Albele Davino, seria 2014

miercuri, 29 iulie 2015

0 comentarii
Imi poate oferi cineva o solutie pentru a iesi din plictisul si care ma incearca in ultima vreme? Mai ales cand vine vorba de scris pe acest blog? Inca nu imi dau seama daca vremea este principalul vinovat sau daca, pur si simplu, este doar propriul sictir existential, integrat in universul vinului de la noi.

Ma rog, trecand peste toate astea, m-am gandit totusi sa-mi exprim impresiile generale despre noua serie de albe de la Unicom, sau Davino, sau cum doriti sa-i mai botezati. Nu voi lua fiecare vin in parte si-l voi diseca in diversi descriptori. Intre noi fie vorba, mi s-a cam acrit si de aspectul asta. Sa recunoastem, 99% din vinurile care ne trec prin fata, au ajuns sa aiba un profil asemanator, foarte putine aducand cu sine ceva original si care sa te determine sa exclami: Evrika! Dar asta-i alta discutie, dam ignore si mergem mai departe.

In 2014, cei de la Davino ne prezinta o serie de albe extrem de consistenta in calitate. Ca de obicei, as putea spune. Totusi, aceasta consistenta mi se pare ceva mai compacta acum, diferentele intre game facandu-se nu la nivelul profilului aromatic, ci mai degraba la nivel "microscopic", de textura si expresivitate. Faurar este un mic monstru la banii lui. Are intensitate, concentratie si este un vin extrem de solid pentru nivelul sau de pret. Da, se exprima ceva mai rustic si are un mic defazaj la nivel gustativ dar, din propriile experiente trecute, pot banui o integrare mai buna in viitor. Iacob se prezinta cu un plus de rafinament si o integrare mai reusita in acest stadiu al vietii sale. Are o precizie mai mare si mai mult sarm. Domaine Ceptura Blanc creste nivelul rafinamentului si al precizie, dupa cum era de asteptat. Cred ca este cel mai bun DCB tanar pe care l-am incercat pana acum. Are si un strop de eleganta, plus o subtilitate aromatica prin care se poate plasa pe o treapta superioara de calitate. In viziunea mea, bineinteles. Si, la final, un magnific Revelatio, cel mai complex si abordabil de pana acum. Retineti, va rog, este tot o parere personala. Foarte expresiv, compact, intens dar si subtil in acelasi timp, concentrat dar si rafinat, extrem de bine echilibrat si cu un final persistent, a carui lungime mi-a amintit de Rezerva 2011. De fapt, are destule similitudini cu Rezerva, daca stau sa ma gandesc mai bine. Avem un vin complet, cu destul potential in fata, mai ales pentru cei inzestrati cu rabdare.

In concluzie, o noua serie Davino, ceva schimbari la nivelul metodelor de productie, dar aceeasi constanta de invidiat. Aici sunt extrem de greu de batut, indiferent de afinitatile fiecaruia, vis-a-vis de un producator sau altul.

The star

Un rose atipic: Minima Moralia Speranta 2011

marți, 21 iulie 2015

0 comentarii
In timp ce toti se grabesc sa dea gata rose-uri cat mai proaspete, in speta cele din din 2014, eu am ramas blocat undeva in spatele axei timpului. Ma cunoasteti, ce naiba; imi place riscul in acest domeniu si nu ma dau in laturi de la a testa tot felul de ciudatenii si relicve, demult uitate de publicul consumator.

Asa se face ca, in urma cu circa 2 saptamani, Big Radu (aka Radu Rizea), brand manager la Domeniul Coroanei Segarcea, a aterizat in urbea traversata de Dunare. Evident, in interes de serviciu, mai exact o degustare cu o serie de vinuri mai vechi si mai noi ale mai sus numitului producator. Despre ce am degustat atunci, intr-o alta postare. Momentan, am sa ma opresc asupra acestui Rose din gama super-premium, Minima Moralia (ce termen drag pietei noastre de profil). Cu aceasta ocazie, ii multumesc inca o data lui Radu pentru sansa oferita.

Cum sunt ros de curiozitate in astfel de cazuri, nu am stat prea mult pe ganduri si am dat cep sticlei cu pricina, in 2 timpi si 3 miscari. Si am avut parte de o experienta foarte interesanta. Incepand cu o culoare care aminteste de cupru, continuand cu profilul aromatic si terminand cu textura, pot spune ca am avut parte de un rose atipic. Nu numai pentru ceea ce se produce la noi, ci si pe la altii prin lume. Nasul vine cu un mix de note florale, condimente, fructe uscate, petale uscate de trandafir si caramel. Dupa o vreme, pot sa jur ca am simtit si o adiere de...bitum. Gustativ, vinul este corpolent dar, in acelasi timp, afiseaza o rotunjime si o eleganta desavarsite. Aciditatea, inca bine infipta, vine sa completeze un tablou extrem de bine inchegat si coerent. Finalul lung si tonic este dominat de coaja de grapefruit si, din nou, fructe uscate.

Iata un rose care se tine foarte bine, in al patrulea sau an de viata. Si nu doar atat, ba chiar demonstreaza ca are puterea de a evolua si de a castiga in complexitate. Nu prea pot spune asta despre multe rose-uri autohtone. Pretul este mare si, in continuare, consider ca se cere prea mult. Dar, in contextul general al pietei de la noi si al palierului de calitate, se afla in parametrii acceptati. Ca de obicei, la final, totul se rezuma la decizia fiecaruia de a da sau nu banii ceruti pe asa ceva. Si nu, nu am devenit peste noapte un fan al rose-urilor. Dar, extrem de rar, mai apare cate unul care sa-mi provoace admiratie. Speranta inca mai exista...


Chateau du Trignon 2011 Cotes-du-Rhone

joi, 9 iulie 2015

0 comentarii
Am tot spus-o si o repet: in acest moment, nu cred ca exista o regiune din Franta care sa bata Cotes-du-Rhone, la capitolul pret-calitate. Orice ar insemna asta pentru fiecare dintre noi. Selectia de vinuri bune produse aici si pe care le poti gasi pana in 10 Euro, este impresionanta. Am incercat destule pana acum si inca nu am dat de vreunul care sa ma dezamageasca. Iar in categoria 10-15 Euro, tot un vin din aceasta regiune detine inca suprematia in topul preferintelor personale: La Pialade, produs de legendarul Rayas.

Chateau de Trignon face parte din portofoliul familiei Quiot si este obtinut de pe o suprafata de circa 20 ha, impartite in 3 tipuri distincte de terroir. Este importat la noi de Cramele Recas si v-as recomanda sa-l incercati macar o data. Avem de-a face cu un vin care marseaza pe fruct dar nu in acceptiunea moderna a termenului. Are un nivel mare de alcool - 14% - dar care este foarte bine ascuns si nu deranjeaza nici la temperaturi mai inalte. Nu devine greoi si agresiv nici o clipa. Are acel touch frantuzesc, in care fructul este echilibrat cum trebuie de o aciditate sustinuta si de o structura taninoasa fina. Are puritate, savoare, personalitate si tipicitate, prin notele sale de carne macra, afumatura si piper din belsug. Ofera o senzatie de placere si de prospetime atunci cand bei continutul sticlei intr-un timp record. Este acel tip de vin care, usor-usor, se pierde in marea de exemplare fortate, manipulate si artificiale, pe care le poti gasi in aceiasi bani. Cam astea ar fi principalele lui atribute.


Beaujolais, un experiment in "terroir"

marți, 30 iunie 2015

1 comentarii
In sfarsit, m-am hotarat sa va aduc la cunostinta cateva impresii si concluzii nascute in urma degustarii de Beaujolais, organizata de subsemnatul, cu mai mult de o luna in urma.

Probabil unii au ridicat putin din sprancene, atunci cand m-am decis asupra acestei zone complet necunoscute multora. Motivele deciziei le-am mai adus la cunostinta. Dar, mai mult ca orice, am dorit ca aceasta degustare sa fie un experiment in notiunea de terroir. Beaujolais, ca si Burgundia, este o regiune cu o diversitate fantastica in ceea ce priveste tipurile de sol care o populeaza. Aceasta diversitate nu se aplica doar intre cele 10 crus, dar chiar si in interiorul aceluiasi micro-climat.


Nu doresc sa insist asupra notelor de degustare pentru fiecare vin incercat cu ocazia respectiva. In schimb, am sa punctez cateva impresii legate de performanta vinurilor, intr-o viziune generala si unitara.

In primul rand, m-a frapat consistenta calitativa a vinurilor selectate. Intre exemplarele tinere, nu am intalnit diferente frapante de calitate, toate performand la nivel inalt pentru regiunea din care provin. Inclusiv un Beaujolais Blanc mai mult decat competent, aflat la baza piramidei de clasificare.

Apoi, vinurile s-au exprimat diferit, in functie de zona tip cru din care au provenit. Stilul de vinificatie a fost, in mare parte, unul unitar, dar fiecare lichid a venit la masa cu ceva propriu si personal. Unele au fost mai fructate, altele cu note "animale" si pamantoase; unele mai intense aromatic, altele mai retinute si mai sobre; unele mai deschise, altele mai compacte si structurate. Dar absolut toate au excelat la capitolul puritate si "baubilitate". A fost foarte reconfortant, pentru mine cel putin, sa am in fata o serie de vinuri pure, sincere, fara machiaje inutile si care se pot consuma cu o usurinta fantastica. Imi amintesc o replica a amicului Iulian Grigorescu si care, proaspat venit de la un concurs de vinuri, a scos in evidenta un mare adevar: daca ai nimeri astfel de vinuri intr-un concurs, nu ti-ai mai pune probleme de oboseala prea mari la sfarsitul zilei. Intr-adevar, Beaujolais este un vin de conversatie si de voie buna, inca un motiv pentru care nu am dorit sa organizez ceva mai "elevat".

La final, cateva cuvinte si despre exemplarele mature din degustare. Cum era si normal, nu aveam asteptari exagerat de mari de la ele dar, totusi, doua dintre ele mi-au depasit prognozele. O a treia sticla, un Saint-Amour din 1983, a avut mari probleme cu dopul extrem de alunecos. De altfel, am si fost nevoiti sa-l impingem in sticla, deoarece nu s-a reusit extractia acestuia. Chiar si asa, la nivel gustativ, am putut sa simt ca bietul vin s-a bucurat de o structura si o concentratie a fructului peste medie. Da, inca mai erau semne de viata in el si sunt convins ca, in conditiile unui dop sanatos, vinul s-ar fi prezentat intr-o cu totul alta lumina. Din punctul meu de vedere, cel mai bine s-a prezentat Cote de Brouilly 1978, o sticla aflata intr-o stadiu impecabil inca dinainte de deschidere. Arome tipice pentru un vin vechi, un soi de mix intre un Pinot si un Tempranillo cu multi ani la bord. In ochii mei, un vin aflat intr-un declin cat se poate de reusit.

Am aruncat in lupta si o Babeasca Neagra La Sapata (2013), dar care nu s-a ridicat nici o clipa la nivelul variantei din 2012. Dan a completat seria cu un Riesling Schloss Lieser 1992, un Spatlese foarte competent pentru varsta sa. Sa nu uit si de vinurile casei de la 1000 de Chipuri; un Pinot surprinzator de tipic si bine construit si un Cabernet sanatos, intens si structurat cum se cuvine.

Nu-mi ramane decat sa multumesc inca o data participantilor, precum si sotiei pentru sprijinul neconditionat si pentru ca imi suporta obsesia; nu in ultimul rand, multumiri speciale lui Stefan de la 1000 de Chipuri, dar si lui Frederic, Mihai, Dan si Marian, Stiu ei foarte bine de ce.









Vin si circ

luni, 22 iunie 2015

2 comentarii
Nu stiu daca a sesizat cineva pana acum dar, de la o vreme incoace, am renuntat sa mai scriu articole in care sa ridic la fileu multiplele probleme care macina industria de vin autohtona. Cu tot ce implica ea: producatori, comercianti si alti compusi derivati. Am incercat sa ma limitez la a scrie doar despre diverse vinuri incercate, intr-un mod cat se poate de plictisitor. Pe de alta parte, ma incearca un teribil sentiment de sictir vis-a-vis de tot circul din industrie. Pentru ca asta a devenit, mai ales in ultima vreme: un circ monstruos, in care clovnii joaca un rol pivotal. In plus, toata "lupta" asta din cei aproape 6 ani de "bloggerit" a devenit una demna de personajul lui Cervantes si ale sale mori de vant.

Am tot auzit ca ar trebui ca noi, bloggerii, sa ne implicam mai mult in acest domeniu si sa jucam ceva mai dur in liga educationala. Dar, de fapt, noi suntem buni doar sa criticam de pe margine si sa ne dam cu parerea, in cel mai neavizat mod cu putinta. Educatie? Multi uita un element esential: pentru ca educatia sa reuseasca, trebuie sa beneficiezi si de "subiecti" care sa fie dispusi sa o accepte. Trebuie sa existe un material genetic pe masura, de care sa se lipeasca ceva. Rezultatele se vad, cu varf si indesat, in toate domeniile din tarisoara noastra draga. Multi au incercat sa faca educatie pe aici, dar au esuat lamentabil. Ma intreb, oare de ce? Toti dau vina pe cei care educa, dar aproape nimeni nu arata degetul si spre cei care ar trebui sa fie educati. Normal, e mai simplu asa. Este fix ca in fotbal sau in alte sporturi de echipa: cand echipa joaca prost, singurul vinovat este antrenorul. Capul lui Motoc vrem!

Dar sa ne intoarcem la durerile noastre de zi cu zi. In ultimele zile, am asistat la un nou atac (nimic nou, de fapt) asupra acestei infame tagme a bloggerilor de vin. Dupa un patron de restaurant, excelent pozitionat sub Grant, am trecut printr-un atac concertat din partea unor "confrati" (vezi cazul Lidl) si, iata, am sfarsit prin a fi luati in vizor de un oarecare comerciant de vin, posesor de pravalie in celebra piata Domenii. Din partea mea, cel putin, totul s-ar fi terminat foarte usor, cu un elegant block si report pe facebook. Dar, dupa ce am urmarit elucubrantele idei ale respectivului vanzator, mi-am zis ca, de aceasta data, propriul amuzament ar trebui sa invinga. Pentru ca, in acest caz, ideile sunt atat de lipsite de cea mai elementara logica, incat totul a devenit un interesant studiu de caz clinic. Este fascinant cum specia atacatorilor de bloggeri are chiar capacitatea de a suferi mutatii. Exact ca un virus. Mutatia respectiva se manifesta acum printr-un delir prelungit, cu accente orgasmice pe alocuri, si cu momente demne de sindromul personalitatii multiple. Daca nu ma credeti, aruncati un ochi aici.

Pe scurt, ideea de baza este urmatoarea: daca nu vinzi vin, nu te pricepi si nu ai dreptul sa scrii despre el. Nici macar sa postezi poze cu vinuri. Este clar? Mai este nevoie de lamuriri suplimentare? Cred ca am zis destul. Din pacate, cam asta este imaginea pe care industria de profil tine mortis sa o afiseze cu ostentatie. Si mai aveti pretentia ca eu sau altii sa sprijinim neconditionat acest surogat, care deja incepe sa arunce sageti inmiresmate de putreziciune? S-o faca altii, cei care au cu adevarat ceva de castigat din acest demers. Si, slava zeilor, sunt destui.

Textbook Sauvignon Blanc: Catleya Freamat alb 2014

vineri, 12 iunie 2015

0 comentarii
In zilele noastre, sa bei un Sauvignon Blanc bun a devenit o obisnuinta. Sa gasesti insa un SB clasic, old school, fara exotisme de tot felul si intensitate de-ti ia nasul din loc, nu este o sarcina din cale-afara de usoara. Mai ales la noi, unde acest gen de vin pe steroizi castiga teren din ce in ce mai mult.

Astfel, atunci cand am incercat noul Freamat alb, semnat Catleya, am ramas oarecum surprins. Nu tu fruct al pasiunii, nu tu note ierboase peste limita suportabilitatii, nu tu intensitate extrema, nu tu acel gen de aciditate care tinde, de multe ori, sa dezechilibreze vinul pe final. In sticla cu pricina, am gasit un SB de intensitate medie, retinut, cu note dominante de soc, fructe albe coapte, adieri minerale si aluzii elegante de grapefruit. Corpolenta medie, foarte bine controlata, evolutie liniara, fara acea expansivitate care iti poate crea iluzia unei false complexitati. Aciditate medie, perfect integrata in finalul destul de lung, dominat de note citrice care provoaca salivatie. Nivel de alcool decent si mai rar intalnit (12%), care nu devine intruziv nici o clipa.

Un vin extrem de echilibrat, perfect pentru diverse asocieri gastronomice. Pe undeva, mi-a amintit de un Sancerre incercat cu ceva timp inainte. Cred ca are mai multe in comun cu Loara decat cu un Bordeaux, de exemplu. Rara avis in peisajul SB-urilor autohtone si un vin care a urcat cu repeziciune in topul preferintelor personale. Chapeau, Laurent Pfeffer!


Copyright © 2010 Vinul si Pasiunea | Layout by Atomic Website Templates | Distributed by: best minimal blogger theme free blog template html codes | best vpn galaxy s2 best vpn l2tp