirmat potentialul excelent pe care il au soiurile aromate atunci cand sunt vinificate in sec; o bila in plus pentru Muscat, cu un nas superb si plin de caracter. Sper doar ca aceste doua exemple sa ramana asa, fara a fi adaugat ceva zahar pentru a le democratiza...
- Chardonnay Sebes si Chardonnay Murfatlar; aici am avut parte de o degustare comparativa, pentru a putea observa diferentele dintre cele 2 vinuri. Intr-adevar, aceste diferente au fost evidente (terroir si climate diferite). Personal, mi-a placut mai mult cel de Sebes, datorita caracterului ceva mai clasic si unei aciditati mai pronuntate.
Dupa cohorta de albe, am trecut la chestii mai serioase: cateva vinuri rosii, varfuri de gama, toate din productia 2009. Aici am avut de luptat cu un Pinot Noir Kronos 2009 (probabil o gama noua), un vin corect dar care nu m-a dat peste cap; dupa care a urmat Feteasca Neagra Hyperion 2009, un vin care nu mi-a oferit revelatii. Ce-i drept, eu mi-am pierdut demult increderea in acest soi si in al sau potential mult trambitat pe la noi. Dar, doamnelor si domnilor, vedeta incontestabila a serii a venit imediat dupa: un Cabernet Sauvignon Hyperion 2009, un exemplar de rasa si parca din cu totul alta liga. Un mic strop de California pe taramuri mioritice, prin nasul dominat de arome intrigante de cafea, mocca si cappuccino, coacaze bine coapte, putina piele; gust fructuos dar elegant, final dominat de condimente uscate, aciditate perfecta. Un ansamblu modern dar nici pe departe "over the top". Un vin pe care il astept cu nerabdare cand va ateriza pe rafturi. La Halewood este clar ca lucrurile se misca in directia corecta; oameni priceputi exista, potential este din belsug, investitii se fac, iar vinurile incep sa devina din ce in ce mai reusite - mai ales in anumite game.
Cum "greul" a trecut, a venit randul vinurilor aduse de fiecare dintre noi si a discutiilor despre diverse probleme de interes comun in ceea ce ne priveste pe noi, bloggerii. Cat despre sticlele destupate, s-a nimerit ca mai toti sa vina cu tolba plina de vinuri spaniole. Astfel, am inceput cu doua spumante aduse de Razvan si semnate Castellroig: o varianta rose nu prea pe gustul meu si un Brut Nature Gran Reserva ceva mai clasic, fructuos si bine intentionat. A urmat mult laudatul Castellroig Sabate I Coca 2007, atat pe la noi cat si de Mister Parker Jr. Un vin alb modern si plin, foarte reusit dar, din nou, nu este stilul meu. Acelasi Razvan ne-a mai "lovit" si cu un Alma Tobia Tinto de Autor 2004, un Rioja modern si de incredere, asa cum ne-a obisnuit regiunea si Spania in general, in ultimii ani. Pivnicerul a aruncat la bataie un italian interesant, Arundineto 2006 Bolgheri Rosso, un vin ceva mai retinut in arome si mai asezat, ceva mai pe gustul meu. George a venit cu artileria grea din Ribera del Duero, un Pago de los Capellanes 2007; nas dominat, evident, de stejar american, fructe negre bine coapte, gust plin si atac puternic, extrem de modern in exprimare, doar ca lipsit de ceva complexitate. Un exemplu tipic pentru Ribera ultimilor ani si care poate incanta pe multi dintre cei care agreeaza acest gen. Ehh, iata ca a venit si randul "tinerelului" adus de mine, un Marques de Vitoria Gran Reserva 1996 - Rioja. Acesta sticla am primit-o cadou acum vreo 2 ani, asa ca nu aveam nici o idee despre istoria ei dinaintea aterizarii la mine in stabiliment. Drept urmare, nu aveam asteptari marete de la acest vin, ma multumeam sa fie macar baubil; vinul s-a prezentat foarte vivace inca din exterior, cu o culoare sanatoasa cu o neglijabila bordura usor caramizie. Nas fructuos, viu, din nou putin stejar american, fructe rosii si suspectii obisnuiti la o asemenea varsta: piele, pamant si alte chestii care-i pot indeparta pe multi, mai putin pe mine. Cat priveste gustul, un singur cuvant este de ajuns: eleganta. Este acea senzatie matasoasa pe care doar un vin matur ti-o poate oferi. Cred ca ma poate rezista inca vreo 2-3 ani in acest stadiu, tinut in conditii bune evident. La final, recunosc, am avut noroc. Si, in sfarsit, Ionut a aparut cu o sticla de vin alb moldovenesc, fara eticheta si care se pare ca era de pe la 1968 (cel putin asa a fost informat). O experienta interesanta, mai ales in ceea ce priveste gustul catifelat si nu foarte obosit. Banuiala mea: un Heres de Ialoveni.
Si cred ca ma voi opri aici. In concluzie, a fost o intalnire mai mult decat reusita, oameni veseli si de calitate, vinuri bune si foarte bune. O experienta pe care imi doresc sa se repete din ce in ce mai des. Nu in ultimul rand, doresc sa multumesc gazdelor noastre care ne-au suportat si ne-au acordat o atentie exemplara. Pe data viitoare!
 |
| Gasca vesela |
 |
| Pensiunea Rhein - Azuga |
Dar sa trecem la programul "liber". Dupa ce ne-am adunat cu totii si ne-am strans mainile cu zambete largi si nedisimulate, am purces la restaurant unde am servit cateva bunatati oferite de gazdele noastre. Intre timp, si-au facut aparitia Alfred si Diana Binder, care ne-au comunicat programul de vizita in incinta pivnitelor, precum si a degustarilor ulterioare. Intre timp, am servit in premiera (pentru mine) un Cantus Primus 2007, rezultatul aliantei dintre Halewood si celebra casa Antinori. Tot ce pot spune este ca acest vin este inca un infant, plin de arome de fructe de padure, piele si pamant, cu taninuri agresive care-ti taie gura ca lamele unui buldozer. Ce-i drept, asociere cu o friptura suculenta de porc l-a mai inmuiat putin dar, deocamdata, in acest caz avem de-a face doar cu un joc al puterii. Oricum, potential ridicat de imbunatatire, daca veti uita cateva sticle prin pivnita pentru multi ani. Pivnicerul nostru ne-a impartasit un Chardonnay Max Reserva de la Errazuriz, un vin untos si baricat, dupa cum era de asteptat; pentru mine nu a fost un vin rau, doar un Chardonnay de Lume Noua ca la carte si cam atat. Ce pot sa mai spun? Nu agreez un astfel de stil baricat si untos pentru vinurile albe, dar pot recunoaste calitatea acolo unde ea exista.
A urmat o vizita in lumea spumantelor de calitate, cele care-si desavarsesc fermentatia in hrube intunecate si racoroase. Daca pentru unii, pivnitele sunt un soi de locuri pentru depanat povesti horror, pentru pasionatul de vin acestea reprezinta adevarate catedrale unde te poti inchina la altarul zeului Dionysos. Ni s-au dezvaluit cateva dintre secretele acestor minunate lichide, dupa care am fost invitati de Alfred Binder la o scurta degustare de bule magice. Dintre toate, doua vinuri au stralucit cu adevarat: varianta Brut Imperial, cu un caracter fructuos, proaspat si crocant, precum si o varianta care, din pacate, nu se comercializeaza: Extra Brut. Pentru mine, cel putin, aceasta este adevarata sampanie: ultra seaca, perlaj intens, ceva mai austera dar plina de caracter. Un adevarat nobil, ce sa mai...
 |
| Alfred Binder la datorie |
- Feteasca Alba Varga; un nas surprinzator de exotic si o prezenta buna in gust
- Muscat Ottonel si Tamaioasa Romaneasca (ambele vinificate in sec); aceste doua vinuri mi-au confirmat potentialul excelent pe care il au soiurile aromate atunci cand sunt vinificate in sec; o bila in plus pentru Muscat, cu un nas superb si plin de caracter. Sper doar ca aceste doua exemple sa ramana asa, fara a fi adaugat ceva zahar pentru a le democratiza...
- Chardonnay Sebes si Chardonnay Murfatlar; aici am avut parte de o degustare comparativa, pentru a putea observa diferentele dintre cele 2 vinuri. Intr-adevar, aceste diferente au fost evidente (terroir si climate diferite). Personal, mi-a placut mai mult cel de Sebes, datorita caracterului ceva mai clasic si unei aciditati mai pronuntate.
Dupa cohorta de albe, am trecut la chestii mai serioase: cateva vinuri rosii, varfuri de gama, toate din productia 2009. Aici am avut de luptat cu un Pinot Noir Kronos 2009 (probabil o gama noua), un vin corect dar care nu m-a dat peste cap; dupa care a urmat Feteasca Neagra Hyperion 2009, un vin care nu mi-a oferit revelatii. Ce-i drept, eu mi-am pierdut demult increderea in acest soi si in al sau potential mult trambitat pe la noi. Dar, doamnelor si domnilor, vedeta incontestabila a serii a venit imediat dupa: un Cabernet Sauvignon Hyperion 2009, un exemplar de rasa si parca din cu totul alta liga. Un mic strop de California pe taramuri mioritice, prin nasul dominat de arome intrigante de cafea, mocca si cappuccino, coacaze bine coapte, putina piele; gust fructuos dar elegant, final dominat de condimente uscate, aciditate perfecta. Un ansamblu modern dar nici pe departe "over the top". Un vin pe care il astept cu nerabdare cand va ateriza pe rafturi. La Halewood este clar ca lucrurile se misca in directia corecta; oameni priceputi exista, potential este din belsug, investitii se fac, iar vinurile incep sa devina din ce in ce mai reusite - mai ales in anumite game.
Cum "greul" a trecut, a venit randul vinurilor aduse de fiecare dintre noi si a discutiilor despre diverse probleme de interes comun in ceea ce ne priveste pe noi, bloggerii. Cat despre sticlele destupate, s-a nimerit ca mai toti sa vina cu tolba plina de vinuri spaniole. Astfel, am inceput cu doua spumante aduse de Razvan si semnate Castellroig: o varianta rose nu prea pe gustul meu si un Brut Nature Gran Reserva ceva mai clasic, fructuos si bine intentionat. A urmat mult laudatul Castellroig Sabate I Coca 2007, atat pe la noi cat si de Mister Parker Jr. Un vin alb modern si plin, foarte reusit dar, din nou, nu este stilul meu. Acelasi Razvan ne-a mai "lovit" si cu un Alma Tobia Tinto de Autor 2004, un Rioja modern si de incredere, asa cum ne-a obisnuit regiunea si Spania in general, in ultimii ani. Pivnicerul a aruncat la bataie un italian interesant, Arundineto 2006 Bolgheri Rosso, un vin ceva mai retinut in arome si mai asezat, ceva mai pe gustul meu. George a venit cu artileria grea din Ribera del Duero, un Pago de los Capellanes 2007; nas dominat, evident, de stejar american, fructe negre bine coapte, gust plin si atac puternic, extrem de modern in exprimare, doar ca lipsit de ceva complexitate. Un exemplu tipic pentru Ribera ultimilor ani si care poate incanta pe multi dintre cei care agreeaza acest gen. Ehh, iata ca a venit si randul "tinerelului" adus de mine, un Marques de Vitoria Gran Reserva 1996 - Rioja. Acesta sticla am primit-o cadou acum vreo 2 ani, asa ca nu aveam nici o idee despre istoria ei dinaintea aterizarii la mine in stabiliment. Drept urmare, nu aveam asteptari marete de la acest vin, ma multumeam sa fie macar baubil; vinul s-a prezentat foarte vivace inca din exterior, cu o culoare sanatoasa cu o neglijabila bordura usor caramizie. Nas fructuos, viu, din nou putin stejar american, fructe rosii si suspectii obisnuiti la o asemenea varsta: piele, pamant si alte chestii care-i pot indeparta pe multi, mai putin pe mine. Cat priveste gustul, un singur cuvant este de ajuns: eleganta. Este acea senzatie matasoasa pe care doar un vin matur ti-o poate oferi. Cred ca ma poate rezista inca vreo 2-3 ani in acest stadiu, tinut in conditii bune evident. La final, recunosc, am avut noroc. Si, in sfarsit, Ionut a aparut cu o sticla de vin alb moldovenesc, fara eticheta si care se pare ca era de pe la 1968 (cel putin asa a fost informat). O experienta interesanta, mai ales in ceea ce priveste gustul catifelat si nu foarte obosit. Banuiala mea: un Heres de Ialoveni.
Si cred ca ma voi opri aici. In concluzie, a fost o intalnire mai mult decat reusita, oameni veseli si de calitate, vinuri bune si foarte bune. O experienta pe care imi doresc sa se repete din ce in ce mai des. Nu in ultimul rand, doresc sa multumesc gazdelor noastre care ne-au suportat si ne-au acordat o atentie exemplara. Pe data viitoare!
 |
| Milioane de bule |
 |
| Cohorta albelor 2010 |
 |
| Artileria grea de la Halewood |
 |
| Spanish night |
 |
| Micul mosntru de Ribera |
 |
| Old school Rioja |
 |
| La ora de champenoise |
Adrian Vineyard Shiraz 2009 - Halewood (Romania)
Inca un vin din gama Single Vineyard a celor de la Halewood. Era cam ultimul pe care trebuia sa-l incerc, asa ca m-am hotarat sa scot la lumina lichidul in cauza.
Fiind un vin extrem de tanar, am avut ceva indoieli privind desfacerea acestei sticle. Dupa primele adulmecari, indoielile au zburat pe fereastra intr-o clipita.
Culoare: rubiniu intens, o incantare pentru ochisori.
Nas: tipic, intens, fructe proaspete de padure, cirese negre, piper si putina ciocolata amaruie.
Gust: neasteptat de proaspat in gura, atac fructuos dar bine echilibrat, final mediu, usor piperat; post-gust dominat de note de cirese, afine si ceva condimente; aciditate foarte buna si taninuri ce invaluie intr-un mod foarte placut cerul gurii.
Ceea ce m-a surprins placut la acest vin a fost prospetimea lui. Ma asteptam la ceva extrem de modern, in genul Shiraz-ului australian dar, din fericire, nu am dat peste un astfel de exemplu. Este un vin echilibrat, extrem de fresh si usor de baut; fructuos, dar nici pe departe o bomba de Lume Noua. Mi-a amintit cumva de un Cotes-du-Rhone Villages de calitate. A mers de minune cu o portie de paste cu un sos tomat picant si condimentat din belsug.
Trebuie sa recunosc ca mai toata gama Single Vineyard de la Halewood mi-a oferit destula placere, mai ales pentru banii ceruti. Sunt vinuri bine facute, cu un foarte bun raport calitate-pret. 21 Lei/sticla la Cramele Rhein - Azuga.
Fiind un vin extrem de tanar, am avut ceva indoieli privind desfacerea acestei sticle. Dupa primele adulmecari, indoielile au zburat pe fereastra intr-o clipita.
Culoare: rubiniu intens, o incantare pentru ochisori.
Nas: tipic, intens, fructe proaspete de padure, cirese negre, piper si putina ciocolata amaruie.
Gust: neasteptat de proaspat in gura, atac fructuos dar bine echilibrat, final mediu, usor piperat; post-gust dominat de note de cirese, afine si ceva condimente; aciditate foarte buna si taninuri ce invaluie intr-un mod foarte placut cerul gurii.
Ceea ce m-a surprins placut la acest vin a fost prospetimea lui. Ma asteptam la ceva extrem de modern, in genul Shiraz-ului australian dar, din fericire, nu am dat peste un astfel de exemplu. Este un vin echilibrat, extrem de fresh si usor de baut; fructuos, dar nici pe departe o bomba de Lume Noua. Mi-a amintit cumva de un Cotes-du-Rhone Villages de calitate. A mers de minune cu o portie de paste cu un sos tomat picant si condimentat din belsug.
Trebuie sa recunosc ca mai toata gama Single Vineyard de la Halewood mi-a oferit destula placere, mai ales pentru banii ceruti. Sunt vinuri bine facute, cu un foarte bun raport calitate-pret. 21 Lei/sticla la Cramele Rhein - Azuga.
Premiile de excelenta Vinul.ro
Dupa cum cred ca cei mai multi dintre cei interesati de fenomen stiu deja, revista de specialitate Vinul.ro organizează în perioada 25 – 29 octombrie „Premiile de Excelență Vinul.ro”, concurs de vinuri cu juriu internaţional. Evenimentul va avea loc în București la Centrul Aroma (Centrul pentru Excelență în Tehnologie Alimentară).
Stiu ca lauda de sine nu miroase a bine, dar trebuie sa mentionez ca umilul posesor al acestui blog are onoarea de a fi partener media al evenimentului in cauza. Iata si ultimul comunicat de presa referitor la acest concurs:
Stiu ca lauda de sine nu miroase a bine, dar trebuie sa mentionez ca umilul posesor al acestui blog are onoarea de a fi partener media al evenimentului in cauza. Iata si ultimul comunicat de presa referitor la acest concurs:
Au mai rămas 4 zile pentru înscrierea la „Premiile de Excelență Vinul.ro”
București, 11.10.2010. Revista de specialitate Vinul.ro organizează în perioada 25 – 29 octombrie „Premiile de Excelență Vinul.ro”, concurs de vinuri cu juriu internaţional. Evenimentul va avea loc în București la Centrul Aroma (Centrul pentru Excelență în Tehnologie Alimentară). Prin acest demers, Vinul.Ro încearcă să realizeze o ierarhie cât mai obiectivă a vinurilor românesti și străine disponibile pe piața autohtonă. În ceea ce privește obiectivele, concursul și-a propus relansarea credibilității vinurilor, recondiționarea ideii de valoare destinată consumatorului și informarea obiectivă a acestuia.
Față de ediția din 2009, anul acesta a fost introdusă o nouă categorie de jurizare. Pe lângă cea în care vor fi analizate și punctate vinurile din marele retail, această nouă secțiune este destinată vinurilor non-retail (distribuite doar în hoteluri, restaurante, cafenele, firme de catering etc). Astfel, producătorii, importatorii sau distribuitorii de vinuri vor avea posibilitatea să înscrie în jurizare probe care nu există în marile magazine. Din fiecare probă, producatorii vor trimite câte două exemplare, care trebuie să ajungă în posesia organizatorilor până la data de 15 octombrie 2010. Taxa de participare pentru secțiunea non-retail este de 35 euro / proba + TVA.
Degustările se vor realiza în orb, garantându-se un anonimat total al probelor. Sesiunile de degustare se vor desfășura pe parcursul a trei zile. Comisiile de jurizare vor fi compuse în majoritate din jurnaliști străini specializați în domeniul vinului, de la publicații cu tradiție, reputație și notorietate. Acestora li se vor alătura și specialiști și jurnaliști români. Au confirmat deja interesul de a face parte din juriu personalități internaționale ale lumii vinului precum: Yves Paquier (Elveția), Liliane Turmes (Luxemburg), Wilfried Moselt (Germania), Marc Dworkin (Franța), Roberto Gatti (Italia), Antonio Maria Casado Tome (Spania), Julia Kostadinova (Bulgaria) și Gergely Barsi Szabo (Ungaria). Șefii de comisii vor fi aleși din rândul jurnaliștilor străini.
Prin organizarea acestui concurs, Vinul.ro va încerca să promoveze un standard de calitate a vinurilor de pe piață, cu certificare independentă și imparțială. În urma centralizării rezultatelor, va fi organizată o gală în care vor fi anunțați câștigătorii. Comunicarea lor va avea loc după finalizarea festivităților, prin intermediul Vinul.Ro, al publicațiilor partenere și prin intermediul celorlalte mijloace de informare publică. Rezultatele vor fi comunicate și în media de specialitate internațională.
Contact: Alexandra Holhoș
PR&Editor www.vinul.ro
0744.988.894; 037.278.30.58
Culesul strugurilor la Chateau d'Yquem
Un post al lui Jamie Goode care mi-a atras atentia. Pe youtube a fost pus un scurt, dar edificator filmulet despre cum decurge prima parte a culesului pe mai mult decat celebra proprietate Chateau d'Yquem. Pentru cei nefamiliarizati cu numele in cauza, va spun doar ca acest vin alb dulce este, de departe, cel mai celebrat din cate exista in asta lume.
Acum, dupa ce am vazut acest film, mi-am cam schimbat optica asupra preturilor cerute pentru astfel de vinuri. Bineinteles, o buna parte a pretului este dictat de faima, calitate, lacomie sau mai stiu ce dar, de cele mai multe ori, se pierde din vedere un anume aspect: volumul de munca din spatele vinului respectiv; iar acest volum implica destule costuri care trebuiesc acoperite. Din pacate, despre asa ceva nu prea se vorbeste. Ei bine, mai jos aveti dovada. Daca imaginile nu sunt clare, va voi explica, pe scurt, ce se intampla: sunt alese doar acele boabe deja extrem de stafidite. Imaginati-va ca acest proces se reia de fiecare data cand este necesar; in acest moment, avem de-a face doar cu o prima triere a acestor boabe, urmata de multe altele. Vorba lui Goode, asa ceva este curata nebunie. Intr-adevar, mai artizanal de-atat nu prea se poate.
Enjoy!
Acum, dupa ce am vazut acest film, mi-am cam schimbat optica asupra preturilor cerute pentru astfel de vinuri. Bineinteles, o buna parte a pretului este dictat de faima, calitate, lacomie sau mai stiu ce dar, de cele mai multe ori, se pierde din vedere un anume aspect: volumul de munca din spatele vinului respectiv; iar acest volum implica destule costuri care trebuiesc acoperite. Din pacate, despre asa ceva nu prea se vorbeste. Ei bine, mai jos aveti dovada. Daca imaginile nu sunt clare, va voi explica, pe scurt, ce se intampla: sunt alese doar acele boabe deja extrem de stafidite. Imaginati-va ca acest proces se reia de fiecare data cand este necesar; in acest moment, avem de-a face doar cu o prima triere a acestor boabe, urmata de multe altele. Vorba lui Goode, asa ceva este curata nebunie. Intr-adevar, mai artizanal de-atat nu prea se poate.
Enjoy!
Maiastru Sauvignon Blanc 2009 - Crama Oprisor (Romania)
Scurt si la obiect. Culoare "spalacita" cu tente verzui. Nas destul de intens de frunze de vita, pere coapte chinezesti si soc. Gustul nu se distinge prin nimic deosebit, doar cateva nuante ierboase pe finalul grabit, care sa-ti aminteasca oarecum ca ai de-a face cu un Sauvignon Blanc.
Probleme? Lipsa tipicitatii si a unei aciditati adecvate care sa sustina fructul si sa-l balanseze cum trebuie.
Merge de-un spritache? Bineinteles, c-asa-i la noi, la romani.
Face 17 lei? Daca e sa ma intrebati pe mine, nu. Pentru altii s-ar putea sa fie o "cautatura" buna. Doar ca, in banii astia, cred ca voi gasi exemple chiliene mai reusite.
Probleme? Lipsa tipicitatii si a unei aciditati adecvate care sa sustina fructul si sa-l balanseze cum trebuie.
Merge de-un spritache? Bineinteles, c-asa-i la noi, la romani.
Face 17 lei? Daca e sa ma intrebati pe mine, nu. Pentru altii s-ar putea sa fie o "cautatura" buna. Doar ca, in banii astia, cred ca voi gasi exemple chiliene mai reusite.
Razboiul romano-chilian
1. Prahova Valley Chardonnay Reserve 2008 - Halewood (Romania)
- vinul a obtinut o medalie de argint la concursul "Le Chardonnay du Monde", care s-a desfasurat in martie 2009, in Franta. Dupa cum cred ca stiti deja, nu prea sunt impresionat de prezenta pe eticheta sticlei a unor astfel de mentiuni. Vinul nu a fost ales de mine dar, la sfarsit, nu a fost rau deloc. Un vin corect, dominat de arome citrice si mere verzi, prezenta decenta in gura, fara giumbuslucuri untoase care atarna greu, cel putin pentru mine. Un Chardonnay destul de tipic, fresh, aciditate buna, perfect pentru zile ceva mai calduroase. O surpriza destul de placuta. Cred ca e undeva sub 20 Lei, mai prin toate magazinele.
2. Errazuriz Chardonnay-Sauvignon Blanc 2009 (Chile)
- acest producator s-a bucurat la noi de nenumarate aprecieri, mai ales in ceea ce priveste gama "Max Reserva". Acest cupaj entry-level arata de ce Chile ofera unul dintre cele mai bune raporturi calitate-pret de pe piata. Nu este un vin care sa te dea pe spate si nici nu isi doreste acest lucru. In schimb, este bine facut, destul de echilibrat si scoate in evidenta ambele soiuri folosite in obtinerea lui. Notele ierboase ale Sauvignon-ului se imbina cu cele citrice ale Chardonnay-ului, lasand in urma un vin fresh, cu o aciditate foarte buna, deloc greu, fara lemn, unt sau mai stiu eu ce. Combinati astea si cu ceva arome de pere coapte si fructe tropicale si aveti un vin care face exact banii ceruti pe el - aprox. 20 lei/sticla (de la Cramele Rhein).
La capitolul "albe", cei din Lumea Noua au inceput sa vireze intr-o directie mult mai pe placul meu. In ultima vreme, am gustat destul de multe vinuri de acest tip si care au fost fresh, cu o aciditate persistenta, scotand in evidenta virtutile fiecarui soi in parte.
Cine a castigat razboiul? Ehhh, nu prea conteaza, dar putin dramatism in titlu nu strica, nu-i asa? -:)
- vinul a obtinut o medalie de argint la concursul "Le Chardonnay du Monde", care s-a desfasurat in martie 2009, in Franta. Dupa cum cred ca stiti deja, nu prea sunt impresionat de prezenta pe eticheta sticlei a unor astfel de mentiuni. Vinul nu a fost ales de mine dar, la sfarsit, nu a fost rau deloc. Un vin corect, dominat de arome citrice si mere verzi, prezenta decenta in gura, fara giumbuslucuri untoase care atarna greu, cel putin pentru mine. Un Chardonnay destul de tipic, fresh, aciditate buna, perfect pentru zile ceva mai calduroase. O surpriza destul de placuta. Cred ca e undeva sub 20 Lei, mai prin toate magazinele.
2. Errazuriz Chardonnay-Sauvignon Blanc 2009 (Chile)
- acest producator s-a bucurat la noi de nenumarate aprecieri, mai ales in ceea ce priveste gama "Max Reserva". Acest cupaj entry-level arata de ce Chile ofera unul dintre cele mai bune raporturi calitate-pret de pe piata. Nu este un vin care sa te dea pe spate si nici nu isi doreste acest lucru. In schimb, este bine facut, destul de echilibrat si scoate in evidenta ambele soiuri folosite in obtinerea lui. Notele ierboase ale Sauvignon-ului se imbina cu cele citrice ale Chardonnay-ului, lasand in urma un vin fresh, cu o aciditate foarte buna, deloc greu, fara lemn, unt sau mai stiu eu ce. Combinati astea si cu ceva arome de pere coapte si fructe tropicale si aveti un vin care face exact banii ceruti pe el - aprox. 20 lei/sticla (de la Cramele Rhein).
La capitolul "albe", cei din Lumea Noua au inceput sa vireze intr-o directie mult mai pe placul meu. In ultima vreme, am gustat destul de multe vinuri de acest tip si care au fost fresh, cu o aciditate persistenta, scotand in evidenta virtutile fiecarui soi in parte.
Cine a castigat razboiul? Ehhh, nu prea conteaza, dar putin dramatism in titlu nu strica, nu-i asa? -:)
Simonsig: una rece si una calduta de la "Capul Eternei Sperante"
Dupa cum v-am promis, revin cu scurta analiza a doua vinuri rosii sud-africane, create de Simonsig in celebra deja zona Stellenbosch. Vinurile acestui producator le puteti gasi la noi pe filiera Halewood.
Dupa experienta avuta cu cei 2 suspecti de mai jos, mi-am pus serios problema daca voi mai incerca foarte multe vinuri rosii din Lumea Noua (cu exceptia Carmenere-ului chilian, pe care il ador). Cred ca voi ramane la cele albe. Nu de alta, dar cele rosii au inceput sa ma oboseasca cumplit; adaugati asta la plictisul meu existential bine inradacinat si rezultatul nu este unul care sa ma incante. Da, stiu, sunt vinuri cu sex-appeal, democratice, pline de fruct, cu un excelent raport calitate-pret, bla-bla-bla. Dar cand toate incep sa aiba acelasi gust, de parca sunt facute de acelasi producator indiferent de zona din care provin, deja ma ia cu un mare bleah. Si nu vorbesc doar de gamele low-end, pentru ca situatia nu este roza nici in segmentele superioare. Bineinteles, exista si exceptii, dar acestea sunt prea putine intr-un ocean de alternative care stau si iti fac cu ochiul dupa fiecare colt. Dar haideti ca iar m-am aprins. Sa trecem la disecarea vinurilor.
1. Simonsig Cabernet Sauvignon-Shiraz 2006 - Stellenbosch (cea rece)
- un cupaj tipic mai degraba Australiei. Rubiniu intens cu o usoara bordura caramizie. Nasul aduce suspectii obisnuiti in astfel de cazuri: gem de fructe la greu si putin piper sa-ti dai seama ca e si un pic de Shiraz pe acolo. In gura, vinul nu este rau, e destul de catifelat, corp mediu, tanini abia perceptibili. Final scurt si neinteresant. Din nou, nu prea ai ce-i reprosa din punct de vedere tehnic. Este un vin corect, doar ca mult prea plictisitor si obositor dupa 2 pahare pentru gusturile mele. Ce-i drept, a mers binisor la un gratar copios si cam atat.
2. Simonsig Cabernet Sauvignon-Merlot 2006 - Stellenbosch (cea calduta)
- pe langa Pinotage si Chenin Blanc, sud-africanii se lauda cu ale lor cupaje tipice pentru Bordeaux. In comparatie cu vinul de mai sus, pot spune ca acesta a fost ceva mai pe placul meu. Pe langa inevitabilele atacuri de coacaze si prune, am mai depistat si ceva note de pamant si tutun. Gustul a fost ceva mai echilibrat datorita Merlot-ului, mai retinut in arome de tot felul. Aciditate buna si alcool bine tinut in frau. Oricum, una peste alta, acest cupaj mi s-a parut o idee mai complex decat cel de Cabernet si Shiraz.
23 Lei/sticla de la Cramele Rhein. In magazinele de specialitate, cred ca le puteti gasi undeva in jurul a 30 lei. Nu sunt vinuri rele, doar ca sunt destinate fanilor unui asmenea stil modern si pompos.
Dupa experienta avuta cu cei 2 suspecti de mai jos, mi-am pus serios problema daca voi mai incerca foarte multe vinuri rosii din Lumea Noua (cu exceptia Carmenere-ului chilian, pe care il ador). Cred ca voi ramane la cele albe. Nu de alta, dar cele rosii au inceput sa ma oboseasca cumplit; adaugati asta la plictisul meu existential bine inradacinat si rezultatul nu este unul care sa ma incante. Da, stiu, sunt vinuri cu sex-appeal, democratice, pline de fruct, cu un excelent raport calitate-pret, bla-bla-bla. Dar cand toate incep sa aiba acelasi gust, de parca sunt facute de acelasi producator indiferent de zona din care provin, deja ma ia cu un mare bleah. Si nu vorbesc doar de gamele low-end, pentru ca situatia nu este roza nici in segmentele superioare. Bineinteles, exista si exceptii, dar acestea sunt prea putine intr-un ocean de alternative care stau si iti fac cu ochiul dupa fiecare colt. Dar haideti ca iar m-am aprins. Sa trecem la disecarea vinurilor.
- un cupaj tipic mai degraba Australiei. Rubiniu intens cu o usoara bordura caramizie. Nasul aduce suspectii obisnuiti in astfel de cazuri: gem de fructe la greu si putin piper sa-ti dai seama ca e si un pic de Shiraz pe acolo. In gura, vinul nu este rau, e destul de catifelat, corp mediu, tanini abia perceptibili. Final scurt si neinteresant. Din nou, nu prea ai ce-i reprosa din punct de vedere tehnic. Este un vin corect, doar ca mult prea plictisitor si obositor dupa 2 pahare pentru gusturile mele. Ce-i drept, a mers binisor la un gratar copios si cam atat.
- pe langa Pinotage si Chenin Blanc, sud-africanii se lauda cu ale lor cupaje tipice pentru Bordeaux. In comparatie cu vinul de mai sus, pot spune ca acesta a fost ceva mai pe placul meu. Pe langa inevitabilele atacuri de coacaze si prune, am mai depistat si ceva note de pamant si tutun. Gustul a fost ceva mai echilibrat datorita Merlot-ului, mai retinut in arome de tot felul. Aciditate buna si alcool bine tinut in frau. Oricum, una peste alta, acest cupaj mi s-a parut o idee mai complex decat cel de Cabernet si Shiraz.
23 Lei/sticla de la Cramele Rhein. In magazinele de specialitate, cred ca le puteti gasi undeva in jurul a 30 lei. Nu sunt vinuri rele, doar ca sunt destinate fanilor unui asmenea stil modern si pompos.
La Catina Vineyard Pinot Noir 2008 - Halewood (Romania)
Acest Pinot Noir Single Vineyard, produs de Halewood, este mai mult decat corect: este un vin chiar bun si al carui pret nu reflecta realitatea "din teren" - 21 Lei (Cramele Rhein). Pe pietele externe, un Pinot Noir sub 10 Euro este perceput ca fiind o posirca si este pacat, pentru ca vinul in cauza ofera destule. Dar, ma rog, aici este treaba celor care se ocupa de marketing...
Incepem cu aspectul vizual. Culoare rubinie intensa, ceea ce m-a facut sa stramb din nas putin. De obicei, acesta este un semn de extract impins peste limita, mai ales la un Pinot Noir. Totusi, mi-am putut vedea degetele prin pahar, asa ca nu s-a exagerat din cale afara la acest capitol. Nasul este dominat de arome concentrate de fructe de padure, cirese negre si putina pruna. Lemnul este foarte bine integrat, doar cat sa-i confere eleganta. In gura, vinul prezinta o concentratie surprinzatoare si are adancime; din nou cirese negre, capsuni. Finalul vine ca un tavalug, cu tanini fermi care-ti cuprind instant gura. Ca sa vezi, vinul asta mai are si potential de invechire bunicel. Inca 2-3 ani pus deoparte si cred ca veti avea surprize si mai placute. Exista o umbra de dulceata in post-gust, dar este naturala si nefortata.
In concluzie, un vin in stilul Lumii Noi dar care nu impinge limitele. Nu ai impresia ca bei un Shiraz, ca in cazul multor Pinot Noir-uri din California sau Noua Zeelanda. Din nou, o surpriza placuta, ca si in cazul celor doua cupaje albe din aceeasi gama single vineyard al celor de la Halewood. Si inca ceva. La Catina a impuscat 82 pct de la Vinul.ro si 87 pct de la Tom Cannavan.
La cealalata extrema s-a situat un Pinot Noir 2008 Vinul Cavalerului. Nu insist asupra lui pentru ca nu este mai nimic de spus. Chit ca mi-a placut mirosul initial de grajd si lana umeda (off, draga Burgundie!), disipat mai tarziu si transformat in nuante timide de cirese si capsuni, gustul a fost de-a dreptul flasc. Un soi de apa colorata cu arome vagi de vin. Si cam atat.
In episodul urmator, voi trage o fuga in Africa de Sud, asa ca stati pe aproape :)
Scurta Vineyard 2009 (Viognier & Tamaioasa) - Halewood
Pentru inceput, voi aminti despre un cupaj interesant si unic pe la noi: Viognier si Tamaioasa Romaneasca. Viognier este un soi aromat si expresiv, cu un potential urias daca este vinificat cum trebuie. In acest moment, cele mai de incredere exprimari ale sale le puteti gasi in zona Rhone-ului si in Argentina. Dar iata ca soiul in cauza a aterizat si la Dealu Mare. Si cu rezultate surprinzatoare, as putea spune. O descriere mai ampla a vinului din titlu puteti gasi si pe blog-ul lui George. Un nas demn de un Viognier autentic, cu arome de fructe exotice, flori, pere, dar in acelasi timp si de o eleganta aparte. Gustul este pe aceleasi coordonate, intens, plin, dominat de fructe exotice. Aciditatea este buna dar, pentru gustul meu, se putea si mai bine. Final mediu spre lung, destul de persistent. George a amintit faptul ca acest cupaj i-a amintit foarte mult de Feteasca Regala. Este aceeasi impresie pe care mi-a lasat-o vinul la momentul respectiv si chiar mi-am exprimat gandurile in acest sens, catre companionii mei de la masa. Dar cu o completare: daca Feteasca noastra s-ar vinifica intr-un asemenea mod, atunci putem spune ca suntem pe drumul cel bun.
La sfarsit, m-am declarat placut surprins de acest interesant si reusit cupaj. Vorba lui George: chiar se misca ceva la Halewood si asta nu poate decat sa ne bucure. 21 Lei/sticla, daca achizitionati vinul de la crama. Un pret foarte corect, pentru un vin care ofera chiar ceva mai mult.
Ramaneti in zona pentru ca vor urma si alte surprize :)
P.S. Pentru a nu mai aloca un post suplimentar, voi spune si cateva cuvinte despre cupajul de Viognier si Chardonnay (2008), din aceeasi gama si acelasi areal: Scurta.
La Cetate Cabernet Sauvignon 2008 - Crama Oprisor (Romania)
La sfarsit, problema acestui vin nu a fost calitatea, ci stilul. Culoare clara, rubinie, nu din cale afara de intunecata (ceea ce e semn bun pentru mine). Primul atac olfactiv este intens, domina fructele de padure, visinele confiate si putin lemn. Dupa vreo 2 ore de respirat si-au facut aparitia si cateva note subtile de piele. In gura, vinul este rotund si invaluie placut simturile. Din nou, visine supra-coapte si lemn. Aciditate sustinuta si final mediu, putin dulceag, doar o idee condimentat. Taninii sunt fini, parca prea fini pentru un Cabernet, de la care astept, de obicei, o structura ceva mai barbateasca.
Nu ma intelegeti gresit, vinul este foarte bine facut, echilibrat si sexy. Se adreseaza in mod clar unei audiente mai largi, il are pe acel vino-ncoa, prinde imediat. Tocmai acest aspect nu m-a incantat. Este un vin cam prea modern pentru mine, cu acea concentratie de fructe dusa putin peste limita. De exemplu, prima impresie cand am dus paharul la nas a fost ca miros un Malbec argentinian sau un Cabernet californian. De aceea prefer vinurile ceva mai retinute, am impresia ca atunci miros si gust ceea ce ofera cu adevarat strugurele. Asta e, nu sunt un fan al acelor vinuri care imping strugurele spre limita doar pentru a potenta paleta aromatica. Din nou, am simtit ca, dupa 2 pahare, vinul a inceput sa devina obositor pentru papilele mele. Pentru amatorii acestui stil, Cabernet-ul de la Oprisor va fi o alegere perfecta. Pentru mine insa, ramane doar un vin bine facut si corect pentru categoria din care face parte. Nimic mai mult. Poate un strop de complexitate l-ar fi facut ceva mai interesant...
Easy by Enira 2008 - Bessa Valley (Bulgaria)
Imediat dupa deschidere, vinul a fost foarte placut ca prezenta generala. Nas putin condimentat, note de tomate si fructe rosii, dar si alcool cat cuprinde. Atacul a fost elegant, usor, discret, lasand o senzatie placuta in gura. Dupa vreo jumatate de ora de respirat si frapat, vinul a virat intr-o directie cel putin ciudata. A devenit ceva mai intunecat (destul de logic in context), nasul mi-a amintit de un australian mai ieftinut, dominat de o senzatie de dulceata de fructe si lemn. Atacul a fost ceva mai salbatic de data asta, din nou fructe confiate, ceva tanini si o aciditate puternica. Din pacate, toate aceste elemente cam care-incotro. Alcool-ul a ramas extrem de prezent, oferind o senzatie greu suportabila papilelor mele. Efectiv, 2 pahare de asa ceva iti pun capac si te mai si pricopsesti cu o durere de cap sanatoasa spre dimineata. Exact cum am patit eu.
Face banii la care il puteti gasi prin Ruse (aprox. 20 lei), dar in nici un caz pretul la care il puteti impusca la noi - 50 de lei. Pentru a face o comparatie, as bea la orice ora un Belleruche de la Chapoutier (30 de lei), un vin modern dar echilibrat si al carui fix acelasi nivel de alcool (14,5%), nu deranjeaza defel. Ba din contra, este atat de bine stapanit ca te uiti de cateva ori pe eticheta sa te convingi ca ai citit cum trebuie.
In concluzie, un vin deloc "easy", mai ales in a doua parte a evolutiei sale, fara defecte majore, dar supraevaluat si replicabil la niveluri de pret mai mici.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
