Domaine Grand Nicolet Cotes-du-Rhone 2009 (Franta)

Cu cat incerc mai multe vinuri din zona Rhone-ului, cu atat sunt mai uimit de consistenta fantastica a acestora. Si nu ma refer aici la granzi gen Chateauneuf, Cote Rotie sau Hermitage, ci la nivelurile inferioare ale clasificarilor. In acest caz, trebuie sa recunosc meritele lui Robert Parker care, aproape de unul singur, a reusit sa scoata din intuneric si sa promoveze intens vinurile zonei. Calitatea a crescut dramatic si poti gasi o gramada de chilipiruri.

Domaine Grand Nicolet este o proprietate care vine puternic din urma si care detine aproximativ 20 ha de vie, in zonele Cotes-du-Rhone si Rasteau. Vinul de fata este un cupaj de 85% Grenache (vii de 40 ani) si 15% Syrah (vii de 20 ani). Nu este baricat, ci maturat in cuve de beton.

Culoare: rubiniu foarte intens, cu reflexii visinii si violete.

Nas: proaspat si intens, dar pur si fara a fi greu. Predomina murele, coacazele, condimentele uscate, putin piper. Cu timpul mai apar usoare nuante de pamant si miez de paine. Totul este dozat exact cat trebuie.

Gust: atac de intensitate medie, corp mediu spre plin, rotund si bine echilibrat. Fructele rosii de padure se imbina perfect cu ciresele negre bine coapte. Aciditatea este foarte buna, iar taninurile bine infipte vin sa completeze structura surprinzatoare a vinului. Final mediu, condimentat. Post gust suculent, plin de cirese si ierburi aromatice. Alcool-ul este excelent integrat (14%). Loc de imbunatatire este destul, cel putin 5 ani de acum incolo.

Inca un exemplar care vine sa-mi reaminteasca de ce iubesc vinurile frantuzesti. Cu toate ca se simte un touch modern, echilibrul dintre arome, aciditate si taninuri este aproape perfect. Chiar si la un banal Cotes-du-Rhone. Si este genul de vin care completeaza o masa cum nu se poate mai bine. A mers minunat cu o pulpa de miel condimentata, la cuptor.

Dupa cum ar spune americanu': "this is serious juice for the money". 9 Euro/sticla - un comerciant belgian.

Elementary, my dear Watson

Draga cititorule, te provoc la un mic joc al detaliilor, demn de aventurile lui Sherlock Holmes. Se dau 2 sticle de La Tache 1943 si care la prima vedere par identice, dar nu prea sunt. Care sunt diferentele? Astept cu nerabdare rezultatele investigatiei voastre.

Cel care va ghici toate neconcordantele va primi...felicitarile mele :)

Photo credit: Francois Audouze

Colina Piatra Alba Pinot Noir 2008 - Halewood (Romania)

Acesta este unul dintre vinurile despre care nu prea stii ce si cum sa scrii. Are parti bune, mai putin bune dar si unele proaste de-a dreptul. Este oarecum asemanator cu Cherry Tree Hill, un alt Pinot Noir ciudat de la Halewood.

Culoare rubiniu inchis, cam prea intunecata pentru un Pinot (in acceptiunea mea, cel putin) si fara semne de maturitate. Nasul este schimbator si nu neaparat in sens pozitiv. Debuteaza cu un puternic iz de alcool (13,5%), dublat de note pamantoase agresive. Sunt un fan al "pamantului", dar in combinatie cu volatilii da ceva greu si intepator. Dupa un timp, isi fac aparitia si fructele rosii de padure, plus ciresele negre. Si o tine tot asa, ba alcool si pamant, ba aluzii usor fructate. Gustativ, vinul se prezinta ceva mai bine ca in nas, este destul de corpolent, apasa binisor pe papile pentru un Pinot. Cireasa proaspata este dominanta, ceva fragi, tonuri condimentate. Aciditatea este buna, dar taninurile inca prezente creeaza o senzatie putin neplacuta de uscaciune. Post gust scurt dar surprinzator de suculent, cireasa neagra dominand inca o data.

Nu este un Pinot chiar atat de rau, dar e destul de confuz in exprimare. Pare ca nu are o directie precisa, incearca sa faca prea multe si nu prea ii reuseste tactica. Ca si in cazul Cherry Tree Hill, vinul de fata lasa impresia ca sufera de extractivitate exagerata, este fortat pe alocuri. La o masa simpla, s-a comportat totusi onorabil.

7 lei/sticla in Billa.

Oettinger Hefe Weissbier vs. Erdinger Hefe Weissbier

Iata o batalie castigata de berea mai ieftina, chiar detasat as putea spune. Nu a fost vreun blind, dar asta nu inseamna ca nu pot fi obiectiv :)

Cu toate ca Erdinger este un nume important in lumea berilor weizen (de grau adicatelea), aceasta faima vine mai degraba datorita succesului comercial si nu neaparat al unei calitati extraordinare. Am fost chiar dezamagit in acest caz, avand de-a face cu o bere mai aproape de variantele pils decat de un weizen veritabil. Nasul este oarecum tipic, cu note de grau, drojdie si ceva citrice plus nelipsita banana, dar toate extrem de light. Gustativ, nu prea am mare lucru de semnalat, corp subtire, defazat, cu o carbonatie puternica si care acopera mai toate aromele. Pe la noi se gaseste in jur de 5 lei/sticla.

In schimb, Oettinger a fost o surpriza foarte placuta. Culoare galben-portocalie, cu o spuma medie ca intensitate, dar persistenta. Interesant este ca, tot timpul cat a stat in pahar, spuma nu s-a volatilizat. Bule mici si rare. Nasul aduce aluzii drojdioase, grau, mere batute, banana, toate impletite intr-o senzatie placuta si cremoasa. Gustativ, poti spune ca ai in fata o bere de grau nefiltrata; corp mediu, note de citrice, condimente, malt si drojdie. Carbonatia medie pastreaza componentele intr-un echilibru surprinzator. Pretul? 2,4 lei/doza. La banii astia, imi vine greu sa cred ca pot gasi un weizen mai expresiv, pe piata noastra cel putin.

Prahova Valley Special Reserve Chardonnay 2004 - Halewood (Romania)

E clar, atunci cand ma aflu in fata "coltului vesel" din Billa, patrund intr-un soi de zona crepusculara a ratiunii. Mana mi se duce involuntar pe orice sticla, nu mai tin cont de culoare sau de an, ci doar de pret si producator.

Asa se face ca mi-au picat ochii si pe acest Chardonnay 2004, la 7 lei/sticla. Ce m-a determinat cu adevarat sa incerc experimentul a fost culoarea neasteptat de ok a vinului. Cred ca toti stim cam cum arata vinurile albe pe rafturile magazinelor, dupa ce zac o perioada mai indelungata. De la porocaliu la maroniu, semn al unei madeirizari puternice. Ei bine, in acest caz culoarea galben-aurie stralucitoare m-a convins sa scot banii din buzunar. Nu am avut vreo revelatie, dar vinul a fost cat se poate de baubil.

Nasul a fost punctul forte, cu note mature, mieroase, ceara, flori uscate si un foarte sesizabil iz de popcorn cu unt. Gustativ nu a mai ramas mare lucru, aromatic vorbind. De fapt, am vaga banuiala ca vinul nu a stat grozav la acest capitol nici in tinerete. In afara unor mere golden si a unor tonuri citrice, nimic demn de semnalat. Prospetimea nu mai este acolo, iar aciditatea e aproape dusa. Paradoxal insa, nu pot spune ca vinul nu e baubil. Se duce rapid pe gat, mai ales ca nu prezinta semnele deranjante ale unei oxidari salbatice.

In concluzie, se putea mult, mult mai rau. Trust me, am baut vinuri albe mai tinere si mai obosite ca acesta. Macar pentru nas si tot a meritat cei 7 lei.

La Chamiza - Shiraz Reserve 2006 "Polo Profesional" (Argentina)

Cateodata, rabdarea da rezultate. Am tot dat tarcoale acestui vin pe langa rafturile din deja celebra mea Billa de cartier, dar intotdeauna am ales altceva. Acum 2 ani se gasea la 22 lei, anul trecut la 18 lei si, in sfarsit, saptamana aceasta a intrat in "The League of extraordinary discounts" - 9 lei :))

Culoare rubinie intensa, fara semne evidente de evolutie. Nasul este unul tipic pentru un Shiraz de Lume Noua, cu multe afine, mure, visina putreda, piper si alte condimente uscate. Vanilia si pielea sunt acolo, dar bine integrate. Intensitatea este medie, semn ca n-au trecut degeaba 6 ani peste el.  Gustativ, vinul se prezinta rotund, cu un atac intens dar bine tinut in frau de aciditate. Predomina visinele, ciresele negre si condimentele. Taninuri fine si aproape complet integrate. Finalul este mediu si ofera o senzatie placuta de suculenta. Cu toate ca fructul bine copt este evident, nu apar nici o clipa notele dulcege atat de prezente la Cabernet by Enira, de exemplu. Alcool-ul se simte o idee pe final dar nu e nimic grav sau deranjant.

Acest Shiraz are un profil foarte asemanator cu Winemaster's Reserve de la Nederburg. In schimb, cel disecat aici este ceva mai usor de baut, o idee mai rotund si mai bine integrat.

Un mare, mare chilipir la 9 lei. Daca stau si ma gandesc bine, face chiar si 20 de lei, cat era initial.

Weingut Geiben - Thornicher Ritsch Riesling Auslese 1975

Sau despre cum am descoperit, probabil, cel mai bun qpr pe lumea asta :)) Pentru o asemenea varsta, bineinteles. Pretul il voi dezvalui la sfarsit, asa ca voi trece direct la impresiile lasate de acest minunat Riesling.

  
Culoare: incredibil de putin evoluata, galben stralucitor cu reflexii verzui (?!). E genul de culoare care-ti starneste o singura intrebare: oare nu sunt victima unei farse? Fantastic pentru un vin de 37 ani!

Nas: aici este evident ca avem de-a face cu un Riesling matur; profilul aromatic este clasic si l-am mai intalnit la cateva exemplare cu cel putin 10 ani la bord. Note de kerosen, usor picante, nelipsita mandarina, coaja de portocala si lamaie, gutuie, ceva caisa si flori de tei. Din nou, trebuie sa remarc echilibrul si discretia pe care aceste vinuri de la Geiben le afiseaza.Dupa o vreme, apar si aluziile minerale atat de asteptate.

Gust: atacul este direct si usor dulceag, abunda nuantele mieroase (salcam), caisele confiate. Dar, spre final, vinul vireaza inteligent catre note citrice puternice, ceea ce ofera o senzatie binevenita de prospetime. Este de notat ca aciditatea nu mai inteapa aproape deloc limba, chestie de inteles totusi la varsta asta. Gutuia isi face din nou aparitia printre citrice, iar post gustul este persistent si dominat de aceleasi note mieroase initiale. Vinul se tine excelent la cei 37 de ani ai sai si sunt convins ca intr-un blind i-ar pune pe multi in incurcatura.

Pret: 12 Euro/sticla. Da, ati citit bine, acum va invit sa gasiti asa ceva la un pret asemanator. Oriunde, nu numai la noi (aici oricum nu se pune problema). Provenienta: direct de la producator. Si asta spune multe despre starea actuala a acestui vin. In rest, orice comentariu este inutil. La banii astia, mi-as lua lazi intregi.

Incroyable!

Cabernet by Enira 2008

Cand vine vorba de vinurile celor de la Enira, eu ma aflu intr-o oarecare minoritate. Acest producator s-a impus de ceva ani pe piata noastra si a captat atentia oamenilor de vin si publicului de pe la noi. Vinurile sunt bune, peste medie, dar e ceva la ele care nu e pe placul meu. In primul rand, stilul modern si cu mult fruct, stil care pur si simplu nu este aproape de inima mea. Singura exceptie notabila o reprezinta Enira, un vin ce reuseste sa imbine foarte placut clasicul cu modernul si care mi se pare cel mai echilibrat dintre toate. Din punctul meu de vedere, bineinteles. In rest, la entry level avem vinuri replicabile cam pe oriunde, iar la gamele superioare avem mici monstri grei si concentrati, plus preturi pe masura. Va rog sa nu uitati ca aceste pareri sunt cat se poate de personale si nu trebuiesc luate ca un soi de afront la adresa celor care sunt incantati de vinurile respective.

Totusi, atunci cand in Real ochesti o oferta pentru Cabernet by Enira la 15 lei, nu ai cum sa nu profiti. Vinul in cauza l-am mai incercat in trecut si nu mi-a produs vreo revelatie. Asa ca eram curios cum se prezinta dupa 4 ani si, mai ales, de pe rafturile din Real.

Culoare: rubiniu intens, fara prea mari semne de maturitate.

Nas: aici, vinul a fost schimbator. Inca de la deschidere, am fost intampinat de o explozie de fructe rosii bine coapte (aproape de supra coapte), coacaze, afine, toate sub forma dulceturilor. Dupa o vreme, au iesit la liman si note vegetale, ceva tutun, pamant. Din pacate pentru mine, aceste nuante nu au durat mult, dulceata de fructe preluand din nou controlul, de data aceasta sub forma capsunilor. Nasul este intens si senzatia de fruct zaharisit este destul de pregnanta.

Gust: se continua oarecum ce se intampla in nas, dar la un nivel ceva mai redus. Predomina fructele rosii dulcege, visine bine coapte si cirese negre. Rotund, dens, cu un atac puternic. Aciditatea este buna dar taninurile sunt complet integrate. Final dominat de aceleasi note de fructe dulci, ciresele negre fiind vioara intai.

Tehnic vorbind, vinul este reusit. Mai mult decat satisfacator pentru fanii acestui stil, dar fara prea multe de spus pentru mine. Daca senzatiile dulcege ar fi fost ceva mai in spate, fara a domina structura vinului, l-as fi placut ceva mai mult. Asa, la 15 lei, este un best buy, dar la cei peste 40 de lei cat costa in mod normal, spun pas. Repet, vorbesc doar pentru mine, altii vor gasi cu siguranta mai multa placere in acest vin care, indubitabil, il are pe vino'ncoa.

Traiasca Billa din cartierul meu!

La supermarket-ul Billa din cartierul meu se intampla chestii ciudate de ceva timp incoace. Nu vorbesc de reducerile normale pentru orice stabiliment de genul asta, ci de unele discount-uri masive la anumite vinuri. Sincer acum, nu cred ca am mai intalnit pe la noi un astfel de fenomen de genul, normal de altfel prin alte parti. Parca si Real a inceput cu reduceri masive la unele vinuri care nu se misca de pe raft. Ultimul exemplu este Cabernet by Enira 2008, ras rapid de mine si de George, nu de alta dar la 15 lei e un mare chilipir. Doar Carrefour mai are prostul obicei de a mari preturile la vinuri care zac pe rafturi cu anii, fenomen semnalat de mine in trecut.

Intr-adevar, riscul este si mai mare, stiind cu totii care sunt conditiile de pastrare din locurile cu pricina. Dar norocul face si el parte din joc, mai ales ca nu scot din buzunar sume uriase. Si acum haideti sa va dau cateva exemple de reduceri din Billa "mea":

Finca El Carcon Jumilla 2007 - 4 lei (de la 18 lei, pe stiute)
Colina Piatra Alba Pinot Noir 2008 si 2009 (Halewood) - in jur de 7 lei
Pinot Grigio La Citadella 2008 (Halewood) - tot in jur de 7 lei
Vinul Cavalerului Burgund-Pinot 2006 - tot 7 lei
Cava Codorniu (excelent spumant) - 18 lei (de la vreo 38)
Quinta do Portal Fine Tawny Port - 18 lei (de la vreo 40)
Atrium Merlot 2005 (Torres) - 13 lei (de la vreo 27-30); dar nu mai exista, le-am luat eu pe toate :))

Pana acum nu am avut surprize neplacute, poate cu exceptia unui Pinot Noir Florenta 2002 (Vinarte); dar vinul ala cred ca era trecut de multa vreme, fara prea marele ajutor al lancezirii la raft.

Very funny: Chateau Quintus 2011

Tot uitandu-ma pe noile preturi din campania Bordeaux 2011, mi-au picat ochii pe o informatie care m-a determinat sa upgradez binecunoscuta-mi deja rubrica "Funny". De fapt, "very funny" e cam putin spus, deja e "pure bullshit".

Dupa ce ca 2011 in Bordeaux a fost declarat cel mult un an bun, campania en primeur s-a desfasurat intr-un ritm lent si haotic. Dupa cateva lansari sporadice pe zi, iata ca ieri peste 40 de chateau-uri si-au anuntat preturile. Bineinteles, comerciantii au fost dati complet peste cap, iar multe vinuri risca sa fie trecute cu vederea in urma acestei miscari prostesti. Preturile au scazut, asa cum era de asteptat dar, repet, doar in comparatie cu 2010, cand oricum acestea au fost de porc.

Ei bine, s-a gasit un nume care sa faca pe smecherul si sa-si lanseze vinul din 2011 la un pret mai mare decat in 2010. Este vorba de Chateau Quintus, fost Tertre Daugay, proprietate detinta in prezent de Domaine Clarence Dillon. Ati ghicit, baietii care conduc Haut Brion. Si acum urmeaza partea cea mai funny a povestii: Quintus a fost lansat la un pret de 96 Euro/sticla. Sa va spun la cat s-a lansat acelasi vin in 2010, un an vazut de toti ca fiind excelent? Haideti ca va spun: 16,80 Euro/sticla :)). Da, ati citit bine, asta inseamna o crestere de 471%!!

Nu stiu ce urmaresc oamenii astia printr-o astfel de tactica, dar nu cred ca am mai asistat vreodata la o asemenea crestere aberanta, de la un an la altul. Hai pa si pusi, draga Bordeaux!

Funny: Lacrima lui Ovidiu 5

Ieri, intr-un acces de plictiseala acuta, am facut un rond in Carrefour-ul local. La sectiunea de vinuri, imi pica ochii pe o oferta speciala pentru Lacrima lui Ovidiu 5. Ma gandeam la cine stie ce pret de rupe norii, dar cand colo ce sa vezi: 28 lei/sticla!

Bai, mi-am zis, m-am salbaticit atat de mult incat nu mai sunt la curent cu miscarile de preturi pentru vinurile noastre? Pai pe asta il puteam gasi acum vreo 2 ani si cu 15 lei. What the fuck? S-a dublat pretul intre timp, scurt pe doi.

De ce?

In primul rand pentru ca se poate, ca doar traim intr-o tara minunata. Mai incolo avem cresterea Euro, cresterea facturilor la gaze, curent, gunoi, aerul din atmosfera, etc.

Sper ca Babanu sa ramana totusi la pretul decent de acu'...

Iar concursuri, iar medalii, iar preturi umflate?

Tocmai ce s-a lansat vestea ca Romania a castigat 3 medalii de aur si 10 de argint, la ultima editie a Concours Mondial de Bruxelles.

Iata si lista fericitilor castigatori:

Medalii de aur: Sauvignon Blanc Livia 2011 (Crama Girboiu), Muscat Ottonel Ambrosio 2011 si Tamaioasa Romaneasca 1989 , ambele de la Vincon Vrancea.

Medalii de argint: Chardonnay Anima 2011, Chardonnay Karakter 2011 (Aurelia Visinescu), Bendis Brut Rose 2011 (Vigna), Chardonnay Budureasca 2011 (Budureasca), Feteasca Regala Clasic 2011, Sauvignon Blanc Premiat 2011 (Jidvei), Sauvignon Blanc SEC de Murfatlar 2011 (Murfatlar), Chardonnay Sole 2011, Sole Roze 2011 (Cramele Recas) si Chardonnay Theia Limited Edition 2011 (Cramele Halewood).

Dupa cum stiti deja, nu ma impresioneaza foarte tare astfel de medalii obtinute pe la diverse concursuri. Dar sa zicem ca in cadrul unui concurs de asemenea anvergura, acest aspect atarna ceva mai greu in balanta.

Si acum, cateva probleme:

1. Incepe deja sa devina haioasa situatia cu marele concurs de la Bruxelles, care nu se mai desfasoara la...Bruxelles. De data aceasta, locatia a fost Guimaraes, Portugalia. Asta imi aminteste de marile tururi cicliste, unde e o moda sa incepi cursa prin alte tari, fara nici o legatura cu numele si traditia Turului respectiv. Anul asta, Il Giro a stat aproape o saptamana in Danemarca, de exemplu.

2. Stiu ca rezultatele de mai sus se afla in linia obisnuita a numarului de medalii romanesti obtinute la acest concurs. Totusi, mi se pare cam putin, mai ales ca pe la noi s-a nascut in ultima vreme, un val de pretentii si preturi pe masura. Sunt curios care a fost numarul total al probelor inscrise de Romania.

3. Este ciudata lipsa macar a unui vin rosu, din lista medaliatilor. Doar albe, plus 2 rose-uri (dintre care un spumant). De asemenea, nu ma mai mira ca, din cele 3 medalii de aur, 2 sunt luate cu soiuri aromate (Muscat si Tamaioasa).

 4. Sunt curios cat vor fi influentate preturile viitoare de catre medaliile obtinute. Ca asa e la noi: hop medalia, pac si pretul la pompa creste.

La final, felicitarile mele celor medaliati!

Presimt un val de informari pe facebook :D

La Fontana Vecchia 2008 - Halewood (Romania)

Nu prea v-ati intalnit cu acest vin pe rafturile noastre, nu-i asa? Ei bine, in afara de cateva sticle pe care le-ati putea gasi ratacite prin super sau hypermarket, am impresia ca vinul cu pricina, produs de Halewood, este destinat pietei externe (in special, cea britanica). Pe contra eticheta se mentioneaza un cupaj de Feteasca Alba cu Feteasca Regala, dar conform unor informatii de pe la altii, in acest amestec ar mai intra Babeasca, Muscat Ottonel si Riesling.

Sa-ti risti banii pe un alb romanesc din 2008, uitat de lume si de vreme pe un raft de Billa, poate fi considerata o imprudenta. Poate, dar nu-mi pasa, mai ales cand veti vedea cati bani am dat de fapt. Un vin oxidat peste masura, mort si ingropat demult? Nicidecum, si de aceea e frumoasa lumea vinului, iti poate oferi surprize placute atunci cand te astepti mai putin. Ok, semne clare de evolutie exista, dar in nici un caz nu putem vorbi de o chestie de nebaut.

Culoare auriu deshis si stralucitor. Nasul este surprinzator de ok, cu note evoluate de miere, flori de tei si o adiere de ceara. Marul verde este si el acolo, plus impresii usor ierboase si citrice. Gustativ, vinul e departe de a fi "impuscat", fructele albe subtile imbinandu-se destul de fericit cu notele migdalate si verzi (carcel de vita), dar placute. Aciditatea este inca acolo, putin retrasa dar destul cat sa nu dea vinului un caracter complet plat. Post-gustul este dominat de usoare nuante de nuca arsa si malt.

Evoluat? Normal. Lipsit de exuberanta tineretii? Bineinteles, dar un vin alb nu ar trebui sa insemne doar asta. Noroc? Cat cuprinde, si atat cat mai tine, eu accept cu placere :))

Si acum urmeaza partea cea mai buna a intregii povesti: pretul. Sticla de mai sus m-a costat uriasa suma de...5 lei - Billa.

Valentins Hefe Weissbier

O noua bere de garu nefiltrata, de data aceasta una ceva mai ieftina. Ba chiar foarte ieftina daca o compar cu unele pils-uri banale produse la noi.

Culoare galben-portocalie, aspect usor tulbure. Spuma medie ca intensitate dar mult mai pronuntata decat in cazul Maisel's. Bulele sunt mici si foarte rare.

Nasul este dominat de binecunoscutele note drojdioase, citrice, grau si eterna banana. Gustativ, nu avem de-a face cu ceva formidabil, dar aromatic sta binisor: malt, mar, banana. Foarte light, aciditate medie si deloc agresiva. Finalul este abrupt dar nu asta e important, ci faptul ca berea de fata se duce atat de rapid pe gat, incat trebuie sa fii foarte atent la cadranul de consum :)

Un Hefe Weissbier decent, foarte ok la pretul cerut: 3,4 Lei/doza.

Les Faitieres Riesling 2009 (Franta)

Despre un Gewurztraminer al aceluiasi producator, puteti citi mai multe aici. Nici Riesling-ul nu abdica de la filozofia alsaciana: vinuri de climat racoros, cu fruct copt dar retinut, mineralitate puternica si echilibru.

Culoare: galben stralucitor cu relexii usor aurii.

Nas: retinut, elegant, dar cu o tipicitate a soiului cat cuprinde. Note de mandarina, mar verde, lime, pruna alba si o puternica senzatie minerala. Nu este exploziv si asta imi place nespus de mult.

Gust: debuteaza in forta cu multe fructe albe bine coapte, onctuos dar in nici un caz "gras", continua cu tuse citrice puternice si o mineralitate exraordinara care lasa o usoara senzatie de astringenta pe final. Aciditatea este perfect integrata in peisaj, echilibrul este la el acasa.

Un vin nu din cale afara de complex, dar sincer, elegant si echilibrat. Asa cum ii sta bine unui alsacian adevarat. Importat de Razvan Avram, il puteti gasi accesand magazinul online din dreapta paginii.

Ganduri razlete privind decantarea vinului

Despre decantarea vinurilor s-a tot scris si cred ca multe aspecte legate de aceasta operatiune sunt destul de clare pentru iubitorii de licori bahice. Cu ocazia intalnirii de la Galati cu Mihai si George, a venit vorba la un moment dat de acest subiect. Mihai a povestit despre unele degustari la care a participat si in cadrul carora a intalnit anumite vinuri care se pare ca au fost "uitate" cam mult in decantor.

Pe la noi dar cred ca si prin alte parti, tendinta este sa se exagereze cu decantarea anumitor vinuri. Nu prea conteaza soiul, anul, structura, daca e rosu hop in decantor. Ok, inteleg faptul ca, in unele cazuri, o aerare mai intensa ajuta vinul sa se dezvolte ceva mai bine, dar sunt destul de putine exemple care beneficiaza cu adevarat de pe urma acestei practici. Si aici vorbesc de vinurile extrem de serioase, cu pedigree, nu neaparat cele mai scumpe dar care se stie ca au o structura masiva. Nu uitati, ma refer in principal la vinurile tinere. Despre decantarea vinurilor mature sau vechi, puteti citi un articol foarte interesant aici.

Intrebandu-l pe Mihai care a fost strategia de decantare in situatiile amintite de el, raspunsul a fost urmatorul: vinurile au fost lasate in decantor timp de vreo 3 ore si apoi servite. Inteleg ca operatiunea a fost condusa de sommelieri experimentati dar cred ca se scapa din vedere anumite chestii care, dupa umila mea parere, ar trebui aplicate mai des.

In primul rand, nu trebuie uitata variatia la sticla si faptul ca acelasi vin se poate comporta diferit, in functie de momentul servirii sale. Nu mi se pare ok sa mergem dupa principiul: daca azi s-a prezentat excelent dupa 3 ore, asa vom proceda si de acum incolo. Vinurile nu sunt lichide presetate, care se comporta previzibil. De aceea, consider ca este o greseala sa lasi vinul in decantor 2-3-4 ore, fara sa il urmaresti indeaproape. Chiar daca timpul nu iti permite acest lucru, mai degraba il deschizi cu cel mult 1 ora inainte de degustare, decat sa il tii mai mult si eventual sa-l pierzi pe drum. Multi vor spune ca o astfel de strategie se aplica mai ales in cazul vinurilor mature, dar consider ca nici cele tinere nu ar trebui scutite de un asemenea tratament. La noi mai exista o problema trecuta cu vederea: anul de recolta. In functie de acesta, vinurile au o structura diferita de la an la an. Sau macar asa ar trebui sa fie. Sunt ani in care vinul e mai baubil in prima perioada de maturitate, ani in care este necesara o indelungata adormire la sticla. Iar decantarea ar trebui sa fie realizata si conform acestei ecuatii.

Sfatul meu este urmatorul: imediat dupa desfacerea sticlei, incercati vinul. In functie de prima impresie, hotarati daca este necesara o aerare mai mult sau mai putin sustinuta. Dupa ce turnati vinul in decantor, urmariti-l la intervale de jumatate de ora, sa zicem. Asa va puteti face o idee si asupra evolutiei graduale a acestuia. Este o metoda mult mai sigura, parerea mea. Ar fi pacat sa pierdeti  maxima exprimare a unui vin, pentru ca ati pornit cu ganduri preconcepute in ceea ce-l priveste.

Va urez degustare placuta! :)

Caderea lui Pancho Campo

Despre acest personaj si cardasia sa cu Jay Miller, am mai pomenit pe blog. De aceasta data doresc sa va anunt ca Pancho Campo (primul MW din Spania) si-a dat demisia din Institute of Masters of Wine. Dupa plecarea lui Jay Miller din Wine Advocate, iata ca a venit si randul prietenului sau de incredere sa dea bir cu fugitii. Motivul il puteti extrage din povestea pe care o puteti afla dand un click pe link-ul de mai sus.

Institutul cu pricina a lansat o investigatie in luna decembrie a anului trecut, pentru a stabili daca Pancho a incalcat normele de conduita. Acuzatiile au fost destul de clare si vizau organizatia condusa de spaniol, Wine Academy of Spain, prin intermediul careia Campo ar fi cerut o taxa cramelor ce doreau sa aiba acces la gratia minunatului Jay Miller. Din cate se pare, institutul ar fi descoperit ceva in neregula astfel ca a recomandat suspendarea din functie a lui Campo, pentru o perioada de 2 sau 3 ani. Nu s-a mai ajuns pana aici, deoarece Pancho si-a dat singur demisia, astfel ca am mai scapat de un ghimpe :D

In schimb, mi-a atras atentia o chestie interesanta cu privire la regulile institutului in astfel de cazuri. Acuzatul are o luna la dispozitie sa accepte decizia sau sa faca apel impotriva acesteia. Daca va accepta decizia, raportul cu rezultatele investigatiei nu va fi publicat. Daca se hotaraste sa faca apel, atunci raportul va fi publicat. Si uite asa, ti se ofera o portita sa scapi oarecum basma curata, fara a atrage prea mult atentia asupra cazului in care esti implicat. Normal, atunci cand iti dai demisia poti invoca oficial alte motive, fara nici o legatura cu investigatia. Ceea ce s-a si intamplat; Pancho si-ar fi dat chipurile demisia pentru ca s-a indepartat de vin in ultima vreme, si are alte preocupari in domeniul sportului si evenimentelor muzicale. Yeah, right! :))

Oricum ar sta treaba, eu cu siguranta nu voi simti lipsa celor 2 "ingeri" decazuti.


P.S. In lumina celor de mai sus, va sfatuiesc sa fiti mai circumspecti cu privire la notele uriase acordate multor vinuri spaniole, in ultimii ani...

Oare burta lui Jay o fi fost intretinuta de Pancho?

Primavara in rose by Vinul.ro

Iubitorii de vinuri rose si nu numai se pot delecta timp de o luna, intre 5 mai – 5 iunie, cu cele 15 vinuri inscrise la cea de-a doua editie a campaniei de promovare a consumului de vin rose si a stilului de viata asociat, sigla “Primavara in rose”.

Anul acesta proiectul se extinde si in provincie, prin alaturarea unor locatii din Iasi, Cluj, Focsani si Brasov. Scopul actiunii este de a genera un plus de vizibilitate, de a stimula si de a educa consumatorul in vederea unei pozitionari superioare a vinului in obiceiurile acestuia de consum.
Proiectul implica inscrierea unor vinuri si spumante rose care vor fi listate, semnalizate si vandute in mod special pe toata durata de desfasurare a evenimentului. Producatorii si importatorii participanti in acest proiect vor avea parte de o vizibilitate deosebita si vor avea ocazia sa interactioneze direct cu consumatorul, prin prezentarea directa a vinurilor in cele peste 40 de locatii partenere.

Despre vinurile participante si locatiile unde le puteti incerca, mai multe detalii aici.

O Feteasca Neagra de Segarcea servita la inaltime

In cursul zilei de ieri, Mihai (aka Berbecutio) s-a hotarat sa descinda pe plaiuri dunarene, unde s-a intalnit cu mai marii bloggerimii galatene de vin, George si subsemnatul :)) Prilej de a discuta aprins pe seama a ceea ce ne roade mai tare din acest domeniu care ne mananca zilele, papilele si ficatii. Dar si de a incerca niscaiva sticle de vin puse la dispozitie prin amabilitatea lui Mihai, caruia ii multumesc cu aceasta ocazie.

Dupa un Fume 2010 de la Budureasca, incercat la o cunoscuta terasa galateana, am descins la etajul 4 al hotelului Galati, acolo unde ne-am continuat periplul enologic in compania unor vinuri interesante. Din start, mentionez ca vinurile nu au fost servite in cele mai bune conditii de temperatura, asa ca impresiile de mai jos trebuiesc vazute cu putina circumspectie.

Am inceput balul cu un Gewurztraminer 2011 de la Cono Sur, a caror varianta 2010 a facut unele valuri printre bloggerii autohtoni. Asteptam sa fiu lovit in nas de ceva intens, plin de fruct si bombastic, si nu m-am inselat. Tone de lychee, petale de trandafir, alte parfumuri florale, toate in varianta turbo. Gustativ, vinul se prezinta la fel de intens, cu puternice aluzii fructate la intrare; aciditatea este mare, iar citricele isi fac de cap la final. Vinul nu este deloc rau la banii lui (undeva spre 22 lei), mai ales in zilele toride de vara. Totusi, i-as putea reprosa lipsa unui mijloc bine definit, precum si nasul cam artificial, prea parfumat pentru mine.

A urmat un vin care ne-a pus la incercare toata experienta noastra privind ciocolata. Este vorba de Feteasca Neagra "Prestige" 2008 - Domeniul Coroanei Segarcea. Din cate am inteles, varianta de fata a devenit o raritate, pentru ca stocul a fost livrat unor norvegieni cu dare de mana. Inca de la deschiderea sticlei, am remarcat notele lemnoase si vanilate. Nasul este dominat tonuri de ciocolata cu lapte si dupa o vreme, ciocolata cu rom. Exista si o interesanta aluzie carnoasa plus inflexiuni de fructe negre de padure. Gustativ, vinul este plin dar rotund, bine slefuit, ciocolata isi face din nou aparitia, iar finalul este dominat de nuante piperate si condimentate. Taninii sunt inca acolo, iar aciditatea este decenta (putea fi mai buna totusi). In concluzie, un exemplar reusit ca structura generala, destul de nobil, dar cu influente lemnoase cam prea puternice. Problema este daca acestea se vor integra cu adevarat vreodata. Time is everything, dar am suspiciunile mele in cazul de fata.

Am incheiat cu o Feteasca Neagra "Cocosul" 2011 (Recas), despre care nu am prea multe de spus, pentru ca deja se instalase oboseala in tabara mea. Oricum, un vin usor de baut, fara complexitati debordante dar sincer si direct. Inca nu este atat de bine integrat, dar sunt curios cum va arata in vreo 2-3 ani. In acest moment, cred ca cel mai indicat este sa incercati varianta 2009.

O sticla de Vin Jaune 1774. Doreste cineva?

Inca o sticla extrem de veche de Vin Jaune va fi scoasa la licitatie de Christie's, in Geneva (15 mai 2012). Vinul originar din regiunea Jura, recolta 1774, provine dintr-un lot pastrat intact timp de 8 generatii, intr-o pivnita din Arbois. Pe langa vinul de Jura, Arbois este cunoscut ca fiind si locul de nastere al celebrului Louis Pasteur.

Circula si o legenda conform careia, in 1882, Pasteur ar fi dat gata o sticla din lotul mentionat mai sus, pentru a sarbatori admiterea sa in cadrul Academiei Franceze.

Cei de la Christie's se au estimat sticla in cauza undeva intre 27,220 si 34,025 lire sterline. Cel mai probabil, estimarea va fi depasita, tinand cont de raritatea unui asemenea vin. De fapt, v-as ruga sa analizati cu atentie poza de mai jos si sa observati culoarea minunata (atat cat se poate distinge prin sticla), dar si nivelul incredibil al lichidului. 1774, oameni buni!

Pentru comparatie, am atasat si o poza e deja infamului Frontignan de Segarcea 1930, vandut contra unei sume mirobolante - 15.000 Euro - in cadrul unei licitatii autohtone.

Deci, vinul de Jura:

Sticla speciala de 87 cl

si dupa 156 ani, un Frontignan de Segarcea:

Oare in ce vitrina troneaza?

Va las pe voi sa faceti comparatiile...