Minima Moralia Recunostinta 2008 - Domeniul Cororanei Segarcea

luni, 24 august 2015

0 comentarii
Tot incercand sa trec peste acest moment de lehamite care vad ca se tot prelungeste, mi-am stors memoria in cautarea unui vin demn de prezenta in paginile acestui mirobolant blog. Si atunci mi-am amintit de o degustare organizata de Radu Rizea in Galati. Printre vinurile prezentate, s-a strecurat si acest Cabernet Sauvignon din gama Minima Moralia.

Lasat la decantat cel putin 2 ore, vinul in cauza tot nu mi s-a parut dispus la a fi din cale-afara de darnic. Destul de inchis in carapace, cu accente "intunecate" de fructe rosii si negre, aluzii vegetale, pudra de cacao si lemn bine integrat. Gustativ, are un profil clasic, structura fiind cea care domina in acest moment, Fructul bine copt este dublat de o aciditate pe masura si de un val de taninuri ferme si neiertatoare. Final lung, usor uscat dar si savuros in acelasi timp, cu sageti usor condimentate.

Intrebarea care se naste in creierul meu este urmatoarea: va reusi fructul sa faca fata structurii in urmatorii ani? Toate elementele sunt acolo, depinde in mare parte de capacitatea vinului de a le integra intr-un ansamblu cat mai armonios. Cel putin, asta a fost impresia lasata de sticla care mi-a trecut prin fata. Ce mi-a placut in mod special este ca vinul nu pica in pacatul Cab-urilor moderne, supracoapte si gemoase. Are un profil old school si necesita rabdare. Sa vedem ce va decide timpul imperturbabil...

@foto credit: www.provin.ro

Efectul unei recolte excelente: Chateau Meyney 1982 Fronsac

marți, 11 august 2015

0 comentarii
Iata ca, in sfarsit, am avut si eu ocazia de a incerca un Bordeaux din mult-trambitata recolta 1982. Pentru cei care nu cunosc prea multe amanunte despre ceea ce a insemnat 1982, va spun doar atat: este anul care l-a facut celebru pe Robert Parker. Acest moment reprezinta, de fapt, inceputul dominatiei Parker in lumea vinului si, mai ales, in Bordeaux. 1982 a fost un an foarte "copt", care a dat vinuri cu tone de fruct, luxuriante si cu niveluri de aciditate ceva mai scazute. La acea vreme, Parker a fost cam singurul care a prezis un mare viitor pentru vinurile respective. Contrar parerilor celorlalti, care au privit cu scepticism mariajul dintre elementele mentionate mai sus. Ei bine, se pare ca timpul i-a dat dreptate lui Parker, cu toate ca nu putem generaliza o astfel de afirmatie. In mare parte, multe vinuri inca rezista cu succes testului impus de timp dar sunt si destule care l-au picat deja. Ca de obicei, totul se rezuma la selectie si la noroc. Ecuatia vinurilor mature/vechi nu poate fi rezolvata fara aceste doua elemente.

Din start, trebuie sa spun ca acest umil Fronsac mi-a picat in mana mai mult din curiozitatea vis-a-vis de an. In plus, astrele s-au asezat in asa fel incat am prins si un pret bun la o licitatie pe eBay: in jur de 15 Euro. Asadar, nu aveam asteptari din cale-afara de ridicate, mai ales ca vorbim aici de un producator complet necunoscut. In schimb, Fronsac nu este chiar un nume necunoscut in Bordeaux. Se prea poate sa nu spuna multe unora dintre voi dar, in trecut, aceasta regiune s-a bucurat de un renume fantastic. Acum, St. Emilion si Pomerol domina cu autoritate regiunea malului drept. Lucrurile nu au stat deloc asa in trecut, mai exact in secolul 18. Pe atunci, zonele de care tocmai am amintit erau complet necunoscute. Fronsac facea legea si era extrem de favorizata de curtea franceza. Astfel ca si vinurile de aici s-au bucurat de o reputatie importanta. Dar, cum se intampla de multe ori in istorie, din varii motive, Fronsac a decazut usor-usor, pana la a deveni doar o umbra a ceea ce a fost odata. Abia in timpurile noastre, acest petec de pamant privilegiat a inceput sa-si recastige cu succes gloria de altadata. Pentru vanatorii de chilipiruri, Fronsac si Canon-Fronsac sunt doua nume care ascund foarte multe comori.

Cum a fost vinul? Ei bine, mereu am considerat ca este de preferat sa-ti pastrezi entuziasmul la un nivel cat mai scazut. Pe de o parte, daca vinul este dezamagitor, nu simti ca ai pierdut mare lucru si infrangerea nu are efecte devastatoare. Pe de alta parte, daca nimeresti ceva peste asteptari, cu atat mai mare victoria. Chateau Meyney s-a nimerit a fi in a doua categorie. Vinul in sine nu este o mare opera de arta, nici nu s-a intentionat a fi vreodata. Nu da pe afara de complexitate, nu auzi ingerii cantand la harpa. Nici nu avea cum sa fie asa. Totusi, am intalnit un vin cu farmec, cu o textura extrem de matasoasa, cu o suculenta si prospetime fantastice pentru cei 33 de ani ai sai si, mai ales, pentru umilul sau rang. Primul indiciu al unui exemplar sanatos a venit odata cu aspectul vizual. In afara unei borduri cu tente portocalii, nu am observat un alt semn al unei maturitati avansate. "Miezul" a prezentat un rubiniu superb, tipic bordelez, limpede si stralucitor. Olfactiv, tiparul clasic: fructe rosii mature, aluzii de frunze si flori uscate, note pamantoase si, mai tarziu, de mobila veche. Gutativ, am avut parte de un vin cat se poate de viu, cu aciditate sustinuta si cu taninuri coapte, inca prezente la datorie. Final mediu, suculent, curat, cu note de cirese proaspete si condimente uscate.

Acest banal Fronsac se inscrie pe banda intai a declinului, dar o face intr-un stil cat se poate de placut. Relatia dintre un producator necunscut si un an excelent a nascut o progenitura care da de pamant cu preconceptiile multora dintre noi. Da, imi place riscul in lumea vinului. Cele mai interesante experiente personale au venit in urma asumarii unor astfel de riscuri. Si voi continua mereu pe aceasta linie, in detrimentul unui sentiment iluzoriu de siguranta si de care, sincer, m-am cam plictisit enorm.





Intoarcerea in forta a unui favorit personal: Terra Romana Milenium 2012 rosu (SERVE)

marți, 4 august 2015

2 comentarii
Nu tin minte daca am mai precizat acest amanunt in trecut dar, in tineretile mele, au existat 2 vinuri care au avut un impact major asupra "carierei" mele de pasionat: Sauvignon Blanc Vinul Cavalerului si Milenium rosu, ambele din recolta 2000. Pentru cei care nu au prins acele vremuri, mentionez ca Milenium a aparut in trecut sub sigla Vinul Cavalerului. Ulterior, a fost mutat pe gama Terra Romana, unde isi continua cu brio constanta in calitate, de care a dat dovada din 1998 incoace.

Inapoi in prezent si iata ca varianta 2012 se intoarce in forta pentru a-mi intari convingerile formate de-a lungul anilor. Acesta este un vin care vine la pachet cu un mare grad de placere atunci cand il bei. Este un aspect pe care, din cate am experimentat in ultima vreme, multi producatori autohtoni au cam uitat sa il includa in produsul final. In continuare, beau foarte putine vinuri romanesti care sa-mi ofere placere cu adevarat. Sunt bune si unele chiar foarte bune, bine lucrate din punct de vedere tehnic, dar celor mai multe le lipseste farmecul. Iar, pentru mine cel putin, acesta este un element definitoriu. Mai ales daca ai de gand sa si bei vinul respectiv, nu doar sa-l plimbi prin gura si sa-l scuipi.

Intensitate olfactiva controlata, cu mult fruct rosu bine copt, prune proaspete si subtile note condimentate. Suculent, rotund, suplu, echilibrat si chiar elegant pe alocuri; vinul nu devine obositor nici o clipa, ba din contra: te face sa te gandesti rapid la urmatorul pahar. Aciditate foarte buna, taninuri moi si suple, final mediu, plin de suculenta si prospetime. Alcool foarte bine integrat si neintruziv (14%).

In concluzie, un vin fix pe gusturile mele. Aluzia la vinurile frantuzesti, de pe contra-eticheta, nu mi se par simple metode de marketing. Daca am fi avut Petit Verdot in locul Fetestii Negre, cred ca ar fi semanat izbitor de mult cu un Medoc. Da, chiar are ceva din textura supla si prospetimea unui Bordeaux bine facut. Ofera tone de placere inca de pe acum, dar cred ca nu i-ar strica si cativa ani de prizonierat la sticla. Din punctul meu de vedere, un vin aproape imbatabil in categoria sa de pret.


Albele Davino, seria 2014

miercuri, 29 iulie 2015

0 comentarii
Imi poate oferi cineva o solutie pentru a iesi din plictisul si care ma incearca in ultima vreme? Mai ales cand vine vorba de scris pe acest blog? Inca nu imi dau seama daca vremea este principalul vinovat sau daca, pur si simplu, este doar propriul sictir existential, integrat in universul vinului de la noi.

Ma rog, trecand peste toate astea, m-am gandit totusi sa-mi exprim impresiile generale despre noua serie de albe de la Unicom, sau Davino, sau cum doriti sa-i mai botezati. Nu voi lua fiecare vin in parte si-l voi diseca in diversi descriptori. Intre noi fie vorba, mi s-a cam acrit si de aspectul asta. Sa recunoastem, 99% din vinurile care ne trec prin fata, au ajuns sa aiba un profil asemanator, foarte putine aducand cu sine ceva original si care sa te determine sa exclami: Evrika! Dar asta-i alta discutie, dam ignore si mergem mai departe.

In 2014, cei de la Davino ne prezinta o serie de albe extrem de consistenta in calitate. Ca de obicei, as putea spune. Totusi, aceasta consistenta mi se pare ceva mai compacta acum, diferentele intre game facandu-se nu la nivelul profilului aromatic, ci mai degraba la nivel "microscopic", de textura si expresivitate. Faurar este un mic monstru la banii lui. Are intensitate, concentratie si este un vin extrem de solid pentru nivelul sau de pret. Da, se exprima ceva mai rustic si are un mic defazaj la nivel gustativ dar, din propriile experiente trecute, pot banui o integrare mai buna in viitor. Iacob se prezinta cu un plus de rafinament si o integrare mai reusita in acest stadiu al vietii sale. Are o precizie mai mare si mai mult sarm. Domaine Ceptura Blanc creste nivelul rafinamentului si al precizie, dupa cum era de asteptat. Cred ca este cel mai bun DCB tanar pe care l-am incercat pana acum. Are si un strop de eleganta, plus o subtilitate aromatica prin care se poate plasa pe o treapta superioara de calitate. In viziunea mea, bineinteles. Si, la final, un magnific Revelatio, cel mai complex si abordabil de pana acum. Retineti, va rog, este tot o parere personala. Foarte expresiv, compact, intens dar si subtil in acelasi timp, concentrat dar si rafinat, extrem de bine echilibrat si cu un final persistent, a carui lungime mi-a amintit de Rezerva 2011. De fapt, are destule similitudini cu Rezerva, daca stau sa ma gandesc mai bine. Avem un vin complet, cu destul potential in fata, mai ales pentru cei inzestrati cu rabdare.

In concluzie, o noua serie Davino, ceva schimbari la nivelul metodelor de productie, dar aceeasi constanta de invidiat. Aici sunt extrem de greu de batut, indiferent de afinitatile fiecaruia, vis-a-vis de un producator sau altul.

The star

Un rose atipic: Minima Moralia Speranta 2011

marți, 21 iulie 2015

0 comentarii
In timp ce toti se grabesc sa dea gata rose-uri cat mai proaspete, in speta cele din din 2014, eu am ramas blocat undeva in spatele axei timpului. Ma cunoasteti, ce naiba; imi place riscul in acest domeniu si nu ma dau in laturi de la a testa tot felul de ciudatenii si relicve, demult uitate de publicul consumator.

Asa se face ca, in urma cu circa 2 saptamani, Big Radu (aka Radu Rizea), brand manager la Domeniul Coroanei Segarcea, a aterizat in urbea traversata de Dunare. Evident, in interes de serviciu, mai exact o degustare cu o serie de vinuri mai vechi si mai noi ale mai sus numitului producator. Despre ce am degustat atunci, intr-o alta postare. Momentan, am sa ma opresc asupra acestui Rose din gama super-premium, Minima Moralia (ce termen drag pietei noastre de profil). Cu aceasta ocazie, ii multumesc inca o data lui Radu pentru sansa oferita.

Cum sunt ros de curiozitate in astfel de cazuri, nu am stat prea mult pe ganduri si am dat cep sticlei cu pricina, in 2 timpi si 3 miscari. Si am avut parte de o experienta foarte interesanta. Incepand cu o culoare care aminteste de cupru, continuand cu profilul aromatic si terminand cu textura, pot spune ca am avut parte de un rose atipic. Nu numai pentru ceea ce se produce la noi, ci si pe la altii prin lume. Nasul vine cu un mix de note florale, condimente, fructe uscate, petale uscate de trandafir si caramel. Dupa o vreme, pot sa jur ca am simtit si o adiere de...bitum. Gustativ, vinul este corpolent dar, in acelasi timp, afiseaza o rotunjime si o eleganta desavarsite. Aciditatea, inca bine infipta, vine sa completeze un tablou extrem de bine inchegat si coerent. Finalul lung si tonic este dominat de coaja de grapefruit si, din nou, fructe uscate.

Iata un rose care se tine foarte bine, in al patrulea sau an de viata. Si nu doar atat, ba chiar demonstreaza ca are puterea de a evolua si de a castiga in complexitate. Nu prea pot spune asta despre multe rose-uri autohtone. Pretul este mare si, in continuare, consider ca se cere prea mult. Dar, in contextul general al pietei de la noi si al palierului de calitate, se afla in parametrii acceptati. Ca de obicei, la final, totul se rezuma la decizia fiecaruia de a da sau nu banii ceruti pe asa ceva. Si nu, nu am devenit peste noapte un fan al rose-urilor. Dar, extrem de rar, mai apare cate unul care sa-mi provoace admiratie. Speranta inca mai exista...


Chateau du Trignon 2011 Cotes-du-Rhone

joi, 9 iulie 2015

0 comentarii
Am tot spus-o si o repet: in acest moment, nu cred ca exista o regiune din Franta care sa bata Cotes-du-Rhone, la capitolul pret-calitate. Orice ar insemna asta pentru fiecare dintre noi. Selectia de vinuri bune produse aici si pe care le poti gasi pana in 10 Euro, este impresionanta. Am incercat destule pana acum si inca nu am dat de vreunul care sa ma dezamageasca. Iar in categoria 10-15 Euro, tot un vin din aceasta regiune detine inca suprematia in topul preferintelor personale: La Pialade, produs de legendarul Rayas.

Chateau de Trignon face parte din portofoliul familiei Quiot si este obtinut de pe o suprafata de circa 20 ha, impartite in 3 tipuri distincte de terroir. Este importat la noi de Cramele Recas si v-as recomanda sa-l incercati macar o data. Avem de-a face cu un vin care marseaza pe fruct dar nu in acceptiunea moderna a termenului. Are un nivel mare de alcool - 14% - dar care este foarte bine ascuns si nu deranjeaza nici la temperaturi mai inalte. Nu devine greoi si agresiv nici o clipa. Are acel touch frantuzesc, in care fructul este echilibrat cum trebuie de o aciditate sustinuta si de o structura taninoasa fina. Are puritate, savoare, personalitate si tipicitate, prin notele sale de carne macra, afumatura si piper din belsug. Ofera o senzatie de placere si de prospetime atunci cand bei continutul sticlei intr-un timp record. Este acel tip de vin care, usor-usor, se pierde in marea de exemplare fortate, manipulate si artificiale, pe care le poti gasi in aceiasi bani. Cam astea ar fi principalele lui atribute.


Copyright © 2010 Vinul si Pasiunea | Layout by Atomic Website Templates | Distributed by: best minimal blogger theme free blog template html codes | best vpn galaxy s2 best vpn l2tp