Red Paradox 2005 - Vinarte (Romania)

luni, 30 septembrie 2013

0 comentarii
Ahh, cand ma gandesc la acest vin, un val de melancolie se revarsa asupra mea. Gama cu pricina este una dintre cele care mi-au calauzit primii pasi in lumea vinului bun. Plus inca un Merlot, tot de la Vinarte, pe numele lui: Luna Rossa. Va mai amintiti cumva acele timpuri? :) Astfel ca, atunci cand George a sunat din Metro spunand ca a depistat un Red Paradox din 2005, am fost aproape entuziast de alegerea facuta. Amintirile placute, deh, nu te pui cu ele.

Culoare rubiniu deschis si sanatos, doar cu o usoara bordura caramizie. Nasul aduce note evidente de fruct matur si bine copt, aluzii de carne cruda, destul de mult tutun aromat si condimente uscate. Exista urme de maturitate, dar nu atat de evidente pe cat te-ai astepta din partea unei sticle ce a zacut cine stie cat pe rafturi. Gustativ, atacul este usor, rotund, fructul inca se tine bine, cu toate ca se simte o foarte usoara urma de diluare (2005 nu a fost deloc grozav, motiv pentru care Matei nu a fost conceput in acel an). Nu mai exista margini aspre, lichidul se duce pe gat fara probleme, aproape pe nesimtite. Aciditate inca buna si chiar un rest de tanini fini. Final suculent, cu note de fruct si aluzii ierboase.

Un vin care se tine ferm pe pozitii si care, in conditii ideale de pastrare, sunt convins ca ar avea si mai multe de spus.


Babeasca Neagra 2009 - Crama Nicoresti (Romania)

marți, 24 septembrie 2013

0 comentarii
Tot romanul vorbeste despre potentialul urias al Fetestii Negre, dar mai nimeni nu baga in seama Babeasca Neagra. Si e mare pacat, dragii mei, deoarece acest soi mi se pare ca ar avea un viitor frumos, asta si daca ar aparea mai des sub lumina reflectoarelor. Cu Feteasca nici acum nu sunt lamurit pe deplin, iar parerile mele nu s-au schimbat foarte mult fata de acum cativa ani. Da, intre timp am baut vreo 2-3 exemple care stau clar deasupra tuturor, dar mi se pare al naibii de putin pentru un soi care se doreste a fi port drapelul oenologiei romanesti. In schimb, Babeasca e acel soi fara mari pretentii, care a scapat oarecum de furia experimentelor de tot neamul si care a fost lasat sa se exprime in voie. Cateodata, less is more, iar Babeasca este exemplul perfect in acest sens. Mai ales intr-o lume in care sunt bombardat de vinuri grele, machiate, fortate si care imi ofera din ce in ce mai mult o senzatie acuta de placeri artificiale. Dar sa trec la scurta descriere a acestei Babesti produse de Crama Nicoresti.

Culoare rubiniu deschis, regulamentar, care aminteste de un Pinot sau de un Gamay. Nasul impresioneaza tocmai prin simplitatea si puritatea aromelor, fructele rosii de padure imbinandu-se fericit cu cele de cireasa neagra si visina proaspata. Notele lemnoase sunt foarte bine integrate, iar vinul mai aduce adieri de ciocolata neagra, condimente uscate si aluzii usor pamantoase. Gustativ, se continua linia nasului, fructul light spre mediu fiind vioara intai. Atacul este unul usor si lipsit de agresivitate dar sa nu credeti ca avem de-a face cu un vin "subtire"; concentratia si puritatea fructului sunt extrem de bine creionate, aciditatea este foarte bine infipta, iar taninii sunt abia perceptibili. Final mediu, putin spicy si cu o suculenta naturala foarte rar intalnita pe la noi.

Mi-a placut mult vinutul asta. Da, e un vinut, nu se vrea vreun ozn cu pretentii "premium". E acel tip de vin sincer care iti spune: atat pot, atat ai sa gasesti in sticla. Mi s-a parut un soi de mix intre un Beaujolais cru si un Cotes-du-Rhone. 25 lei/sticla - Kaufland. Din punctul meu de vedere, face toti banii. Poate si din cauza unui sentiment de patriotism local, dar si pentru ca ador acest gen de vinuri.


Donnhoff Kreuznacher Krotenpfuhl Riesling Kabinett 2011 (Germania)

luni, 23 septembrie 2013

0 comentarii
Despre Donnhoff se poate povesti in cateva pagini, dar important de retinut este ca avem de-a face cu, probabil, cel mai cunoscut si important nume din zona Nahe. Dar si cu unul dintre producatorii cu cea mai mare rezonanta in lumea iubitorilor de Riesling, in general.

Vinul de fata este un entry-level in stufoasa lume Donnhoff, dar un exemplar care iti poate starni instant pofta de Riesling. Nasul este 100% regulamentar si n-ai nici o sansa sa-l confunzi cu altceva: tone de fruct alb bine copt, mandarina, mere coapte, piersica si ceva gutui. Bineinteles, toate sunt acoperite de un strat fin de mineralitate, care vine sa completeze tabloul unei tipicitati debordante. Gustativ, atacul intial este, din nou, plin de fruct, restul de zahar este ceva mai prezent decat in alte Riesling-uri clasificate identic. Totusi, exista o senzatie de finete si precizie, ceea ce face ca zaharul sa nu devina deranjant. Bineinteles, dupa cum ma asteptam, spre final vinul vireaza fix in directia opusa: notele citrice si minerale preiau controlul, dublate de o aciditate taioasa care spala gura instant. Post gust persistent, cu un mix interesant de coaja de portocala si de lamaie.

Un Riesling ca la carte, mai mult nu prea este de spus. Just drink and enjoy. In jur de 12 Euro/sticla - belvini.de


Vina Berceo Gran Reserva 1975 (Spania)

marți, 17 septembrie 2013

0 comentarii
Dintre toate vinurile mature de Rioja, incercate cu ceva timp in urma, acesta a fost cel care m-a impresionat peste masura. Bine, ar mai fi unul care m-a intrigat nespus de tare, dar despre el voi scrie intr-un articol viitor.

Culoare rubiniu deschis, sanatos si cu pronuntate borduri portocalii. Nasul este un caleidoscop de arome mature, care te duc instant cu gandul la un Bordeaux: fruct matur, note tomnatice, mult tutun fin, lemn de cedru, pamant reavan, precum si aluzii usor mentolate. Apare pasager si trademark-ul unui Rioja vechi: acea senzatie de coaja de portocala, pe care am intalnit-o destul de des in alte cazuri. Intensitatea este atat cat trebuie, vinul denota eleganta, prospetime si rafinament. Gustativ, atacul este usor spre mediu, matasos, elegant, fructul este inca in putere; aciditate perfect integrata in sistem, ba chiar exista inca si un rest fin de tanini. Final mediu spre lung, cu note de cirese negre, tutun si condimente.

Nu aveam prea mari asteptari dar, cum s-a mai intamplat de altfel, vinul m-a tras de urechi si mi-a demonstrat ca surprizele placute apar atunci cand te astepti mai putin. Am nimerit o sticla aflata in stare perfecta, un vin elegant, perfect echilibrat, complex si baubil nevoie mare. Chapeau!




Budureasca Shiraz 2011 (Romania)

joi, 12 septembrie 2013

0 comentarii
Printre atatea vinuri mature de Rioja, iata ca am reusit sa strecor si un autohton tinerel, semnat de Budureasca si obtinut dintr-un soi care pare a se simti foarte bine in Dealu Mare.

Nasul mi s-a parut punctul forte in acest caz. Plin de tipicitate, am avut senzatia ca miros un exemplar din zona Rhone-ului. O pleiada de fructe rosii si negre (afine, coacaze, mure, visine si cirese negre), foarte reusit contracarate de note de pielarie, piper, afumatura, bacon si carne cruda. Gustativ, fructul bine copt si usor dulceag domina peisajul, vinul este rotund, suculent, aciditatea la un nivel foarte bun, iar taninii abia sunt perceptibili. Final mediu, usor condimentat si, din nou, plin de fruct.

Luat la modul general, mi s-a parut un vin foarte reusit, mai ales ca provine din vii aflate abia in primul an pe rod. Credeti-ma, in cazul asta se putea mult mai rau. In schimb, la nivel gustativ, vinul a devenit putin obositor pe final, mai ales prin senzatia lasata de fructul care se revarsa din abundenta si se lipeste de papile. Bine, asta poate fi privita mai mult ca un soi de "fita" a mea, sunt convins ca cei mai multi nu vor avea probleme cu aspectul amintit. La tipicitate sta ceva mai bine decat Oprisor sau Recas, dar nu are structura si adancimea unui Syrah/Shiraz de Nachbil (in special, al celui din 2008).




Muga 1986 vs. La Rioja Alta Vina Alberdi 1984 (Spania)

miercuri, 11 septembrie 2013

0 comentarii
Iata doi mari producatori din Rioja, cu doua vinuri entry level, unul de 27 de ani, celalalt ajuns la venerabila varsta de 29 ani. Ani nu din cale afara de grozavi, ba destul de mediocri. In mod normal, asteptarile ar trebui sa fie reduse, ba chiar te astepti sa dai peste ceva mort si ingropat demult. Ei bine, viata devine si mai interesanta atunci cand surprizele placute rasar cand te astepti mai putin.

Nu voi lua la analizat fiecare vin in parte, pentru ca au fost destul de asemanatoare ca profil aromatic. Nas plin de note de fruct matur, visina putreda, coaja de portocala, pielarie, tutun, pamant reavan si regulamentarele aluzii tomnatice derivate. Muga s-a prezentat ceva mai fresh per total. Si gustativ, tot Muga a castigat batalia, afisand surprinzator de mult fruct light, aciditate cat cuprinde si o mica intepatura de tanini. Alberdi a pierdut putin la capitolul precizie si a prezentat o usoara urma de diluare dar, totusi, vinul a fost clar in viata. Finish-uri scurte in ambele cazuri, dar curate.

Doua vinuri simple in exprimare, conforme cu treapta de clasificare din care fac parte. Uimirea vine insa din performanta acestora de a reusi sa reziste atata amar de vreme. Aproape 30 de ani la bord si exista inca viata intr-un amarat de entry level? Mai are rost sa compar situatia cu ceva de pe la noi? Era o intrebare retorica, bineinteles.



Vina Tondonia Blanco 1984 - Lopez de Heredia (Spania)

luni, 9 septembrie 2013

0 comentarii
Deja este clar ca am dezvoltat o obsesie cu acest producator si ale sale vinuri mirobolante. Cu cat incerc mai multe vinuri de la Heredia, cu atat realizez ca traim vremuri in care originalitatea este o pasare rara. Iar atunci cand te lovesti de un exemplar pe care nu stii de unde sa-l apuci, ai doua optiuni: fie il respingi pe loc, fie te lasi purtat de senzatia de noutate si imbratisezi neconditionat acel "altceva", dupa care poate tanjesti de multa vreme. Ambele reactii sunt normale si tin mai mult de natura umana decat de calitatile propriu-zise ale lichidului. Cert este ca, in aceasta lume a vinului, trebuie sa ai o minte cat mai deschisa, iar nevoia de a explora fara prejudecati ar trebui sa primeze in fata sentimentului  de "siguranta" atat de comod si reconfortant pentru instinctul de conservare al individului.

Lopez de Heredia nu face vinuri pentru toata lumea, la fel cum metodele sale ultra traditionale se detaseaza complet de schema binecunoscuta azi: vinuri moderne si accesibile imediat, lansate cat mai rapid pe piata si strategii agresive de marketing. Totul pentru a vinde cat mai mult si intr-un timp cat mai scurt. Trebuie sa mai precizez ca acest Vina Tondonia Blanco este, de fapt, o varianta entry level in gama respectiva si ca 1984 a fost o recolta de slaba calitate in Rioja, ba chiar mediocra. Si sa nu uitam ca aceste vinuri sunt facute intentionat intr-un stil usor oxidativ, ce aminteste de Jerez. Ce a rezultat?

Culoare galben-auriu intens si stralucitor. Nasul este foarte intrigant, asa cum ma si asteptam, de altfel. Debuteaza cu note oxidative, care amintesc de un cognac fin, nuci arse si miere. Dar, odata ce aerul isi face treaba, din pahar incep sa iasa la suprafata aluzii de fructe uscate si confiate (caisa este vioara intai), ananas si citrice. La un moment dat, apar meteoric si senzatii de hidrocarburi, dar foarte fade si inlocuite imediat de note florale. Cata complexitate pentru un entry level; acesta este genul de vin care te face sa duci mereu si mereu paharul la nas. Gustativ, avem un atac initial in forta, vinul oferind o senzatie aproape vascoasa in mijloc. Fructele uscate isi fac simtita din nou prezenta, concentratia aromelor este ireala (ca si in cazul rose-urilor); dar, spre final, vinul vireaza in cu totul alta directie, una dominata de prospetime si note citrice care vin in valuri. Aciditatea este si ea ireala pentru un alb cu 29 de ani la bord, iar finalul este marcat de nuante de coaja rasa de lamaie si senzatii usor condimentate. Post gust extrem de lung si persistent.

As putea vorbi mai mult despre acest vin, dar prefer sa ma opresc aici. Este pacat ca nu avem parte mai des de astfel de exemplare, venite parca din alta dimensiune.


Cand vecinii iti dau cu tifla-n cap: Chateau Burgozone Chardonnay 2011 (Bulgaria)

joi, 5 septembrie 2013

0 comentarii
Zilele trecute am fost intr-o scurta vizita de lucru la Pitesti. Aici, am disecat o serie de vinuri minunate, impreuna cu Ionut si Dan. Printre ele, s-a aflat si un Chardonnay bulgaresc semnat Chateau Burgozone, achizitionat de Dan la un pret in jurul a 10 leva. Domnilor, asta inseamna la noi undeva la 20 de lei si ceva. Acest vin a fost, probabil, cea mai neasteptata surpriza a primei seri de baute; pardon, am vrut sa spun degustare :D

Tipicitate cat cuprinde, nas intens cu mult mar verde, caise, usoare aluzii de migdale, alune si ceva vanilie. Oricum, aceste note nu domina peisajul si asta e bine. Gustativ, vinul te ia pe sus cu totul, are o densitate si o concentratie a fructului neasteptate la acest nivel de pret. Nu este atat de greu pe cat pare, ci se poate bea cu usurinta. Aciditate ok, final usor citric si condimentat, plus un strop de unt. Expresiv, direct, fara fineturi si cu motoarele turate la maxim. Pe undeva, mi-a amintit de un Chard unguresc, semnat de Nyakas.

Nu pot spune ca sunt un mare fan al stilului, dar trebuie sa recunosc faptul ca acest exemplar bate la fund cam tot ce se invarte la noi in materie de Chardonnay, inclusiv cele pe care le facem la peste 10 euro. Nu este un aspect important pentru mine dar, pentru altii, s-ar putea sa conteze medalia de aur obtinuta la Mondialul de Bruxelles. As fi foarte curios sa incerc si alte vinuri ale acestui producator. De asemenea, va invit sa vizitati si site-ul oficial, pentru ca este unul dintre cele mai bine structurate si pline de informatii site-uri pe care le-am vazut. Am gasit pana si o analiza ultra detaliata a tipurilor de sol si subsol din zona. Jos palaria.


Vina Tondonia Rosado 1995 vs. Vina Tondonia Rosado 1997

miercuri, 4 septembrie 2013

2 comentarii
Dupa ce am incercat aceste minunatii de vinuri, pot spune cu siguranta ca sunt cele mai bune rose-uri de care am avut parte in aceasta viata. Si nici nu cred ca de acum incolo, voi incerca exemple mai bune.

Vina Tondonia Rosado 1995

Olfactiv, acest vin m-a luat complet prin surprindere, inselandu-mi toate asteptarile. Note de cognac, superb completate de puternice impresii autumnale: flori uscate, frunze vestejite, fructe rosii putrede, plus tutun aromat. Nasul acestui rose seamana incredibil de mult cu cel al unui Pinot Noir matur. Complexitate care m-a lasat perplex. Dar surpriza si mai mare a venit la nivel gustativ; o concentratie ireala a fructului, vinul iti invaluie toata gura, nu lasa nici un coltisor neatins. Rotund, cu o greutate lipsita de agresivitate si o puritate care te face sa ramai tamp in fata paharului. Aciditate aflata inca la datorie, iar finalul este interminabil. Dupa vreo 2 minute, am renuntat sa mai cronometrez persistenta aromelor pe bietele mele papile. Nici macar nu m-am obosit sa mai identific aromele, m-am lasat pur si simplu purtat de senzatiile create de acest vin, parca picat de pe alta planeta.



Vina Tondonia Rosado 1997

Poate pare de necrezut, dar varianta 1997 a fost complet diferita de cea din 1995, la toate capitolele. Culoare aduce aminte mai degraba de un alb puternic oxidat, decat de un rose clasic. Nasul este incredibil de proaspat si precis: impresii citrice, biscuiti, o intreaga pleiada de arome care amintesc de o patiserie, cirese albe, petale de trandafiri. La un moment dat, ai impresia ca ai in fata o sampanie. Gustativ, vinul debordeaza de tinerete si prospetime, senzatie la care contribuie si aciditatea aflata inca la cote inalte. Mai catifelat decat bruta '95, cu un grad de baubilitate ridicat si cu un final dominat de note citrice si condimente.


Sunt aproape convins ca, in toata lumea asta larga, nu mai exista rose-uri asemanatoare. De fapt, exemplele in cauza cu greu pot fi incadrate in aceasta categorie. In afara de unele aluzii florale, nu au nimic in comun cu un rose "clasic". Dar chiar nimic. Trebuie sa multumesc sansei ca mi-a oferit oportunitatea de a imi scoate in fata astfel de vinuri. Si zeilor care mi-au dat acel dram de nebunie, necesar unei achizitii de acest gen. Nu stiu cati ar risca sa cumpere rose-uri de 16 si 18 ani vechime. Despre pret, va pot spune ca cele 2 sticle au costat cam cat as da pe 1 sticla de rose Minima Moralia. Si cu asta am spus tot. Pe scurt, o experienta absolut incantatoare.

Copyright © 2010 Vinul si Pasiunea | Layout by Atomic Website Templates | Distributed by: best minimal blogger theme free blog template html codes | best vpn galaxy s2 best vpn l2tp