Vinuri memorabile in 2011

vineri, 30 decembrie 2011

8 comentarii
La sfarsit de an, este vremea concluziilor de tot felul. Astfel ca a venit momentul sa fac si eu un mic top al vinurilor care m-au impresionat, in anul ce sta sa se termine.

Au fost multe vinuri incercate, cele mai multe reusite, cateva inca in cautarea identitatii, iar altele care nu au spus mai nimic. De vinuri corecte avem parte din ce in ce mai mult, dar exemplarele cu adevarat memorabile sunt rare. Dupa cum veti observa, acest top cat se poate de personal si subiectiv, este dominat de vinuri mature/vechi, iar autohtonele mai au inca de lucru pana sa fie memorabile. Cel putin pentru mine. Ordinea este aleatorie, fara punctaje, ci doar cu scurte impresii in dreptul fiecarui vin.

Vina Tondonia Reserva 1991 - Lopez de Heredia
- cel mai complex vin alb sec de l-am baut pana acum; old-school, structurat, cameleonic si cu o aciditate incredibila.


Chateau La Tour Figeac 1970 - St. Emilion Grand Cru Classe (Magnum)
 - matase pura, un vin pe care l-am prins la apogeu; exact, maxima exprimare dupa mai bine de 40 de ani, cred ca am spus cam totul, nu?

Reserva "Vina Ardanza" 1989 - La Rioja Alta
- alt vin old-school de Rioja, de o eleganta si o definitie fantastice in gust.

Chateau Giscours 1981 - Margaux Grand Cru Classe
- din nou, eleganta desavarsita si un parfum superb, cum numai un Margaux poate sa ofere.

Chateau Rayne Vigneau 2000 - Sauternes 1er Cru Classe (Magnum)
- un Sauternes de manual, echilibrat si discret, cu o aciditate debordanta.

Prince Matei 2007 - Vinarte
-  echilibrat, are cate putin pentru fiecare gust; potential bun de viitor.

Chateau Lagrange 1989 - St. Julien Grand Cru Classe
- tinerete debordanta, chiar si la cei peste 20 de ani ai sai.

Nachbil Syrah 2008
- ultra-piperat, clasic, inca neintegrat dar cu un potential excelent.

Joseph Drouhin Nuits-Saint-Georges 1988
- excelent pastrat pentru un umil "villages", autentic si suculent.

Jean Paul Brun - Morgon 2010
- un Beaujolais pur, autentic, cu structura, cu tot ce vrei.

Mas de Daumas Gassac 2001
- inca un infant, structura uriasa, perfect echilibrat.

La Pialade 2003 - Cotes du Rhone
- ruda cea mai "saraca" din portofoliul Rayas; o puritate si o concentratie a fructului cum rar intalnesti la un vin de o asemenea categorie.

Chateau La Tour Figeac 1970

In incheiere, nu-mi ramane decat sa va urez un An Nou fericit, plin de bucurii si vinuri bune din belsug!

S.A. Prum - "Essence" Riesling 2010 (Germania)

sâmbătă, 24 decembrie 2011

11 comentarii
O descriere detaliata a vinului precum si a producatorului puteti gasi pe blog-ul lui Dan. Manat fiind de curiozitate, am tras si eu o fuga in Kaufland pentru a vedea ce si cum.

Dupa ce am incercat acest vin, pot spune ca sunt de acord cu Dan doar in ceea ce priveste nasul :) Destul de tipic, fructe albe, mere verzi, caisa, putina piersica, ceva ananas si un strop de piatra uda. Gustul insa m-a dezamagit. Bine, la putin peste 20 lei, nu trebuie sa te astepti ca un Riesling nemtesc sa rupa norii. Dar, din pacate, nu am simtit vinul asa cum l-a simtit Dan. Interesant este ca, in seara precedenta, m-a sunat George sa-mi spuna ca a incercat si el acelasi vin si ca el a considerat ca este deficitar la capitoul aciditate.  Dan mentioneaza o aciditate moderata. Ei bine, pentru mine au fost momente cand aciditatea mi s-a parut ca iese din corpul, si asa firav, al vinului. Pe alocuri, chiar spritzy, as putea spune. Dar nu asta a fost principala problema, ci ca exemplarul cu pricina s-a prezentat difuz si confuz, lipsit de un orizont clar. Ba cu accente dulcege, ba putin amarui, ba acru de-a dreptul. Macar aceste elemente se puteau imbina mai fericit, dar nu este cazul aici. Mai adaug si lipsa aproape completa de structura, plus un mijloc inexistent. Ca o echipa a carei aparatori arunca mereu mingea direct pe atacanti, daca-mi este permisa paralela fotbalistica. Finalul abrupt si usor acru, inexpresiv, a venit sa completeze un tablou nu prea fericit.

Un vin baubil la cei aprox. 22 lei? Bineinteles. Totusi, sincer sa fiu, la bani ceva mai putini as merge mai degraba pe gama Livia de la Girboiu sau pe albele de la Budureasca. Nu e vorba ca sunt mai complexe, dar mi se par ceva mai bine definite.




Urmatorul pas: licitatii de vinuri in magazinele duty-free

miercuri, 21 decembrie 2011

1 comentarii
A mai cazut un record in materie de achizitii de vinuri. Nu, de data aceasta nu este vorba de vreo licitatie organizata in Hong-Kong, ci de un banal duty-free de pe aeroportul Charles de Gaulle - Paris. Un domn necunoscut a dat aproape 50.000 Euro pe doar 6 sticle de vin. Iata si suspectii: Romanee Conti 1995, Chateau Margaux 2003, 2 sticle de Lafitte 1982 si 2 sticle de Petrus 1980. Pai ce credeati, ca erau implicate vreun Davino sau Basilescu? :)

Se pare ca in preajma Craciunului, astfel de vanzari record sunt la ordinea zilei. Nu mai putin de 400.000 de sticle de sampanie sunt vandute anual, de catre aeroportul francez.

Iata si cateva concluzii:

1. De remarcat ce vinuri poti gasi intr-un magazin de tip duty-free, pe aeroportul din Paris. Totusi, preturile numai de duty-free nu sunt. In mod clar, din alte surse ai putea lua vinurile de mai sus pana in maxim 20.000 Euro.  

2. Cumparatorul a fost descris ca fiind de origine asiatica. Mi se pare normal, cine putea sa dea atatia bani in necunostinta de cauza? :)

3. In curand, ne putem astepta ca Sotheby's sau Christie's sa organizeze licitatii de vinuri in magazinele duty-free, din marile aeroporturi. Pare o afacere sigura si aducatoare de multi bani.


Paziti-va...fundul!

vineri, 16 decembrie 2011

5 comentarii
Din cate se pare, guvernul australian a aprobat folosirea in vinuri a unui aditiv ceva mai special, pe numele lui: sodium carboxymethyl cellulose.

Faza misto e ca, in lumea medicala, substanta cu pricina este foarte apreciata pentru efectul sau anti-balonare si...laxativ. In ceea ce priveste vinul, acest agent potential periculos pentru bietele noastre funduri, este folosit la limpezirea si prevenirea cristalizarii (vinuri albe si spumante). Intre noi fie vorba, oare cand vor intelege unii ca aparitia unor cristale de tartru in vinul alb este un lucru natural si care nu influenteaza gustul acestuia?

Asa ca, dragii mei, aveti grija la cat va "scapati" daca faceti vreo degustare sau betie cu vinuri australiene (si nu numai). Sfarsitul poate fi aproape :))



Chateau Larrivet-Haut-Brion 1985 (Franta)

marți, 6 decembrie 2011

8 comentarii
Daca tot a trecut Mos Nicolae pe aici, mi-am zis sa-l cinstesc cu un vin matur de Bordeaux. Mai exact, ceva din zona Pessac-Leognan, un Chateau Larrivet-Haut-Brion, una dintre cele cateva proprietati care poarta in componenta numelui celebrul Haut-Brion. A nu se confunda cu legendarul Chateau Haut-Brion, au in comun doar zona de provenienta.

Anul 1985 a fost unul foarte bun pentru Bordeaux, cu vinuri puternice, structurate si taninoase, predispuse unui somn foarte lung. Dupa cum veti vedea, nici acest Larrivet nu face exceptie, cu toate ca puterea i s-a mai domolit putin. Ce a ramas? Ei bine, o mare placere de a bea un astfel de vin :) Un cupaj de Cabernet Sauvignon si Merlot, in procentaj aproape fifty-fifty.

Dopul sanatos si foarte lung a fost extras intr-o singura bucata.


Culoare: rubiniu stralucitor, cu o usoara bordura caramizie.

Nas: dupa umila mea parere, mirosul este punctul forte al acestor vinuri mature/vechi. Pur si simplu, te fac sa stai cu nasul in pahar mai tot timpul. Buchet matur dar si proaspat in acelasi timp. Fructe rosii, cirese negre, mai tarziu coacaze. Dupa care urmeaza avalansa de ierburi aromate, nuante tomnatice, lemn perfect integrat. Bininteles, nu putea lipsi piatra de rau si o puternica senzatie de pamant reavan. Dupa 1 ora, au aparut tone de tutun, uscat, aromat, de care doriti voi si note de piele veche. 

Gust: aici, vinul s-a prezentat viu, sanatos si nevatamat. O prospetime debordanta, o bogatie subtila a fructului, un echilibru de invidiat si o eleganta dezarmanta. Cirese, visine bine coapte si ceva condimente. Aciditate superba, tanini inca prezenti dar fini si aproape complet integrati. O mineralitate ce taie ca o lama prin papile. Final mediu-lung, dominat de visine, tutun si de o suculenta care te indeamna sa iti mai torni rapid un pahar. De fapt, asta ar trebui sa fie si ideea unui vin, in viziunea mea. Sa te indemne sa termini sticla cat mai rapid :)

Pe langa vitalitate si usurinta cu care poate fi baut, ceea ce m-a impresionat cu adevarat a fost tipicitatea nemaipomenita. Stiti, e chestia aceea pe care o gasesti din ce in ce mai rar, chiar si in Bordeaux. Un Pessac pur-sange, care poate fi ghicit cu usurinta cand il pui alaturi de un Pauillac si un Margaux. Acest Larrivet este spre sfarsitul apogeului, unde cred ca va mai rezista vreo 2-3 ani. La sfarsit, nu pot spune decat: give me some more!



Aubert de Villaine si draga sa Burgundie

luni, 5 decembrie 2011

2 comentarii
Aubert de Villaine este sinonim cu Domaine de la Romanee-Conti. Un ins destul de retras, caruia nu prea ii place sa fie in lumina reflectoarelor sau ca jurnalistii sa dea navala pe domeniul sau. Vinurile sale sunt, probabil, cele mai cautate si scumpe din aceasta lume. In putinele interviuri pe care le-a dat, vorbeste cu pasiune despre Burgundia si despre vinurile sale care ajung sa fie visul oricarui pasionat. De curand, Aubert a lansat o campanie pentru ca Burgundia sa fie inclusa in patrimoniul UNESCO. Astfel, zona va putea fi protejata de mania constructiilor si a tehnologizarii moderne.

Mai jos, puteti viziona un scurt clip pentru promovarea campaniei. Veti avea sansa sa vedeti si micile parcele din care se obtin aceste vinuri faimoase, modul de selectie al strugurilor, etc. Imagini rare, pentru ca foarte putini au avut ocazia sa cunoasca din interior Domaine de la Romanee-Conti. Enjoy!

Cum sa deschideti o sticla de vin vechi

miercuri, 30 noiembrie 2011

0 comentarii
Francois Audouze este un personaj extrem de cunoscut, mai ales in lumea bautorilor de vinuri vechi. Un colectionar inrait si un adevarat specialist in acest domeniu. Metodele sale sunt folosite din ce in ce mai mult de iubitorii unor astfel de licori, si pe buna dreptate, pentru ca sunt eficiente. Ce imi place mie la Audouze este ca, spre de deosebire de alti colectionari, nu pare genul interesat sa profite financiar la maxim de situatia sa, scotandu-si comorile la licitatie prin Hong Kong. In schimb, el prefera sa organizeze periodic asa-numitele "wine dinners", un concept ce prinde din ce in ce mai mult si la noi. De altfel, si eu ma gandesc serios sa intru pe acest teritoriu, pentru ca vinurile ceva mai deosebite merita sa fie impartite cu altii, si nu baute de unul singur intr-un apartament :)

Dar pana atunci, va invit sa aruncati o privire aici, pentru a prinde tehnica aplicata de Audouze la deschiderea unei sticle de vin vechi. Dupa cum va puteti da seama, un vin matur sau vechi necesita o atentie suplimentara, mai ales datorita dopurilor care se deterioreaza in timp. In mare, metoda lui Audouze implica doua tipuri de tirbuson: unul normal si unul ceva mai special, cu o spirala lunga. Bineinteles, trebuie sa aveti la dispozitie si alte gadget-uri, dupa cum veti vedea in pozele link-ului de mai sus.

De asemenea, mai jos puteti viziona si un scurt interviu in care Audouze isi explica metoda. Succes!




Cum sa acorzi puncte unui vin pe care nu l-ai baut

sâmbătă, 26 noiembrie 2011

6 comentarii
In ultima vreme, discutiile cu privire la necesitatea punctarii vinurilor au atins cele mai inalte culmi. Atat in blogosfera autohtona, dar si pe la expertii din afara. Atatea gusturi in materie, atatea pareri, cum este si normal. Vedeti, asta este unul dintre principalele motive pentru care fug de puncte :) Cei care imi citesc blog-ul, imi cunosc parerea despre subiect. Nu mi-am schimbat-o si nu mi-o voi schimba vreodata.

Dar acum nu doresc sa-mi insir toate gandurile personale despre puncte. Tot cautand pe internet povesti interesante, am dat de  ceva care m-a cam lasat masca. Personajul principal este, din nou, Robert Parker. Chiar daca nu ma incanta deloc sistemul sau de notare, am un respect deosebit pentru opiniile sale. Pana la urma, inca este cel mai influent critic de vin, nu vreun neica nimeni din Galati. Totusi, mister Parker are si momente in care da cu bata-n balta, uneori la modul salbatic. Atat in ceea ce priveste unele vinuri analizate, cat si anumite situatii in care isi pierde orice urma de credibilitate.

Si ajungem la povestea cu pricina. Pe de o parte, il avem pe RP. De cealalta parte avem un vin celebru, Chateau de Beaucastel. Anul 2007. La momentul lansarii campaniei en primeur, s-a anuntat cu surle si trambite ca Parker a notat vinul respectiv. Dar, stati putin, surpriza: avocatul nostru nici nu a gustat vinul, asta chiar dupa spusele sale! Pai si atunci, de unde a aparut nota respectiva? Dupa spusele aceluiasi Parker, se pare ca a degustat totusi ceva; in speta, vinuri din cele 13 soiuri individuale ce intra in componenta finala a produsului finit. Asta inainte ca amestecul sa fie realizat. Si uite asa, Chateau de Beaucastel 2007 a fost binecuvantat cu un scor preliminar de 93-95 pct, fara ca macar vinul sa fie "asamblat".

Curat murdar, coane Parker, n-am ce zice. Cred ca vanatorii de puncte sunt foarte mandri de astfel de practici. Oameni buni, incercati sa cumparati vin, nu puncte. Asa se pierd in ceata multe vinuri care merita atentia voastra, dar al caror singur ghinion este acela de a nu avea atasat un scor de 90+ in dreptul lor.

Stupid


Exista vinuri "icon" romanesti?

miercuri, 23 noiembrie 2011

14 comentarii
Un nou articol semnat de Jamie Goode mi-a atras atentia. De data aceasta, subiectul este legat de asa-numitele vinuri "icon". V-am mai adus si eu in atentie cate ceva despre ele, cu ceva timp in urma. Atunci, am facut referire la californienele gen Screaming Eagle & Co.

Se pare ca virusul vinurilor icon cuprinde, incet-incet,din ce in ce mai multi producatori de pretutindeni. Reteta e simpla: se "confectioneaza" un vin din struguri alesi pe spranceana, continutul se introduce intr-o sticla grea (de preferat), se pune o eticheta fancy, un pret pe masura si se asteapta notele uriase ale criticilor entuziasmati. Bineinteles, o nota mai mare asigura vanzari mai sustinute. Asa cum bine spune si Goode, problema cea mare este ca toate aceste vinuri sunt ca si clonate: puternice, ultra-concentrate, fruct mult si dulce si, normal, stejar nou-nout cat cuprinde.

Apoi, am stat si mi-am pus intrebarea: oare la noi putem spune ca exista astfel de vinuri? Doresc sa va las pe voi sa veniti cu exemple, daca veti considera ca acestea exista. Incercati sa luati in considerare mai ales pretul, un factor important in ecuatia data. Succes :)

Un icon chilian

Cantina di Soave - Amarone della Valpolicella Cadis 2007 (Italia)

marți, 22 noiembrie 2011

3 comentarii
O descriere pe larg a producatorului si a vinului mai sus amintit, puteti gasi la George. Nu am fost si inca nu sunt un mare fan al vinurilor italiene. Bineinteles, exista si exceptii de genul Barolo, Barbaresco sau, ocazional, Chianti Classico. In rest, aceasta zona a lumii nu ma atrage in mod deosebit. Cu atat mai mult, astfel de vinuri speciale gen Amarone sau Recioto. Inteleg ca sunt chestii putin diferite de ceea ce incercam de obicei, ca procesul de obtinere este unul destul de complicat, dar cu gusturile personale nu te pui.

Nu mi-am schimbat optica nici dupa ce am incercat acest Amarone. Nu intelegeti gresit, este un vin foarte bun, bine facut si, sa spunem, diferit. Dar este unul pentru cei care apreciaza cu adevarat stilul respectiv.

Mai intai, te intampina o culoare rubinie intensa, cu tente sangerii. Un nas nu din cale afara de intens, cum te-ai astepta in cazul unui Amarone. Oarecum de inteles, deoarece sticla fusese deschisa de ore bune si decantata inca ceva timp la mine. Cuvantul de ordine este tutun, fie ca vorbim de foi sau de ceea ce ramane in scrumiera dupa ce tragi un fum. Dupa care urmeaza note intense de piele, ceva fructe rosii dar adevaratul dirijor este pruna. Proaspata, uscata, afumata, de care vreti. Gustativ, avem de-a face cu un vin dens, dar cu o greutate destul de bine tinuta sub control. Nu este atat de intens si lipicios ca alte exemplare de acest gen. Ba chiar as putea spune ca mi s-a parut o varianta ceva mai light de Amarone, in sensul in care poate fi baut mai usor decat te-ai astepta. Fructe bine coapte, visina uscata si o mineralitate surprinzatoare. Taninii sunt bine integrati si fini, iar aciditatea este cam suspect de bine reprezentata. Final suculent, dominat de condimente, cireasa, pruna si o idee de ciocolata amaruie.



Din cate stiu, pretul unei sticle este in jurul a 30 Euro. Pentru un Amarone, sa-i spunem entry-level, e o afacere destul de buna. Doar daca sunteti atrasi de acest tip de vinuri.


Domaine des Aubuisieres 2010 "Cuvee de Silex" - Vouvray (Franta)

sâmbătă, 19 noiembrie 2011

4 comentarii
Domaine des Aubuisieres este detinut de Bernard Fouquet, un producator cunoscut din Vouvray (Loire), proprietarul a circa 26 ha de vie, dintre care 21 ha doar cu Chenin Blanc.

Primul lucru ce mi-a atras atentia cand am primit sticla a fost prezenta unui screwcap de tip Stelvin, o prezenta ceva mai eleganta decat varianta traditionala a acestui tip de dop. Din spusele lui Chris Kissack, Bernard a trecut la aceasta masura mai mult la presiunile clientilor lui mai importanti, cu toate ca nu prea se arata incantat de ea. Ma rog, asa o fi, conteaza mai putin, sa trec rapid la acest Vouvray tanar si nelinistit.


 Culoare galbena stralucitoare, cum ii sta bine unui Chenin. Nasul este foarte expresiv, cu nuante evidente de pepene galben, tonuri florale si citrice, dar si o idee de ananas. Gustul debuteaza in forta, vinul este rotund, plin in atacul initial, fructe albe bine coapte, pepene galben. Cu toate ca da senzatia de exuberanta, se simte o oarecare eleganta aparte. Dupa care vinul vireaza catre un final sec, mineral si citric, cu o aciditate bine integrata. Este clar un Vouvray inca foarte tanar, cu potential de imbunatatire pe termen mediu. Vinul nu este foarte complex, dar bine facut si structurat. Drept dovada, chiar si la temperaturile mari din camera, acesta nu s-a "rupt", pastrandu-si structura intacta.


O foarte buna expresie a acestui soi ce face furori mai ales in Africa de Sud. Dar ar fi bine sa incercati mai des si exemplele "originale" din Valea Loarei :)

Pret: 8 Euro/sticla - Belgia

Reintalnire cu un vechi amic: Rosso di Valachia 2006

joi, 17 noiembrie 2011

3 comentarii
Intotdeauna am avut o slabiciune pentru acest vin. Despre varianta 2005, am scris chiar la inceputurile acestui blog. Inca de atunci, am sustinut ca Rosso di Valachia este unul dintre putinele vinuri autohtone serioase, plasate in pragul de pret 20-25 lei. Nu mi-am schimbat parerea de-a lungul timpului, iar acest 2006 a venit sa mi-o confirme o data in plus.

Culoare rubinie stralucitoare, fara prea multe semne de maturitate. Nas neasteptat de intens, deschis, dominat de fructe rosii bine coapte si mature, visina, pruna uscata si afumata, ierburi aromate, piper. Exista si note de baric (a se citi usor lactate), dar acestea sunt foarte bine integrate in peisaj. Gustativ, vinul se prezinta foarte bine structurat, poate nu la fel de corpolent ca in tinerete, dar asta este o chestie normala odata ce inaintezi in varsta. Usor de baut, chiar elegantos pe alocuri, fructe rosii la greu, condiment. Aciditate foarte bine infipta, iar taninii sunt inca prezenti la datorie. Final mediu usor piperat si mineral, post-gust destul de persistent, cu tone de visina proaspata. In conditii normale de pastrare, baiatul asta ajunge la 10 ani fara prea mari eforturi.

Rosso este, probabil, unul dintre putinele vinuri romanesti facute inca in stilul Lumii Vechi. Nu este expansiv, ci liniar si structurat. Daca nu ma insel, 2002 a fost prima varianta a acestui vin, ceea ce il face un bun candidat pentru organizarea unei verticale. Cate vinuri in categoria lui de pret se pot lauda cu asta?

Sticla in cauza a fost achizitionata din Billa, la doar 17 lei.

Pont

marți, 15 noiembrie 2011

12 comentarii
Daca va bate gandul vreodata sa faceti o vizita la vecinii de peste Prut, am un mic pont.

Locatia: Vama Giurgiulesti - Duty Free.
Subiect: Negru de Purcari sau Rosu de Purcari - nu am fost atent la an.
Pret: 9 Euro/sticla

Tinand cont ca pe la noi se gaseste la un pret de vreo 90 de lei, probabil mai mult in anumite locatii, poate deveni o mica afacere. De mentionat si preturile foarte bune la tarii, whisky sau cognac, toate la 1 litru. De ex, Grant's la 5 euro, single malt-uri sub 100 de lei, cognac Camus in jur de 20 euro, etc. Bineinteles, nu ezitati sa intrati in sat pentru a va face plinul cu bomboane Bucuria, sau cu motorina/benzina la 1 euro si ceva/litrul :)

Medaliatii Premiilor de Excelenta Vinul.ro (2011)

vineri, 11 noiembrie 2011

6 comentarii
Listele complete ale castigatorilor acestor premii le puteti gasi aici si aici. Nu le voi mai insira si eu, pentru ca nu are nici un rost. Dupa cum bine remarca si George, rezultatele de anul acest sunt ceva mai "normale", in comparatie cu ce a iesit anul trecut.

Cum eu sunt printre cei care nu prea dau importanta concursurilor de vinuri, nu voi sta sa fac o analiza complexa pe aceasta tema. Pe cat de obiectiva se doreste a fi o asemenea abordare, pana la urma tot preferintele si starea degustatorilor din acel moment primeaza. In plus, mai sunt o gramada de factori care pot influenta pozitiv sau negativ o mostra sau alta. mai ales intr-o competitie de genul asta. Totusi, este de laudat demersul, nimic de spus la acest capitol.

O singura remarca as avea, cu privire la rezultatele finale. Ma asteptam ca tot un vin dulce sa "fure show-ul". Acesta este deja celebrul Sirena Dunarii Riesling 2001 (Vinarte), cel care a obtinut cea mai mare nota din concurs. Daca sunteti fani ai acestui stil, il puteti incerca. Este deja scump si tare imi este sa nu mai urce putin pretul dupa o asemenea performanta. Ce parere am eu despre el? L-am incercat anul trecut la Goodwine si, in timp ce nasul mi-a placut, gustul m-a dezamagit putin. Mi s-a parut prea greu si lipicios, cu o mare carenta la nivel de aciditate. O sa spuneti ca e oarecum normal, are o varsta. Ei bine, intamplarea a facut ca in aceeasi zi, dupa Goodwine, sa particip la o alta degustare unde m-am delectat cu un Sauternes - Chateau RayneVigneau 2000. Un exemplar mult mai echilibrat, cu o aciditate excelenta care il salva de la platitudine. In viziunea mea, Sirena Dunarii se afla deja pe drumul declinului si nu prea mai vad sanse de imbunatatire in cazul lui. Deci, de incercat cat mai rapid, daca va bate gandul sa-l cumparati.

In rest, voi incerca sa fac iar pe militianul preturilor in perioada urmatoare :) Am oaresice banuieli ca unele vinuri din lista vor suferi modificari tarifare.

P.S. Concluziile referitoare la Sirena Dunarii se bazeaza exclusiv pe impresiile lasate la momentul degustarii. De aceea, fiecare e liber sa-si exprime propriile pareri legate de vinul respectiv, bazate pe degustari mai recente. Exista si posibilitatea variatiei de sticla.

Sirena Dunarii 2001

La Pialade 2003 - Cotes du Rhone (Franta)

marți, 8 noiembrie 2011

2 comentarii
Inainte de a trece la descrierea acestui vin, nu ar strica putina istorie, nu?

La Pialade nu este chiar un vin oarecare, chiar daca poarta umila denumire de origine Cotes du Rhone. Pentru cei familiarizati cu Chateauneuf-du-Pape sau cu vinurile scumpe si legendare, in general, Chateau Rayas ar trebui sa aprinda un beculet. Este vorba de, probabil, cel mai mitizat "copil" din Chateauneuf. Stiu, toata lumea a auzit de Beaucastel, Jaboulet, Pegau, dar Rayas a fost si este ceva special in panoplia legendelor din aceasta zona. Aceasta imagine se datoreaza, in primul rand, regretatului Jacques Reynaud, cel care a dus Rayas pe culmile gloriei. Un caracter extrem de ciudat, cunoscut ca un tip incredibil de timid, retras si introvertit. Putini au fost cei care au reusit sa viziteze Chateau Rayas. Iar cand era vorba de vizite, Jacques se ascundea la propriu pe unde apuca. Dupa moartea acestuia, in 1997, fiul sau Francois a preluat fraiele proprietatii. Vinurile principale produse de Rayas se vand la preturi mari, asta datorita suprafetei mici (13 ha) si unei productii mai mult decat limitate - aproximativ 15 hl/ha. 100% Grenache, o alta anomalie in zona. Pentru a va face o idee, recolta 1978 se vinde in acest moment cu peste 1000 euro/sticla. Totusi, recoltele mai recente pot fi gasite in zona 150 euro/sticla.


La Pialade este vazut ca cel mai de jos nivel din productia celor de la Rayas. Fructul considerat nedemn de a intra in principalele cuvee-uri, este vinificat si comercializat sub aceasta denumire. Dar daca va inchipuiti ca vinul in cauza este o posirca, va inselati amarnic. Aici intervine pedigree-ul de exceptie al producatorului.

Destul cu povestile, sa trecem la disectie.

Culoare: rosu-trandafiriu, foarte deschisa, cu reflexii portocalii.

Nas: superb este de ajuns? :) Nuante de fruct matur, tone de zmeura proaspata si, din nou, acea senzatie de toamna care vine odata cu maturizarea. Ierburi aromate, cirese negre, capsuni si piper. Dupa o vreme, note florale intoxicante. Dupa mai multa vreme, intervine pamantul, urmeaza aluzii mentolate, putina afumatura, tutun aromat si note sangerii. Un nas exuberant, neasteptat de complex, un amestec ciudat de prospetime si maturitate.

Gust: aici, am fost luat prin surprindere de concentratia, dulceata si prospetimea fructului. 2003 a fost un an fierbinte in toata Franta si Europa, dar aici nu se simte caracterul "ars" prezent la o gramada de vinuri din acest an. Fructul este foarte bine copt dar, in nici un caz, nu se sare calul. Suc pur, delicios, concentrat si persistent. Fructe de padure din belsug, mai ales porumbe, cu o usoara si placuta amareala pe final. Aciditatea este killer si vine perfect in completarea fructului. Taninii sunt aproape complet integrati, iar finalul lung este dominat de cirese negre, visine si o usoara mineralitate.


Un vin absolut delicios, concentrat dar delicat, marcat de o puritate remarcabila si o neasteptata prospetime, prezenta mai ales in gust. Ma intreb cum naiba o fi un Chateau Rayas, daca un banal Cotes du Rhone se poate prezenta intr-o asemenea forma. Ceva imi spune ca voi trece cat de curand si la marea legenda. Aproximativ 12 euro/sticla - Belgia.


(P) Programul detaliat PROVINO

miercuri, 2 noiembrie 2011

0 comentarii
Pentru cei interesati sa participe la festivalul Provino ce sta sa inceapa in zilele urmatoare, va prezint mai jos programul detaliat, cu informatii suplimentare privind manifestarile cele mai importante din cadrul acestui eveniment.

Festivalul PROVINO - Vin. Arta. Gastronomie are loc la Centrul Expozitional Providenta din Iasi, in perioada 3 - 6 noiembrie 2011. Festivalul este conceput sub forma unui eveniment expozitional si aduce in fata publicului peste 150 de tipuri de vinuri de la cei mai importanti producatori din tara, dar si produse si servicii auxiliare si conexe pentru industria vinului. Vizitatorii pot participa in zilele de 4, 5 si 6 noiembrie la sesiunile de degustari "Wine & Gastronomy", pot petrece in compania muzicii si a vinurilor bune alaturi de invitatii salonului exclusivist "Art, Wine & Gastronomy" ai carui amfitrioni sunt Adrian & Catalin Paduraru, si se pot inscrie la cursurile de la "Scoala Vinului" organizate pe 5 si 6 noiembrie. La evenimentele speciale PROVINO vor fi servite vinurile vedeta ale festivalului iar publicul va invata de la profesionisti cum sa asocieze corect vinul preferat descoperit la degustari cu produse culinare rafinate. De la Wine Shop vizitatorii pot achizitiona pentru acasa vinurile prezentate in festival iar la Terasa PROVINO gasesc mancaruri traditionale si vinuri de masa.


PROGRAM DE VIZITARE:
3 noiembrie: 16.00 - 20.00
4 - 5 noiembrie: 10.00 - 20.00
6 noiembrie: 10.00 - 18.00


REZERVA un loc la salonul exclusivist "Art, Wine & Gastronomy" -
Program 4 si 5 noiembrie: 18.00 - 22.00 / Program 6 noiembrie: 14.00 - 18.00

Amfitrionii serilor "Art, Wine & Gastronomy" sunt Adrian & Catalin Paduraru. Actorul si Criticul de Vin va asteapta sa ciocniti un pahar de vin intr-o atmosfera relaxanta, cu muzica buna si o expozitie de arta cu lucrari de pictura, sculptura si grafica ale artistilor ieseni. Vor fi realizate degustari cu vinuri special selectionate pentru aceasta ocazie de Cotnari, Bucium si Vinarte . Crama Averesti lanseaza "Zghihara", un vin crescut pe langa Husi, in unicul tinut care produce acest soi nobil, cunoscut drept a fi cel mai acid vin al neamului romanesc. Somelierii, degustatorii si bucatarii vor adauga un plus de savoare fiecarei seri prin asocierea vinurilor cu produse culinare rafinate.

Vineri, 4 noiembrie, gatesc pentru invitati Adrian Lucian Sipoteanu si Cristi Zamfir, bucatari sefi la unul dintre cele mai noi si rafinate restaurante din Iasi, care detin mai multe medalii la sectiunea "Creatie" si "Asocierea vinului cu preparatul culinar".

Sambata, 5 noiembrie, Dan Boerescu, singurul roman membru concomitent al confreriilor europene ale vinului si gastronomiei "Ordo Equestris Vini Europae / Cavalerii Vinului" si "Chaine des Rotisseurs", va realiza un show gastronomic cu vin iar umorul si carisma sa vor fi principalele ingrediente ale serii.

Duminica, 6 noiembrie, Florin Dumitrescu, unul dintre cei mai in voga bucatari cu care se mandreste Bucurestiul culinar, aflat printre cei mai tineri Chefi din tara, va realiza la Iasi un show gastronomic de exceptie.

Locurile sunt limitate, pentru a rezerva un loc din timp, intra pe siteul
www.provino.ro, unde gasesti datele de contact ale agentilor ABplus Events.


VINO la degustarile de vin "Wine & Gastronomy" - Program 12.30 - 17.00

- organizate in zilele de 4, 5 si 6 noiembrie, unde poti descoperi vinul preferat din 12-14 tipuri de vin prezentate intr-o sesiune de degustare care dureaza 45 de minute. Vor avea loc cate sase sesiuni de degustari pe zi realizate in grupe de cate 50 de persoane.

Vinurile vedeta de la Festivalul PROVINO vor fi promovate prin ritualul degustarii si prezentari profesioniste realizate de somelieri si degustatori autorizati si vor fi servite alaturi de tapasuri potrivite puse la dispozitie de restaurantele partenere.

Iubitorii de vin vor putea degusta vinurile Francusa Selectie, Grasa 2005 si Feteasca Alba Demisec de la Cotnari; Fume si Cabernet Sauvignon de la Budureasca; La Cetate Shiraz si Dragaica Rosie de la Crama Oprisor; Zghihara, Feteasca Regala si Aligote de la Crama Averesti, Husi; Castel Starmina Merlot de la Vinarte, si Trei Hectare Sable Noble Alb, Rose si Rosu de la Murfatlar.

Numarul de locuri la degustari este limitat! Taxa de participare este de 10 lei /sesiune de degustare. Pretul include intrarea la festival si programul degustarilor pe care il veti primi de la Receptia PROVINO.
Inscrie-te la degustari pe www.provino.ro.


INSCRIE - TE la "Scoala Vinului" - Program: 10.00 - 18.00

Scoala Vinului are loc in zilele de 4 si 5 noiembrie, in cadrul Festivalului PROVINO. La inscriere participantii pot opta pentru ziua in care doresc sa urmeze cursurile. Instruirea se desfasora pe durata a sase ore, in grupe de cate 30 de persoane, iar trainerii sunt somelierul Marian Timofti, presedintele Organizatiei Somelierilor din Romania 2011 si Dan Boboc, presedintele Asociatiei Degustatorilor Autorizati din Romania.

La “Scoala Vinului" pasionatii invata de la profesionisti cum sa aprecieze un vin bun, dar si tehnici de servire si asociere a vinului cu mancarea iar la final primesc diplome de participare. Cursurile vizeaza insusirea notiunilor de baza despre Vinurile HoReCa; Tehnici de servire si asociere a vinului cu mancarea; Initierea in arta degustarii - tipuri de pahare, manuirea paharului, degustarea vinului; Cultivarea vitei de vie - metode de crestere, boli, taiere, cules; Vinificarea in alb, rose, rosu; Champagne, Spumant, Frizante; Vinuri Romanesti - caracteristicile zonelor viticole, podgorii, plaiuri viticole, crame; Vinurile Lumii - Franta, Italia, Africa de Sud, Spania; si Vinuri din Lumea Noua - Chile, Argentina, SUA, Africa de Sud s.a. Pachetul de participare este de 250 de lei fara TVA. Pentru inscrieri intra pe siteul oficial al festivalului
www.provino.ro.

Accesul la festival se face doar pe baza de bilet sau invitatie, dupa cum urmeaza:

Pret bilet intrare: 3 RON

Pret kit PROVINO: 10 RON
- Kitul include un pahar, port suport pahar, carnetel si pix pentru degustari.
Pretul nu include accesul in Festival.

Pret bilet degustari Wine & Gastronomy (12-14 tipuri de vin): 10 RON/degustare (45 minute)
- Pretul include accesul in Festival.

Pret bilet Serile Art, Wine & Gastronomy: 50 RON/persoana
- Pretul include accesul in Festival.

Tarif curs "Scoala Vinului": 250 RON fara TVA
- Pretul include accesul in Festival.






Chante Cigale 1985 - Chateauneuf-du-Pape (Franta)

luni, 31 octombrie 2011

8 comentarii
Recunosc, aceasta sticla am achizitionat-o mai mult din greseala. Asta se intampla cand te joci pe eBay :) Oricum, cu toate ca vinul nu s-a prezentat in cea mai buna forma, nu imi pare rau pentru cei 20 de Euro dati pe el. Se putea mult mai rau, un vin oxidat complet sau vreun defect de dop. In plus, fiind un mare admirator al vinurilor mature si vechi, sunt pe deplin constient de riscurile pe care le implica achizitia unor astfel de sticle. Atata vreme cat nu pierd o avere, acest joc poate deveni cat se poate de distractiv si, mai ales, educativ.

Dupa ce am indepartat partea superioara a capisonului, am observat clar ceea ce banuiam: usoare urme de scurgere pe langa dop. Din fericire, acestea nu s-au manifestat pe toata suprafata dopului, asa ca sperantele au renascut cumva. Sticla a fost pastrata 48 h in pozitie verticala, pentru a se linisti vinul dupa transport.

Culoare rubiniu-deschis, destul de clara, cu o pronuntata bordura caramizie. Un nas cu nuante de oxidare, fructe rosii mature, aluzii de miere de albine si foarte usoare note pamantoase, metalice si ierburi aromate. Dupa o vreme, a aparut si fructul, sub forma cireselor din compot. Gustativ, vinul te ataca foarte usor, cu ceva cirese si visine, dar si putin condiment. Din pacate, mijlocul este cam pierdut in peisaj iar finalul scurt este dominat de o aciditate puternica. Pe undeva, acest Chante Cigale mi-a adus aminte mai mult de un Pinot de Burgundia, decat de un Chateauneuf pur sange.

Este clar ca sticla cu pricina a prins si vremuri mai bune, iar acum se afla pe o panta descendenta. Posibil ca dopul sa fi fost marea problema, cum bine a remarcat si George. Chiar si asa, vinul a fost foarte baubil si destul de suculent. Jocul continua :)

(P) Crama Averesti lanseaza o noua colectie de vinuri la PROVINO

duminică, 30 octombrie 2011

0 comentarii
Daca doriti sa incercati vinuri noi aparute in peisajul de profil de pe la noi, iata ca sansa va surade in cadrul festivalului Provino - Iasi, 3-6 noiembrie 2011.



Crama Averesti, Husi lanseaza pe piata colectia sa proaspata de vinuri albe, naturale, colectie denumita “Locurile”. Este vorba despre 6 vinuri: Zghihara – Povestesti, Feteasca Regala (sec) – Cinstesti, Feteasca Regala (demidulce) – Daruiesti, Feteasca Regala (demisec) - Muncesti, Aligote – Indraznesti, Cuvee – Dragostesti. 

“Toate cele 6 vinuri cu care Crama Averesti, Husi se infatiseaza la PROVINO sunt bauturi spectaculoase, dar rare si solicitante. Datorita cruzimii si faptului ca nu contin absolut nimic artificial, ele trebuie incercate la degustarile din cadrul evenimentului sau in maximum 2-3 saptamani de la cumparare. Vedeta festivalului va fi Zghihara, numita nu intamplator Povestesti. Este un vin crescut pe langa Husi, in unicul tinut care produce acest soi nobil, cunoscut drept a fi cel mai acid vin al neamului romanesc”, au precizat reprezentantii Cramei Averesti, Husi.

Cat de spectaculoase vor fi aceste vinuri, ramane de vazut, dar incercarea moarte n-are.

Jean Paul Brun Morgon 2010 - Terres Dorees (Franta)

0 comentarii
Acest minunat vin a fost perfect descris si de George, aici. Jean Paul Brun este unul dintre producatorii cei mai importanti din zona Beaujolais si un individ cu o filozofie proprie, de la care nu a abdicat de-a lungul carierei sale. Si vorbim aici de peste 30 de recolte supervizate direct de catre acest insolit personaj. Vinuri cat mai naturale, fara drojdii selectionate sau alte enzime care mai de care mai fistichii, sulfiti in cantitati minuscule. Mai pe romaneste, un Gamay produs de Brun nu va aminti vreodata de nu stiu ce Merlot din lumea larga sau de vreun Brunello. Veti avea parte de un simplu Gamay, asa cum l-a lasat Mama Natura, cu potentialul si toate limitarile sale. Dar sa trecem si la acest Morgon 2010, un cru Beaujolais, deci fara nici o legatura cu posircile pe care le puteti gasi sub denumirea de Beaujolais Nouveau.

O culoare rubinie stralucitoare. Un nas putin retinut la inceput, dar dupa vreo jumatate de ora in pahar incep sa sara notele de fructe proaspete - zmeura, capsuni, cirese. Dupa care navalesc nuantele florale si usor condimentate, dar si puternice aluzii pamantoase si de carne cruda. Gustul continua fidel ceea ce se intampla in cazul nasului. Suculent. cu o senzatie carnoasa, de plinatate, fructe bine coapte, visine, cirese negre. O mineralitatea specifica si un final lung, dominat de condimente. O aciditate perfecta si tanini fini, greu perceptibili dar in mod clar prezenti sub patura fructelor. Ceea ce m-a impresionat cu adevarat a fost echilibrul impecabil al acestui vin. Totul vine in ordinea care trebuie, iar structura este impresionanta pentru un soi considerat ruda mai saraca a Pinot Noir-ului.  


Un exemplar autentic, fara machiaje inutile si o raritate in peisajul vinurilor moderne. Vorba lui George, "un vin plin de viata". La cei 11 euro, cat am dat pe sticla, nu prea are termen de comparatie cu vreun exemplar autohton. Din pacate, in aceasta gama de pret, la noi cei mai multi incearca sa stoarca la maxim bietii struguri, sa foloseasca baric din abundenta si sa intervina la greu, doar pentru a da impresia de vin serios. Sticla achizitionata de la un comerciant belgian.

(P) Liderul pe piata moldoveneasca in decorarea sticlelor, la PROVINO

duminică, 23 octombrie 2011

0 comentarii
Vinul si arta au mers dintodeauna mana in mana, de-a lungul timpului. Daca doriti sa aflati cum poti imbina un strop de arta cu un strop de vin, trebuie sa va atrag atentia asupra unei participari destul de insolite la Provino


Compania Polimercolor din Republica Moldova participa la Festivalul PROVINO – Vin. Arta. Gastronomie organizat la Iasi intre 3 si 6 noiembrie, la Centrul Expozitional Providenta.


"Polimercolor" activeaza pe piata Moldovei din anul 2002, fiind prima intreprindere care se ocupa cu decorarea sticlelor prin metoda acoperirii cu rasini polimerice. Capacitatea lunara de 500. 000 sticle a "Polimercolor" o face lider pe piata moldoveneasca de decorare.

Tehnologia "know-how" de imitare a obiectelor din ceramica a pozitionat intreprinderea pe primele pozitii din lume. Sticlele decorate de "Polimercolor" sunt exportate in Georgia, Ukraina, Kazakhstan, Rusia, Israel, iar intreprinderea este deschisa spre organizarea producerii asociate si in alte tari ale lumii.

Polimercolor ofera servicii de decorare in diferite culori a sticlelor pentru bauturi alcoolice, nealcoolice si parfumerie,  cu suprafata lucioasa, mat si transparenta, utilizand metode diverse precum depunerea rasinilor pulbere, serigrafia, acoperirea cu rasini polimerice si serigrafice, corodare chimica, corodare chimica si serigrafie.

Funny: Conviviale Negroamaro 2009 - Adria Vini Salento

sâmbătă, 22 octombrie 2011

8 comentarii
Sincer sa va spun, nu mai retin exact anul de productie, cred ca este 2009. Despre un Primitivo 2009, al aceluiasi producator, puteti citi impresii la George. In mare parte, acest Negroamaro este facut in acelasi stil ca si acel Primitivo. Un vin usor de baut, de cursa lunga, numai bun de discutii prelungite sau chiar de petrecere. Un nas proaspat, cu multe fructe rosii, cacao, ceva pruna, o idee floral si unele impresii vanilate. Nu stiu daca o fi de la numele soiului, dar am detectat si un usor iz migdalat. Din cate am gasit pe gugal, se pare ca vinul a fost invechit 9 luni in butoaie de stejar sloven. Gustativ, sunt prezente aceleasi fructe rosii exuberante, chiar confiate pe alocuri, multa cireasa neagra. Rotund, cu aciditate buna si tanini abia perceptibili. Final usor dulceag-amarui, destul de interesant.

Probabil va intrebati de ce am inclus vinul cu pricina la categoria "funny". Ei bine, totul curgea bine pana ne-am dumirit asupra pretului. Normal, ce putea sa fie funny, nu? Vinurile din aceasta gama sunt importate la noi de Vinexpert. Pe site-ul acestora, pretul este de 33 lei/sticla. Dar, George a gasit acest Negroamaro si in Metro - si acum vine partea haioasa - undeva in jur de 18 lei/sticla. Nu, nu este vorba de alt importator, ci de acelasi Vinexpert care distribuie gama respectiva si in Metro. Recunosc, ma depaseste problema. Nu-mi ramane decat sa astept un nou val de explicatii care mai de care mai avizate si care sa-mi deschida ochii - pentru a cata oara (?!) - catre aceasta alambicata si mirobolanta lume a marketing-ului.

Copyright © 2010 Vinul si Pasiunea | Layout by Atomic Website Templates | Distributed by: best minimal blogger theme free blog template html codes | best vpn galaxy s2 best vpn l2tp