Luna viitoare se implinesc nu mai putin de 5 ani de cand am pornit la drum in ale bloggeritului de vin. O fi mult, o fi putin, nu doar eu sunt in masura sa decid. Si putinii mei cititori au avut marea lor contributie la incapatanarea mea de a ma bate cu morile de vant. Pentru ca, nu-i asa, modelul lui Cervantes se aplica in multe domenii si mai toti ne-am gasit, la un moment dat, in situatia comic-amara a lui Don Quijote.
In toti acesti ani, a trebuit sa "indur" multe: laude, incurajari, bucurii dar si atacuri directe si brutale, mai ales din partea industriei de profil, prin diversi reprezentanti ai sai: de la proprietari, manageri sau mai stiu eu ce mahari, pana la mici trepadusi cu aere de importanta demna de o cauza mai buna si desprinsi parca din birourile intunecate ale lui Kafka. Pe langa nenumaratele vinuri incercate si disecate pe hartia virtuala, am si latrat ca un caine turbat atunci cand mi s-a dat ocazia sau materialul de rigoare. Pentru ca industria noastra de vin, oricat de binisor se misca in ultima vreme, inca are hibe de dimensiunea unei gauri negre si graviteaza intr-un univers unde haosul este cuvantul de ordine. Au fost si unele avantaje, prin multele mostre primite de la un producator sau altul. Nu asta am urmarit vreodata, decizia de a trimite astfel de mostre a apartinut exclusiv expeditorului. Si eu chiar cred ca am reusit sa fiu echidistant, pe cat posibil si in limitele normale impuse de situatie. Ipocrizia nu face parte din arsenalul defectelor care imi caracterizeaza natura umana. Sau cel putin asa imi place sa cred.
Impasul a intervenit atunci cand, satul de latraturile pierdute in ceata ignorantei, am renuntat sa-mi mai ascut cutitul criticii acide. Motivele au fost diverse si nu am chef sa le enumar pe toate aici. In primul rand, atunci cand ajungi in pielea mai sus amintitului Don Quijote, intervine o stare de lehamite izvorata din evidenta inutilitate a unui demers. Din pacate, nu mai traim vremurile romantice ale cavalerismului dus pana in panzele albe, ci am ajuns sa folosim maceta pentru a taia lianele junglei sociale. Cateodata, ignorarea este cea mai buna solutie pentru a nu aluneca definitiv in abisul nebuniei. Daca ignori ce si pe cine trebuie, atunci mai exista o sansa sa nu devii senil din frageda adolescenta si poti obtine o arma foarte eficienta in acest razboi. Lupta cu sistemul nu are decat un singur rezultat: sistemul invinge. Revolutia este o himera creata de acelasi sistem. Nu exista libertate, decat intr-o lume utopica si in care ne place sa evadam din cand in cand.
Un alt motiv ar fi interventia unui sentiment acut de plafonare. Toti cei care scriu, indiferent ce si cum, cred ca au simtit asa ceva la un anume moment. Vine o vreme cand simti ca poti mai mult si ca auto-suficienta nu este o solutie. As putea spune ca este o forma ceva mai elevata de egoism. Sa fim seriosi, atunci cand scriu ceva o fac in primul rand pentru a-mi gadila orgoliul propriu; abia dupa aceea, ma gandesc si la eventualii cititori care mi-ar putea gasi aberatiile din pura intamplare. Astfel de zbateri launtrice nu apar insa atunci cand pornesti la drum cu gandul de a trage foloase materiale de pe urma a ceea ce faci. Pentru unii, printre care ma numar si eu, este doar o faza, un moft. Multi "confrati" au dezertat in tabara unde laudele si gornismul sunt litera de lege. Motivul este lesne de inteles si il stim cu totii. Totusi, as prefera mai multa sinceritate, modestie si transparenta in acest caz. Fara aprinderi inutile si sarituri de fund in sus, atunci cand semnalezi chestii evidente. Dar, pana si aici exista o telecomanda virtuala si multumim internetului ca ne da posibilitatea de a alege.
La final, as dori sa fac o precizare si sper sa fie clar odata pentru totdeauna: nu sunt
critic de vin si nu m-am considerat vreodata asa ceva. Producatorilor sau diversilor implicati in industrie le scapa un lucru important, atunci cand se lanseaza in atacuri gratuite la adresa bloggerului: in primul rand, acel individ este un
consumator. Din momentul in care x sau y isi scoate banii din buzunar pentru a achizitiona vinul lui z, treaba devine chiar atat de simpla. Din acel moment, este dreptul meu sa-mi exprim parerea asa cum cred de cuviinta. Pentru ca, in 99% din cazuri, o fac pe banii mei. La sfarsitul zilei, totul se rezuma la o banala relatie vanzator-cumparator. Iar la acest capitol, ai nostri sunt cam repetenti. V-am plictisit destul.
