Furtuna in Burgundia...cu parfum chinezesc

joi, 30 august 2012

Dintr-o lipsa crasa de inspiratie si care ma toaca marunt in ultima vreme, am decis sa va mai prezint o situatie interesanta "furata" de pe Decanter. Ok, recunosc, mai este un motiv: m-am cam plictisit sa deschid discutii despre industria autohtona de profil si sa bat apa-n piua fara folos. Povestile altora mi se par mai interesante.

Povestea incepe in circumstante des intalnite de ceva vreme incoace: un chinez cu buzunarele doldora de bani a cumparat o noua proprietate in Franta. Mai exact, in Burgundia. Chateau de Gevrey Chmbertin se numeste ea (adica proprietatea in cauza) si include 2 ha de vie, cu mici portiuni Grand Cru si Premier Cru, restul intrand sub apelatiunea generica Gevrey Chambertin. Noul proprietar este Louis Ng, un mare mahar chinez, printre altele si unuldintre cei mai importanti colectionari de vinuri din Asia.

Persona non grata - Louis Ng

Ei si ce, veti spune. E la moda ca asiaticii sa invadeze chateau-rile frantuzesti, cumparand in draci zeci de ha de vie, mai ales in Bordeaux. Adevarat, dar in acest caz altceva a starnit furtuna, si anume reactia furioasa si fara precedent a celor din zona. Se pare ca Ng a platit numai putin de 8 milioane de euro, aproape dublu fata de cat era cotata proprietatea. Cuvintele grele la adresa lui nu au intarzia sa apara. A fost acuzat ca distruge patrimoniul francez, ca da peste cap sistemul vechi de sute de ani al tranzactiilor cu terenuri si ca deschide poarta unui val de proprietari straini in zona.

Cel mai vehement dintre detractori a fost Jean-Michel Guillon, presedintele uniunii producatorilor din Gevrey Chmbertin: "Patrimoniul nostru zboara pe fereastra. Cum s-ar simti un chinez daca un investitor francez ar cumpara 10m sau 50m din Marele Zid? " Printre altele, Guillon a condus un sindicat care a esuat in tentativa lui de a cumpara proprietatea cu circa 5 mil. de euro. Tot el a mentionat ca principala sa obiectie este ca un val de investitori straini va provoca o crestere necontrolata a taxelor de mostenire, facand astfel si mai dificil demersul proprietarilor de a transfera bunurile copiilor mostenitori.

Au aparut si declaratii din tabara care considera ca intreaga poveste este exagerata. Un importator nenumit a spus: "Nimeni n-a auzit de acest chateau dar, dintr-o data, toti il considera un simbol national. E o furtuna intr-o ceasca de ceai."

Ng, cel care nu a dat vreodata un interviu la viata lui, s-a simtit nevoit sa ii linisteasca pe francezi, declarand ca scopul sau este sa readuca proprietatea pe culmile gloriei de odinioara si spera ca, in timp, vecinii sai vor aprecia pasiunea sa sincera pentru vin. Afaceristul chinez deja a cerut ajutorul lui Eric Rousseau, vinificatorul celebrului domeniu Armand Rousseau.

Greu de spus ce o sa iasa pana la urma. Episodul de fata imi aminteste de cunoscuta poveste in care Aime Guibert s-a pus de-a curmezisul colosului Mondavi, cand acesta a incerct sa puna bazele unui mare proiect in Languedoc. Cu francezii nu-i de joaca la astfel de faze. Sunt degraba varsatorii de furie si pasiune dezlantuita cand vine vorba de traditii si conservarea acestora. Or mai fi si alte motive ascunse, n-am de unde sa stiu. Poate exagereaza in astfel de reactii, dar ei stiu mult mai bine cum sta treaba in zona si care sunt problemele ce i-ar putea afecta pe viitor.

Oare cand or cumpara chinezii si unul dintre colosii industriei autohtone de vin? Atunci sa te tii bine :D

Marul discordiei - Chateau de Gevrey Chmbertin


5 comentarii:

Dan spunea...

In Burgundy chestia asta cu patriotismul si nu ne vindem tara se manifesta mai plenar decat in Bordeaux, unde lumea e mai dupa bani si finante si unde chinezii cumpara intr-o veselie, spre veselia proprietarilor. In Burgundia, proprietatile sunt mai faramitate, trasnmise din generatii in generatii; proprietarii sunt mai "tarani" (in sensul bun, semanatorist al cuvantului )adica mai legati de pamant si traditii si de aici sar scantei.
Aia cu Aimee Guibert a fost in primul rand de show si business, el nevand treaba cu traditia zonei si fiind venit de la Paris parca, fiind un fost productor de manusi scos de pe piata de globalizare. Omului i-a fost frica ca o pateste din nou si cum are carisma si se pricepe la scandal l-a facut praf pe Mondavi..:)) Ca sa vina Depardieu dupaia..:)
Eu astept un protest la poarta Cotnari cu Guta si Cornelia si Lupu Rednic daca simte careva aer de chinez in zona..:)))

Ciprian spunea...

Despre Guibert nu imi dau cu parerea decat asupra vinurilor sale. Care au fost advaratele motive cu Mondavi, e treaba lor :) Poate nu a vea legatura cu traditia zonei, dar Daumas Gassac a devenit intre timp un simbol al regiunii, cel mai cunoscut probabil. Vinurile sale chiar isi merita reputatia. In Burgundia e complicata situatia, ei se si bat de nush cand sa intre in patrimoniul UNESCO. Chiar Aubert de Villaine este locomotiva in zona. Eu ii inteleg pana la urma. Ei stiu cel mai bine problemele de acolo, dupa cum am si spus...

newyorkescu spunea...

nu inteleg de ce sunt suparati pe chinez si nu pe cel/cei care au vandut proprietatea...mai zilele trecute a cumparat alt distins domn chinez o proprietate in Entre Deux Mers, vad ca acolo nu s-a revoltat nimeni...eu nu vad nimic rau in asta...legile franceze sunt f stricte in ceea ce priveste calitatea, iar chinezii vor fi obligati sa le respecte

Ciprian spunea...

@newyorkescu, proprietatea aia din Entre Deux Mers a fost vanduta din cauza lipsei de interes a mostenitorilor din familia respectiva (2 fete care au spus pas). Oricum in Bdx nu e problema vanzarea catre chinezi. In Burgundia treaba e tricky, acolo-i alta lume, alta filozofie, alte traditii. Si eu cred ca adevarata problema e precedentul care va duce la majorarea taxelor de mostenire. Acolo e chichita cea mare, treaba e mult mai complicata decat pare

Dan spunea...

O da, bineinteles vinurile sunt de-a dreptul memorabile..mosul este insa hatru rau si cu marketing-ul..:)) Si-a facut o imafgine super cu scandalul respectiv. E studiu de caz in cartile de marketing acum..:)

Trimiteți un comentariu

Copyright © 2010 Vinul si Pasiunea | Layout by Atomic Website Templates | Distributed by: best minimal blogger theme free blog template html codes | best vpn galaxy s2 best vpn l2tp