Nemuritorul: 1975 Chateau Saint Pierre Sevaistre (Saint-Julien)

marți, 20 decembrie 2016

1 comentarii
Cu ceva timp in urma, am avut ocazia sa dau peste unul dintre cele mai bune vinuri din Bordeaux, pe care le-am baut vreodata. In aceasta afirmatie, un rol extrem de important il joaca raportul dintre varsta inaintata a vinului si starea excelenta in care l-am gasit.

Chateau Saint Pierre a fost (si inca este, din punctul meu de vedere), un cru classe foarte des trecut cu vederea. Cu toate acestea, multi considera ca este unul dintre cele mai constante vinuri din clasificarea de la 1855, la nivel calitativ. Cu toate ca preturile au crescut semnificativ in ultimii ani, recoltele mai vechi inca iti pot permite sa te bucuri de ele, fara o cheltuiala semnificativa.


Din momentul in care am turnat vinul in pahar, mi-am dat seama ca voi avea parte de o bestie. Culoare ireal de sanatoasa si de "adanca", cu un rubiniu impecabil de intunecat si doar o foarte vaga bordura caramizie. Primele impresii olfactive au venit din sfera animala dar, dupa cateva minute, acestea au zburat pe fereastra. A urmat o serie mitraliata de fructe negre mature, mentol, tutun aromat de pipa, cutie de lemn, liquorice, piele tabacita si mina de creion. Pe scurt, cam tot ce poate oferi mai bun un Bordeaux matur de clasa. Gustativ, am fost lasat complet in offside; o evolutie liniara si extrem de compacta, o concentratie betonata de fruct negru, o structura otelita si intacta. Aciditatea se imbina perfect cu taninurile inca ferme, totul culminand cu un final lung, suplu si impecabil de bine definit si inchegat.

La final, nu am putut sa nu imi imaginez cum a aratat acest vin in tinerete. Judecand sticla de care am avut parte, consider ca acest Saint Pierre inca se afla pe un platou de maxima exprimare. Si pare ca mai poate ramane aici destui ani de acum incolo. Bineinteles, am avut si mult noroc intalnind o sticla aflata intr-o stare impecabila. Oricum, tot acest complex fericit de imprejurari mi-a oferit sansa de a ma bucura de un vin superb, care imi va ramane multa vreme intiparit in memorie.


Noua sticle dintr-o lovitura: Bordeaux revine in forta

miercuri, 30 noiembrie 2016

4 comentarii
Dupa cum unii dintre voi au aflat deja, in data de 24 noiembrie am organizat o degustare speciala cu vinuri din Bordeaux. Evenimentul s-a desfasurat in incinta Muse Bistro, iar vinurile au fost acompaniate de un meniu gandit si executat ca la carte de Chef Silviu Furdui. Multumesc inca o data participantilor dar si gazdelor, care s-au ingrijit ca totul sa se desfasoare in conditii cat mai bune.

Prin aceasta degustare, am dorit sa scot in evidenta ceea ce eu consider ca sunt marele atuuri al unui vin reusit de Bordeaux: capacitatea de rezistenta in timp si transformarea sa intr-o expresie completa a ceea ce ar trebui sa insemne un vin matur. Si dupa acest moment, raman la aceeasi concluzie pe care mi-am format-o de-a lungul anilor: un Bordeaux cu pedigree se exprima cel mai coerent doar daca i se ofera sansa de a trece o anumita borna in timp. De aceea si cred ca multi sunt dezamagiti de felul in care se comporta un Bordeaux tanar. Dar nu-i nimic, noroc de faptul ca exista destui maniaci si obsedati, care sa va ofere sansa de a prinde astfel de vinuri atunci cand se exprima plenar :)

De data aceasta, am preferat sa ma las purtat de placerea momentului si nu mi-am luat note interminabile de degustare. Nici nu m-am caznit sa memorez detalii cu privire la diversele arome care evadau din pahar, ci doar sa imortalizez impresia de moment pe care a oferit-o fiecare vin in parte.


Cu ajutorul lui Oliver Bauer (din punctul meu de vedere, cel mai avizat om de pe la noi atunci cand vine vorba de asa ceva), am stabilit o anumita ordine a vinurilor in degustare. Vinurile nu au fost decantate, ci deschise ad hoc, chiar inainte de a lua drumul paharelor. Si acum , pe scurt, cateva impresii la rece despre sticlele participante.

Domaine de Chevalier 1996 (Pessac-Leognan)
- vintage excelent pentru Medoc si Pessac, iar vinul a fost la inaltimea asteptarilor; foarte fresh inca, cu fruct care se exprima in voie, structura intacta, dar si cu arome secundare care contribuie la complexitate. Tipic, un exemplar de rasa pe care, din punctul meu de vedere, l-am cam prins la apogeu. A fost exact debutul de care aveam nevoie.

Chateau Potensac 1990 (Medoc)
- proprietate cru bourgeois, detinuta de familia Delon, cea aflata si la carma uriasului Leoville Las Cases. Si ce vin au reusit in acest vintage legendar; inca fresh, cu fruct bine copt (tipic pentru un '90) dar cu un echilibru fantastic pentru varsta si clasificarea sa; perfect integrat la acest moment, savuros, suplu si chiar usor lasciv in exprimare. Puteam continua mai bine de atat?

Chateau La Lagune 1988 (Haut-Medoc)
- si iata raspunsul la intrebarea de mai sus. Da, am continuat si mai bine pentru ca, in viziunea mea, acest vin a fost star-ul degustarii. Chintesenta a ceea ce inseamna un Bordeaux matur impecabil a fost de gasit in aceasta sticla. Un vin complet din toate punctele de vedere; structura impecabila, suplete, echilibru, eleganta dar si forta bruta, toate cuprinse intr-un ansamblu de o precizie milimetrica. Inca o data, La Lagune ramane unul dintre cele de incredere cru classe-uri din Medoc si, din fericire, inca de gasit la preturi umane.

Chateau Laroque 1975 (Saint-Emilion)
- un cru classe destul de obscur din Saint-Emilion, apreciat in principal de cei aflati in cautare de rcp-uri imbatabile. Ei bine, aceasta a fost cea mai neasteptata surpriza a serii. Cu toate ca starea generala a sticlei era impecabila, nu pot spune ca aveam foarte mari asteptari. Culoare incredibil de sanatoasa, doar cu o foarte usoara bordura caramizie. Nimic fabulos per total, dar cateodata este o mare mirare cum unele vinuri pot fi atat de rezistente in timp (1975 a fost un vintage controversat, intr-o decada mizerabila pentru Bordeaux). Un vin sincer si direct, cu destul sange in instalatie, chiar si la o varsta de peste 40 de ani.

Chateau D'Issan 1970 (Margaux)
- intr-un cuvant, superb. Un Margaux de mare clasa si care a demonstrat ca, atunci cand celor din zona le iese ca la carte, eleganta si feminitatea atat de specifice acestor vinuri sunt de de neegalat. Matase pura, subtilitate, integrare perfecta si prospetime surprinzatoare pentru vin care se apropie vertiginos de 50 de ani. Si, ah, ce culoare, o adevarata incantare pentru ochii vigilenti ai criticilor :) Si acum sunt 100% convins ca 1970 este, probabil, unul dintre cei mai placuti ani in Bordeaux. Inca astept acel 1970 care sa ma dezamageasca.

Chateau Mouton Baron Philippe 1970 (Pauillac)
- proprietate detinuta de familia Rothschild (Mouton, mai exact), actual Chateau Armailhac. Cum era de asteptat, o expresie complet antagonica celei afisate de Issan; mai musculos, mai rustic si mai direct, cu arome tipice de cutie de trabucuri si mina de creion. Aflat pe o panta descendenta dar inca are destula forta pentru a intampina sfarsitul cu demnitate.

Vieux Chateau Certan 1997 (Pomerol)
- unul dintre granzii din regiune, dar un vintage cu o reputatie deloc grozava. Si acest lucru s-a simtit. Totusi, ceea ce imi doresc in astfel de circumstante este ca vinul  sa fie judecat in context si pentru ceea ce este in raport cu limitele impuse de anul respectiv. Usor cam defazat si confuz in momentul de fata, chiar daca se simte clasa producatorului. Light si cu mult lemn dar, totusi, un rezultat cat se poate de decent pentru un 1997. Si raman la parerea ca, cel putin in cazul acestei sticle, ar fi trebuit sa-i permit o aerare ceva mai sustinuta. Dar asta este, nimeni nu e perfect.

Chateau Montrose 1994 (Saint-Estephe)
- din pacate, o sticla defecta. Mare pacat, aveam destule sperante de la acest Montrose care, de obicei, este recunoscut pentru performantele sale in anii dificili. Aciditate volatila peste limita, usor tulbure la o analiza vizuala mai atenta. Intr-o mare de noroc pe care am avut-o, trebuia sa apara si samburele de ghinion. Nu-i nimic, riscurile sunt asumate si mergem mai departe.

Chateau D'Arche 1999 (Sauternes)
- nu puteam incheia seara mai bine (OK, poate cu un Yquem :D); un Sauternes tipic, cu opulenta specifica zonei, cu minunatele sale note condimentate si de fructe uscate dar si cu o prospetime care s-a manifestat mai ales in atacul initial. Per total, un exemplar echilibrat si care a incheiat cat se poate de reusit o seara extrem de norocoasa.

Ramaneti aproape, deja am in plan o mega-degustare in viitorul apropiat iar, de data aceasta, vom aluneca pe gheata foarte subtire, intr-un patinoar al deceptiilor crunte dar si al experientelor sublime. Ati ghicit, a venit randul vinurilor din Burgundia. Si, daca ajungem sanatosi pana la momentul respectiv, am sa va ofer sansa unica de a intra in contact cu unii producatori la care vinofilii se inchina ca la icoane. Mai multe detalii vor urma dupa ce voi definitiva lista vinurilor participante. Iar sarcina este una extrem de dificila...

Schloss Johannisberg Riesling Gelblack 1977 (Rheingau)

marți, 23 august 2016

0 comentarii
Uan dintre lectiile foarte utile pe care le-am invatat in lumea vinurilor mature/vechi este, de fapt, una foarte simpla: pastreaza-ti asteptarile in limite cat se poate de reduse. Pe de o parte, in fata unui vin de rasa care se va comporta sub medie iti vei limita nivelul dezamagirii. Pe de alta parte (si cea mai frumoasa, in acelasi timp), un vin de la care nu asteptai mare lucru si totusi performeaza la nivel inalt, iti va crea un sentiment superb de satisfactie.

Acest Riesling a fost produsul unei recolte cel mult mediocre in Germania. "Gelblack" este numele de cod pentru un vin entry level in portofoliul SJ, aflat la baza piramidei de clasificare. Totusi, pentru cei familiarizati cu aceasta zona a lumii, cred ca Schloss Johannisberg se afla in topul preferintelor, fiind un producator de mare angajament si cu un pedigree impresionant. Iar dupa ce am incercat licoarea in cauza, am ajuns la concluzia ca doar pedigree-ul de care aminteam si celebrul terroir Johannisberg au ajutat si salvat performanta lui.

Culoare aurie superba, cu usoare inflexiuni portocalii. Vinul m-a lasat in offside inca de cand am dus paharul la nas: fructe confiate, miere, mandarina, tot ce iti poti dori de la un Riesling matur (mai putin kerosen-ul :D). La nivel gustativ, am fost pur si simplu scos pe marginea terenului, pentru a primi ingrijiri; un nivel ireal de catifelare si o precizie fantastica pentru un trocken de aproape 40 de ani. Totul este sudat impecabil, iar vinul nu se rupe nici dupa mai multa vreme de la deschiderea sticlei. Aceasta este in sine o mare performanta pentru venerabila sa varsta. Doar o adiere de dulceata pe final, aciditatea inca aflata la post si un final tonic, in care coaja de portocala face legea.

Nu am idee cum un astfel de vin modest (cel putin in teorie) si provenit dintr-un an mediocru, a reusit sa beneficieze de o invechire atat de armonioasa. Doar presupun ca elementele enumerate mai sus si-au adus contributia din plin, altfel nu prea imi explic. Inca departe de ultima suflare si una dintre acele sticle care te surprind extrem de placut fix atunci cand te astepti cel mai putin. Nu va spun cat am dat pe sticla respectiva, nu vrea sa infing si mai tare cutitul in rana.




Davino Revelatio 2015

vineri, 19 august 2016

1 comentarii
Din cate se pare, Davino Rezerva Alb va iesi la pensie, pregatindu-se astfel urcarea pe cea mai inalta treapta a lui Revelatio. Ei bine, incepand cu editia 2015 a acestui vechi favorit personal, imi este clar ca s-a facut un pas maret in directia amintita mai sus.

De ce spun asta? Din momentul in care am dus paharul spre narile infometate, primul gand m-a dus la Rezerva. Acelasi rafinament aromatic, in care predomina notele parfumat-florale si cele de fructe albe coapte exact cat este necesar. Precizia este la cote inalte, integrare deja aproape fara cusur a elementelor si o structura impresionanta, care explodeaza pe finalul citric-mineral de mare angajament. Post-gustul este de-a dreptul spectaculos prin lungimea sa, asa ca va recomand sa acordati o atentie sporita acestui aspect deloc neglijabil. Dupa cum am tot spus, diferenta dintre un vin foarte bun si unul excelent este facuta de micile detalii de acest gen.

Din punctul meu de vedere, am avut in fata cel mai rafinat si bine inchegat Revelatio tanar de pana acum. Dar, in acelasi timp, exista o mare plaja de evolutie in anii care urmeaza si ati face bine sa uitati cateva sticle in pivnita intunecata. Sau, ma rog, cei mai norocosi dintre voi care beneficiaza de asa ceva.


Puterea maturitatii: Vincent Delaporte Cuvee Maxime Vieilles Vignes 1999 (Sancerre)

luni, 11 iulie 2016

0 comentarii
De fiecare data cand incerc un vin matur deosebit, ma gandesc la cat de grabiti suntem in lumea asta vitezista. Aceasta graba poate fi echivalenta, de multe ori, cu pierderea ACELUI moment pe care este foarte probabil sa nu-l mai prinzi niciodata.

La fel se intampla si in universul vinului, cel plin de prejudecati, mituri si legende. Universul in care ni s-a bagat mereu in cap idioata idee ca un vin alb se exprima cel mai bine in tinerete. Pentru mine este clar ca toti cei care sustin asta n-au incercat vreodata un alb ajuns la maturitate, dupa o evolutie lenta si desfasurata in conditii optime. Bineinteles ca exista un foarte mic procent de albe care pot evolua armonios in timp. Dar, stati asa, nu asta ni se tot spune si in cazul rosiilor?

Acest Sancerre produs de Vincent Delaporte a fost achizitionat in urma unei licitatii si n-am regretat nici macar un cent din cat am dat pe el. Retinut dar foarte precis la nivel olfactiv, cu note dominante de flori de salcam si miere. Spectacolul este insa pastrat pentru momentul cand vinul atinge papilele. O textura fantastic de catifelata, o rotunjime perfecta si o concentratie superba a fructului. Viile vechi isi arata coltii din toate pozitiile, totul culminand cu un final tonic, unde aciditatea si notele rafinate de citrice vin sa completeze un tablou de clasa. Din punctul meu de vedere, am reusit sa prind acest SB in momentul maxim al exprimarii sale si acest lucru se intampla destul de rar. Unde mai pui ca am avut in fata un vin alb cu aproape 17 la bord.

Ca o concluzie generala, un SB matur nu are absolut nimic in comun cu un exemplar tanar si sprintar. Iar asta nu poate decat sa-mi convina, tinand cont de piticii care-mi danseaza pe creier. Excelent.


Surprize placute de la...Alira

marți, 5 iulie 2016

0 comentarii
Chiar incepeam sa ma intreb daca voi reusi, in viata asta, sa incerc si eu ceva surprinzator de la Alira :D Si iata ca aceasta zi a venit. De fiecare data cand am avut ocazia, mi-am exprimat dezamagirea fata de acest producator. Bineinteles, este in primul rand o chestiune care tine de gusturi si preferinte. Pur si simplu, nu agreez defel stilul casei, cu tone de fruct supra copt care acopera orice urma de personalitate a soiului.

Ma rog, nu cu mult timp in urma, cei de Alira s-au hotarat sa arunce pe piata si primul lor alb, un Sauvignon Blanc 2015. Si trebuie sa recunosc faptul ca am fost chiar impresionat de performanta acestuia, mai ales pentru un debutant. Un vin care contrasteaza din toate punctele de vedere cu stilul extrem afisat de rosii. Daca va asteptati sa dati peste un SB greoi, plin de fruct exotic si corpolent a la New World, nu veti fi intampinati de asa ceva. Intensitatea este medie, cu mult soc si grapefruit in prim plan; textura este destul de light si supla, cu un final citric, tonic si revigorant. Surprinzator de bine realizat si echilibrat. Bine racit, va fi companionul perfect al unei zile toride de vara. Bravo, deci se poate!


Voi incheia cu o mentiune speciala pentru Alira Rose 2015, un alt exemplar care iese din canonul autoimpus al producatorului. Nesperat de natural in exprimare, cu fructe rosii light, pepene si grapefruit. Foarte usor de baut, corpolenta light spre medie si un final citric ce provoaca o pofta instantanee de mancare. Din punctul meu de vedere, acest rose ar putea juca perfect un rol de aperitiv.


Multumiri speciale lui Marian Ivanescu, pentru oportunitatea de a incerca aceste vinuri. Sper ca portofoliul de albe se va diversifica in viitor, iar stilul actual sa fie pastrat la loc de cinste.


Doua albe de sezon, pe axa SUA - Franta

duminică, 3 iulie 2016

0 comentarii
Scurt si la obiect, am sa va supun atentiei 2 vinuri albe pe care le-am incercat de curand. Unul dintre ele provine dintr-o zona ceva mai "exotica" si de care, pot sa pun gaj, cei mai multi dintre iubitorii europeni de vinuri nu au auzit. Dar sa vedem ce si cum...

1. Forge Cellars Riesling 2013
- acest Riesling de Rhin provine din regiunea Finger Lakes, statul New York (nu tara New York, cum probabil ar considera un mare specialist de renume galactic). Da, ati auzit bine, in Finger Lakes se produc vinuri si, dupa ce am experimentat cu sticla in cauza, pot spune ca o fac al naibii de bine. Iar Forge Cellars este considerat un soi de producator-locomotiva in zona. Pe scurt, am avut de-a face cu un Riesling dupa canonul nemtesc. Intr-un blind, cred ca aproape oricine i-ar plasa originile in Germania. De o tipicitate surprinzatoare, cu multe citrice in prim plan (domina mandarina, lamaia si coaja de portocala), cu o tensiune si precizie de clasa la nivel gustativ, acest Riesling m-a luat complet pe nepregatite. Totul este executat ca la carte, inclusiv un final care aduce cu sine o mineralitate taioasa. Una dintre cele mai placute surprize din "cariera" mea de vinofil.



2. G de Guiraud 2014 (Chateau Guiraud)
- daca aveti o afinitate pentru Sauternes, consider ca este de neiertat sa nu fi auzit vreodata de Chateau Guiraud. Unul dintre liderii indiscutabili din zona, Guiraud produce si un alb sec intitulat simplu, "G". De altfel, multe propritati de renume (inclusiv Yquem) au cel putin un alb sec in portofoliu. Din cauza reglementarilor stricte, aceste variante pot primi, in cele mai multe cazuri, o clasificare generica de tip "Bordeaux". Pe langa mult mai cunoscutele albe din Graves/Pessac sau Entre-deux-Mers, eu va recomand sa va indreptati atentia si catre aceste superbe exemplare produse de casele din Sauternes.

Consider ca "G" este o minunatie de vin la banii lui. Are toate atributele unui Bordeaux alb de rasa: intensitate medie, control absolut al elementelor care-l compun, eleganta, suplete, prospetime, echilibru desavarsit. Cum era de asteptat, aportul de Semillon da o dimensiune in plus Sauvingnon-ului, mai ales prin naucitoarele sale note florale si de miere. As fi tare curios cum s-ar prezenta acest vin cand va implini vreo 10 ani. Pentru fanii Old World, G de Guiraud este un pariu sigur.

Ambele vinuri sunt de gasit la Winepoint.



Sub lupa: Licorna Winehouse

miercuri, 8 iunie 2016

0 comentarii
In trecutul nu foarte indepartat, am avut sansa de a incerca o serie de 6 vinuri produse de Licorna Winehouse. Multumiri lui Florin Preda pentru oportunitate. Aici se intampla lucruri cat se poate de pozitive, cu toate ca, evident, este loc si de mai bine. Dar cu rabdare si perseverenta, presimt ca Licorna va ajunge un jucator de netrecut cu vederea in peisajul autohton de profil. Mai ales daca vinificatorul casei, Gabi Lacureanu, are libertate deplina sa-si faca treaba la care se pricepe atat de bine.

1. Serafim Chardonnay 2014
- un Chard nebaricat, corect pentru banii ceruti pe el; nu mi s-a parut din cale afara de expresiv, dar am avut in fata o expresie light, usor de baut si care livreaza exact cat poate duce in acest context. Un vin OK.


2. Serafim Merlot 2013
- din cate stiu, acest vin a fost realizat de fostul vinificator italian al cramei; plin de fruct bine copt (cu usoare aluzii de supracopt, pe alocuri), extractiv, cu multa visina putreda, ciocolata si cafea. Extractivitatea iese in evidenta si la nivel gustativ, iar alcool-ul musca o idee pe final. Asa ca, atentie la temperatura de servire. Un Merlot tipic de Lume Noua dar cam lipsit de identitate, per total. La fel de bine putea fi produs si de Lacerta, de exemplu.


3. Serafim Feteasca Neagra 2014
- unul dintre cele mai expresive exemple ale acestui soi pe care le-am incercat in ultima vreme; asta daca luam in seama si categoria de pret din care face parte. Intensitate medie, cu arome tipice livrate in cantitati decente, o suculenta si o suplete excelente la nivel gustativ, aciditate bine integrata in ansamblu, plus o structura taninoasa oarecum surprinzator de prezenta pe final. Da, o Feteasca Neagra pe gustul meu, in care nu se exagereaza cu nimic; apreciez decizia de a nu forta lucrurile inutil si de a lasa calitatile naturale ale soiului sa se exprime in voie.


4. Bon Viveur Chardonnay/Sauvignon Blanc 2014
- ei bine, acesta a fost singurul vin care m-a dezamagit. Nu mi s-a parut ca scartaie la nivel aromatic, ci la nivel de sudare intre cele doua soiuri. Pur si simplu, nu vad rostul unui asemenea mariaj, complet nefericit din punctul meu de vedere. Pare ca fiecare soi incearca sa se exprime in legea lui, fara a exista un liant care sa realizeze uniunea si echilibrul dintre ele. Difuz, fara prea multe orizonturi si...trecem mai departe.


5. Anno Chardonnay 2014
- deja am trecut la o liga superioara si acest lucru se simte imediat. Editie limitata, un vin foarte bine lucrat, inchegat si oarecum surprinzator pentru un Chard nascut in Dealu Mare. Am observat ca unora li s-a parut foarte New World, mie nu prea. Da, are corpolenta si intensitate dar acestea sunt foarte bine tinute in frau; in plus, am detectat o mineralitate oarecum atipica zonei pe care o aminteam mai sus. Nu am intalnit arome tropicale, note lemnoase dominante sau iz-uri untoase peste limita. Sunt curios de cum va fi judecat acest vin si in anii care urmeaza. De remarcat si forma ciudata a sticlei.


6. Anno Sauvignon Blanc 2014
- special am lasat acest vin la sfarsit pentru ca, din pmdv, este vedeta incontestabila a cramei. Pana acum, cel putin. Pe scurt, unul dintre cele mai reusite SB-uri autohtone, cu arome dominante de ardei gras, soc, grapefruit si sageti de agrise. Foarte precis in exprimare, concentrat si elegant in acelasi timp, cu o evolutie liniara si un echilibru perfect intre fruct si aciditate, plus un final lung si cat se poate de expresiv. In acest caz, Gabi Lacureanu s-a intrecut pe sine si a livrat un SB scoala, de predat la cursurile de profil. Perfect gandit si executat.




Doua vinuri de "duca-se pe gat"

vineri, 27 mai 2016

2 comentarii
Astazi voi semnala doua vinuri interesante, incercate in ultima vreme: unul italian si altul spaniol. Ambele sunt importate la noi, se invart undeva in jur de 50 lei/sticla si ofera doua abordari stilistice complet diferite.

Scaia 2015 Garganega/Chardonnay

- acest vin este produs de Tenuta Sant'Antonio, un nume important in zona Veneto. Cupajul este unul destul de exotic, mai ales pentru consumatorii nostri: Garganega (soiul de baza pentru Soave) si Chardonnay. Ce am descoperit in pahar? In primul rand, am fost luat pe sus de un mix extrem de intens de note florale (iasomia fiind vioara intai) si fructe tropicale. Gustativ, atac in forta, fara compromisuri, corpolenta sus dar si o aciditate excelenta care vine sa echilibreze densitatea fructului. Finalul este incredibil de "zemos" si de persistent, facandu-te sa-ti mai torni rapid un pahar. Cu toate ca nu sunt un mare fan al acestui stil ultramodern, nu am respins niciodata acele vinuri care sunt gandite cum trebuie in contextul respectiv. Iar Scaia este una dintre exceptii; pentru ca intensitatea extrema si conglomeratul super concentrat sunt dublate de prospetime si suculenta maxime. Un mare plus este si nivelul decent de alcool: 12,5%. Daca ar fi sarit de 13,5%, acest vin ar fi devenit, probabil, inca un lichid greu de digerat si pierdut in banalitate.


Javier Sanz Verdejo 2015

- din cate se pare, Javier Sanz este un producator cu mare pedigree in Rueda, patria soiului Verdejo. Ei bine, spaniolul s-a dovedit a fi un exemplar cu o abordare complet diferita de cea a italianului. La fel de direct in exprimare, dar mult mai retinut, atat olfactiv cat si gustativ. Fructe verzi, flori de primavara, o densitate suava a fructului si tone de prospetime citrica pe final. Foarte usor de baut si companionul perfect al unei zile toride de vara. As bea oricand asa ceva in detrimentul unui rose, de exemplu. Foarte bine gandit si echilibrat pentru ceea ce se doreste a fi. Si, foarte important, nu lasa nici o clipa impresia ca incearca sa livreze mai mult decat poate.


In concluzie, doua vinuri diferite ca filosofie si stil, dar care detin din plin un element de baubilitate periculoasa. Nu de alta, dar te poti trezi pe nesimtite ca mai deschizi o sticla, si inca una... Ambele pot fi gasite la magazinul Winepoint, din Cluj-Napoca. Pentru cei aflati in Bucuresti, am inteles ca vinul produs de Javier Sanz este de gasit si la Ethic Wine.


Bine ati (re)venit in Republica Socialista Romania!

miercuri, 4 mai 2016

3 comentarii
Stiu, deja s-au scris atat de multe despre "Wine book of Romania" si, mai ales, despre autoarea de renume galactic, Marinela Vasilica Ardelean...Dar, totusi, in ultima vreme s-au petrecut niste chestii, incat imi este imposibil sa-mi tin in frau gura asta spurcata. Acesta nu este un pamflet; este un mare hohot de rasu'-plansu', care devine extrem de amar in post-gustul interminabil, dominat de impostura, elogii vomitate la foc automat si aluzii de vin otetit.

Dupa aparitia celui mai mare ghid din galaxie, as fi dorit ca principalul sentiment personal de repulsie sa raman in zona copertii. Parca nu m-as fi asteptat ca aceasta carte sa contina atatea aberatii, greseli, elogii complet inutile de inspiratie comunista si lirisme ieftine, demne de cea mai de cacat telenovela din tara America de Sud. Nu am mai citit astfel de aberatii de pe vremea cizmarului de trista amintire. Va intrebati daca am cumparat-o? Va rog frumos, nu abdic de la principii. Am intuit demult cum va arata lansarea secolului in Romania. Semnele au fost atat de evidente, incat nu trebuie sa te numesti Nostradamus pentru a scrie un catren in doi timpi si trei miscari.

Dupa cum va spuneam, nu m-am obosit sa cumpar cartea si m-am felicitat pentru inspiratia de a nu arunca banii pe asa ceva. Un excelent si edificator review puteti citi la George. Nu ramane decat sa va minunati si sa va faceti cruci din orice punct cardinal doriti sa porniti. Dupa ce am citit recenzia lui George, m-a lovit instant un sentiment de greata. Dupa care au urmat alte doua episoade, desprinse parca din absurdul atat de drag lui Eugene Ionesco. Primul, un articol in revista de casa a lantului de magazine Mega Image. Unde, ati ghicit, vedeta este Marinela Ardelean. Pai doar n-o fi vinul romanesc, ar fi fost chiar culmea. Cea mai tare, cea mai mare, cea mai, cea mai. Stop, revine greata, de data aceasta si cu mai mare aplomb. Va dau un singur exemplu de aberatie monstruoasa, pe care as plasa-o fara probleme intr-un muzeu al ridicolului: doamna absoluta a vinului romanesc ne recomanda un "Armagnac Cognac". Stop din nou. Poftim? Trag o fuga la toaleta sa imi revars greata inca o data. Daca o tin tot asa, s-ar putea sa fac santuri pe gat. Bun, am ras, am glumit, caterinca, alea alea. Dar, totusi, undeva in adancul fiintei, tot acest circ provoaca plansul. Dar din acela de-ti vine sa te dai cu mecla de toti peretii. Pentru ca abia in astfel de momente realizezi cu adevarat care este realitatea din teren. Si observam nu doar o lejeritate debordanta in a gafa dar si o perseverenta fantastica in a continua sa te lasi in offside de fiecare data cand ai ocazia. Dar nu-i nimic, masinaria de PR din spate, bine antrenata si putin dopata pare-se, functioneaza ca unsa. Pentru ca, in continuare, ma intreb cine este in spatele acestui personaj, cine a impins morosanca-italianca in fata si cine pompeaza bani pentru alimentarea unei asemenea aberatii.

Dar cireasa de pe tort a venit odata cu aparitia online a unui interviu la Europa FM, in compania Andreei Esca. Pe Esca nu o pot acuza de prea multe, este clar ca toata situatia asta a devenit interesanta doar pentru a-si alimenta accesele de feminism pueril. Ei bine, dragii mei, interviul de care pomeneam a venit sa bata ultimul cui in cosciugul in care, de fapt, zace un cadavru frumos imbalsamat la exterior dar care pute rau de tot la interior. Nu ma credeti? Veniti de luati lumina atunci:


Interviul este lung, are peste 1 ora, dar merita intreaga noastra atentie. Acum avem dovada (si audio si video) absoluta a nivelului de expertiza la care a ajuns marea doamna a vinului romanesc. Trecand peste dezacordurile gramaticale care vin in valuri si iti sugruma timpanele la tot pasul, de mare angajament sunt gafele monumentale care tin de asa-zisa expertiza in domeniu a zanei vinului. Intre altele, aflam ca America si California sunt tari, ca drobul de miel se mai numeste si miel umplut pe la noi, ca micii nostri cei de toate zilele ar merge de minune cu Prosecco, ca Solo Quinta este produs de Cramele Oprisor, etc, etc, etc. Nu am stat sa le vanez pe toate, cel mai indicat este sa auziti cu urechiusele voastre. Dar punctul culminant este atins atunci cand "cea mai experta dintre toti expertii" se dezlantuie impotriva somelierilor. Ea a castigat un titlu de cel mai bun somelier in "douamiipatrusprezece", dar stati sa vedeti ca ea nu e, de fapt, somelier. Dupa care urmeaza o insulta fara menajamente la adresa acestei meserii, reprezentantii acesteia fiind comparati cu niste soferi amarati. Asta in timp ce dansa este un soi de medic. Pe scurt, asta-i diferenta dintre EA si somelieri. Este caz de tribunal, domnilor.

Acum, recunosc faptul ca am criticat si eu destul someleria autohtona dar nu cred ca am ajuns vreodata la insulte de genul asta. In continuare, sunt destui oameni bine pregatiti, integri si care isi exercita meseria asa cum se cuvine, Unii dintre ei au reactionat deja pe o retea de socializare, dar eu astept o reactie oficiala si ferma din partea asociatiilor de profil. Vreau sa vad ca lumea s-a saturat de impostura si de experti de carton, care ajung sa taie si sa spanzure dupa bunul lor plac. Gata, ne-a ajuns, mai clar de atat nu se poate. Ah, da, si mi-as dori o reactie oficiala si din partea producatorilor a caror nume a ajuns sa fie asociat cu proiectul respectiv. Dar, momentan, este doar tacere. Chiar nu va dati seama in ce v-ati bagat? Chiar doriti sa faceti parte din tot acest circ? Hai, spuneti drept, stiati dinainte cu ce se mananca toata fandoseala asta sau ati inceput sa realizati monstruozitatea abia acum, dupa ce valul se ridica incet-incet? Va spun, nu mai dureaza mult pana cand Dobrogea sau Dealu Mare vor deveni tari, ascultati la mandea.

Ar mai fi multe de spus, dar prefer sa ma opresc aici. Pe scurt, nu am vazut decat un personaj care incearca disperat sa se auto-legitimeze in aceasta lume si sa fie legitimat de un sobor de lingai, care nu mai contenesc sa laude realizarile marete. Din pacate pentru ei, expresia "a da cu mucii in fasole" a capatat o noua dimensiune, probabil una la care nici ei nu se asteptau. Tara mea de glorii, tara mea de dor...


B.D. in actiune, prin lumea vinului autohton

marți, 19 aprilie 2016

0 comentarii
Ma tot abtin de la o vreme sa mai comentez despre diverse manifestari autohtone, desfasurate in superbul univers autohton viti-vinicol. Motivele sunt diverse, dar cel mai important este ca, de cand imi bat gura in blogosfera, mare lucru nu s-a schimbat.

Cred ca este un singur eveniment de profil care s-a remarcat peste toate celelalte: WineUp (Cluj). Din pacate, atat lipsa timpului, cat mai ales distanta, m-au impiedicat sa particip la acest targ. Multumesc pentru invitatia transmisa, sper sa ajung anul viitor. Nu de alta, dar daca se mentine directia actuala, chiar merita un drum pana la Cluj. Nu cred ca am vazut atatea masterclass-uri adunate la un loc, in cadrul unei singure manifestari de acest gen.

Despre Goodwine, ce naiba sa mai spun? Cred ca decizia mea de a nu mai bantui aiurea printre standurilor eternilor producatori prezenti, a fost una inteleapta. Dupa ce am citit si comica postare a  lui Dan, referitoare la nu stiu ce mare forum de pe acolo, m-am lamurit definitiv. Auzi tu, manual de utilizare al bloggerilor. Ca s-o spun pe sleau, cu tot respectul pentru anumiti oameni care activeaza in domeniu, totul a devenit si aici o mare cumetrie; se aduna prietenii si se premiaza unii pe altii. Si va mai intrebati de ce ma incearca o mare lehamite cand vine vorba sa scriu pe blog? Dar, hai ca ma enervez iar de pomana, prea mult stres inutil nu face bine la ficati. Nu ca prea mult vin ar face bine, dar macar pe ala il beau din placere absoluta.

Am pastrat la urma cireasa de pe tort. Care? Cum, care? Evident, maiestuoasa lansare a cartii "The wine book of Romania", semnata de Marinela Ardelean. Pentru cei care urmaresc activitatea mea de pe o anumita retea de socializare, a fost evidenta pozitia mea din momentul in care au aparut primele informatii despre acest proiect. Repet inca o data: apreciez o astfel de initiativa, macar cineva s-a catadicsit sa faca ceva concret in sensul asta. Problemele mele au fost legate de metodologie si, mai ales, de conturarea unui soi de cult al personalitatii, indreptat evident in directia autoarei. Nu pot inghiti o asemenea directie, oricata sare mi-ati oferi. Daca tot faci asa ceva despre vinurile romanesti, macar ofera-le sansa sa fie vedetele, de la inceput si pana la sfarsit. Altfel, acel titlu isi pierde complet semnificatia, intr-o pacla de nepatruns a vrajelilor de PR.

Si acum, voi face un soi de dare de seama catre cititori (cei 2-3, cati or mai fi). Am primit un email din partea staff-ului responsabil de lansarea cartii cu pricina. Evident, cuvinte frumoase la adresa mea, cat de important sunt eu si cum as putea sa promovez cu succes acest eveniment. Plus, cum e si normal, o invitatie la marea lansare. Dragilor, apreciez gestul, dar la mine nu prea tine cu asemenea abordari. Am refuzat politicos orice fel de implicare. Pe de o parte, nu mai prestez atat de des pe al meu blog, incat sa conteze atat de mult o promovare aici. Pe de alta parte, ar fi fost oarecum ciudat ca tocmai eu, care am fost extrem de critic la adresa proiectului (mai bine zis, la cum a fost gandit), sa ma apuc sa-l promovez. Chiar si printr-un banner nevinovat, plasat intr-un colt de pagina. Dar momentul care a pus capac definitiv si mi-a confirmat temerile nascute de la inceputuri, a fost atunci cand am vazut coperta cartii; pe care, in loc sa vad vreo aluzie la vinuri, chiar si ceva abstract, ce mi-a fost dat sa vad? Ati ghicit, o poza a autoarei, imbracata intr-o ie (pai cum altfel?). Am vazut zeci de coperti de carti despre vinuri (internationale, bineinteles), dar pe absolut niciuna nu aparea chipul autorului. Mai ales, daca titlul cartii incepea de genul: "The wines of..." O chestie absolut logica, pentru ca astfel de carti sunt despre vinuri, nu despre autori.

Cu toate acestea, cred ca o astfel de carte merita o sansa. De fapt, vinurile romanesti merita o sansa pentru ca, nu uitati, ele ar trebui sa fie in lumina reflectoarelor. "The wine book of Romania", remember?


Paul Pontallier, o mare pierdere pentru Bordeaux si pentru lumea vinului

miercuri, 30 martie 2016

0 comentarii
Zilele trecute, am fost socat de vestea mortii lui Paul Pontallier, manager-ul de la Chateau Margaux. Dintre toate vestile din lumea vinului, la aceasta ma asteptam cel mai putin.

Anul acesta ar fi implinit 60 de ani, dar cancerul a invins viata inca o data. Pontallier s-a stins mult prea devreme, sunt convins ca Chateau Margaux ar fi continuat linia ascendenta, cu motoarele turate la maxim. Cooptat in echipa Margaux in 1983, a devenit manager al proprietatii in 1990. Alaturi de Corrine Mentzelopoulos (proprietarul celebrului chateau), Pontallier a fost principalul motor din spatele revitalizarii proprietatii care, cel putin in anii '70, era intr-un declin evident. De la sosirea lui la timona, Chateau Margaux a revenit la gloria de altadata.

Pentru foarte multi, duo-ul Mentzelopoulos-Pontallier a fost de un dinamism oarecum iesit din schema traditionala a regiunii. Nu i-am cunoscut personal, evident, dar a fost de ajuns sa-i privesc online de nenumarate ori. Chimia si respectul dintre cei doi erau clare ca lumina zilei. De cate ori l-am ascultat pe Pontallier vorbind despre Margaux si vinurile sale, m-au lovit pasiunea si modestia pe care le afisa fara nici un fel de restrictie. A fost un personaj extrem de deschis catre comunicare, o alta caracteristica usor nelalocul ei prin Bordeaux. In aceste zile, am citit despre un masterclass tinut de Corrine si Paul, autorul scotand in evidenta un aspect pe care l-a remarcat oarecum incurcat: in timp ce Paul vorbea cu pasiunea lui binecunoscuta despre Margaux, Corinne era cea care turna vinul in pahare. Intr-o lume "normala", ar fi trebuit ca situatia sa stea fix pe dos.

Odihneste-te in pace, Paul Pontallier...




Un vin complet: Davino Domaine Ceptura Rouge 2012

duminică, 20 martie 2016

0 comentarii
Alaturi de albele din gama Revelatio, Domaine Ceptura Rouge (sau DCR, pe numele sau de alint) mi s-a parut mereu cea mai consistenta gama dintre rosiile Davino. Unii ar spune ca si Flamboyant se poate califica lejer in aceasta categorie, dar prefer sa ma gandesc la "tata" lor ca fiind o galaxie de sine statatoare.

Pe scurt, dupa destule tentative. DCR a devenit un vin complet, in adevaratul sens al cuvantului. Un mix perfect realizat, intre concentratia si extractivitatea de Lume Noua si structura otelita plus rafinamentul de Lume Veche. Intregul ansamblu este excelent sudat, bine definit si precis. Nici nu are vreun rost sa insir multitudinea de arome care sunt livrate. Pentru ca orice vin foarte bun poate sa detina o complexitate aromatica cel putin decenta. Un vin fin insa, in acceptiunea mea, aduce la masa mici detalii suplimentare gen textura, echilibru desavarsit, precizie, suplete si eleganta, peste care vine acea structura necesara pentru a contrabalansa fructul concentrat.

De departe, recolta 2012 aduce cu sine si cel mai reusit DCR de pana acum. Dupa cum stiti deja, sunt un vehement contestatar al sistemului de notare atunci cand vine vorba de vinuri. Totusi, voi face o mica exceptie de aceasta data si arunc 92 pct. cu felicitari pentru DCR 2012. Sunt al naibii de curios cum arata Flamboyant-ul din acelasi an. Nu de alta, dar DCR a ridicat stacheta extrem de sus cu aceasta ocaziune.


Feteasca Neagra Davino, in doua ipostaze: Plai si Monogram

vineri, 26 februarie 2016

0 comentarii
Ca de obicei, diferenta principala intre cele 2 Fetesti semnate Davino este una care tine de rafinament.

Exista destule puncte comune la nivel olfactiv si gustativ: pruna proaspata si afumata, condimente, o usoara amareala de sorginte vegetala pe finalul amandurora. In schimb, la capitolele textura, precizie si echilibru, lucrurile stau putin diferit. Plai are o alura ceva mai salbatica, pare o mica bruta neimblanzita si, per total, prezinta un aspect mai "verde". Monogram, in schimb, este mult mai slefuit in toate compartimentele, prezinta o textura foarte "smooth", o densitatea perfect controlata, o structura bine integrata si un echilibru de invidiat pentru frageda sa varsta.

Ambele variante sunt reusite si v-as recomanda sa uitati de ele cativa ani. Atat Plai, cat si Monogram, s-au comportat superb dupa cel putin 24 de ore de la deschidere. Fixati bine dopul inapoi in sticla, lasati-o la frigider si veti vedea ce se intampla dupa intervalul mai sus mentionat. Nu veti regreta.


Impresii roz de la Davino

joi, 11 februarie 2016

0 comentarii
As putea spune ca este aproape o traditie sa incep analiza noutatilor anuale de la Davino/Unicom, cu legiunea de rose-uri a casei. Iar pentru cei care nu pot dormi noptile de grija acestui amanunt, da, am avut parte de mostre din partea producatorului. Alte probleme?

Cele 3 rose-uri produse in 2015 - Faurar, Iacob si Domaine Ceptura - marcheaza o revenire la "normal" fata de ceea ce s-a intamplat in 2014. Din punctul meu de vedere, cel putin. In afara de DCR, rose-urile din 2014 m-au dezamagit pe linie. Nu ca as fi oricum un mare fan al acestui vin hibrid (ba din contra), dar tinand cont de pedigree-ul producatorului, nu am fost deloc incantat. Dar, pe de alta parte, pot aprecia ca vinurile respective au reflectat conditiile deloc prielnice din 2014.

Nu voi insista prea mult asupra variantelor 2015 pentru ca, dupa cum am tot zis, nu ma dau in vant dupa rose. Primul aspect interesant pe care l-am observat a fost legat de nivelul de alcool redus considerabil fata de anii precedenti. De exemplu, daca nu ma insel, cred ca avem de-a face cu cel mai scazut nivel de alcool din istoria DCR: 12,9%. Trecand peste pretentia usor exgerata de exactitate a acestei cifre, mie unia imi convine un astfel nivel decent de alcool. Iar aceasta situatie se reflecta si in caracterul fiecarui vin in parte.

Faurar este un vin ok, nimic mai mult, lucru normal pentru un reprezentat al gamei inferioara. Are o textura placuta, cu toate ca mijlocul si finalul sufera putin. Dar fata de dezastrul din 2014, prezinta in mod  clar o imbunatatire la toate capitolele. Iacob urca stacheta, aruncand sageti de fructe proaspete de padure si grapefruit roz. Evident, mult mai bine inchegat decat Faurar, concentratie superioara si o textura mai fina la nivel gustativ. Totusi, mi s-a parut ca si Iacob scartaie la tranzitia din mijloc spre final. Fresh, usor de baut si foarte placut per total. Si la sfarsit, ca intotdeauna, vedeta rose-urilor Davino ramane Domaine Ceptura. Mereu cu cel putin 2 clase peste restul gamelor. Ori mi se pare, ori in 2015 asistam la o schimbare evidenta de macaz in acest caz particular. Am fost intampinat de, probabil, cel mai retinut "nas" aruncat la inaintare de un DCR pana acum. Tuse interesante de mineralitate, auster si cu o tenta eleganta care m-a lasat putin in offside. Gustativ, concentratia fructului este evidenta dar nu are absolut nimic bombastic in ea. Bine inchegat de la inceput pana la finalul persistent. V-as recomanda sa acordati o atentie sporita post-gustului, moment in care sunt de parere ca acest DCR exceleaza si isi demonstreaza cu varf si indesat superioritatea.





Profil: Chateau Lafite Rothschild - episodul 2

luni, 25 ianuarie 2016

0 comentarii
Continuam profilul unuia dintre cele mai importante vinuri ale planetei, urmarind evolutia sa odata cu venirea la carma a familie Rothschild.

Achizitia Rothschild

Vanzarea a avut loc la Paris, in 1868. La acea vreme, Lafite era un domeniu de 135 hectare, dintre care 74 hectare erau plantate cu vita-de-vie. Suprafata podgoriei a fost marita si odata cu achizitia de teren pe platoul Carruades.

Licitatia a fost stabilita pentru 20 iunie, pretul minim de achizitie fiind estimat la 4.500.000 de franci, plus 250.000 de franci pentru Carruades. Dar, surpriza, nu a fost nimeni interesat de aceasta licitatie, astfel ca operatiunea s-a reluat peste 6 saptamani. In ciuda eforturilor depuse de un sindicat din Bordeaux, Lafite a fost vandut catre un reprezentant al Baronului James de Rothschild. Pretul? 4.140.000 de franci + 300.000 de franci pentru Carruades. S-a speculat mult pe seama acestei achizitii si a motivelor din spatele ei. Cu toate povestirile romantate si cu miros de cancan, realitatea este una cat se poate de evidenta: Lafite a fost cumparat ca instrument de investitie. Chiar si la pretul foarte mare pentru acea vreme, aceasta cifra nu reprezenta mai mult de 8 ori valoarea unei recolte.

La moartea lui James, domeniul a fost mostenit de fiii sai: Baronii Alphonse, Gustave si Edmond. Pana in ziua de astazi, Lafite a ramas in mainile unui parteneriat format din 5 sau 6 membri ai familiei, cu unul dintre ei implicat activ in administrarea sa. Dupa razboi, desi actionarul majoritar era Baronul Guy (nepotul lui Alphonse), povara administratiei a cazut pe umerii Baronului Elie, nepotul lui Gustave. Incepand din 1974, atributiile lui Elie au fost preluate de Baronul Eric. Cu toate acestea, implicarea directa in problemele domeniului a fost mereu una ceva mai distanta in cazul Lafite sau "at second hand", asa cum ii place lui Clive Coates sa remarce. In 1987, a fost inaugurata o noua pivnita, construita sub supravegherea arhitectului catalan, Ricardo Bofill. Complet subterana si circulara, cu o bolta sustinuta de 16 coloane, pivnita are o capacitate de 2.200 de butoaie si a fost nevoie de 2 ani pentru a fi terminata.

Eric de Rothschild


Via si vinul

Lafite este proprietatea cu cea mai mare suprafata ocupata de podgorii, dintre cei 5 granzi din varful piramidei. Sa spunem ca poate fi impartita in 3 sectiuni distincte: aproximativ 50 ha in imediata apropiere a castelului; aproape 50 ha in sectorul Carruades; si aproape 4,5 ha de vie intr-un sector aflat, de fapt, in Saint-Estephe, nu departe de Cos D'Estournel si denumit Blanquet.

"Terroir"-ul este compus dintr-un strat gros de pietris (numai putin de 4 metri), nisipi, argila si calcar (asa-numitul calcaire de Sainte-Estephe). Sunt plantate urmatorele soiuri, in ordinea procentelor de ocupare: 70% Cabernet Sauvignon, 25% Merlot, 3% Cabernet Franc si 2% Petit Verdot. Media de varsta este undeva la 40 de ani, dar exista si vite mult mai vechi. De exemplu, exista o foarte mica parcela, La Graviere, unde mai putin de 1% din vite dateaza, tineti-va bine, din 1886. Podgoria este replantata anual, doar intr-un procent aflat intre 1% si 1,5 %. Vitele sub 20 de ani vechime nu intra niciodata in grand vin. Densitatea plantatiilor este de 7500 vite la hectar. Sunt folositi doar fertilizatori organici. Interesant de remarcat ca, in timpul recoltei, scopul principal nu este ca strugurii sa atinga gradul maximum de coacere. In schimb, se cauta obtinerea unui amestec de struguri aflati in diferite stadii de coacere ceea ce, probabil, duce si la senzatia de eleganta suprema prin care Lafite este caracterizat mereu.

Celebra pivnita Lafite

Vinificatia are loc in 66 de cuve, care sunt o combinatie de lemn (29), inox (20) si beton (17). Aceasta combinatie permite o vinificare orientata in functie de nevoile fiecarei parcele folosite si a fiecarui soi de struguri in parte. Cuvele de inox si lemn sunt folosite pentru Cabernet, in timp ce Merlot-ul este vinificat in cuvele de beton. Fermentatia malolactica se petrece in tancuri mai mici de inox, capacitatea variind intre 25 si 60 de hectolitri. Chateau Lafite este maturat in butoaie noi de stejar frantuzesc, de la 18 pana la 20 de luni, in functie de calitatea recoltei. Productia medie anuala este undeva la 15-20.000 de cutii, din nou, in functie de recolta. Al doilea vin al domeniului, Carruades de Lafite, provine din sectiunea cu acelasi nume amintita mai sus si aflata in apropiere de Mouton Rothschild. Exista si un al treilea vin produs aici, un Pauillac generic, provenit din fructul declasificat de la Chateau Lafite si Duhart-Milon.

Cum inca nu am avut placerea si onoarea sa incerc o sticla de Lafite pana acum (din motive financiare, evident; va mai amintiti saga chinezeasca?), nu imi pot da personal cu parerea despre vin. Cei care au avut norocul si privilegiul de a bea un Lafite, folosesc la unison termeni gen: finete, eleganta suprema, textura catifelata, echilibru perfect. Cu toate ca este considerat mai "light" decat Latour sau Mouton, nu ii lipseste puterea; de obicei, un Lafite devine gata de consum ceva mai devreme decat cei amintiti anterior dar, cu toate astea, are o capacitate foarte mare de invechire si de evolutie in timp.

Acesta este, in mare, legendarul Lafite Rothschild; un aristocrat pur-sange, asa cum ii sta bine unui Bordeaux de clasa.





Profil: Chateau Lafite Rothschild - episodul 1

vineri, 22 ianuarie 2016

0 comentarii
Iata ca am hotarat sa reiau seria prezentarilor pentru cele mai influente nume din Bordeaux. Dintre granzii regiunii, am reusit sa acopar doar trei nume pana acum: Latour, Haut-Brion si Margaux. Ceea ce inseamna ca mi-au mai ramas Lafite si Mouton, ambele apartinatoare ale familiei Rothschild. Va atentionez ca nu va urma o teorie a conspiratiei, generata de infamul si celebrul nume, ci ma voi rezuma la a va arata influenta majora a acestei familii asupra marilor vinuri de Bordeaux.

Lafite...ce nume invaluit in legenda si mister. Considerat de multi reprezentantul cel mai de seama al regiunii Bordeaux si, implicit, unul dintre cele mai bune vinuri din lume. Daca este sau nu este unul dintre cele mai bune, asta este o discutie inutila si 100% subiectiva. Dar, cu siguranta, Lafite ramane unul dintre cele mai faimoase nume ale planetei.

Deoarece istoria acestui mare chateau este una destul de alambicata si bine documentata, voi imparti profilul proprietatii in doua episoade. Asta pentru a va face o idee mai buna despre complexitatea unui astfel de demers. In prima parte a prezentarii ma voi apleca exclusiv asupra istoriei si legendei din spatele numelui, pana la achizitia sa de catre Rothschild. Urmand ca, in a doua parte, sa ma concentrez asupra proprietatii in sine din era Rothschild, caracteristicilor de terroir si a vinului propriu-zis. Daca sunteti gata pentru o mica lectie de istorie, atunci va propun sa pornim la drum.

Chateau Lafite


Istoria Lafite

Inceputuri

Cum se intampla de cele mai multe ori in cazul marilor proprietati din Bordeaux, sa determini exact inceputurile acestora este o misiune aproape imposibila. Poti gasi informatii disparate ici si colo, dar este extrem de greu de stabilit un punct fix in axa spatiu-timp.

Originea numelui "Lafite" este una usor de ghicit, mai ales pentru cei familiarizati cu limba franceza. Vine din termenul "fite", care inseamna "colina" sau "damb". De altfel, fix la fel se traduc si urmatorii termeni: motte, cos sau tertre. Acum, daca veti arunca o privire in clasificarea de la 1855, poate veti gasi si numele care se pot alatura acestor termeni. Cred ca va fi putin mai dificil in cazul "motte", dar cu siguranta veti rezolva enigma :)

Este general acceptat ca istoria Lafite poate fi impinsa in timp pana in 1234, atunci cand apare mentionat un anume Gombaud de Lafite. Acesta era staretul manastirii Vertheuil, aflata la cativa kilometri nord de Pauillac. Ceea ce nu se stie cu exactitate este daca numele respectiv a avut vreo conexiune cu propritatea in sine. Potrivit lui Abbe Burein, un individ care a scris variate eseuri despre Bordeaux si ale sale vinuri spre sfarsitul sec. 18, Lafite ar fi fost o veche proprietate (seigneurie) datand din sec. 14. Acelasi Abbe sustine ca ar exista o mentiune a unui anume Jean de Lafite, in documente datate 8 martie 1355.

In 1558, Jacques de Becoran, senior al domeniului Lafite, a vandut lui Simon de la Begorce asa-numitele "agrieres". Acestea reprezentau un fel de impozit in produse agricole datorat unui senior feudal, ca urmare  a folosirii unei suprafete din proprietatea respectiva. Se presupune ca la acel moment ar fi existat si plantatii de vita-de-vie pe domeniu, cu toate ca nu reprezentau culturile majoritare.

La o scurta perioada dupa acest episod, proprietatea a cazut in mainile familiei lui Saubat de Pommiers, Baron de Breuil. In 1653, seniorul domeniului era Joseph Saubat de Pommiers, care a murit in 1670, nelasand in urma nici un mostenitor pe linie de sange. Vaduva sa, o anume Jeanne de Gasq, s-a casatorit pentru a doua oara cu Jacques de Segur, proprietarul unui alt chateau cunoscut, Calon, si senior peste alte numeroase domenii in regiune. Ei bine, acesta este momentul crucial in care istoria Lafite incepe cu adevarat.

Familia Segur

Cel mai probabil, odata cu intrarea in scena a lui Segur, Lafite a trecut la plantatiile viticole pe scara larga. Intr-un soi de manifest al domeniului din 1680, exista numai putin de 6 referinte la vita-de-vie si podgorii, si toate la plantatii recente.

Jacques de Segur a murit in 1691, iar mostenitorul a devenit unul dintre fiii sai, Alexandre. In 1695, acesta s-a casatorit cu Marie-Therese de Clauzel, mostenitoarea unei alte proprietati faimoase, Chateau Latour. Si iata cum familia Segur a reusit "performanta" de a fi implicata in gestionarea a doua dintre cele mai cunoscute podgorii din lume. In aceste conditii, nu este de mirare ca Nicolas-Alexandre, fiul celor doi mentionati mai sus, a ajuns sa fie cunoscut drept Printul Viilor.

Atat Alexandre, cat si Nicolas au pornit un plan de expansiune a plantatiilor. Intre 1735 si 1744, productia medie a domeniului era de 108 butoaie (tonneaux, adica 900 litri/per butoi). Cum productia acelor vremuri avea o medie de circa 15 pana la 20 de hectolitri la hectar, suprafata podgoriei trebuie sa fi depasit 50 de hectare. Nicolas-Alexandre, avand sub obladuire Lafite, Latour, Calon si alte proprietati mai mici, ajunsese la o avere considerabila. Tocmai de aceea a si fost numit marchiz de catre Ludovic al XV-lea. La momentul mortii sale in 1755, devenise cel mai bogat om din Bordeaux, averea lui fiind evaluata la 2.400.000 de livre. Ca fapt divers, Lafite valora 707.000 livre, in timp ce Latour era evaluat undeva la 522.000 livre. Latour fusese vandut in 1670 cu circa 64.000 livre, ceea ce inseamna ca cele doua legendare domenii crescusera in valoare de vreo 8 ori, in decurs de 85 ani. Si asta datorita, in principal, doar productiei de vinuri fine.

Odata cu moartea lui Nicolas, Latour si Lafite au fost separate. Segur a avut 4 fiice dintre care, Marie-Therese, s-a casatorit cu Alexandre de Segur-Calon, prefectul Paris-ului. Lafite a trecut catre fiul lor, Contele Nicolas-Marie-Alexandre, printr-un act datat 1763. Deoarece acesta din urma era minor, proprietatea a fost initial administrata de tatal sau.

Din nefericire pentru Lafite, contele nostru s-a dovedit a fi un risipitor de zile mari. Intr-un sfarsit, a fost nevoit sa fuga in Olanda pentru a scapa de creditorii sai, fiind astfel fortat sa scoata Lafite la vanzare. Domeniul a achizitionat de misteriosul M. de Monthieu la data de 9 noiembrie 1784, pentru o suma foarte mare la acea vreme: 1.012.000 de livre. Totusi, din cauza unei prevederi obscure din legea franceza si aplicabila pentru Lafite (conform careia prima optiune de cumparare trebuia sa apartina rudelor), Pichard, presedinte al "Parlamentului" din Bordeaux si un var indepartat al familiei, a putut sa recastige Lafite 2 ani mai tarziu, pentru aceeasi suma.

Din nefericire pentru Pichard (printre altele, si proprietar al Chateau Coutet din Sauternes), acesta a fost ghilotinat in timpul haosului care a urmat Revolutiei Franceze. Astfel ca, la 12 septembrie 1797, Lafite a fost vandut ca "bun national". Intre timp, se pare ca pretul aproape se dublase. Cu toate ca fusese evaluat la, atentie, 1.286.606 franci si 25 de centime (!!), Lafite a fost achizitionat pentru suma de 2.003.000 franci, de catre olandezul Jean de Witt. In actul care a parafat tranzactia, Lafite este descris drept "premier cru de Medoc". De asemenea, se mentiona ca podgoria nu suferea in cazul unui inghet si ca era bine intretinuta. Varianta olandeza, insa, nu a avut o viata prea lunga din cauza problemelor financiare intampinate de Jean de Witt. Iar Lafite a ajuns inca o data la vanzare. In decembrie 1800, a fost achizitionat de urmatorii comercianti olandezi: Vos van Steenwyck (din Zwolle), Berg si Goll de Franckenstein (din Amsterdam).

Nicolas-Alexandre de Segur, "Printul Viilor"


Un nou inceput pentru Lafite

Intrarea in sec. 19 a coincis cu sosirea pe scena a uneia dintre cele mai importante familii din istoria zonei Medoc. Pentru urmatoarele 3 generatii, afacerile Lafite au fost conduse de familia Goudal, mai intai prin intermediul lui Joseph, care si-a inceput treaba in 1797. Coincidenta sau nu, 1797 reprezinta si cea mai veche recolta aflata inca in vinoteca Lafite. Joseph lucra cu norma redusa la Lafite, sa spunem, primind un comision de 5% din valoarea unei recolte.

Odata cu sosirea la carma a familiei Goudal, avem si primele inregistrari amanuntite cu privire la administrarea domeniului, inclusiv detalii despre viti-vinicultura si strategii de marketing. Din aceste inregistrari putem afla ca, la inceputul sec. 19, plantatiile erau dominate de Cabernet, Malbec si Verdot (ba chiar si Syrah) dar, surpriza, nici urma de Merlot inca. Mai sunt mentionate unele soiuri usor obscure, printre care si albe. In urmatorii 30 de ani, aceste plantatii considerate mai putin valoroase au fost inlocuite dar, din nou, soiul Merlot nu-si va face aparitia decat pe la mijlocul secolului.

Foarte putine sticle erau imbuteliate la proprietate si mai ales cele din stocurile personale ale proprietarilor si a unor angajati. Aproape toata productia parasea portul Pauillac, in primavara imediat urmatoare dupa recolta. Cea mai mare parte din aceasta productie era destinata Britaniei si vanduta prin comerciantii englezi care aveau filiale in Bordeaux: Johnston, Barton si altii. Dupa cum bine remarca Wilhelm Franck, Lafite se consuma cu precadere in Anglia.

Comerciantii olandezi de care aminteam mai sus, au ramas proprietarii Lafite pana in vremea Restauratiei. In 1816, acestia au vandut Lafite catre o anume Barbe-Rosalie Lemaire. Dupa care urmeaza un episod cel putin ciudat si misterios. Pentru o lunga perioada de timp s-a crezut ca Madame Lemaire a vandut proprietatea in 1821, lui Samuel Scott, un membru al Parlamentului englez. De ce s-a crezut acest lucru? Unul dintre principalele motive ar fi fost ca, in numele lui Scott, Lafite a fost listat in toate ghidurile pentru vinurile de Bordeaux si, mai ales, in actul care a dus la clasificarea din 1855. Abia intre anii 1970 si 1990, adevarul despre aceasta presupusa tranzactie a fost scos la iveala. Cel care a inceput investigatiile amanuntite a fost Cyril Ray in cartea sa, "Lafite". Mai apoi, intreaga afacere a fost dezvaluita de profesorul Rene Pijassou. Asa-numita "vanzare Scott" a fost o simpla fabricatie.

De ce toata aceasta tevatura? Totul a inceput cu binecunoscutul Cod Napoleonic. Acest act a decretat ca dreptul primului nascut la mostenire nu exista. Madame Lemaire si cele trei fiice ale sale nu au dorit insa ca Lafite sa fie divizat dupa decesul mamei. Singura ei dorinta a fost ca domeniul sa treaca in mostenirea exclusiva a fiului ei, Aime. Si iata cum a aparut falsa vanzare a proprietatii, din 1821.

Aime a murit in 1866, fara mostenitori directi, iar cele 3 surori ale sale au fost nevoite sa iasa la suprafata, suferind astfel consecinta unei simple amenzi nominale. In curand, a venit si decizia acestora de a vinde Lafite. Moment in care familia Rothschild va intra in scena. Dar detalii despre ceea ce s-a intamplat ulterior, in episodul urmator...






Un Bordeaux ca la carte: Chateau Le Monteil D'Arsac 2011 Haut-Medoc

marți, 19 ianuarie 2016

0 comentarii
Cu siguranta, acesta a fost unul dintre cele mai reusite vinuri pe care le-a avut Lidl in portofoliu pana acum. Mai ales daca luam in ecuatie si recolta 2011, una ok per total, dar in nici un caz excelenta. Am reusit sa-l achizitionez la vreo 20 lei, de la un pret initial de vreo 45 lei, daca mai tin bine minte. In viziunea mea, se califica fara probleme si la 45 lei, asta daca sunteti in cautarea unui cru bourgeois clasic si de incredere.

Povestea din spatele vinului este una destul de interesanta. Acesta este produs de aceeasi echipa care activeaza pentru mult mai cunoscutul Chateau D'Arsac, din Margaux. Probabil ca multi il considera un vin secundar dar nu este chiar asa. Se bucura de o apelatiune diferita (Haut-Medoc) si este un cru bourgeois de sine statator, fara legaturi directe cu proprietatea mama. Chiar si istoria Chateau D'Arsac este una zbuciumata, raporatat la denumirea de origine. Avand ghinionul de a detine plantatii care se intind atat in comuna Margaux cat si in Haut-Medoc, proprietatea a fost plimbata ca o minge de ping-pong intre cele doua apelatiuni. Multa vreme a avut denumire de origine Haut-Medoc pentru ca, in cele din urma, sa-i fie recunoscuta apartenenta la Margaux. Batalia pentru denumirea de origine care sa apara pe eticheta a fost una logica: daca apartii de Margaux, este evident ca vei putea cere bani mai multi pentru produsul tau. Prestigiul zonei este mult mai mare decat cel al unui umil Haut-Medoc. Totusi, chiar si in aceste conditii, Arsac reprezinta una dintre valorile indiscutabile in regiune, asta sub raport calitate-pret.

Intorcandu-ne la musteriul nostru din Lidl, am avut parte de un Bordeaux ca la carte, ba chiar surprinzator de eficient la toate capitolele. Nas de intensitate medie, cu fruct rosu proaspat, aluzii florale si tuse mineral-pamantoase foarte placute. Gustativ, fructul este bine copt, fara nici o impresie de "verde" si are o prezenta persistenta in mijloc. De ce am zis Bordeaux ca la carte? Ca de obicei, cand judec un Bordeaux, ma aplec in primul rand asupra texturii pe care o afiseaza. Iar la acest capitol, totul este regulamentar: suplete, eleganta, corpolenta medie, prospetime si echilibru. Nimic nu iese in fata, toate elementele se incheaga asa cum trebuie formand un ansamblu coerent. Structura sanatoasa si un final curat, persistent.

Pentru un 2011, vinul de fata este o reusita. Daca va plac bombele de fruct supra copt, puteti sa spuneti pas. Oricum nu cred ca mai poate fi gasit in Lidl, doar daca nu s-a ratacit vreo sticla pe un raft prafuit.


Liliac Feteasca Regala 2011

vineri, 15 ianuarie 2016

0 comentarii
In primul rand, multumiri lui Vasile Silvasan pentru aceasta sticla inedita, adusa direct din beci. Prezentare ca la carte, cu praf, pamant si o eticheta deja afectata de umezeala.

In al doilea rand, am avut parte de acel tip de vin care mi-a starnit sentimente contradictorii. Pe de o parte, aceasta Feteasca s-a prezentat exemplar din punct de vedere al prospetimii. Nici o urma de maturitate, culoare galben-pai ca in prima tinerete. Fruct proaspat, nuante florale, aluzii usor minerale. Aciditate extrem de ridicata, de parca am avut in fata un exemplar produs acum cateva luni.

Si, totusi, in pofida acestor aspecte pozitive, am ramas cu o dilema. Va reusi acest vin sa evolueze in continuare? Eu sunt de parere ca nu. Mi s-a parut acel exemplu tipic de vin care poate avea capacitatea de a rezista destul de mult in timp da care, odata cu trecerea anilor, nu pare a se indrepta intr-o directie precisa. Chiar si asa, mi s-a demonstrat inca o data ca albele transilvanene au un potential urias. Totul sta in capacitatea fiecarui producator de a gasi acea formula magica prin care sa exploateze la maximum acest potential.


Un nou inceput si vinul alb al anului 2015: Chateau Latour-Martillac 1975

luni, 4 ianuarie 2016

2 comentarii
Mi-am propus sa incep 2016 cu forte proaspete si sa revin pe linia de plutire cu acest blog. De obicei, prefer sa nu imi propun tot de felul de obiective pentru ca, de cele mai multe ori, acestea esueaza lamentabil. Totusi, pentru inceput, imi pot face macar un strop de curaj pentru a imi duce la indeplinire obiectivul mentionat mai sus.

Motivele pentru care am neglijat activitatea pe draga mea platforma online sunt diverse: lipsa de chef si inspiratie, stari de "depresie" cauzate de industria autohtona de profil, lehamite si lipsa de timp. De latrat ca un caine in fata portilor inchise nu prea mai are rost. De fapt, daca cineva a observat pana acum, am renuntat demult sa mai ating subiecte controversate sau sa-mi bat capul inutil cu probleme care, din punctul meu de vedere, nu se vor rezolva prea curand. Ma voi abtine chiar si de la diverse recomandari. M-am ars destul si nu imi mai trebuie. In plus, am invatat din plin un lucru in acesti aproape 7 ani de bloggerit: gusturile personale trebuie sa ramana asa, proprii si personale. Este inutil si usor lipsit de etica sa faci o recomandare bazata pe propria ta experienta cu un vin sau altul. Este ca si cum, indirect, ai impune altora preferintele tale. Bestia creier lucreaza pe toate fronturile posibile, nu trebuie sa uitati asta niciodata. Suntem oameni diferiti, cu viziuni, filosofii si experiente diferite. Asa ca ma voi concentra in continuare, aproape exclusiv, pe propriile experiente cu diverse vinuri care imi vor taia calea, fara sa intind coarda mai mult decat este necesar.

Acestea fiind spuse, va aduc in atentie un vin special pe care l-am incercat pe ultima suta de metri a anului trecut. Si care a reusit sa impuste premiul cel mare in topul personal, la capitolul albe seci. Este vorba de o sticla de Chateau Latour-Martillac 1975. Da, stiu ca unii vor ridica din sprancene si se vor intreba daca sunt inconstient sau doar un nebun caruia ii place riscul extrem. Probabil cate putin din fiecare, as spune. Cand vine vorba de risc, nu ma dau in laturi niciodata. Cu toate astea, reusesc sa-mi calculez pasii cu atentie si nu fac o achizitie doar pe baza unui impuls de moment. Orice sticla (cu un vin vechi, in special), oricat de ciudata pare alegerea, are in spate o investigatie prealabila.

Atunci cand m-am decis sa licitez pentru sticla de Martillac, stiam exact la ce ma arunc. Stiam ce potential bine ascuns au albele seci produse mai ales in zona Graves/Pessac-Leognan. 1975 a fost un an de succes pentru albele de Bordeaux, iar Latour-Martillac a fost mereu recunoscut ca fiind un reprezentant de vaza pentru aceasta zona. Intre noi fie vorba, albele din Graves au avut mereu mai multa faima decat cele rosii. Puteti gasi aici unele vinuri albe cu un statut aproape legendar: Haut-Brion, Laville-Haut-Brion sau Domaine de Chevalier.

Latour-Martillac 1975 a fost, cu siguranta, un vin care s-a prezentat mult peste asteptari. Inca de cand am turnat primele valuri de lichid in pahar, mi-am dat seama ca voi avea parte de un vin sanatos: culoare galben-auriu deschis, claritate maxima, fara prea multe impresii de maturitate. La nivel olfactiv, nu a fost din cale afara de spectaculos; note lemnoase predominante, cu aluzii de fructe exotice gen papaya si ananas, plus condimente care au amintit de ghimbir si sofran. Totusi, nu am putut sa nu remarc precizia si prospetimea aromelor; plus impresia generala ca oxidarea lenta de-a lungul celor 40 de ani de viata a functionat in avantajul vinului. Gustativ insa, am fost lasat complet in offside de performanta musteriului nostru. Un atac dozat cu o precizie de laser, integrare perfecta, textura densa dar eleganta si stilata, concentratie inca mirobolanta a fructului. Final proaspat, plin de note citrice savuroase si o aciditate inca incredibil de angrenata in lupta. Lungime superba in post-gust, aromele stand lipite de papile pentru minute bune.

In concluzie, am riscat, am pariat si am castigat. Pentru ca, oricat de temeinic te pregatesti inaintea unei achizitii de genul asta, norocul joaca un rol pivotal in toata povestea. Si tare imi e ca va urma o mica obsesie personala vis-a-vis de albele mature/vechi din Bordeaux...



Copyright © 2010 Vinul si Pasiunea | Layout by Atomic Website Templates | Distributed by: best minimal blogger theme free blog template html codes | best vpn galaxy s2 best vpn l2tp