Vina Tondonia Blanco 1984 - Lopez de Heredia (Spania)

Deja este clar ca am dezvoltat o obsesie cu acest producator si ale sale vinuri mirobolante. Cu cat incerc mai multe vinuri de la Heredia, cu atat realizez ca traim vremuri in care originalitatea este o pasare rara. Iar atunci cand te lovesti de un exemplar pe care nu stii de unde sa-l apuci, ai doua optiuni: fie il respingi pe loc, fie te lasi purtat de senzatia de noutate si imbratisezi neconditionat acel "altceva", dupa care poate tanjesti de multa vreme. Ambele reactii sunt normale si tin mai mult de natura umana decat de calitatile propriu-zise ale lichidului. Cert este ca, in aceasta lume a vinului, trebuie sa ai o minte cat mai deschisa, iar nevoia de a explora fara prejudecati ar trebui sa primeze in fata sentimentului  de "siguranta" atat de comod si reconfortant pentru instinctul de conservare al individului.

Lopez de Heredia nu face vinuri pentru toata lumea, la fel cum metodele sale ultra traditionale se detaseaza complet de schema binecunoscuta azi: vinuri moderne si accesibile imediat, lansate cat mai rapid pe piata si strategii agresive de marketing. Totul pentru a vinde cat mai mult si intr-un timp cat mai scurt. Trebuie sa mai precizez ca acest Vina Tondonia Blanco este, de fapt, o varianta entry level in gama respectiva si ca 1984 a fost o recolta de slaba calitate in Rioja, ba chiar mediocra. Si sa nu uitam ca aceste vinuri sunt facute intentionat intr-un stil usor oxidativ, ce aminteste de Jerez. Ce a rezultat?

Culoare galben-auriu intens si stralucitor. Nasul este foarte intrigant, asa cum ma si asteptam, de altfel. Debuteaza cu note oxidative, care amintesc de un cognac fin, nuci arse si miere. Dar, odata ce aerul isi face treaba, din pahar incep sa iasa la suprafata aluzii de fructe uscate si confiate (caisa este vioara intai), ananas si citrice. La un moment dat, apar meteoric si senzatii de hidrocarburi, dar foarte fade si inlocuite imediat de note florale. Cata complexitate pentru un entry level; acesta este genul de vin care te face sa duci mereu si mereu paharul la nas. Gustativ, avem un atac initial in forta, vinul oferind o senzatie aproape vascoasa in mijloc. Fructele uscate isi fac simtita din nou prezenta, concentratia aromelor este ireala (ca si in cazul rose-urilor); dar, spre final, vinul vireaza in cu totul alta directie, una dominata de prospetime si note citrice care vin in valuri. Aciditatea este si ea ireala pentru un alb cu 29 de ani la bord, iar finalul este marcat de nuante de coaja rasa de lamaie si senzatii usor condimentate. Post gust extrem de lung si persistent.

As putea vorbi mai mult despre acest vin, dar prefer sa ma opresc aici. Este pacat ca nu avem parte mai des de astfel de exemplare, venite parca din alta dimensiune.