Efectul unei recolte excelente: Chateau Meyney 1982 Fronsac

Iata ca, in sfarsit, am avut si eu ocazia de a incerca un Bordeaux din mult-trambitata recolta 1982. Pentru cei care nu cunosc prea multe amanunte despre ceea ce a insemnat 1982, va spun doar atat: este anul care l-a facut celebru pe Robert Parker. Acest moment reprezinta, de fapt, inceputul dominatiei Parker in lumea vinului si, mai ales, in Bordeaux. 1982 a fost un an foarte "copt", care a dat vinuri cu tone de fruct, luxuriante si cu niveluri de aciditate ceva mai scazute. La acea vreme, Parker a fost cam singurul care a prezis un mare viitor pentru vinurile respective. Contrar parerilor celorlalti, care au privit cu scepticism mariajul dintre elementele mentionate mai sus. Ei bine, se pare ca timpul i-a dat dreptate lui Parker, cu toate ca nu putem generaliza o astfel de afirmatie. In mare parte, multe vinuri inca rezista cu succes testului impus de timp dar sunt si destule care l-au picat deja. Ca de obicei, totul se rezuma la selectie si la noroc. Ecuatia vinurilor mature/vechi nu poate fi rezolvata fara aceste doua elemente.

Din start, trebuie sa spun ca acest umil Fronsac mi-a picat in mana mai mult din curiozitatea vis-a-vis de an. In plus, astrele s-au asezat in asa fel incat am prins si un pret bun la o licitatie pe eBay: in jur de 15 Euro. Asadar, nu aveam asteptari din cale-afara de ridicate, mai ales ca vorbim aici de un producator complet necunoscut. In schimb, Fronsac nu este chiar un nume necunoscut in Bordeaux. Se prea poate sa nu spuna multe unora dintre voi dar, in trecut, aceasta regiune s-a bucurat de un renume fantastic. Acum, St. Emilion si Pomerol domina cu autoritate regiunea malului drept. Lucrurile nu au stat deloc asa in trecut, mai exact in secolul 18. Pe atunci, zonele de care tocmai am amintit erau complet necunoscute. Fronsac facea legea si era extrem de favorizata de curtea franceza. Astfel ca si vinurile de aici s-au bucurat de o reputatie importanta. Dar, cum se intampla de multe ori in istorie, din varii motive, Fronsac a decazut usor-usor, pana la a deveni doar o umbra a ceea ce a fost odata. Abia in timpurile noastre, acest petec de pamant privilegiat a inceput sa-si recastige cu succes gloria de altadata. Pentru vanatorii de chilipiruri, Fronsac si Canon-Fronsac sunt doua nume care ascund foarte multe comori.

Cum a fost vinul? Ei bine, mereu am considerat ca este de preferat sa-ti pastrezi entuziasmul la un nivel cat mai scazut. Pe de o parte, daca vinul este dezamagitor, nu simti ca ai pierdut mare lucru si infrangerea nu are efecte devastatoare. Pe de alta parte, daca nimeresti ceva peste asteptari, cu atat mai mare victoria. Chateau Meyney s-a nimerit a fi in a doua categorie. Vinul in sine nu este o mare opera de arta, nici nu s-a intentionat a fi vreodata. Nu da pe afara de complexitate, nu auzi ingerii cantand la harpa. Nici nu avea cum sa fie asa. Totusi, am intalnit un vin cu farmec, cu o textura extrem de matasoasa, cu o suculenta si prospetime fantastice pentru cei 33 de ani ai sai si, mai ales, pentru umilul sau rang. Primul indiciu al unui exemplar sanatos a venit odata cu aspectul vizual. In afara unei borduri cu tente portocalii, nu am observat un alt semn al unei maturitati avansate. "Miezul" a prezentat un rubiniu superb, tipic bordelez, limpede si stralucitor. Olfactiv, tiparul clasic: fructe rosii mature, aluzii de frunze si flori uscate, note pamantoase si, mai tarziu, de mobila veche. Gutativ, am avut parte de un vin cat se poate de viu, cu aciditate sustinuta si cu taninuri coapte, inca prezente la datorie. Final mediu, suculent, curat, cu note de cirese proaspete si condimente uscate.

Acest banal Fronsac se inscrie pe banda intai a declinului, dar o face intr-un stil cat se poate de placut. Relatia dintre un producator necunscut si un an excelent a nascut o progenitura care da de pamant cu preconceptiile multora dintre noi. Da, imi place riscul in lumea vinului. Cele mai interesante experiente personale au venit in urma asumarii unor astfel de riscuri. Si voi continua mereu pe aceasta linie, in detrimentul unui sentiment iluzoriu de siguranta si de care, sincer, m-am cam plictisit enorm.