Davino Revelatio 2013 (Romania)

Dupa o Alba Valahica 2013 foarte reusita, am trecut in revista si ultima recolta a vinului pentru care am dezvoltat o mica obsesie. Cunoasteti povestea deja, nu mai insist. Dar daca tot suntem la capitolul Revelatio, ma pot lauda ca detin in colectie toate editiile acestui agent al placerii. Si sunt mandru de mareata mea realizare.

Revenind la varianta 2013, nu am sa fac abuz de prea multi descriptori, deoarece punctul forte al acestui Revelatio nu sta in paleta aromatica. Cum este de obicei cazul cu vinurile Davino, de remarcat este precizia lor aproape matematica in exprimare. Notele elegante de fruct bine copt ale Sauvignon-ului se imbina fara cusur cu cele "verzi" si usor mai crude ale Fetestii Albe. Impresia de rafinament apare la tot pasul, vinul nu este expansiv si executa perfect o partitura gandita in cele mai mici detalii. Gustativ, atacul este mediu ca intensitate, precis, elegant; echilibrat in toate departamentele, suplu si perfect dozat in mijloc. Aciditatea este excelent integrata deja dar ceea ce m-a impresionat cu adevarat este finalul neasteptat de lung si de expresiv. Extrem de putine vinuri albe romanesti reusesc sa puncteze maxim la acest capitol.

Cu riscul de a deveni plictisitor si repetitiv, pot spune ca este cel mai reusit Revelatio tanar pe care l-am incercat pana acum. Mi-a amintit pe alocuri de Rezerva 2011, mi s-a parut chiar foarte aproape de performanta acestuia din urma. Daca as fi fost un "user" de puncte, i-as fi acordat 90 fara sa ezit. Cu posibilitatea de crestere in urmatorii ani.

Chateau D'Eck 2010 (Franta)

Din moment ce am disperat onorabila audienta cu vinuri ieftine din Lidl, mi-am zis sa dau o sansa si unor exemplare ceva mai scumpe. Din acelasi magazin, bineinteles. Motivul e oarecum simplu si logic pentru mine. Atunci cand voi gasi vinuri de import la preturi rezonabile in magazinele specializate, voi considera ca un supermarket nu-si mai are rostul la acest capitol. Pana atunci, de ce as da 50 de lei pe un Bordeaux generic dintr-un magazin specializat, cand pot avea in aceiasi bani un Pessac-Leognan din Lidl? Ce-i drept, pretul de 49 lei al acestui D'Eck este rezultatul unei reduceri (de la 70 lei). Dar va pot spune cu siguranta ca si 70 lei este un pret rezonabil, tinand cont de zona si de anul excelent.

Ca tot veni vorba de zona, Pessac este singurul petic de pamant din afara Medoc-ului care a dat lumii un 1er grand cru classe: Chateau Haut-Brion. Si, daca e sa ma intrebati, ar mai fi acolo un vin care merita sa fie ridicat la acest rang: La Mission Haut-Brion. Pe langa aceste nume, regiunea in cauza ofera multe alte alternative interesante. Daca veti avea vreodata ocazia sa incercati un Haut-Bailly sau un Domaine de Chevalier, va veti convinge singuri de potentialul imens pe care il detine zona.

Chateau D'Eck este detinut de Michel Gonet, un nume care graviteaza mai ales in universul sampaniei. Interesant este ca in vinul pe care il voi descrie, Merlot-ul este majoritar (circa 70%), completat fiind de Cabernet Sauvignon si un strop de Petit Verdot. Spun interesant, deoarece in Pessac cele mai multe cupaje (sau asamblaje, daca va perie mai mult acest termen) sunt dominate de Cabernet. Dar sa lasam aceste aspecte tehnice si sa trecem la scurta descriere a exemplarului nostru.

Dupa cum a remarcat si George, cel care mi-a fost alaturi in aceasta grea incercare, exista destule asemanari cu al nostru Prince Matei. Olfactiv, avem un melanj de fructe de padure, prune, ciocolata usor amaruie, condimente fine, plus o doza sanatoasa de tutun si note pamantoase (dar acestea rasar ceva mai tarziu). Trecand peste paleta aromatica, as remarca echilibrul excelent si senzatia de catifelare care transpira din toti porii vinului. Nu stiu cum se face, dar chiar si la temperaturi mai ridicate, structura olfactiva nu se rupe deloc, iar alcool-ul (numai putin de 14,5%) este extrem de bine tinut in frau si nu-mi amintesc sa-l fi simtit vreo clipa in nari. Gustativ, am fost intampinat de aceeasi senzatie de catifelare, fructul foarte bine copt dominand peisajul; corpolenta medie, lipsit de agresivitate, rotund, fara margini aspre, liniar, aproape feminin in exprimare; aciditate foarte bine integrata, taninuri fine, slefuite si coapte; finalul ar fi putut avea o lungime ceva mai pronuntata dar este curat, suculent si usor condimentat.

Nu este nici pe departe cel mai tipic Pessac pe care l-am baut, ba chiar stilul modern este evident. Totusi, prezinta acele indicii de rafinament si nobilitate pe care cele mai multe vinuri facute in acelasi stil nu prea sunt in stare sa le afiseze. Extrem de agreabil si usor de baut inca de pe acum. Dar cred ca in maxim 5 ani, va fi si mai interesant.

3 vinuri din Lidl, pe repede inainte

Da, stiu, probabil am disperat pe unii cu aceste vinuri ieftine din Lidl. Imi cer scuze, dar nu ma pot abtine sa scriu, in primul rand, despre normalitate. Stiti, acel sentiment atat de rar intalnit in tarisoara noastra "originala". Nu este neaparat vorba de vinuri ieftine, ci de vinuri din import aduse la preturi ultra decente, lucru care nu prea se intampla in cele mai multe cazuri AICI. Deoarece AICI este locul unde trebuie sa suport adaosuri uriase, mai mult sau mai putin artificiale. Si m-am cam saturat de ce se intampla AICI. Pe de alta parte, nu am sustinut vreodata ca toate ieftinaturile din Lidl ar fi niste opere de arta sau macar ok din punct de vedere calitativ. Sunt si sincope, evident. Conteaza foarte mult si norocul dar si deciziile personale atunci cand e vorba sa alegi un vin. Ma rog, nu doresc sa insist in acest moment pe subiectul cu pricina, asa ca voi trece rapid la scurtele impresii lasate de 3 vinuri achizitionate cu ocazia deja celebrei saptamani iberice din Lidl.

1. Uvas Douradas 2013
- un portughez din Bairrada, soiuri exotice pentru cei mai multi, dar cam atat. Olfactiv, este oarecum ok in faza initiala, cu unele fructe exotice si cu acea senzatie de drojdii selectionate aruncate in blender. Gustativ insa, este unul dintre cele mai neutre chestii pe care le-am incercat. Arome lipsa, o senzatie apoasa, aciditate destul de ridicata si un final care se pierde instant in haul papilelor. Nu este dezgustator dar nu are pic de expresivitate. 10 lei.

2. Mezquiriz Rosado 2013
- un rose obtinut din Garnacha si care, tineti-va bine, costa 8 lei! Adica cu putin mai mult decat o sticla de Coca-Cola la 2,5 litri. Si mai surprinzator este ca, la acesti bani, am dat peste un vin perfect baubil, corect si care, bine racit, ar putea fi folosit cu succes drept companion la diverse evenimente. Nas fructat, fresh, tipic pentru un rose de linie. Exista si acea senzatie de lac de unghii, dar este ascunsa bine sub valul fructelor. In plus, apare doar cand temperatura creste. Gustativ, atacul este destul de sustinut, corpolenta usor peste medie; aciditate ok, final scurt, cu aluzii citrice. Are toate caracteristicile pe care le afiseaza 90% dintre rose-urile "normale". Am baut si rose-uri romanesti de 3 sau 4 ori mai scumpe, care nu se indeparteaza prea mult de aceasta partitura. Deci, sa-mi fie cu iertare, ok?

3. Castillo de Alcoy Reserva 2010
- un vinut care a facut ceva senzatie. Costa doar 10 lei, este medaliat cu aur la Bruxelles, a petrecut circa 1 an in butoaie, plus in jur de 3 ani la sticla. Va rog doar sa faceti un exercitiu de imaginatie si sa va intrebati cam cat ar costa un vin autohton tratat in aceleasi conditii? Nu este un exercitiu greu, va asigur. Olfactiv, notele lemnoase se combina destul de reusit cu cele de fruct rosu proaspat. Cirese negre suculente, apare si ceva pruna pe acolo. Gustativ, echilibrul este unul reusit, mai ales pentru un vin la acest pret. Un mix de fruct rosu suculent, condimente, taninuri coapte dar ferme si o aciditate sustinuta; toate duc catre un final scurt-mediu, fara pretentii dar curat. O Reserva spaniola ca la carte. Nu este nimic iesit din comun si nu pot intelege ce asteptari inutile ar trebui sa avem la 10 lei. Chiar nu pot sa inteleg. Cand ai nostri vor scoate asa ceva, in aceleasi conditii, am sa pup mana producatorului care va reusi performanta. Sunt in siguranta, nu-mi fac mari probleme.

Un Bordeaux low cost de exceptie: Chateau La Bourree 2010 (Franta)

In primul rand, acest vin mi s-a parut de exceptie judecat strict in contextul unui Bordeaux aflat la baza piramidei de clasificare. In acest caz, este vorba de o regiune extrem de underrated in universul bordolez, Cotes de Castillon, aflata la o aruncatura de butas de mult mai celebra St. Emilion. In al doilea rand, cand spun "low cost", ma raportez tot la contextul regional. Nu cred ca mai este un secret pentru cineva ceea ce se intampla cu preturile pe acolo, mai ales in ultimii ani. Astfel, cand gasesc un Bordeaux la 30 lei, dintr-o zona adiacenta St. Emilion-ului, consider ca este un pret mic. Sa remarcam si anul de recolta, 2010 fiind considerat de exceptie mai peste tot in Bordeaux. Avem de-a face cu o mica proprietate (10 ha) aflata inca in mainile familiei Meynard. Cupaj in care predomina Merlot-ul, in completare venind o doza decenta de Cabernet Franc. Ca fapt divers, La Bourree apare cu un scurt profil si in stufoasa carte a lui Clive Coates, The Wines of Bordeaux. Exigentul englez il defineste drept "good and basic", ceea ce, credeti-ma, nu e putin lucru in circumstantele date.

Olfactiv, vinul trece prin doua stadii usor diferite. Initial, am fost intampinat de mult fruct bine copt, proaspat, gen visine, cirese negre suculente, mure si prune. Notele fructate sunt completate de aluzii condimentate (scortisoara dar si o idee de busuoic). Lemnul este excelent integrat in acest moment si nu domina peisajul nici o clipa. De fapt, am fost placut impresionat de echilibrul afisat. Dupa vreo 2 ore de respirat, vinul vireaza catre note florale, fructul devine ceva mai sobru in exprimare si da un pas in spate. Urmeaza un tavalug de condimente uscate si impresii vegetale, probabil un reminder ca exista si Cabernet Franc pe acolo. Gustativ, nu ma asteptam la atata expresivitate pentru un Bdx din aceasta categorie. Corp mediu, fructul pur se exprima in voie si, cu toate ca este foarte bine copt, nu ofera vreun moment senzatia de agresivitate. Acesta este unul dintre motivele pentru care Bdx este aproape imposibil de replicat prin alte parti; un exemplar obtinut ca la carte va afisa mereu acea prospetime tipica zonei, acei stropi de rafinament si eleganta care dau o dimensiune in plus unor astfel de vinuri. Nu este vorba musai de cine stie ce complexitate aromatica, ci de textura. Iar acest La Bourree are acea textura care exprima clasa si puritate. Echilibrul dintre fruct, aciditate si taninurile coapte si fine este realizat cu mare maiestrie. Repet, mai ales pentru categoria de pret la care ne raportam. Finalul este surprinzator de lung, persistent, cu note predominante de visina suculenta si condimente.

Dupa ce l-am intors pe toate partile posibile, a trebuit sa trag o concluzie evidenta: este cel mai bun Bdx low cost pe care l-am incercat pana acum. Foarte bine facut, nefortat, lasat sa se exprime in voie, la care putem adauga si caracteristicile anului de exceptie. Textbook and seamless, dupa cum ar spune englezul. Dupa cum aminteam, 30 lei, de gasit in eternul Lidl. Daca veti avea curiozitate sa-l incercati, va mai dau un sfat: mirositi paharul dupa ce ati consumat lichidul. Chiar si dupa 1 ora, nu conteaza.

Davino Alba Valahica 2013 (Romania)

Din cate se pare, cel putin din ce am incercat pana acum, 2013 a fost un an special pentru albele romanesti. Cam peste tot. Dar in Dealu Mare, in special, au aparut unele vinuri care se indeparteaza usor de canonul zonei: extractie puternica, nivel ridicat de alcool, greutate si densitate. Ok, au fost mereu si cateva exceptii, dar nu din cale afara de multe. In ceea ce priveste pe cei de la Davino/Unicom, am observat ceva schimbat inca de la aparitia Faurarului alb. La momentul disectiei, mi s-a parut cel mai reusit de pana acum, mult mai bine integrat ca de obicei, retinut in a-si etala paleta aromatica si chiar diafan pe alocuri. Ei bine, trecand acum la gama high end a producatorului cu pricina, impresiile au ramas aceleasi. Se continua pe aceeasi linie a elegantei si a echilibrului desavarsit. Repet, aceste aspecte sunt surprinzatoare pentru mine, mai ales ca vorbim de vinuri foarte proaspete si care, de obicei, nu se manifesta astfel in tinerete.

Alba Valahica 2013 este un vin care mi-a mers direct la suflet. In primul rand, este un exemplar de o tipicitate scoala pentru acest soi. Atat olfactiv, cat si gustativ. Nu avem de-a face cu vreo mare complexitate aromatica si ma bucur ca nici nu s-a incercat vreun truc pentru a imprima vinului o impresie falsa din acest punct de vedere. Predomina notele "verzi", de caisa usor necoapta, zarzare, frunza de vita-de-vie, plus nuante florale subtile si suave. Gustativ, se continua aceeasi linie, cu mar verde in prim plan; senzatia de eleganta este la tot pasul, densitatea fructului este perfect controlata, iar atacul asupra papilelor este delicat din cale-afara. Cu toate astea, vinul nu duce lipsa de seriozitate iar structura sa are radacini bine infipte. Aciditatea este deja foarte bine integrata si contribuie din plin la impresia generala de echilibru. Final mediu-lung, cu aluzii citrice si usor minerale. Interesant este si nivelul de alcool - 12,8% - redus destul de mult fata de anii anteriori (de exemplu, 14% pentru varianta 2011).

O Feteasca Alba cat se poate de eleganta, delicata si fina, extrem de usor de baut dar si cu o structura care ii permite o evolutie in viitorul apropiat. Nu va asteptati sa coboare ingerii pe un nor si sa va cante un tril la harpa dupa ce o incercati. Dar cred ca veti avea maxim din ce este capabil acest soi.

Terminatorul din Lidl: Monte Plogar Reserva 2008 (Spania)

In primul rand, am observat o ofensiva puternica pe facebook impotriva celor de la Lidl, principalul motiv invocat si disecat fiind preturile extrem de mici ale unor vinuri. Cum ca este imposibil sa dai un vin pe bani atat de putin, ceva pute cu siguranta, etc. Ei bine, domnilor, inainte de a sari la gatul unui produs sau altul, eu va recomand ceva de bun simt: sa-l incercati inainte de a va da cu parerea. Personal, nu m-au interesat vreodata astfel de mecanisme. Strict ca si consumator, ma doare fix despre ceea ce gasesc in sticla. Iar Lidl mi-a demonstrat pana acum ca imi poate oferi alternative calitative la bani foarte putini.

Spaniolul nostru din titlu m-a costat amuzantul pret de...9,99 lei. Cupaj de Garnacha si Tempranillo, deja cu 6 ani la bord; in plus, aveam de a face cu o reserva, ceea ce inseamna cel putin 1 an in butoaie si probabil vreo 2-3 de invechire la sticla. Exact, va rog insistent sa mai cititi pretul inca o data...

Culoare rubiniu intens, foarte asemanator cu al unui Bordeaux clasic, fara nici o urma de maturitate. Nasul este direct, proaspat, cu note carnoase si afumate, fructe rosii bine coapte, mure, cirese negre; notele lemnoase se manifesta printr-un evantai de condimente uscate. Cu timpul, apar si aluziile vegetale, marca Tempranillo. Gustativ, atacul este simplu, direct si drept la tinta. Cireasa suculenta cat cuprinde, corp mediu, curat, frumos rotunjit; aciditatea este perfect integrata, iar finalul scurt-mediu aduce cu sine un rest taninos surprinzator de sustinut pentru aceasta categorie de pret. Mai apar note condimentate si impresii de fruct suculent. Surprinzator de bine inchegat, aproape fara cusur din punct de vedere tehnic si asta poate fi considerata o mica minune, mai ales in universul mioritic. Pentru ca in Spania, se pare ca a face un vin ok la bani putini este cel mai obisnuit lucru cu putinta.

Dupa cum spunea si George in proaspata sa postare despre acel Castillo de Alcoy 2010 (tot 10 lei, apropos), un vin senzational la banii lui. Simplu, dar imbatabil intr-o lupta corp la corp cu orice exemplar autohton la aceiasi bani. Go and buy it!