James Suckling este tata lor. Sau nu?

In ultima vreme, diversi bloggeri internationali au semnalat ridicolul in care James Suckling pare sa se adanceasca din ce in ce mai mult. Dupa cum probabil unii dintre voi stiu deja, Suckling a parasit de ceva timp corabia Wine Spectator, si s-a orientat catre o cariera solo. Si-a deschis un site propriu si continua sa arunce cu 90 de puncte in stanga si in dreapta. Problema nu este neaparat sistemul, ci modul extrem de lejer in care acorda aceste puncte.

Un nou scandal a fost provocat de articolul publicat de Suckling in ultimul numar Decanter. O analiza a acestuia o puteti citi aici. Articolul in cauza face referire la caderea in dizgratie a SuperToscanelor (stiti voi, Sassicaia, Tignanello, etc). Concluzia multora este ca ceea ce face Suckling este departe de a fi jurnalism de profil, ci mai mult un soi de publicitate ieftina. De ce? Pai sunt cateva "coincidente" care intriga. Articolul apare chiar inainte de organizarea de catre Suckling a unei mari degustari a vinurilor de Toscana - Divino Tuscany. Mai toti producatorii care isi dau cu parerea sunt, bineinteles, sponsori ai evenimentului. Unele surse sustin ca fiecare producator care a dorit sa participe la eveniment, a trebuit sa "contribuie" cu banala suma de 10.000 Euro!! In plus, consumatorii, in ai caror avocati se tot erijeaza indivizi ca Parker sau Suckling, vor trebui sa scoata din buzunare nu mai putin de 1.600 Euro pentru aceasta degustare. Nu-i asa ca acum va ganditi serios cum sa scoateti doldora de banet din scriitura de vin?

Ma rog, e treaba rezidentului din Toscana cum intelege sa scoata bani din aceasta afacere. Pe mine m-a amuzat cumplit un video postat de el, si in care isi explica sistemul de notare al vinurilor. Sunt de acord cu ceilalti contestatari - Suckling ar trebui sa inceteze a mai aparea pe sticla, arata penibil. Parca am urmarit o emisiune de teleshopping. Apropos, sistemul de notare pe scara celor 100 de puncte este infailibil. Este o stiinta exacta, o aritmetica bine pusa la punct, fara fisuri. Yeah, right! Astfel de clipuri ma fac sa inteleg si mai bine de ce punctarea vinurilor, de o asemenea maniera, mi se pare o aiureala si o reducere absurda a vinului la o simpla cifra.

Mai jos va puteti delecta in compania "Marelui Zeu" al punctelor. Sunt 90,37 de puncte pentru asta!

Chateau Grand Mayne 1986 - St. Emilion GCC (Franta)

Un grand cru classe din St. Emilion, recunoscut de obicei ca un vin ce foarte rar dezamageste. Am riscat putin, mai ales datorita anului de recolta deloc grozav pentru St. Emilion si Pomerol. Dar cum putin masochism nu trebuie sa lipseasca din arsenalul unui iubitor de vinuri, m-am hotarat sa achizitionez aceasta sticla si datorita pretului destul de bun. Astfel, nu aveam mari asteptari de la ast vin, doar sa fie ceva ce pot bea cat de cat cu placere.

1986 s-a prezentat bine pana in momentul recoltei. Daca cei din Medoc au avut succes in acest an, cei din St. Emilion si Pomerol s-au confruntat in perioada respectiva cu o puternica furtuna ce a maturat o buna parte din podgorii. In consecinta, cele mai multe vinuri din aceste regiuni au avut un caracter diluat. Doar cei mai constiinciosi au facut o selectie la sange a fructului si au reusit sa scoata vinuri cat de cat calitative. Dupa ce am incercat acest Grand Mayne, se pare ca cei responsabili de proprietate au facut parte din ultima categorie.

Culoare: sanatoasa, rubiniu destul de intens, cu o pronuntata bordura caramizie.

Nas: ca la carte pentru un Bordeaux matur; usor volatil la inceput, cu nuante puternice de cedru, tutun aromat, coacaze, cirese negre. Dupa ce a prins putin aer la bord, au aparut tuse intense de boaba de cafea, piele si ciocolata amaruie.

Gust: aici, vinul s-a prezentat neasteptat de bine. Atac usor, elegant, dar cu o concentratie surprinzatoare a fructului, echilibrat foarte bine de o aciditate sustinuta si revigoranta. Taninii sunt complet integrati, iar finalul scurt spre mediu este dominat de cirese negre, visine si condimente. Post-gust fructat, destul de persistent. Cel mai nimerit termen pentru a descrie acest Grand Mayne ar fi "suculent".

Oricum, aceasta senzatie de prospetime nu a tinut decat vreo 2 ore. La momentul cand a ajuns George pe la mine, vinul deja intrase in declin, nasul fiind dominat de o senzatie cam exagerat de mentolata si afumata; gustul, desi in continuare elegant, a prezentat sustinute accente vegetale si finalul a devenit cam abrupt. Totusi, fructul era inca acolo, coacazele jucand rolul principal.

In concluzie, ma pot declara multumit. Pentru un vin alcatuit, in mare parte, din Merlot si care are aproape 25 de ani de viata, plus anul deloc reusit, Grand Mayne 1986 a fost o surpriza placuta. Ma intreb cum o fi o astfel de sticla dintr-un an cu adevarat bun...

Prospaturi - ep. 2

O noua serie de "batranei", proaspat aterizati la mine in stabiliment. Nu-mi mai ramane decat sa sper ca nu voi avea parte de prea multe dezamagiri :)

Chateau Sociando-Mallet 1999

Chateau Grand Mayne 1986

Chateau Haut-Bailly 1981

Joseph Drouhin - Nuits Saint Georges 1988

Chateau L'Euziere 2000 - mostra gratuita din partea comerciantului

A.A. Sbarato Giuseppe - Rubino Di Cantavenna 1991 (Italia)

Sunt 99% convins ca nici cei mai inflacarati fani ai vinurilor italiene, nu prea au auzit de acest D.O.C. Din informatiile pe care le-am gasit, se pare ca aceasta Cantavenna este o foarte mica regiune piemonteza, aflata prin zona Monferrato (provincia Alessandria). Rubino di Cantavenna este "creatia" unui oenolog italian, pe numele lui Giovanni Dalmasso. Este un cupaj dominat de soiul Barbera si cu participarea, in proportie mai mica, a altor 2 soiuri - Grignolino si Freisa.

Am primit cadou aceasta sticla, asa ca nu va pot spune exact cat costa. Bineinteles ca asteptarile nu erau marete. In final, s-a cam intamplat ceea ce banuiam dar, oricum, nu am avut parte de-un vin chiar de nebaut.

Culoare: avansata, rubiniu-deschis cu o bordura aproape maronie.

Nas: singurul aspect pozitiv al vinului; stafide, frunza de tutun, scortisoara, putina cireasa si destula piele. Tipic pentru un vin matur, dar oarecum neasteptat in acest caz.

Gust: aici, lucrurile sunt simple. Atac slab, subtire si cu un caracter diluat. Daca la multe exemple mature, atacul mai usor al acestora poate fi interpretat ca fiind elegant sau matasos, aici nu este cazul. Acest Rubino se prezinta aproape ca o linie dreapta. Aciditate dominanta si un val de acreala pe final. Daca ar fi sa-mi fortez imaginatia, as putea detecta ceva visina si cireasa in post-gust.

Din pacate, vinul se indreapta vertiginos catre lumea celor drepti si fara de griji. Este inca baubil, are un nas chiar interesant, dar cade lat la podea, la primul pumn mai sanatos incasat. Ca fapt divers, 1991 a fost un an extrem de slab in mai toata Europa. Deh, nu poti astepta minuni acum, taman de la un Rubino di Cantavenna...

"The Complete Bordeaux" a sosit si in Galati

Acum cateva zile, am devenit fericitul posesor al uneia dintre "bibliile" necesare oricarui maniac al vinurilor de Bordeaux. Este vorba de cartea lui Stephen Brook - "The Complete Bordeaux: The Wines, The Chateaux, The People".

Multumesc celor care s-au gandit la mine si mi-au facut aceasta surpriza neasteptata. Se stiu ei, nu-i nevoie sa-i aduc pe scena :)

Voi reveni, cat de curand, cu o recenzie a acestui mastodont de peste 700 de pagini care asteapta sa fie devorat, fila cu fila.

Soare Cabernet Sauvignon 2005 - Vinarte (Romania)

Stai si te intrebi cateodata cate cuvinte sunt necesare pentru a descrie un vin cu adevarat bun. Sa fiu scurt si la obiect sau sa povestesc pe indelete senzatiile pe care ti le ofera un astfel de exemplu? Cred ca intotdeauna am preferat prima varianta, deoarece prefer ca vinul respectiv sa-si spuna singur povestea, dupa ce a fost turnat in paharul lui x sau y.

Cat priveste acest Soare 2005, s-a tot scris despre el pe blog-uri sau alte site-uri de specialitate. Sunt complet de acord cu George, a carui "recenzie" o puteti savura aici. Cam aceleasi senzatii le-am incercat si eu. Inca o data, se demonstreaza faptul ca asemenea vinuri mai deosebite se exprima cel mai bine in intimitatea propriului barlog, unde ai timpul sau rabdarea necesara de a le diseca. Pentru ca, dragii mei, ast vin de care vorbim acum are nevoie de mult timp pentru a-si etala calitatile si complexitatile.

Destupat, tinut cam jumatate de ora in sticla si turnat. Culoare tipica, rubiniu-intens, dar nu va ganditi la ceva de genul californienelor. Dus paharul la nas si...mutenie totala. Hopa,  imi zic, asta-i o premiera pentru un vin autohton care imi trece pragul narilor. Agit paharul de zor si...nimic. Dar absolut nimic in nas. Ok, imi zic, sa trecem la planul B. Scot decantorul, transfer vinul in recipient si astept rabdator ca oxigenarea sa-si faca datoria. Dupa vreo 2 ore, torn din nou in pahar. Eiii, alta viata. Arome tipice de Cabernet, fructe de padure, putina vanilie, lemn perfect integrat, condimente aromate, dar si note vegetale plus ceva ciuperci. O exprimare clasica, nu va asteptati la ceva modern, pentru ca nu veti gasi asa ceva. Gustativ, vinul este bogat, elegant, din nou fructe rosii, tanini abundenti dar bine integrati, si o aciditate puternica care taie ca o lama prin papile. Ohoho, ce structura si ce surpriza placuta! Final mediu spre lung, post-gust dominat de condimente si cirese negre.

Cam astea au fost senzatiile create la inceput. Dar, ceea ce m-a surprins cu adevarat este caracterul cameleonic al vinului. Dupa ce se deschide, Soare evolueaza permanent in pahar. De fiecare data cand duci paharul la nas, simti altceva. Pentru ca, treptat, si-au mai facut aparitia si senzatii de piele, tutun aromat, alte note vegetale si leguminoase. Chiar si a doua zi, vinul s-a prezentat foarte bine, transformandu-se in ceva mai intunecat, mai grav, cernelos, dar fara acea senzatie de amareala care a devenit un soi de trademark la multe Cabernet-uri mioritice.

Un vin excelent, complex si cu destui ani de viata in fata sa. Fructul, taninii si aciditatea debordanta ii asigura o evolutie lina si tihnita, in continuare. Din punctul meu de vedere, nu a ajuns inca la apogeu, indiciu dat atat de incapatanarea lui de a sta "inchis" multa vreme, dar si de evolutia sa la pahar. Si, inca o data, nu pot sa nu ma gandesc la necesitatea de a incerca un astfel de vin, dupa ce au trecut cativa ani peste el. Ne bem vinurile de acest calibru mult prea devreme. Este doar o opinie proprie si personala. Dar destul cu vorbele, mai bine il incercati pe propria piele...

Burgundia: Maison Joseph Drouhin

Iata ca a venit si randul producatorilor din Burgundia sa fie adusi in lumina reflectoarelor. Imi voi indrepta atentia si catre aceasta regiune viticola de legenda, unde numele producatorului este esential in alegerea unui vin sau altul. Cei care imi citesc blog-ul (cati or mai fi si aceia), stiu ca in trecut am incercat sa ordonez, pe cat posibil, piesele acestui adevarat puzzle care este Burgundia. In ultimii ani s-au inregistrat progrese evidente in regiune, dar inca ne confruntam cu o inconstanta frustranta la nivel calitativ. La toate astea se mai adauga si preturile mari, si uite asa multi ocolesc cu gratie vinurile zonei respective. Este pacat, pentru ca, in cazul in care nimeresti un exemplu bun, Pinot Noir-ul produs aici poate fi cu adevarat minunat.

Dar sa lasam romantismele si sa trecem la prezentarea unuia dintre cele mai cunoscute nume din regiune - Drouhin. Nu de alta, dar puteti gasi destule vinuri ale acestuia, si prin diverse magazine autohtone de specialitate.


Scurta istorie

Maison Joseph Drouhin a fost fondata in anul de gratie 1880, atunci cand Joseph Drouhin a preluat controlul asupra afacerii. Filozofia acestuia a fost una in favoarea calitatii, si astfel au urmat investitiile in diverse podgorii, pentru a-si asigura un stoc de fruct de calitate. Prima lui achizitie a fost podgoria premier cru, Clos des Mouches, din Beaune. Afacerea a inflorit in anii urmatori, fiind preluata de fiul lui Joseph, Maurice Drouhin, iar mai apoi a trecut in mainile nepotului - Robert Drouhin, in 1957. Acesta a continuat politica de achizitii in zona, mai ales prin "alipirea" mai multor podgorii Grand Cru din Cote d'Or. De asemenea, a fost infiintat un domeniu destul de intins in Chablis, in anii '60. Dintre cele 63 de ha ale casei, mai mult de jumatate se afla in Chablis. Demn de mentionat este ca, incepand din 1988, familia Drouhin este prezenta si in Oregon (Willamette Valley), unde sunt cultivate nu mai putin de 85 ha de Chardonnay si Pinot Noir.

Robert Drouhin

 Robert s-a retras oficial in 2003, cu toate ca a ramas presedintele consiliului de administratie. Printre "miscarile" sale decisive se numara: renuntarea la ingrasamintele de natura chimica, nefiltrarea vinurilor in aproape toate cazurile. Dar, si mai interesant, Robert a fost unul dintre primii producatori din Franta care a desemnat o femeie, Laurence Jobard, sa preia postul de oenolog/vinificator al casei, in 1976. Robert are 4 copii. Frederic, cel mai tanar dintre ei, a fost desemnat presedinte al casei Drouhin, in 2003. Phillippe se ingrijeste de supervizarea podgoriilor. Laurent este implicat in activitatea de vanzari a firmei. Veronique este vinificatorul la Domaine Drouhin din Oregon.

"Clanul" Drouhin

Vinurile


Dupa cum va puteti da seama, exista un numar destul de mare de vinuri produse de Drouhin, dupa cum este cazul cu o astfel de casa in Burgundia. Vinificatia este una traditionala si care incurajeaza exprimarea fructului, in detrimentul lemnului. De altfel, multe dintre vinuri sunt maturate in butoaie vechi de stejar, cele noi nu prea avand ce cauta in peisaj. In consecinta, veti avea de-a face cu vinuri nemachiate si care reflecta foarte fidel originea lor.

Maison Drouhin este unul dintre numele din Burgundia, pe care te poti baza oricand, la orice nivel de clasificare. Multe dintre vinurile lor au un raport calitate-pret excelent. Chiar si cand vorbim de Grand Cru, preturile nu sunt din cale afara de exagerate, mai ales daca le comparam cu cele ale altor producatori. In special la capitolul albe, va puteti oricand baza pe un Chablis sau pe un Macon de calitate, la un pret decent.
In ceea ce ma priveste, astept o serie de exemple mature ale acestei case, asa ca voi reveni cat de curand cu impresii si despre cum astfel de vinuri fac fata la testul timpului.

Bordeaux 2010: verdictul "doctorului"

Pentru unii, campania Bordeaux en-primeur 2010 s-a incheiat. Deja au fost postate unele concluzii, iar la sfarsitul acestei luni este asteptat si guru Parker sa-si publice notele. Ca de obicei, una dintre cele mai "pamantene" pareri o puteti citi pe site-ul Winedoctor. Chris Kissack ramane unul dintre favoritii mei, atunci cand vine vorba de analiza vinurilor de Bordeaux. Concluziile sale sunt de o pertinenta rar intalnita printre jurnalistii de azi. De asemenea, pentru cei interesati de vinurile de Loire, Chris poate fi considerat, pe buna dreptate, o autoritate in domeniu.

Chris Kissack

Ca de obicei, marea intrebare este daca 2010 va fi inca o recolta a secolului, mileniului, etc. Chris isi exprima indoielile in acest sens si are destule motive sa o faca. Se pare ca au fost destule vinuri foarte reusite in acest an, mai ales cele in care Cab. Sauvignon-ul domina cupajul final. Cum era de asteptat, mai ales in St. Emilion sunt unele probleme cu vinuri ultra-extractive, doar suspectii obisnuiti reusind sa creeze exemple echilibrate si demne de a primi o judecata dreapta. Daca un an cu adevarat superb este acela in care Mama Natura iti pune aproape totul pe tava, 2010 este departe de a se inscrie in aceste coordonate. A fost un an extrem de secetos, cu toate ca nu neaparat din cauza temperaturilor extreme. La inceputul sezonului, vremea a fost schimbatoare, ceea ce a dus la o inflorire neregulata. Noptile au fost ceva mai racoroase decat de obicei, mai ales in luna August. In concluzie, in 2010 cele mai multe vinuri sunt rezultatul deciziilor luate atat in vie, cat si in crama. Nu au fost vinuri cu interventie umana minimala, ci dimpotriva. Totul a trebuit sa fie supravegheat indeaproape, pentru ca produsul final sa ia forma dorita. Deci, probleme au fost destule chiar daca multe vinuri s-au dovedit a fi deja excelente. Dar o recolta a secolului? Sa fim seriosi, doar cei cuprinsi de un entuziasm exagerat si suspect, vor putea declara asa ceva.

Jancis Robinson's Wine Course, Ep 7: Pinot Noir

Sunt doar primele 8 minute dintr-un episod mai lung, dar destul pentru a intelege mai bine filozofia unei legende din Burgundia...Henri Jayer

Prince Mircea 2008 - Vinarte (Romania)

Bineinteles, este vorba de un Merlot si cred ca sunt putini cei care nu au auzit de acest vin. Unii il denumesc "micul print" pentru ca, inevitabil, te duce cu gandul la "The Big Boy" Prince Matei.

Culoare: destul de extractiva, rubiniu-inchis, intens.

Nas: afumat si fructuos, dar in limitele bunului simt. Se pot simti note de prune, visine bine coapte, cirese negre si alte fructe de padure, tipice pentru un Merlot. Se mai strecoara si niscaiva condimente.

Gust: intens, domina  fructele de padure proaspete, aciditate foarte buna si tanini abundenti, dar bine slefuiti. Final mediu si post-gust marcat de visine, cirese si putin piper. Interesant este ca, initial, vinul mi s-a parut a fi degraba trecatoriu peste papilele mele. Dar, dupa vreo jumatate de ora de respirat, acesta a castigat evident in exprimare; mijlocul a devenit mai solid, iar pe final au aparut si note cerneloase interesante.

Un vin bine structurat, usor de inteles, cu un strop de complexitate in dreptul sau. De asemenea, m-a surprins cat de bine sunt integrate alcool-ul si lemnul. Dar, atentie, trebuie musai aerat minim jumatate de ora. Altfel, riscati sa-l judecati gresit. In plus, are si potential de invechire pe termen scurt-mediu.

Si inca ceva: se pare ca, pana la urma, 2008 este "acel" an excelent pentru vinurile noastre; mult-trambitatul 2007 cred ca a suferit de un puseu publicitar cam lipsit de baze solide. Parerea mea.

Mostra primita de la producator, cred ca in jur de 35 Lei in magazine.

Bordeaux 2010: primele reactii

Mi-am pierdut interesul cu privire la ceea ce se intampla in Bordeaux de cativa ani incoace. Totul a devenit un soi de hora in care criticii, jurnalistii si comerciantii joaca pe ritmurile impuse de proprietarii din ce in ce mai lacomi. Deja stim care vor fi vinurile punctate din greu, ne asteptam la preturi de pornire care sfideaza bunul simt si, cel mai probabil, ne astepata inca un an de exceptie, inca o recolta a secolului, etc. Cu toate acestea, voi incerca sa va tin la curent, pe cat posibil, cu desfasurarea campaniei en-primeur 2010. Nu prea ma pot abtine, macar mai am si eu ce comenta.

Nici bine nu a inceput campania 2010, ca reactiile deja sunt dintre cele mai exaltante. Se pare ca a fost un an destul de secetos si care a favorizat din cale afara Cabernet-ul, atat Sauvignon cat si Franc. Cu toate ca multi au recunoscut deja ca Merlot-ul are mari probleme anul acesta, prin nivelul urias de alcool acumulat, nu cred ca acest aspect va impiedica presa sa descrie 2010 ca fiind unul exceptional.

De exemplu, iata ce a declarat Steven Spurrier pentru Decanter: "Daca vinurile din 2009 au fost exuberante si bogate, cele din 2010 sunt expresive si solide. Nu este nici o problema cu nivelul de alcool sau de coacere. Nu am simtit taninii mai deloc." Cu toate ca a degustat pana acum doar Sauternes, Barsac plus cateva vinuri Bordeaux Superieur si Haut-Medoc, Spurrier deja descrie anul ca fiind unul "clasic". Recunosc faptul ca am ramas putin perplex la declaratia lui Steven, mai ales la sfarsitul acesteia. Deci, un an din Bordeaux in care taninii nu se simt defel, a ajuns sa fie declarat unul clasic. Trist, D-le Spurrier, trist de tot...

Cateva reguli de baza pentru ca un vin modern sa aiba succes

Cum in ultima vreme m-am delectat cu o serie superba de vinuri mature, nu ma pot abtine sa nu ma gandesc la diferenta enorma dintre aceste exemple si vinurile "realizate" in zilele noastre. Pe zi ce trece si odata cu fiecare vin matur degustat, ma incearca un sentiment puternic de atasament fata de aceste lichide din alte vremuri. Trebuie sa recunoastem ca, de vreo 15-20 de ani incoace, stilul de vinificatie s-a modificat radical in multe regiuni viticole ale lumii, chiar si in zone traditionale din Lumea Veche (Rioja, Bordeaux sau Brunello). Bineinteles, exista si exceptii dar, daca sunteti fani ai stilului traditional, trebuie sa sapati adanc dupa ele. Sunt de acord ca si schimbarea climei a avut un impact asupra vinului modern dar, de cele mai multe ori, avem de-a face cu o actiune "voita" in aceasta directie. Fie ca vorbim de ce se intampla in vie si in crama, sau fie ca ajungem la spinoasa problema a vanatorii de puncte Parker.

Deci, pentru a-mi exprima sentimentul de plictis acut provocat de multe "bombe" moderne, iata o serie de reguli pentru ca acestea sa aiba succes garantat - atat la critici, cat si la consumatori:

1. Culoare cat mai intunecata, uneori chiar neagra de-a dreptul. Vinurile de genul asta pur si simplu ma sperie. Apropos, stiati ca exista un aditiv folosit in industria alimentara si denumit "Mega Purple" ? Ghiciti, va rog, pentru ce este folosit. Exact, pentru a intensifica atat culoarea, dar si mirosul sau gustul. Un studiu recent a aratat ca acest aditiv este folosit, in proportie de 20%, in industria vinului.

2. Fruct, fruct si iar fruct. In cantitati industriale si cat mai copt, daca se poate. De cele mai multe ori supra-copt, dar ce mai conteaza? Cand duci paharul la nas, trebuie sa fii invadat de arome, acestea trebuie sa te loveasca ca un pumn in plex. Impact reusit, succes garantat, mai ales in degustarile in orb sau in cadrul concursurilor de profil. Ce ma amuza e faptul ca multi confunda abundenta aromelor de fruct cu nivelul de complexitate al vinului.

3. Nivel de alcool cat mai ridicat. Aceasta problema a fost atacata de multi comentatori din domeniu si s-au tras destule de alarma in acest sens. Ehh, prea putin interesant. Astazi, daca nu faci un vin de cel putin 13,5% alc., toti se uita stramb la tine. Am citit si auzit opinii de genul ca un nivel mai mare de alcool ajuta vinul sa reziste mai mult in timp. Permiteti-mi sa ma amuz putin. Din nou. Sunt curios ce parere au despre asta un vechi Riesling german de 8-9% alc sau un Bordeaux matur de 11-12% alc, aflate in forma maxima si acum. Dar cu aciditatea si taninii cum ramane? Deh, simple detalii...Pentru unii ciuma, pentru mine muma.

4. Vinul modern trebuie sa fie cat mai "greu", extractiv, sa apese cat mai tare pe bietele papile gustative, sa fie cat mai glicerinos. Normal, aromele trebuiesc potentate la maximum. De altfel, asta e si o modalitate foarte ingenioasa de a ascunde eventualele defecte. S-a ajuns pana la situatia in care unii reproseaza lipsa de corpolenta in cazul unui Pinot Noir sau Gamay de Beaujolais. Sa acuzi astfel de vinuri ca sunt ceva mai "light" este, pe cat de amuzant, pe atat de penibil. Cuvantul de ordine acum este "subtire", vremea lui "fin" sau "elegant" s-a pierdut demult in negura.

Recunosc faptul ca vinul a castigat dramatic in calitate, in ultimii 10-15 ani. Acum depinde si ce intelegem prin calitate. As spune, ma degraba, ca s-au eliminat multe defecte din trecut. In schimb, acest produs s-a uniformizat, s-a globalizat pana intr-un punct in care exista riscul sa-si piarda identitatea si unicitatea in panteonul bauturilor de tot felul. Din pacate, acest virus a cuprins si multi producatori autohtoni. Am baut multe vinuri romanesti in ultima vreme si ceea ce pot spune e ca multe se pierd in mediocritate. Culmea, nu poti spune ca nu sunt calitative, doar ca nu au macar un strop de personalitate. Exceptiile sunt foarte putine, iar de multe ori preturile sunt prohibitive in acest caz. Raportat la ce poti gasi in alte regiuni al lumii, bineinteles.

Chiar nu imi doresc ca vinul sa devina un soi de Coca-Cola cu infuzie de alcool.

Terra Romana Milenium Alb 2010 - SERVE (Romania)

Un cupaj de Sauvignon Blanc si Riesling dar, din cate am inteles, si un strop de Chardonnay. Un procent de 15% a fost maturat in baricuri timp de 3 luni.

Nas interesant, chiar exotic, dominat de ananas, pepene galben, grefe si putina banana.

Gustativ, vinul se prezinta destul de fructat si echilibrat. Final scurt spre mediu, in care accentele puternic citrice sunt vioara intai. Aciditate buna si post-gust marcat de coaja de portocala si caisa.

Un exemplu nu din cale afara de complex dar proaspat si bine facut.

Mostra primita de la producator, probabil in jur de 35 lei/sticla, prin magazine.