Chateau Haut Cormier 2011 - Bordeaux (Franta)

Impuscat la reducere in Lidl, pentru modica suma de 14 lei. Stiu ca in ultima vreme, multi considera ca portofoliul de vinuri din acest magazin a scazut la nivel calitativ dar eu inca sunt de parere ca pot fi gasite destule chilipiruri. Criteriul de baza ramane, ca si pana acum, selectia atenta si riguroasa din partea celui care cumpara. Ok, recunosc, in acest caz am avut in cap mai mult pretul, pentru ca celelalte elemente din ecuatie imi spuneau altceva: proprietate dintr-o apelatiune generica, an mediocru, teoretic este mai bine sa stai deoparte. Dar cum, pana in acest moment, nu am avut surprize cu adevarat neplacute cu vreun Bordeaux din Lidl, mi-am zis ca nu as avea prea mult de pierdut. Si nu in ultimul rand, parerea mea a ramas neschimbata in privinta vinurilor din aceasta zona: in ultimii ani, la nivel inferior de clasificare, treburile stau din ce in ce mai corect si decent. Exista destui producatori care isi dau interesul sa nu scoata o posirca ordinara. Da, chiar aici, intr-o regiune in care foarte multi cred in continuare ca nu prea exista viata dupa cru classe si unele cru bourgeois. Ei bine, dupa cum ar spune englezul: I beg to differ.

Culoare rubiniu intens, care tipa Bordeaux din toti rarunchii. Initial, nasul este dominat de note florale si de fruct rosu light, murele preluand initiativa. Exista si ceva pruna proaspata pe acolo, care vine la pachet cu nuante vegetale si usor condimentate. Gustativ, atacul initial este usor fructat, diafan, foarte light in abordare; aciditatea este medie, mijlocul decent, iar finalul aduce in prim plan o structura taninoasa destul de bine infipta, plus o serie de note verzi oarecum inevitabile in contextul anului, dar nu din cale afara de deranjante. Important este ca aceste nuante verzi-vegetale nu domina peisajul, pentru ca postgustul revine pe coordonatele fructate, unde ciresele negre sunt vioara intai.

In concluzie, un vin extrem de simplu, putin rustic in exprimare dar, per total, bine realizat si sincer. In acest caz, simplitatea este un atu, fiind de apreciat faptul ca vinutul in cauza nu incearca nici o clipa sa para mai mult decat este. Nu exista nici o urma de lemn sau de chipsuire inutila, doar pentru a crea falsa impresie a unei complexitati fortate. Neasteptat de old school si da, pot spune ca poate fi identificat destul de usor ca fiind un Bordeaux. Are acea prospetime si senzatie racoritoare prin care vinurile de aici si-au castigat initial reputatia. In timp, lucrurile s-au schimbat destul de mult dar este placut sa stiu ca inca mai exista destule vinuri care pot insoti fara probleme o masa simpla, de zi cu zi.

Curtea Regala Muscat Dry - Alcovin Macin (Romania)

Acest vinut mi-a placut nesprerat de mult. Inainte de a trece la scurta disectie a subiectului, as dori sa mai fac o observatie, deoarece vad ca situatia se repeta. Nu inteleg de ce, nici de aceasta data, nu este mentionat anul recoltei pe nicaieri. Presupun ca este 2013. Sau ma insel? Este ceva amestecat pe acolo? Sper sa fiu lamurit cumva. Ma rog, sa vedem ce este de gasit in sticla pana una alta.

Culoare galben-pai foarte deschis. Olfactiv, este exact ce te-ai astepta de la un Muscat; boaba coapta de strugure, aluzii de caisa confiata, note florale unde predomina trandafirii, plus usoare impresii mieroase si condimentate. Nu este nimic vulgar in aceasta exprimare, intensitatea este medie si, per total, un nas foarte bine definit. Gustativ, atacul este light spre mediu, diafan si chiar elegant pe alocuri, cu fruct copt care se aduna intr-un mijloc surprinzator de expresiv; aciditatea este medie si bine integrata. Daca va asteptati la un smirghel care sa va rada cavitatea bucala, puteti cauta linistiti in alta parte. Finalul este sec, precis si curat, unde notele citrice se dezlantuie in voie. Post gustul lung si persistent a fost surpriza cea mai mare pentru mine, aromele stand lipite de papile cateva zeci de secunde.

De ce este o asa mare surpriza acest amanunt? Pentru ca majoritatea aromatelor seci incercate de mine au pacatuit fix la capitolul cu pricina. Foarte multe mi s-au parut goale in mijloc, picand lamentabil pe final, cu arome nesustinute cap-coada. Da, pentru mine, sa vinifici un soi aromat in sec mi se pare mai degraba un trend si poate, pentru unii, un simplu experiment. Au fost extrem de putine exemple care au reusit sa ma convinga de viitorul unei asemenea directii, mai ales cand vine vorba de Muscat, Tamaioasa, Grasa, Busuioaca sau mai stiu eu ce. De fapt, ca tot am vorbit despre un Muscat, imi vine in memorie doar unul singur care mi-a creat aceeasi senzatie ca cel de mai sus: Ana de la Jidvei. In rest, nu mai comentez, tine de preferintele fiecaruia. 

Curtea Regala Chardonnay 2013 - Alcovin Macin (Romania)

Acest producator dobrogean mi-a captat cu adevarat atentia acum cativa ani, ca urmare a unei vizite de "lucru" la crama din Macin. Vizita cu pricina ramane inca una dintre cele mai interesante pe care le-am facut, mai ales din punct de vedere gastronomic. Atunci mi s-a confirmat ceea ce banuiam si, din pacate, ceva ce nu explorasem indeajuns de mult: Dobrogea este regiunea cu cea mai mare varietate gastronomica din toata tarisoara asta. Nici nu e de mirare, daca stam si analizam problema in detaliu. Varietatea etnica impresionanta din zona si-a pus amprenta definitiv pe cultura gastronomica a zonei si nu numai. Cat despre vinuri, am trecut atunci print absolut toate gamele disponibile la acea vreme. In cea mai mare parte, am avut de-a face cu vinuri corecte, multe aflate in stadiu beta, usor nefinisate. Cel putin la albe, treburile stau mai mult decat bine, cu un Dry Muscat si un Aligote care ar face concurenta fara probleme unor nume mult mai titrate de pe la noi.

Cam la fel sta treaba si cu acest Chardonnay proaspat, din recolta anului trecut. Culoare galben-pai, foarte deschis. Inca din debut, nasul indica tipicitate de soi, cu note de mar verde, doar o adiere de vanilie si ceva nuante de patiserie, dar in nici un caz exagerate. Putin miez de paine, caisa coapta si aluzii citrice. Gustativ, vinul se prezinta cu o rotunjime placuta, are densitate in mijloc, probabil si o senzatie creata de nivelul ridicat de alcool: 14,1%. Fructe albe coapte, coaja de paine, aciditate medie, plus un final citric scurt, dublat de note vegetale. Toate elementele sunt deja bine integrate, iar vinul este "ready to go". A se consuma bine racit, este ceva mai expresiv si fresh la temperaturi mai mici.

In concluzie, un exemplar fara fasoane, simplu, corect si tipic. Ramaneti pe receptie, vor urma si alti reprezentanti ai acestui producator.

Ciocanul zeilor: Davino Sauvignon Blanc Edition Limitee 2011 (Romania)

Stiu ca toata lumea se gandeste la Dionysos atunci cand vine vorba de vin dar, in acest caz, o comparatie mai potrivita mi se pare cea cu zeii nordici. Pentru ca acest SB de la Davino te loveste ca ciocanul lui Thor, fix in moalele capului sau, ca sa ramanem in zona care ne intereseaza, in moalele papilelor.

Culoare galben-auriu, cu reflexii verzui. Treaba este serioasa inca de la debutul olfactiv: extractiv, arome florale intense, soc si tei in prim plan, fructe coapte bine de tot, grapefruit, niscaiva aluzii exotice dar si unele note verzi (in special ardei gras), in plan secundar. Mi s-a parut ca detectez si ceva note condimentate, mai exact o adiere de ghimbir. Chiar daca intensitatea este in mare verva, intregul ansamblu este foarte bine inchegat si integrat. Gustativ, am fost intampinat de un atac fructat sustinut, plin, intens si cu o concentratie perfecta in mijloc; aciditatea este inca la cote inalte, reusind cu succes sa echilibreze senzatia initiala de greutate a corpului. Finalul mediu-lung, structurat, vine cu un mix de note dulci-acrisoare-salcii, destul de complex si expresiv. Sunt momente in care acest SB lasa impresia unei taninozitati demne de un vin rosu.

Pentru a nu stiu cata oara cand vine vorba de albele Davino, am simtit aceeasi senzatie de structura monolitica, precizie si o atitudine gen "take no prisoners". Da, nu este chiar stilul meu preferat la capitolul albe. dar nu pot sa nu recunosc seriozitatea acestui exemplar. Cu toata greutatea afisata, reuseste sa fie foarte bine echilibrat si nici o clipa nu cade in pacatul platitudinii fara nici un orizont. Stiu ca multi ar spune ca e vremea sa-l consumati acum dar, dupa cum bine ma cunoasteti, v-as recomanda sa-l mai lasati vreo 2-3 ani. Chiar este loc de o cizelare si mai accentuata.

Exista chilipiruri si in Metro: Bosman's Hill Shiraz 2009 (Africa de Sud)

In ultima vreme, mi-am propus sa profit de multe reduceri la vinuri de prin Metro. Si sunt destule la preturi foarte mici, mai ales din Italia si unele germane de la Dr. Loosen. Pe langa acestea, am remarcat si un vin sud-african, ratacit pe rafturile de discount. Daca imi aduc bine aminte, afisa un pret modic de 13 lei, cu o reducere de la vreo 40 lei. La naiba, mi-am zis, n-am prea multe de pierdut la banii astia. In plus, nu-mi pot inca explica de ce Africa de Sud este singura tara producatoare de Lume Noua care ma atrage cu adevarat. Si ar mai fi ceva: vinul in cauza il are in spate pe vinificatorul de la Saxenburg, niste baieti care se pricep de minune la facut Shiraz sud-african.

Culoare rubiniu deschis, chiar surprinzator de light pentru un Shiraz. Initial, olfactiv am fost intampinat de tone de piper. Dupa o perioada, notele de fruct au iesit la iveala, mai ales sub forma afinelor, murelor si cireselor suculente. Evident, extrem de bine coapte, cu aluzii clare de dulceturi. Totusi, senzatia nu este de fruct supra copt, ars, greu digerabil, ci destul de proaspat si juicy. Tabloul este completat de impresii condimentate, cu oregano in rol de dirijor. Gustativ, atacul este usor dulceag, cu fruct suculent dar, din nou, fara greutatea la care te-ai astepta. Aciditatea este cam jos in tabelul preferintelor personale, dar exista si un strop de structura prin prezenta unor tanini destul de incapatanati. Final scurt-mediu, dominat de fructe rosii, piper si alte condimente uscate.

Nu este cine stie ce minune oenologica si nici nu ma asteptam la asa ceva. Un vin direct, unidimensional, cu mult fruct si destul de tipic per total. Si mai ales, corect executat. Iar la 13 lei, cat poate fi gasit acum, nu are rival autohton. La circa 40 lei, l-as fi catalogat drept plictisitor dar e ciudat cum un pret scazut iti schimba usor perceptia generala, nu-i asa?

Hugh Johnson: "Cum poate crede cineva ca, la un moment dat, vinul romanesc nu va fi la fel sau mai bun decat vinul chilian, de exemplu?"

De-a lungul vremii, am reusit sa strang o cantitate deloc neglijabila de documentatie. Despre vin, bineinteles. Si nu ma refer aici la cea adunata pe hard-ul unui computer sau pe alte medii de stocare. Nu, este vorba de tone de hartii si o serie de carti care ar putea fi la fel de bine folosite si ca obiecte contondente. Mereu am avut si inca mai am obsesia informatiei printate, urasc sa citesc carti pe un ecran, de exemplu. Astfel se face ca, in ultimii 7-8 ani, am strans o zestre frumusica de hartogaraie cu mii de note de degustare, rapoarte privind diverse recolte, regiuni viticole, interviuri, etc. Evident, grosul informatiei este legat de Bordeaux, regiunea care inca ma obsedeaza cel mai mult, cu toate ca nevoia de varietate isi mai arata coltii din cand in cand.

Atunci cand melancolia isi cere tributul, incep sa rasfoiesc aceste hartii si sa rememorez placutele momente ale propriilor inceputuri pe drumul vinului. Intr-o astfel de zi, am dat si peste un interviu cu Hugh Johnson, la celalalt capat al "firului" aflandu-se Andrew Jefford. Sunt cateva franturi aparute in Decanter, prin 2005. Este mai mult o discutie amicala decat un interviu propriu-zis, in care Hugh isi expune o parte din filozofia care ii determina alegerile personale, precum si ceea ce il defineste ca scriitor de vin. De fapt, ca sa fiu mai exact, aceste interviu a fost luat imediat dupa lansare cartii "Wine - A Life Uncorked"si pe care se intampla sa o detin in colectia personala. Iubesc aceasta carte si stilul in care este scrisa, dar aici e alta discutie.

Printre multe alte pareri legate de modern vs. clasic, nivelul urias de alcool in vinuri, Rolland, Parker si alte chestiuni de acest gen, Hugh a facut referire si la regiunile care vin puternic din urma. Iar intrebarea de mai sus, pusa mai degraba pentru sine si cu un oarecare iz introspectiv, a venit tocmai in contextul unei astfel de discutii. Evident, Bulgaria si Ungaria au fost si ele amintite dar, interesant mi s-a parut faptul ca, dintre toate acestea, tocmai Romania a facut obiectul respectivei introspectii. Hugh Johnson nu este primul nume mare din domeniu care aminteste de potentialul tarisoarei noastre. Problema aici nu este lipsa gratulatiilor din afara, ci lipsa unui plan coerent de actiune pentru a demonstra cu adevarat ca ne putem ridica la nivelul asteptarilor. Putem raspunde noi la intrebarea de mai sus, cei implicati direct in lumea vinului mioritic? Evident, cei mai optimisti vor spune ca va veni indubitabil acea vreme pomenita de Hugh. Oare asa sa fie? Si cand anume va veni? Peste 10, 20, 30 de ani? Deja nu se mai pune problema cresterii in calitate a multor vinuri romanesti, ea este evidenta de cativa ani. Dar pentru mine, marele nostru calcai al lui Ahile a fost, este, si probabil va fi un singur lucru: lentoarea dezarmanta prin care se pun mecanismele in miscare. Noua ne ia zeci de ani sa recuperam timpul pierdut, daramite sa mai egalam sau sa intrecem pe cineva. Iar pana sa ajungem la un nivel mai elevat, se intampla alta chestie logica: ceilalti nu stau nici ei pe loc, se misca mereu si ridica stacheta mai sus. Situatie in care noi devenim un soi de Sisif care se chinuie sa care bolovanul terroir-ului pana in varful dealului. Ma intreb din nou: vom reusi vreodata sa ajungem in varful dealului, fara a fi striviti sub greutatea acelui bolovan?

Si inca ceva. A se observa ca englezul ne-a raportat la chilieni, nu la Bordeaux, Burgundia sau alte regiuni cu traditie infinit mai mare in viticultura. Stiu ca multora le plac aceste paralele inutile si amuzante cu gigantii, dar cred ca a sosit vremea sa reveniti cu picioarele pe cernoziom si sa constientizati cu cine avem de dus adevaratele batalii. Altfel, bolovanul va deveni atat de greu incat nu veti mai reusi sa-l miscati nici macar un cm...