Sunt destule momente in care apreciez experimentele dar, in cazul Tamaioasei seci, nu prea am inteles niciodata cu adevarat ideea. La acest capitol intra si Muscat Ottonel-ul vinificat in acelasi stil. Intr-adevar, e posibil sa fie cum spun multi, si anume ca ne-am obisnuit cu vinuri albe dulci pe aceste taramuri. Dar nu prea cred ca este doar atat. La astfel de exemple, simt ca ceva lipseste din peisaj si da, poate pana la urma este vorba de un rest minim de zahar. Nu de alta, dar unele soiuri aromate se comporta mult mai bine asa. Iar eu consider ca Tamaioasa nu este un soi atat de versatil ca altele. Ma gandesc acum la Chenin Blanc, vinificat de la sec pana la dulce dare care, totusi, se adapteaza mult mai bine aromatic fiecarui stil in parte. La Tamaioasa nu prea merge vrajeala, profilul aromatic nativ al soiului ramane cam acelasi, chit ca-i sec sau dulce.
La fel este si cazul acestei Tamaioase de la Domeniul Coroanei. Are tot ce-i trebuie pentru a fi identificata fara prea mari probleme, arome florale si de boaba coapta de strugure. Gustativ s-a comportat cum ma asteptam, atac initial aromat, urmat de o aciditate puternica si un final citric-mineral. Totusi, este ceva la acest vin care reuseste sa-l diferentieze de alte exemple asemanatoare. Mai exact, e vorba de nivelul intenistatii, atat la nivelul nasului cat si la cel al gustului. Si aici isi castiga cele mai multe bile albe. Intensitatea de care vorbeam este una medie, chiar spre redusa (gustativ mai ales), ceea ce confera vinului o nota de eleganta si austeritate, la care nu prea te-ai astepta in mod normal. A fost o miscare inteligenta. Drept urmare, ast vin mi-a placut mai mult decat alte exemplare obtinute in acelasi stil.
34 Lei/sticla - acelasi
Evino.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu