Prince Stirbey Sauvignon Blanc 2011 (Romania)

Fara o introducere speciala, trec direct la scurta descriere a acestui vin. Cuvantul de ordine aici este unul singur: verde. Intreg ansamblul iti lasa aceasta impresie, dar nu va ganditi la ceva negativ, ba din contra. Totul se invarte in jurul simplitatii, puritatii si a unui vin nefortat sau injectat cu diverse drojdii aromate si frumos mirositoare, care sa-ti mute nasul din loc. Mai pe scurt, este un vin necomercial, cel putin in acceptiunea moderna a termenului. Caise usor necoapte, zarzare, fructe albe, carcei si frunze de vita, agrise si flori de soc. Cam pe aici bate nasul. Gustativ, se continua linia "verde", fruct pur fara hriz briz-uri, atac initial rotund si elegant, aciditate puternica si usor metalica, final mediu cu usoare note de caisa si piersica. A doua zi, vinul devine si mai bine integrat, dezvoltand aroime florale foarte placute. Are potential pe termen mediu.

Un stil probabil unic pe la noi, nu mai stiu vreun SB realizat in acest fel. Evident, in afara de Vitis Vetus, cel care are o precizie in plus la capitolul exprimare. Daca sunteti in cautarea unui vin plin de arome exotice, gras si corpolent, stati deoparte. Nu veti gasi asa ceva in acest caz.

Willi Haag Brauneberger Riesling Spatlese 2011

Acest minunat soi nu inceteaza sa ma uimeasca. Potentialul si versatilitatea lui sunt absolut fantastice. Este, probabil, unul dintre foarte putinele soiuri albe la care sfatul cel mai indicat este sa nu va grabiti sa dati vinul pe gat prea tanar. Cam asa stau lucrurile si cu acest Spatlese de la Willi Haag, un producator respectabil din Mosel.  

Inca din nas, iti dai seama instant ca ai de-a face cu un Riesling cat se poate de tipic. Mult fruct bine copt, proaspat, minunata nota de mandarina este prezenta la datorie, completata de coaja de portocala, lamaie si ceva mango. Bineinteles, dupa o vreme, isi fac aparitia si notele minerale. Gustativ, se continua senzatia din nas, fructul copt invaluind placut papilele. Restul de zahar destul de consistent (e vorba de un Spatlese, pana la urma) contribuie la senzatia de plinatate si rotunjime a vinului. Totusi, nu este nimic gretos si cleios in tot acest ansamblu, pentru ca aciditatea puternica vine ca un tavalug pe final si spala toata gura. Final citric intens, plus o senzatie puternic minerala. Nivel scazut de alcool - 9%. Chiar daca e un vin cel putin demidulce, se poate bea foarte usor si, normal, mai are ani buni in fata.

In jur de 7 Euro/sticla - Belvini.de

Faurar in alb si rosu

In ultima vreme, am facut o adevarata cura de Faurar. Asa se intampla cand ti se pune pata pe un producator, deh. Dupa variantele albe 2009 si 2010, a venit si randul celui mai nou reprezentant al gamei low de la Unicom, Faurar 2012. Deoarece nu am mai avut chef de postari separate, voi include cu aceasta ocazie si cateva impresii despre Faurar-ul rosu 2011.

Faurar alb 2012

Nas inca destul de drojdios, primar, cu fructe proaspat fermentate, soc, grapefruit, caisa si ceva piersica. Gustativ, vinul nu este inca integrat cum se cuvine, cam defazat intre atacul intial si final, cu un mijloc aproape inexistent. Exista fruct copt, dar trecerea catre finish se face cam abrupt, cu o aciditate puternica si aluzii picante in post gust. Dupa experientele cu exemplele ceva mai mature, in special 2010, cred ca nu i-ar mai strica cel putin 1 an la sticla. Nu cred ca se va ridica la nivelul de echilibru al lui 2010, dar poate elementele se vor exprima ceva mai coerent. Speranta moare ultima.

Faurar rosu 2011

Vinul asta e killer la banii lui. Si e killer cam la propriu, pentru ca sunt toate sansele ca o sticla sa te termine in 2 timpi si 3 miscari. Nas foarte putin evoluat, intensitate ridicata, fructe rosii si negre ca la balamuc, pruna afumata si multe aluzii de condiment. Atacul initial este in forta, corpolenta este la cote inalte, vinul apasa viguros pe papile, melanjul de fructe rosii este la tot pasul. Dar este ceva ce salveaza ast vin de la a fi inca o bomba de fruct obositoare si complet neinteresanta: aciditatea foarte buna care vine ca un tavalug pe final si aduce prospetimea mult dorita. Taninuri coapte, destul de fine si bine integrate. Final condimentat si destul de suculent, cu visina si cireasa neagra in prim plan. Nivelul de alcool este urias - 14,9% - dar, chiar daca sunt momente in care il simti, nu este nicidecum atat de intruziv pe cat m-as fi asteptat. Deci, cate o bila alba pentru aciditate si tinerea in frau a alcool-ului. In rest, e un vin al carui stil nu il agreez mai deloc, deci e o chestiune de gusturi personale. Seamana foarte mult cu unele exemple spaniole la acelasi nivel de pret sau chiar mai scumpe.

Terra Romana Milenium rosu 2011 - SERVE (Romania)

Acest vin mi-a atras atentia inca de la ultima vizita la SERVE, in toamna anului trecut. L-am incercat intr-o varianta "beta", aflata inca in butoaie si nu din cale de afara de finisata. Chiar si asa, mi s-a parut cea mai placuta surpriza a degustarii.

Culoare rubiniu deschis, fara a sari calul in ceea ce priveste intensitatea. Nasul aduce in prim plan o pleiada de fructe rosii proaspete si zemoase, ceva pruna dar si aluzii condimentate plus o adiere carnoasa, care mi-a amintit o idee de un Grenache din zona Rhone-ului. Totul este servit in cantitati rezonabile, intensitatea este medie. Gustativ, se continua linia nasului, cu fruct rosu predominant, suculent, aciditatea este exact cat trebuie, iar taninurile sunt coapte, fine si bine integrate. Finalul este dominat de cirese negre, visina si impresii condimentate.

Vinul nu este deloc expansiv sau agresiv, ba chiar iti da o senzatie de puritate si simplitate pe care le gasesti foarte rar pe la exemplele noastre. Grad de baubilitate ridicat. Sincer sa fiu, mi-a placut destul de mult. Poate altora li s-ar putea parea cam light, fara corpolenta multor vinuri boostate si machiate din abundenta; dar pe mine ma atrage acest gen de vinuri usoare, gata sa te insoteasca la orice ocazii, fara pretentii de maretie, bine echilibrate si sincere.

Domaine Ceptura Rose 2012 (Romania)

Stiu ca e mare valva cu rose-urile in perioada asta a anului, dar pe mine continua sa nu ma impresioneze astfel de exemple. Pur si simplu, nu inteleg prea bine acest gen de vinuri, asa ca prefer sa le ocolesc de cele mai multe ori. Bineinteles, exista si momente in care imi vine cheful pentru asa ceva deoarece, recunosc, un rose bine racit poate fi al naibii de racoritor.

Chiar daca rose-ul Domaine Ceptura este un exemplar ceva mai serios in exprimare, tot si-a aratat limitele, mai ales in prima zi dupa ce i-am dat cep. Nasul aduce note tipice de capsuni, zmeura, cirese albe, plus o interesanta adiere minerala. Dupa o vreme isi face aparitia si pepenele rosu, dar si acel usor iz de acetona sau lac de unghii sau cum vreti sa-i mai spuneti. Gustativ, atacul este destul de viguros, bine definit in mijloc, cu destul fruct copt, iar finalul aduce un mix de note minerale, cretoase, grapefruit si tente amarui. Este clar un rose serios, care nu se joaca in parc cu astia mai mici, precis si cu un strop de structura.

Chestia oarecum surprinzatoare a venit abia dupa 24 ore, inspiratia de moment dictandu-mi sa nu beau toata sticla din prima zi. Ei bine, a doua zi am dat de ceva complet diferit. Un vin aflat undeva la granita dintre fructuozitatea unui vin alb si corpolenta unui vin rosu; nasul s-a schimbat dramatic, de aceasta data dominand notele de flori uscate de trandafir, ceva mure, pruna alba. Aciditatea s-a mai estompat dar parca intreg ansamblul a devenit mult mai bine integrat. Pur si simplu, am avut senzatia ca nu beau un rose la acel moment.

Oricum, la banii la care se poate gasi - circa 60 lei - nu prea il pot recomanda cu mre caldura. Da, se distanteaza de marea masa a rose-urilor de pe la noi (mai ales prin evolutia ulterioara), dar prefer ca fiecare sa decida singur daca e dispus sa dea sau nu atatia bani pe o sticla de lichid roz...

Cum trebuie sa arate un vin pana in 25 lei: Faurar alb 2010

Daca varianta 2009 m-a surprins foarte placut, atunci 2010 apoape ca m-a impresionat. In primul rand, datorita ligii "inferioare" din care face parte, aceea a vinurilor pana in 25 lei. Si sunt 99% convins deja ca multe vinuri albe romanesti au destul potential si surprinzator, la toate categoriile de pret. Singurul lor ghinion este ca se consuma mult prea rapid dupa lansare si nu li se ofera vreo sansa sa se manifeste plenar dupa cativa ani la sticla. Bine, ar mai fi si reticenta multora atunci cand vad cate o sticla "trecuta" pin rafturi. Stiti voi, stupidul mit cum ca vinurile albe ar trebui musai consumate in primul an dupa lansare. Cum eu nu dau doi bani pe astfel de mituri, imi permit sa experimentez si, pana acum, am avut noroc destul cu sticle care s-au prezentat excelent.

Culoare galben deschis, cu reflexii verzui. Initial, nasul este foarte putin intens dar surprinzator de bine focusat. Se simt adieri de gutuie, caisa coapta si soc. Mai sa fie, e chiar si un strop de eleganta pe acolo. Dupa ceva timp, intensitatea creste treptat si controlul este preluat de notele florale de tei si, mai ales, mult grapefruit. Alcool excelent integrat, nu se simte deloc si nimic nu sare dintr-o schema parca prestabilita. Gustativ, am avut iar un moment de usoara buimacire. Foarte proaspat, fruct alb care gadila placut papilele si nu le agreseaza, atac liniar si foarte bine definit. Aciditate excelenta, perfect integrata si un final mediu, citric. Post cu usoare nuante salcii, dar fara a fi deranjante. Vinul o mai poate duce 2-3 ani fara probleme, pastrat in conditii corespunzatoare.

Ce mi-a placut cu adevarat la acest vin a fost echilibrul aproape impecabil de care a dat dovada. Mult mai reusit din acest punct de vedere decat cel din 2009, care era putin defazat intre atac si final. Ei bine, 2010 ofera acea senzatie ca toate elementele sunt la locul lor, iar rezultatul este impresionant pentru un vin de nici 25 lei.