Albele Davino, seria 2014

Imi poate oferi cineva o solutie pentru a iesi din plictisul si care ma incearca in ultima vreme? Mai ales cand vine vorba de scris pe acest blog? Inca nu imi dau seama daca vremea este principalul vinovat sau daca, pur si simplu, este doar propriul sictir existential, integrat in universul vinului de la noi.

Ma rog, trecand peste toate astea, m-am gandit totusi sa-mi exprim impresiile generale despre noua serie de albe de la Unicom, sau Davino, sau cum doriti sa-i mai botezati. Nu voi lua fiecare vin in parte si-l voi diseca in diversi descriptori. Intre noi fie vorba, mi s-a cam acrit si de aspectul asta. Sa recunoastem, 99% din vinurile care ne trec prin fata, au ajuns sa aiba un profil asemanator, foarte putine aducand cu sine ceva original si care sa te determine sa exclami: Evrika! Dar asta-i alta discutie, dam ignore si mergem mai departe.

In 2014, cei de la Davino ne prezinta o serie de albe extrem de consistenta in calitate. Ca de obicei, as putea spune. Totusi, aceasta consistenta mi se pare ceva mai compacta acum, diferentele intre game facandu-se nu la nivelul profilului aromatic, ci mai degraba la nivel "microscopic", de textura si expresivitate. Faurar este un mic monstru la banii lui. Are intensitate, concentratie si este un vin extrem de solid pentru nivelul sau de pret. Da, se exprima ceva mai rustic si are un mic defazaj la nivel gustativ dar, din propriile experiente trecute, pot banui o integrare mai buna in viitor. Iacob se prezinta cu un plus de rafinament si o integrare mai reusita in acest stadiu al vietii sale. Are o precizie mai mare si mai mult sarm. Domaine Ceptura Blanc creste nivelul rafinamentului si al precizie, dupa cum era de asteptat. Cred ca este cel mai bun DCB tanar pe care l-am incercat pana acum. Are si un strop de eleganta, plus o subtilitate aromatica prin care se poate plasa pe o treapta superioara de calitate. In viziunea mea, bineinteles. Si, la final, un magnific Revelatio, cel mai complex si abordabil de pana acum. Retineti, va rog, este tot o parere personala. Foarte expresiv, compact, intens dar si subtil in acelasi timp, concentrat dar si rafinat, extrem de bine echilibrat si cu un final persistent, a carui lungime mi-a amintit de Rezerva 2011. De fapt, are destule similitudini cu Rezerva, daca stau sa ma gandesc mai bine. Avem un vin complet, cu destul potential in fata, mai ales pentru cei inzestrati cu rabdare.

In concluzie, o noua serie Davino, ceva schimbari la nivelul metodelor de productie, dar aceeasi constanta de invidiat. Aici sunt extrem de greu de batut, indiferent de afinitatile fiecaruia, vis-a-vis de un producator sau altul.

The star

Un rose atipic: Minima Moralia Speranta 2011

In timp ce toti se grabesc sa dea gata rose-uri cat mai proaspete, in speta cele din din 2014, eu am ramas blocat undeva in spatele axei timpului. Ma cunoasteti, ce naiba; imi place riscul in acest domeniu si nu ma dau in laturi de la a testa tot felul de ciudatenii si relicve, demult uitate de publicul consumator.

Asa se face ca, in urma cu circa 2 saptamani, Big Radu (aka Radu Rizea), brand manager la Domeniul Coroanei Segarcea, a aterizat in urbea traversata de Dunare. Evident, in interes de serviciu, mai exact o degustare cu o serie de vinuri mai vechi si mai noi ale mai sus numitului producator. Despre ce am degustat atunci, intr-o alta postare. Momentan, am sa ma opresc asupra acestui Rose din gama super-premium, Minima Moralia (ce termen drag pietei noastre de profil). Cu aceasta ocazie, ii multumesc inca o data lui Radu pentru sansa oferita.

Cum sunt ros de curiozitate in astfel de cazuri, nu am stat prea mult pe ganduri si am dat cep sticlei cu pricina, in 2 timpi si 3 miscari. Si am avut parte de o experienta foarte interesanta. Incepand cu o culoare care aminteste de cupru, continuand cu profilul aromatic si terminand cu textura, pot spune ca am avut parte de un rose atipic. Nu numai pentru ceea ce se produce la noi, ci si pe la altii prin lume. Nasul vine cu un mix de note florale, condimente, fructe uscate, petale uscate de trandafir si caramel. Dupa o vreme, pot sa jur ca am simtit si o adiere de...bitum. Gustativ, vinul este corpolent dar, in acelasi timp, afiseaza o rotunjime si o eleganta desavarsite. Aciditatea, inca bine infipta, vine sa completeze un tablou extrem de bine inchegat si coerent. Finalul lung si tonic este dominat de coaja de grapefruit si, din nou, fructe uscate.

Iata un rose care se tine foarte bine, in al patrulea sau an de viata. Si nu doar atat, ba chiar demonstreaza ca are puterea de a evolua si de a castiga in complexitate. Nu prea pot spune asta despre multe rose-uri autohtone. Pretul este mare si, in continuare, consider ca se cere prea mult. Dar, in contextul general al pietei de la noi si al palierului de calitate, se afla in parametrii acceptati. Ca de obicei, la final, totul se rezuma la decizia fiecaruia de a da sau nu banii ceruti pe asa ceva. Si nu, nu am devenit peste noapte un fan al rose-urilor. Dar, extrem de rar, mai apare cate unul care sa-mi provoace admiratie. Speranta inca mai exista...

Chateau du Trignon 2011 Cotes-du-Rhone

Am tot spus-o si o repet: in acest moment, nu cred ca exista o regiune din Franta care sa bata Cotes-du-Rhone, la capitolul pret-calitate. Orice ar insemna asta pentru fiecare dintre noi. Selectia de vinuri bune produse aici si pe care le poti gasi pana in 10 Euro, este impresionanta. Am incercat destule pana acum si inca nu am dat de vreunul care sa ma dezamageasca. Iar in categoria 10-15 Euro, tot un vin din aceasta regiune detine inca suprematia in topul preferintelor personale: La Pialade, produs de legendarul Rayas.

Chateau de Trignon face parte din portofoliul familiei Quiot si este obtinut de pe o suprafata de circa 20 ha, impartite in 3 tipuri distincte de terroir. Este importat la noi de Cramele Recas si v-as recomanda sa-l incercati macar o data. Avem de-a face cu un vin care marseaza pe fruct dar nu in acceptiunea moderna a termenului. Are un nivel mare de alcool - 14% - dar care este foarte bine ascuns si nu deranjeaza nici la temperaturi mai inalte. Nu devine greoi si agresiv nici o clipa. Are acel touch frantuzesc, in care fructul este echilibrat cum trebuie de o aciditate sustinuta si de o structura taninoasa fina. Are puritate, savoare, personalitate si tipicitate, prin notele sale de carne macra, afumatura si piper din belsug. Ofera o senzatie de placere si de prospetime atunci cand bei continutul sticlei intr-un timp record. Este acel tip de vin care, usor-usor, se pierde in marea de exemplare fortate, manipulate si artificiale, pe care le poti gasi in aceiasi bani. Cam astea ar fi principalele lui atribute.