Dintr-o alta galaxie: Vina Gravonia 1994 - R. Lopez de Heredia (Spania)

Nu mai este nici un secret, pentru cei care ma cunosc cel putin, ca am dezvoltat o adevarata obsesie pentru acest producator ultra-traditionalist din Rioja. Si probabil unul dintre putinii din aceasta rasa ramasi in toata lumea. Cu toate ca rosiile Tondonia sunt la mare cautare si au parte de o mai mare expunere mediatica, nu foarte multi stiu ca cei de la Heredia se lauda in primul rand cu albele lor. Dupa ce am incercat vreo 4 exemplare pana acum, in special din gama Tondonia, nici nu ma mira. Inca este un mare mister pentru mine cum un alb sec produs aici, poate rezista atata amar de vreme. Pur si simplu, ai impresia ca astfel de vinuri o pot duce peste 50 de ani fara vreo urma de transpiratie. Struguri de calitate maxima, stil, know how, alchimie? Probabil toate la un loc. Cert este ca asemenea vinuri sfideaza prejudecatile si, mai ales, graviteaza intr-o galaxie indepartata, unde totul pare strain de ceea ce numim obisnuit. Drept urmare, nu toti vor aprecia cum trebuie rezultatul final si este lesne de inteles de ce. Atunci cand te confrunti cu ceva diferit, primul impuls este sa-l respingi sau macar sa-l ignori. Eu prefer sa-l imbratisez si sa ma arunc in haul care se deschide in fata mea.

Vina Gravonia este considerat un soi de entry level in portofoliul Heredia si clasificat drept o umila Crianza. Inca o data, vreau sa fac o precizare: vinurile albe sunt realizate intentionat intr-un usor stil oxidativ. Astfel ca, daca voi auzi ceva de genul: "ahh, vinul asta e oxidat si mort", imi voi rezerva dreptul de a ma amuza copios.

Culoare galben-auriu intens. Imediat dupa deschidere, nasul este de-a dreptul exploziv si intoxicant. Un mix incredibil de caise uscate, miere, ghimbir, sofran, curry, ceara, mere supracoapte si aluzii florale. Odata cu aerarea, vinul devine din ce in ce mai retinut, explozia initiala se estompeaza, intregul ansamblu devenind mai elegant. Gustativ, atacul intial este unul in forta, cu mult fruct confiat, ceva ananas si mar; dupa care urmeaza o avalansa citrica care trezeste instant papilele. In prima jumatate de ora, aciditatea abia se mai simte dar, odata cu trecerea timpului si cresterea temperaturii, aceasta revine in joc, exact ca un boxer trezit din pumni. Finalul este lung si persistent, cu evidente note saline, condimentate si de fruct uscat.

Dupa "doar" 20 de ani, acest vin este bine mersi in viata si lasa impresia ca o mai duce inca pe atat. Old school, diferit si al naibii de gustos. Fanii prospaturilor pot sta linistiti deoparte. Bine ca mai am un '96 si un '98 tinute la racoare. Nu de alta, dar mai am deja un fan in persoana jumatatii mele mai bune, Diana.