Cum sa deschideti o sticla de vin vechi

Francois Audouze este un personaj extrem de cunoscut, mai ales in lumea bautorilor de vinuri vechi. Un colectionar inrait si un adevarat specialist in acest domeniu. Metodele sale sunt folosite din ce in ce mai mult de iubitorii unor astfel de licori, si pe buna dreptate, pentru ca sunt eficiente. Ce imi place mie la Audouze este ca, spre de deosebire de alti colectionari, nu pare genul interesat sa profite financiar la maxim de situatia sa, scotandu-si comorile la licitatie prin Hong Kong. In schimb, el prefera sa organizeze periodic asa-numitele "wine dinners", un concept ce prinde din ce in ce mai mult si la noi. De altfel, si eu ma gandesc serios sa intru pe acest teritoriu, pentru ca vinurile ceva mai deosebite merita sa fie impartite cu altii, si nu baute de unul singur intr-un apartament :)

Dar pana atunci, va invit sa aruncati o privire aici, pentru a prinde tehnica aplicata de Audouze la deschiderea unei sticle de vin vechi. Dupa cum va puteti da seama, un vin matur sau vechi necesita o atentie suplimentara, mai ales datorita dopurilor care se deterioreaza in timp. In mare, metoda lui Audouze implica doua tipuri de tirbuson: unul normal si unul ceva mai special, cu o spirala lunga. Bineinteles, trebuie sa aveti la dispozitie si alte gadget-uri, dupa cum veti vedea in pozele link-ului de mai sus.

De asemenea, mai jos puteti viziona si un scurt interviu in care Audouze isi explica metoda. Succes!

Cum sa acorzi puncte unui vin pe care nu l-ai baut

In ultima vreme, discutiile cu privire la necesitatea punctarii vinurilor au atins cele mai inalte culmi. Atat in blogosfera autohtona, dar si pe la expertii din afara. Atatea gusturi in materie, atatea pareri, cum este si normal. Vedeti, asta este unul dintre principalele motive pentru care fug de puncte :) Cei care imi citesc blog-ul, imi cunosc parerea despre subiect. Nu mi-am schimbat-o si nu mi-o voi schimba vreodata.

Dar acum nu doresc sa-mi insir toate gandurile personale despre puncte. Tot cautand pe internet povesti interesante, am dat de  ceva care m-a cam lasat masca. Personajul principal este, din nou, Robert Parker. Chiar daca nu ma incanta deloc sistemul sau de notare, am un respect deosebit pentru opiniile sale. Pana la urma, inca este cel mai influent critic de vin, nu vreun neica nimeni din Galati. Totusi, mister Parker are si momente in care da cu bata-n balta, uneori la modul salbatic. Atat in ceea ce priveste unele vinuri analizate, cat si anumite situatii in care isi pierde orice urma de credibilitate.

Si ajungem la povestea cu pricina. Pe de o parte, il avem pe RP. De cealalta parte avem un vin celebru, Chateau de Beaucastel. Anul 2007. La momentul lansarii campaniei en primeur, s-a anuntat cu surle si trambite ca Parker a notat vinul respectiv. Dar, stati putin, surpriza: avocatul nostru nici nu a gustat vinul, asta chiar dupa spusele sale! Pai si atunci, de unde a aparut nota respectiva? Dupa spusele aceluiasi Parker, se pare ca a degustat totusi ceva; in speta, vinuri din cele 13 soiuri individuale ce intra in componenta finala a produsului finit. Asta inainte ca amestecul sa fie realizat. Si uite asa, Chateau de Beaucastel 2007 a fost binecuvantat cu un scor preliminar de 93-95 pct, fara ca macar vinul sa fie "asamblat".

Curat murdar, coane Parker, n-am ce zice. Cred ca vanatorii de puncte sunt foarte mandri de astfel de practici. Oameni buni, incercati sa cumparati vin, nu puncte. Asa se pierd in ceata multe vinuri care merita atentia voastra, dar al caror singur ghinion este acela de a nu avea atasat un scor de 90+ in dreptul lor.

Stupid

Exista vinuri "icon" romanesti?

Un nou articol semnat de Jamie Goode mi-a atras atentia. De data aceasta, subiectul este legat de asa-numitele vinuri "icon". V-am mai adus si eu in atentie cate ceva despre ele, cu ceva timp in urma. Atunci, am facut referire la californienele gen Screaming Eagle & Co.

Se pare ca virusul vinurilor icon cuprinde, incet-incet,din ce in ce mai multi producatori de pretutindeni. Reteta e simpla: se "confectioneaza" un vin din struguri alesi pe spranceana, continutul se introduce intr-o sticla grea (de preferat), se pune o eticheta fancy, un pret pe masura si se asteapta notele uriase ale criticilor entuziasmati. Bineinteles, o nota mai mare asigura vanzari mai sustinute. Asa cum bine spune si Goode, problema cea mare este ca toate aceste vinuri sunt ca si clonate: puternice, ultra-concentrate, fruct mult si dulce si, normal, stejar nou-nout cat cuprinde.

Apoi, am stat si mi-am pus intrebarea: oare la noi putem spune ca exista astfel de vinuri? Doresc sa va las pe voi sa veniti cu exemple, daca veti considera ca acestea exista. Incercati sa luati in considerare mai ales pretul, un factor important in ecuatia data. Succes :)

Un icon chilian

Cantina di Soave - Amarone della Valpolicella Cadis 2007 (Italia)

O descriere pe larg a producatorului si a vinului mai sus amintit, puteti gasi la George. Nu am fost si inca nu sunt un mare fan al vinurilor italiene. Bineinteles, exista si exceptii de genul Barolo, Barbaresco sau, ocazional, Chianti Classico. In rest, aceasta zona a lumii nu ma atrage in mod deosebit. Cu atat mai mult, astfel de vinuri speciale gen Amarone sau Recioto. Inteleg ca sunt chestii putin diferite de ceea ce incercam de obicei, ca procesul de obtinere este unul destul de complicat, dar cu gusturile personale nu te pui.

Nu mi-am schimbat optica nici dupa ce am incercat acest Amarone. Nu intelegeti gresit, este un vin foarte bun, bine facut si, sa spunem, diferit. Dar este unul pentru cei care apreciaza cu adevarat stilul respectiv.

Mai intai, te intampina o culoare rubinie intensa, cu tente sangerii. Un nas nu din cale afara de intens, cum te-ai astepta in cazul unui Amarone. Oarecum de inteles, deoarece sticla fusese deschisa de ore bune si decantata inca ceva timp la mine. Cuvantul de ordine este tutun, fie ca vorbim de foi sau de ceea ce ramane in scrumiera dupa ce tragi un fum. Dupa care urmeaza note intense de piele, ceva fructe rosii dar adevaratul dirijor este pruna. Proaspata, uscata, afumata, de care vreti. Gustativ, avem de-a face cu un vin dens, dar cu o greutate destul de bine tinuta sub control. Nu este atat de intens si lipicios ca alte exemplare de acest gen. Ba chiar as putea spune ca mi s-a parut o varianta ceva mai light de Amarone, in sensul in care poate fi baut mai usor decat te-ai astepta. Fructe bine coapte, visina uscata si o mineralitate surprinzatoare. Taninii sunt bine integrati si fini, iar aciditatea este cam suspect de bine reprezentata. Final suculent, dominat de condimente, cireasa, pruna si o idee de ciocolata amaruie.



Din cate stiu, pretul unei sticle este in jurul a 30 Euro. Pentru un Amarone, sa-i spunem entry-level, e o afacere destul de buna. Doar daca sunteti atrasi de acest tip de vinuri.

Domaine des Aubuisieres 2010 "Cuvee de Silex" - Vouvray (Franta)

Domaine des Aubuisieres este detinut de Bernard Fouquet, un producator cunoscut din Vouvray (Loire), proprietarul a circa 26 ha de vie, dintre care 21 ha doar cu Chenin Blanc.

Primul lucru ce mi-a atras atentia cand am primit sticla a fost prezenta unui screwcap de tip Stelvin, o prezenta ceva mai eleganta decat varianta traditionala a acestui tip de dop. Din spusele lui Chris Kissack, Bernard a trecut la aceasta masura mai mult la presiunile clientilor lui mai importanti, cu toate ca nu prea se arata incantat de ea. Ma rog, asa o fi, conteaza mai putin, sa trec rapid la acest Vouvray tanar si nelinistit.

 Culoare galbena stralucitoare, cum ii sta bine unui Chenin. Nasul este foarte expresiv, cu nuante evidente de pepene galben, tonuri florale si citrice, dar si o idee de ananas. Gustul debuteaza in forta, vinul este rotund, plin in atacul initial, fructe albe bine coapte, pepene galben. Cu toate ca da senzatia de exuberanta, se simte o oarecare eleganta aparte. Dupa care vinul vireaza catre un final sec, mineral si citric, cu o aciditate bine integrata. Este clar un Vouvray inca foarte tanar, cu potential de imbunatatire pe termen mediu. Vinul nu este foarte complex, dar bine facut si structurat. Drept dovada, chiar si la temperaturile mari din camera, acesta nu s-a "rupt", pastrandu-si structura intacta.


O foarte buna expresie a acestui soi ce face furori mai ales in Africa de Sud. Dar ar fi bine sa incercati mai des si exemplele "originale" din Valea Loarei :)

Pret: 8 Euro/sticla - Belgia

Reintalnire cu un vechi amic: Rosso di Valachia 2006

Intotdeauna am avut o slabiciune pentru acest vin. Despre varianta 2005, am scris chiar la inceputurile acestui blog. Inca de atunci, am sustinut ca Rosso di Valachia este unul dintre putinele vinuri autohtone serioase, plasate in pragul de pret 20-25 lei. Nu mi-am schimbat parerea de-a lungul timpului, iar acest 2006 a venit sa mi-o confirme o data in plus.

Culoare rubinie stralucitoare, fara prea multe semne de maturitate. Nas neasteptat de intens, deschis, dominat de fructe rosii bine coapte si mature, visina, pruna uscata si afumata, ierburi aromate, piper. Exista si note de baric (a se citi usor lactate), dar acestea sunt foarte bine integrate in peisaj. Gustativ, vinul se prezinta foarte bine structurat, poate nu la fel de corpolent ca in tinerete, dar asta este o chestie normala odata ce inaintezi in varsta. Usor de baut, chiar elegantos pe alocuri, fructe rosii la greu, condiment. Aciditate foarte bine infipta, iar taninii sunt inca prezenti la datorie. Final mediu usor piperat si mineral, post-gust destul de persistent, cu tone de visina proaspata. In conditii normale de pastrare, baiatul asta ajunge la 10 ani fara prea mari eforturi.

Rosso este, probabil, unul dintre putinele vinuri romanesti facute inca in stilul Lumii Vechi. Nu este expansiv, ci liniar si structurat. Daca nu ma insel, 2002 a fost prima varianta a acestui vin, ceea ce il face un bun candidat pentru organizarea unei verticale. Cate vinuri in categoria lui de pret se pot lauda cu asta?

Sticla in cauza a fost achizitionata din Billa, la doar 17 lei.