Cateodata, retelele de socializare sunt si ele bune la ceva, in afara de a posta multe despre nimic. Unele dintre legaturile de prietenie care se stabilesc in spatiul virtual, se pot transpune si in spatiul realitatii inconjuratoare.
Astfel ca, zilele trecute, familia Silvasan (Vasile si Iuliana), cunostinte de facebook, s-a hotarat sa porneasca in peregrinari tocmai din indepartatul Cluj, taman pana in urbea noastra de langa Dunare. Dupa cum probabil unii cunosc deja, Vasile este un impatimit al vinului si mai ales a istoriei sale, precum si un "maniac" obsedat de celebra regiune Pomerol. La fix, pentru ca l-a asteptat o surpriza placuta in acest sens :)
Una peste alta, a fost un weekend extrem de reusit, cu oameni super faini, cu povesti interesante si vinuri foarte bune. Nu va inchipuiti ca am avut parte de o orgie bahica, ba din contra; am preferat vinuri putine dar alese pe spranceana. Si ceva bere scotiana de mare angajament, adusa prin amabilitatea acelorasi ardeleni minunati.
Ma voi opri, pe scurt, asupra celor 4 vinuri selectionate cu ocazia acestei vizite care sper sa se repete si pe viitor. Dar promitem solemn ca vom intoarce favorul printr-o calatorie in inima Ardealului. Acum, va las in compania impresiilor despre vinurile sorbite cu nesat:
1. Vina Gravonia 1998 Lopez de Heredia
- avand la activ editiile 1994 si 1996, stiam exact la ce sa ma astept; si, ca de obicei, nu am fost dezamagit. Acelasi vin alb old school, cu note oxidative INTENTIONATE, plin si expresiv. Prezinta o prospetime fantastica si o adancime pe masura. Un lucru rar intalnit la vinurile albe, are nevoie de aerare sustinuta pentru a ajunge la capacitatile sale maxime.
2. Csobanci Kurucver (Var Bora)
- despre istoria acestui vin, cred ca cel mai indicat este sa-i cereti informatii lui Vasile Silvasan. Din cate am inteles, face parte dintr-un proiect mai amplu, cu mai multi producatori reuniti sub acelasi acoperis. Vin organic, un foarte expresiv cupaj de Kekfrankos si Pinot Noir (din ani diferiti). Domina notele condimentate oferite de Kekfrankos, completate foarte reusit de fructul pur oferit de Pinot. Echilibrat, rotund, suplu si suculent, cu o concentratie de fruct perfect dozata. O surpriza mai mult decat placuta.
3. Alleanza Wongraven Langhe Rosso 2013
- ei bine, cred ca acest vin poate spune mai multe celor familiarizati cu rock-ul extrem. In spatele proiectului se afla Sigurd Wongraven, solistul vocal al unei legendare trupe de black metal, Satyricon. Despre vin, numai de bine. Perfect pentru pizza sau paste, usor de baut, pur in exprimare si bine echilibrat. Musteste de prospetime, cu un nivel normal de alcool (12,5%), ceea ce il face si mai usor de digerat.
4. Chateau Beauregard 1966 Pomerol
- daca tot am avut in vizita un impatimit al vinurilor de Pomerol, m-am gandit sa-i fac pe plac si sa dau cep unei sticle proaspat achizitionate si provenite din zona respectiva :D. La aproape jumatate de secol de cand a fost realizat, vinul s-a prezentat admirabil. 1966 nu a fost cea mai grozava recolta pentru cei din Pomerol si St. Emilion, dar se pare ca Beauregard a reusit sa produca un vin foarte solid. Olfactiv, prezinta arome tipice de invechire, cu puternice note balsamice, fructe uscate, aluzii tomnatice si, dupa o vreme, cu adieri de tutun aromat. Am aplicat o audouzare de circa 1 ora si jumatate, timp in care vinul a ajuns la echilibrul mult dorit. Gustativ, am fost prins putin in offside, deoarece concentratia fructului s-a prezentat mult peste asteptari; o textura aproape uleioasa, o aciditate perfect integrata si chiar un rest taninos pe final. Post-gust cu note dulci de fructe uscate, care zabovesc destula vreme pe papile. Este indicat sa nu aveti asteptari marete de la astfel de vinuri vechi pentru ca, atunci cand dati de o sticla cu adevarat in forma, satisfactia va depasi cu siguranta asteptarile. Si nu uitati, norocul este un factor esential in acest joc plin de riscuri.
Concursul de vinuri spumante romanesti 2024 si doua-trei panseuri
Acum 2 săptămâni
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu