Hugh Johnson: "Cum poate crede cineva ca, la un moment dat, vinul romanesc nu va fi la fel sau mai bun decat vinul chilian, de exemplu?"

De-a lungul vremii, am reusit sa strang o cantitate deloc neglijabila de documentatie. Despre vin, bineinteles. Si nu ma refer aici la cea adunata pe hard-ul unui computer sau pe alte medii de stocare. Nu, este vorba de tone de hartii si o serie de carti care ar putea fi la fel de bine folosite si ca obiecte contondente. Mereu am avut si inca mai am obsesia informatiei printate, urasc sa citesc carti pe un ecran, de exemplu. Astfel se face ca, in ultimii 7-8 ani, am strans o zestre frumusica de hartogaraie cu mii de note de degustare, rapoarte privind diverse recolte, regiuni viticole, interviuri, etc. Evident, grosul informatiei este legat de Bordeaux, regiunea care inca ma obsedeaza cel mai mult, cu toate ca nevoia de varietate isi mai arata coltii din cand in cand.

Atunci cand melancolia isi cere tributul, incep sa rasfoiesc aceste hartii si sa rememorez placutele momente ale propriilor inceputuri pe drumul vinului. Intr-o astfel de zi, am dat si peste un interviu cu Hugh Johnson, la celalalt capat al "firului" aflandu-se Andrew Jefford. Sunt cateva franturi aparute in Decanter, prin 2005. Este mai mult o discutie amicala decat un interviu propriu-zis, in care Hugh isi expune o parte din filozofia care ii determina alegerile personale, precum si ceea ce il defineste ca scriitor de vin. De fapt, ca sa fiu mai exact, aceste interviu a fost luat imediat dupa lansare cartii "Wine - A Life Uncorked"si pe care se intampla sa o detin in colectia personala. Iubesc aceasta carte si stilul in care este scrisa, dar aici e alta discutie.

Printre multe alte pareri legate de modern vs. clasic, nivelul urias de alcool in vinuri, Rolland, Parker si alte chestiuni de acest gen, Hugh a facut referire si la regiunile care vin puternic din urma. Iar intrebarea de mai sus, pusa mai degraba pentru sine si cu un oarecare iz introspectiv, a venit tocmai in contextul unei astfel de discutii. Evident, Bulgaria si Ungaria au fost si ele amintite dar, interesant mi s-a parut faptul ca, dintre toate acestea, tocmai Romania a facut obiectul respectivei introspectii. Hugh Johnson nu este primul nume mare din domeniu care aminteste de potentialul tarisoarei noastre. Problema aici nu este lipsa gratulatiilor din afara, ci lipsa unui plan coerent de actiune pentru a demonstra cu adevarat ca ne putem ridica la nivelul asteptarilor. Putem raspunde noi la intrebarea de mai sus, cei implicati direct in lumea vinului mioritic? Evident, cei mai optimisti vor spune ca va veni indubitabil acea vreme pomenita de Hugh. Oare asa sa fie? Si cand anume va veni? Peste 10, 20, 30 de ani? Deja nu se mai pune problema cresterii in calitate a multor vinuri romanesti, ea este evidenta de cativa ani. Dar pentru mine, marele nostru calcai al lui Ahile a fost, este, si probabil va fi un singur lucru: lentoarea dezarmanta prin care se pun mecanismele in miscare. Noua ne ia zeci de ani sa recuperam timpul pierdut, daramite sa mai egalam sau sa intrecem pe cineva. Iar pana sa ajungem la un nivel mai elevat, se intampla alta chestie logica: ceilalti nu stau nici ei pe loc, se misca mereu si ridica stacheta mai sus. Situatie in care noi devenim un soi de Sisif care se chinuie sa care bolovanul terroir-ului pana in varful dealului. Ma intreb din nou: vom reusi vreodata sa ajungem in varful dealului, fara a fi striviti sub greutatea acelui bolovan?

Si inca ceva. A se observa ca englezul ne-a raportat la chilieni, nu la Bordeaux, Burgundia sau alte regiuni cu traditie infinit mai mare in viticultura. Stiu ca multora le plac aceste paralele inutile si amuzante cu gigantii, dar cred ca a sosit vremea sa reveniti cu picioarele pe cernoziom si sa constientizati cu cine avem de dus adevaratele batalii. Altfel, bolovanul va deveni atat de greu incat nu veti mai reusi sa-l miscati nici macar un cm...