Marquitos Blanco 2010 (Spania)

sâmbătă, 11 februarie 2012

Credeati ca ati scapat de seria ieftinaturilor din Kaufland? Nici gand, mai ales ca multe dintre ele se preteaza excelent unei mese simple de zi cu zi, si nu iti scot o avere din buzunare. Sunt vinuri simple, necomplicate, unele mai bune, altele mai putin bune. Dar inca nu am dat de ceva care sa fie de nebaut.

De data aceasta, a venit randul unui alb spaniol, produs de Bodegas San Marcos, dintr-un soi local numit Pardina. Nu a spus el foarte multe, dar macar a fost corect si a avut gust de...vin. Nas nesperat de expresiv, cu fructe albe bine coapte, piersica, ceva banane. Gustul este subtirel, nu da pe afara de arome, aciditate buna si final scurt dar curat, fara asperitati. Nu-ti da impresia de apa alcoolizata cu vitamina C, cum sunt multe vinuri de genul acesta; fara acreala, fara amareala sau mai stiu eu ce minunatii. Nici urma de zahar rezidual, este cat se poate de sec.

La cei doar 11 lei/sticla, cred ca singurul sau rival autohton serios, in plaja respectiva de pret, este Frunza celor de la Recas. Producatorii nostri ar trebui sa se gandeasca foarte serios cum sa faca fata unor asemenea importuri. Nu stiu cat va mai tine situatia de confort in care se afla ai nostri, in conditiile unei piete libere unde concurenta celor din afara devine din ce in ce mai apriga. In afara de Recas, nu prea mai cunosc un alt producator autohton care sa ofere calitate buna la circa 10 lei/sticla.


6 comentarii:

Berbecutio spunea...

Vinarte cu Riesling si SB, 10 lei azi in Carrefour, daca vorbim de albe. Insa nici Recas nu cred ca sta pe roze la gama frunzoasa, am vazut inca sticle din 2009.
Le-a cam dat clasa Kaufland celorlati cu vinurile.

Ciprian spunea...

Pai cam asta-i problema: ar exista cateva, dar nu le cumpara mai nimeni. Lasa, tot demidulcele e mai sexy.

La categoriile entry-level, intr-adevar, Kaufland a cam luat caimacul. Sunt si cateva minuni de genul mai ieftine la noi decat in afara :))

Dan spunea...

E ne batem gura degeaba, ca ai nostri tot in "Tara Minunilor" o sa traiasca pana nu o sa dea vreo 2-3 faliment. In plus o sa se uite si incruntati la noi ca nu suntem patrioti si nu sprijinim aberatiile autohtone...
P.S. Ciudat ca cel de fata nu l-am vazut la Pitesti in Kaufland.

Ciprian spunea...

Dane, mai cauta-l :)) Nush, la noi sunt pe raftul de sus o gramada; au si o varianta rosie chiar, Tempranillo evident

George Mitea spunea...

Nu sunt toate peste tot, ca sa fiu oficios. De exemplu acel Los Monteros rosu nu se gaseste in Kauflandul pe unde ajung eu.

Ciprian spunea...

George, am sa trag o fuga la cel de la mine, sa vad daca mai tin minte bine

Trimiteți un comentariu

Copyright © 2010 Vinul si Pasiunea | Layout by Atomic Website Templates | Distributed by: best minimal blogger theme free blog template html codes | best vpn galaxy s2 best vpn l2tp