Funny: Eticheta rosie

Mai este nevoie sa explic la ce vin fac referire? Daca nu stiti inca despre ce este vorba, inseamna ca ati trait intr-o pestera, v-ati hranit cu fructe de padure, ati vanat ursi ucigasi si morti de foame, si ati baut vinul de tara adus de cumnatu' la pet de 5 litri.

Ar fi doua chestii pe care doresc sa le semnalez in legatura cu acest Cabernet de la Oprisor. In primul rand, campania exagerat de agresiva, mai ales pe Facebook. Va dau cuvantul meu ca, dupa vreo 2 saptamani de teasere, de zeci de postari referitoare la marea si mega lansare, am vazut doar rosu in fata ochilor. Inseamna ca obiectivul (lor) a fost indeplinit, veti spune. Pe naiba, mai ales in cazul meu. Aceasta campanie de marketing m-a facut sa nu ma intereseze deloc vinul cu pricina si sa ma urc pe pereti atunci cand vad etichete rosii. Ok, inteleg ca e vorba de marketing dar si aici e ca in alte situatii: consumul in exces poate dauna grav sanatatii. Mai lipsea sa vad ceasuri publice in centrul fiecarui oras si pe care era afisata numaratoare inversa pana la uriasul eveniment. Nu mai spun de valul de entuziasm exagerat dupa lansare, de parca a aparut noul vintage al unei sampanii Salon, dupa 10 ani de asteptare. Nu vreau sa se inteleaga gresit, chiar nu am nimic cu vinurile Oprisor. Am consumat si voi consuma in continuare unele vinuri ale acestui producator. Dar, fratilor, luati-o o idee mai usor, pentru ca astfel de practici pot avea si un efect de bumerang.

A doua faza funny legata de acest subiect este urmatoarea: imediat dupa lansare, vinul a aparut deja la oferta la unele magazine online. Da, direct la oferta. Eu nu reusesc sa mai inteleg nimic din practicile astea de marketing, vanzare sau mai stiu eu ce mumbo-jambo de felul asta. Nu sunt specialist, dar cred ca este prima oara cand vad asa ceva la un vin romanesc, considerat "premium" (poate ultra, super premium pentru altii). Tam tam, lansare cu artificii iar a doua zi vad deja vinul la oferta. Nu, nu este vorba de un pret promotional sadea ci de oferta gen: "de la...la". Ca reducerile de sezon la pantofi, de parca nu stiti vrajeala.

Ma opresc aici, ca mi se pune iar rosu in fata ochilor.

Chateau d'Yquem: poezia aurului lichid

Nu am mai realizat de multa vreme un profil al unui vin cu renume. Dar iata ca a venit si timpul unui vin alb, dulce si incarcat de istorie: Chateau d'Yquem. Probabil s-ar putea scrie carti intregi despre aceasta proprietate, asa ca voi incerca sa cuprind cele mai importante momente ale istorie sale in doar cateva paragrafe.

Yquem domina de sute de ani regiunea Sauternes, locul in care iau nastere unele dintre cele mai complexe vinuri ale planetei. Alaturi de Tokaji si marile Riesling-uri nemtesti, Sauternes este patria unor lichide magnifice, complexe si cu o paleta aromatica unica. De altfel, consider ca orice vin sec, fie ca vorbim de rosii sau de albe, poate doar visa la complexitatea pe care o poate atinge un vin dulce obtinut din struguri botritizati. Daca ai norocul sa dai peste un astfel de exemplu perfect, aromele sale te pot urmari toata viata.

Dupa cum spuneam, Yquem domina fara drept de apel regiunea, in clasificarea de la 1855 tronand de unul singur intr-o categorie speciala numita Premier Cru Superieur.  Preturile sunt si ele de cateva ori mai mari decat cele ale vecinilor sai. Dar destul cu introducerile si sa trecem la mica noastra lectie de istorie, pentru ca doar asa putem intelege de ce Yquem a devenit unul dintre cele mai cunoscute nume in Bordeaux si in lume, daca nu cumva cel mai cunoscut.

Scurta istorie

Yquem a apartinut in timpuri stravechi lui Eleanor, ducesa de Aquitania, si a fost adusa sub stapanirea coroanei franceze in 1137, prin casatoria dintre mai sus mentionata ducesa cu printul Louis Capet. Casatoria cu pricina a durat 15 ani iar dupa anularea acesteia, Eleanor s-a maritat cu Henri Plantagenet, cel care avea sa devina regele Henry II al Angliei, in 1154. Astfel ca, pana la sfarsitul Razboiului de 100 de ani (1453), Chateau d'Yquem a fost de fapt o posesiune regala britanica.

Revenita intr-un final sub posesiune franceza, proprietatea a ajuns pe mainile familiei Sauvage d'Yquem in 1593, ai carei membri au detinut controlul absolut, pana in secolul al 18-lea. In timpul acestei "domnii", au avut loc diverse modificari ale structurii medievale pezente aici, fiind adaugate fortificatii si diverse aripi auxiliare. De fapt, in aceasta vreme a fost stabilita si reputatia lui Chateau d'Yquem, reputatie de care se bucura din plin si in zilele noastre. Si vine momentul 1785, an in care familia Sauvage si-a unit fortele cu famila Lur-Saluces, la acel moment proprietari ai Chateau de Fargues. Uniunea s-a format prin casatoria dintre Françoise-Josephine Sauvage d'Yquem si Contele Louis Amédée de Lur-Saluces. Toate bune si frumoase, dar a venit Revolutia Franceza si dupa cum stim, familiile nobiliare nu au dus-o deloc grozav in acele vremuri tulburi. Nici familiile Sauvage d'Yquem si Lur-Saluces nu au fost scutite de noul regim, astfel ca au pierdut toate proprietatile detinute la acel moment. Macar au ramas cu capetele pe umeri, ceea ce s-a dovedit un mare avantaj mai tarziu, atunci cand Françoise-Josephine a reusit sa recastige dreptul asupra proprietatii pierdute. Lucrarile de consolidare au continuat aici, Josephine fiind responsabila si de constructia unei noi crame in 1826. Dupa moartea sa in 1851, Yquem a revenit fiului acesteia, marchizul Antoine-Marie de Lur-Saluces. Acesta s-a casatorit cu Marie-Geneviève, fiica lui Gabriel-Barthélémy-Romain de Filhot, proprietarul de atunci a altor 2 mari nume din Sauternes - Filhot si Coutet. Proprietatea a continuat sa treaca prin mainile multor descendenti ai familiei Lur-Saluces, pana ajungem la Bertrand de Lur-Saluces.

Ei bine, acest Betrand de Lur-Saluces ramane una dintre cele mai importante personalitati din istoria Yquem, dar si a regiunii Bordeaux in general. Este unul dintre fondatorii Academiei de Vin din Bordeaux dar si a Conseil Interprofessionel du Vin de Bordeaux, care si astazi este structura oficiala de promovare a regiunii. Tot el a fost responsabil pentru institiurea imbutelierii "la chateau", precum si pentru introducerea lui Y (ygrec), vinul alb sec de la Yquem, odata cu scaderea in popularitate a vinurilor dulci, pe la mijlocul secolului al 20-lea. Deoarece Bertrand nu a avut nici un urmas direct pentru a mosteni proprietatea, a parut ca miscarea logica ar fi trecerea acesteia sub tutela nepotului sau, baronul Louis Hainguerlot. Totusi, in 1963, se pare ca a intervenit o disputa intre cei doi, nefiind clare nici acum motivele dezacordului. Baronul a parasit Yquem si Sauternes, Bertrand fiind nevoit sa-si intoarca privirile catre un alt nepot de-al sau, Alexandre de Lur-Saluces.

Bertrand a murit in 1968, Alexandre preluand fraiele si marcand cu succes "domnia" sa asupra Yquem. Afacerea a crescut si a devenit din ce in ce mai profitabila. Totusi, conflictele familiale si-au spus cuvantul de-a lungul timpului, pana cand Alexandre a pierdut controlul asupra proprietatii. Cum s-a intamplat? Ei bine, se pare ca multi membri ai familiei si-au vandut partea lor de actiuni, lasandu-l astfel pe Alexandre in minoritate. Consecinta a fost previzibila: Bernard Arnault, mai-marele unui puternic grup numit LVMH, a castigat pachetul majoritar in sanul actionarilor. Lui Alexandre i s-a permis sa detina in continuare fraiele la Yquem, dar minunea nu a durat multa vreme. In 2004, acesta a fost indepratat, iar Pierre Lurton a intrat in scena. Pentru cei care nu cunosc problema in amanunt, Lurton este manager si la Cheval-Blanc, o alta proprietate detinuta de LVMH. Astfel a luat sfarsit domnia autoritara a acestei mari familii, Lur-Saluces.

Via si vinul

Yquem detine circa 113 ha de vie, cu toate ca doar 100 ha sunt permanent in productie. Ca si soiuri plantate, avem de-a face cu 80% Semillon si 20% Sauvignon Blanc. Muscadelle, cu toate ca este permis in zona, nu este de gasit aici. Solurile sunt variate, dar predomina argila. Recoltarea are loc in mai multe treceri prin vie, asa numitele tries. Numarul acestora variaza in functie de conditiile generale ale recoltei si, dupa cum va puteti da seama, o astfel de metoda minutioasa presupune un volum destul de mare de munca. Selectia se face bob cu bob, in functie de gradul de coacere al acestora dar si al nivelului de afectare cu botrytis (mucegaiul nobil). Productia se invarte undeva pe la 9 hl/ha, o cifra infima in comparatie cu vinurile rosii din zona sau chiar de pretutindeni. Dupa fermentatie, vinul sta in jur de 3 ani in butoaie de stejar, cu pritocire la fiecare 3 luni.

Chateau d'Yquem este cu adevarat o proprietate speciala, un nume care a starnit admiratie in randul multor personalitati din vremile trecute. Thomas Jefferson, pe cand era ambasador in Franta, a comandat cateva sute de sticle de Yquem 1784, precum si cateva sticle de 1787 pentru George Washington. I s-au adus omagii scrise de catre Alexandre Dumas, Marcel Proust sau Jules Verne. Exista o magie aparte in jurul acestui vin, un mister care pare ca se adanceste cu fiecare aparitie pe piata. Este un vin scump, dar nu atat de scump daca il comparam cu marile rosii din Bordeaux. Inclin sa cred ca este unul dintre putinele vinuri ale lumii care isi merita banii ceruti, doar daca luam in calcul dedicatia pentru perfectiune de aici, munca depusa si atentia obsesiva la orice detaliu. Din pacate, inca nu am avut ocazia sa ma intalnesc cu acest elixir, dar sunt hotarat sa avem o intrevedere cat de curand...

Livia Sauvignon Blanc 2011 (Romania)

Iata ca virusul letal cu nume de cod "Livia", a penetrat si zona de carantina a propriului confort. Mai toata floarea bloggerimii autohtone de profil a semnalat acest vin, aterizat oarecum neasteptat dupa o perioada de "tacere" cam indelungata a celor de la Girboiu.

Cu toate ca abordeaza un stil dupa care nu ma omor defel, nu voi fi carcotas cu Livia. Va spun imediat si de ce. Pentru ca, in sfarsit, dau si eu de un alb romanesc care se poate bate de la egal la egal cu multe exemple moderne din Lumea Noua si chiar de doua ori mai scumpe. Nu incearca sa reinventeze SB-ul, dar e apt sa se ia la tranta cu cei de care ar trebui sa ne facem cu adevarat griji. Haideti sa lasam Franta si Italia deoparte, lupta noastra este cu altii. Si chiar ignoranduu-i pe chilieni, argentinieni sau sud-africani, avem batalii foarte aproape de noi, cu ungurii sau bulgarii.

Culoare galben deschis si stralucitor, cu usoare reflexii verzui. Nas foarte intens, direct si fara ocolisuri. Fructe tropicale ca la balamuc, flori de soc, pere bine coapte, plus usoare adieri citrice. Ba chiar apar si niscaiva note minerale la un moment dat. Gustul continua impresia din nas, cu un atac puternic, sustinut, cu fructe albe foarte bine coapte. Datorita greutatii, vinul pare usor onctuos. Pe final insa, avem parte de sageti citrice si minerale, cu o aciditate surprinzator de buna. Post-gust cu aluzii de grapefruit si ocheade migdalate. Impresioneaza si excelenta integrare a alcool-ului (14,5%!), care nu iese din corp nici la temperaturi mai ridicate.

Partea cu adevarat interesanta este pretul: 19 lei/sticla, la Vindor. Am profitat de o oferta speciala, dar nu cred ca poate fi de gasit la mai mult de 22 lei. Sincer, e un vin care face mai mult, raportat la ce ofera. E clar un exemplu modern, direct si facut sa impresioneze. De altfel, medalia de aur impuscata la Concours Mondial de Bruxelles, nu este o asa mare surpriza, tinand cont de modul de abordare al vinului. Ce s-o mai lungim, un vin mai mult decat ok la banii astia.

Un clasic in viata: Prince Matei 2003 - Vinarte (Romania)

In primul rand, doresc sa-i multumesc lui George pentru oportunitatea de a incerca acest vin. Nu cred ca mai este nevoie sa va introduc in lumea printului senior de la Vinarte, mai toata lumea ar trebui sa cunoasca povestea acestuia.

Dupa ce am incercat varianta 2003, pot spune ca la ceva ne pricepem si noi: sa facem Merlot bun. Bine, nu chiar toti producatorii sunt in stare de asa ceva, dar macar Vinarte a stabilit un reper care nu trebuie ignorat de nimeni.

Culoare: rubiniu intens, cu reflexii visinii si fara urme evidente de maturitate.

Nas: alive and kicking. Initial, note puternice de tutun si trufe. Dupa o vreme, apar si fructele rosii mature, visina putreda, cirese negre, condimente, urme de ciocolata si usoare aluzii vegetale. Intens, dar in nici un caz agresiv. Toate elementele sunt imbinate aproape perfect.

Gust: atac mediu ca intensitate, catifelat, exista inca destul fruct care sa tina in viata structura vinului. Echilibrul este desavarsit, fructul imbinandu-se armonios cu notele condimentate, aciditatea excelenta si taninii foarte fini. Final mediu, cu adieri de cafea si visina putreda.Vinul are personalitate, ceea ce-i mare lucru intr-o lume a banalului si a plictisului existential.

Din cate am inteles, cel din 2001 este chiar mai bun. Pana il voi incerca si pe acesta, 2003 ramane experienta personala cea mai reusita cu un Prince Matei. Cat despre ceilalti care au pretentia ca fac Merlot de exceptie in Romania (sau orice alt soi pana la urma), ramane de vazut cum se prezinta "creatiile" lor din prezent,  peste 9, 10 sau 15 ani. Abia atunci voi putea spune ca Matei are cu adevarat un rival pe masura. Restul e cancan.

Cronica de film: Prometheus (2012)

Sunt un cinefil inrait. Nu conteaza genul, imi plac filmele in general, cu o conditie: sa aiba ceva de spus. Bine, exista momente in care simt nevoia sa ma uit la filme proaste doar pentru a ma amuza si pentru ca nu am chef de chestii complicate.

Atunci cand s-a anuntat proiectul unui prequel la Alien, am fost incantat. Mai ales ca urma sa fie regizat chiar de catre Ridley Scott. Sunt un fan neconditionat al seriei Alien, chiar si al ultimelor doua, care au fost trantite la propriu de critici. Totusi, dintre toate, originalul din 1979 ramane cel mai reusit. Este un clasic al genului sci-fi, un film cu mult inaintea vremii sale, cu o poveste bine pusa la punct in toate detaliile, cu personaje extraordinar de bine conturate, cu o executie aproape perfecta si, bineinteles, cu minunatele decoruri imaginate de H.R. Giger. Si cu una dintre cele mai reusite creaturi extraterestre din istoria cinematografiei.

Giger si animalul sau de companie

Dar sa revenim la Prometheus. Prima oara, am vazut filmul in conditiile binecunoscute oferite de torenti, adica o versiune "cam" de o calitate dubioasa. Inainte de a-l viziona in aceste circumstante, ma batea gandul sa trag o fuga la cinema pentru a surprinde mai bine noua lume imaginata de Scott. Degeaba, acest gand mi-a pierit instant dupa vizionare. Singurul motiv pentru care cineva ar dori sa vada acest film la cinema ar fi efectele vizuale foarte reusite. Atat. In rest, Prometheus pica absolut toate testele care l-ar califica drept un film decent. Azi-noapte mi-am zis sa-i mai dau o sansa, observand ca au aparut copii de calitate ale filmului. Dezamagirea a fost si mai mare. Inca nu pot intelege cum un regizor ca Ridley Scott a putut fi in spatele acestui ghiveci cu parfum de blockbuster expirat. Ce naiba s-a intamplat pe acolo, nu-mi pot da seama. Mai ales ca au fost vreo 2-3 ani de pregatiri, timp in care se putea veni cu un scenariu decent pe masa. Si ca veni vorba de scenariu, ma intreb daca nu cumva acesta a fost scris de un pusti de 10 ani. Daca stau bine si ma gandesc, cred ca si un pusti de varsta respectiva ar fi facut o treaba mai buna, atat de infantil, lipsit de substanta si subtire este. Personajele parca sunt din carton, nu sunt dezvoltate absolut deloc pe parcursul acestui chin de aproape 2 ore. Ele exista doar pentru a umple spatiul si pentru a enerva spectatorii oripilati si amuzati in acelasi timp. Ironic poate, cel mai reusit personaj al filmului este un robot, David pe numele lui (duh, ce original), si jucat foarte bine de Michael Fassbender. In rest, zero barat, nada, pana si personajul principal interpretat de Noomi Rapace este atat de enervant incat iti doresti sa o vezi scoasa din peisaj. Pe toti zeii, in primul Alien, pana si pisica a fost un personaj cu un rol foarte important!

Lipsa de logica a celor din echipaj, deciziile de neinteles ale acestora, reactiile lipsite de orice urma de realism, toate sunt la ordinea zilei in Prometheus. Nu mai spun de referintele religioase gratuite si care devin atat de enervante la un moment dat incat iti vine sa-ti dai cateva palme. Ditamai omul de stiinta care e catalogat drept "true believer" si care e obsedat de o cruciulita pe care o poarta la gat tot timpul. Yeah, right, si marmota ce spunea? Chiar si putinele aluzii la Alien sunt prost gandite. Un facehugger urias, desprins parca din desene animate? What the fuck?! Nu, trebuie sa vedeti filmul pentru a intelege pe deplin la ce ma refer. Plus alte tampenii fara sens care apar la tot pasul. Va mai relatez doar una. Pe la inceputul filmului, echipajului ii este prezentat scopul calatoriei pe o planeta indepartata, unde se presupune ca ar trai creatorii rasei umane, o specie extraterestra de uriasi (uriasi pe naiba, sunt ceva mai inalti decat noi din cate se pare). La un moment dar, ne sunt prezentate o serie de pictograme descoperite pe intreg mapamondul, provenind din sanul unor diverse civilizatii: mayasa, egipteana, sumeriana, babiloniana si...mesopotamiana (?!). Mai baieti, era chiar atat de greu sa cautati pe google inainte? Chiar in halul asta a scazut IQ-ul la Hollywood? Sumerienii si babilonienii ce naiba erau? Australieni? :))

In concluzie, cred ca e cea mai mare dezamagire pe anul asta in materie de filme. Mi-am dorit sa-mi placa dar, din pacate, acest lucru nu este posibil. Chiar nu aveam nevoie de un alt Avatar. Atat Scott cat si Cameron au demonstrat ca mai bine s-ar retrage din bransa. Dar ma indoiesc, deoarece aceste "spectacole" vizuale prind la multi si aduc destui bani. Macar Scorsese pare ca nu si-a pierdut abilitatea de a spune o poveste reusita.

Si dupa cum spunea David, personajul lui Fassbender: "Big things have small beginnings". Din pacate, e valabila in continare pentru Alien si nu pentru Prometheus. Si e singura replica decenta din film.

Enira Reserva 2006 (Bulgaria)

Nu mai este nevoie de introduceri si prezentari vaste despre acest producator bulgar. Repet, singura gama de la ei care-mi place cu adevarat este Enira. In rest, sunt vinuri bine facute doar ca nu le agreez ca stil. Aceasta sticla de Reserva a fost incercata prin amabilitatea lui Mihai, caruia ii multumesc pe aceasta cale pentru "share".

Culoare rubiniu intens si grav, cu tente visinii, fara mari semne de maturitate. Nas puternic, plin de fructe rosii si negre: coacaze, mure, visine dar si acea tenta de dulceata de capsuni intalnita la Cabernet. Mai exista si ceva aluzii de miere zaharisita. Pe langa tonele de fructe, ma apar si ceva condimente, plus ciocolata. Gustul este la fel de puternic, glicerinos, cu fructele rosii curgand in valuri pe palatin. La un moment dat, chiar am avut senzatia ca vinul se lipeste de gingii. Aciditate ok si un final mediu dominat de note condimentate si de visina putreda. Taninii sunt aproape complet integrati, iar alcool-ul isi face simtita prezenta destul de mult.

Per total, mi s-a parut un vin care se indreapta spre un declin oarecum surprinzator. Fruct exista din belsug, dar in acest caz nu prea mai este sustinut de restul componentelor. Vorbesc de aceasta sticla, probabil sunt altele pastrate mai bine in lumea larga. Si ma refer aici in primul rand la variantele magnum. Inteleg de ce exista destui fani ai acestui vin dar pentru mine, din nou, este cam prea mult. Dupa 2 pahare, o voce iti sopteste strengareste ca e timpul sa tragi un pui de somn.