Am achizitionat aceasta sticla in urma unei promotii in Auchan, la un pret extrem de atractiv: 35 lei. Tinand cont de cifrele din online, care se apropie mai toate de 100, o pot numi cu siguranta o afacere buna. Stiam la ce sa ma astept din punct de vedere aromatic, dar eram curios cum se prezinta in comparatie cu varianta 2009, proaspat lansata pe piata. Din cate imi amintesc, la momentul degustarii am sesizat o tendinta de maturizare cam rapida si am considerat ca este momentul optim de consum pentru cazul 2009.
Acest 2008 nu este nici el foarte departe de impresiile lasate de fratele sau mai tanar. Cu toate ca mi s-a parut chiar intr-o forma ceva mai buna per total. La nivel aromatic nu am gasit surprize devastatoare: aceeasi visina in rol de dirijor, in toate formele imaginabile. Mai apar aluzii timide de condimente, note tomnatice si de pruna proaspata, precum si ceva ciuperci dupa o aerare sustinuta. Gustativ, atacul este unul plin dar cu o textura catifelata, concentratie buna a fructului, o rotunjime aproape senzuala si o suculenta placuta. Aciditatea este inca ok, iar structura taninoasa inca bine infipta si destul de incapatanata spre sfarsitul evolutiei gustative. Final mediu-lung, suculent, persistent.
Problema acestui vin nu sta in textura si echilibru (pentru ca ele se exprima cat se poate de coerent), ci in lipsa unei complexitati care sa-l scoata din zona de confort in care pare sa se afle. Inteleg faptul ca visina a devenit un soi de trademark aici dar, totusi, este cam prea dominanta in multe momente si pare sa omoare exprimarea naturala a soiului. Astfel ca vinul tinde sa devina unidimensional si incapabil sa-ti ramana intiparit in memorie prin alte virtuti. Sa nu uitam, vorbim totusi de un vin care se da la un pret destul de mare, in conditii normale. Dar probabil sunt eu prea carcotas, aveti liber sa ma urati din inima...
Un Soave de te-mpuști!
Acum o săptămână
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu