La Catina Vineyard Pinot Noir 2008 - Halewood (Romania)

Am tot vorbit despre Pinot Noir pe ast blog. Ba chiar am avut si un scurt foileton despre Burgundia si vinurile sale. Se cam stie deja ca vinurile obtinute din acest soi extrem de sensibil se vand, de obicei, la preturi destul de mari. Bine, exista si Pinot Noir-uri la preturi mici, dar aveti 90% sanse sa dati peste ceva cel mult mediocru. Asta este valabil mai ales cand aducem vorba de Burgundia sau Noua Zeelanda. Romania este inca perceputa in afara ca o tara care produce Pinot Noir ieftin si destul de corect. Din pacate, nu am fost in stare pana acum sa iesim din aceasta categorie si nu prea inteleg de ce. Potential exista din plin, suntem printre putinele pamanturi privilegiate sa adaposteasca acest soi si, totusi, nu profitam cum se cuvine de aceasta oportunitate. Intr-adevar, nu ne putem lua la tranta cu producatorii traditionali, dar macar sa insistam mai mult tot ar fi o chestie demna de incercat.

Acest Pinot Noir Single Vineyard, produs de Halewood, este mai mult decat corect: este un vin chiar bun si al carui pret nu reflecta realitatea "din teren" - 21 Lei (Cramele Rhein). Pe pietele externe, un Pinot Noir sub 10 Euro este perceput ca fiind o posirca si este pacat, pentru ca vinul in cauza ofera destule. Dar, ma rog, aici este treaba celor care se ocupa de marketing...

Incepem cu aspectul vizual. Culoare rubinie intensa, ceea ce m-a facut sa stramb din nas putin. De obicei, acesta este un semn de extract impins peste limita, mai ales la un Pinot Noir. Totusi, mi-am putut vedea degetele prin pahar, asa ca nu s-a exagerat din cale afara la acest capitol. Nasul este dominat de arome concentrate de fructe de padure, cirese negre si putina pruna. Lemnul este foarte bine integrat, doar cat sa-i confere eleganta. In gura, vinul prezinta o concentratie surprinzatoare si are adancime; din nou cirese negre, capsuni. Finalul vine ca un tavalug, cu tanini fermi care-ti cuprind instant gura. Ca sa vezi, vinul asta mai are si potential de invechire bunicel. Inca 2-3 ani pus deoparte si cred ca veti avea surprize si mai placute. Exista o umbra de dulceata in post-gust, dar este naturala si nefortata.

In concluzie, un vin in stilul Lumii Noi dar care nu impinge limitele. Nu ai impresia ca bei un Shiraz, ca in cazul multor Pinot Noir-uri din California sau Noua Zeelanda. Din nou, o surpriza placuta, ca si in cazul celor doua cupaje albe din aceeasi gama single vineyard al celor de la Halewood. Si inca ceva. La Catina a impuscat 82 pct de la Vinul.ro si 87 pct de la Tom Cannavan.

La cealalata extrema s-a situat un Pinot Noir 2008 Vinul Cavalerului. Nu insist asupra lui pentru ca nu este mai nimic de spus. Chit ca mi-a placut mirosul initial de grajd si lana umeda (off, draga Burgundie!), disipat mai tarziu si transformat in nuante timide de cirese si capsuni, gustul a fost de-a dreptul flasc. Un soi de apa colorata cu arome vagi de vin. Si cam atat.

In episodul urmator, voi trage o fuga in Africa de Sud, asa ca stati pe aproape :)

Scurta Vineyard 2009 (Viognier & Tamaioasa) - Halewood

O scurta perioada de concediu a prilejuit un mini-sejur pe Valea Prahovei si, implicit, vizite multilple la Cramele Rhein din Azuga :). Astfel, am avut ocazia sa "degust" mai toata gama Single Vineyard de la Halewood, rezultatele fiind mai mult decat satisfacatoare. Inainte de a trece in revista vinurile incercate, tin sa mentionez ca acestea nu au fost degustate in conditii perfecte. Ceea ce urmeaza sunt impresiile lasate in acel moment, daca memoria mea inca mai functioneaza la cote acceptabile.

Pentru inceput, voi aminti despre un cupaj interesant si unic pe la noi: Viognier si Tamaioasa Romaneasca. Viognier este un soi aromat si expresiv, cu un potential urias daca este vinificat cum trebuie. In acest moment, cele mai de incredere exprimari ale sale le puteti gasi in zona Rhone-ului si in Argentina. Dar iata ca soiul in cauza a aterizat si la Dealu Mare. Si cu rezultate surprinzatoare, as putea spune. O descriere mai ampla a vinului din titlu puteti gasi si pe blog-ul lui George. Un nas demn de un Viognier autentic, cu arome de fructe exotice, flori, pere, dar in acelasi timp si de o eleganta aparte. Gustul este pe aceleasi coordonate, intens, plin, dominat de fructe exotice. Aciditatea este buna dar, pentru gustul meu, se putea si mai bine. Final mediu spre lung, destul de persistent. George a amintit faptul ca acest cupaj i-a amintit foarte mult de Feteasca Regala. Este aceeasi impresie pe care mi-a lasat-o vinul la momentul respectiv si chiar mi-am exprimat gandurile in acest sens, catre companionii mei de la masa. Dar cu o completare: daca Feteasca noastra s-ar vinifica intr-un asemenea mod, atunci putem spune ca suntem pe drumul cel bun.

La sfarsit, m-am declarat placut surprins de acest interesant si reusit cupaj. Vorba lui George: chiar se misca ceva la Halewood si asta nu poate decat sa ne bucure. 21 Lei/sticla, daca achizitionati vinul de la crama. Un pret foarte corect, pentru un vin care ofera chiar ceva mai mult.

Ramaneti in zona pentru ca vor urma si alte surprize :)

P.S. Pentru a nu mai aloca un post suplimentar, voi spune si cateva cuvinte despre cupajul de Viognier si Chardonnay (2008), din aceeasi gama si acelasi areal: Scurta.

In mare, este cam aceeasi poveste ca si in cazul vinului descris mai sus, mai ales datorita dominatiei impuse de Viognier. Aceleasi note tropicale, elegante si complexe; am simtit ceva mai mult lemn (nu la fel de mult cum sesizasera editorii de la vinul.ro, aici). Gustul este dominat de arome de fructe exotice, ceva fan proaspat cosit si o mineralitate interesanta. Ceea ce mi-a placut a fost un "kick" in plus de aciditate din partea Chardonnay-ului si care, pe final, a adus o senzatie binevenita de prospetime. Sincer, nu mi s-a parut un vin obosit sau care sa-si arate varsta. Cred ca evolutia sa este in directia cea buna, asta daca nu m-au inselat simturile la momentul respectiv. Repet, conditiile au fost departe de a fi propice unei degustari ca la carte. Oricum, un vin care trebuie incercat din nou, pentru siguranta.

La Cetate Cabernet Sauvignon 2008 - Crama Oprisor (Romania)

Am achizitionat acest vin in urma unui discount bun din Real - aproximativ 29 Lei/sticla. Recunosc, de obicei imi plac vinurile Cramei Oprisor, mai ales datorita constantei in calitate, lucru deloc la indemana multor producatori autohtoni.

La sfarsit, problema acestui vin nu a fost calitatea, ci stilul. Culoare clara, rubinie, nu din cale afara de intunecata (ceea ce e semn bun pentru mine). Primul atac olfactiv este intens, domina fructele de padure, visinele confiate si putin lemn. Dupa vreo 2 ore de respirat si-au facut aparitia si cateva note subtile de piele. In gura, vinul este rotund si invaluie placut simturile. Din nou, visine supra-coapte si lemn. Aciditate sustinuta si final mediu, putin dulceag, doar o idee condimentat. Taninii sunt fini, parca prea fini pentru un Cabernet, de la care astept, de obicei, o structura ceva mai barbateasca.

Nu ma intelegeti gresit, vinul este foarte bine facut, echilibrat si sexy. Se adreseaza in mod clar unei audiente mai largi, il are pe acel vino-ncoa, prinde imediat. Tocmai acest aspect nu m-a incantat. Este un vin cam prea modern pentru mine, cu acea concentratie de fructe dusa putin peste limita. De exemplu, prima impresie cand am dus paharul la nas a fost ca miros un Malbec argentinian sau un Cabernet californian. De aceea prefer vinurile ceva mai retinute, am impresia ca atunci miros si gust ceea ce ofera cu adevarat strugurele. Asta e, nu sunt un fan al acelor vinuri care imping strugurele spre limita doar pentru a potenta paleta aromatica. Din nou, am simtit ca, dupa 2 pahare, vinul a inceput sa devina obositor pentru papilele mele. Pentru amatorii acestui stil, Cabernet-ul de la Oprisor va fi o alegere perfecta. Pentru mine insa, ramane doar un vin bine facut si corect pentru categoria din care face parte. Nimic mai mult. Poate un strop de complexitate l-ar fi facut ceva mai interesant...

Easy by Enira 2008 - Bessa Valley (Bulgaria)

Puteti citi o recenzie la obiect a acestui vin pe blogul lui George. Am tot respectul pentru ce s-a reusit cu aceasta proprietate si pentru vinurile realizate aici, dar ceva nu  fost in regula cu acest Easy.

Imediat dupa deschidere, vinul a fost foarte placut ca prezenta generala. Nas putin condimentat, note de tomate si fructe rosii, dar si alcool cat cuprinde. Atacul a fost elegant, usor, discret, lasand o senzatie placuta in gura. Dupa vreo jumatate de ora de respirat si frapat, vinul a virat intr-o directie cel putin ciudata. A devenit ceva mai intunecat (destul de logic in context), nasul mi-a amintit de un australian mai ieftinut, dominat de o senzatie de dulceata de fructe si lemn. Atacul a fost ceva mai salbatic de data asta, din nou fructe confiate, ceva tanini si o aciditate puternica. Din pacate, toate aceste elemente cam care-incotro. Alcool-ul a ramas extrem de prezent, oferind o senzatie greu suportabila papilelor mele. Efectiv, 2 pahare de asa ceva iti pun capac si te mai si pricopsesti cu o durere de cap sanatoasa spre dimineata. Exact cum am patit eu.

Face banii la care il puteti gasi prin Ruse (aprox. 20 lei), dar in nici un caz pretul la care il puteti impusca la noi - 50 de lei. Pentru a face o comparatie, as bea la orice ora un Belleruche de la Chapoutier (30 de lei), un vin modern dar echilibrat si al carui fix acelasi nivel de alcool (14,5%), nu deranjeaza defel. Ba din contra, este atat de bine stapanit ca te uiti de cateva ori pe eticheta sa te convingi ca ai citit cum trebuie.

In concluzie, un vin deloc "easy", mai ales in a doua parte a evolutiei sale, fara defecte majore, dar supraevaluat si replicabil la niveluri de pret mai mici.

A mai cazut o stea in Bordeaux...

O veste trista a venit din Bordeaux, pe filiera Decanter. Mereu tanarul Thierry Manoncourt, proprietarul celebrului Chateau Figeac, a murit vineri, la venerabila varsta de 92 ani.

Acest om remarcabil, din toate punctele de vedere, a condus Figeac timp de 63 de ani, dupa ce a preluat proprietatea in 1947. Toti cei care l-au cunoscut pe Thierry sunt de acord ca acesta a personificat tot ce este mai bun in Bordeaux: implicare activa in activitatile din regiune, mereu deschis vizitatorilor si dornic sa povesteasca minunata istorie a domeniului si a vinurilor sale. Intr-adevar, foarte putini proprietari din aceasta zona dau dovada de o asemenea dedicatie si deschidere catre iubitorii de vin.

Cel mai mare regret pentru Thierry din ultimii ani, a ramas esecul de a promova Chateau Figeac la rangul de Premier Grand Cru Classé (A), in aceeasi liga cu Chateau Cheval Blanc si Chateau Ausone. Petitia sa nu a fost respinsa pe motive de calitate ci de pret, astfel ca Thierry a simtit din plin ironia ca Figeac a fost penalizat pentru lipsa sa de lacomie.

Sa-ti fie tarana usoara, Maestre...

10? Da, bai, minim 10! M-ai inteles?

Romania nu inceteaza sa ma uimeasca si sa ma distreze in acelasi timp. Este acel tip de absurd intalnit in mod frecvent la Kafka, doar ca dus la cote mult mai inalte. Zilele trecute, Bogdan, impatimitul nostru de vinuri din Oradea, semnala pe facebook o situatie demna de renumele acestui land mioritic. Un mic grup de iubitori ai vinului s-a gandit sa faca o vizita la crama Wine Princess din Minis. Dar, sa vezi surpriza! Nu se pot face vizite pentru grupuri mai mici de 10 persoane! Usa inchisa in nas si la revedere!

Mai mult, ieri am vorbit cu un foarte bun prieten din Timisoara si mi-a semnalat o situatie asemanatoare. O mica tentativa de turism viticol prin Dealu Mare a fost omorata in acelasi mod. Usa unei cramei milenare se deschide cu un scartait sinistru, un individ plictisit isi face aparitia in mica crapatura si intreaba: sunteti minim 10 persoane? Pai...nu prea. Atunci hai, pa, n-avem timp de voi! 

Nici nu stiu cum as mai putea comenta o astfel de situatie. Nu stii daca sa plangi sau sa razi cu lacrimi. Asa se doreste promovarea vinului in Romania? Doar pentru grupuri mai mari de 10 persoane? Apoi intri indignat pe bloguri si te dai de ceasul mortii ca suntem rai intentionati, ca avem noi ceva cu producatorii autohtoni. Ba chiar o mica amenintare cu procesul nu strica in anumite cazuri. Asa se intelege la noi satisfacerea clientului si strategia de marketing. Una foarte originala, fix ca celebra democratie promovata de tovarasu' Ilici.

Zilele trecute, citeam pe Decanter despre o initiativa extrem de interesanta a mai multor producatori din Franta: aceea de a organiza degustari direct la domiciliul clientilor. Imaginati-va ce ar fi ca producatorul sa bata la usa clientului si acesta sa-l intrebe senin: Sunteti minim 10? Ahhh...nu. Atunci ura si la gara!

Gata, ca deja ma apuca dorul de duca; pe dealuri si campii, unde sa pot striga: Este! Ce este? Nimic, va spun eu, doar un castel pierdut in pacla deasa, unde nu veti putea ajunge niciodata. Si acolo locuiesc multi producatori mioritici ce-si prepara demi-dulcele si dulcele pentru grupul de minim 10...

Again!