Tour de France 2011

Printre multe altele, sunt si un mare pasionat de ciclism. Nu voi analiza daca erau mai buni cei 2 Radu pe vremuri, decat Manolo si Jean de acum. Nici daca Lance s-a dopat sau nu in cele 7 tururi castigate. Ca s-a dopat e evident, ca nu a fost prins e alta poveste. Trebuie sa fim naivi sa credem ca dopajul nu este o realitate in acest minunat sport. Dar, intr-adevar, nu cred ca dopajul in pluton mai este atat de sustinut ca in vremile lui Pantani, Ullrich, Rasmussen sau Lance. In ciuda acestui "flagel", ne uitam in continuare la determinarea acestor sportivi, la suferintele indurate pe unele catarari infernale, unde te apuca durerea de picioare doar daca le vezi la TV. Pe undeva, am ajuns chiar sa-i inteleg pe unii care se dopeaza...

TDF 2011 a debutat furtunos. In prima etapa, o mare cazatura in pluton a facut ca principalul favorit si de anul acesta, Alberto Contador, sa piarda aproape 1 min si 30s in fata celorlalti pretendenti la coroana. Vesti proaste pentru fanii pistolarului, a carui forma este si asa sub semnul intrebarii, el avand si un Giro in picioare. Apoi au urmat cateva etape de cosmar pentu unii favoriti la top 15. Radioshack a avut cel mai mare ghinion pana acum, cu toti favoritii iesiti din cursa. Cazaturi peste cazaturi, imagini impresionante cu un Hoogerland flagelat de un gard de sarma ghimpata, un abandon teribil al cazacului Vinokourov, cel care si-a anuntat si retragerea din activitate. Cazaturi si pentru pistolar, care se pare ca i-au afectat genunchiul drept.

Daca la inceputul turului, se miza aproape sigur pe o batalie intre Contador si Andy Schleck, acum lucrurile nu mai sunt atat de sigure. Cele mai mari sanse in acest moment, le are Cadel Evans; daca australianul se tine bine in Alpi, turul e al lui. Fratii Schleck sunt varza la contratimp. Dar una dintre cele mai aprinse discutii se invarte in jurul lui Thomas Voeckler, actualul purtator al tricoului galben. Sansele acestuia la castigarea turului au crescut simtitor, mai ales dupa ce s-a tinut admirabil in Pirinei, alaturi de marii favoriti. Imi place si de Ivan Basso, asa cu stilul lui molcom, fara sa atace niciodata. E in forma anul asta, din ce s-a vazut pana acum. Cadel pare si el mai in forma ca niciodata. Arata siguranta si sange rece. Contador mi se pare cam obosit, dar astept Alpii, unde e clar sa se simte mai bine. Fratii Schleck nu m-au impresionat cu nimic. Dar, si in cazul lor, astept Alpii pentru a ma dumiri daca Andy poate sa atace mai mult de 100 m, cum a facut-o in Pirinei, sau daca e in stare sa reactionez la un eventual atac din partea lui Contador.

Titlul pentru cel mai suspect ciclist din acest tur, ii revine belgianului Philippe Gilbert. Triplu castigator de clasice anul asta, Gilbert arata o crestere de forma cam ciudata. E prezent mai pe toate catararile grele, ataca tot timpul, ceva nu-i in regula la Omega Pharma Lotto.

Cam aceasta este, pe scurt, situatia in cursa de pana acum. Din pacate, in Pirinei nu am avut atacuri decisive din partea favoritilor. Sper sa le vad saptamana aceasta in Alpi, unde revine si deja legendara catarare pe Alpe d'Huez.

Th show must go on!

Vinul Cavalerului Pinot Noir 2009 - SERVE (Romania)

Dupa cum am mai tot spus pe aici, Romania face Pinot Noir baubil la preturi decente. De exemplu, acest Pinot Vinul Cavalerului cost undeva in jur de 18 lei prin hypermarket-uri. Daca in magazinele de afara, un astfel de vin ar fi listat la un asemenea pret, ar trece complet neobservat. Poate ma insel, dar viziunea consumatorilor straini este una simpla: e aproape imposibil sa faci un Pinot bunicel si care sa coste sub 10-15 Euro/sticla.

Vinul de fata debuteaza cu o culoare tipica, rubiniu-deschis. Nasul este dominat de fructe proaspete de padure, cirese negre, o idee de capsuna. Dar este prezenta si acea nota "puturoasa" - de grajd, daca imi este permis - atat de des intalnita la multe exemple burgunde. Bineinteles, cum era de asteptat, eu sunt atras de astfel de mirosuri :) . Dupa o vreme la pahar, apar si nuante puternic pamantoase. Un nas destul de clasic, as putea concluziona. In gust se simte  fructul proaspat si bine copt, atac simplu si direct, fara hriz-brizuri. Aciditate peste medie, tanini aproape inexistenti. Final dominat de aceleasi senzatii de fruct copt si suculent.

La banii astia, cred ca e un Pinot Noir decent. E simplu, usor de baut si cu o vinozitate ok. Atentie la temperatura de servire, e de preferat sa-l raciti putin inainte de consum.

Shiraz 2009 Winemaster's Reserve - Nederburg (Africa de Sud)

Cred ca pentru noi, romanii, Nederburg este un nume foarte cunoscut, mai ales ca acolo avem un "cellarmaster" venit de pe aceste pamanturi - Razvan Macici. Nu am o prea mare experienta cu vinurile acestui producator dar, umbland prin Real, m-am hotarat sa-i dau o sansa acestui Shiraz produs in 2009.

L-am pus la bataie in cadrul mini-degustarii organizate impreuna cu George, venindu-i randul dupa minunatul Lagrange 1989. Ei bine, dupa un Bordeaux de rasa, acest Shiraz sud-african iti pare usor vulgar. Sa nu va inchipuiti ca nu a fost bun, au contraire. Un nas puternic parfumat, cu note initiale de lemn, vanilie dar si o idee de lactate, ce mi-au amintit de Feteasca Neagra baricata peste masura. Din fericire, dupa o vreme aceste nuante lasa loc piperului, fructelor rosii bine coapte, ceva pruna, tabac si piele. Vorba lui George, astfel de arome le intalnesti la vinuri mature, ce si le dezvolta in mod natural, odata cu trecerea anilor. Un nas atragator, dar cu o usoara senzatie de bombonica. Gustativ, vinul se prezinta destul de echilibrat, prune si fructe de padure coapte din belsug. Aciditate ok, tanini timizi, alcool bine integrat, final condimentat, suculent si proaspat.

Un Shiraz foarte usor de baut, necomplicat si nu din cale afara de greu ca variantele de la Antipozi. Are o gramada de fruct dar, totusi, nu e chiar o bomba ce-ti explodeaza in nas. E o varianta ceva mai proaspata si tonica, ceea ce-mi convine mai mult. La cei 28 de lei dati pe el, este cu siguranta o afacere mai mult decat ok.

Budai Chardonnay 2009 - Nyakas (Ungaria)

Incep prin a marturisi ca nu sunt un mare consumator de Chardonnay. Cu exceptia celor din Burgundia, in special Chablis, nu prea ma pasioneaza acest subiect. De cele din Lumea Noua nu-mi pasa mai deloc pentru ca, de cele mai multe ori, se exagereaza cu baricarea, au un caracter supra-copt si sunt mult prea untuoase. Intr-un cuvant, plictisitoare. Pentru unii muma, pentru altii ciuma (cazul meu).

Acest vin a tot fost disecat de colegii mei in ale blogging-ului. Toate rapoartele au fost pozitive, asa ca nu m-am suparat defel cand George l-a pus la bataie, in cadrul micii noastre degustari de acum cateva zile. Asteptand ca minunatia de Lagrange 1989 sa ajunga la parametrii optimi pentru consum, ne-am delectat in compania acestui Chardonnay de la Nyakas.

Ce pot sa mai spun in plus fata de ce s-a trambitat despre acest vin? Pai, mai nimic. Recunosc, este un exemplar foarte reusit, mai ales la pretul la care poate fi achizitionat: 25 Lei. O culoare atractiva, galben-auriu deschis. Un nas delicios, marcat de note ierboase, citrice si florale. Mult pepene galben si o gramada de mango. Gustul este plin, onctuos, cu o greutate surprinzatoare. Iarasi, multe fructe tropicale. Aciditate buna, exact cat trebuie sa balanseze greutatea mijlocului. Final proaspat, citric.

M-a uimit echilibrul dintre onctuozitatea si prospetimea acestui Chardonnay. Alcool-ul (14%) este integrat fantastic de bine si nu-l simti nici macar la temperaturi mai inalte. De fapt, vinul s-a comportat admirabil in acest departament. Si-a mentinut echilibrul si nu s-a rupt absolut deloc. Un vin modern? Bineinteles dar, din fericire, nu din acelea ce te fac sa te intrebi daca bei vin sau un soi de suc de struguri alcoolizat, ajustat cu o portie de unt si putin whisky.

Poate fi gasit la Crama Noastra, dar mare atentie la an. In acest moment, pe site apare versiunea 2010, asa ca mai bine aruncati o intrebare inainte de a cumpara.

Chateau Lagrange 1989 - St. Julien GCC (Franta)

O noua degustare organizata impreuna cu George. O noua ocazie de a incerca diverse lichide ce zac prin micile noastre "colectii" de apartament. In total au fost 3 vinuri, dintre care je-ul meu propriu si personal a pus la bataie si acest exemplar achizitionat acum cateva luni, din Belgia. Despre celelalte 2 vinuri voi reveni cu impresii, cat de curand.

1989 a fost un an special in Bordeaux, marcat de temperaturi foarte ridicate. De fapt, impreuna cu 1990, aceste doua recolte sunt considerate printre cele mai "fierbinti", in epoca moderna a zonei cel putin. Dar 1989 a reprezentat si anul in care Europa a asistat la zguduirea din temelii a sistemului comunist. Pentru unii a fost mai bine, pentru altii nu chiar. Depinde din ce parte a baricadei privesti lucrurile. Dar nu e intentia mea sa fac o analiza a acelor evenimente, asa ca voi trece direct la trairile ce mi le-a provocat acest Chateau Lagrange.

Printre altele, odata cu recolta 1989, Lagrange a renascut din propria cenusa. Ridicata la rangul de 3eme grand cru classe in 1855, aceasta imensa proprietate s-a comportat cel putin mediocru in deceniile trecute, neridicandu-se la nivelul de calitate asteptat. In anii recenti, lucrurile s-au schimbat dramatic si Lagrange se poate lauda acum ca produce vinuri demne de clasificarea din care face parte.

Primul pas: dopul. Stare excelenta, urme de scurgere neingrijoratoare.

Culoare: de cum am turnat vinul in pahar, mi-am dat seama ca voi avea parte de un mic monstru. Rubiniu inchis, surprinzator de sanatos, cu o aproape imperceptibila bordura caramizie. Oioi, asta este un vin care a ajuns la venerabila varsta de 22 de ani? Ma mai uit o data pe eticheta. Se pare ca da, scrie negru pe alb: 1989.

Nas: tinerete, tinerete! Ok, exista si urme de maturitate, dar in stadiu incipient. Tone de coacaze (gem), afine, visine, tabac, piele, senzatii afumate, ierburi aromate, chiar si o vaga impresie de asfalt. Vai de capul meu, imi zic. Daca ai mirosi vinul asta in orb, nu i-ai da mai mult de 6-7 ani. Cu siguranta, asa ceva ar pune in incurcatura pe multi.

Gust: atac agresiv, plin de fruct, aceleasi coacaze in rolul dirijorului; dar, asa cum ii sta bine oricarui bordolez de rasa, incepand din mijloc, totul se linisteste treptat. Note elegante de visine, tabac, putin pamant, aciditate killer, tanini prezenti inca la datorie. Post-gustul lung o vireaza din nou catre note intense de dulceturi, condimente si alte minunatii. Structura vinului este aproape perfecta, toate vin in ordinea care trebuie. Delicios de-a dreptul.

Si acum, cateva note suplimentare:

- in primul rand, m-am grabit cu dragutul de Lagrange. O sa ma credeti nebun dar vinul, la cei 22 de ani, inca nu si-a atins apogeul. Are o structura care-i permite sa evolueze inca cel putin 5 ani de acum incolo.

- a trebuit sa avem mare grija la temperatura de servire. A mers de minune ceva mai rece, deoarece la temperaturi mai mari, volatilii isi cam faceau de cap. Nu mai zic de nevoia imperioasa de carafare. Ca fapt divers, cand am turnat prima oara vinul in pahar, ne-a intampinat un munte de tanini. Dupa vreo 2 ore, s-a mai domolit si a ramas la acelasi nivel pe tot parcursul ritualului. Batranei din acestia sa tot bei...

- prin 1998, tovarasul Parker a notat Lagrange 1989 cu doar 75 pct! Nu stiu ce s-a intamplat acolo, dar banuiesc ca Parker a avut ori o sticla cu probleme, ori a prins vinul intr-un stadiu de adormire si neintegrat cum trebuie. In schimb, o sursa mult mai buna de recenzii a fost, ca de obicei, cellartracker. Si asta ma face sa ajung la chestiunea pretului. Aceasta sticla m-a costat 48 Euro. Mult, vor zice unii. Mult in comparatie cu ce? Bordeaux '89 se poate gasi la preturi mult mai mari, de aceea am fost putin mirat cand l-am ochit in lista. Si dupa ce am dat de nota lui Parker, mi-a picat fisa: oare asta sa fie, de fapt, cauza acestui pret foarte bun? Posibil, de ce nu?

De fapt, la ce imi pun atatea probleme? Cred ca voi mai lua vreo 2 sticle in viitorul apropiat.  Sa fie primit!

Va urma

Traieste „Vara in Alb”! by Vinul.ro

 In perioada 9 – 24 iulie, Vinul.Ro va „imbraca” in alb 12 localuri din Capitala, in cadrul evenimentului „Vara in Alb”,o campanie ce are ca principale scopuri promovarea generica a consumului de vin, educarea consumatorilor, pozitionare superioara a vinului in mintea clientilor si incurajarea stilului de viata asociat acestui produs. Proiectul implica inscrierea mai multor vinuri albe, linistite si spumante, care vor fi listate, semnalizate si vandute in mod special pe perioada celor 16 zile ale evenimentului.

Clientii imbracati in alb vor avea ocazia sa castige premii simpatice si lectii de degustare.

Fiecare local partener va flolosi meniuri speciale, cu vinurile inscrise, care vor avea functie de informare (cum se produce, consuma si asociaza vinul alb), promovare si, evident, vanzare. Publicul din Capitala va avea prilejul nu doar sa guste o selectie de vinuri albe la preturi speciale (la sticla sau pahar), ci si sa afle istoria si secretele acestui tip de vin.

La a doua editie a proiectului, prima fiind „Primavara in Rose”, vor fi prezenti producatori de top si importatori precum Cramele Recas, Crama Avincis - o noutate din Dragasani, precum si Casa Isarescu, Domeniile Sahateni, Domeniile Samburesti, Murfatlar Romania, Heinrig Distribution, Lerida, Alexandrion Group si Portugal Trading.

Astfel, incepand cu 9 iulie, timp de 16 zile, 23 de sortimente de vin vor putea fi degustate la preturi speciale in 12 localuri bucurestene. Sunt vinuri albe, linistite sau efervescente, atent selectionate de producatorii si importatorii participanti.

Bordeaux 2010: "the big boys" ies la rampa

Lume, lume! Bine ati venit la un nou spectacol al circului "En-primeur 2010"!

Cam asa ar trebui sa sune mesajul de intampinare al viitoarelor campanii en-primeur din Bordeaux. Cu o mica si constanta modificare a anului, bineinteles. Dragii mei, zilele astea s-au gandit si ai mai mari din Bordeaux sa-si lanseze primele transe catre comercianti. Cum era de asteptat, toti au aruncat doar cateva oscioare catre cainii devotati, in medie cam cateva cutii. Haideti sa ne minunam acum de preturi.

Chateau Lafite - 600 Euro/sticla, ex-negociant; la fel ca Margaux si Mouton
Chateau Haut-Brion - 660 Euro/sticla, ex-negociant; 10% mai mult decat in 2009.
Chateau Latour: 780 Euro/sticla, ex-negociant; se pare ca ceilalti aveau preturile putin cam mici...
Chateau Cheval-Blanc: 850 Euro/sticla, ex-negociant; aproape cu 22% mai mult ca in 2009.

Si acum, o sectiune speciala pentru cei care au luat-o razna de tot in aceasta campanie:

Chateau La Mission Haut-Brion: 600 Euro/sticla, ex-negociant! Pesemne ca ruda ceva mai ieftina a lui Haut-Brion s-a suparat sa tot stea in umbra fratelui mai mare. Ce naiba, hai s-o facem lata, hooop si-asa, maai!
  

Nebunul zilei

Chateau Ausone: aici, tineti-va bine sa nu picati din fotolii! In sunete de harpa, apare si pretul: 1120 Euro/sticla, ex-negociant! Cu 17% mai mult decat in 2009. Din cate se pare, s-a stabilit si un nou record cu aceasta ocazie: Ausone este cel mai scump vin lansat vreodata en-primeur. Sa-i fie tarana usoara!

Din categoria "surprize placute" (daca la preturile astea pot fi chiar atat de placute), mentionam:

Chateau d'Yquem: 420 Euro/sticla, ex-negociant; cu 22% sub pretul din 2009.
Chateau Leoville Las Cases: 192 Euro/sticla, ex-negociant; mai putin cu 11% fata de 2009. In acest moment, dintre toti tartorii, Las Cases prezinta cel mai bun raport calitate-pret. Cotat la acelasi nivel cu primii din clasificare si la un pret de cel putin 3 ori mai mic decat acestia.

Acum, ramane o singura necunoscuta: oare Petrus va depasi pretul de lansare al lui Ausone? Stay tuned, telenovela continua. Numai aici, pe cipwine.blogspot.com!

Va multumesc pentru atentie!

Joseph Drouhin Nuits-Saint-Georges 1988 (Franta)

Ohh, Burgundia! Un univers fascinant, unde exceptionalul se intalneste cu mediocrul, unde mitul se impleteste cu realitatea. Cand vine vorba de vinuri mature, Bordeaux iti ofera mai putine surprize neplacute decat in cazul majoritatii regiunilor. Cu Burgundia este alta poveste. Bineinteles, o selectie extrem de atenta iti poate aduce placeri dintre cele mai senzuale. Dar, in acelasi timp, dezamagirile pot fi cat se poate de crunte. In ultimii 15-20 de ani, constanta in calitate a crescut dramatic dar, credeti-ma, Burgundia va ramane mereu o frustranta necunoscuta, unde veti patina pe o gheata foarte subtire.

In anii '80, doua au fost recoltele ce au marcat acest deceniu in Burgundia: 1985 si 1988. Cu ocazia unei degustari din 2008, Charles Rousseau (Domaine Armand Rousseau) i-a marturisit lui Clive Coates, marele specialist al zonei: in 1988, cineva ar fi trebuit sa fie un idiot sa nu faca vin bun; daca unii au dat-o-n bara, atunci ar trebui sa-si schimbe meseria. Aceste cuvinte rezuma foarte elocvent excelenta unui an ca 1988. Totul a fost la cote maxime: fruct, aciditate, tanini. In 2008, cele mai multe vinuri incercate cu ocazia degustarii de care aminteam mai sus, s-au prezentat tinere, zglobii si pline de promisiuni.

Inarmat cu astfel de informatii, dar si cu o ciudata dorinta de a juca un soi de ruleta ruseasca, m-am hotarat sa experimentez pe propriile papile ce si cum e cu aceste Pinot-uri din 1988. Ochii mi s-au oprit asupra unuia dintre cei mai de incredere producatori din zona - Joseph Drouhin. Vinul in cauza este un Nuits-Saint-Georges, o micro-regiune din celebra Cote de Nuits. De obicei, vinurile produse aici au ceva mai mult zvac si mai putina eleganta, cel putin in tinerete. Dar destul cu povestile, cred ca este timpul sa trec la impresiile lasate de suspectul Drouhin.

Culoare: rubiniu deschis, tipic, cu o pronuntata bordura portocalie.

Nas: intensitate medie, matur, fructe rosii de padure si nuante florale; din nou, acea senzatie minunata de toamna care te transporta intr-o padure, lungit pe un covor de frunze aramii. Dupa o vreme, isi fac aparitia note pronuntate de rom, ceva pamant si o usoara si intriganta atingere untuoasa. Un nas delicat, demn de un Pinot Noir autentic. Dupa cateva ore au iesit la iveala si unele note metalice.

Gust: dragii mei, aici am dat de jackpot. Nu e vorba de cine stie ce complexitati aromatice, ci de o puritate a fructului cum rar poti intalni la un vin modern. O senzatie minunata de suculenta ce iti da impresia ca poti "mesteca" vinul. Delicat, feminin si elegant. Aciditate serioasa si un final dominat de note de capsuni si cirese negre. Post-gust persistent, marcat de o vinozitate dezarmanta si tone de visine proaspete. Echilibrul acestui Pinot Noir este surprinzator, mai ales ca vorbim de un vin cu o clasificare modesta, de tip villages. Ma intreb cum s-or prezenta un premier cru sau un grand cru din 1988. Cine stie, poate masochismul meu va invinge din nou, in viitorul apropiat :)

So far, so good. N-am avut nici o surpriza neplacuta cu vreunul dintre vinurile vechi achizitionate in ultimul timp. Ceea ce nu poate decat sa ma bucure, si sa ma incurajeze in continuare sa-mi focusez finantele catre astfel de exemplare.

Pretul? 28 Euro/sticla. Provenienta? Un comerciant de vinuri belgian.