Un Conte, un petec de pamant, un vis...

luni, 31 ianuarie 2011

3 comentarii
In aceasta seara, am primit o veste extrem de trista din partea SERVE: Contele Guy Tyrel de Poix a incetat din viata sambata, 29 ianuarie 2011. Mai jos va prezint comunicatul de presa din partea companiei SERVE.


"Un ultim omagiu, pentru cel ce a innobilat prin experienta si talent savoarea vinurilor romanesti.
Ramas bun, Cavaler alb al vinului romanesc.

COMUNICAT DE PRESA
31 IANUARIE 2011

Contele Guy TYREL de POIX, Presedintele si fondatorul grupului SERVE si creatorul marcilor Vinul Cavalerului si Terra Romana, ne-a parasit sambata, 29 Ianuarie 2011, la varsta de 55 ani in urma unei lupte curajoase cu o boala grea.

Domnul de POIX s-a pregatit pentru stomatologie la care a renuntat pentru a se ocupa de cele 50 de hectare de vie mostenite in Corsica. A venit pentru prima oara in Romania in 1993 iar in 1994 a infiintat SERVE (Societatea Euro-Romana de Vinuri de Exceptie) care este producatorul a doua dintre cele mai apreciate game de vinuri de pe piata romaneasca: Terra Romana si Vinul Cavalerului. Acesta a fost inceputul ‘aventurii romanesti’, aventura care l-a acaparat si l-a facut sa se indragosteasca de aceasta tara.
Guy a pus dragoste si pasiune in cele aproximativ 100ha de vie pe care compania le detine in Dealu Mare – Ceptura si Cogealac – Constanta si dedicatie si talent in crearea fiecarui vin; sufletul si spiritul sau se gasesc in fiecare sticla de vin SERVE care a iesit din crama si nu rar a muncit cot la cot cu echipa sa pentru asigurarea calitatii si magiei vinului SERVE.

Aceeasi dragoste si pofta de viata a impartit-o in jurul sau familiei, prietenilor si colaboratorilor sai care si-l vor aminti ca cea mai curajoasa si pozitiva persoana pe care au intalnit-o. Copiii sai au avut in el un parinte iubitor si implicat, un prieten dar si un mentor care le-a oferit un exemplu de curaj, naturalete, dedicatie si pasiune in munca si in viata.

Daca se poate spune ceva despre Contele Guy de POIX este ca si-a urmat inima atat in viata personala cat si in cea profesionala si ca a avut curajul sa infrunte fiecare incercare cu demnitate si energie de nestavilit.
Echipa SERVE il va regreta si il va pomeni pentru totdeauna. Guy va dainui in sufletele noastre prin spiritul si creatiile sale.

Miercuri, 2 Februarie 2011, ora 15 :00, va avea loc o ceremonie religioasa in biserica Saint François Xavier din Paris iar inhumarea va avea loc la Campina in intimitatea familiei.

Dumnezeu sa il odihneasca!"


Pe aceasta cale, transmit condoleante familiei si celor care i-au fost aproape in tot acest timp!

P.S.  In aceste clipe nefericite, poate vom realiza cu adevarat impactul urias pe care acest om deosebit l-a exercitat asupra lumii vinului de pe la noi...


Odihneste-te in pace, Conte al vinului!

Surprize placute la Zilele Vinul.ro

2 comentarii
Sambata, 29 ianuarie 2011

Sambata, dupa trezirea de rigoare cu noaptea-n cap, am purces la Bucuresti impreuna cu George, unde am raspuns ivitatiei de a participa la Zilele Vinul.ro. Odata ajunsi acolo, dupa multe strangeri de mana si revederea cu amici mai vechi sau mai noi, am intrat direct in paine sau, mai bine zis, in vinuri.

Multe dintre vinurile expuse le mai incercasem si cu alte ocazii, dar au fost si cateva surprize foarte placute, venite din partea unor producatori care vin puternic din urma. In ordinea numerelor de pe tricou, iata remarcatii zilei:

Senator - cu 2 game foarte interesante, Varius si Private Collection.

Alcovin Macin - cu o serie de albe corecte, curate si crocante.

Serve - un Sauvignon Blanc 2010 gata de lupta; in rest, nu am insistat, fiind familiarizat cu toate gamele.

Enira - cele 2 Enire 2007, parca ceva mai echilibrate si cu un strop in plus de finesse, fata de precedenta serie; Alira 2009, un vin care ii va imparti pe multi in doua tabere. Eu, unul, sunt deja in tabara celor care cred ca este un vin reusit pentru anumite gusturi (extract din belsug, fruct supra-copt, alcool la greu), dar care nu rezoneaza deloc cu ceea ce caut eu la un vin de acest calibru.

Samburesti - cu un Chateau Valvis 2002 interesant, evoluat si destul de bordolez in exprimare.

Domeniile Urlati - recunosc, aici am avut cele mai placute surprize; Feteasca Neagra Paganus 2007, vinificata fix asa cum pohtesc, corp mediu, nebaricata, putin neimblanzita (ca si numele gamei, de altfel), bine structurata; bineinteles, a participat si vedeta celor de la Urlati, cupajul intitulat Incantation - un vin elegant si structurat, cu mare potential.

Heinrig - importatorii vinurilor lui Peter Lehmann; incercat vreo 2 Siraz-uri facute de acest adevarat guru australian, vinuri bune, tipice pentru zona din care provin, nu din cale afara de bombastice, ceea ce a fost bine pentru mine. Sa nu uit si un Cab Sonoma County de la Gallo, inscris cam pe aceleasi coordonate ca si cele 2 australiene.

Corcova Roy & Damboviceanu - un Syrah foarte promitator si pe placul meu, in stilul celor din Valea Rhone-ului; incercat si un mic experiment, un Chardonnay dulce, interesant dar cu ceva lipsuri la capitolul aciditate.

Domeniul Coroanei Segarcea - cu un Pinot Noir bun, tipic si corect.

Vinarte - cu o Feteasca Neagra Swallowtail bine structurata; Un Soare 2005 matur si bine inchegat; si, bineinteles, un Prince Matei 2007 care promite multe, daca veti avea rabdare cu el.

Vinchile - aici am degustat destul de multe dar, pentru mine, vedeta a fost un cupaj de la Aromo, compus din Cab. Sauv, Carmenere si Petit Verdot; un vin destul de retinut pentru un chilian, elegant, matasos dar si foarte barbatesc in acelasi timp.

Halewood - si aici sunt destul de familiarizat cu gamele lor; a aparut deja Feteasca Neagra Hyperion 2009, un vin care mai are nevoie de timp. Eu inca astept Cabernet-ul Hyperion 2009, despre care am inteles ca e gata, dar va mai fi prizonier la sticla pentru ceva vreme.

In mare, cam acestia au fost remarcatii. Daca am uitat pe cineva, imi cer scuze, dar e cam greu cu memoria dupa un asemenea mini-maraton. Printre sticlele cu licori de tot felul, am apucat sa mai stam la cateva pahare de vorba cu George Moisescu, Vali Ceafalau, Radu Rizea, Cezar Ioan, Horia Hasnas, Cosmin Grozea sau Alin Ionita.

In concluzie, un eveniment mai mult decat reusit si la multe altele de acest gen!





Cherry Tree Hill Pinot Noir 2005 - Halewood (Romania)

duminică, 30 ianuarie 2011

5 comentarii
Acest vin m-a incurcat destul de mult, de-a lungul evolutiei sale in paharul in care si-a dat obstescul sfarsit.

Culoare: rubiniu deschis, putin cam "plin" pentru un Pinot.

Nas: cam la jumatate de ora dupa deschidere, vinul a fost cel mai expresiv; note proaspete de fructe rosii de padure, o adiere dulceaga de cirese, ceva lemn nu prea bine integrat si valuri de alcool. Dupa vreo 2 ore, nasul s-a mai domolit putin, a devenit ceva mai serios, tonuri ceva mai intunecate, doar alcool-ul acela naravas mai facandu-si aparitia sporadic.

Gust: eii, aici vinul si-a cam dat in petec, in aceleasi intervale de timp descrise mai sus. Destul de subtire in corp (a mai castigat ceva la acest capitol dupa 2 ore de respirat), dar a evoluat binisor pana la final; aici am fost intampinat de senzatii dulci-amarui, cu o nota in plus pentru cele din urma. Vinul mi s-a parut destul de fortat, extractiv si cam "defazat". Aciditate buna, dar in conditiile unui corp incapabil sa o sustina, apare dezechilibrul. Nu e un vin foarte rau, chiar se tine bine, mai existand si ceva tanini pe acolo. Dar acea amareala din final este deranjanta de-a dreptul...

In concluzie, un Pinot cam confuz in exprimare. Din cate am inteles, 2005 a fost un an dezastruos, plin de ploi, boli si diluare prin viile prahovene. Eh, oricat de "lucrat" pare vinul in cauza, nu prea poate ascunde problemele din acel an.

Achizitionat din Kaufland, oferta speciala: 2 sticle la 30 de lei. Nu vreau sa discut acest aspect aici, ii las pe altii sa-si exprime parerile privind astfel de practici de marketing.

Despre cum functioneaza ruleta comentariilor pe site-ul Decanter

vineri, 28 ianuarie 2011

10 comentarii
Cred ca sunt putini dintre cei interesati de vinuri si care nu au auzit, macar in treacat, de revista Decanter. Probabil cea mai importanta publicatie de profil din Europa. Dar sa va povestesc, pe scurt, despre ceva care mi-a lasat un gust oarecum amar. Este o intamplare legata de felul in care inteleg cei de la Decanter sa gestioneze unele comentarii la diverse articole publicate pe site.

Zilele trecute, traversat fiind de un crunt plictis existential, am decis sa comentez pe seama unui articol referitor la o degustare de Chardonnay-uri australiene. Din start, titlul acestui articol mi-a sunat cam "fishy", asa ca am purces la o lectura atenta. Dupa ce am terminat lectura, cu un mic zambet ironic in coltul gurii, mi-am zis ca n-ar strica sa arunc si eu un comentariu. Nu am folosit cuvinte "grele", am vrut doar sa scot in evidenta anumite chestii care mi s-au parut ciudate si care se cam bateau cap in cap. In concluzie, am fost putin critic, mai ales pe seama stilului adoptat in articol. Deznodamantul? Nici pana in ziua de astazi, acest comentariu nu a fost publicat. Am inteles mesajul. Daca indrazniti sa criticati "partidul", avem noi grija sa nu transpire vreun comentariu "rau intentionat". Pacat de o asemenea atitudine, mai ales venita din partea unor oameni pentru care port un deosebit respect.

Daca va plictisiti, va invit sa cititi si voi acest articol. Mie mi-a sunat mai mult a slogan publicitar, decat o simpla relatare a unei degustari. Dar, ma rog, maybe it's just me, who knows?

Reminder: Maine incep Zilele Vinul.ro!

0 comentarii
Dragii mei, sper ca maine sa reintalnesc pe cei mai multi dintre voi! Nu uitati, intre orele 12:00 - 19:00, la Margo Lounge (Str. Lipscani nr.29-33).

Nominalizarile pentru Oscar

miercuri, 26 ianuarie 2011

0 comentarii

Ieri au fost date publicitatii nominalizarile pentru Premiile Oscar din acest an. Stiu, le asteptati cu sufletul la gura. Iata deciziile pentru cele mai importante categorii:

Best Picture
* “Black Swan” Mike Medavoy, Brian Oliver and Scott Franklin, Producers
* “The Fighter” David Hoberman, Todd Lieberman and Mark Wahlberg, Producers
* “Inception” Emma Thomas and Christopher Nolan, Producers
* “The Kids Are All Right” Gary Gilbert, Jeffrey Levy-Hinte and Celine Rattray, Producers
* “The King’s Speech” Iain Canning, Emile Sherman and Gareth Unwin, Producers
* “127 Hours” Christian Colson, Danny Boyle and John Smithson, Producers
* “The Social Network” Scott Rudin, Dana Brunetti, Michael De Luca and Ceán Chaffin, Producers
* “Toy Story 3” Darla K. Anderson, Producer
* “True Grit” Scott Rudin, Ethan Coen and Joel Coen, Producers
* “Winter’s Bone” Anne Rosellini and Alix Madigan-Yorkin, Producers

Actor in a Leading Role
* Javier Bardem in “Biutiful”
* Jeff Bridges in “True Grit”
* Jesse Eisenberg in “The Social Network”
* Colin Firth in “The King’s Speech”
* James Franco in “127 Hours”

Actor in a Supporting Role
* Christian Bale in “The Fighter”
* John Hawkes in “Winter’s Bone”
* Jeremy Renner in “The Town”
* Mark Ruffalo in “The Kids Are All Right”
* Geoffrey Rush in “The King’s Speech”

Actress in a Leading Role
* Annette Bening in “The Kids Are All Right”
* Nicole Kidman in “Rabbit Hole”
* Jennifer Lawrence in “Winter’s Bone”
* Natalie Portman in “Black Swan”
* Michelle Williams in “Blue Valentine”

Actress in a Supporting Role
* Amy Adams in “The Fighter”
* Helena Bonham Carter in “The King’s Speech”
* Melissa Leo in “The Fighter”
* Hailee Steinfeld in “True Grit”
* Jacki Weaver in “Animal Kingdom”

Cinematography
* “Black Swan” Matthew Libatique
* “Inception” Wally Pfister
* “The King’s Speech” Danny Cohen
* “The Social Network” Jeff Cronenweth
* “True Grit” Roger Deakins

Directing
* “Black Swan” Darren Aronofsky
* “The Fighter” David O. Russell
* “The King’s Speech” Tom Hooper
* “The Social Network” David Fincher
* “True Grit” Joel Coen and Ethan Coen

Foreign Language Film
* “Biutiful” Mexico
* “Dogtooth” Greece
* “In a Better World” Denmark
* “Incendies” Canada
* “Outside the Law (Hors-la-loi)” Algeria

Visual Effects
* “Alice in Wonderland” Ken Ralston, David Schaub, Carey Villegas and Sean Phillips
* “Harry Potter and the Deathly Hallows Part 1” Tim Burke, John Richardson, Christian Manz and Nicolas Aithadi
* “Hereafter” Michael Owens, Bryan Grill, Stephan Trojanski and Joe Farrell
* “Inception” Paul Franklin, Chris Corbould, Andrew Lockley and Peter Bebb
* “Iron Man 2” Janek Sirrs, Ben Snow, Ged Wright and Daniel Sudick

Writing (Adapted Screenplay)
* “127 Hours” Screenplay by Danny Boyle & Simon Beaufoy
* “The Social Network” Screenplay by Aaron Sorkin
* “Toy Story 3” Screenplay by Michael Arndt; Story by John Lasseter, Andrew Stanton and Lee Unkrich
* “True Grit” Written for the screen by Joel Coen & Ethan Coen
* “Winter’s Bone” Adapted for the screen by Debra Granik & Anne Rosellini

Writing (Original Screenplay)
* “Another Year” Written by Mike Leigh
* “The Fighter” Screenplay by Scott Silver and Paul Tamasy & Eric Johnson;
Story by Keith Dorrington & Paul Tamasy & Eric Johnson
* “Inception” Written by Christopher Nolan
* “The Kids Are All Right” Written by Lisa Cholodenko & Stuart Blumberg
* “The King’s Speech” Screenplay by David Seidler

Deci, sa inceapa pariurile. Se pare ca cele mai multe sanse le are The King's Speech, filmul cu cele mai multe nominalizari de anul acesta. Sincer, tot ce vreau este sa castige Hailee Steinfeld, pentru a sa prestatie fenomenala din True Grit.

Chateau Le Chene de Margot 2006 - Premieres Cotes de Blaye (Franta)

marți, 25 ianuarie 2011

2 comentarii
Inca un micut Bordeaux, din zona Blaye, un cupaj de aprox. 70% Merlot si 30% Cabernet Sauvignon. Vinul nu este baricat, ce impietate! -:)

Culoare: rubiniu deschis.

Nas: debuteaza cu note florale, dupa care se revarsa nuantele de pamant si ciocolata amaruie. Exista si ceva tuse vegetale, dar nu dintre acelea deranjante.

Gust: nimic spectaculos, rustic, traditional, predomina pamantul si pielea, ceva fructe rosii. Atacul este liniar, tanini abia perceptibili, dar o aciditate foarte buna pe final. Post-gust dominat de cirese amare si visine. Unii ar spune ca vinul e prea usor in corp, eu as spune ca prezinta o anumita eleganta care, culmea, e prezenta pana si la astfel de vinuri micute din Bordeaux.

Cu toate ca nu are atat de multe de spus, ast vin de fiecare zi isi imbina putinele elemente destul de coerent. Si, mai ales de toate, este curat si sincer. Macar pentru asta sa fie apreciat. In plus, e atat de versatil in prezenta diverselor preparate gastronomice, incat a mers excelent si cu un banal snitzel de pui. Cateodata, asta este tot de ce ai nevoie.

Achizitionat acum vreo 2 ani, cu ocazia unui discount in Carrefour, pentru uriasa suma de 12 lei/sticla.

Zilele Vinul.ro

0 comentarii
Aveam o datorie catre voi, asa ca...

In perioada 29-30 ianuarie 2011, va avea loc evenimentul "Zilele Vinul.ro", o expozitie de vinuri organizata in incinta restaurantului Margo Lounge din Bucuresti.

Adresa locatiei: restaurantul Margo Lounge (str Lipscani, nr 29-33), intre orele 12.00 – 19.00.

Mai multe detalii puteti gasi aici.

Hugel - Pinot Gris "Tradition" 2005 (Franta)

luni, 24 ianuarie 2011

2 comentarii
Ehh, dragii mei, doresc sa aduc in discutie cateva lucruri, inainte de a trece la impresiile despre acest minunat vin, produs de unul dintre cele mai cunoscute nume ale Alsaciei.

1. De ce Alsacia este atat de trecuta cu vederea in lumea vinului? Ok, cativa dintre amatorii de vinuri albe cunosc destule despre aceasta regiune si vinurile sale, dar cam atat. Unii critici o mai lauda din cand in cand, dar cam atat. Se vorbeste in draci de Sauvignon Blanc-ul din Noua Zeelanda, de Chardonnay-ul californian sau de cel din Burgundia, etc. Alsacia este o mica nestemata pentru amatorii de vinuri albe dar, din pacate, inca necunoscuta pentru multi. Pacat, sper sa va deschid apetitul in acest sens...

2. Unul dintre marile mituri existente "pe piata"este ca vinurile albe nu se preteaza la invechire indelungata, ba chiar nici macar pe termen mediu. Nimic mai gresit. Sunt multe licori aurii care pot rezista neasteptat de mult; cele din Alsacia reprezinta un bun exemplu. Nu e vorba doar de Riesling, dar si de mai putin cautatele Pinot Gris si Gewurztraminer. Acest vin produs de Hugel este ca un bobarnac dat peste nasul celor care perpetueaza mitul despre care vorbeam mai sus.

Dar sa revin la vinul cu pricina si care, ca fapt divers, nu este baricat...

Culoare: limpede, auriu deschis absolut superb.

Nas: bogat, proaspat, dominat de fructe bine coapte; initial, esti lovit de banane, dupa care se vireaza catre nuante de mar verde, putina piersica si, la final, tonuri citrice si minerale. Nici zare de vreun semn de oxidare.

Gust: la intrare, vinul este bogat, onctuos dar, in acelasi timp extrem de elegant; domina aceleasi fructe bine coapte. La final esti intampinat de o aciditate perfecta si sustinuta, care iti da o senzatie revigoranta de prospetime; bineinteles, nu lipseste mineralitatea atat de specifica zonei - inca o bila alba pentru caracter.

Sa nu uitam ca vinul are aproape 6 ani, dar este atat de fresh de te face sa te mai uiti o data pe eticheta, la anul de recolta. Nu este din cale afara de complex, dar este perfect echilibrat si de o finete aparte. Un Pinot Gris care nu se adreseaza amatorilor de ultra-aromate neo-zeelandeze sau chiliene, si care tipa dupa un peste cu sos alb sau fructe de mare. Si ar mai rezista cu brio inca vreo 5 ani, in conditii bune de stocare.

Achizitionat de la Cramele Rhein - Azuga; in jur de 40 de lei/sticla. Atentie mare la preturile din unele magazine de specialitate! S-ar putea sa aveti neplacuta surpriza de a vedea acelasi vin, la pret aproape dublu.

Nostalgie...

marți, 18 ianuarie 2011

17 comentarii
De cand eram un simplu copil crescut in zilele de sfarsit ale Epocii de Aur, un virus "nociv" m-a urmarit tot timpul. Mania de a colectiona diverse lucruri, care mai de care mai ciudate. De-a lungul timpului, am trecut prin multe faze ale acestei boli grele, dar care mi-a permis sa evadez in acea lume in care simteam o nevoie acuta sa ma aflu. Am colectionat tot felul de "tampenii": bilete de tren (mai ales dintre cele colorate, pentru cei care-si mai aduc aminte de acele vremuri), etichete de bere, bilete de loz in plic necastigatoare (nu va inchipuiti ce urat reactionam cand nimeream vreunul castigator); dupa aceea, a venit vremea gumelor cu surprize - fotbalisti, actori, celebrele Turbo, cu masini de tot felul; bineinteles, nu puteam rata mania timbrelor, casa mea fiind plina de clasoare - miniaturi, colite, nestampilate, etc. In fiecare duminica, eram prezent la Casa Armatei, pentru a cumpara sau a face schimb de timbre cu alti colectionari. Au fost vremuri frumoase, acum au ramas doar jocurile video. Pacat...

Astfel ca pasiunea pentru vinuri a venit cat se poate de natural. Odata cu ea, a renascut si virusul colectionarii ca, deh, ce iubitor de vinuri nu viseaza macar la cateva sticle mai deosebite in colectia sa? Intotdeauna m-am intrebat si am fost intrebat, ce anume ma determina sa cheltui atatia bani pe cateva sticle cu "suc de struguri fermentat"? Am incercat sa dau un raspuns logic, dar nu prea a mers. Nici acum nu stiu exact care este motivul, dar ceea ce stiu sigur este ca tine de virusul mai sus-amintit. Doar cei care au trecut sau trec prin astfel de faze, pot intelege cum sta treaba. Bineinteles, ratiunile financiare te imping de multe ori sa fii cumpatat, sa alegi cu grija anumite sticle de vin. Dar, de multe ori, nu imi iese pasenta. Periodic, ma paleste acea dorinta nebuna de a "arunca" sume destul de mari pe vinuri despre care nu am habar cum se vor prezenta la momentul destuparii. Este un risc, dar in acele momente, pur si simplu nu-mi pasa. Trecand peste toate astea, cred ca aceasta pasiune pentru vin poate fi rezumata simplu, parafrazand-o pe Maya (interpretata magistral de Virginia Madsen), din filmul Sideways. Fiind intrebata ce anume a determinat-o sa intre in lumea vinului, dupa ce expune mai multe motive, incheie scurt, dar la obiect:

"And it tastes so fucking good!"

Astept ganduri si din partea altor "maniaci" :)

Un jucator nou

4 comentarii
Destul de tarziu, dar trebuie sa semnalez si eu aparitia unui nou jucator in blogosfera de vin de pe la noi. Este vorba de Ionut, iar al sau blog este unul ceva mai "specializat", in sensul in care atentia acestuia este indreptata catre doua soiuri - Feteasca Neagra si Merlot. Ii urez bun venit in "cercul nostru stramt" si o viata cat mai lunga pe meterezele acestei epuizante meserii :) Va invit sa-l cititi aici.
 

Vinul, cu 6100 de ani in urma...

vineri, 14 ianuarie 2011

2 comentarii
Descoperirile areheologice din Georgia au stabilit ca aici s-ar afla cele mai vechi dovezi ale cultivarii vitei-de-vie "domesticite" - vitis vinifera. Dar o noua descoperire a dat totul peste cap. Intr-o pestera din muntii Armeniei, in zona Yeghegnadzor, au fost aduse la lumina cele mai vechi dovezi ale existentei unei vinarii, pe acest Pamant plin de surprize. Artefactele au fost datate si cifra surpriza a sarit din joben: 6100 de ani vechime!

In pestera cu pricina, au fost descoperite urmatoarele "minuni": o cuva de presare, vase de fermentatie, o cupa, vase de baut, si ramasite de frunze, struguri zdrobiti si vite de vitis vinifera.

 Asa cum bine remarca si Dr. Boris Gasparian, unul dintre liderii sapaturilor: "Acest sit, denumit Areni-1, este deosebit prin natura sa, deoarece numarul si volumul vaselor descoperite, sugereaza faptul ca vinul era produs aici in cantitati comerciale."

Aceste descoperiri certifica un lucru cat se poate de clar: inca din cele mai vechi timpuri, producerea vinului a avut o importanta majora in cadrul comunitatilor din acea vreme. Fie ca era folosit in scopuri ritualice sau doar pentru consum curent, vinul a jucat dintotdeauna un rol central inca de la "domesticirea" vitei-de-vie, asa cum o cunoastem in zilele noastre. Cate bauturi se pot lauda cu o asemenea importanta?

Stati pe receptie; sunt convins ca, in viitorul apropiat, vor mai iesi la lumina si alte descoperiri in domeniu, care nu vor face decat sa intareasca cele spuse mai sus.


Sarbatori cu arome de Rotenberg

joi, 6 ianuarie 2011

8 comentarii
Dragii mei, incep prin a va ura un sincer La Multi Ani si un an nou plin de dorinte indeplinite!

Au fost destule vinuri pe masa de sarbatori, dar nu e momentul acum sa le insir pe toate. Spiritul analitic da un pas inapoi, atunci cand vinul este baut in compania persoanelor dragi si cand atmosfera musteste de voie buna. Asa ca scurtele note de mai jos nu se vor o judecata la sange a vinurilor incercate. Dar asta nu inseamna ca nu voi incerca sa fiu cat mai obiectiv cu putinta :)

Sarbatorile au fost dominate de vinuri ale Cramei Rotenberg, iar pe aceasta cale tin sa-i multumesc D-lui Rotenberg pentru amabilitatea sa. Fiind inconjurat de multe reprezentante ale sexului frumos la acel moment, am considerat de cuviinta sa pun la bataie cele doua rose-uri ale casei mai sus mentionate. Pentru "berbati", am pregatit ultima creatie din arsenalul Rotenberg - Emeritus.

1. Rapsod Rose 2009 - stiti deja, nu ma dau in vant dupa rose-uri, asa ca prea multe nu sunt de spus; nas fresh, tipic, fructe usoare de padure, trandafiri, zmeura, suspectii obisnuiti; gustul incepe bine, lejer, dar se termina abrupt cu o senzatie de dulceata "democratica", care domina aciditatea moderata a vinului. Pe final se simt si putine nuante amarui.

2. Rotenberg Rose 2009 - culoare care mi-a amintit de un rose serios de Provence sau Bordeaux; nas destul de serios pentru categoria vinului, dominat de senzatii puternic florale, cappucino, paine prajita, fructe bine coapte; gustul se ridica la nivelul nasului, este puternic, vinul are corp serios, este cremos - domina fructele de padure bine coapte care iti lasa o senzatie dulceaga, dar nu deranjanta ca in cazul Rapsod-ului. Aciditate buna, dar se putea mai bine, iar alcool-ul este foarte bine integrat. Un rose excelent, care nu se prosteste in curtea scolii cu baietii ai mai mici. Mai indicat iubitorilor de vinuri rosii, decat a celor care cauta hibridul obisnuit in astfel de cazuri.


3. Emeritus 2007 - un mic "experiment" realizat in colaborare cu maestrul Liviu Grigorica. Asteptam cu nerabdare sa incerc acest vin, mai ales dupa dezamagirea provocata la Goodwine. Concluzia este una simpla: bun vin, domnilor, bun de tot. Cuvantul de ordine este: visina. In toate acceptiunile posibile: proaspata, bine coapta, confiata, cea din visinata. Vinul nu exceleaza la capitolul complexitate aromatica, dar e mai bine asa; pentru a fi un vin serios, nu trebuie sa ai zeci de arome de tot neamul, doar sa dai impresia de complexitate. Baricarea nu este excesiva; lemnul este subtil, ascuns bine, atat cat este. Domina senzatiile florale si de fructe rosii bine coapte, cu visina in rolul dirijorului. Mai exista si ceva nunate de cafea, masline si pamant. Dar abia la gust iti dai seama de seriozitatea acestui mic monstru; structura uriasa si monolitica, corp plin, vinul iti invaluie toata gura, te prinde ca un cleste; la final, taninii vin ca un tavalug, dublati de o aciditate perfecta. Chiar daca la inceput ti se creeaza impresia de vin democratic, finalul taninos cu post-gust prelung te ia pe sus si te intoarce la 360 de grade. Este genul de vin care imbina foarte fericit fructuozitatea Lumii Noi cu structura clasica a Lumii Vechi. Un Merlot care mi-a amintit de un St. Emilion modern si cu pretentii. Trebuie neaparat baut in compania unor preparate "cu greutate", din carne.

Copyright © 2010 Vinul si Pasiunea | Layout by Atomic Website Templates | Distributed by: best minimal blogger theme free blog template html codes | best vpn galaxy s2 best vpn l2tp