O noua runda de vinuri la inaltime

Miercuri, 27 martie, a fost randul unei noi degustari la inaltime, in cadrul restaurantului Perla Dunarii (turnul de televiziune al dragului nostru oras Galati). De data aceasta, a lipsit de la apel Ionut "Vinescu", organizarea sindrofiei revenind lui George si subsemnatului.

Suspectii au fost dupa cum urmeaza:
- albe: Cuvee Rene Faure 2012, Brumont Gros Manseng/Sauvignon Blanc 2011, Geiben Riesling Kabinett 1974
-rosii: Wine Princess Merlot 2007, Erotikon Cab. Sauv. 2007, Golem 2008.

Dintre toate acestea, doar doua vinuri imi erau necunoscute, restul trecand pe sub lupa mea in trecut. Asa ca nu voi insista prea mult asupra celor deja incercate, mai multe informatii puteti gasi rasfoind paginile blog-ului. Surpriza serii pentru mine a venit din partea lui Herr Geiben, al carui Kabinett 1974 s-a pastrat miraculos pana in prezent. O culoare galben-auriu deschis, un nas destul de complex, cu note de fagure de miere, citrice gen mandarina si portocala, doar o idee de fosili; foarte elegant si precis. Gustativ se tine inca bine, notele de mago se imbina placut cu cele de coaja de portocala, aciditatea s-a mai redus in timp, dar finalul usor citric mentine vinul intr-o zona de prospetime remarcabila. Este incredibila capacitatea de invechire a Riesling-ului. Unde mai pui ca 1974 a fost si un an prost in Mosel, dar Geiben a facut o selectie la sange a materialului avut la dispozitie. Sansele ca un Kabinett sa reziste atata amar de vreme sunt destul de mici, dar de aceea lumea vinului e fascinanta, nu-i asa?

Cab-ul Erotikon s-a prezentat si el bine, cu un nas evoluat, fructe rosii bine coapte, note tomnatice, de tutun, menta, lemn bine integrat; gustativ avem o corpolenta medie, fruct bine reprezentat si usor dulceag, aciditate buna si taninuri complet integrate. Un vin ajuns la maxima exprimare si care deja a dezvoltat arome secundare evidente. De baut in acest moment, posibil sa nu mai reziste foarte mult pe acest platou. Cum la fel de posibil este ca alte sticle pastrate in conditii mai bune, sa se prezinte intr-un alt stadiu de evolutie. Nu va mai povestesc despre discutiile provocate de eticheta :D

In rest, toate vinurile prezente s-au achitat cu brio de sarcina. As mai mentiona doua aspecte: Merlot-ul Wine Princess continua sa ma impresioneze, cu toate ca nu este un vin care sa fie pe placul unora. Cred ca aceasta se datoreaza structurii sale old school, structura care a ramas intacta si dupa vreo 2 ore de stat in decantor. Iar Golem 2008 s-a mai cizelat in ultima vreme, taninurile sunt aproape complet intgrate; ofera aceeasi senzatie de greutate dar la un nivel ceva mai retinut. Este un vin serios, fara indoiala. Dar, sincer, nu stiu cat va mai fi in stare sa capete o complexitate in plus prin invechire. Forma se mai schimba putin, dar fondul ramane cam acelasi. Timpul va decide in final.

A fost un eveniment reusit, placut, cu oameni dornici sa afle amanunte despre fiecare vin in parte. Pe data viitoare!

Domaine A. et P. de Villaine - Bouzeron Aligote 2011 (Franta)

Pentru amatorii de vinuri fine, numele de Villaine nu ar trebui sa mai constituie un mister. Aubert de Villaine este sinonim cu Romanee-Conti. Astfel ca am fost oarecum surprins sa descopar ca modestul Aubert si sotia sa, Pamela, au numele asociate si acestui vin amintit in titlu. Este vorba de un domeniu aflat in Bouzeron, o regiune vazuta drept un soi de Mecca a soiului Aligote. Aceasta "enclava", asezata in inima Burgundiei, a fost revigorata de Aubert, cel care s-a luptat aproape de unul singur pentru ca zona sa obtina dreptul de AOC, misiune indeplinita in 1997. In zilele noastre, domeniul este manageriat de Pierre Benoist, nepotul lui Aubert. Chiar si asa, metodele aplicate au ramas aceleasi iar grija acordata vinurilor nu a dat nici un pas inapoi. Iar acest Aligote sta marturie in acest sens.

Culoare galben intens si stralucitor. Nasul este spectaculos, din punctul meu de vedere. Nu impresioneaza prin intensitatea aromelor, ci prin eleganta aproape eterica pe care o raspandeste. Fin, expresiv, cu note florale, fructe albe, para bine coapta, lime, grapefruit, dar si o usoara adiere vanilata. Totul este livrat cu o precizie si subtilitate de invidiat. De fapt, cred ca este cel mai elegant nas al unui vin alb, dintre cele pe care l-am intalnit pana acum. Acest vin te invita sa-l mirosi, nu iti ataca narile din toate directiile. Si gustativ, lucrurile stau cam la fel. Aceeasi naturalete in exprimare, cu fruct subtil si pur, aproape lipsit de orice greutate. Rotund si echilibrat, aciditate medie si perfect integrata. Finalul mediu-lung aduce un mix puternic de note citrice si minerale. Post-gust usor condimentat. Structura ii permite chiar sa mai stea cativa ani la sticla.

Eleganta, puritate si expresivitate. Cam astea sunt principalele atribute ale acestui Aligote. Da, nu da pe afara de complexitate, pana la urma vorbim de un soi cu limite evidente. Dar nu exista nimic fortat la acest exemplar, totul este lasat sa se exprime in voie. Aubert isi respecta blazonul, chiar si cand vorbim de vinuri de care se pot atinge si umilii pamanteni.

13,50 Euro - Vinatis. Am profitat de o eticheta usor deteriorata, ceea ce a mai dus pretul in jos, putin sub 12 Euro.

Davino Purpura Valahica 2009 (Romania)

Se intampla foarte rar ca un vin romanesc sa ma impresioneze. Recunosc, multe vinuri autohtone sunt pe drumul cel bun dar, in foarte multe cazuri, lipseste acel extra care sa le scoata din anonimat. Si da, atata vreme cat "ale lor" ofera acelasi nivel de calitate sau chiar mai mult, la jumatate de pret fata de "ale noastre", imi rezerv dreptul de a-mi da PROPRII bani pe cele straine. Se pare ca unii nu pot intelege acest principiu simplu. In cele din urma, branza e pe bani, ca ne place sau nu. Iar unul dintre principiile de baza ale democratiei, ca tot este la moda sa oferim definitii, consta in libertatea de a alege. Inca o chestie pe care unii nu o inteleg nici in ruptul capului. Mi se pare stupid si ipocrit sa sustin vinul romanesc doar dintr-un inaltator sentiment de fals patriotism. S-o faca altii, n-am nici o problema cu asta. Dar ar fi indicat ca altii de care pomeneam mai sus, sa-si vada de propriile angoase si probleme.

Ok, am divagat destul de la subiectul acestei postari. Dupa albele Revelatio, iata ca tot un vin Davino a reusit sa-mi provoace placeri nebanuite. De data aceasta, e vorba de un rosu, pe numele lui Purpura Valahica, 100% Feteasca Neagra. Parerea mea despre soiul respectiv am tot expus-o pe blog, nu mai reiau eternele probleme pe care le am in acest sens. Dar sa trecem la disectie.

Culoare rubiniu mediu ca intensitate, nu din cale afara de extractiv. Nas extrem de focusat, de intensitate medie, in care notele fructate - pruna proaspata, uscata si chiar afumata, cirese negre - se imbina fericit cu cele condimentate, de piper proaspat zdrobit, si mai ales cu cele lemnoase. De altfel, lemnul este superb integrat in tot acest ansamblu, reusind performanta notabila de a nu fi intruziv. Dar vinul mi s-a parut cu adevarat spectaculos, la nivel gustativ. Atac mediu, cu mult fruct proaspat, un mijloc neasteptat de bine definit, precis si care gadila placut papilele. Da, le gadila, nu le agreseaza. Aici vorbim de suculenta, eleganta si feminitate, nu de greutate si steroizi. Aciditatea este la cote maxime, taninuri foarte fine si bine coapte. Final lung, expresiv, dominat de visina putreda si condiment.

Diferenta intre un vin bun si unul foarte bun sau excelent sta in astfel de detalii "tehnice". Mijlocul foarte expresiv, precum si lungimea finalului sunt cele care trimit vinul de fata in liga superioara. Le are pe toate, inclusiv un factor de baubilitate ridicat. Echilibrat, mediu si precis in exprimare. Pentru mine este cea mai reusita FN pe care am incercat-o pana acum si un vin dupa care nu ti-ar parea pare rau de banii dati. Bravos!

76 lei - Evino.

Domaine Clavel "Les Garrigues" 2008 (Franta)

Un exemplar din Languedoc, un cupaj clasic tip GSM, doar ca procentele sunt in ordine: Syrah, Mourvedre si Grenache.

Culoare rubiniu intens si stralucitor, dar departe de a fi opac. Nas dominat de condimente uscate, ierburi aromatice proaspete, piper; fructul nu iese in fata, cum m-as fi asteptat. Exista note de fructe rosii, cirese negre, dupa care urmeaza o senzatie de carne cruda si masline negre. Gustativ, vinul este neasteptat de diafan, un atac usor, echilibrat, in care notele de fruct se imbina fericit cu cele condimentate. Aciditate foarte buna, taninuri inca prezente dar fine. Final lung, condimentat, post gust persistent, cu nuante de visine si cirese suculente.

Sincer, ma asteptam la ceva destul de greu, modern si bombastic. Din fericire, am avut parte de un vin clasic in abordare, suculent si foarte baubil. O surpriza foarte placuta.

In jur de 7,50 Euro, la un comerciant belgian. Din pacate, in acest moment nu mai exista in portofoliul acestuia.

Generalul francez al trupelor italiene

Am ramas dator cu trecerea in revista a ultimei degustari care a avut loc in turnul de televiziune al urbei mele. Asa ca, scurt pe doi, sa vedem cum a decurs inspectia, in formula obisnuita: Ionut "Vinescu", George si subsemnatul.

De aceasta data, regimentul propus a fost majoritar italian, format din soldati din zona Abruzzo. Mai exact, Tenuta Ulisse. S-au mai strecurat un roman de la Recas si un francez din zona Rhone-ului.

Am inceput cu Unico Brut 2010. Un spumant ok, dar destul de slab din punct de vedere aromatic. Ba chiar neutru pe toata linia, as putea spune. Nimic special, baubil dar cam atat. Dupa care a venit randul unui "vin" mai special, asa-numitul Nativae 2011. Pentru obsedati, acesta este un vin naturel 100%, fara adaosuri de tot felul si chiar fara pic de sulfiti. Culoare galben aurie si tulbure. Nas destul de interesant, de must, cu note florale si de fructe albe. Dar gustativ, dezamagire uriasa. Plat, fara zvac, un soi de bors cu pretentii de vin. Cel putin din punctul meu de vedere. Vinul asta costa peste 90 de lei la importator, iar eu zic un mare pas. Sa-l bea altii cu gandul reconfortant ca e ceva natural. Amaranta Pecorino 2011 este un vin alb mult mai serios, cu lemn bine integrat, fructe albe bine coapte, are destula greutate si prezenta pe papile. Totusi, e genul de exemplar in care alcool-ul isi face de cap dupa o vreme si devine obositor. Cel mai vajnic component al regimentului italian s-a dovedit a fi Unico Passerina 2012. Un nas care explodeaza in toate versiunile posibile de pere, foarte parfumat dar intr-un mod placut, nicidecum dezagreabil. Se duce pe gat cu o viteza ametitoare, fresh din cale afara; il are pe acel: "hai, mai toarna un pahar". S-a mai strecurat si un rose Unico Cerasuolo, un vin ok dar deloc pe gustul meu.

Unwined Pinot Noir 2011 este un vin mai putin cunoscut al celor de la Recas. Asta se datoreaza faptului ca este destinat pietei americane si sansele sa poata fi gasit prin magazinele noastre, sunt pur intamplatoare. Nas regulamentar de Pinot, gust cat se poate de ok, cu fruct usor dulceag dar placut, aciditate buna, finish scurt dar curat. Corectitudinea acestui vin este de netagaduit. Nu exista nici o nota deranjanta in el. Bine, are acel sentiment de produs industrial, dar macar nu pare a sugera ceva din cale afara de artificial si nu iti da impresia ca bei apa alcoolizata cu drajeuri. O surpriza frumoasa.

Am incheiat in forta, cu un Domaine Charvin Cotes-du-Rhone 2006. Vinul serii, cel putin din punctul meu de vedere. Un producator celebru de Chateauneuf nu prea are cum sa dea gres nici la acest nivel de clasificare. Un vin precis, perfect echilibrat in toate departamentele si care mai are cativa ani in fata. Are greutate dar, in acelasi timp, este suculent si are prospetime.

Pe loc repaus!

Brumont Gros Manseng-Sauvignon 2011 (Franta)

Un vin realizat de unul dintre cei mai apreciati oenologi la ora actuala, Alain Brumont. Cel putin, asa zic multi.

Culoare galben-auriu deschis. Nas foarte placut, de intensitate medie, cu note florale, de grapefruit, mango, para bine coapta si gutuie. Gustativ, este foarte bine echilibrat, fructe albe care alinta papilele, urmate de puternice nuante citrice. Aciditate sustinuta si un final usor picant, dublat de senzatii mineral-prafoase. Nivel de alcool deloc intruziv (12,5%), ceea ce confera vinului un factor ridicat de baubilitate. Se duce pe gat cu o viteza ametitoare, parol.

Alain Brumont demonstreaza ca stie ce face. Foarte bine realizat si neasteptat de precis pentru pretul la care l-am achizitionat. Doar 5 Euro/sticla - Vinatis.

Bine ati venit pe Marte

Lumea comerciantilor autohtoni de vinuri este una aparte. De multe ori am impresia ca cei mai multi dintre ei plutesc undeva deasupra norilor, acolo unde aerul este foarte rarefiat si cateodata inaccesibil bietilor muritori de rand. Asta in timp ce majoritatea negustorilor din afara, se pare ca a descoperit ceea ce se numeste gravitatie si stau linistiti cu picioarele bine infipte pe pamant. Altfel nu-mi prea pot explica diferentele enorme de pret la multe vinuri importate de ai nostri, fata de cele practicate la "ceilalti".

Ultimul exemplu care mi-a sarit in ochi nu este vreun Lafite, Latour sau Margaux, ci un oarecare Chateau Les Trois Croix 2009 (Fronsac). Intre noi fie vorba, ecuatia cuprinde un producator foarte competent si recunoscut pentru preturile umane la care isi lanseaza vinurile. Bine, asta e valabil la "ei", cand vinul in cauza ajunge la noi, tineti-va bine, stiti ce urmeaza.

In cursul zilei de ieri, vinul de mai sus a fost scos la "oferta" aici. La 109 lei, de la...150 lei. Ok, hai ca pot accepta noul pret. Dar sunt al naibii de curios cine da acest vin cu 150 lei. Asta daca exista acel cineva, sau e doar o gaselnita ieftina de marketing.

Si acum, dragii mei, iata ce am gasit prin Germania, o tara recunoscuta pentru preturile deloc mici la vinurile de Bordeaux. Aruncati o privire aici. Acum sunteti liberi sa faceti diverse calcule, dar nu va aruncati la cine stie ce ecuatii complicate, e de ajuns o aritmetica dintre cele mai simple.

Nici nu mai are rost sa-mi mai bat capul cu intrebari pe care le-am mai pus de nenumarate ori pe aici. Raspunsurile au fost de fiecare data extrem de haioase si neconvingatoare. Da, stiu, suntem victime, lovite in plex de niste taxe exorbitante, bla bla bla. De parca am trai undeva pe Marte, nu am fi integrati intr-o structura denumita simplu, UE...

P.S. Multumita lui Razvan Avram, a fost descoperita si sursa care ofera acest vin la mirobolantul pret de 150 lei. Aici. Ole!

Veuve Clicquot Ponsardin Brut N.V (Franta)

Ieri, 8 martie, am avut sansa sa ma intalnesc cu aceasta prestigioasa casa din Champagne. Ratacind intr-un travel free shop al celor de la Heinrig, am fost intampinati de o domnisoara care impartea la liber din acest lichid. Sa fie primit, zic. Cum nu sunt un mare fan al bulelor, iata si scurtele mele impresii.

Culoare galben stralucitor, cu reflexii usor verzui. Bule mici, fine si destul de persistente. Nas intens, drojdios, cu note de biscuiti, briose, mar bine copt si ceva para. Plus usoare nuante citrice placute. Atac destul de viguros, fructat, cu mult mar batut. Echilibrul dintre arome si aciditate este bine realizat; final mediu, sec, cu tente citrice si adieri minerale.

O sampanie bine realizata, cu putin din toate pentru fiecare. Stiu ca e o gama entry level pentru Veuve dar, totusi, in banii la care se da, nu aduce nimic surprinzator. Cred ca se pot gasi exemplare cel putin la fel de bune si mai ieftine, la case mai mici din zona. Nu mai spun de ce poate fi in stare o cava spaniola la 1/3 din pret.

Dessert Stirbey 2011

Acest vin a fost unul dintre remarcatii mei pe 2012, dar nu am apucat pana acum sa-i dedic o postare speciala. Iata ca a sosit si momentul in care doresc sa va spun cateva impresii la "rece", asta si pentru ca am avut ocazia de a-l diseca in intimitatea propriului barlog. Ne-am intalnit prima oara la Goodwine si am fost impresionat instant de aceasta licoare. Pentru cei care nu stiu inca, este vorba de o Tamaioasa Romaneasca, cu doar 9,5% alc. si 190 gr zahar rezidual/litru.

Culoare galben-auriu deschis si stralucitor. Nasul este o combinatie superba de note florale (petale de trandafiri), miere, caisa uscata si acea nota distincta de boaba de strugure bine coapta. Nu veti gasi fructe exotice, poate doa o adiere de ananas. Nu este nimic exploziv, agasant, aromele sunt livrate intr-un pachet cat se poate de elegant. Gustativ, se continua aceleasi senzatii din nas, fructe uscate cat cuprinde, iar zaharul este perfect integrat si echilibrat de o aciditate surprinzatoare. Final lung, tonic, cu aluzii amintind de coaja de portocala si miere.

Pentru ca tot am adus aminte de Goodwine, am tinut musai atunci sa compar acest Dessert cu Nectar de la Liliac. Ei bine, diferentele sunt notabile, in primul rand la nivel de abordare si de prospetime. Nectar e un vin mult mai exploziv, exotic si "sticky". Cel de la Stirbey, in schimb, este un vin mult mai precis, elegant, fin si proaspat. In cele din urma, e o chestie de gusturi personale. Ambele vinuri sunt reusite, dar alegerea mea se indreapta indubitabil catre Dessert.

Cat priveste pretul, nu va asteptati sa fie ieftin, ba din contra. O sticla de 0,375 l costa online cel putin 67 lei (Vindor). Bineinteles, puteti da si peste preturi mai mari, nu cred ca asta ar fi o mare problema la noi.

Crama Atelier vs. restul lumii

Foarte pe scurt despre cea mai noua intalnire la inaltime, mai precis in incinta turnului de televiziune din Galati (restaurant Perla Dunarii).

Impreuna cu Ionut "Vinescu" si George, ne-am razboit cu o noua cohorta de vinuri interesante, dupa cum urmeaza:

- 4 exemplare de la Crama Atelier: Sable Noble in ambele variante, alb si rosu; Arezan Feteasca Alba + Feteasca Regal; Amprenta Muscat Ottonel.
- 2 spaniole: Teorema Garnacha 2009 si Enate Merlot 2007.
- 1 frantuz: Bila-Haut 2010 de la Chapoutier
- 1 spumant autohton: Recas Sole Rose.

Despre vinurile de la Crama Atelier nu ar fi prea multe de spus. Le cunosc pe toate, interesant a fost sa vad cum au mai evoluat sau involuat, dupa caz. Cu Sable Noble alb am avut iarasi o mica problema, posibil datorata si dopului (nu este o premiera in cazul nostru). Prospetimea de acum cateva luni s-a cam dus, nasul e destul de plat si cu usoare intepaturi de acetona. Gustativ, se prezinta cam la fel, fara zvac. Sable Noble rosu e un vin placut, chiar daca incepe usor-usor sa devina uscat pe final. Cupajul de fetesti Arezan se prezinta, in continuare, foarte bine; fresh, mineral, fruct, are de toate. Este de departe vinul meu alb preferat, din noile game. Amprenta este un vin dulce reusit, nu o mai lungesc inutil.

Teorema 2009 s-a prezentat la fel cum il stiam: fructat, fresh si se duce usor pe gat. Vinul perfect pentru conversatii pana in miez de noapte. In schimb, Enate Merlot mi-a provocat aceleasi sentimente contradictorii atunci cand vine vorba de vinuri "grele": tehnic, nu prea ai ce comenta, este bine facut, destul de precis in exprimare, lemn si alcool integrate ok; dar, la fel ca si in alte multe cazuri, factorul placere a fost pentru mine aproape de zero. Degeaba te dai bine asamblat, daca esti plictisitor, obositor si, dupa un pahar, dai omului ameteli. La cei circa 150 lei/sticla (pret de pornire), spun un mare pas.

Bila-Haut este si el o mica bestie in stil modern. Totusi, nu stiu cum se face ca, in astfel de cazuri, francezii reusesc sa aduca acel extra care face ca experienta sa fie mult mai placuta. Mult fruct dar ai parte si de note secundare intrigante de asfalt, tonuri minerale. Plus o aciditate si un factor de baubilitate superioare.

Am incheiat seara cu un spumant rose Sole de la Recas. Un vin reusit, dar nu mi s-a parut nimic special. In aceiasi bani, as merge mai degraba pe mana lui Bendis de la Petro Vaselo. Sau, si mai bine, incercati o cava.