Acesta este unul dintre vinurile despre care nu prea stii ce si cum sa scrii. Are parti bune, mai putin bune dar si unele proaste de-a dreptul. Este oarecum asemanator cu Cherry Tree Hill, un alt Pinot Noir ciudat de la Halewood.
Culoare rubiniu inchis, cam prea intunecata pentru un Pinot (in acceptiunea mea, cel putin) si fara semne de maturitate. Nasul este schimbator si nu neaparat in sens pozitiv. Debuteaza cu un puternic iz de alcool (13,5%), dublat de note pamantoase agresive. Sunt un fan al "pamantului", dar in combinatie cu volatilii da ceva greu si intepator. Dupa un timp, isi fac aparitia si fructele rosii de padure, plus ciresele negre. Si o tine tot asa, ba alcool si pamant, ba aluzii usor fructate. Gustativ, vinul se prezinta ceva mai bine ca in nas, este destul de corpolent, apasa binisor pe papile pentru un Pinot. Cireasa proaspata este dominanta, ceva fragi, tonuri condimentate. Aciditatea este buna, dar taninurile inca prezente creeaza o senzatie putin neplacuta de uscaciune. Post gust scurt dar surprinzator de suculent, cireasa neagra dominand inca o data.
Nu este un Pinot chiar atat de rau, dar e destul de confuz in exprimare. Pare ca nu are o directie precisa, incearca sa faca prea multe si nu prea ii reuseste tactica. Ca si in cazul Cherry Tree Hill, vinul de fata lasa impresia ca sufera de extractivitate exagerata, este fortat pe alocuri. La o masa simpla, s-a comportat totusi onorabil.
7 lei/sticla in Billa.
7 comentarii:
Auzi da la billa din Valcea nu am gasit nici un vin din cele cumparate de tine..nu ca te-as banui ca le iei din magazine si le pui cu pret mai mic pe blog, dar cred ca au manageri de achizitii diferiti...
Cred ca aveti un pasionat acolo la Galati..:))
Oricum Cherry Three nu cred ca are leac...eventual timpul sa mai traga baricul in jos, dar fructul sa apara nu prea mai are de unde, ca oricum nu a fost niciodata prezent...
Dane, nici o Billa nu seamana una cu alta la stocuri, nici macar in Galati :) Asta e valabil si cu Real, Carrefour, etc. Cred ca in Real-ul din Buc selectia de vinuri este mult mai vasta decat la noi.
Cherry Tree n-are nici un leac, evident. E demult in declin
Corect Dan, asa este. Nici in Bucuresti nu am vazut vinurile in Billa, iar cand am intrebat acolo la info clienti, domnisoara de la ghiseu a verificat pe pc stocul, apoi s-a inrosit un pic la fata si mi-a spus "apare vinul in baza de date, dar la noi nu este pe stoc, si nici nu cred ca va fii adus", se speriase saraca, credea probabil, ca sunt reprezentant de vanzari al vrunei vinarii si am venit sa verific "stocul/ aprovizionarea magazinului". In mod cert nu vei gasi vinurile respective la magazinul Billa local, cel mult poate gasesti vinurile din portofoliul lor la un pret redus (totusi sa nu te astepti la reduceri de pret foarte mari!), daca ai rabdare sa vanezi oferte.
Legat de hypermarket-uri, in Bucuresti, am observat ca a crescut numarul vinurilor de import, in detrimentul soiurilor/producatorilor locali .. iar legat de acestia din urma, nici oferta nu este prea diversificata, de regula rafturile sunt umplute fie cu vinuri "marca cea mai ieftina", fie cu vinuri la pet, fie vinuri decente (gen recas) dar in numar limitat (atat ca producatori/ game/ soiuri) doar ca au un spatiu de expunere mai mare la raft. Sa-ti dau un exmplu: vinurile romanesti "de raft" care castiga medalii (ex: "premiile vinul.ro") nu prea le gasesti in hipermarket, sau apar dupa 6 luni sau mai bine .. iar chestia asta ma face sa cred ca cei de la "achizitii" nu prea sunt la curent cu "tendintele" din domeniu. Bafta!
Anonim, multam pt comentariu. Dupa cum am spus, stocurile vor diferi mereu, in functie de locatie. Aici la Galati, sunt reduceri masive pt stocurile care nu s-au miscat aproape deloc in ultimii 2 ani, sa zicem. Tot e bine, pt ca in Carrefour de exemplu, am intalnit situatia pe dos: stocuri nevandute la preturi marite (pt unele vinuri din import).
Cat despre politica acestor magazine, nu ma bag, ei stiu cel mai bine care-i ideea :) Dar, intr-adevar, cam ce ai spus si tu mai sus este adevarat. Sunt la mijloc si interesele unor producatori mari aici, probabil de asta au si expunere mai mare. Pe de alta parte, sunt si destui pe are nu-i intereseaza vanzarea prin intermediul acestor lanturi de retail...
@Anonim: ai dreptate, cei car fac achizitii pentur hypermarketuri nu sunt specializati (doar) pe vin si de altfel sunt exponentii consumatorilor dni piata.
De aceea ma intriga Fenomenul Galati..:))
@Ciprian: La mine e exact invers, Carrefour are uneori promotii bune, vezi Notorius cu 20 lei, Cherry Three, cel terminat cu 10 lei, Serpium CS alb cu 30 lei, etc...etc..La importuri ai dreptate, cresc preturile si oricum sunt din ce in ce mai putine, cel putin la Pitesti. Sa traiesti..:)
Dane, pai la alea de import era durerea cea mare :) au avut cateva Bdx-uri care lancezeau pe rafturi, si dupa o vreme mareau pretul. De bine ce se vindeau...
Pai era normal sa il mareasca...vinul era deja invechit (maturat) in sticla...:))
Anormali suntem noi care nu intelegem mecanismul..
Trimiteți un comentariu