Sub lupa: Licorna Winehouse

miercuri, 8 iunie 2016

0 comentarii
In trecutul nu foarte indepartat, am avut sansa de a incerca o serie de 6 vinuri produse de Licorna Winehouse. Multumiri lui Florin Preda pentru oportunitate. Aici se intampla lucruri cat se poate de pozitive, cu toate ca, evident, este loc si de mai bine. Dar cu rabdare si perseverenta, presimt ca Licorna va ajunge un jucator de netrecut cu vederea in peisajul autohton de profil. Mai ales daca vinificatorul casei, Gabi Lacureanu, are libertate deplina sa-si faca treaba la care se pricepe atat de bine.

1. Serafim Chardonnay 2014
- un Chard nebaricat, corect pentru banii ceruti pe el; nu mi s-a parut din cale afara de expresiv, dar am avut in fata o expresie light, usor de baut si care livreaza exact cat poate duce in acest context. Un vin OK.


2. Serafim Merlot 2013
- din cate stiu, acest vin a fost realizat de fostul vinificator italian al cramei; plin de fruct bine copt (cu usoare aluzii de supracopt, pe alocuri), extractiv, cu multa visina putreda, ciocolata si cafea. Extractivitatea iese in evidenta si la nivel gustativ, iar alcool-ul musca o idee pe final. Asa ca, atentie la temperatura de servire. Un Merlot tipic de Lume Noua dar cam lipsit de identitate, per total. La fel de bine putea fi produs si de Lacerta, de exemplu.


3. Serafim Feteasca Neagra 2014
- unul dintre cele mai expresive exemple ale acestui soi pe care le-am incercat in ultima vreme; asta daca luam in seama si categoria de pret din care face parte. Intensitate medie, cu arome tipice livrate in cantitati decente, o suculenta si o suplete excelente la nivel gustativ, aciditate bine integrata in ansamblu, plus o structura taninoasa oarecum surprinzator de prezenta pe final. Da, o Feteasca Neagra pe gustul meu, in care nu se exagereaza cu nimic; apreciez decizia de a nu forta lucrurile inutil si de a lasa calitatile naturale ale soiului sa se exprime in voie.


4. Bon Viveur Chardonnay/Sauvignon Blanc 2014
- ei bine, acesta a fost singurul vin care m-a dezamagit. Nu mi s-a parut ca scartaie la nivel aromatic, ci la nivel de sudare intre cele doua soiuri. Pur si simplu, nu vad rostul unui asemenea mariaj, complet nefericit din punctul meu de vedere. Pare ca fiecare soi incearca sa se exprime in legea lui, fara a exista un liant care sa realizeze uniunea si echilibrul dintre ele. Difuz, fara prea multe orizonturi si...trecem mai departe.


5. Anno Chardonnay 2014
- deja am trecut la o liga superioara si acest lucru se simte imediat. Editie limitata, un vin foarte bine lucrat, inchegat si oarecum surprinzator pentru un Chard nascut in Dealu Mare. Am observat ca unora li s-a parut foarte New World, mie nu prea. Da, are corpolenta si intensitate dar acestea sunt foarte bine tinute in frau; in plus, am detectat o mineralitate oarecum atipica zonei pe care o aminteam mai sus. Nu am intalnit arome tropicale, note lemnoase dominante sau iz-uri untoase peste limita. Sunt curios de cum va fi judecat acest vin si in anii care urmeaza. De remarcat si forma ciudata a sticlei.


6. Anno Sauvignon Blanc 2014
- special am lasat acest vin la sfarsit pentru ca, din pmdv, este vedeta incontestabila a cramei. Pana acum, cel putin. Pe scurt, unul dintre cele mai reusite SB-uri autohtone, cu arome dominante de ardei gras, soc, grapefruit si sageti de agrise. Foarte precis in exprimare, concentrat si elegant in acelasi timp, cu o evolutie liniara si un echilibru perfect intre fruct si aciditate, plus un final lung si cat se poate de expresiv. In acest caz, Gabi Lacureanu s-a intrecut pe sine si a livrat un SB scoala, de predat la cursurile de profil. Perfect gandit si executat.




Doua vinuri de "duca-se pe gat"

vineri, 27 mai 2016

2 comentarii
Astazi voi semnala doua vinuri interesante, incercate in ultima vreme: unul italian si altul spaniol. Ambele sunt importate la noi, se invart undeva in jur de 50 lei/sticla si ofera doua abordari stilistice complet diferite.

Scaia 2015 Garganega/Chardonnay

- acest vin este produs de Tenuta Sant'Antonio, un nume important in zona Veneto. Cupajul este unul destul de exotic, mai ales pentru consumatorii nostri: Garganega (soiul de baza pentru Soave) si Chardonnay. Ce am descoperit in pahar? In primul rand, am fost luat pe sus de un mix extrem de intens de note florale (iasomia fiind vioara intai) si fructe tropicale. Gustativ, atac in forta, fara compromisuri, corpolenta sus dar si o aciditate excelenta care vine sa echilibreze densitatea fructului. Finalul este incredibil de "zemos" si de persistent, facandu-te sa-ti mai torni rapid un pahar. Cu toate ca nu sunt un mare fan al acestui stil ultramodern, nu am respins niciodata acele vinuri care sunt gandite cum trebuie in contextul respectiv. Iar Scaia este una dintre exceptii; pentru ca intensitatea extrema si conglomeratul super concentrat sunt dublate de prospetime si suculenta maxime. Un mare plus este si nivelul decent de alcool: 12,5%. Daca ar fi sarit de 13,5%, acest vin ar fi devenit, probabil, inca un lichid greu de digerat si pierdut in banalitate.


Javier Sanz Verdejo 2015

- din cate se pare, Javier Sanz este un producator cu mare pedigree in Rueda, patria soiului Verdejo. Ei bine, spaniolul s-a dovedit a fi un exemplar cu o abordare complet diferita de cea a italianului. La fel de direct in exprimare, dar mult mai retinut, atat olfactiv cat si gustativ. Fructe verzi, flori de primavara, o densitate suava a fructului si tone de prospetime citrica pe final. Foarte usor de baut si companionul perfect al unei zile toride de vara. As bea oricand asa ceva in detrimentul unui rose, de exemplu. Foarte bine gandit si echilibrat pentru ceea ce se doreste a fi. Si, foarte important, nu lasa nici o clipa impresia ca incearca sa livreze mai mult decat poate.


In concluzie, doua vinuri diferite ca filosofie si stil, dar care detin din plin un element de baubilitate periculoasa. Nu de alta, dar te poti trezi pe nesimtite ca mai deschizi o sticla, si inca una... Ambele pot fi gasite la magazinul Winepoint, din Cluj-Napoca. Pentru cei aflati in Bucuresti, am inteles ca vinul produs de Javier Sanz este de gasit si la Ethic Wine.


Bine ati (re)venit in Republica Socialista Romania!

miercuri, 4 mai 2016

3 comentarii
Stiu, deja s-au scris atat de multe despre "Wine book of Romania" si, mai ales, despre autoarea de renume galactic, Marinela Vasilica Ardelean...Dar, totusi, in ultima vreme s-au petrecut niste chestii, incat imi este imposibil sa-mi tin in frau gura asta spurcata. Acesta nu este un pamflet; este un mare hohot de rasu'-plansu', care devine extrem de amar in post-gustul interminabil, dominat de impostura, elogii vomitate la foc automat si aluzii de vin otetit.

Dupa aparitia celui mai mare ghid din galaxie, as fi dorit ca principalul sentiment personal de repulsie sa raman in zona copertii. Parca nu m-as fi asteptat ca aceasta carte sa contina atatea aberatii, greseli, elogii complet inutile de inspiratie comunista si lirisme ieftine, demne de cea mai de cacat telenovela din tara America de Sud. Nu am mai citit astfel de aberatii de pe vremea cizmarului de trista amintire. Va intrebati daca am cumparat-o? Va rog frumos, nu abdic de la principii. Am intuit demult cum va arata lansarea secolului in Romania. Semnele au fost atat de evidente, incat nu trebuie sa te numesti Nostradamus pentru a scrie un catren in doi timpi si trei miscari.

Dupa cum va spuneam, nu m-am obosit sa cumpar cartea si m-am felicitat pentru inspiratia de a nu arunca banii pe asa ceva. Un excelent si edificator review puteti citi la George. Nu ramane decat sa va minunati si sa va faceti cruci din orice punct cardinal doriti sa porniti. Dupa ce am citit recenzia lui George, m-a lovit instant un sentiment de greata. Dupa care au urmat alte doua episoade, desprinse parca din absurdul atat de drag lui Eugene Ionesco. Primul, un articol in revista de casa a lantului de magazine Mega Image. Unde, ati ghicit, vedeta este Marinela Ardelean. Pai doar n-o fi vinul romanesc, ar fi fost chiar culmea. Cea mai tare, cea mai mare, cea mai, cea mai. Stop, revine greata, de data aceasta si cu mai mare aplomb. Va dau un singur exemplu de aberatie monstruoasa, pe care as plasa-o fara probleme intr-un muzeu al ridicolului: doamna absoluta a vinului romanesc ne recomanda un "Armagnac Cognac". Stop din nou. Poftim? Trag o fuga la toaleta sa imi revars greata inca o data. Daca o tin tot asa, s-ar putea sa fac santuri pe gat. Bun, am ras, am glumit, caterinca, alea alea. Dar, totusi, undeva in adancul fiintei, tot acest circ provoaca plansul. Dar din acela de-ti vine sa te dai cu mecla de toti peretii. Pentru ca abia in astfel de momente realizezi cu adevarat care este realitatea din teren. Si observam nu doar o lejeritate debordanta in a gafa dar si o perseverenta fantastica in a continua sa te lasi in offside de fiecare data cand ai ocazia. Dar nu-i nimic, masinaria de PR din spate, bine antrenata si putin dopata pare-se, functioneaza ca unsa. Pentru ca, in continuare, ma intreb cine este in spatele acestui personaj, cine a impins morosanca-italianca in fata si cine pompeaza bani pentru alimentarea unei asemenea aberatii.

Dar cireasa de pe tort a venit odata cu aparitia online a unui interviu la Europa FM, in compania Andreei Esca. Pe Esca nu o pot acuza de prea multe, este clar ca toata situatia asta a devenit interesanta doar pentru a-si alimenta accesele de feminism pueril. Ei bine, dragii mei, interviul de care pomeneam a venit sa bata ultimul cui in cosciugul in care, de fapt, zace un cadavru frumos imbalsamat la exterior dar care pute rau de tot la interior. Nu ma credeti? Veniti de luati lumina atunci:


Interviul este lung, are peste 1 ora, dar merita intreaga noastra atentie. Acum avem dovada (si audio si video) absoluta a nivelului de expertiza la care a ajuns marea doamna a vinului romanesc. Trecand peste dezacordurile gramaticale care vin in valuri si iti sugruma timpanele la tot pasul, de mare angajament sunt gafele monumentale care tin de asa-zisa expertiza in domeniu a zanei vinului. Intre altele, aflam ca America si California sunt tari, ca drobul de miel se mai numeste si miel umplut pe la noi, ca micii nostri cei de toate zilele ar merge de minune cu Prosecco, ca Solo Quinta este produs de Cramele Oprisor, etc, etc, etc. Nu am stat sa le vanez pe toate, cel mai indicat este sa auziti cu urechiusele voastre. Dar punctul culminant este atins atunci cand "cea mai experta dintre toti expertii" se dezlantuie impotriva somelierilor. Ea a castigat un titlu de cel mai bun somelier in "douamiipatrusprezece", dar stati sa vedeti ca ea nu e, de fapt, somelier. Dupa care urmeaza o insulta fara menajamente la adresa acestei meserii, reprezentantii acesteia fiind comparati cu niste soferi amarati. Asta in timp ce dansa este un soi de medic. Pe scurt, asta-i diferenta dintre EA si somelieri. Este caz de tribunal, domnilor.

Acum, recunosc faptul ca am criticat si eu destul someleria autohtona dar nu cred ca am ajuns vreodata la insulte de genul asta. In continuare, sunt destui oameni bine pregatiti, integri si care isi exercita meseria asa cum se cuvine, Unii dintre ei au reactionat deja pe o retea de socializare, dar eu astept o reactie oficiala si ferma din partea asociatiilor de profil. Vreau sa vad ca lumea s-a saturat de impostura si de experti de carton, care ajung sa taie si sa spanzure dupa bunul lor plac. Gata, ne-a ajuns, mai clar de atat nu se poate. Ah, da, si mi-as dori o reactie oficiala si din partea producatorilor a caror nume a ajuns sa fie asociat cu proiectul respectiv. Dar, momentan, este doar tacere. Chiar nu va dati seama in ce v-ati bagat? Chiar doriti sa faceti parte din tot acest circ? Hai, spuneti drept, stiati dinainte cu ce se mananca toata fandoseala asta sau ati inceput sa realizati monstruozitatea abia acum, dupa ce valul se ridica incet-incet? Va spun, nu mai dureaza mult pana cand Dobrogea sau Dealu Mare vor deveni tari, ascultati la mandea.

Ar mai fi multe de spus, dar prefer sa ma opresc aici. Pe scurt, nu am vazut decat un personaj care incearca disperat sa se auto-legitimeze in aceasta lume si sa fie legitimat de un sobor de lingai, care nu mai contenesc sa laude realizarile marete. Din pacate pentru ei, expresia "a da cu mucii in fasole" a capatat o noua dimensiune, probabil una la care nici ei nu se asteptau. Tara mea de glorii, tara mea de dor...


B.D. in actiune, prin lumea vinului autohton

marți, 19 aprilie 2016

0 comentarii
Ma tot abtin de la o vreme sa mai comentez despre diverse manifestari autohtone, desfasurate in superbul univers autohton viti-vinicol. Motivele sunt diverse, dar cel mai important este ca, de cand imi bat gura in blogosfera, mare lucru nu s-a schimbat.

Cred ca este un singur eveniment de profil care s-a remarcat peste toate celelalte: WineUp (Cluj). Din pacate, atat lipsa timpului, cat mai ales distanta, m-au impiedicat sa particip la acest targ. Multumesc pentru invitatia transmisa, sper sa ajung anul viitor. Nu de alta, dar daca se mentine directia actuala, chiar merita un drum pana la Cluj. Nu cred ca am vazut atatea masterclass-uri adunate la un loc, in cadrul unei singure manifestari de acest gen.

Despre Goodwine, ce naiba sa mai spun? Cred ca decizia mea de a nu mai bantui aiurea printre standurilor eternilor producatori prezenti, a fost una inteleapta. Dupa ce am citit si comica postare a  lui Dan, referitoare la nu stiu ce mare forum de pe acolo, m-am lamurit definitiv. Auzi tu, manual de utilizare al bloggerilor. Ca s-o spun pe sleau, cu tot respectul pentru anumiti oameni care activeaza in domeniu, totul a devenit si aici o mare cumetrie; se aduna prietenii si se premiaza unii pe altii. Si va mai intrebati de ce ma incearca o mare lehamite cand vine vorba sa scriu pe blog? Dar, hai ca ma enervez iar de pomana, prea mult stres inutil nu face bine la ficati. Nu ca prea mult vin ar face bine, dar macar pe ala il beau din placere absoluta.

Am pastrat la urma cireasa de pe tort. Care? Cum, care? Evident, maiestuoasa lansare a cartii "The wine book of Romania", semnata de Marinela Ardelean. Pentru cei care urmaresc activitatea mea de pe o anumita retea de socializare, a fost evidenta pozitia mea din momentul in care au aparut primele informatii despre acest proiect. Repet inca o data: apreciez o astfel de initiativa, macar cineva s-a catadicsit sa faca ceva concret in sensul asta. Problemele mele au fost legate de metodologie si, mai ales, de conturarea unui soi de cult al personalitatii, indreptat evident in directia autoarei. Nu pot inghiti o asemenea directie, oricata sare mi-ati oferi. Daca tot faci asa ceva despre vinurile romanesti, macar ofera-le sansa sa fie vedetele, de la inceput si pana la sfarsit. Altfel, acel titlu isi pierde complet semnificatia, intr-o pacla de nepatruns a vrajelilor de PR.

Si acum, voi face un soi de dare de seama catre cititori (cei 2-3, cati or mai fi). Am primit un email din partea staff-ului responsabil de lansarea cartii cu pricina. Evident, cuvinte frumoase la adresa mea, cat de important sunt eu si cum as putea sa promovez cu succes acest eveniment. Plus, cum e si normal, o invitatie la marea lansare. Dragilor, apreciez gestul, dar la mine nu prea tine cu asemenea abordari. Am refuzat politicos orice fel de implicare. Pe de o parte, nu mai prestez atat de des pe al meu blog, incat sa conteze atat de mult o promovare aici. Pe de alta parte, ar fi fost oarecum ciudat ca tocmai eu, care am fost extrem de critic la adresa proiectului (mai bine zis, la cum a fost gandit), sa ma apuc sa-l promovez. Chiar si printr-un banner nevinovat, plasat intr-un colt de pagina. Dar momentul care a pus capac definitiv si mi-a confirmat temerile nascute de la inceputuri, a fost atunci cand am vazut coperta cartii; pe care, in loc sa vad vreo aluzie la vinuri, chiar si ceva abstract, ce mi-a fost dat sa vad? Ati ghicit, o poza a autoarei, imbracata intr-o ie (pai cum altfel?). Am vazut zeci de coperti de carti despre vinuri (internationale, bineinteles), dar pe absolut niciuna nu aparea chipul autorului. Mai ales, daca titlul cartii incepea de genul: "The wines of..." O chestie absolut logica, pentru ca astfel de carti sunt despre vinuri, nu despre autori.

Cu toate acestea, cred ca o astfel de carte merita o sansa. De fapt, vinurile romanesti merita o sansa pentru ca, nu uitati, ele ar trebui sa fie in lumina reflectoarelor. "The wine book of Romania", remember?


Paul Pontallier, o mare pierdere pentru Bordeaux si pentru lumea vinului

miercuri, 30 martie 2016

0 comentarii
Zilele trecute, am fost socat de vestea mortii lui Paul Pontallier, manager-ul de la Chateau Margaux. Dintre toate vestile din lumea vinului, la aceasta ma asteptam cel mai putin.

Anul acesta ar fi implinit 60 de ani, dar cancerul a invins viata inca o data. Pontallier s-a stins mult prea devreme, sunt convins ca Chateau Margaux ar fi continuat linia ascendenta, cu motoarele turate la maxim. Cooptat in echipa Margaux in 1983, a devenit manager al proprietatii in 1990. Alaturi de Corrine Mentzelopoulos (proprietarul celebrului chateau), Pontallier a fost principalul motor din spatele revitalizarii proprietatii care, cel putin in anii '70, era intr-un declin evident. De la sosirea lui la timona, Chateau Margaux a revenit la gloria de altadata.

Pentru foarte multi, duo-ul Mentzelopoulos-Pontallier a fost de un dinamism oarecum iesit din schema traditionala a regiunii. Nu i-am cunoscut personal, evident, dar a fost de ajuns sa-i privesc online de nenumarate ori. Chimia si respectul dintre cei doi erau clare ca lumina zilei. De cate ori l-am ascultat pe Pontallier vorbind despre Margaux si vinurile sale, m-au lovit pasiunea si modestia pe care le afisa fara nici un fel de restrictie. A fost un personaj extrem de deschis catre comunicare, o alta caracteristica usor nelalocul ei prin Bordeaux. In aceste zile, am citit despre un masterclass tinut de Corrine si Paul, autorul scotand in evidenta un aspect pe care l-a remarcat oarecum incurcat: in timp ce Paul vorbea cu pasiunea lui binecunoscuta despre Margaux, Corinne era cea care turna vinul in pahare. Intr-o lume "normala", ar fi trebuit ca situatia sa stea fix pe dos.

Odihneste-te in pace, Paul Pontallier...




Un vin complet: Davino Domaine Ceptura Rouge 2012

duminică, 20 martie 2016

0 comentarii
Alaturi de albele din gama Revelatio, Domaine Ceptura Rouge (sau DCR, pe numele sau de alint) mi s-a parut mereu cea mai consistenta gama dintre rosiile Davino. Unii ar spune ca si Flamboyant se poate califica lejer in aceasta categorie, dar prefer sa ma gandesc la "tata" lor ca fiind o galaxie de sine statatoare.

Pe scurt, dupa destule tentative. DCR a devenit un vin complet, in adevaratul sens al cuvantului. Un mix perfect realizat, intre concentratia si extractivitatea de Lume Noua si structura otelita plus rafinamentul de Lume Veche. Intregul ansamblu este excelent sudat, bine definit si precis. Nici nu are vreun rost sa insir multitudinea de arome care sunt livrate. Pentru ca orice vin foarte bun poate sa detina o complexitate aromatica cel putin decenta. Un vin fin insa, in acceptiunea mea, aduce la masa mici detalii suplimentare gen textura, echilibru desavarsit, precizie, suplete si eleganta, peste care vine acea structura necesara pentru a contrabalansa fructul concentrat.

De departe, recolta 2012 aduce cu sine si cel mai reusit DCR de pana acum. Dupa cum stiti deja, sunt un vehement contestatar al sistemului de notare atunci cand vine vorba de vinuri. Totusi, voi face o mica exceptie de aceasta data si arunc 92 pct. cu felicitari pentru DCR 2012. Sunt al naibii de curios cum arata Flamboyant-ul din acelasi an. Nu de alta, dar DCR a ridicat stacheta extrem de sus cu aceasta ocaziune.


Copyright © 2010 Vinul si Pasiunea | Layout by Atomic Website Templates | Distributed by: best minimal blogger theme free blog template html codes | best vpn galaxy s2 best vpn l2tp