Am un deosebit respect pentru Aurelia Visinescu. Sunt inca un fan al vinurilor sale din perioada Halewood, cu toate ca nu prea agreez stilul noilor sale creatii, sub marca proprie. Astfel ca am fost oarecum mirat de unele raspunsuri oferite in cadrul unui interviu, pe care-l puteti citi aici. Multumiri lui Dan, cel care a scos la lumina interviul cu pricina. Nu am sa iau la puricat fiecare raspuns al D-nei Visinescu, dar doresc sa fiu carcotas cu unele aspecte ridicate in raspunsurile sale. Sa purcedem...
"Se cere din ce în ce mai mult vin, cel puţin la noi, anul acesta ne
dublăm exporturile faţă de 2011. Sunt preţuri competitive, noi nu vindem
ieftin, pentru că nu suntem un producător de vinuri ieftine. Pe de altă
parte ştiu că suntem foarte competitivi şi că oferim un raport
preţ-calitate foarte bun.".
Cred ca Dan este foarte interesat de acest pasaj, asa ca ii las placerea unei viitoare postari pe aceasta tema :) Eu doar am zambit strengareste, gandurile mele incercand disperate sa razbata spre lumina salvatoare, zecile de intrebari pe marginea competitivitatii vinurilor romanesti negasindu-si vreun raspuns concret. Asta e, sper ca Dan sa le gaseasca.
Dar pasajul care ma intereseaza in mod special este urmatorul: "Este un an de criză, iar producţia este mai mică decât cererea. În
Europa s-a intrat în 2012 cu stocuri minime, ceea ce face ca foarte
mulţi potenţiali importatori şi reţele de magazine să se uite spre
România."
In primul rand, mi s-a acrit de-a dreptul de infamul termen atat de iubit de toti in vremurile tulburi pe care le traim: criza. Cum scade vreo productie in orice domeniu, gata, e criza. Toata lumea e in alerta, sinucideri in masa, totul in numele crizei. Dupa ani de zile de productie masiva la nivel european si mondial, vine un an mai prost si toti incep sa tremure din toate incheieturile. Eu va propun sa treceti peste aceste convulsii si sa va inchideti toate cramele. E mai simplu.
Oare chiar sa fie productia mai mica decat cererea? La ce nivel vorbim? Local? Ma cam indoiesc, se importa zeci de mii de litri de vin vrac din afara. Deci cererea poate fi acoperita, iar productie se pare ca exista destula in afara. La nivel european? Si aici am foarte mari dubii, dupa ani la rand in care productia de vin a fost cel putin constanta si maricica. In plus, sunt destule stocuri nevandute de peste tot. Numai daca dau exemplul Bordeaux 2007 sau 2008, deja vad cum stau rafturile pline prin magazinele strainilor. Aaaa, daca vorbim de regiuni ca Burgundia sau alte micro-climate de genul asta, atunci da: productia e mai mica decat cererea. Dar aici lucrurile stau asa de cand lumea. Chiar asa, sa se ceara vinul intr-o veselie si nu mai poate fi acoperita cererea? In Franta, consumul de vin scade de la an la an. In State, se pare ca berea artizanala revine puternic la putere, vinul trecand pe locul secund. Sa fie China si piata asiatica raspunsul? Imi vine greu sa cred ca acolo se bea vin in draci, incat producatorii mondiali nu mai stiu de unde sa scoata marfa. A mai ramas nivelul mondial. Ehee, pai daca bagam in ecuatie si Lumea Noua, iar ne da cu virgula. Australia, de exemplu, se confrunta cu supra productie de vreo 3-4 ani incoace. Toti sunt disperati ca stau cu stocurile blocate, cererea fiind chiar prea mica pentru cat vin produc. Nu mai stiu nici ei pe ce piete sa mai intre pentru a scapa de surplus, iar problema preturilor devine una periculoasa in acest caz, multi producatori de aici riscand sa piarda foarte mult. Mai degraba spre o astfel de piata s-ar indrepta unii importatori sau magazine deoarece, in viziunea mea, Romania nu este competitiva daca o luam la bani marunti. Sau poate este si nu stim noi. De fapt, atata vreme cat nu avem habar la ce preturi pleaca multe vinuri romanesti pe pietele externe, este posibil sa avem o impresie gresita despre cat de competitive sunt acestea.
Se prea poate sa ma insel cu aceste concluzii. Dar istoria imi confirma ca astfel de "crize" in lumea vinului au mai fost, cel mai recent in 1992. Nu mai spun de anii '70. A ramas cineva fara stocuri? Nu. A tipat lumea "criza!"? Nu. S-au dat toti de ceasul mortii? Nu. Viata a continuat, tocmai pentru ca sunt de parare ca cererea de vin NU depaseste productia la nivel global. Repet, nu iau in calcul goana dupa trofee de mii de euro/sticla, acolo e alta mancare de peste.
In schimb, imi miroase a altceva tot acest tam-tam pe marginea "crizei" din lumea vinului: o scuza perfecta pentru a mari preturile, prin nasterea unei probleme artificiale, fara prea mari baze in realitatea inconjuratoare. Hai noroc si voie buna, ca de preturi marite nu vom duce lipsa!
Toamnă gri-albastră
Acum 6 zile
5 comentarii:
Buna Ciprian,
anul trecut s-au importat in RO circa 100 milioane de litri de vin. Cam 20% din consum. Cu pret mediu de 50 eurocenti/L. Cea mai mare pondere in importuri au avut-o vinurile din Spania (62 mil L cu pret mediu de 32 eurocenti/L). Acest lucru e important in RO, pt ca tot acest vin s-a vandut in piata ca fiind "romanesc".
Productia din 2012 este mai mica, si la noi si in Europa. Se pare ca doar Americile stau ceva mai bine si se si pregatesc sa umple golurile pe care le vor lasa competitorii europeni.
http://www.sfgate.com/business/bloomberg/article/World-Wine-Shortage-of-1-3-Billion-Bottles-Seen-3961682.php
Pe de alta parte exista cresteri in cererea din tarile BRIC. Mici, dar semnificative in termeni de volume.
Este primul an, dupa multa vreme in care apar cereri de export catre UE.
Alina, asa este dar: productia este chiar atat de mica in raport cu cererea? Eu nu cred, la nici un nivel.
Bun articol!!! Totusi anul trecut cand a fost o productie record de struguri si vin cam 6.5 mil hectolitrii, ati auzit vreun producator de la noi sa iasa pe piata si sa spuna ca ieftinesc vinul? Nu, nicivorba..am fost aburiti la fel ca din "profitul actual se vor acoperi pierderile din anii trecuti", ca e "cerere mare la export" (?!) - in romania nu se poate vb deocamdata de export la ce valori imense de import ptr acoperirea necesarului intern. (romanii consuma cam 95% din ceea ce produc, caz unic in lume, lucru bun ptr producatori si nefast ptr vinul romanesc ce nu mai apuca sa fie cunoscut prin lume). Anul trecut stiu ca am depasit usor Portugalia, dar este pacat la potentialul romaniei ca nu se poate acoperii necesarul intern plus export. Eu sincer nu cred ca o sa fie o cerere asa mare, dar cu siguranta producatorii incearca piata si probabil vor scumpi, iar la anul in luna Mai cand vor debuta caldurile si berea va fi pe val, se vor trezi cu magaziile pline si sa vezi atunci "oferte" in supermarket gen de la 45 de lei la 15 lei sticla cum am mai vazut de altfel...
Cristian, multam pt comentariu si pt aprecieri! In rest, nici eu n-o puteam spune mai bine :)
Nu e probabil ca se vor scumpi, sigur se vor scumpi, deja s-a anuntat...
Trimiteți un comentariu