De la Cluj pan' la Galati, numa' vinuri bune dati

Cateodata, retelele de socializare sunt si ele bune la ceva, in afara de a posta multe despre nimic. Unele dintre legaturile de prietenie care se stabilesc in spatiul virtual, se pot transpune si in spatiul realitatii inconjuratoare.

Astfel ca, zilele trecute, familia Silvasan (Vasile si Iuliana), cunostinte de facebook, s-a hotarat sa porneasca in peregrinari tocmai din indepartatul Cluj, taman pana in urbea noastra de langa Dunare. Dupa cum probabil unii cunosc deja, Vasile este un impatimit al vinului si mai ales a istoriei sale, precum si un "maniac" obsedat de celebra regiune Pomerol. La fix, pentru ca l-a asteptat o surpriza placuta in acest sens :)

Una peste alta, a fost un weekend extrem de reusit, cu oameni super faini, cu povesti interesante si vinuri foarte bune. Nu va inchipuiti ca am avut parte de o orgie bahica, ba din contra; am preferat vinuri putine dar alese pe spranceana. Si ceva bere scotiana de mare angajament, adusa prin amabilitatea acelorasi ardeleni minunati.

Ma voi opri, pe scurt, asupra celor 4 vinuri selectionate cu ocazia acestei vizite care sper sa se repete si pe viitor. Dar promitem solemn ca vom intoarce favorul printr-o calatorie in inima Ardealului. Acum, va las in compania impresiilor despre vinurile sorbite cu nesat:

1. Vina Gravonia 1998 Lopez de Heredia

- avand la activ editiile 1994 si 1996, stiam exact la ce sa ma astept; si, ca de obicei, nu am fost dezamagit. Acelasi vin alb old school, cu note oxidative INTENTIONATE, plin si expresiv. Prezinta o prospetime fantastica si o adancime pe masura. Un lucru rar intalnit la vinurile albe, are nevoie de aerare sustinuta pentru a ajunge la capacitatile sale maxime.

2. Csobanci Kurucver (Var Bora)

- despre istoria acestui vin, cred ca cel mai indicat este sa-i cereti informatii lui Vasile Silvasan. Din cate am inteles, face parte dintr-un proiect mai amplu, cu mai multi producatori reuniti sub acelasi acoperis. Vin organic, un foarte expresiv cupaj de Kekfrankos si Pinot Noir (din ani diferiti). Domina notele condimentate oferite de Kekfrankos, completate foarte reusit de fructul pur oferit de Pinot. Echilibrat, rotund, suplu si suculent, cu o concentratie de fruct perfect dozata. O surpriza mai mult decat placuta.

3. Alleanza Wongraven Langhe Rosso 2013

- ei bine, cred ca acest vin poate spune mai multe celor familiarizati cu rock-ul extrem. In spatele proiectului se afla Sigurd Wongraven, solistul vocal al unei legendare trupe de black metal, Satyricon. Despre vin, numai de bine. Perfect pentru pizza sau paste, usor de baut, pur in exprimare si bine echilibrat. Musteste de prospetime, cu un nivel normal de alcool (12,5%), ceea ce il face si mai usor de digerat.

4. Chateau Beauregard 1966 Pomerol

- daca tot am avut in vizita un impatimit al vinurilor de Pomerol, m-am gandit sa-i fac pe plac si sa dau cep unei sticle proaspat achizitionate si provenite din zona respectiva :D. La aproape jumatate de secol de cand a fost realizat, vinul s-a prezentat admirabil. 1966 nu a fost cea mai grozava recolta pentru cei din Pomerol si St. Emilion, dar se pare ca Beauregard a reusit sa produca un vin foarte solid. Olfactiv, prezinta arome tipice de invechire, cu puternice note balsamice, fructe uscate, aluzii tomnatice si, dupa o vreme, cu adieri de tutun aromat. Am aplicat o audouzare de circa 1 ora si jumatate, timp in care vinul a ajuns la echilibrul mult dorit. Gustativ, am fost prins putin in offside, deoarece concentratia fructului s-a prezentat mult peste asteptari; o textura aproape uleioasa, o aciditate perfect integrata si chiar un rest taninos pe final. Post-gust cu note dulci de fructe uscate, care zabovesc destula vreme pe papile. Este indicat sa nu aveti asteptari marete de la astfel de vinuri vechi pentru ca, atunci cand dati de o sticla cu adevarat in forma, satisfactia va depasi cu siguranta asteptarile. Si nu uitati, norocul este un factor esential in acest joc plin de riscuri.

Vinuri incercate in ultima vreme

Fara introduceri inutile, iata o parte din vinurile bune pe care le-am incercat in ultima vreme:

1. Tignanello 2008 Antinori

- De cele mai multe ori, diferenta dintre un vin bun sau foarte bun si unul excelent este facuta de mici detalii: textura, echilibrul, finetea, gradul de placere oferit, clasa, rafinamentul, etc. Prezenta acestor elemente fac din celebrul Tignanello un vin superior primei categorii mentionate mai sus. Restul este cancan. Puteti uita de el in urmatorii 10-15 ani, este abia la inceputul drumului catre minunata innobilare la sticla.


2. Domaine Du Vieux Lazaret 2012 Chateauneuf-du-Pape

- Avantajul unui an mai putin reusit, mai ales in Chateauneuf, este ca poti avea parte de exemplare structurate intr-un mod clasic si nu blockbustere. Bine, asta se aplica pentru cei care cauta echilibrul in detrimentul concentratiei maxime si a corpolentei peste medie. In 2012, Vieux Lazaret a reusit sa produca un astfel de vin echilibrat, cu o corpolenta medie si fara a iesi in evidenta prin nivelul urias de fruct concentrat. Totusi, va recomand o aerare sustinuta in prealabil, pentru ca vinul se deschide lent si devine mult mai expresiv si mai complex, la multe ore dupa destuparea sticlei.

3. Oprisor Cabernet Sauvignon 2013 (Etichta rosie)

- Deja celebra si constanta "eticheta rosie" de la Oprisor nu cred ca mai are nevoie de o prezentare speciala. Varianta 2013 aduce in prim plan un mix bine inchegat de fructe rosii, note lemnoase si aluzii vegetale. Vinul are o rotunjime foarte placuta in atacul initial, o concentratie bine tinuta in frau a fructului si o structura de invidiat in acest stadiul al evolutiei sale. Aciditatea sustinuta, taninurile ferme dar slefuite si o lungime surprinzatoare a finalului completeaza un tablou reusit. Totusi, as recomanda sa uitati de cateva sticle pentru 4-5 ani, deoarece exista un real potential de imbunatatire.

4. Poderi Luigi Einaudi Barolo Cannubi 2007

- In acest caz, am avut de-a face cu, probabil, cel mai naravas si incapatanat Barolo din portofoliul Luigi Einaudi. Clasic in exprimare, cu fructe rosii, flori uscate si puternice aluzii de asfalt. Inchis, structurat, cu taninuri masive dar si o bogatie a fructului care inca mai asteapta sa iasa la suprafata. Va recomand o rabdare de fier, cativa ani de asteptare si cred ca veti avea parte de un Barolo integrat ca la carte.

5. Duo by Enira 2010

- Creatiile lui Marc Dworkin sunt binecunoscute publicului autohton, mai ales prin realizarile Alira. Totusi, ceea ce face oenologul francez la Enira vecinilor nostri bulgari este putin diferit. In sens pozitiv. Cu toate ca semnatura este clara prin senzatiile de fruct supra copt si extractie puternica, vinurile Enira sunt ceva mai rafinate in exprimare. Duo este un bun exemplu in acest sens. Fructul este la putere dar senzatia generala este una de echilibru reusit, de rotunjime placuta si de o abordare ceva mai clasica, per total. Mai apar si nuante vegetale, de ciocolata amaruie si condimente uscate, toate acestea contracarand cu succes dulceata fructului. Un vin placut si care aluneca usor. 

6. Manor House Cabernet Sauvignon 2012 (Nederburg)

-Contrar asteptarilor, acest Cabernet realizat de Razvan Macici mi s-a parut usor iesit din schema vinurilor de Lume Noua. Nu am intalnit fruct exuberant si extractiv, ci un exemplar care prefera sa puncteze, in principal, la capitolul tipicitate. Bine echilibrat, usor de inteles, cu o textura usoara si expresiva, in care prospetimea si suculenta joaca roluri esentiale.


7. Poderi Luigi Einaudi Barolo Terlo 2008

- Si dupa ce am incercat acest Barolo semnat Luigi Einaudi, raman la convingerea ca Nebbiolo provoaca ori dragoste eterna, ori ura nemarginita. Tocmai din cauza extremelor intre care care se misca soiul in cauza. Pe de o parte, avem note clasice de trandafir uscat, dulceturi, tutun si pamant reavan. Toate invaluite de o textura moale si diafana. Pe de alta parte, intervine acea structura masiva si incisiva, cu taninuri ferme dar bine coapte. Din fericire, liantul dintre aceste extreme este factorul delicios pe care, indubitabil, vinul il poseda din plin. Recomand consumul in primele 2 ore de la deschidere, interval in care vinul se exprima plenar. 

8. Masi Vaio Armaron 2008

- Daca varianta 2007 mi s-a parut unul dintre cele mai accesibile si elegante vinuri de acest tip, recolta 2008 se doreste a fi o cu totul alta bestie. Debuteaza cu arome primare de fructe negre, visine putrede, ciocolata dar si o aluzie puternica de tutun fin. Gustativ, Vaio Armaron este neiertator; dens, extrem de compact, liniar, structura masiva, otelita, final lung si persistent in post-gust. Chiar daca este inca un infant, are si savoarea specifica unui Amarone. In orice caz, este unul dintre acele exemplare in cazul caruia este necesara multa rabdare. Va recomand o aerare de cateva ore si, pentru cei mai rabdatori dintre voi, o invechire la sticla de cel putin 15 ani de acum incolo.  

Despre motivatie si crize de identitate

Criza de identitate a autorului acestui blog se adanceste pe zi ce trece. Nu mi s-a intamplat niciodata sa nu scot o postare din joben timp de 3 saptamani.

Mi-am dat seama ca, pe langa lipsa de inspiratie, un rol important il joaca si lipsa acuta a unei motivatii pentru a continua. Motivatie care, in ultimul an cel putin, a disparut aproape complet. Aceasta situatie este strans legata si de starea generala a vinului romanesc. Dan a scris un articol foarte interesant despre norii negri care se vor aseza linistiti si inevitabil peste industria autohtona de profil. Era de asteptat, cei care vad lucrurile din unghiul potrivit au anticipat o astfel de furtuna. Ba chiar pot spune ca se putea observa de la o posta, asta sa ma exprim plastic.

Cu aproape 3 ani in urma, am facut o scurta analiza asupra unui interviu oferit de Aurelia Visinescu. Tot despre o criza era vorba, dar cea vazuta din perspectiva producatorului de vin. Ei bine, pot spune ca am anticipat unele valuri produse de viitorul tsunami previzionat de Dan. Am atins problema exporturilor si a supraproductiei in raport cu cererea. Am dat si exemple din lumea larga pentru a sublinia ca mai toate tarile producatoare de vin au trecut, trec si vor trece prin astfel de convulsii. Nu cred ca trebuie sa disperam, cu toate ca Romania, dupa cum prea bine stim, este tara originalitatii in materie de orice. Cine are un plan, macar binisor pus la punct, va scapa doar cu rani superficiale. Ceilalti vor suporta consecintele directiei haotice pe care au ales-o si a goanei dupa un profit imediat.

Cat despre mine, consider ca am latrat destul la poarta inchisa a industriei, De-a lungul a peste 6 ani de activitate bloggeristica, cred ca am atins toate problemele posibile si imposibile ale acesteia. S-a intamplat ceva concret? Consider ca nu. Care este rostul unei lupte pierdute din start? Chiar credeti ca poveste lui Don Quijote este doar una haioasa si plina de aventuri nevinovate? Stiti care este, cu adevarat, destinatia finala dupa cateva batalii impotriva morilor de vant? Depresia, cateodata acuta, cateodata detasata.

Dar aceasta lupta are si o parte pozitiva pentru cel care o poarta: la final, il poate ajuta sa-si traseze mai clar obiectivele si sa se concentreze pe ceea ce il intereseaza cu adevarat. In concluzie, viitorul acestui blog este inca incert. Ca si cel al industriei noastre. Va urez o criza fericita!

Pe-un picior de Plai, pe-o gura de...Monogram

Tot trag sperante ca, odata cu venirea toamnei, imi voi regasi si cheful de scris. Pe langa lipsa acestui chef, mai este si o lipsa aproape totala de idei, de subiecte. Cred ca de vina este si industria autohtona de profil care, in ultima vreme, imi provoaca o senzatie de lehamite existentiala si de saturatie. Nu se intampla nimic nou, deosebit, deja am sentimentul ca ma aflu intr-o bucla temporala care ma trimite mereu in acelasi punct de unde am plecat. Mai tineti minte filmul "Groundhog Day", cu excelentul Bill Murray? Ei bine, cam in situatia acelui personaj ma aflu si eu acum.

Dar am o vaga banuiala ca toate aceste trairi personale nu sunt importante pentru cei de "dincolo", asa ca am sa va spun cateva cuvinte "chinuite" despre cele mai noi vinuri lansate pe piata de Unicom/Davino: gamele Plai si Monogram.

Din start, trebuie sa fiu direct si raspicat: etichetele gamei Plai mi se par oribile. Nu inteleg de ce s-a apelat la o asemenea abordare. Mai lipseste si un roz isteric pentru ca tabloul sa fie complet. Etichetele Monogram mi se par reusite prin simplitatea lor debordanta, dar aici nu inteleg de ce s-a simtit nevoia de a fi inlocuite Alba Valahica si SB Edition Limitee. La Davino apreciam tocmai perenitatea gamelor sale, cu radacini adanci infipte in constiinta publicului amator de vinuri bune. Ma rog, pana la urma este treaba fiecaruia ce face in propria curte.

Despre vinuri, numai de bine, ca de obicei. Nu are rost sa intru in detalii tehnice, pentru ca cei familiarizati cu producatorul respectiv, stiu exact la sa se astepte. Plai este situat undeva intre Faurar si Iacob, imprumutand atat exuberanta si caracterul direct al primului, cat si senzatia de seriozitate superioara a celui din urma. Mi se pare un mix perfect intre cele doua game deja amintite. Mi-au placut, in mod deosebit, Feteasca Alba si Feteasca Neagra. Sauvignon Blanc-ul este solid si bine facut, nimic surprinzator. As indrazni sa spun ca Feteasca Neagra nu prea are rival in marja ei de pret; moderna, extrem de suculenta, baubila si chiar cu un strop de seriozitate.

 
Dupa cum era de asteptat, Monogram ridica stacheta la capitolele: finete, precizie, echilibru, concentratie superioara si expresivitate. De foarte multe ori am sustinut ca diferentele intre gamele Davino sunt date tocmai de aceste elemente mai sus amintite. Odata ce urci pe scara calitatii, ele se manifesta din ce in ce mai plenar. Atat Feteasca Alba, cat si SB-ul sunt vinuri cu destul potential in fata, cu o structura bine definita si acea senzatie de monolit indestructibil pe care multe vinuri Davino mi-au lasat-o de-a lungul timpului.

La final, nu pot decat spera ca toate aceste schimbari la fata nu vor crea confuzie prea mare printre iubitorii vinului. Pentru ca la nivel calitativ se merge mereu si mai sus, si mai sus...

 

Scurta incursiune in trecut: Davino Sauvignon Blanc Edition Limitee 2012

In timp ce toata lumea alearga de zor sa dea gata albele din recolta 2014, eu dau inapoi si atac "dinozauri". Bine, or fi dinozauri in acceptiunea unora, care nu concep ca un vin alb sa fie consumat dupa ce a trecut cel mult 1 an peste el. Sincer, nu prea inteleg de ce, mai ales ca exista destule astfel de vinuri care ar castiga in complexitate odata cu trecerea timpului. Dar traim intr-un univers al vitezei, unde totul este pe repede-inainte, rabdarea fiind o virtute din ce in ce mai putin de gasit.

Dupa ce am incercat acest cunoscut SB autohton, ma pot felicita (inca o data) pentru faptul ca mi-am pastrat intacta virtutea de care pomeneam. Cu ceva timp in urma, imi exprimam lehamitea vis-a-vis de Sauvignon, considerand ca a devenit un soi lipsit de surprize, din care pare aproape imposibil sa nu scoti macar un vin decent. Oricum, sa fie clar pana la capat, m-am plictisit de exemplarele tinere si zglobii. Cand vine vorba de vinuri mature insa, perceptia se schimba usor, pentru ca si vinul trece printr-o schimbare.

Aflat in al treilea an de viata, acest SB Davino este o cu totul alta bestie, fata de cum il stiam la prima tinerete. Si-a mai pastrat putin din profilul aromatic al tineretii, mai ales prin aluziile de soc si agrise. Dar cam aici se opreste numitorul comun cu ce este considerat tipic la un SB. Intensitatea este la cote inalte dar mult mai bine controlata. Au aparut note florale, mierea de salcam, fructele uscate si usoare adieri de condimente asiatice, gen ghimbir. La nivel gustativ, intreg ansamblul afiseaza un nivel optim de integrare, efervescenta copilariei s-a estompat, lasand loc unei impresii de eleganta retinuta. Aciditatea este inca pe metereze, oferind prospetimea mult asteptata pe finalul intens si lung. De altfel, persistenta din final este surprinzator de expresiva. Da, de cele mai multe ori, lungimea finalului este principalul factor care face diferenta intre un vin mediocru si unul cu adevarat bun. Dupa ce tragem linie, totul se rezuma la mici detalii de acest gen.

Chateau Macay 2010 Cotes de Bourg (Franta)

Deoarece ultimele selectii din Lidl nu mi s-au parut cine stie ce, m-am gandit sa atac micul stoc personal de Bordeaux low cost, achizitionat in timp din magazinul cu pricina. In acest moment, selectia se rezuma doar la vinuri din recolta 2010, considerata una excelenta. Si pe buna dreptate, deoarece totul a decurs perfect pentru bordelezi in acel an, fie ca vorbim de malul stang sau de cel drept.

Daca in acest moment exista o recolta pe care sa v-o recomand fara nici o urma de ezitare, 2010 este prima pe lista. Pe la francezi exista o vorba: daca nu esti in stare sa faci vin bun intr-un an in care natura iti ofera totul pe tava, nu esti vrednic de meseria pe care o practici. Cam asa este. Cu toate ca, inca mai exista vinificatori care pica in pacatul exagerarii inutile, chiar si cand natura este mai mult decat generoasa cu ei. Acesta este efectul Lumii Noi asupra celor din Bordeaux. Incepand cu 1982, stilul s-a schimbat destul de radical si aici. Totusi, ma bucur ca inca mai exista destui producatori care au reusit sa mentina stilul clasic si consacrat al regiunii. Raman la parerea ca cei mai multi care se aventureaza in lumea vinurilor de Bordeaux, o fac mai mult sa dea bine la imaginea personala. Nefiind familiarizati cu filozofia de a face vin a celor din zona, primul impuls este sa judece gresit rezultatul. Da, ca oriunde de altfel, exista multe vinuri proaste (cu toate ca de 15-20 de ani incoace, sunt din ce in ce mai putine). Dar, chiar si atunci cand ataci ligile superioare, tot nu prea intelegi cu ce se mananca vinul de Bordeaux. Inca nu intelegi ca Bordeaux ramane una dintre zonele in care variatia de la an la an a recoltei influenteaza puternic produsul final. Ca este necesar sa te documentezi temeinic inainte de a face selectia. Ca trebuie sa intelegi notiunea de terroir pentru fiecare zona in parte. Ca raurile alea doua de traverseaza regiunea sunt esentiale in definirea acestui terroir. Ca ai face bine sa fii inarmat cu rabdare pentru vinurile aflate la varful piramidei de clasificare. Ca exista diferente majore intre un Bdx tanar si unul matur. Daca nu ai incercat ambele variante, nu ai cum sa intelegi de ce Bdx si-a castigat faima si aura de legenda de care se bucura acum. Ca aproape fiecare vin produs aici are o istorie lunga in spate, marcata de suisuri si coborasuri, de povesti si legende. Ca vinul clasic de Bdx nu inseamna doar fruct si un profil aromatic fistichiu; conteaza textura, supletea, prospetimea, structura, cateodata austeritatea si factorul "comestibil". Toate acestea formeaza un ansamblu care nu poate functiona fara ca elementele mai sus amintite sa conlucreze armonios.

Bineinteles, la varf, preturile sunt prohibitive. Dar, slava zeilor, exista inca un ocean de vinuri bune care se pot gasi la preturi cat se poate de normale. Cum este si cazul acestui mic si ilustru necunoscut chateau, Macay pe numele sau. Provine din Cotes de Bourg, o zona aflata in plina ascensiune si unde Merlot este soiul dominant. Vinurile produse in Bourg sunt recunoscute pentru structura lor ferma, fiind mai greu de digerat in tinerete. Totusi, un an ca 2010 iti poate oferi sansa de a te bucura de vinuri ceva mai abordabile in tinerete. Macay este un bun exemplu in acest sens. Cu toate ca se afla inca intr-un stadu primar de evolutie, poate fi consumat cu placere inca de pe acum. Olfactiv, arunca sageti de fructe bine coapte, prune, visine, coacaze si mure. Apare si un strop de austeritate combinata cu note mineral-pamantoase, plus aluzii de lemn dulce. La nivel gustativ, se remarca in primul rand prin textura eleganta, supla si o puritate nealterata a fructului. Nu este complex din punct de vedere aromatic dar detine echilibrul si prospetimea specifice unui Bdx clasic. Iar pentru mine, astea sunt de ajuns la un nivel inferior de pret, nu pot cere mai mult de atat. Finalul este unul structurat, condimentat, cu taninuri coapte dar ferme si o persistenta surprinzatoare in post-gust.

Daca mai tin minte bine, a costat in jur de 25 lei (Lidl). Si am primit destul vin la acesti bani. In plus, cred ca va atinge apogeul abia in urmatorii 5 ani, deci nu v-as recomanda sa va grabiti sa-l consumati.