Rudy Kurniawan, vinuri falsificate si cateva nelamuriri

vineri, 16 martie 2012

Cum este si normal, va intrebati acum cine mai este si acest Rudy Kurniawan. Acest individ de origine indoneziana a pozat, de-a lungul timpului, intr-un mare connaisseur al vinurilor vechi si celebre si care a scos la diverse licitatii loturi intregi de astfel de vinuri. Dand dovada de o incredere debordanta in capacitatile sale de degustator, Rudy s-a angajat chiar sa ajute si la depistarea vinurilor falsificate. Conform New York Times, Kurniawan a apelat si la o alta metoda extrem de rar intalnita in lumea licitatiilor si colectionarilor: o politica de returnare neconditionata catre cumparatorii vinurilor sale.

Rudy Kurniawan, un falsificator de mare nadejde

 Bineinteles, a facut o gramada de bani din aceste practici, dar nu aici e marea problema, ci ca multe loturi vandute de el s-au dovedit a fi falsuri. Astfel, joia trecuta, Rudy a fost arestat chiar de catre marele FBI, sub acuzatia de vanzare de vinuri false in valoare de 1,3 milioane de dolari, dar si de obtinerea frauduloasa a milioane de dolari in imprumuturi, pentru a-s sustine traiul de lux. Interesant este ca, doar in 2006, Kurniawan a obtinut profituri de vreo 35 milioane de dolari, din vanzarea de vinuri la licitatie. Agentii FBI au descoperit in casa indonezianului mai multe dovezi care atesta falsurile realizate de acesta, printre care si stive intregi de etichete ale unor vinuri ca Petrus 1950 sau Chateau Lafleur 1947 (foto jos).


Unul dintre domeniile "pagubite" in urma acestei povesti incitante, a fost Domaine Ponsot. Laurent Ponsot a declarat ca a lucrat indeaproape cu agentii FBI, pentru a-l putea dovedi pe Kurniawan. Noutatile in acest caz s-au succedat cu repeziciune zilele trecute, dar nu am spatiul necesar sa le cuprind pe toate. In schimb, as avea cateva nelamuriri cu privire ceea ce s-a intamplat.

Printre multele loturi de Domaine Ponsot scoase de Rudy la mezat, s-a aflat si o sticla din 1929. Partea haioasa este ca cei de la Ponsot au inceput imbutelierea propriilor vinuri abia in 1934! Incredibil, baiatul asta incerca sa vanda un vin care nu a existat vreodata. Si nu este singurul caz. Rudy a mai incercat vanzarea unor Domaine Ponsot Clos-St-Denis, imbuteliate intre 1945 si 1971, cu toate ca bietii francezi au scos primul vin din aceasta podgorie, abia in 1982 :)). Bineinteles, cei de la Ponsot au cerut la timpul respectiv, retragerea imediata a loturilor in cauza. Chiar si asa, cat de idiot trebuie sa fii sa incerci vanzarea unor vinuri care nu au existat? Daca tot te apuci de o treaba serioasa, de ce sa nu o faci ca la carte si sa falsifici vinuri care macar au existat?

Si mai ciudat este ca anumite case de licitatii au picat in plasa acestui individ. Sau poate problema ascunde si aspecte inca nelamurite. Astfel de cazuri nu fac decat sa arunce o lumina foarte proasta asupra metodelor folosite de casele de licitatii, pentru a stabili veridicitatea vinurilor scoase la vanzare. In primul rand era treaba lor sa faca asta, nu sa astepte ca Domaine Ponsot sa ceara retragerea lotului mai sus amintit. Bine, despre miliardarii creduli care pun botul la orice, nu mai spun nimic. Isi merita soarta.

Acum, cateva randuri si despre FBI. Din cate am inteles, baietii il filau pe Rudy de cativa ani buni. Si totusi, cu toate dovezile clare de mai sus, de ce naiba a durat atat de mult sa-l aresteze? De parca era vorba de vreun mare boss al Mafiei. Cum de acest individ a scos ani la rand vinuri false la licitatie, si FBI l-a arestat abia acum? Colac peste pupaza, se pare ca nici nu avea acte legale pentru a rezida pe teritoriul SUA. Stiu, o sa-mi spuneti ca atat dureaza astfel de filaje, trebuie sa adune dovezi clare pana sa-l salte, etc. Probabil sperau ca indonezianul sa bata la usa dubitei si sa recunoasca totul, intr-un acces de sinceritate ratacita. Sistemul pute a coruptie si e incet, asta e parerea mea, sunt convins ca si procesul va mai dura cativa ani, pana se va ajunge la o sentinta definitiva.

Pana atunci, sper ca vanatoarea va continua.

7 comentarii:

Dan spunea...

Corect, sunt sigur ca unele case de licitatii au inchis ochii la aberatiile de pe pe sticla, pe principiul "daca exista prosti sa le cumpere"...
Pe cand si la noi etichete false si loturi de Cuvee Uberland 2010 la vanzare, de exemplu..:)

Ciprian spunea...

Dan, puterea exemplului s-ar putea sa nasca idei :D

George Mitea spunea...

Dan la noi nu-i nevoie de asa ceva. Eu am auzit ca la noi vinurile se falsifica direct la producator:) Un producator din Dealu Mare a aplicat eticheta unui vin(mai scump) de-al lui pe o sticla de calitate inferioara(tot de-a lui). Dar astea sunt desigur barfe fara nici o urma de adevar:)

Ciprian spunea...

Corect, George, lumea e rea si vorbeste pe la colturi :)

Dan spunea...

Rautacisme, ca asa e unii oamenii (blogeri) nu le place de tine..:))
Let's name names, what the hell..:)

sunmirror spunea...

Pai chiar asa, care ar fi respectivul producator? :D

Ciprian spunea...

Eu m-am prins cine e, asta datorita conexiunii facute cu ceea ce se intampla pe unele magazine on-line de vinuri :D Dar inca nu exista dovezi clare, asa ca ma abtin deocamdata

Trimiteți un comentariu

Copyright © 2010 Vinul si Pasiunea | Layout by Atomic Website Templates | Distributed by: best minimal blogger theme free blog template html codes | best vpn galaxy s2 best vpn l2tp