Chateau Grand Mayne 1986 - St. Emilion GCC (Franta)

Un grand cru classe din St. Emilion, recunoscut de obicei ca un vin ce foarte rar dezamageste. Am riscat putin, mai ales datorita anului de recolta deloc grozav pentru St. Emilion si Pomerol. Dar cum putin masochism nu trebuie sa lipseasca din arsenalul unui iubitor de vinuri, m-am hotarat sa achizitionez aceasta sticla si datorita pretului destul de bun. Astfel, nu aveam mari asteptari de la ast vin, doar sa fie ceva ce pot bea cat de cat cu placere.

1986 s-a prezentat bine pana in momentul recoltei. Daca cei din Medoc au avut succes in acest an, cei din St. Emilion si Pomerol s-au confruntat in perioada respectiva cu o puternica furtuna ce a maturat o buna parte din podgorii. In consecinta, cele mai multe vinuri din aceste regiuni au avut un caracter diluat. Doar cei mai constiinciosi au facut o selectie la sange a fructului si au reusit sa scoata vinuri cat de cat calitative. Dupa ce am incercat acest Grand Mayne, se pare ca cei responsabili de proprietate au facut parte din ultima categorie.

Culoare: sanatoasa, rubiniu destul de intens, cu o pronuntata bordura caramizie.

Nas: ca la carte pentru un Bordeaux matur; usor volatil la inceput, cu nuante puternice de cedru, tutun aromat, coacaze, cirese negre. Dupa ce a prins putin aer la bord, au aparut tuse intense de boaba de cafea, piele si ciocolata amaruie.

Gust: aici, vinul s-a prezentat neasteptat de bine. Atac usor, elegant, dar cu o concentratie surprinzatoare a fructului, echilibrat foarte bine de o aciditate sustinuta si revigoranta. Taninii sunt complet integrati, iar finalul scurt spre mediu este dominat de cirese negre, visine si condimente. Post-gust fructat, destul de persistent. Cel mai nimerit termen pentru a descrie acest Grand Mayne ar fi "suculent".

Oricum, aceasta senzatie de prospetime nu a tinut decat vreo 2 ore. La momentul cand a ajuns George pe la mine, vinul deja intrase in declin, nasul fiind dominat de o senzatie cam exagerat de mentolata si afumata; gustul, desi in continuare elegant, a prezentat sustinute accente vegetale si finalul a devenit cam abrupt. Totusi, fructul era inca acolo, coacazele jucand rolul principal.

In concluzie, ma pot declara multumit. Pentru un vin alcatuit, in mare parte, din Merlot si care are aproape 25 de ani de viata, plus anul deloc reusit, Grand Mayne 1986 a fost o surpriza placuta. Ma intreb cum o fi o astfel de sticla dintr-un an cu adevarat bun...

Prospaturi - ep. 2

O noua serie de "batranei", proaspat aterizati la mine in stabiliment. Nu-mi mai ramane decat sa sper ca nu voi avea parte de prea multe dezamagiri :)

Chateau Sociando-Mallet 1999

Chateau Grand Mayne 1986

Chateau Haut-Bailly 1981

Joseph Drouhin - Nuits Saint Georges 1988

Chateau L'Euziere 2000 - mostra gratuita din partea comerciantului

A.A. Sbarato Giuseppe - Rubino Di Cantavenna 1991 (Italia)

Sunt 99% convins ca nici cei mai inflacarati fani ai vinurilor italiene, nu prea au auzit de acest D.O.C. Din informatiile pe care le-am gasit, se pare ca aceasta Cantavenna este o foarte mica regiune piemonteza, aflata prin zona Monferrato (provincia Alessandria). Rubino di Cantavenna este "creatia" unui oenolog italian, pe numele lui Giovanni Dalmasso. Este un cupaj dominat de soiul Barbera si cu participarea, in proportie mai mica, a altor 2 soiuri - Grignolino si Freisa.

Am primit cadou aceasta sticla, asa ca nu va pot spune exact cat costa. Bineinteles ca asteptarile nu erau marete. In final, s-a cam intamplat ceea ce banuiam dar, oricum, nu am avut parte de-un vin chiar de nebaut.

Culoare: avansata, rubiniu-deschis cu o bordura aproape maronie.

Nas: singurul aspect pozitiv al vinului; stafide, frunza de tutun, scortisoara, putina cireasa si destula piele. Tipic pentru un vin matur, dar oarecum neasteptat in acest caz.

Gust: aici, lucrurile sunt simple. Atac slab, subtire si cu un caracter diluat. Daca la multe exemple mature, atacul mai usor al acestora poate fi interpretat ca fiind elegant sau matasos, aici nu este cazul. Acest Rubino se prezinta aproape ca o linie dreapta. Aciditate dominanta si un val de acreala pe final. Daca ar fi sa-mi fortez imaginatia, as putea detecta ceva visina si cireasa in post-gust.

Din pacate, vinul se indreapta vertiginos catre lumea celor drepti si fara de griji. Este inca baubil, are un nas chiar interesant, dar cade lat la podea, la primul pumn mai sanatos incasat. Ca fapt divers, 1991 a fost un an extrem de slab in mai toata Europa. Deh, nu poti astepta minuni acum, taman de la un Rubino di Cantavenna...

"The Complete Bordeaux" a sosit si in Galati

Acum cateva zile, am devenit fericitul posesor al uneia dintre "bibliile" necesare oricarui maniac al vinurilor de Bordeaux. Este vorba de cartea lui Stephen Brook - "The Complete Bordeaux: The Wines, The Chateaux, The People".

Multumesc celor care s-au gandit la mine si mi-au facut aceasta surpriza neasteptata. Se stiu ei, nu-i nevoie sa-i aduc pe scena :)

Voi reveni, cat de curand, cu o recenzie a acestui mastodont de peste 700 de pagini care asteapta sa fie devorat, fila cu fila.

Soare Cabernet Sauvignon 2005 - Vinarte (Romania)

Stai si te intrebi cateodata cate cuvinte sunt necesare pentru a descrie un vin cu adevarat bun. Sa fiu scurt si la obiect sau sa povestesc pe indelete senzatiile pe care ti le ofera un astfel de exemplu? Cred ca intotdeauna am preferat prima varianta, deoarece prefer ca vinul respectiv sa-si spuna singur povestea, dupa ce a fost turnat in paharul lui x sau y.

Cat priveste acest Soare 2005, s-a tot scris despre el pe blog-uri sau alte site-uri de specialitate. Sunt complet de acord cu George, a carui "recenzie" o puteti savura aici. Cam aceleasi senzatii le-am incercat si eu. Inca o data, se demonstreaza faptul ca asemenea vinuri mai deosebite se exprima cel mai bine in intimitatea propriului barlog, unde ai timpul sau rabdarea necesara de a le diseca. Pentru ca, dragii mei, ast vin de care vorbim acum are nevoie de mult timp pentru a-si etala calitatile si complexitatile.

Destupat, tinut cam jumatate de ora in sticla si turnat. Culoare tipica, rubiniu-intens, dar nu va ganditi la ceva de genul californienelor. Dus paharul la nas si...mutenie totala. Hopa,  imi zic, asta-i o premiera pentru un vin autohton care imi trece pragul narilor. Agit paharul de zor si...nimic. Dar absolut nimic in nas. Ok, imi zic, sa trecem la planul B. Scot decantorul, transfer vinul in recipient si astept rabdator ca oxigenarea sa-si faca datoria. Dupa vreo 2 ore, torn din nou in pahar. Eiii, alta viata. Arome tipice de Cabernet, fructe de padure, putina vanilie, lemn perfect integrat, condimente aromate, dar si note vegetale plus ceva ciuperci. O exprimare clasica, nu va asteptati la ceva modern, pentru ca nu veti gasi asa ceva. Gustativ, vinul este bogat, elegant, din nou fructe rosii, tanini abundenti dar bine integrati, si o aciditate puternica care taie ca o lama prin papile. Ohoho, ce structura si ce surpriza placuta! Final mediu spre lung, post-gust dominat de condimente si cirese negre.

Cam astea au fost senzatiile create la inceput. Dar, ceea ce m-a surprins cu adevarat este caracterul cameleonic al vinului. Dupa ce se deschide, Soare evolueaza permanent in pahar. De fiecare data cand duci paharul la nas, simti altceva. Pentru ca, treptat, si-au mai facut aparitia si senzatii de piele, tutun aromat, alte note vegetale si leguminoase. Chiar si a doua zi, vinul s-a prezentat foarte bine, transformandu-se in ceva mai intunecat, mai grav, cernelos, dar fara acea senzatie de amareala care a devenit un soi de trademark la multe Cabernet-uri mioritice.

Un vin excelent, complex si cu destui ani de viata in fata sa. Fructul, taninii si aciditatea debordanta ii asigura o evolutie lina si tihnita, in continuare. Din punctul meu de vedere, nu a ajuns inca la apogeu, indiciu dat atat de incapatanarea lui de a sta "inchis" multa vreme, dar si de evolutia sa la pahar. Si, inca o data, nu pot sa nu ma gandesc la necesitatea de a incerca un astfel de vin, dupa ce au trecut cativa ani peste el. Ne bem vinurile de acest calibru mult prea devreme. Este doar o opinie proprie si personala. Dar destul cu vorbele, mai bine il incercati pe propria piele...

Burgundia: Maison Joseph Drouhin

Iata ca a venit si randul producatorilor din Burgundia sa fie adusi in lumina reflectoarelor. Imi voi indrepta atentia si catre aceasta regiune viticola de legenda, unde numele producatorului este esential in alegerea unui vin sau altul. Cei care imi citesc blog-ul (cati or mai fi si aceia), stiu ca in trecut am incercat sa ordonez, pe cat posibil, piesele acestui adevarat puzzle care este Burgundia. In ultimii ani s-au inregistrat progrese evidente in regiune, dar inca ne confruntam cu o inconstanta frustranta la nivel calitativ. La toate astea se mai adauga si preturile mari, si uite asa multi ocolesc cu gratie vinurile zonei respective. Este pacat, pentru ca, in cazul in care nimeresti un exemplu bun, Pinot Noir-ul produs aici poate fi cu adevarat minunat.

Dar sa lasam romantismele si sa trecem la prezentarea unuia dintre cele mai cunoscute nume din regiune - Drouhin. Nu de alta, dar puteti gasi destule vinuri ale acestuia, si prin diverse magazine autohtone de specialitate.


Scurta istorie

Maison Joseph Drouhin a fost fondata in anul de gratie 1880, atunci cand Joseph Drouhin a preluat controlul asupra afacerii. Filozofia acestuia a fost una in favoarea calitatii, si astfel au urmat investitiile in diverse podgorii, pentru a-si asigura un stoc de fruct de calitate. Prima lui achizitie a fost podgoria premier cru, Clos des Mouches, din Beaune. Afacerea a inflorit in anii urmatori, fiind preluata de fiul lui Joseph, Maurice Drouhin, iar mai apoi a trecut in mainile nepotului - Robert Drouhin, in 1957. Acesta a continuat politica de achizitii in zona, mai ales prin "alipirea" mai multor podgorii Grand Cru din Cote d'Or. De asemenea, a fost infiintat un domeniu destul de intins in Chablis, in anii '60. Dintre cele 63 de ha ale casei, mai mult de jumatate se afla in Chablis. Demn de mentionat este ca, incepand din 1988, familia Drouhin este prezenta si in Oregon (Willamette Valley), unde sunt cultivate nu mai putin de 85 ha de Chardonnay si Pinot Noir.

Robert Drouhin

 Robert s-a retras oficial in 2003, cu toate ca a ramas presedintele consiliului de administratie. Printre "miscarile" sale decisive se numara: renuntarea la ingrasamintele de natura chimica, nefiltrarea vinurilor in aproape toate cazurile. Dar, si mai interesant, Robert a fost unul dintre primii producatori din Franta care a desemnat o femeie, Laurence Jobard, sa preia postul de oenolog/vinificator al casei, in 1976. Robert are 4 copii. Frederic, cel mai tanar dintre ei, a fost desemnat presedinte al casei Drouhin, in 2003. Phillippe se ingrijeste de supervizarea podgoriilor. Laurent este implicat in activitatea de vanzari a firmei. Veronique este vinificatorul la Domaine Drouhin din Oregon.

"Clanul" Drouhin

Vinurile


Dupa cum va puteti da seama, exista un numar destul de mare de vinuri produse de Drouhin, dupa cum este cazul cu o astfel de casa in Burgundia. Vinificatia este una traditionala si care incurajeaza exprimarea fructului, in detrimentul lemnului. De altfel, multe dintre vinuri sunt maturate in butoaie vechi de stejar, cele noi nu prea avand ce cauta in peisaj. In consecinta, veti avea de-a face cu vinuri nemachiate si care reflecta foarte fidel originea lor.

Maison Drouhin este unul dintre numele din Burgundia, pe care te poti baza oricand, la orice nivel de clasificare. Multe dintre vinurile lor au un raport calitate-pret excelent. Chiar si cand vorbim de Grand Cru, preturile nu sunt din cale afara de exagerate, mai ales daca le comparam cu cele ale altor producatori. In special la capitolul albe, va puteti oricand baza pe un Chablis sau pe un Macon de calitate, la un pret decent.
In ceea ce ma priveste, astept o serie de exemple mature ale acestei case, asa ca voi reveni cat de curand cu impresii si despre cum astfel de vinuri fac fata la testul timpului.