In fine, vorba lunga, saracia omului. Pana sa-mi reiau sirul impresiilor asupra diverselor vinuri cazute la datorie pe altarul papilelor, m-am gandit sa-mi descarc oful cu privire la un fenomen destul de ciudat pe la noi. Bine, devine ciudat doar in comparatie cu ce se intampla prin alte parti, la noi se pare ca e ceva cat se poate de normal. Mai exact, inca nu imi pot da seama ce se intampla la noi cu un soi care prin alte parti este considerat un soi de Holy Grail pentru vinificatori. Multi ii cauta expresia desavarsita dar foarte putini reusesc sa o atinga. Da, ati ghicit, vorbesc despre Pinot Noir.
Nu este prima oara cand atac acest subiect. Romania se poate lauda ca fiind una dintre putinele zone in care soiul cu pricina isi poate face de cap in voie. Da, mai toti cunoastem povestea; fragilul si capriciosul Pinot nu poate prinde radacini pe unde i se nazare pamanteanului, ci doar in anumite zone specifice si doar in anumite conditii pedo-climatice. Pe langa acest aspect, este si un soi care necesita o atentie maxima de-a lungul perioadei de vegetatie, pana in punctul final al transformarii in sfantul vin. Doar cei mai priceputi si mai rabdatori dintre viticultori pot realiza un lichid cu adevarat bun din asa ceva. Nu degeaba a ajuns Burgundia o legenda. Nu degeaba un Pinot bun se da pe bani multi. Exemplele cu adevarat inspirate te pot duce in cele mai inalte sfere ale divinului, tot asa cum cele mai putin reusite te pot arunca in cotloanele intunecate ale nepasarii sau dezgustului.
La noi inca este un mister ce se doreste cu adevarat din acest soi. Se cultiva pe suprafete oarecum intinse dar pare ca este tratat drept ceva din seria "diverse". In plus, de nenumarate ori mi se lasa impresia ca multi isi bat joc la propriu de un soi care, pentru o buna parte a maniacilor din lume, este 'al mai nobil printre nobili. Mi s-a acrit sa vad variante demiseci, demidulci si chiar dulci, ca si cum avem de-a face cu un soi de rang inferior, demn de dispret. Iar despre variantele seci nu pot spune mare lucru. In afara de cateva exemple corecte si ieftine de la Recas, precum si variante ceva mai elevate de prin Minis sau Beltiug, nu gasim ceva care sa faca cinste soiului respectiv. In Dealu Mare, dam peste un haos total; tipicitate de o cauti cu lupa, o densitate care nu prea isi are locul in peisaj, baricare la greu si scapata de sub control, etc. Poate cei de la Domeniile Franco-romane sa sara putin din schema, dar cam atat. Si am mai observat un trend a carui logica imi scapa cu desavarsire: apar din ce in ce mai variante roze, produse exclusiv din Pinot. Sa ma exprim plastic, in cel mai pur stil american, what the fuck?! Adica, ok, inteleg sa faci spumante in acest stil (unde mai pui ca astea sunt si cele mai scumpe de obicei), dar cum naiba sa irosesti in asemenea hal potentialul unui asemenea soi? Or exista si roze-uri meseriase in lumea asta dar, sa fim seriosi, exemplele sunt prea putine pentru a ma convinge de seriozitatea acestei metode de vinificare. Toate astea ma fac sa cred ca, de fapt, cei mai multi vinificatori de pe aceste plaiuri nu vor sa-si bata capul cu un astfel de capriciu. Ori, pur si simplu, nu se pricep. In acest caz, as prefera sa scoatem plantatiile de Pinot decat sa luam la misto ceva ce poate da vinuri marete. Nu zic nu, am incercat vreo 2 exemple chiar reusite de acest fel dar asta nu-mi schimba cu nimic opinia. In timp ce altii lipsiti de "traditia" noastra milenara si-au facut un renume pe plan mondial (vezi Noua Zeelanda), ai nostri prefera sa dea cu piciorul unei oportunitati, multumindu-se cu simpla lui prezenta pe dealurile patriei. Si sa faca tone de roze, ba chiar si in variante magnum, sa fie treaba cat mai smechera.
Fratilor, eu va propun sa o lasati balta. Nu de alta, dar chiar exista si oameni care si-au propus sa scoata ce-i mai bun din soiuri de rang inferior si, culmea, au reusit. Pentru ei am tot respectul. Macar incearca sa faca ceva cu adevarat onorabil, exploatand la maxim ceea ce li se ofera...
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu