Perla coroanei: Davino Rezerva alb 2011 (Romania)

Dupa umila mea parere, acest vin este una dintre micile bijuterii ale oenologiei autohtone. Din pacate, nu prea pot folosi astfel de etichete pentru multe vinuri romanesti dar, totusi, sunt cateva care defileaza intr-o liga proprie. Momentan sunt prea putine. Pe de alta parte, aceasta Rezerva mi-a aratat, inca o data, ce se poate obtine din "banalul" Riesling italian. Atunci cand soiul respectiv devine baza pentru varful de gama al unui producator gen Davino, incepe lupta cu propriile prejudecati si cu miturile inca bine inradacinate in constiinta colectiva.

Culoare galben auriu, intens si stralucitor. Olfactiv, intensitatea aromelor este perfect controlata. Notele lemnoase (vanilie si condimente) se impletesc de minune cu cele de fruct bine copt (caisa, mar, gutuie, plus diverse citrice) si cu nuantele floral-minerale de o eleganta aparte. Gustativ, am fost intampinat de o densitate dozata cu mare maiestrie; vinul se comporta de parca ar executa fara cusur o partitura bine stabilita inainte. Rotund, fin, elegant, cu un mijloc expresiv, o aciditate perfect integrata si un final lung, liniar si persistent, cu mult fruct diafan si aluzii picante gen ghimbir. Cei aproape 14% alcool nu se simt nici o clipa si vin sa completeze o lucrare gandita in cele mai mici detalii. Este loc de evolutie pozitiva, cativa ani in plus la sticla nu i-ar face rau defel.

Stiu care este marea intrebare: face banii au ba? Pana la urma, costa in jur de 130 lei si asta ne cam doare pe cei mai multi. Ei bine, depinde. In contextul pietei noastre dragi, si-ar merita cele 3 cifre. Da, este un vin deosebit si demonstreaza ca, atunci cand ai material de calitate si stii cum sa-l valorifici, se poate naste o lucratura minunata. In contextul pietei externe, cu siguranta se pot gasi multe vinuri asemanatoare, la preturi mai mici. Dar sa nu uitam un aspect evident al problemei: cam asa sta situatia cu majoritatea covarsitoare a vinurilor romanesti. La sfarsitul zilei, decizia va apartine in exclusivitate.

"Decat" 5 ani...

In cateva zile, minunatul, ravisantul si insignifiantul meu blog va implini venerabila varsta de 5 ani. Niciodata nu am fost genul care sa tina bilanturi, sa se incurce in cifre irelevante sau sa marcheze astfel de momente. Dar, deh, 5 ani este deja un numar magic oarecum si, in plus, ma face sa realizez ca pot fi considerat un soi de veteran in ale bloggerit-ului de vin.

Atunci cand am pornit la drum in 2009, eram doar o mana de oameni. De fapt, mai bine zis, aproape o mana. Daca imi amintesc bine, lumea virtuala a scrisului despre vin numara doar 3 nume importante la acea vreme: Alin Ionita, Mihnea Mironescu si, bineinteles, confratele meu dunarean -  George Mitea. Incet-incet, blogosfera de vin a devenit din ce in ce mai dinamica si mai populata. Iar asta e bine, diversitatea nu strica defel in ast domeniu. Nu pot spune daca am realizat ceva cu adevarat notabil in acesti 5 ani de zile pentru ca, sincer, nici nu am pornit la drum cu astfel de ganduri. Tot ce mi-am dorit (si inca este valabila aceasta dorinta) a fost sa-mi exprim parerile si viziunile pe o platforma aflata la indemana. Mi se pare inutil sa ai pretentii de educare a publicului intr-o astfel de lume, in care subiectivitatea gustului este dominanta. Daca unii si-au indreptat atentia catre vinul bun citindu-mi aberatiile, atunci nu pot decat sa-i felicit. Daca altii au continuat sa bea capsunica si vinuri din surcele de la vinaria din colt, bravo lor. Este dreptul fiecaruia sa bea ce doreste si nimeni nu este indreptatit sa judece aceste alegeri.

Dupa cum spuneam, nu ma pricep deloc la a face bilanturi si chestii de genul asta. Au fost 5 ani interesanti, in care am capatat destula experienta in domeniu si in care am cunoscut foarte multi oameni pasionati. La sfarsit, astea conteaza infinit mai mult decat latraturile unor caini turbati, injuraturile pe care le primesti de la diverse personaje sau incercarile prostesti de a schimba ceva cu adevarat. Pentru ca, nu-i asa, nimic nu se pierde, nimic nu se castiga, totul se transforma...

Renatus 2012 alb - Alcovin Macin (Romania)

Dupa cum am promis, voi incheia acest prim periplu exhaustiv prin Macin, cu varful de gama al albelor produse de Alcovin: Renatus. In primul rand, trebuie remarcata "ciudatenia" si originalitatea acestui cupaj: Sauvignon Blanc, Chardonnay, Muscat Ottonel si Tamaioasa Romaneasca. Conform contraetichetei, rezultatul final este usor baricat dar nu este specificat si timpul petrecut in butoaie. Clasificat drept demisec.

Olfactiv, am descoperit un vin destul de complex si care incapsuleaza eficient paleta aromatica a soiurilor din componenta. Debuteaza cu note usor vanilate, verzi-vegetale si citrice; dupa care, urmeaza un spectru floral foarte placut iar la final, o gama intreaga de fructe bine coapte (mar, caisa, piersica) si note mieroase. Intensitatea este medie si bine dozata in context. Gustativ, atacul initial este unul sustinut, fructat, are greutate si prezenta consistenta in mijloc. Restul de zahar functioneaza aici in favoarea vinului, contribuind la un tablou pe care l-as putea descrie simplu, folosind un singur cuvant: complet. Bine echilibrat de o aciditate inca sustinuta si foarte bine integrata. Final destul de lung, dominat de impresii citrice, mieroase si usor picante.

La final, pot decreta ca acest Renatus este unul dintre cele mai reusite cupaje albe autohtone. Incercate de mine, bineinteles. In ciuda restului de zahar evident, reuseste sa nu cada in pacatul unui lichid greoi, plat si siropos. Ba as putea spune ca are un grad ridicat de baubilitate. Chiar l-as mai incerca peste cativa ani, lasandu-mi senzatia ca spectrul sau aromatic se poate metamorfoza in ceva si mai interesant. Online, se poate gasi si sub 50 lei, fiind o alternativa viabila la vinuri mult mai scumpe de pe la noi.

Leat 6500 Cabernet Sauvignon-Merlot, M1 Atelier

Bun, ce avem aici? Un cupaj clasic, 18 luni in baric si cam inca pe atat tinut in sticla, inainte de a parasi crama. Producatorul recomanda o decantare de 2 ore inainte de a fi consumat dar, in ceea ce ma priveste, pot spune ca vinul se exprima mai mult decat ok chiar si dupa circa jumatate de ora.

Olfactiv, suspectul nostru inca este puternic influentat de lunga perioada in care s-a odihnit in baricuri. Pe langa fructele rosii regulamentare, foarte bine coapte si cu un aer usor dulceag, totul orbiteaza in jurul lemnului: condimente de toate neamurile, ciocolata, pielarie, plus o nota mentolata destul de interesanta. Visinele si capsunile incearca sa-si faca si ele loc, atat cat le permite forta din acest moment. Gustativ, in schimb, vinul se exprima mult mai pe placul meu; are o suculenta foarte placuta si o rotunjime diafana, fara margini aspre. Atac mediu, extractivitate moderata, iar notele lemnoase se imbina mult mai reusit cu cele de fruct. Aciditate foarte buna, tanini moi, fini si tipici pentru zona Murfatlarului, plus un final lung, expresiv, suculent si care aduce in prim plan un melanj de cirese negre, visine si condimente.

Per total, chiar nu am ce sa reprosez acestui vin. Ma asteptam la ceva mult mai New World in abordare, tinand cont de locul in care Razvan Macici activeaza full time, de atata amar de vreme. Filozofia acestui colt de lume se simte dar, totusi, Razvan a reusit sa o combine cat s-a putut de bine cu specificul Murfatlarului. In special, atunci cand vine vorba de vinurile rosii. Sunt bucuros ca extractivitatea s-a pastrat in limite normale, fara a se forta in vreun fel capacitatile native ale soiurilor crescute in solul dobrogean. Cu toate astea, este ceva care nu rezoneaza din cale afara cu viziunea proprie asupra vinului. Bineinteles, ma refer aici la prezenta destul de pregnanta a lemnului care, cel putin in stadiul actual al evolutiei, tinde sa acapareze fructul, mai ales la nivel olfactiv. As fi curios sa revin peste cativa ani, pentru a verifica daca acest vin va resui sa absoarba lemnul 100% in favoarea sa.

Scurt pe doi: 3 vinuri de la Alcovin Macin

Ce poate aduce aceasta interminabila ploaie, daca nu un chef ceva mai mare de scris? In aceasta perioada am avut sub lupa o serie de vinuri produse de vecinii mei de peste Dunare, Alcovin Macin. De fapt, daca as arunca o privire ceva mai agera de la propriul balcon, cred ca i-as detecta undeva in departare. Sa incepem scurta si rapida disectie regulamentara:

1. Curtea Regala Aligote
- lipsa an pe eticheta, o situatie care este comuna mai tuturor exemplarelor incercate, mai putin Chardonnay. Nas usor retinut, cu note vegetale completate de aluzii florale si de fructe albe. Atac light, are o rotunjime placuta, aciditate medie si un final scurt, destul de curat. Nu este cel mai bun Aligote autohton incercat de mine, dar nu pot sa remarc o consistenta destul de mare a acestui soi pe meleagurile mioritice. Inca nu am dat de vreun astfel de vin care sa fie facut aiurea. Se pare ca-i prieste pe aici. Atentie la temperatura de servire, tinde sa alunece in abis la temperaturi mai mari si sa capete un gust usor intepator si artificial. Ok.

2. Pelegrin Merlot Rose
- demisec; olfactiv, destul de intens si greu, cu dulceata de trandafiri, fragute si capsuni. Gustativ, atac sustinut, direct, putin cam incarcat pentru gusturile mele; initial, se simte restul de zahar, dar impresia generala este salvata de un final citric, tonic, cu multa pulpa de grapefruit in prim plan. Per total, nu este rau deloc dar se adreseaza celor care prefera un stil mai greu si apasat. Interesant este ca, la temperaturi mai ridicate, rezista surprinzator de bine, structural vorbind. Ok.

3. Pelegrin Riesling Italian
- nas interesant si tipic, note florale placute si multa para bine coapta. Atacul este mediu, are consistenta buna in mijloc, fruct copt, rotund si destul de echilibrat; Aciditate medie, bine integrata si un final scurt, cu note citrice si salcii, care mi-au amintit de gutuie. Bun.

Varful de lance, Renatus, va avea onoarea unei postari separate :) Ca o concluzie generala, din ce am incercat pana acum, pot spune ca am avut de-a face cu vinuri cat se poate de ok, corecte si tipice zonei din care provin. In ordinea preferintelor: Muscat dry, cu cel putin o clasa peste celelalte; Chardonnay, surprinzator de tipic si bine inchegat; Riesling italian, impresiile nu le mai repet.

Lidl nu e mort: Chateau Des Perligues blanc 2012 - Graves (Franta)

Astazi as dori sa ma opresc putin asupra unui vin care mi-a mers direct la suflet. Acest exemplar este de gasit in Lidl, la 22 lei. Sunt cateva aspecte care recomanda vinutul in cauza sa fie o optiune viabila. In primul rand, provine din zona Graves, probabil cea mai importanta pentru vinurile albe din Bordeaux. Aici includ si Pessac-Leognan, chiar daca cele doua au devenit apelatiuni distincte in 1987. In cele mai multe cazuri, vinurile de Graves ofera consumatorilor un raport calitate-pret excelent, plus o tipicitate specifica regiunii care beneficiaza de un terroir distinct, in toata pleiada de apelatiuni bordoleze. In al doilea rand, 2012 a fost un an foarte reusit pentru Graves, mai ales la albe. Chiar si rosiile de aici au iesit mult mai decente decat in Medoc, sa zicem, in acel an considerat mediocru per total, in special pentru Cabernet Sauvignon. Deci, daca sunteti in cautare de chilipiruri, aici ar trebui sa fie statie obligatorie. In al treilea rand, pretul este unul foarte tentant pentru un alb de Graves. Toate aceste elemente adunate laolalta m-au facut sa am ceva asteptari si ma bucur ca nu am fost dezamagit. Ba din contra, am fost chiar putin prins in offside. Cupaj clasic de Sauvignon Blanc si Semillon. Va avertizez ca voi folosi destul de des termenul "elegant", deoarece este cea mai puternica impresie care mi-a fost lasata.

Culoare galben-auriu deschis, cu irizatii verzui. Olfactiv, vinul a trecut prin doua faze. Initial, a iesit in fata SB-ul, cu note verzi foarte placute, ceva grapefruit si ardei gras, plus adieri minerale. Dupa circa 20 de min de aerare, minunatul Semillon a preluat fraiele; superbe note florale, mieroase, de fruct bine copt (caisa in prim plan). Un parfum neasteptat de elegant, complet lipsit de agresivitate si cu o intensitate medie, perfect dozata. A fost ca si cum mi-am atins narile cu o bucata de matase. Gustativ, am fost din nou surprins de compozitia compacta a vinului, fructul este light dar pur si bine copt si mangaie cerul gurii cu o eleganta de necrezut pentru un lichid la doar 5 euro. Pur si simplu, simti cum toate datele ecuatiei se imbina fara efort; aciditatea moderata contribuie si ea la senzatia generala de eleganta, fiind perfect integrata. Sa amintesc si nivelul ultra decent de alcool, doar 12%, care contribuie si el la echilibrul aproape perfect al vinului. Finalul curat, extrem de sec si destul de expresiv, aduce in prim plan puternice note citrice si minerale. Gradul de baubilitate este foarte ridicat, sticla fiind consumata in timp record.

Eleganta peste medie, puritate, precizie si echilibru. Repet, toate astea pentru doar 22 lei. Cred ca este interesant de incercat si varianta rosie a acestui producator, de gasit la acelasi pret. Nu cred ca mai are rost sa fac vreo comparatie cu ceva de pe la noi, doar expresivitatea nasului desfiintand circa 99% din ce am incercat in banii astia sau chiar exemplare mai scumpe.

Chateau Haut Cormier 2011 - Bordeaux (Franta)

Impuscat la reducere in Lidl, pentru modica suma de 14 lei. Stiu ca in ultima vreme, multi considera ca portofoliul de vinuri din acest magazin a scazut la nivel calitativ dar eu inca sunt de parere ca pot fi gasite destule chilipiruri. Criteriul de baza ramane, ca si pana acum, selectia atenta si riguroasa din partea celui care cumpara. Ok, recunosc, in acest caz am avut in cap mai mult pretul, pentru ca celelalte elemente din ecuatie imi spuneau altceva: proprietate dintr-o apelatiune generica, an mediocru, teoretic este mai bine sa stai deoparte. Dar cum, pana in acest moment, nu am avut surprize cu adevarat neplacute cu vreun Bordeaux din Lidl, mi-am zis ca nu as avea prea mult de pierdut. Si nu in ultimul rand, parerea mea a ramas neschimbata in privinta vinurilor din aceasta zona: in ultimii ani, la nivel inferior de clasificare, treburile stau din ce in ce mai corect si decent. Exista destui producatori care isi dau interesul sa nu scoata o posirca ordinara. Da, chiar aici, intr-o regiune in care foarte multi cred in continuare ca nu prea exista viata dupa cru classe si unele cru bourgeois. Ei bine, dupa cum ar spune englezul: I beg to differ.

Culoare rubiniu intens, care tipa Bordeaux din toti rarunchii. Initial, nasul este dominat de note florale si de fruct rosu light, murele preluand initiativa. Exista si ceva pruna proaspata pe acolo, care vine la pachet cu nuante vegetale si usor condimentate. Gustativ, atacul initial este usor fructat, diafan, foarte light in abordare; aciditatea este medie, mijlocul decent, iar finalul aduce in prim plan o structura taninoasa destul de bine infipta, plus o serie de note verzi oarecum inevitabile in contextul anului, dar nu din cale afara de deranjante. Important este ca aceste nuante verzi-vegetale nu domina peisajul, pentru ca postgustul revine pe coordonatele fructate, unde ciresele negre sunt vioara intai.

In concluzie, un vin extrem de simplu, putin rustic in exprimare dar, per total, bine realizat si sincer. In acest caz, simplitatea este un atu, fiind de apreciat faptul ca vinutul in cauza nu incearca nici o clipa sa para mai mult decat este. Nu exista nici o urma de lemn sau de chipsuire inutila, doar pentru a crea falsa impresie a unei complexitati fortate. Neasteptat de old school si da, pot spune ca poate fi identificat destul de usor ca fiind un Bordeaux. Are acea prospetime si senzatie racoritoare prin care vinurile de aici si-au castigat initial reputatia. In timp, lucrurile s-au schimbat destul de mult dar este placut sa stiu ca inca mai exista destule vinuri care pot insoti fara probleme o masa simpla, de zi cu zi.

Curtea Regala Muscat Dry - Alcovin Macin (Romania)

Acest vinut mi-a placut nesprerat de mult. Inainte de a trece la scurta disectie a subiectului, as dori sa mai fac o observatie, deoarece vad ca situatia se repeta. Nu inteleg de ce, nici de aceasta data, nu este mentionat anul recoltei pe nicaieri. Presupun ca este 2013. Sau ma insel? Este ceva amestecat pe acolo? Sper sa fiu lamurit cumva. Ma rog, sa vedem ce este de gasit in sticla pana una alta.

Culoare galben-pai foarte deschis. Olfactiv, este exact ce te-ai astepta de la un Muscat; boaba coapta de strugure, aluzii de caisa confiata, note florale unde predomina trandafirii, plus usoare impresii mieroase si condimentate. Nu este nimic vulgar in aceasta exprimare, intensitatea este medie si, per total, un nas foarte bine definit. Gustativ, atacul este light spre mediu, diafan si chiar elegant pe alocuri, cu fruct copt care se aduna intr-un mijloc surprinzator de expresiv; aciditatea este medie si bine integrata. Daca va asteptati la un smirghel care sa va rada cavitatea bucala, puteti cauta linistiti in alta parte. Finalul este sec, precis si curat, unde notele citrice se dezlantuie in voie. Post gustul lung si persistent a fost surpriza cea mai mare pentru mine, aromele stand lipite de papile cateva zeci de secunde.

De ce este o asa mare surpriza acest amanunt? Pentru ca majoritatea aromatelor seci incercate de mine au pacatuit fix la capitolul cu pricina. Foarte multe mi s-au parut goale in mijloc, picand lamentabil pe final, cu arome nesustinute cap-coada. Da, pentru mine, sa vinifici un soi aromat in sec mi se pare mai degraba un trend si poate, pentru unii, un simplu experiment. Au fost extrem de putine exemple care au reusit sa ma convinga de viitorul unei asemenea directii, mai ales cand vine vorba de Muscat, Tamaioasa, Grasa, Busuioaca sau mai stiu eu ce. De fapt, ca tot am vorbit despre un Muscat, imi vine in memorie doar unul singur care mi-a creat aceeasi senzatie ca cel de mai sus: Ana de la Jidvei. In rest, nu mai comentez, tine de preferintele fiecaruia.