Cum in ultima vreme m-am delectat cu o serie superba de vinuri mature, nu ma pot abtine sa nu ma gandesc la diferenta enorma dintre aceste exemple si vinurile "realizate" in zilele noastre. Pe zi ce trece si odata cu fiecare vin matur degustat, ma incearca un sentiment puternic de atasament fata de aceste lichide din alte vremuri. Trebuie sa recunoastem ca, de vreo 15-20 de ani incoace, stilul de vinificatie s-a modificat radical in multe regiuni viticole ale lumii, chiar si in zone traditionale din Lumea Veche (Rioja, Bordeaux sau Brunello). Bineinteles, exista si exceptii dar, daca sunteti fani ai stilului traditional, trebuie sa sapati adanc dupa ele. Sunt de acord ca si schimbarea climei a avut un impact asupra vinului modern dar, de cele mai multe ori, avem de-a face cu o actiune "voita" in aceasta directie. Fie ca vorbim de ce se intampla in vie si in crama, sau fie ca ajungem la spinoasa problema a vanatorii de puncte Parker.
Deci, pentru a-mi exprima sentimentul de plictis acut provocat de multe "bombe" moderne, iata o serie de reguli pentru ca acestea sa aiba succes garantat - atat la critici, cat si la consumatori:
1. Culoare cat mai intunecata, uneori chiar neagra de-a dreptul. Vinurile de genul asta pur si simplu ma sperie. Apropos, stiati ca exista un aditiv folosit in industria alimentara si denumit "Mega Purple" ? Ghiciti, va rog, pentru ce este folosit. Exact, pentru a intensifica atat culoarea, dar si mirosul sau gustul. Un studiu recent a aratat ca acest aditiv este folosit, in proportie de 20%, in industria vinului.
2. Fruct, fruct si iar fruct. In cantitati industriale si cat mai copt, daca se poate. De cele mai multe ori supra-copt, dar ce mai conteaza? Cand duci paharul la nas, trebuie sa fii invadat de arome, acestea trebuie sa te loveasca ca un pumn in plex. Impact reusit, succes garantat, mai ales in degustarile in orb sau in cadrul concursurilor de profil. Ce ma amuza e faptul ca multi confunda abundenta aromelor de fruct cu nivelul de complexitate al vinului.
3. Nivel de alcool cat mai ridicat. Aceasta problema a fost atacata de multi comentatori din domeniu si s-au tras destule de alarma in acest sens. Ehh, prea putin interesant. Astazi, daca nu faci un vin de cel putin 13,5% alc., toti se uita stramb la tine. Am citit si auzit opinii de genul ca un nivel mai mare de alcool ajuta vinul sa reziste mai mult in timp. Permiteti-mi sa ma amuz putin. Din nou. Sunt curios ce parere au despre asta un vechi Riesling german de 8-9% alc sau un Bordeaux matur de 11-12% alc, aflate in forma maxima si acum. Dar cu aciditatea si taninii cum ramane? Deh, simple detalii...Pentru unii ciuma, pentru mine muma.
4. Vinul modern trebuie sa fie cat mai "greu", extractiv, sa apese cat mai tare pe bietele papile gustative, sa fie cat mai glicerinos. Normal, aromele trebuiesc potentate la maximum. De altfel, asta e si o modalitate foarte ingenioasa de a ascunde eventualele defecte. S-a ajuns pana la situatia in care unii reproseaza lipsa de corpolenta in cazul unui Pinot Noir sau Gamay de Beaujolais. Sa acuzi astfel de vinuri ca sunt ceva mai "light" este, pe cat de amuzant, pe atat de penibil. Cuvantul de ordine acum este "subtire", vremea lui "fin" sau "elegant" s-a pierdut demult in negura.
Recunosc faptul ca vinul a castigat dramatic in calitate, in ultimii 10-15 ani. Acum depinde si ce intelegem prin calitate. As spune, ma degraba, ca s-au eliminat multe defecte din trecut. In schimb, acest produs s-a uniformizat, s-a globalizat pana intr-un punct in care exista riscul sa-si piarda identitatea si unicitatea in panteonul bauturilor de tot felul. Din pacate, acest virus a cuprins si multi producatori autohtoni. Am baut multe vinuri romanesti in ultima vreme si ceea ce pot spune e ca multe se pierd in mediocritate. Culmea, nu poti spune ca nu sunt calitative, doar ca nu au macar un strop de personalitate. Exceptiile sunt foarte putine, iar de multe ori preturile sunt prohibitive in acest caz. Raportat la ce poti gasi in alte regiuni al lumii, bineinteles.
Chiar nu imi doresc ca vinul sa devina un soi de Coca-Cola cu infuzie de alcool.
Concursul de vinuri spumante romanesti 2024 si doua-trei panseuri
Acum 3 săptămâni
1 comentarii:
Foarte frumos spus!
Multumim!
Trimiteți un comentariu