Vin si circ

Nu stiu daca a sesizat cineva pana acum dar, de la o vreme incoace, am renuntat sa mai scriu articole in care sa ridic la fileu multiplele probleme care macina industria de vin autohtona. Cu tot ce implica ea: producatori, comercianti si alti compusi derivati. Am incercat sa ma limitez la a scrie doar despre diverse vinuri incercate, intr-un mod cat se poate de plictisitor. Pe de alta parte, ma incearca un teribil sentiment de sictir vis-a-vis de tot circul din industrie. Pentru ca asta a devenit, mai ales in ultima vreme: un circ monstruos, in care clovnii joaca un rol pivotal. In plus, toata "lupta" asta din cei aproape 6 ani de "bloggerit" a devenit una demna de personajul lui Cervantes si ale sale mori de vant.

Am tot auzit ca ar trebui ca noi, bloggerii, sa ne implicam mai mult in acest domeniu si sa jucam ceva mai dur in liga educationala. Dar, de fapt, noi suntem buni doar sa criticam de pe margine si sa ne dam cu parerea, in cel mai neavizat mod cu putinta. Educatie? Multi uita un element esential: pentru ca educatia sa reuseasca, trebuie sa beneficiezi si de "subiecti" care sa fie dispusi sa o accepte. Trebuie sa existe un material genetic pe masura, de care sa se lipeasca ceva. Rezultatele se vad, cu varf si indesat, in toate domeniile din tarisoara noastra draga. Multi au incercat sa faca educatie pe aici, dar au esuat lamentabil. Ma intreb, oare de ce? Toti dau vina pe cei care educa, dar aproape nimeni nu arata degetul si spre cei care ar trebui sa fie educati. Normal, e mai simplu asa. Este fix ca in fotbal sau in alte sporturi de echipa: cand echipa joaca prost, singurul vinovat este antrenorul. Capul lui Motoc vrem!

Dar sa ne intoarcem la durerile noastre de zi cu zi. In ultimele zile, am asistat la un nou atac (nimic nou, de fapt) asupra acestei infame tagme a bloggerilor de vin. Dupa un patron de restaurant, excelent pozitionat sub Grant, am trecut printr-un atac concertat din partea unor "confrati" (vezi cazul Lidl) si, iata, am sfarsit prin a fi luati in vizor de un oarecare comerciant de vin, posesor de pravalie in celebra piata Domenii. Din partea mea, cel putin, totul s-ar fi terminat foarte usor, cu un elegant block si report pe facebook. Dar, dupa ce am urmarit elucubrantele idei ale respectivului vanzator, mi-am zis ca, de aceasta data, propriul amuzament ar trebui sa invinga. Pentru ca, in acest caz, ideile sunt atat de lipsite de cea mai elementara logica, incat totul a devenit un interesant studiu de caz clinic. Este fascinant cum specia atacatorilor de bloggeri are chiar capacitatea de a suferi mutatii. Exact ca un virus. Mutatia respectiva se manifesta acum printr-un delir prelungit, cu accente orgasmice pe alocuri, si cu momente demne de sindromul personalitatii multiple. Daca nu ma credeti, aruncati un ochi aici.

Pe scurt, ideea de baza este urmatoarea: daca nu vinzi vin, nu te pricepi si nu ai dreptul sa scrii despre el. Nici macar sa postezi poze cu vinuri. Este clar? Mai este nevoie de lamuriri suplimentare? Cred ca am zis destul. Din pacate, cam asta este imaginea pe care industria de profil tine mortis sa o afiseze cu ostentatie. Si mai aveti pretentia ca eu sau altii sa sprijinim neconditionat acest surogat, care deja incepe sa arunce sageti inmiresmate de putreziciune? S-o faca altii, cei care au cu adevarat ceva de castigat din acest demers. Si, slava zeilor, sunt destui.

Textbook Sauvignon Blanc: Catleya Freamat alb 2014

In zilele noastre, sa bei un Sauvignon Blanc bun a devenit o obisnuinta. Sa gasesti insa un SB clasic, old school, fara exotisme de tot felul si intensitate de-ti ia nasul din loc, nu este o sarcina din cale-afara de usoara. Mai ales la noi, unde acest gen de vin pe steroizi castiga teren din ce in ce mai mult.

Astfel, atunci cand am incercat noul Freamat alb, semnat Catleya, am ramas oarecum surprins. Nu tu fruct al pasiunii, nu tu note ierboase peste limita suportabilitatii, nu tu intensitate extrema, nu tu acel gen de aciditate care tinde, de multe ori, sa dezechilibreze vinul pe final. In sticla cu pricina, am gasit un SB de intensitate medie, retinut, cu note dominante de soc, fructe albe coapte, adieri minerale si aluzii elegante de grapefruit. Corpolenta medie, foarte bine controlata, evolutie liniara, fara acea expansivitate care iti poate crea iluzia unei false complexitati. Aciditate medie, perfect integrata in finalul destul de lung, dominat de note citrice care provoaca salivatie. Nivel de alcool decent si mai rar intalnit (12%), care nu devine intruziv nici o clipa.

Un vin extrem de echilibrat, perfect pentru diverse asocieri gastronomice. Pe undeva, mi-a amintit de un Sancerre incercat cu ceva timp inainte. Cred ca are mai multe in comun cu Loara decat cu un Bordeaux, de exemplu. Rara avis in peisajul SB-urilor autohtone si un vin care a urcat cu repeziciune in topul preferintelor personale. Chapeau, Laurent Pfeffer!

Lectia de Chardonnay: Terre Precieuse 2012 vs. Terra Romana 2014

Norocul a facut ca, intr-un interval de timp destul de scurt, sa incerc doua Chard-uri autohtone de mare angajament. Unul este deja binecunoscutul Terra Romana, de la SERVE. Celalalt a fost o premiera pentru mine: Terre Precieuse, produs de Domeniile Franco-Romane. Cu toate ca titlul ar lasa de inteles ca urmeaza  sa compar cele 2 vinuri, nu voi face acest lucru. Motivele sunt destul de simple; sunt deja 2 ani intre ele, stiluri si viziuni diferite asupra soiului respectiv.

TR nu mai are nevoie de prezentari speciale, cred ca a devenit deja un clasic printre amatorii de Chardonnay. Si in 2014, reuseste sa-si pastreze alura eleganta, influenta subtila a lemnului si acel strop de rafinament, mai rar intalnit pe ale noastre plaiuri viticole. Cu toate ca este un vin proaspat lansat, m-a surprins placut senzatia de integrare si echilibru pe care o afiseaza deja. Are si destul potential in fata, deci v-as recomanda sa puneti si cateva sticle deoparte. Nu strica niciodata.

In ceea ce priveste TP, trebuie sa recunosc faptul ca am fost lasat intr-un mare offside de acest vin. Cu toate ca am urmarit activitatea producatorului inca de la inceputurile sale, niciodata nu mi-a trecut prin fata un Chardonnay produs aici. Multumita lui Berbecutio, in sfarsit ne-am intalnit. Stilul afisat de TP este complet diferit de TR: mult mai direct, mai concentrat, mai intens si mai "carnos". Extrem de bine inchegat, cu aciditate aflata inca la cote inalte, plus un final consistent si bine definit. M-a dus imediat cu gandul la Burgundia. Dar nu la exemplarele din Chablis ci, mai degraba, la cele produse prin Puligny Montrachet sau Meursault. Da, atat de bun este, cel putin in viziunea mea. Nu tin minte sa fi baut ceva asemanator de pe la noi. Chapeau!

In concluzie, am avut privilegiul de a incerca doua vinuri autohtone de top, reprezentative pentru soiul din care sunt produse. Si asta, chiar daca se afla la poluri opuse, ca mod de exprimare si constructie.

Primele dezamagiri de la Unicom/Davino: rose 2014

Din cate se pare, 2014 nu a fost un an din cale afara de favorabil rose-urilor autohtone. Dezamagirea de care pomeneam in titlu provine mai degraba din perspectiva producatorului, decat din cea a unui tip de vin pentru care nu am avut vreodata o afinitate speciala. Ce-i drept, onoarea producatorului a fost salvata de un Domaine Ceptura pe care l-am gasit la cateva mile distanta de gamele inferioare. Dar sa vedem ce si cum:

Faurar rose 2014
- ma incearca o senzatie stranie atunci cand dau de un rose care nu-mi place deloc; imi vine sa dau cu el de pamant mai abitir ca in cazul unui alb sau rosu. Ei bine, Faurar 2014 nu mi-a placut deloc; mi s-a parut un mix de alcool, zahar si note artificiale gen lac de unghii, acetona si alte cele. Nici gustativ nu reuseste sa-si revina in simtiri; atac initial dulceag, dupa care urmeaza un mare gol in mijloc, iar finalul este complet dezechilibrat de o aciditate exagerata si difuza. De post gust nici nu prea poate fi vorba. Un rose fara niciun orizont.

Iacob rose 2014
- in mod clar, lucrurile stau diferit aici. Fructul este mai bine definit, cu toate ca apare din nou acea nota artificiala de care aminteam in cazul Faurar. Vinul este mai bine legat gustativ, dar finalul este atins de prezenta alcool-ului. Evident, o lucrare mai buna dar, in acelasi timp, destul de mult sub 2013.

Domaine Ceptura Rose 2014
- nu cred ca, pana la recolta 2014, am intalnit o atat de mare diferenta calitativa intre gamele Unicom/Davino. DCR este cu cel putin 3 clase peste Iacob, daramite peste Faurar. In acest caz, fructul se exprima mult mai natural, aparand, in sfarsit, acea precizie atat de draga mie la vinurile Davino. Intregul ansamblu este light, rafinat si elegant. Si, cel mai important lucru pentru mine, acest rose este extrem de usor de baut. Daca pe 2013 l-am comparat cu un vin rosu in atitudine, cu a sa concentratie fantastica a fructului, 2014 este cel mai apropiat de ideea mea de rose: light, racoritor si degraba curgatoriu pe gat. Daca nu sunt singurul, probabil sunt printre putinii care considera ca varianta 2014 este mai reusita ca cea din 2013. Dar aici intervine doar schimbarea stilistica pe care o agreez mai mult la 2014. Asta e, mi-a placut mai mult in acest an, de gustibus.

La sfarsit, mai pot lua in calcul si un eventual soc de imbuteliere si faptul ca multe vinuri Davino se comporta mult mai bine dupa cel putin 2-3 luni de la aruncarea lor pe piata. Dar, cel putin in cazurile Faurar si Iacob, ceva imi spune ca nu este vorba de asa ceva. La Iacob as mai avea totusi ceva sperante, in viitorul apropiat.

Vinul Cavalerului Feteasca Alba 2014 - SERVE

Dupa o tura destul de dezamagitoare de rose-uri 2014, de la Davino (mai putin Domaine Ceptura), eram chiar curios cum se prezinta si albele prin Dealu Mare, din acelasi an. Sansa mi-a suras destul de rapid si m-am trezit in fata unei Fetesti Albe de la SERVE, gama Vinul Cavalerului.

Aceasta Feteasca, dupa ce am intors-o pe toate partile, mi-a starnit sentimente oarecum contradictorii. In primul rand, trebuie precizat ca nu mai avem de-a face cu un vin obtinut din vii vechi, ci de pe plantatii tinere. In al doilea rand, nu este nici pe de parte un vin prost facut sau defectuos in vreun fel, ba din contra. In cazul meu, este vorba doar de o directie stilistica ceva mai ciudata si pe care o consider usor fortata. Exemplarele din anii trecuti aveau o tipicitate mult mai pronuntata si o puritate mult mai bine definita. Varianta 2014 mi s-a parut un vin din vii tinere care incearca din rasputeri sa para unul din vii vechi. La prima vedere, este un demers de inteles: publicul are anumite asteptari si producatorul nu face decat sa vina in intampinarea acestora. Pe de alta parte, n-am putut sa nu simt caracterul usor fortat al acestui demers.

Nu doresc sa intru prea mult in amanunte privind paleta aromatica. Tipicitatea soiului este undeva in spatele unui zid de fructe exotice. Vinul are o corpolenta peste medie, cu mult fruct bine copt. Aciditatea este la un nivel mediu si, cu toate ca as fi dorit-o ceva mai sus, reuseste sa echilibreze vinul pe finalul citric si chiar cu usoare aluzii picante. Alcool-ul este destul de prezent si el dar nu deranjeaza foarte mult. Corpolenta si textura il sustin indeajuns de bine, cat sa nu-si ceara tributul.

In concluzie, o Feteasca Alba serioasa pentru banii care se cer pe ea. Poate chiar prea serioasa. Oricum, sub 30 lei, un best buy in categoria ei.

foto credit: http://incaunvin.blogspot.ro/

Noutati de la Purcari

Zilele trecute, am avut placuta surpriza de a primi 3 mostre de la Purcari, toate reprezentand vinuri proaspat lansate, recolta 2014: Rose, Pinot Grigio si Sauvignon Blanc. Multumesc si pe aceasta cale pentru oportunitate.

Rose de Purcari 2014
- un vin corect, fara defecte, doar ca stilul nu a fost deloc unul care sa se muleze pe gusturile mele. Arome intense de dulceata de capsune, bomboane si alte fructe rosii prezentate in aceeasi tenta dulceaga. Un atac destul de sustinut la nivel gustativ, vinul are greutate dar, din pacate, aciditatea nu mi s-a parut indeajuns de sustinuta, ceea ce confera ansamblului o senzatie siropoasa pe final. Aceasta senzatie este amplificata si de un rest de zahar generos, chiar daca, cel putin teoretic, vinul este sec. Cel mult OK pentru mine.

Pinot Grigio de Purcari 2014
- deja lucrurile au inceput sa stea mai bine odata cu iesirea la rampa a acestui Pinot Grigio. Chiar daca olfactiv nu am primit foarte multe in afara de banane si pepene galben (deh, drojdiile, bata-le vina), vinul mi-a lasat o senzatie de simplitate eficienta; arome directe de fruct bine copt, aciditate medie si neintruziva dar suficienta pentru a imprima o nota placuta de prospetime. Bun.

Sauvignon de Purcari 2014
- ei bine, testul a fost incheiat cu cel mai reusit vin al seriei, aflat la cel putin doua lungimi distanta de restul. Arome tipice, clare si surprinzator de precise, cu flori de soc in prim plan, grapefruit si aluzii de caisa usor necoapta. Gustativ, echilibrul este unul foarte reusit, fructul copt fiind completat de o aciditate bine infipta, iar finalul mediu aduce cu sine puternice impresii citrice, extrem de racoritoare. Foarte bine inchegat si, cu siguranta, va fi o mica afacere la banii lui. Foarte bun, mai ales pentru gama din care face parte.