Rotenberg Merlot Ceptura 2007 (Romania)

duminică, 5 iunie 2011

Daca ar fi sa caracterizez, intr-un singur cuvant, vinurile realizate de Misa Rotenberg, ar suna cam asa: visina. De toate felurile inchipuite si neinchipuite. Cam aceasta este nota dominanta si in acest Merlot de gama superioara, din portofoliul Rotenberg. Doar 10 000 de sticle produse, single vineyard - Dealul lui Stelus. Sa purcedem la disectie...

Culoare: rubiniu mediu, nu din cale afara de intunecat (semn bun pentru mine)

Nas: bineinteles, visine si iar visine; ba proaspete, ba confiate, ba din visinata. Volatili destul de puternici, ceva senzatii de ciocolata cu rom si vanilie. Dupa ce prinde putin aer, vinul devine ceva mai afumat si condimentat (piper alb, oregano, rozmarin). Plus ceva nuante carnoase si sangvinice. La un moment dat, acest nas mi-a adus cu cel al unui Syrah, pe ici si colo.

Gust: prezenta buna in gura, atac direct, fara prea multe subtilitati. Din nou, visine, fructe de padure, condiment. Taninii sunt abundenti, dar destul de slefuiti. Final lung si post-gust persistent, dominat de nuante lemnoase, cirese negre, ciocolata amaruie si putin piper. Ceea ce salveaza insa vinul de la a fi inca o bomba de fruct fada si plictisitoare, este aciditatea extrem de pronuntata si care aduce o nota binevenita de prospetime.

In concluzie, un Merlot modern si tipic pentru Rotenberg, cam monolitic per total dar cu o vinozitate placuta si structura destul de reusita. Mai este chiar si loc de imbunatatire, potentialul de invechire fiind indiscutabil. Nu sunt un mare fan al acestui stil care scoate fructul in fata, dar nici nu pot spune ca se exagereaza in acest sens, a la Australia sau California. De fapt, sa fiu sincer, daca nu era acea aciditate ridicata din final, as fi judecat mult mai dur vinul de fata.

Later edit: am uitat sa mentionez ca exemplul de mai sus a fost o mostra primita de la producator.

4 comentarii:

Dan spunea...

Visina asta eu am gasit-o pe peste tot in vinurile de la Rotenberg mai pe fata, mai ascunsa...e un fel de laitmotiv, asa ca Hitchcock care mai juca in filmele proprii roluri de figurant...
De obicei, prin Merlot-uri cautam prune...care mai apar si ele dar sporadic..poate s-au saturat si strugurii de pe la noi de atatea prune si tuica...:)

Ciprian spunea...

Dan, ceva imi spune ca aceasta visina e legata de drojdiile folosite. Macar Misa Rotenberg recunoaste ca apeleaza la tot felul de drojdii selectionate pt vinurile sale. Altii nu prea recunosc aceasta practica, din pacate. Eu nu prea sunt de acord cu ea, dar aici e alta poveste :)

Dan spunea...

Pana la urma, daca produsul final este ok, fiecare alege sa foloseasca ce doreste. Oricum mi se pare ca la Rotenberg inca se experimenteaza si se cauta un stil, asta fara a fi insa in detrimentul calitatii vinurilor.

Ciprian spunea...

De acord. Doar ca mi se pare ciudat sa beau un Merlot de Dealu Mare cu arome de Brunello :) Atata tot, nu ma leg de calitatea indiscutabila a vinurilor...

Trimiteți un comentariu

Copyright © 2010 Vinul si Pasiunea | Layout by Atomic Website Templates | Distributed by: best minimal blogger theme free blog template html codes | best vpn galaxy s2 best vpn l2tp