Restante la sfarsit de an

marți, 30 decembrie 2014

0 comentarii
Pe repede inainte, ca vine noul an peste mine si ma prinde fara o postare de aproape 2 saptamani.

1. Chateau La Pirouette 2010 (Medoc)
- In jur de 40 lei initial, gasit cu mare noroc la 6 lei (Lidl, evident). Un vin excelent din punctul meu de vedere, reusind sa reflecte fidel ideea unui Bordeaux clasic. Nasul nu arunca in fata un amalgam de fructe, ci arome secundare de tip floral, pamant reavan, tutun si o puternica doza care aminteste de mina de creion. Dupa o aerare sustinuta, fructul pur iese la lumina (visine proaspete, cirese negre, mure si prune). Gustativ, este exact ceea ce caut intr-un Bordeaux old school: textura eleganta, aproape feminina, rotunjime perfect exprimata in context, corp usor spre mediu, fruct suculent si proaspat. Aciditate medie, tanini fini si un final surprinzator de lung, cu mult fruct rosu care se lipeste de papile si o infuzie de ierburi aromatice. Nu este genul de vin pe care sa-l tii la orizontala cu zecile de ani; ofera placere inca de pe acum si un nivel de integrare excelent pentru o recolta ca 2010. Totusi, nu-l recomand celor care cauta corpolenta si fruct lasciv.




2. Gramma Cuvee Visan 2012
- acelasi Lidl, achizitionat la doar 20 lei. Chiar eram foarte curios cum a evoluat unul dintre albele mele autohtone preferate si nu am fost dezamagit. Ba chiar as putea spune ca mi-a depasit asteptarile. Culoare galben-pai, fara urme de maturitate. Olfactiv, vinul se exprima retinut, cu para bine coapta in prim plan, zarzara, mar galben si aluzii vegetal-minerale. Gustativ, denistatea evidenta a fructului este bine tinuta in frau si frumos rotunjita de o aciditate medie, care isi face treaba cu brio. Finalul mediu si tonic este marcat de note puternic minerale, praf de creta si putin grapefruit. Un vin care inca mai poate duce cativa ani de acum incolo. Totul este inca la nivel primar si cred ca avem loc de imbunatatire. O surpriza foarte placuta si gustoasa.


3. Monte Plogar Gran Reserva 2007
- despre Reserva aceluiasi producator am scris in trecut, fiind un vin care mi-a placut foarte mult, mai ales la banii lui. Si mai sus amintita Gran Reserva s-a vandut initial la un banal pret de 12 lei, dupa care am insfacat-o la 6 lei. La acesti bani, nu prea ai ce sa comentezi, mai ales cand un spaniol este implicat in ecuatie. Daca vrei sa mergi la sigur in aceasta categorie de pret, Spania este un pariu pe care se intampla foarte rar sa-l pierzi. Nu are complexitata unei Gran Reserva riojane, de exemplu, dar nici nu se face de ras. Este fix ceea ce cautam: un vin usor de baut, inca tanar daca e sa ma intrebati; prezinta arome clasice de fruct rosu, condimente uscate si lemn, plus o latura pamantoasa care-l scoate putin din anonimat. In rest, are suculenta, corpolenta si aciditate medii, plus o structura taninoasa inca prezenta la datorie. Final mediu, destul de persistent, cu fructe rosii si condimente. Este clar ca vinul afiseaza o seriozitate peste nivelul umilde pret, mai ales in ultima parte a evolutiei sale.


Va urez un an nou fericit, cu cele mai bune vinuri pe care vi le puteti permite!

Arta de a face vinuri proaste: Lopez de Heredia si bloggerul ajuns in pragul dementei

vineri, 19 decembrie 2014

0 comentarii
Candva, demult, credeam ca dementa este un flagel care ataca incepand cu o anumita varsta. Una destul de inaintata, ca asa-i in tenis. Bineinteles, exista si exceptii. Iar in ultima vreme incep sa cred ca si eu fac parte din acest club exclusivist al exceptiilor.

Domnul X, caruia i-am dedicat deja o postare, a comis-o din nou. Doar pentru a ne arata inca o data cat de necunoscatori sunt unii dintre noi. Detalii puteti afla la Dan Micuda, dar va invit sa cititi si oda de mare angajament, dedicata de George Mitea prim degustatorului de sub Podul Grant.

Pentru a-mi demonstra lipsa totala de cunoastere in ale vinului, m-am gandit sa adun laolalta toate notele de degustare in care a fost implicat un vin de la Heredia. Privind retrospectiv, mi-am dat seama ca trebuie sa fi fost sub influenta unor substante halucinogene. Sau sub spectrul bolii amintite mai sus. Mai grav este ca si cei prezenti la degustarile respective au fost loviti de aceleasi simptome. S-o fi transmitand prin aer, cine stie? In orice caz, domnul X ar cam trebui sa se potoleasca cu toate aceste tertipuri ieftine si de toata jena. Isi sapa singur groapa si deja stiu cativa musterii care abia asteapta sa arunce pamantul.

1. Vina Tondonia Reserva 1991 - Lopez de Heredia
- Heredia a devenit deja unicat in Rioja. Cred ca este ultimul bastion puternic al traditionalistilor, in batalia acestora cu adeptii modernismului din aceasta zona. Vinurile produse de Heredia nu sunt gandite pentru gustul celor multi. Ele reflecta 100% filozofia producatorului, pentru care cuvantul compromis nu exista in dictionar. Ca sa va faceti o idee de ansamblu, astfel de vinuri sunt invechite vreo 3 ani in butoaie, apoi inca vreo 10 in sticla, inainte de a fi lansate pe piata. Dar sa trecem la acest minunat exemplar, Vina Tondonia Reserva 1991. Initial, nas intens dominat de nuante de creme brulee, miere, ceara si un usor iz de petrol. Tipic pentru aceasta varsta. Gustativ, poate fi considerat un vin light dar cu o prezenta buna, cu un mijloc extrem de citric si un final lung si floral, plus o aciditate care taie in limba ca o lama. Post-gust interminabil. Cred ca si dupa vreo 2 minute, inca mai simteam vinul pe papile. Dar partea cea mai interesanta a venit abia mai incolo. Mona a facut un mic experiment, lasand vinul in pahar intreaga seara. Ei bine, acest Heredia s-a comportat ca un vin rosu, imbunatatindu-se dramatic prin aerare. Nasul a evoluat tot timpul, au aparut si fructele uscate, mai ales caise, plus ceva ananas. Si asa a tinut-o cateva ore. De departe, cel mai complex vin alb de care am avut parte, un exemplar superb si cameleonic, diferit de fiecare data cand duci paharul la nas.

2. Vina Tondonia 1984

Culoare trandafirie, cu borduri portocalii, ceva in genul unui Pinot vechi. Nasul este unul scoala pentru un Rioja matur: aluzii subtile de coaja de portocala, condimente, piele, tutun aromat, acele impresii de toamna tarzie des intalnite in astfel de ocazii. Totusi, fructul nu lipseste, manifestandu-se sub forma cireselor si visinelor putrede. Un parfum intens, dar elegant in acelasi timp. Gustativ, dupa cum ma asteptam, vinul prezinta un corp foarte light dar expresiv; nuantele condimentate sunt dublate de surprinzatoare note de cireasa suculenta, aciditatea este perfect integrata si da, incredibil sau nu, inca mai exista o reduta de tanini fini si polisati. Finalul este lung, usor dulceag si foarte persistent. Si asta vine din partea unui vin care ar fi respins de cei mai multi ca fiind "subtire".

3. Vina Tondonia Blanco 1984

Culoare galben-auriu intens si stralucitor. Nasul este foarte intrigant, asa cum ma si asteptam, de altfel. Debuteaza cu note oxidative, care amintesc de un cognac fin, nuci arse si miere. Dar, odata ce aerul isi face treaba, din pahar incep sa iasa la suprafata aluzii de fructe uscate si confiate (caisa este vioara intai), ananas si citrice. La un moment dat, apar meteoric si senzatii de hidrocarburi, dar foarte fade si inlocuite imediat de note florale. Cata complexitate pentru un entry level; acesta este genul de vin care te face sa duci mereu si mereu paharul la nas. Gustativ, avem un atac initial in forta, vinul oferind o senzatie aproape vascoasa in mijloc. Fructele uscate isi fac simtita din nou prezenta, concentratia aromelor este ireala (ca si in cazul rose-urilor); dar, spre final, vinul vireaza in cu totul alta directie, una dominata de prospetime si note citrice care vin in valuri. Aciditatea este si ea ireala pentru un alb cu 29 de ani la bord, iar finalul este marcat de nuante de coaja rasa de lamaie si senzatii usor condimentate. Post gust extrem de lung si persistent.

4. Vina Tondonia Rosado 1995

Olfactiv, acest vin m-a luat complet prin surprindere, inselandu-mi toate asteptarile. Note de cognac, superb completate de puternice impresii autumnale: flori uscate, frunze vestejite, fructe rosii putrede, plus tutun aromat. Nasul acestui rose seamana incredibil de mult cu cel al unui Pinot Noir matur. Complexitate care m-a lasat perplex. Dar surpriza si mai mare a venit la nivel gustativ; o concentratie ireala a fructului, vinul iti invaluie toata gura, nu lasa nici un coltisor neatins. Rotund, cu o greutate lipsita de agresivitate si o puritate care te face sa ramai tamp in fata paharului. Aciditate aflata inca la datorie, iar finalul este interminabil. Dupa vreo 2 minute, am renuntat sa mai cronometrez persistenta aromelor pe bietele mele papile. Nici macar nu m-am obosit sa mai identific aromele, m-am lasat pur si simplu purtat de senzatiile create de acest vin, parca picat de pe alta planeta.


5. Vina Tondonia Rosado 1997

Poate pare de necrezut, dar varianta 1997 a fost complet diferita de cea din 1995, la toate capitolele. Culoare aduce aminte mai degraba de un alb puternic oxidat, decat de un rose clasic. Nasul este incredibil de proaspat si precis: impresii citrice, biscuiti, o intreaga pleiada de arome care amintesc de o patiserie, cirese albe, petale de trandafiri. La un moment dat, ai impresia ca ai in fata o sampanie. Gustativ, vinul debordeaza de tinerete si prospetime, senzatie la care contribuie si aciditatea aflata inca la cote inalte. Mai catifelat decat bruta '95, cu un grad de baubilitate ridicat si cu un final dominat de note citrice si condimente.

6. Vina Gravonia 1994

Culoare galben-auriu intens. Imediat dupa deschidere, nasul este de-a dreptul exploziv si intoxicant. Un mix incredibil de caise uscate, miere, ghimbir, sofran, curry, ceara, mere supracoapte si aluzii florale. Odata cu aerarea, vinul devine din ce in ce mai retinut, explozia initiala se estompeaza, intregul ansamblu devenind mai elegant. Gustativ, atacul intial este unul in forta, cu mult fruct confiat, ceva ananas si mar; dupa care urmeaza o avalansa citrica care trezeste instant papilele. In prima jumatate de ora, aciditatea abia se mai simte dar, odata cu trecerea timpului si cresterea temperaturii, aceasta revine in joc, exact ca un boxer trezit din pumni. Finalul este lung si persistent, cu evidente note saline, condimentate si de fruct uscat.

7. Vina Bosconia 2003

Sa va spun totusi cateva cuvinte despre Vina Bosconia 2003. Anul in cauza a fost unul extrem de fierbinte in toata Europa si multe regiuni au avut de suferit in urma valului de caldura. Fruct supra copt, chiar ars in unele cazuri, aciditate scazuta si tanini plecati in lumea celor drepti. Bombe de fruct lipsite de prospetime, a caror longevitate a sucombat inainte de vreme. Ei bine, au existat si exceptii. Se pare ca cei de la Heredia au stiut cum sa puna problema, pentru ca acest Bosconia sare clar din schema creionata mai sus. Olfactiv, am fost intampinat de un mix exploziv de fruct matur, dar si proaspat, condimente, tutun aromat de calitate, piele si aluzii pamantoase. Gustativ, atacul are o intensitate medie si o rotunjime de invidiat, iar mijlocul este dominat de fruct proaspat si pur; totul curge lin, nu exista margini aspre, aciditatea este la cote inalte, iar taninii rafinati sunt inca prezenti la datorie. Final mediu-lung, dominat de note condimentate si de fruct usor confiat.

Vinul a ajuns intr-o moment optim de consum, dar mai are ani destui in fata si poate rezista cu brio in acest stadiu. Toate elementele sale se afla intr-un echilibru desavarsit, fara cusur. "It's flawless", dupa cum ar spune englezul.


P.S. Nu am atasat poze pentru fiecare sticla in parte. Vreau ca toata lumea sa creada ca impresiile  respective sunt inventate sau am dat copy-paste din alte surse. Este mai misterios asa, nu credeti?

Un Priorat ieftin si bun: Vinya Carles Crianza 2010 (Spania)

marți, 9 decembrie 2014

1 comentarii
In timp ce colegii mei de breasla va aduc la cunostinta noutatile de la Goodwine, eu ma lupt in continuare cu vinurile din Lidl. O noua repriza de reduceri masive a adus cu sine si o reimprospatare a selectiei de Bordeaux din acest supermarket. Ma asteptam la aceasta miscare, nu e nimic nou in tactica respectiva. Noile nume nu sunt impresionante dar au adus cu sine preturi ceva mai mari. Din nou, suntem departe de selectia de care se bucura cei din vest si chiar vecinii nostri de pretutindeni. Dar aici pot aprecia faptul ca Lidl analizeaza la sange starea pietei si nu se arunca in hau, legat la ochi si cu urechile astupate. Cred ca asta ar trebui sa fie o lectie pentru ceilalti care aduc importuri de tot felul, inclusiv nume celebre, dar cui naiba sa le vinzi la niste preturi exorbitante? Eventual, doar unor snobi rataciti printre rafturi, care nu sunt constienti ca pot gasi aceleasi vinuri mult mai ieftine, din alte surse externe. Si toate la cateva click-uri distanta.

Si daca tot am amintit de Goodwine, anul acesta nu am reusit sa ajung pe acolo. In primul rand, a fost lipsa acuta de timp dar si o oarecare lehamite instalata de ceva timp incoace. In afara de cateva noutati, nu mi se pare ca pot remarca altceva notabil. Iar an dupa an, povestea ramane, in mare, neschimbata. Ma trezesc spunand acelasi lucru: suntem pe drumul cel bun, mi-a placut vinul x sau y dar nimic remarcabil. In plus, sfarsesc mereu prin a pune vinurile straine in topul preferintelor. Ok, am aberat destul, trec rapid la prezentarea vinului din titlu, un exemplar care mi-a placut putin mai mult decat ma asteptam.

Priorat este o regiune ceva mai "ciudata" din Spania, care se bucura de un status aproape de cult printre maniaci. Aici predomina soiuri tipice pentru zona Rhone-ului, Grenache si Carignan, cu toate ca au inceput sa prinda teren si soiuri gen Cabernet Sauvignon sau Merlot. Dar cu adevarat spectaculoase sunt conditiile in care sunt cultivati strugurii. Pe scurt, peisajele din zona ar putea fi dezolante pentru orice cultivator intreg la cap, dar se pare ca localnicii prefera sportul extrem. Spun asta pentru ca cele mai mult podgorii sunt cocotate pe terase extrem de abrupte iar intregul proces, de la ingrijirea viei si pana la cultivarea fructului, poate fi un adevarat chin pentru cei mai multi. Dar Priorat mai este recunoscut si pentru preturile deloc mici la care se vind vinurile obtinute aici. O situatie oarecum de inteles, daca tinem cont de conditiile extreme amintite mai sus. Pe scurt, sa gasesti ceva sub 10 euro poate deveni o adevarat saga. Astfel ca, atunci cand dai de un Priorat la 20 lei, ai face bine sa profiti de ocazie. Cu atat mai mult atunci cand il gasesti si la reducere, mai exact 14 lei.

Culoare rubiniu intens, cu reflexii violete. Vinul se dechide imediat dupa ce-l torni in pahar, afisand arome intense dar precise de fructe rosii si negre; afine, mure, prune proaspete si afumate, aluzii lemnoase bine integrate, condimente si un iz de carne cruda. Un nas tipic pentru un vin in care predomina Grenache. Dupa aproximativ 1 ora de respirat, apar nuante minerale puternice si de frunza uscata de tutun. Gustativ, ma asteptam la ceva greu si gemos dar am fost surprins de rotunjimea si suculenta care m-au intampinat. Predomina fructele bine coapte, proaspat zdrobite, ceea ce contribuie din plin la senzatia de suculenta maxima. Vinul iti lasa impresia ca il poti mesteca. Aciditatea este bine infipta, iar taninii sunt copti si surprinzator de frumos slefuiti pentru acest nivel de pret. Finalul mediu-lung vine cu impresii de cirese negre si note minerale.

In concluzie, un vin ieftin deloc trivial ba chiar as putea spune ca, in general, afiseaza o adancime si o complexitate mult peste nivelul sau de pret. Poate m-a prins intr-o pasa buna si m-am lasat dus de val dar, sincer, nu imi pasa. Cei mai multi dintre noi am devenit atat de obsedati de disectia tehnica a unui vin, incat de multe ori uitam de bucuria simpla si onesta pe care aceasta bautura a adus-o de milenii celui care a incercat-o.

Tara arde, babele se piaptana

vineri, 28 noiembrie 2014

0 comentarii
Mai tineti minte melodia lui Ioan Gyuri Pascu? Ei bine, mereu mi s-a parut ca are un aer caragialesc, in sensul in care, indiferent de vremuri, este mereu de actualitate. Acest titlu s-ar potrivi de minune si unei situatii penibile care a aparut zilele trecute pe Facebook.

Tartorul care a declansat conflictul cu pricina este un binecunoscut si maret patron de restaurant din Bucuresti. O sa-l numim, simplu, domnul X, cu toate ca a-l considera un domn poate deveni un exercitiu de imaginatie usor dureros. Tinta? Un blogger de vin cu vechi state de servicii in domeniu (de fapt, printre cele mai vechi), George Mitea. Motivul aparent? Unul de doi lei, care a implicat anumite vinuri din portofoliul unui producator "obscur" si complet neinteresant din Rioja: Lopez de Heredia. Atacul domnului X a venit pe neasteptate, cu o puternica doza de marsavie si o gratuitate a gestului de care X nu este defel strain. Da, acest domn X detine un dosar stufos in acest sens, chiar si subsemnatul avand cateva meciuri in trecut cu respectivul. Aceste conflicte s-au racit pe parcurs, valul ignorarii s-a asternut peste mine si toata lumea si-a vazut linistita de treaba. Ei bine, se pare ca Mr. X are un mare ghimpe infipt in coasta acestei tagme dezgustatoare a bloggerilor de vin. Altfel nu-mi explic atacul de care pomeneam. Pe scurt, deja exagerat de des pomenitul patron a incercat cateva exemplare de la Heredia, in speta Vina Bosconia 2003 si Vina Tondonia Blanco 1996 (daca nu ma insala memoria). Trecand peste faptul ca nu i-au placut deloc si, evident, nici invitatilor sai de vaza, domnului X i s-a parut imperativ sa arunce anatema pe un blogger care a incercat Bosconia in trecut. Si care, intamplator, a si indraznit sa-l laude. De fapt, toti marii critici ai pamantului care au indraznit si ei sa laude vinurile acestui producator sunt niste tampiti. Atacul in cauza a continut si o foarte voalata acuzatie cum ca George nu prea ar incerca unele vinuri despre care scrie, dintr-un motiv cat se poate de evident: nu face foarte des poze sticlelor. Rasete isterice in public. Mai mult, acelasi domn X a oferit niste motive hilare pentru care vinurile respective au fost proaste: au prezentat urme evidente de oxidare. Voi reveni asupra acestui aspect putin mai incolo.

Acum, intentia mea nu este sa-i iau apararea lui George sau sa vorbesc in numele lui. Putea fi oricine in locul lui si fiecare isi poarta singur de grija. In plus, omul a contraatacat foarte eficient, descoperind un articol mai vechi din Evenimentul Zilei in care, surpriza, domnul X lauda pana la sfinti si inapoi, un anume vin: ati ghicit, Vina Bosconia 2003. Dar ceea ce doresc prin aceasta postare este sa-mi arat fatis dispretul pentru astfel de indivizi de teapa lui X. Aceasta postare nu este un pamflet ci exprima, pur si simplu, sentimentul de lehamite si greata care ma incearca. Imi este o greata profunda atunci cand astfel de indivizi folosesc toporul pentru a despica un fir de iarba. Lehamite de asemenea personaje care au preferat mereu sa vada paiul din ochii altora decat barna din ochii lor. Sa starpim aceasta ciuma neagra pe care o raspandesc niste neaveniti si necunoscatori. Noi suntem cei mai in masura sa vorbim despre vin, ca doar detinem restaurante, facem vizite pe la diversi producatori si chiar detinem o colectie frumusica de sticle. Ei bine, dragi tovarasi, exponenti decrepiti ai partidului unic de odinioara, e timpul pentru un reality check: astazi, pana si Ghita de la bacanie poate avea aceasta pretentie fara ca cineva sa aiba dreptul de a-l judeca doar pe baza considerentelor de mai sus. Pentru ca, in acest domeniu al vinului, principalul motor care misca toate rotitele este pasiunea. Iar daca pasiunea este mare, poti deveni foarte usor un autodidact, ca doar traim in era informatiei. Daca mai ai si niste papile sensibile si competente, deja poti emite pretentii. Doar ca noi, bloggerii (sau cel putin, o buna parte), nu prea emitem pretentii de felul asta. Preferam sa ne vedem de treaba si de scrisul nostru, sa incercam vin dupa vin si sa devenim mai buni in ceea ce facem de cativa ani incoace. Daca unii ne considera "neaveniti" sau "necunoscatori", este treaba lor. Eu, cel putin, prefer sa ii ignor. Totusi, pot face asta pana in punctul in care nesimtirea acestor indivizi devine insuportabila. Si atunci reactionez. Dar vorba lunga, saracia omului, ca as putea s-o tin asa 3 zile si 3 nopti.

Un singur sfat ii mai dau domnului X. Inainte de a posta tot felul de tampenii despre anumite vinuri, ar face bine sa se si intereseze inainte despre cum sunt facute. Sa nu iti placa un vin ca are note oxidative este una dar sa-l demolezi doar pentru ca n-ai habar ca vinul respectiv este facut intentionat in acel stil, este cu totul altceva. In primul rand, dai dovada de superficialitate demna de o cauza mai buna. Si mai haios este sa recunosti senin faptul ca, intr-adevar, nu cunosteai un astfel de amanunt inainte de a-ti baga degetul mijlociu in gura sticlei. Da, exista poze care sa ateste acest gest marlanesc dar se pare ca l-am interpretat eu gresit. Pentru ca, citez: "nu am vreo tangenta cu vinul". Intr-adevar, poate nu am, dar macar pot spune ca am tangente cu bunul simt si ca n-am venit cu pluta pe Dunare in aceasta lume. Asta chiar daca Dunarea se afla la doi pasi de mine. Deci, in toata povestea asta cu vinul oxidat, cine este neavenitul pana la urma? In plus, mai ai si pretentia ca ai luat sticlele direct de la producator. Halal, monser, n-am ce zice. Dar poate toate scaparile astea nu au fost decat un pretext murdar pentru a mai da cu tifla in cap unor oameni, a caror singura vina este ca te-au bagat prea mult in seama. Hai, succesuri nebanuite in afaceri, in curand am sa inchin un pahar de Gravonia oxidat in cinstea dvs.

P.S. Orice asemanare cu personaje reale nu este deloc intamplatoare.

Clanul sicilienilor: Zabu Grillo 2013 (Italia)

luni, 24 noiembrie 2014

0 comentarii
O surpriza extrem de placuta din insorita Sicilie, la un pret mai mult decat atractiv: in jur de 5 Euro (belvini.de). Olfactiv, aduce in prim plan note de fructe albe, mar, caisa, piersica, plus adieri florale. Toate sunt livrate intr-un ambalaj curat si surprinzator de precis. Gustativ, vinul prezinta o corpolenta medie, exista si un strop de substanta pe care nu il intalnesti de obicei la un asemenea pret. Concentratie decenta a fructului, bine echilibrat de o aciditate medie care se integreaza la fix in peisaj; finalul scurt-mediu este dominat de note citrice suave, in special grapefruit. Cu adevarat impresionanta este performanta acestui sicilian de a nu se "rupe" nici la temperaturi mai inalte.

Un vin curat, in care fructul este vioara intai dar nu devine trivial nici o clipa. Ofera placere de la inceput pana la sfarsit, si as indrazni sa spun ca isi depaseste destul de mult conditia impusa de banii la care se da. Cred ca ar merge de minune insotit de prezenta unor nume ca Alain Delon, Jean Gabin si Lino Ventura. Toti la pachet, intr-un clasic al anilor '60. Enjoy!




Don Melchor 2007 (Chile)

vineri, 21 noiembrie 2014

0 comentarii
Deoarece vremea de afara nu lasa loc vreunui dram de inspiratie in reteaua mea neuronala, am considerat ca este nimerit sa va readuc in atentie unul dintre cele mai bune vinuri pe care le-am baut in "cariera" mea: Don Melchor 2007, produs de gigantul chilian Concha Y Toro.

Nu are rost sa intru in detalii privind istoria acestui vin icon din Chile, informatii pot fi gasite cu duiumul printr-un banal click pe Google. Dar pentru cei care au inca impresia ca Chile poate produce doar vinuri ieftine, pline de fruct si alcool, este bine sa aflati ca exista si o legiune intreaga de exemplare high end. Bine, sunt convins ca multe din acestea sunt facute dupa aceleasi principii enumerate mai sus, mai putin pretul, bineinteles. Totusi, Don Melchor a devenit celebru tocmai prin faptul ca s-a indepartat putin de la axioma respectiva. Iar legaturile sale cu Bordeaux, inca de la inceputuri, se simt si acum. Nu-mi ramane decat sa dau copy-paste la recenzia mea pentru Unvinpezi, pentru a va face o idee clara despre impactul vinului asupra simturilor mele. Pentru ca, intr-adevar, am avut parte de o experienta mai mult decat interesanta si edificatoare in ceea ce priveste nivelul calitativ la care poate ajunge un vin chilian.

"De obicei, atunci cand ma aflu in fata unui vin cu adevarat fin, am tendinta de a nu abuza de diversi descriptori. Prefer sa las vinul sa ma poarte in universul sau unic, astfel ca simtul critic se duce in plan secund. Nu paleta aromatica este importanta in cazul acestui Don Melchor, ci comportamentul sau intr-un interval de aproape 24 de ore. Olfactiv, vinul evolueaza neincetat, fiecare ducere a paharului la nas dezvaluind noi si noi arome. Echilibrul este impecabil, concentratia perfecta a fructului fiind completata fara cusur de o aciditate superba si de un munte de tanini extrem de slefuiti dar, in acelasi timp, foarte fermi. Are o textura fina, eleganta, nobila, care aminteste de marile vinuri din Bordeaux. Structura sa este impenetrabila si indestructibila, ca si cum vinul este protejat de un scut invizibil care nu permite factorilor externi sa disturbe armonia propriilor elemente. Daca in Chile s-ar aplica aceleasi criterii de clasificare din Bordeaux, consider ca Don Melchor ar merita calificarea directa in liga premier grand cru classé. Necesita o aerare indelungata, iar structura ii va permite sa reziste fara probleme inca cel putin 15 ani de acum incolo."


Restante

vineri, 14 noiembrie 2014

0 comentarii
De cand am inceput colaborarea cu cei de la Unvinpezi, rata vinurilor incercate in ultima vreme a crescut simtitor. Astfel se face ca am ramas cu destule restante pe blog, dar acest lucru se datoreaza si chefului de scris, cel care acum este, acum nu este. Voi incerca sa va prezint, pe scurt, o parte din vinurile asupra carora mi-am indreptat atentia in ultimele luni si care nu au reusit sa prinda un loc in fata pe acest blog.

Isabella Chardonnay 2012 - Muratie Estate (Africa de Sud)

- Muratie este un producator cu foarte vechi state de servicii in lumea vinului sud-african. Acest Chardonnay, baricat 9 luni de zile, vine cu nuante foarte placute de gutuie, mar bine copt, ananas, lemn bine integrat in peisaj, plus usoare impresii florale. Gustativ, vinul se afla de partea eleganta a spectrului aromatic; o textura destul de fina chiar daca fructul nu este la cote minime, aciditatea este medie, iar finalul persistent aduce cu sine un mix de note citrice si usor migdalate. Un vin bine facut si inchegat, in care lemnul vine doar sa sustina fructul, nu sa-l domine. In jur de 11 Euro, belvini.de


Chateau Toumilon 2013 - Graves (Franta)

-o noua reusita din partea celor de la Lidl, la capitolul Graves. Un nas destul de funky la inceput, in care am detectat un iz interesant de muraturi (da, nu este un caz singular in "cariera" mea si nu este ceva neaparat negativ pentru mine), amestecat cu note de fructe albe bine coapte, ardei gras si nuante florale. Atacul initial este destul de sustinut, concentratia fructului este una decenta, aciditate medie iar finalul scurt dar curat aduce in prim plan aluzii citrice si vegetal-florale. La 20 lei, un rcp bun, daca tinem cont de zona din care provine.

 
Roesslin Pinot Blanc 2012 Cuve Reservee (Franta)

- tot Lidl, dar de data asta Alsacia. Un Pinot Blanc care a reusit sa ma ia oarecum prin surpindere. Nas cu mult fruct, in special para, caisa bine coapta, piersica, plus aluzii florale. Gustativ, atacul este in forta, direct in plex, concentratie mare a fructului, corpolenta peste medie; aciditate scazuta dar finalul prezinta note citrice, in special grapefruit, care salveaza vinul de la senzatie de greutate excesiva. Nu este musai un stil pe care-l agreez, dar o realizare cat se poate de ok per total. In jur de 18 lei, daca mai tin bine minte.


Purcari Merlot 2011 (Republica Moldova)

- simt nevoia unei confesiuni: mi-a placut destul de mult acest Merlot de peste Prut. Incepand cu puritatea si expresivitatea nealterata a fructului si terminand cu finalul proaspat, suculent, in care fragii domina atat de puternic incat te intrebi daca nu s-a strecurat si ceva suc din acest fruct :) In rest, avem de-a face cu un profil clasic pentru acest soi, asa ca nu voi insista. Foarte usor de baut si suculent, se duce pe gat cu o viteza ametitoare.


Midalidare Cabernet Sauvignon & Petit Verdot 2012 - Mogilovo Single Vineyard (Bulgaria)

- achizitionat in urma unei vizite la Balchick din aceasta toamna. Nu stiam nimic despre aceasta proprietate si recunosc faptul ca m-am lasat cucerit de aspectul serios al sticlei si al etichetei elegante. Evident, luat la pret de statiune, undeva la 17-18 leva, dar poate fi gasit si direct pe site-ul producatorului, unde se vinde cu vreo 12 leva. Este un vin considerat entry level in portofoliul Midalidare, si unul destul de reusit as putea spune. Nas intens, cernelos, coacaze coapte, fructe negre, condimente si impresii vegetale. Gustativ, se afla de partea grea a vietii, destul de apasator pe papile si cu un nivel ridicat de alcool (14,5%). Totusi, mi s-a parut destul de bine inchegat, in ciuda stilului extractiv si usor fortat pe care-l afiseaza. Acidiatea este medie, tanini moi si foarte bine copti, iar finalul vine cu un amestec interesant de fruct si impresii picante. Deloc rau la banii lui si as fi curios cum se prezinta vinurile din gama medie sau high.







Patrician Pinot Noir 2011 - Crama Francu (Romania)

marți, 11 noiembrie 2014

0 comentarii
Iata una dintre cele mai placute surprize in materie de Pinot Noir romanesc. Nu sunt deloc impresionat de vinurile bio, eco, naturale sau cum doriti sa le mai spuneti asa ca nu acesta a fost principalul motiv al achizitiei. Pur si simplu, am profitat de un pret foarte bun in Kaufland (17 lei), stiut fiind faptul ca vinurile din gama Patrician pot fi gasite si la tarife duble. In plus, am facut o obsesie din a gasi un Pinot autohton decent la pret, tipic inainte de toate, care sa nu fie confundat cu un Syrah, sa nu aiba miros de Skittles sau sa fie luat la misto prin vinificarea in rose. Ei bine, dragilor, se pare ca am gasit ceea ce cautam. La Adamclisi.

Nu ma asteptam la un vin care sa-mi scuture universul din temelii si nici nu am gasit asa ceva. Dar mi-a placut din cale afara simplitatea acestui exemplar, prin notele sale sincere de cireasa proaspata, zmeura si aluzii carnoase. Usor de baut, moale, suculent, prezinta o naturalete dintre cele mai placute in exprimare. Bine echilibrat, curat, aciditate puternica si un final scurt dar onest, fara complicatii inutile si pretentii fortate de complexitate.

In concluzie, daca vrei cu adevarat sa scoti un Pinot decent si tipic, se poate. Conditia de baza este sa nu-ti bati joc de el, mai ales ca aveam de-a face cu, probabil, cel mai capricios soi din galaxie. Daca nu te pricepi, mai bine o lasi balta si te rezumi la Cabernet-ul care nu-ti da mari batai de cap.


Un alsacian interesant din Lidl: Riesling Weinberg 2010

luni, 10 noiembrie 2014

0 comentarii
Acest Riesling mi-a atras atentia pe rafturile din Lidl din 3 motive:

1. Este probabil cel mai matur exemplar alb vazut pana acum in acest magazin, astfel ca ma rodea curiozitatea sa incerc marea cu degetul. Stiu, una dintre regulile de baza ale achizitionarii de vinuri dintr-un supermarket este sa eviti asemenea vinuri; conditiile de stocare le-ar putea ucide inainte de vreme. Dar experientele personale din trecut m-au incurajat sa-mi asum acest risc.

2. Riesling-ul in cauza are precizat pe eticheta asa-numitul "lieu-dit", ceea ce s-ar traduce la noi printr-un soi de plai viticol. De obicei, este vorba de o regiune care, in cele mai multe cazuri, are "atasata" si o podgorie. In acest caz, Weinberg.

3. Cand vine vorba de Riesling-ul sec de Rhin, intotdeauna am preferat variantele cu cel putin 3-4 ani la bord. In tineretea extrema, aceste vinuri nu mi se par deosebit de interesante, sunt dure, iar acea aciditate monstruoasa tinde sa acopere intreaga placere. Ma rog, asta este mai mult un pitic personal pe creier, stiu multi oameni care nu sunt deranjati de aceste aspecte.

Revenind la obiectul acestei postari, lucrurile nu au inceput foarte promitator dupa debusonare. Dop Nomacorc, destul de lung ce-i drept, dar care nu este cea mai inspirata solutie daca vrei sa lasi un vin cativa ani la sticla. Culoare galben-auriu deschis, iar primele impresii olfactive au venit cu note oxidative: mar batut, nuci arse si cam atat. Totusi, experienta personala cu multe albe mature m-a invatat ca rabdarea este o virtute in astfel de cazuri. Zis si facut. Am revenit dupa circa 1 ora si brusc un zambet mi-a luminat fata. Am avut o presimtire ca notele oxidative vor da inapoi si chiar asta s-a intamplat. De aceasta data, vinul a prezentat un profil clasic de Riesling matur, cu aluzii de mandarina, un foarte usor iz de hidrocarburi, mar bine copt, mango si putin ghimbir. Gustativ, lucrurile au stat neasteptat de bine, cu o concentratie surprinzatoare a fructului si o aciditate killer, chiar si dupa 4 ani. Am intalnit vinuri din 2013 care pot fi considerate plate prin comparatie. Finalul scurt-mediu este extrem de citric, cu note de lamaie proaspat stoarsa si care provoaca instant nevoia de a asocia vinul cu preparate solide.

Pret initial: 23 lei. Achizitinat la reducere cu 16 lei. Dar si la acesti bani sunt convins ca unii vor comenta si vor gasi nod in papura. Fata de cele mai multe albe proaspete de gasit in Lidl, acest Riesling mi s-a parut ca ofera macar jumatate de dimensiune in plus.



SERVE, dupa 20 de ani

marți, 4 noiembrie 2014

0 comentarii
Dupa cum probabil ati aflat deja, SERVE a implinit 20 de ani de existenta. Adicatelea, cea mai longeviva crama cu capital strain privat din tarisoara noastra draga. Cu aceasta ocazie, saptamana trecuta a fost organizata o "adunare" generala la Casa Doina, un stabiliment dragut aflat in Bucuresti. Impreuna cu sotioara mea mult iubita, Diana, am acceptat cu drag invitatia de a participa la acest eveniment. Restul este istorie. Cam tot ce se putea afla despre evenimentul respectiv s-a scris deja pe bloguri si pe diverse retele de socializare.

Multa lume buna, cam toata floarea cea vestita a bloggerimii de vin, reprezentanti ai concurentei, distribuitori si alti prieteni de-ai casei, toti au tinut sa fie prezenti pentru a marca aceasta borna importanta din istoria viticulturii autohtone. Organizarea a fost excelenta, discutiile nenumarate, vinul a curs din toate directiile. S-au impartit si 5 premii pentru diverse persoane sau colaboratori care au contribuit la imaginea SERVE de-a lungul timpului. Dintre toate, cel mai interesant gest mi s-a parut acordarea unui premiu pentru, atentie, Vinarte. Da, ati citit bine, o crama de la noi premiaza concurenta. Cei care cunosc istoria celor 2 crame vor intelege imediat motivele unui asemenea gest. Nu cred sa mai fi intalnit la noi o asemenea situatie, in tara care a dus anormalitatea la rang de normalitate. Bravo celor de la SERVE si sper ca, pe viitor, sa mai avem parte de asemenea premieri si din partea altora. Poate in ceasul al 12-lea, ai nostri vor intelege ca singura sansa ca vinul romanesc sa fie cu adevarat apreciat in afara este colaborarea si nu moartea in chinuri a caprei vecinului.

Dar, in primul rand, nu trebuie sa uitam niciodata de cine a fost si ce a reprezentat contele Guy Tyrel de Poix. Industria noastra de profil datoreaza extrem de mult acestui corsican venit pe meleagurile mioritice, pentru a exploata potentialul viticol de aici. SERVE a fost, este si va fi mereu legat de numele contelui indragostit iremediabil de Feteasca Neagra. Nu sunt patriot de felul meu, cel putin nu in sensul clasic al termenului. Dar trebuie sa apreciez si sa ma simt miscat atunci cand un strain prinde radacini atat de adanci in solurile din Dealu Mare, incat ultima lui dorinta a fost sa fie inmormantat in tarana acestor locuri. Si totusi, mai exista cineva care a marcat cu varf si indesat cei 20 de ani de existenta SERVE: vinificatorul Aurel Rotarescu, omul din umbra vinurilor obtinute aici. Cred ca foarte putine crame de la noi se pot lauda cu performanta de a pastra acelasi vinificator atata amar de vreme. Si acesta este unul dintre secretele constantei in calitate. Trebuie sa stii exact ce este de facut pentru a tine steagul sus, iar Aurel Rotarescu a demonstrat ca stie exact ce face in acesti 20 de ani.

Dupa vinurile deja legendare, Cuvee Charlotte si Cuvee Amaury, miercurea trecuta am fost martorul unei lansari cu totul speciale: Cuvee Guy de Poix 2011, un vin obtinut din Feteasca Neagra 100%. Mai are rost sa explic motivul acestei lansari? Ma indoiesc, cred ca este destul de clar. Cu adevarat, una dintre cele mai reusite Fetesti Negre facuta vreodata la noi. Profil clasic, feminina dar totusi cat se poate de ferma structural, cu un nivel urias de alcool (15,5%), dar minunat de bine ascuns. Totul se leaga fara cusur inca de acum, dar cred ca va mai avea destule de spus in viitor. Este o editie limitata la 5000 de sticle, pretul va fi pe masura dar rcp-ul conteaza mai putin daca ne gandim la ideea din spatele vinului.

In concluzie, o seara foarte reusita si sper sa ne revedem la aniversarea a 30 ani. Daca ne-or mai tine ficatii si alte balamale ruginite pana atunci :D




Chateau Arzac Cuvee Prestige 2012 Graves (Franta)

vineri, 24 octombrie 2014

0 comentarii
Daca este sa analizez toate vinurile incercate din Lidl pana acum, o concluzie logica ar fi urmatoarea: oamenii se pricep destul de bine la a selecta vinuri reusite din Graves. Nu mai spun de preturile foarte competitive la care sunt aduse. Aceasta zona din Bordeaux, pe langa faptul ca o consider un soi de Mecca pentru fanii cupajelor clasice din Sauvignon Blanc si Semillon, este recunoscuta si pentru preturile nu tocmai mici pe care le ofera. De fapt, nu este nimic nou sub soare cand vine vorba de Bordeaux, in general.

Acest Arzac este un vin bun spre foarte bun la banii lui. Initial, undeva in jur de 25 lei, dupa care a urmat o reducere la 18 lei. Din cate se pare, cel putin o parte din el a vazut lemnul dar acesta nu este deloc intruziv, aromatic vorbind. Mai degraba se simte doar in textura vinului, una rotunda si foarte usor onctuoasa. Olfactiv, are un profil clasic: ardei gras, grapefruit, note florale venite pe filiera Semillon-ului, diverse fructe albe bine coapte. Toate vin la pachet intr-un ambalaj destul de retinut si elegant. Gustativ, nu da pe afara de complexitate dar prezinta o concentratie decenta a fructului; are cap, mijloc si coada, o aciditate bine integrata si un final mediu, dominat de note citrice si o nuanta migdalata foarte placuta si eleganta.

In concluzie, inca un vin de Graves foarte ok, bine facut si cu un profil clasic pentru zona din care provine. Iar la banii lui, trebuie sa fii cu adevarat carcotas sau rau intentionat sa-i reprosezi mare lucru.


D. Pedro de Soutomaior 2011 Albarino (Spania)

marți, 21 octombrie 2014

0 comentarii
Albarino este un soi de gasit in zona galiciana Rias Baixas si, in ultimii ani, a cunoscut o destul de importanta expunere, mai ales in S.U.A. Ce-i drept, nu mai incercasem pana acum un astfel de vin asa ca o comanda la Belvini.de a constituit ocazia perfecta de a vedea ce si cum. Sa spunem ca am riscat putin, fiind vorba de un 2011. Dar cei care ma cunosc stiu prea bine ca am o atractie aproape morbida pentru albe care sunt considerate de multi moarte si ingropate. Evident, am fost din nou inspirat, pentru ca vinul s-a prezentat extrem de proaspat si nevatamat.

Olfactiv, acest Albarino nu-si arata deloc varsta, asta daca este sa ma iau dupa preconceptiile multora. Fructul proaspat este la el acasa, nici zare de arome mature. Cred ca este vinul in care am simtit cea mai intensa nota de avocado, din toate incercate pana acum. Acest fruct domina in mod evident ostilitatile, lasand totusi loc si unor urme de citrice, mar si caise, plus adieri florale. Gustativ, echilibrul dintre fructul concentrat si aciditatea inca vie este foarte reusit. Finalul este destul de lung, cu note citrice racoritoare si aluzii usor picante.

Pentru aproximativ 5 Euro/sticla, am primit un vin care, in mod clar, se comporta ca unul la pret cel putin dublu. Si pot spune ca mi-a deschis apetitul pentru a experimenta si alte exemple obtinute din acest soi foarte interesant. In plus, se pare ca, atunci cand este facut cum trebuie, Albarino are si un potential de invechire cel putin pe termen mediu.



Inca 3 bucati din Lidl

marți, 14 octombrie 2014

0 comentarii
Voi intra direct in paine, fara explicatii suplimentare de genul "cum" si "de ce".

1. Tirant lo Blanch 2011 (Valencia)
- la momentul aparitiei sale in cadrul Saptamanii spaniole din Lidl, acest valencian era si cel mai scump: 22 lei. L-am achizitionat la reducere, in jur de 15 lei. Chipurile este o editie limitata la "doar" 345 de baricuri. Cum naiba se poate considera asta limitata, habar n-am. Cupaj interesant de Syrah, Merlot, Cab Sauv si Cab Franc. Inca de la extragerea dopului, am avut un presentiment cam nasol. Motivul este simplu: dopul a inceput sa se roteasca odata cu miscarea tirbusonului. M-am asteptat imediat la unele semne de oxidare prematura si de ce mi-a fost frica nu am scapat. Pacat de dopul lung si destul de sanatos in aparenta. Olfactiv, predomina notele de oxidare, gen caramel si zahar ars. Se pot simti si aluzii fructate, plus ceva piper in fundal, dar nici ca au vrut sa iasa vreo clipa in fata. Gustativ insa, lucrurile au stat ceva mai bine. Tone de fructe rosii, negre si condimente, vinul lasand impresia de vascozitate printr-o concentratie over the top. Salvarea vine din partea unei aciditati destul de sustinute si a unei structuri taninoase surprinzator de prezenta pe finalul mediu-lung, suculent si condimentat. Daca nu ar fi fost o sticla cu probleme, ar fi devenit vinul perfect la banii lui. Chiar daca stilul afisat nu-mi inspira mai nimic. Cu toate astea, de departe cel mai serios spaniol adus in Lidl.

2. Chateau Fonguillon 2010 (Montagne Saint-Emilion)
- 22 lei, redus de la 30. Iata ca am dat si de acel 2010 care nu prea face cinste super-recoltei respective. Nu prea inteleg ce s-a intamplat aici, daca este vorba de fruct necopt sau poate extractivitate excesiva. Probabil cele doua combinate, astfel ca rezultatul final este unul extrem de verde/vegetal. Are scurte momente in care simti ca ai in fata un Bdx, dar la sfarsit este mult prea putin. Pacat de impresia initiala de fruct pur si suculent, dar care este omorata in fasa de un final exagerat de amarui. Da, pana si un fan al notelor vegetale (adica moi) poate fi proiectat la podea de o asemenea lovitura. Singura bila alba este modul in care ascunde cei 14,5% alcool, atata de bine incat ai impresia ca incerci un vin de maxim 12%. La mile distanta de Chateau La Bourree, care s-a dat initial la acelasi pret.

3. Fruite Cotes du Rhone 2012
- am pastrat ce-a fost mai bun pentru sfarsit. Culmea, de data aceasta, vinul 'al mai ieftin s-a dovedit a fi si cel mai reusit per total. Am dat doar 6 lei pe sticla si am primit un vinut fix pe placul meu: fruct light, pur, direct, care te indeamna sa dai pe gat pahar dupa pahar, cu o viteza ametitoare. Foarte asemanator cu un cru Beaujolais, chiar si la profilul aromatic. Cu toate astea, pe final aduce in prim plan o serie de tanini fermi care il fac sa puncteze si la capitolul seriozitate. Nu va ganditi acum ca are o structura ametitoare, dar totusi nu e chiar un suculet de struguri inofensiv si plat. Iar indicatia de pe contra-eticheta, cum ca ar avea un potential de 3-5 ani, isi gaseste oarecum justificarea. Acum imi pare rau ca nu am luat toate sticlele disponibile.


Doua albe ieftine si bune de la Domeniile Franco-Romane

miercuri, 8 octombrie 2014

2 comentarii
Vinul bun si ieftin nu prea face parte din realitatea sau macar folclorul plaiurilor mioritice. Pentru ca asa este in tenis, deh. La noi, leaganul democratiei originale a lui nea Ilici, totul este putin mai altfel. Altfel nu ar mai fi nimic original, nu? Trecand peste asta, ma bucur sa constat ca Domeniile Franco-Romane sunt alive and kicking, asta dupa ce viitorul nu suna prea bine de la o vreme incoace. Cu toate ca acest producator se poate lauda ca fiind una dintre cele mai vechi investitii straine in domeniu de pe la noi, pentru iubitorii nostri de vin a zburat mai mereu pe sub bataia radarelor. Pe scurt, proprietarul este Denis Thomas (originar din Burgundia), un mic "nebun" care s-a hotarat ca ar putea face vinuri eco prin Dealu Mare. Mai mare nebunie mi se pare sa insisti pe un soi pretentios cum este Pinot Noir, si mai ales intr-o zona ca Dealu Mare. Mai toti cunoastem ce exemplare fara prea mare legatura cu acest soi pot iesi de aici. Dar se pare ca originile si filozofia burgunde te ajuta sa obtii ceva interesant si tipic, chiar si pe marele nostru deal.

Dar nu despre Pinot am sa va relatez acum, ci despre doua albe gasite in Auchan, sub o eticheta care mi-a trezit instant amintiri dintre cele mai placute: Chateau Pietro. Pentri cei mai cei dintre cunoscatori, inca se mai poate gasi pe piata o Tamaioasa Romaneasca 2000, lansata sub aceasta eticheta. Acum vreo 2 ani, cand am incercat-o ultima data, era inca bine mersi in viata si nu dadea semne ca ar obosi din cale-afara. Sa revenim. Dupa cum va spuneam mai sus, am depistat in Auchan 2 vinuri proaspat lansate: o Feteasca Alba demisec si un Sauvignon Blanc sec, ambele din recolta 2013. Pretul? Unul modic, 12 lei.

Feteasca Alba este un vin cat se poate de curat, cu note ierboase si de fructe albe; gustativ, restul de zahar este cam ridicat (cred ca e la limita de sus a demisecului), fruct bine copt, final scurt, citric, aciditate buna. Mi s-a parut ca senzatia dulce se mai estompeaza odata ce vinul respira mai mult in pahar. Un vin simplu, corect si foarte baubil. Nice job.

SB-ul, in schimb, m-a cam dat pe spate. Alaturi de cel produs de Averesti, a reprezentat cea mai neasteptata si placuta surpriza pe anul asta. Cel putin in materie de vinuri romanesti low cost. Tipic pana in maduva oaselor, cu note de soc si ardei gras in prim plan, fructe albe bine coapte, grapefruit. Gustativ, are o concentratie peste limita admisa la acesti bani, dar nu lasa vreo clipa impresia de greutate si platitudine pe care o afiseaza atat de multe albe din Dealu Mare. Aciditatea este la cote ridicate, finalul mediu este dominat de impresii acrisoare-amarui, amintind de coaja de grapefruit.

Mai este mult pana sa ajungem la nivelul Spaniei sau al celor din Lumea Noua, dar ma bucur de existenta unor producatori autohtoni care demonstreaza ca se pot obtine vinuri ok la preturi corecte. Din pacate, sunt inca prea putini care fac parte din aceasta categorie.


Micutul Sauternes: Chateau Bertrand 2011 Sainte-Croix-Du Mont (Franta)

miercuri, 1 octombrie 2014

3 comentarii
Daca mai toti impatimitii au auzit de Sauternes, am serioase indoieli ca Sainte-Croix-Du Mont prezinta vreun interes catusi de putin. Dar cam asta se intampla cand ai frati mai mari, celebri si cu expunere mediatica masiva. Esti nevoit sa stai mai mereu in umbra lor sperand ca, intr-o zi, va veni si vremea afirmarii definitive. Aceasta regiune din Bordeaux are o suprafata totala de circa 500 ha si este un mic paradis pentru ciudata si inca enigmatica cipuerca botrytis. Dupa cum v-ati dat deja seama, in Sainte-Croix-Du Mont vinurile dulci stapanesc intregul regat. Sunt considerate un soi de Sauternes pentru "saraci", ceea ce in traducere libera inseamna de fapt: preturi destul de mici, calitate destul de ridicata. Se cultiva fix aceleasi soiuri ca si in cazul alora mai faimosi: Semillon, Sauvignon si Muscadelle. Au cam aceleasi caracteristici senzoriale, doar ca cele mai multe exemple nu sunt la fel de concentrate si penetrante ca un Sauternes cu pedigree.

Acest Chateau Bertrand mi-a picat in mana din intamplare. Fiind in Lidl zilele trecute, privirea mi-a fost atrasa de o oferta care m-a facut sa ridic circumspect din sprancene. Atunci cand a aparut in magazinul mentionat, pretul era 30 lei. Acum beneficia de o reducere de 80% (?!), fiind vandut la un pret de nimic: 6 lei. Sa fiu idiot sa nu profit de asa ceva, mai lipsea sa-mi ofere si o punga de crackers la pachet. Stiind ca si strumfitei mele, Diana, ii plac anumite dulcegarii (o mare fana Tokaji, apropos), am avut toate motivele sa nu stau nici o clipa pe ganduri.

Culoare auriu intens, cu oarecare irizatii verzui. Initial, nasul vine cu o avalansa de flori de musetel si salcam dar care se linisteste dupa o perioada de repaos la pahar. Profil clasic, cu fructe confiate, caise uscate, o idee de ananas, miere si o doza sanatoasa de condimente, marca botrytis. Gustativ, concentratia fructului este medie, invaluie placut cerul gurii, oferind o senzatie interesanta de catifelare. Fructele uscate sunt vioara intai, vinul este foarte dulce dar reuseste sa nu devina cleios datorita unui final dominat de senzatii citrice, unde coaja de portocala este evidenta. Post-gust lung (peste 40 de secunde), "smooth", persistent si condimentat.

Intr-adevar, sunt destule in comun cu un Sauternes, iar potentialul de invechire pare destul de serios. Asta daca este pastrat in conditii ideale, deoarece mi-a lasat impresia ca putea mai mult daca nu ar fi petrecut aproape 2 ani, ratacit prin depozitele Lidl. Merita lejer si cei 30 lei intiali, daramite 6 lei. La acesti bani, deja este cel mai bun vin dulce din universul cunoscut.


Vina Albali Gran Reserva 2006 (Spania)

luni, 29 septembrie 2014

0 comentarii
DOC Valdepenas, produs de Felix Solis, in jur de 28 lei (Kaufland).

Nu cred ca mai este nevoie sa amintesc despre oceanul de vinuri ieftine si cel putin ok care curge prin Spania. Aproape orice am cumparat de prin selectia de la noi si din diverse surse externe, a fost cel putin la un nivel corect. Motivele acestor preturi extrem de mici sunt destul de diverse si nu vreau sa le amintesc la acest moment.

Felix Solis poate fi considerat un soi de gigant, detinand peste 1000 de hectare prin mai toata Spania. Avem de-a face cu o Gran Reserva, ceea ce inseamna minim 18 luni de invechire in butoaie, plus vreo 2-3 ani la sticla inainte de a fi aruncat pe rafturile flamande. Vinul in cauza se odihneste de ceva timp prin Kaufland si mi-am zis ca a sosit vremea sa-i acord o sansa.

Prea multe nu ar fi de spus, pentru nu am avut in fata un exemplar de o complexitate debordanta. Nici nu asteptam asa ceva la banii respectivi. Totusi, am fost intampinat de impresii olfactive foarte subtile, cu cireasa neagra in prin plan si condimente uscate. Exista urme de maturitate, ceva mai tarziu facandu-si aparitia si izuri de pielarie plus tutun aromat. Gustativ, vinul este extrem de matasos, lipsit de orice urma de agresivitate, suculent, oferind senzatii de fruct dulceag, ciocolata amaruie si vanilie. Aciditatea este ridicata, iar finalul condimentat si foarte sec este completat de urme taninoase inca bine infipte.

Un vin simplu dar bine construit si care se tine inca bine la varsta sa. Incetati sa mai visati la minuni oenologice la astfel de preturi si ganditi-va ca asemenea vinuri sunt menite, in primul rand, sa completeze o masa simpla, de zi cu zi. Atunci cand se va inventa vinul de 6 Euro care sa va duca pe diverse planuri introspective, am sa va anunt.


Dr. Jekyll and Mr. Hyde: Leat 6500 Chardonnay 2012 - M1. Crama Atelier

miercuri, 24 septembrie 2014

0 comentarii
Iata un vin care poate imparti impatitmitii vinului in 2 tabere distincte: cei care n-au nici o problema cu baricarea prelungita a albelor, il vor iubi; cei care prefera albele "goale", proaspete si cu fruct nealterat de izurile vanilate si lemnoase, il vor uri cu patima (sau vor fi cel putin indeferenti). Unde ma aflu eu in toata aceasta ecuatie? Cei care ma citesc (daca a mai ramas cineva intre timp) sau care ma cunosc, stiu deja ca ma incadrez in a doua categorie. Totusi, nu sunt un extremist care ar declara ca uraste cu patima un asemenea vin. Doar ca, la sfarsitul zilei, cu toate ca ii voi recunoaste meritele tehnice, nu ma va determina sa-l incerc inca o data.

Sa incepem cu Dr. Jekyll. In acest caz, este reprezentat de latura olfactiva. Ei bine, vinul mi-a placut la capitolul cu pricina. Nu este degraba saritoriu din pahar, ba din contra. Destul de retinut si elegant in exprimare, cu note de vanilie, rasini si ananas. Dupa un timp de respiro, apar si nuante de mar verde. Cele 14 luni petrecute in baric nu se simt atat de puternic pe cat m-as fi asteptat. Alcool bine tinut in frau (aproape 15%). Dar sa-i dam cuvantul si lui Mr. Hyde, stapanul laturii gustative. Aici s-a cam rupt filmul pentru mine. Si nu pentru ca vinul are vreu defect tehnic, departe de mine acest gand. Dar stilul afisat este taman in directia opusa preferintele personale. Dupa cum bine observa si George, ananasul este vioara intai. Ba chiar este atat de dominant incat confera vinului un caracter unidimensional. Pe langa asta, concentratia fructului este mult peste limita de suportabilitate a propriilor papile. Aciditatea este in limite ok dar nu mi se pare ca lupta din cale afara de eficient impotriva invaziei de fruct concentrat. Finalul este mediu-lung si vireaza inspre note citrice si amarui, care amintesc de coaja de portocala. Un lucru pozitiv, de altfel. Alcool-ul se cam simte dupa ce lichidul ia calea gatului. Sa fiu sincer pana la capat, mi-a cam provocat o usoare stare de ameteala dupa al doilea pahar.

Prefer sa vad acest Chardonnay ca pe un experiment al lui Razvan Macici. La nivel tehnic, maiestria acestuia se simte. Nu cred ca exista un Chard autohton cu asemenea caracteristici. New World to the bone. Sunt convins ca exista destui fani ai acestui stil si, strict din acest punct de vedere, le recomand vinul in cauza cu mare caldura. Nici eu nu sunt vreun soi de taliban care sa respinga din start asemenea exemplare. Imi plac destul de mult vinurile concentrate, dar le prefer nebaricate sau macar sa prezinte o aciditate taioasa gen Riesling de Rhin. Stiut fiind gradul ridicat de subiectivitate atunci cand vorbim de lumea vinului, voi fi mereu fidel propriilor gusturi si preferinte. Sticla a fost o mostra primita prin amabilitatea lui Vali Ceafalau, caruia ii multumesc inca o data pe aceasta cale.


Averesti o comite din nou: Sauvignon Blanc 2013

miercuri, 17 septembrie 2014

0 comentarii
Inca de la aparitia pe a noastra pestrita piata, acest producator din zona Husilor s-a facut remarcat printr-un raport pret-calitate de invidiat. Stiti, e acel sindrom de care sufera din plin vinurile noastre. Cu atat mai interesant este ca cei de la Averesti au la dispozitie cateva sute de hectare din care pot extrage nectarul zeilor. Multi ar spune ca fix acesta este motivul pentru care isi permit sa scoata vinuri ok. Ei bine, viziunea mea este putin diferita. Se cam stie ca este mult mai dificil sa obtii vin de calitate atunci cand ai suprafete uriase sub aripa. Pentru a atinge o astfel de performanta, trebuie sa ai un control extrem de eficient asupra fructului pe care-l folosesti. Bineinteles, mai este destul de lucru la Averesti dar, in ochii mei, deja vad un producator care tace si face. Fara tam-tam, fara bling-bling, fara lansari pompoase, taraf, hostesse sau armate de sommelieri.

In ceea ce priveste SB-ul incercat cu ceva vreme in urma, am ramas mai mult decat surprins de performanta sa. In primul rand, are o tipicitate de soi exemplara. Flori de soc, agrise, ardei gras, grapefruit, fruct bine copt dublat de placute nuante vegetale. Totul este acolo si aromele vin bine organizate, intr-un atac mediu ca intensitate si surpinzator de precis. Gustativ, atacul este direct, fructul luand initial prim planul cu o concentratie dozata atat cat trebuie; dupa care vine un tavalug de aciditate bine infipta si un final destul de consistent care aminteste de coaja de grapefruit si diverse alte citrice, plus o adiere vegetala. Nivelul de alcool este o raritate in peisajul vinurilor moderne, doar 12% si, ati ghicit, nu devine intruziv nici macar o secunda.

Un lucru este sigur: avem de-a face cu o lucratura exemplara pentru un vin sub 20 lei si a urcat lejer in topul preferintelor mele de SB romanesc. Daca am avea macar 10-15 producatori care sa lanseze in mod constant astfel de vinuri, aflate in intervalul 15-20 lei, atunci voi putea spune ca Romania are o sansa adevarata sa scoata capul in lume. Pana atunci, "apele internationale" au infinit mai multi pesti interesanti.


Davino Revelatio 2013 (Romania)

vineri, 29 august 2014

1 comentarii
Dupa o Alba Valahica 2013 foarte reusita, am trecut in revista si ultima recolta a vinului pentru care am dezvoltat o mica obsesie. Cunoasteti povestea deja, nu mai insist. Dar daca tot suntem la capitolul Revelatio, ma pot lauda ca detin in colectie toate editiile acestui agent al placerii. Si sunt mandru de mareata mea realizare.

Revenind la varianta 2013, nu am sa fac abuz de prea multi descriptori, deoarece punctul forte al acestui Revelatio nu sta in paleta aromatica. Cum este de obicei cazul cu vinurile Davino, de remarcat este precizia lor aproape matematica in exprimare. Notele elegante de fruct bine copt ale Sauvignon-ului se imbina fara cusur cu cele "verzi" si usor mai crude ale Fetestii Albe. Impresia de rafinament apare la tot pasul, vinul nu este expansiv si executa perfect o partitura gandita in cele mai mici detalii. Gustativ, atacul este mediu ca intensitate, precis, elegant; echilibrat in toate departamentele, suplu si perfect dozat in mijloc. Aciditatea este excelent integrata deja dar ceea ce m-a impresionat cu adevarat este finalul neasteptat de lung si de expresiv. Extrem de putine vinuri albe romanesti reusesc sa puncteze maxim la acest capitol.

Cu riscul de a deveni plictisitor si repetitiv, pot spune ca este cel mai reusit Revelatio tanar pe care l-am incercat pana acum. Mi-a amintit pe alocuri de Rezerva 2011, mi s-a parut chiar foarte aproape de performanta acestuia din urma. Daca as fi fost un "user" de puncte, i-as fi acordat 90 fara sa ezit. Cu posibilitatea de crestere in urmatorii ani.


Chateau D'Eck 2010 (Franta)

miercuri, 27 august 2014

0 comentarii
Din moment ce am disperat onorabila audienta cu vinuri ieftine din Lidl, mi-am zis sa dau o sansa si unor exemplare ceva mai scumpe. Din acelasi magazin, bineinteles. Motivul e oarecum simplu si logic pentru mine. Atunci cand voi gasi vinuri de import la preturi rezonabile in magazinele specializate, voi considera ca un supermarket nu-si mai are rostul la acest capitol. Pana atunci, de ce as da 50 de lei pe un Bordeaux generic dintr-un magazin specializat, cand pot avea in aceiasi bani un Pessac-Leognan din Lidl? Ce-i drept, pretul de 49 lei al acestui D'Eck este rezultatul unei reduceri (de la 70 lei). Dar va pot spune cu siguranta ca si 70 lei este un pret rezonabil, tinand cont de zona si de anul excelent.

Ca tot veni vorba de zona, Pessac este singurul petic de pamant din afara Medoc-ului care a dat lumii un 1er grand cru classe: Chateau Haut-Brion. Si, daca e sa ma intrebati, ar mai fi acolo un vin care merita sa fie ridicat la acest rang: La Mission Haut-Brion. Pe langa aceste nume, regiunea in cauza ofera multe alte alternative interesante. Daca veti avea vreodata ocazia sa incercati un Haut-Bailly sau un Domaine de Chevalier, va veti convinge singuri de potentialul imens pe care il detine zona.

Chateau D'Eck este detinut de Michel Gonet, un nume care graviteaza mai ales in universul sampaniei. Interesant este ca in vinul pe care il voi descrie, Merlot-ul este majoritar (circa 70%), completat fiind de Cabernet Sauvignon si un strop de Petit Verdot. Spun interesant, deoarece in Pessac cele mai multe cupaje (sau asamblaje, daca va perie mai mult acest termen) sunt dominate de Cabernet. Dar sa lasam aceste aspecte tehnice si sa trecem la scurta descriere a exemplarului nostru.

Dupa cum a remarcat si George, cel care mi-a fost alaturi in aceasta grea incercare, exista destule asemanari cu al nostru Prince Matei. Olfactiv, avem un melanj de fructe de padure, prune, ciocolata usor amaruie, condimente fine, plus o doza sanatoasa de tutun si note pamantoase (dar acestea rasar ceva mai tarziu). Trecand peste paleta aromatica, as remarca echilibrul excelent si senzatia de catifelare care transpira din toti porii vinului. Nu stiu cum se face, dar chiar si la temperaturi mai ridicate, structura olfactiva nu se rupe deloc, iar alcool-ul (numai putin de 14,5%) este extrem de bine tinut in frau si nu-mi amintesc sa-l fi simtit vreo clipa in nari. Gustativ, am fost intampinat de aceeasi senzatie de catifelare, fructul foarte bine copt dominand peisajul; corpolenta medie, lipsit de agresivitate, rotund, fara margini aspre, liniar, aproape feminin in exprimare; aciditate foarte bine integrata, taninuri fine, slefuite si coapte; finalul ar fi putut avea o lungime ceva mai pronuntata dar este curat, suculent si usor condimentat.

Nu este nici pe departe cel mai tipic Pessac pe care l-am baut, ba chiar stilul modern este evident. Totusi, prezinta acele indicii de rafinament si nobilitate pe care cele mai multe vinuri facute in acelasi stil nu prea sunt in stare sa le afiseze. Extrem de agreabil si usor de baut inca de pe acum. Dar cred ca in maxim 5 ani, va fi si mai interesant.



3 vinuri din Lidl, pe repede inainte

joi, 21 august 2014

0 comentarii
Da, stiu, probabil am disperat pe unii cu aceste vinuri ieftine din Lidl. Imi cer scuze, dar nu ma pot abtine sa scriu, in primul rand, despre normalitate. Stiti, acel sentiment atat de rar intalnit in tarisoara noastra "originala". Nu este neaparat vorba de vinuri ieftine, ci de vinuri din import aduse la preturi ultra decente, lucru care nu prea se intampla in cele mai multe cazuri AICI. Deoarece AICI este locul unde trebuie sa suport adaosuri uriase, mai mult sau mai putin artificiale. Si m-am cam saturat de ce se intampla AICI. Pe de alta parte, nu am sustinut vreodata ca toate ieftinaturile din Lidl ar fi niste opere de arta sau macar ok din punct de vedere calitativ. Sunt si sincope, evident. Conteaza foarte mult si norocul dar si deciziile personale atunci cand e vorba sa alegi un vin. Ma rog, nu doresc sa insist in acest moment pe subiectul cu pricina, asa ca voi trece rapid la scurtele impresii lasate de 3 vinuri achizitionate cu ocazia deja celebrei saptamani iberice din Lidl.



1. Uvas Douradas 2013
- un portughez din Bairrada, soiuri exotice pentru cei mai multi, dar cam atat. Olfactiv, este oarecum ok in faza initiala, cu unele fructe exotice si cu acea senzatie de drojdii selectionate aruncate in blender. Gustativ insa, este unul dintre cele mai neutre chestii pe care le-am incercat. Arome lipsa, o senzatie apoasa, aciditate destul de ridicata si un final care se pierde instant in haul papilelor. Nu este dezgustator dar nu are pic de expresivitate. 10 lei.




2. Mezquiriz Rosado 2013
- un rose obtinut din Garnacha si care, tineti-va bine, costa 8 lei! Adica cu putin mai mult decat o sticla de Coca-Cola la 2,5 litri. Si mai surprinzator este ca, la acesti bani, am dat peste un vin perfect baubil, corect si care, bine racit, ar putea fi folosit cu succes drept companion la diverse evenimente. Nas fructat, fresh, tipic pentru un rose de linie. Exista si acea senzatie de lac de unghii, dar este ascunsa bine sub valul fructelor. In plus, apare doar cand temperatura creste. Gustativ, atacul este destul de sustinut, corpolenta usor peste medie; aciditate ok, final scurt, cu aluzii citrice. Are toate caracteristicile pe care le afiseaza 90% dintre rose-urile "normale". Am baut si rose-uri romanesti de 3 sau 4 ori mai scumpe, care nu se indeparteaza prea mult de aceasta partitura. Deci, sa-mi fie cu iertare, ok?

3. Castillo de Alcoy Reserva 2010
- un vinut care a facut ceva senzatie. Costa doar 10 lei, este medaliat cu aur la Bruxelles, a petrecut circa 1 an in butoaie, plus in jur de 3 ani la sticla. Va rog doar sa faceti un exercitiu de imaginatie si sa va intrebati cam cat ar costa un vin autohton tratat in aceleasi conditii? Nu este un exercitiu greu, va asigur. Olfactiv, notele lemnoase se combina destul de reusit cu cele de fruct rosu proaspat. Cirese negre suculente, apare si ceva pruna pe acolo. Gustativ, echilibrul este unul reusit, mai ales pentru un vin la acest pret. Un mix de fruct rosu suculent, condimente, taninuri coapte dar ferme si o aciditate sustinuta; toate duc catre un final scurt-mediu, fara pretentii dar curat. O Reserva spaniola ca la carte. Nu este nimic iesit din comun si nu pot intelege ce asteptari inutile ar trebui sa avem la 10 lei. Chiar nu pot sa inteleg. Cand ai nostri vor scoate asa ceva, in aceleasi conditii, am sa pup mana producatorului care va reusi performanta. Sunt in siguranta, nu-mi fac mari probleme.


Un Bordeaux low cost de exceptie: Chateau La Bourree 2010 (Franta)

marți, 12 august 2014

2 comentarii
In primul rand, acest vin mi s-a parut de exceptie judecat strict in contextul unui Bordeaux aflat la baza piramidei de clasificare. In acest caz, este vorba de o regiune extrem de underrated in universul bordolez, Cotes de Castillon, aflata la o aruncatura de butas de mult mai celebra St. Emilion. In al doilea rand, cand spun "low cost", ma raportez tot la contextul regional. Nu cred ca mai este un secret pentru cineva ceea ce se intampla cu preturile pe acolo, mai ales in ultimii ani. Astfel, cand gasesc un Bordeaux la 30 lei, dintr-o zona adiacenta St. Emilion-ului, consider ca este un pret mic. Sa remarcam si anul de recolta, 2010 fiind considerat de exceptie mai peste tot in Bordeaux. Avem de-a face cu o mica proprietate (10 ha) aflata inca in mainile familiei Meynard. Cupaj in care predomina Merlot-ul, in completare venind o doza decenta de Cabernet Franc. Ca fapt divers, La Bourree apare cu un scurt profil si in stufoasa carte a lui Clive Coates, The Wines of Bordeaux. Exigentul englez il defineste drept "good and basic", ceea ce, credeti-ma, nu e putin lucru in circumstantele date.

Olfactiv, vinul trece prin doua stadii usor diferite. Initial, am fost intampinat de mult fruct bine copt, proaspat, gen visine, cirese negre suculente, mure si prune. Notele fructate sunt completate de aluzii condimentate (scortisoara dar si o idee de busuoic). Lemnul este excelent integrat in acest moment si nu domina peisajul nici o clipa. De fapt, am fost placut impresionat de echilibrul afisat. Dupa vreo 2 ore de respirat, vinul vireaza catre note florale, fructul devine ceva mai sobru in exprimare si da un pas in spate. Urmeaza un tavalug de condimente uscate si impresii vegetale, probabil un reminder ca exista si Cabernet Franc pe acolo. Gustativ, nu ma asteptam la atata expresivitate pentru un Bdx din aceasta categorie. Corp mediu, fructul pur se exprima in voie si, cu toate ca este foarte bine copt, nu ofera vreun moment senzatia de agresivitate. Acesta este unul dintre motivele pentru care Bdx este aproape imposibil de replicat prin alte parti; un exemplar obtinut ca la carte va afisa mereu acea prospetime tipica zonei, acei stropi de rafinament si eleganta care dau o dimensiune in plus unor astfel de vinuri. Nu este vorba musai de cine stie ce complexitate aromatica, ci de textura. Iar acest La Bourree are acea textura care exprima clasa si puritate. Echilibrul dintre fruct, aciditate si taninurile coapte si fine este realizat cu mare maiestrie. Repet, mai ales pentru categoria de pret la care ne raportam. Finalul este surprinzator de lung, persistent, cu note predominante de visina suculenta si condimente.

Dupa ce l-am intors pe toate partile posibile, a trebuit sa trag o concluzie evidenta: este cel mai bun Bdx low cost pe care l-am incercat pana acum. Foarte bine facut, nefortat, lasat sa se exprime in voie, la care putem adauga si caracteristicile anului de exceptie. Textbook and seamless, dupa cum ar spune englezul. Dupa cum aminteam, 30 lei, de gasit in eternul Lidl. Daca veti avea curiozitate sa-l incercati, va mai dau un sfat: mirositi paharul dupa ce ati consumat lichidul. Chiar si dupa 1 ora, nu conteaza.


Davino Alba Valahica 2013 (Romania)

vineri, 8 august 2014

0 comentarii
Din cate se pare, cel putin din ce am incercat pana acum, 2013 a fost un an special pentru albele romanesti. Cam peste tot. Dar in Dealu Mare, in special, au aparut unele vinuri care se indeparteaza usor de canonul zonei: extractie puternica, nivel ridicat de alcool, greutate si densitate. Ok, au fost mereu si cateva exceptii, dar nu din cale afara de multe. In ceea ce priveste pe cei de la Davino/Unicom, am observat ceva schimbat inca de la aparitia Faurarului alb. La momentul disectiei, mi s-a parut cel mai reusit de pana acum, mult mai bine integrat ca de obicei, retinut in a-si etala paleta aromatica si chiar diafan pe alocuri. Ei bine, trecand acum la gama high end a producatorului cu pricina, impresiile au ramas aceleasi. Se continua pe aceeasi linie a elegantei si a echilibrului desavarsit. Repet, aceste aspecte sunt surprinzatoare pentru mine, mai ales ca vorbim de vinuri foarte proaspete si care, de obicei, nu se manifesta astfel in tinerete.

Alba Valahica 2013 este un vin care mi-a mers direct la suflet. In primul rand, este un exemplar de o tipicitate scoala pentru acest soi. Atat olfactiv, cat si gustativ. Nu avem de-a face cu vreo mare complexitate aromatica si ma bucur ca nici nu s-a incercat vreun truc pentru a imprima vinului o impresie falsa din acest punct de vedere. Predomina notele "verzi", de caisa usor necoapta, zarzare, frunza de vita-de-vie, plus nuante florale subtile si suave. Gustativ, se continua aceeasi linie, cu mar verde in prim plan; senzatia de eleganta este la tot pasul, densitatea fructului este perfect controlata, iar atacul asupra papilelor este delicat din cale-afara. Cu toate astea, vinul nu duce lipsa de seriozitate iar structura sa are radacini bine infipte. Aciditatea este deja foarte bine integrata si contribuie din plin la impresia generala de echilibru. Final mediu-lung, cu aluzii citrice si usor minerale. Interesant este si nivelul de alcool - 12,8% - redus destul de mult fata de anii anteriori (de exemplu, 14% pentru varianta 2011).

O Feteasca Alba cat se poate de eleganta, delicata si fina, extrem de usor de baut dar si cu o structura care ii permite o evolutie in viitorul apropiat. Nu va asteptati sa coboare ingerii pe un nor si sa va cante un tril la harpa dupa ce o incercati. Dar cred ca veti avea maxim din ce este capabil acest soi.


Terminatorul din Lidl: Monte Plogar Reserva 2008 (Spania)

miercuri, 6 august 2014

3 comentarii
In primul rand, am observat o ofensiva puternica pe facebook impotriva celor de la Lidl, principalul motiv invocat si disecat fiind preturile extrem de mici ale unor vinuri. Cum ca este imposibil sa dai un vin pe bani atat de putin, ceva pute cu siguranta, etc. Ei bine, domnilor, inainte de a sari la gatul unui produs sau altul, eu va recomand ceva de bun simt: sa-l incercati inainte de a va da cu parerea. Personal, nu m-au interesat vreodata astfel de mecanisme. Strict ca si consumator, ma doare fix despre ceea ce gasesc in sticla. Iar Lidl mi-a demonstrat pana acum ca imi poate oferi alternative calitative la bani foarte putini.

Spaniolul nostru din titlu m-a costat amuzantul pret de...9,99 lei. Cupaj de Garnacha si Tempranillo, deja cu 6 ani la bord; in plus, aveam de a face cu o reserva, ceea ce inseamna cel putin 1 an in butoaie si probabil vreo 2-3 de invechire la sticla. Exact, va rog insistent sa mai cititi pretul inca o data...

Culoare rubiniu intens, foarte asemanator cu al unui Bordeaux clasic, fara nici o urma de maturitate. Nasul este direct, proaspat, cu note carnoase si afumate, fructe rosii bine coapte, mure, cirese negre; notele lemnoase se manifesta printr-un evantai de condimente uscate. Cu timpul, apar si aluziile vegetale, marca Tempranillo. Gustativ, atacul este simplu, direct si drept la tinta. Cireasa suculenta cat cuprinde, corp mediu, curat, frumos rotunjit; aciditatea este perfect integrata, iar finalul scurt-mediu aduce cu sine un rest taninos surprinzator de sustinut pentru aceasta categorie de pret. Mai apar note condimentate si impresii de fruct suculent. Surprinzator de bine inchegat, aproape fara cusur din punct de vedere tehnic si asta poate fi considerata o mica minune, mai ales in universul mioritic. Pentru ca in Spania, se pare ca a face un vin ok la bani putini este cel mai obisnuit lucru cu putinta.

Dupa cum spunea si George in proaspata sa postare despre acel Castillo de Alcoy 2010 (tot 10 lei, apropos), un vin senzational la banii lui. Simplu, dar imbatabil intr-o lupta corp la corp cu orice exemplar autohton la aceiasi bani. Go and buy it!


Perla coroanei: Davino Rezerva alb 2011 (Romania)

miercuri, 30 iulie 2014

0 comentarii
Dupa umila mea parere, acest vin este una dintre micile bijuterii ale oenologiei autohtone. Din pacate, nu prea pot folosi astfel de etichete pentru multe vinuri romanesti dar, totusi, sunt cateva care defileaza intr-o liga proprie. Momentan sunt prea putine. Pe de alta parte, aceasta Rezerva mi-a aratat, inca o data, ce se poate obtine din "banalul" Riesling italian. Atunci cand soiul respectiv devine baza pentru varful de gama al unui producator gen Davino, incepe lupta cu propriile prejudecati si cu miturile inca bine inradacinate in constiinta colectiva.

Culoare galben auriu, intens si stralucitor. Olfactiv, intensitatea aromelor este perfect controlata. Notele lemnoase (vanilie si condimente) se impletesc de minune cu cele de fruct bine copt (caisa, mar, gutuie, plus diverse citrice) si cu nuantele floral-minerale de o eleganta aparte. Gustativ, am fost intampinat de o densitate dozata cu mare maiestrie; vinul se comporta de parca ar executa fara cusur o partitura bine stabilita inainte. Rotund, fin, elegant, cu un mijloc expresiv, o aciditate perfect integrata si un final lung, liniar si persistent, cu mult fruct diafan si aluzii picante gen ghimbir. Cei aproape 14% alcool nu se simt nici o clipa si vin sa completeze o lucrare gandita in cele mai mici detalii. Este loc de evolutie pozitiva, cativa ani in plus la sticla nu i-ar face rau defel.

Stiu care este marea intrebare: face banii au ba? Pana la urma, costa in jur de 130 lei si asta ne cam doare pe cei mai multi. Ei bine, depinde. In contextul pietei noastre dragi, si-ar merita cele 3 cifre. Da, este un vin deosebit si demonstreaza ca, atunci cand ai material de calitate si stii cum sa-l valorifici, se poate naste o lucratura minunata. In contextul pietei externe, cu siguranta se pot gasi multe vinuri asemanatoare, la preturi mai mici. Dar sa nu uitam un aspect evident al problemei: cam asa sta situatia cu majoritatea covarsitoare a vinurilor romanesti. La sfarsitul zilei, decizia va apartine in exclusivitate.


"Decat" 5 ani...

joi, 24 iulie 2014

7 comentarii
In cateva zile, minunatul, ravisantul si insignifiantul meu blog va implini venerabila varsta de 5 ani. Niciodata nu am fost genul care sa tina bilanturi, sa se incurce in cifre irelevante sau sa marcheze astfel de momente. Dar, deh, 5 ani este deja un numar magic oarecum si, in plus, ma face sa realizez ca pot fi considerat un soi de veteran in ale bloggerit-ului de vin.

Atunci cand am pornit la drum in 2009, eram doar o mana de oameni. De fapt, mai bine zis, aproape o mana. Daca imi amintesc bine, lumea virtuala a scrisului despre vin numara doar 3 nume importante la acea vreme: Alin Ionita, Mihnea Mironescu si, bineinteles, confratele meu dunarean -  George Mitea. Incet-incet, blogosfera de vin a devenit din ce in ce mai dinamica si mai populata. Iar asta e bine, diversitatea nu strica defel in ast domeniu. Nu pot spune daca am realizat ceva cu adevarat notabil in acesti 5 ani de zile pentru ca, sincer, nici nu am pornit la drum cu astfel de ganduri. Tot ce mi-am dorit (si inca este valabila aceasta dorinta) a fost sa-mi exprim parerile si viziunile pe o platforma aflata la indemana. Mi se pare inutil sa ai pretentii de educare a publicului intr-o astfel de lume, in care subiectivitatea gustului este dominanta. Daca unii si-au indreptat atentia catre vinul bun citindu-mi aberatiile, atunci nu pot decat sa-i felicit. Daca altii au continuat sa bea capsunica si vinuri din surcele de la vinaria din colt, bravo lor. Este dreptul fiecaruia sa bea ce doreste si nimeni nu este indreptatit sa judece aceste alegeri.

Dupa cum spuneam, nu ma pricep deloc la a face bilanturi si chestii de genul asta. Au fost 5 ani interesanti, in care am capatat destula experienta in domeniu si in care am cunoscut foarte multi oameni pasionati. La sfarsit, astea conteaza infinit mai mult decat latraturile unor caini turbati, injuraturile pe care le primesti de la diverse personaje sau incercarile prostesti de a schimba ceva cu adevarat. Pentru ca, nu-i asa, nimic nu se pierde, nimic nu se castiga, totul se transforma...


Renatus 2012 alb - Alcovin Macin (Romania)

marți, 22 iulie 2014

0 comentarii
Dupa cum am promis, voi incheia acest prim periplu exhaustiv prin Macin, cu varful de gama al albelor produse de Alcovin: Renatus. In primul rand, trebuie remarcata "ciudatenia" si originalitatea acestui cupaj: Sauvignon Blanc, Chardonnay, Muscat Ottonel si Tamaioasa Romaneasca. Conform contraetichetei, rezultatul final este usor baricat dar nu este specificat si timpul petrecut in butoaie. Clasificat drept demisec.

Olfactiv, am descoperit un vin destul de complex si care incapsuleaza eficient paleta aromatica a soiurilor din componenta. Debuteaza cu note usor vanilate, verzi-vegetale si citrice; dupa care, urmeaza un spectru floral foarte placut iar la final, o gama intreaga de fructe bine coapte (mar, caisa, piersica) si note mieroase. Intensitatea este medie si bine dozata in context. Gustativ, atacul initial este unul sustinut, fructat, are greutate si prezenta consistenta in mijloc. Restul de zahar functioneaza aici in favoarea vinului, contribuind la un tablou pe care l-as putea descrie simplu, folosind un singur cuvant: complet. Bine echilibrat de o aciditate inca sustinuta si foarte bine integrata. Final destul de lung, dominat de impresii citrice, mieroase si usor picante.

La final, pot decreta ca acest Renatus este unul dintre cele mai reusite cupaje albe autohtone. Incercate de mine, bineinteles. In ciuda restului de zahar evident, reuseste sa nu cada in pacatul unui lichid greoi, plat si siropos. Ba as putea spune ca are un grad ridicat de baubilitate. Chiar l-as mai incerca peste cativa ani, lasandu-mi senzatia ca spectrul sau aromatic se poate metamorfoza in ceva si mai interesant. Online, se poate gasi si sub 50 lei, fiind o alternativa viabila la vinuri mult mai scumpe de pe la noi.


Leat 6500 Cabernet Sauvignon-Merlot, M1 Atelier

vineri, 18 iulie 2014

1 comentarii
Bun, ce avem aici? Un cupaj clasic, 18 luni in baric si cam inca pe atat tinut in sticla, inainte de a parasi crama. Producatorul recomanda o decantare de 2 ore inainte de a fi consumat dar, in ceea ce ma priveste, pot spune ca vinul se exprima mai mult decat ok chiar si dupa circa jumatate de ora.

Olfactiv, suspectul nostru inca este puternic influentat de lunga perioada in care s-a odihnit in baricuri. Pe langa fructele rosii regulamentare, foarte bine coapte si cu un aer usor dulceag, totul orbiteaza in jurul lemnului: condimente de toate neamurile, ciocolata, pielarie, plus o nota mentolata destul de interesanta. Visinele si capsunile incearca sa-si faca si ele loc, atat cat le permite forta din acest moment. Gustativ, in schimb, vinul se exprima mult mai pe placul meu; are o suculenta foarte placuta si o rotunjime diafana, fara margini aspre. Atac mediu, extractivitate moderata, iar notele lemnoase se imbina mult mai reusit cu cele de fruct. Aciditate foarte buna, tanini moi, fini si tipici pentru zona Murfatlarului, plus un final lung, expresiv, suculent si care aduce in prim plan un melanj de cirese negre, visine si condimente.

Per total, chiar nu am ce sa reprosez acestui vin. Ma asteptam la ceva mult mai New World in abordare, tinand cont de locul in care Razvan Macici activeaza full time, de atata amar de vreme. Filozofia acestui colt de lume se simte dar, totusi, Razvan a reusit sa o combine cat s-a putut de bine cu specificul Murfatlarului. In special, atunci cand vine vorba de vinurile rosii. Sunt bucuros ca extractivitatea s-a pastrat in limite normale, fara a se forta in vreun fel capacitatile native ale soiurilor crescute in solul dobrogean. Cu toate astea, este ceva care nu rezoneaza din cale afara cu viziunea proprie asupra vinului. Bineinteles, ma refer aici la prezenta destul de pregnanta a lemnului care, cel putin in stadiul actual al evolutiei, tinde sa acapareze fructul, mai ales la nivel olfactiv. As fi curios sa revin peste cativa ani, pentru a verifica daca acest vin va resui sa absoarba lemnul 100% in favoarea sa.


Scurt pe doi: 3 vinuri de la Alcovin Macin

marți, 15 iulie 2014

1 comentarii
Ce poate aduce aceasta interminabila ploaie, daca nu un chef ceva mai mare de scris? In aceasta perioada am avut sub lupa o serie de vinuri produse de vecinii mei de peste Dunare, Alcovin Macin. De fapt, daca as arunca o privire ceva mai agera de la propriul balcon, cred ca i-as detecta undeva in departare. Sa incepem scurta si rapida disectie regulamentara:

1. Curtea Regala Aligote
- lipsa an pe eticheta, o situatie care este comuna mai tuturor exemplarelor incercate, mai putin Chardonnay. Nas usor retinut, cu note vegetale completate de aluzii florale si de fructe albe. Atac light, are o rotunjime placuta, aciditate medie si un final scurt, destul de curat. Nu este cel mai bun Aligote autohton incercat de mine, dar nu pot sa remarc o consistenta destul de mare a acestui soi pe meleagurile mioritice. Inca nu am dat de vreun astfel de vin care sa fie facut aiurea. Se pare ca-i prieste pe aici. Atentie la temperatura de servire, tinde sa alunece in abis la temperaturi mai mari si sa capete un gust usor intepator si artificial. Ok.


2. Pelegrin Merlot Rose
- demisec; olfactiv, destul de intens si greu, cu dulceata de trandafiri, fragute si capsuni. Gustativ, atac sustinut, direct, putin cam incarcat pentru gusturile mele; initial, se simte restul de zahar, dar impresia generala este salvata de un final citric, tonic, cu multa pulpa de grapefruit in prim plan. Per total, nu este rau deloc dar se adreseaza celor care prefera un stil mai greu si apasat. Interesant este ca, la temperaturi mai ridicate, rezista surprinzator de bine, structural vorbind. Ok.


3. Pelegrin Riesling Italian
- nas interesant si tipic, note florale placute si multa para bine coapta. Atacul este mediu, are consistenta buna in mijloc, fruct copt, rotund si destul de echilibrat; Aciditate medie, bine integrata si un final scurt, cu note citrice si salcii, care mi-au amintit de gutuie. Bun.

Varful de lance, Renatus, va avea onoarea unei postari separate :) Ca o concluzie generala, din ce am incercat pana acum, pot spune ca am avut de-a face cu vinuri cat se poate de ok, corecte si tipice zonei din care provin. In ordinea preferintelor: Muscat dry, cu cel putin o clasa peste celelalte; Chardonnay, surprinzator de tipic si bine inchegat; Riesling italian, impresiile nu le mai repet.



Lidl nu e mort: Chateau Des Perligues blanc 2012 - Graves (Franta)

vineri, 11 iulie 2014

0 comentarii
Astazi as dori sa ma opresc putin asupra unui vin care mi-a mers direct la suflet. Acest exemplar este de gasit in Lidl, la 22 lei. Sunt cateva aspecte care recomanda vinutul in cauza sa fie o optiune viabila. In primul rand, provine din zona Graves, probabil cea mai importanta pentru vinurile albe din Bordeaux. Aici includ si Pessac-Leognan, chiar daca cele doua au devenit apelatiuni distincte in 1987. In cele mai multe cazuri, vinurile de Graves ofera consumatorilor un raport calitate-pret excelent, plus o tipicitate specifica regiunii care beneficiaza de un terroir distinct, in toata pleiada de apelatiuni bordoleze. In al doilea rand, 2012 a fost un an foarte reusit pentru Graves, mai ales la albe. Chiar si rosiile de aici au iesit mult mai decente decat in Medoc, sa zicem, in acel an considerat mediocru per total, in special pentru Cabernet Sauvignon. Deci, daca sunteti in cautare de chilipiruri, aici ar trebui sa fie statie obligatorie. In al treilea rand, pretul este unul foarte tentant pentru un alb de Graves. Toate aceste elemente adunate laolalta m-au facut sa am ceva asteptari si ma bucur ca nu am fost dezamagit. Ba din contra, am fost chiar putin prins in offside. Cupaj clasic de Sauvignon Blanc si Semillon. Va avertizez ca voi folosi destul de des termenul "elegant", deoarece este cea mai puternica impresie care mi-a fost lasata.

Culoare galben-auriu deschis, cu irizatii verzui. Olfactiv, vinul a trecut prin doua faze. Initial, a iesit in fata SB-ul, cu note verzi foarte placute, ceva grapefruit si ardei gras, plus adieri minerale. Dupa circa 20 de min de aerare, minunatul Semillon a preluat fraiele; superbe note florale, mieroase, de fruct bine copt (caisa in prim plan). Un parfum neasteptat de elegant, complet lipsit de agresivitate si cu o intensitate medie, perfect dozata. A fost ca si cum mi-am atins narile cu o bucata de matase. Gustativ, am fost din nou surprins de compozitia compacta a vinului, fructul este light dar pur si bine copt si mangaie cerul gurii cu o eleganta de necrezut pentru un lichid la doar 5 euro. Pur si simplu, simti cum toate datele ecuatiei se imbina fara efort; aciditatea moderata contribuie si ea la senzatia generala de eleganta, fiind perfect integrata. Sa amintesc si nivelul ultra decent de alcool, doar 12%, care contribuie si el la echilibrul aproape perfect al vinului. Finalul curat, extrem de sec si destul de expresiv, aduce in prim plan puternice note citrice si minerale. Gradul de baubilitate este foarte ridicat, sticla fiind consumata in timp record.

Eleganta peste medie, puritate, precizie si echilibru. Repet, toate astea pentru doar 22 lei. Cred ca este interesant de incercat si varianta rosie a acestui producator, de gasit la acelasi pret. Nu cred ca mai are rost sa fac vreo comparatie cu ceva de pe la noi, doar expresivitatea nasului desfiintand circa 99% din ce am incercat in banii astia sau chiar exemplare mai scumpe.


Copyright © 2010 Vinul si Pasiunea | Layout by Atomic Website Templates | Distributed by: best minimal blogger theme free blog template html codes | best vpn galaxy s2 best vpn l2tp