Tara arde, babele se piaptana

Mai tineti minte melodia lui Ioan Gyuri Pascu? Ei bine, mereu mi s-a parut ca are un aer caragialesc, in sensul in care, indiferent de vremuri, este mereu de actualitate. Acest titlu s-ar potrivi de minune si unei situatii penibile care a aparut zilele trecute pe Facebook.

Tartorul care a declansat conflictul cu pricina este un binecunoscut si maret patron de restaurant din Bucuresti. O sa-l numim, simplu, domnul X, cu toate ca a-l considera un domn poate deveni un exercitiu de imaginatie usor dureros. Tinta? Un blogger de vin cu vechi state de servicii in domeniu (de fapt, printre cele mai vechi), George Mitea. Motivul aparent? Unul de doi lei, care a implicat anumite vinuri din portofoliul unui producator "obscur" si complet neinteresant din Rioja: Lopez de Heredia. Atacul domnului X a venit pe neasteptate, cu o puternica doza de marsavie si o gratuitate a gestului de care X nu este defel strain. Da, acest domn X detine un dosar stufos in acest sens, chiar si subsemnatul avand cateva meciuri in trecut cu respectivul. Aceste conflicte s-au racit pe parcurs, valul ignorarii s-a asternut peste mine si toata lumea si-a vazut linistita de treaba. Ei bine, se pare ca Mr. X are un mare ghimpe infipt in coasta acestei tagme dezgustatoare a bloggerilor de vin. Altfel nu-mi explic atacul de care pomeneam. Pe scurt, deja exagerat de des pomenitul patron a incercat cateva exemplare de la Heredia, in speta Vina Bosconia 2003 si Vina Tondonia Blanco 1996 (daca nu ma insala memoria). Trecand peste faptul ca nu i-au placut deloc si, evident, nici invitatilor sai de vaza, domnului X i s-a parut imperativ sa arunce anatema pe un blogger care a incercat Bosconia in trecut. Si care, intamplator, a si indraznit sa-l laude. De fapt, toti marii critici ai pamantului care au indraznit si ei sa laude vinurile acestui producator sunt niste tampiti. Atacul in cauza a continut si o foarte voalata acuzatie cum ca George nu prea ar incerca unele vinuri despre care scrie, dintr-un motiv cat se poate de evident: nu face foarte des poze sticlelor. Rasete isterice in public. Mai mult, acelasi domn X a oferit niste motive hilare pentru care vinurile respective au fost proaste: au prezentat urme evidente de oxidare. Voi reveni asupra acestui aspect putin mai incolo.

Acum, intentia mea nu este sa-i iau apararea lui George sau sa vorbesc in numele lui. Putea fi oricine in locul lui si fiecare isi poarta singur de grija. In plus, omul a contraatacat foarte eficient, descoperind un articol mai vechi din Evenimentul Zilei in care, surpriza, domnul X lauda pana la sfinti si inapoi, un anume vin: ati ghicit, Vina Bosconia 2003. Dar ceea ce doresc prin aceasta postare este sa-mi arat fatis dispretul pentru astfel de indivizi de teapa lui X. Aceasta postare nu este un pamflet ci exprima, pur si simplu, sentimentul de lehamite si greata care ma incearca. Imi este o greata profunda atunci cand astfel de indivizi folosesc toporul pentru a despica un fir de iarba. Lehamite de asemenea personaje care au preferat mereu sa vada paiul din ochii altora decat barna din ochii lor. Sa starpim aceasta ciuma neagra pe care o raspandesc niste neaveniti si necunoscatori. Noi suntem cei mai in masura sa vorbim despre vin, ca doar detinem restaurante, facem vizite pe la diversi producatori si chiar detinem o colectie frumusica de sticle. Ei bine, dragi tovarasi, exponenti decrepiti ai partidului unic de odinioara, e timpul pentru un reality check: astazi, pana si Ghita de la bacanie poate avea aceasta pretentie fara ca cineva sa aiba dreptul de a-l judeca doar pe baza considerentelor de mai sus. Pentru ca, in acest domeniu al vinului, principalul motor care misca toate rotitele este pasiunea. Iar daca pasiunea este mare, poti deveni foarte usor un autodidact, ca doar traim in era informatiei. Daca mai ai si niste papile sensibile si competente, deja poti emite pretentii. Doar ca noi, bloggerii (sau cel putin, o buna parte), nu prea emitem pretentii de felul asta. Preferam sa ne vedem de treaba si de scrisul nostru, sa incercam vin dupa vin si sa devenim mai buni in ceea ce facem de cativa ani incoace. Daca unii ne considera "neaveniti" sau "necunoscatori", este treaba lor. Eu, cel putin, prefer sa ii ignor. Totusi, pot face asta pana in punctul in care nesimtirea acestor indivizi devine insuportabila. Si atunci reactionez. Dar vorba lunga, saracia omului, ca as putea s-o tin asa 3 zile si 3 nopti.

Un singur sfat ii mai dau domnului X. Inainte de a posta tot felul de tampenii despre anumite vinuri, ar face bine sa se si intereseze inainte despre cum sunt facute. Sa nu iti placa un vin ca are note oxidative este una dar sa-l demolezi doar pentru ca n-ai habar ca vinul respectiv este facut intentionat in acel stil, este cu totul altceva. In primul rand, dai dovada de superficialitate demna de o cauza mai buna. Si mai haios este sa recunosti senin faptul ca, intr-adevar, nu cunosteai un astfel de amanunt inainte de a-ti baga degetul mijlociu in gura sticlei. Da, exista poze care sa ateste acest gest marlanesc dar se pare ca l-am interpretat eu gresit. Pentru ca, citez: "nu am vreo tangenta cu vinul". Intr-adevar, poate nu am, dar macar pot spune ca am tangente cu bunul simt si ca n-am venit cu pluta pe Dunare in aceasta lume. Asta chiar daca Dunarea se afla la doi pasi de mine. Deci, in toata povestea asta cu vinul oxidat, cine este neavenitul pana la urma? In plus, mai ai si pretentia ca ai luat sticlele direct de la producator. Halal, monser, n-am ce zice. Dar poate toate scaparile astea nu au fost decat un pretext murdar pentru a mai da cu tifla in cap unor oameni, a caror singura vina este ca te-au bagat prea mult in seama. Hai, succesuri nebanuite in afaceri, in curand am sa inchin un pahar de Gravonia oxidat in cinstea dvs.

P.S. Orice asemanare cu personaje reale nu este deloc intamplatoare.

Clanul sicilienilor: Zabu Grillo 2013 (Italia)

O surpriza extrem de placuta din insorita Sicilie, la un pret mai mult decat atractiv: in jur de 5 Euro (belvini.de). Olfactiv, aduce in prim plan note de fructe albe, mar, caisa, piersica, plus adieri florale. Toate sunt livrate intr-un ambalaj curat si surprinzator de precis. Gustativ, vinul prezinta o corpolenta medie, exista si un strop de substanta pe care nu il intalnesti de obicei la un asemenea pret. Concentratie decenta a fructului, bine echilibrat de o aciditate medie care se integreaza la fix in peisaj; finalul scurt-mediu este dominat de note citrice suave, in special grapefruit. Cu adevarat impresionanta este performanta acestui sicilian de a nu se "rupe" nici la temperaturi mai inalte.

Un vin curat, in care fructul este vioara intai dar nu devine trivial nici o clipa. Ofera placere de la inceput pana la sfarsit, si as indrazni sa spun ca isi depaseste destul de mult conditia impusa de banii la care se da. Cred ca ar merge de minune insotit de prezenta unor nume ca Alain Delon, Jean Gabin si Lino Ventura. Toti la pachet, intr-un clasic al anilor '60. Enjoy!

Don Melchor 2007 (Chile)

Deoarece vremea de afara nu lasa loc vreunui dram de inspiratie in reteaua mea neuronala, am considerat ca este nimerit sa va readuc in atentie unul dintre cele mai bune vinuri pe care le-am baut in "cariera" mea: Don Melchor 2007, produs de gigantul chilian Concha Y Toro.

Nu are rost sa intru in detalii privind istoria acestui vin icon din Chile, informatii pot fi gasite cu duiumul printr-un banal click pe Google. Dar pentru cei care au inca impresia ca Chile poate produce doar vinuri ieftine, pline de fruct si alcool, este bine sa aflati ca exista si o legiune intreaga de exemplare high end. Bine, sunt convins ca multe din acestea sunt facute dupa aceleasi principii enumerate mai sus, mai putin pretul, bineinteles. Totusi, Don Melchor a devenit celebru tocmai prin faptul ca s-a indepartat putin de la axioma respectiva. Iar legaturile sale cu Bordeaux, inca de la inceputuri, se simt si acum. Nu-mi ramane decat sa dau copy-paste la recenzia mea pentru Unvinpezi, pentru a va face o idee clara despre impactul vinului asupra simturilor mele. Pentru ca, intr-adevar, am avut parte de o experienta mai mult decat interesanta si edificatoare in ceea ce priveste nivelul calitativ la care poate ajunge un vin chilian.

"De obicei, atunci cand ma aflu in fata unui vin cu adevarat fin, am tendinta de a nu abuza de diversi descriptori. Prefer sa las vinul sa ma poarte in universul sau unic, astfel ca simtul critic se duce in plan secund. Nu paleta aromatica este importanta in cazul acestui Don Melchor, ci comportamentul sau intr-un interval de aproape 24 de ore. Olfactiv, vinul evolueaza neincetat, fiecare ducere a paharului la nas dezvaluind noi si noi arome. Echilibrul este impecabil, concentratia perfecta a fructului fiind completata fara cusur de o aciditate superba si de un munte de tanini extrem de slefuiti dar, in acelasi timp, foarte fermi. Are o textura fina, eleganta, nobila, care aminteste de marile vinuri din Bordeaux. Structura sa este impenetrabila si indestructibila, ca si cum vinul este protejat de un scut invizibil care nu permite factorilor externi sa disturbe armonia propriilor elemente. Daca in Chile s-ar aplica aceleasi criterii de clasificare din Bordeaux, consider ca Don Melchor ar merita calificarea directa in liga premier grand cru classé. Necesita o aerare indelungata, iar structura ii va permite sa reziste fara probleme inca cel putin 15 ani de acum incolo."

Restante

De cand am inceput colaborarea cu cei de la Unvinpezi, rata vinurilor incercate in ultima vreme a crescut simtitor. Astfel se face ca am ramas cu destule restante pe blog, dar acest lucru se datoreaza si chefului de scris, cel care acum este, acum nu este. Voi incerca sa va prezint, pe scurt, o parte din vinurile asupra carora mi-am indreptat atentia in ultimele luni si care nu au reusit sa prinda un loc in fata pe acest blog.

Isabella Chardonnay 2012 - Muratie Estate (Africa de Sud)

- Muratie este un producator cu foarte vechi state de servicii in lumea vinului sud-african. Acest Chardonnay, baricat 9 luni de zile, vine cu nuante foarte placute de gutuie, mar bine copt, ananas, lemn bine integrat in peisaj, plus usoare impresii florale. Gustativ, vinul se afla de partea eleganta a spectrului aromatic; o textura destul de fina chiar daca fructul nu este la cote minime, aciditatea este medie, iar finalul persistent aduce cu sine un mix de note citrice si usor migdalate. Un vin bine facut si inchegat, in care lemnul vine doar sa sustina fructul, nu sa-l domine. In jur de 11 Euro, belvini.de

Chateau Toumilon 2013 - Graves (Franta)

-o noua reusita din partea celor de la Lidl, la capitolul Graves. Un nas destul de funky la inceput, in care am detectat un iz interesant de muraturi (da, nu este un caz singular in "cariera" mea si nu este ceva neaparat negativ pentru mine), amestecat cu note de fructe albe bine coapte, ardei gras si nuante florale. Atacul initial este destul de sustinut, concentratia fructului este una decenta, aciditate medie iar finalul scurt dar curat aduce in prim plan aluzii citrice si vegetal-florale. La 20 lei, un rcp bun, daca tinem cont de zona din care provine.

 
Roesslin Pinot Blanc 2012 Cuve Reservee (Franta)

- tot Lidl, dar de data asta Alsacia. Un Pinot Blanc care a reusit sa ma ia oarecum prin surpindere. Nas cu mult fruct, in special para, caisa bine coapta, piersica, plus aluzii florale. Gustativ, atacul este in forta, direct in plex, concentratie mare a fructului, corpolenta peste medie; aciditate scazuta dar finalul prezinta note citrice, in special grapefruit, care salveaza vinul de la senzatie de greutate excesiva. Nu este musai un stil pe care-l agreez, dar o realizare cat se poate de ok per total. In jur de 18 lei, daca mai tin bine minte.

Purcari Merlot 2011 (Republica Moldova)

- simt nevoia unei confesiuni: mi-a placut destul de mult acest Merlot de peste Prut. Incepand cu puritatea si expresivitatea nealterata a fructului si terminand cu finalul proaspat, suculent, in care fragii domina atat de puternic incat te intrebi daca nu s-a strecurat si ceva suc din acest fruct :) In rest, avem de-a face cu un profil clasic pentru acest soi, asa ca nu voi insista. Foarte usor de baut si suculent, se duce pe gat cu o viteza ametitoare.

Midalidare Cabernet Sauvignon & Petit Verdot 2012 - Mogilovo Single Vineyard (Bulgaria)

- achizitionat in urma unei vizite la Balchick din aceasta toamna. Nu stiam nimic despre aceasta proprietate si recunosc faptul ca m-am lasat cucerit de aspectul serios al sticlei si al etichetei elegante. Evident, luat la pret de statiune, undeva la 17-18 leva, dar poate fi gasit si direct pe site-ul producatorului, unde se vinde cu vreo 12 leva. Este un vin considerat entry level in portofoliul Midalidare, si unul destul de reusit as putea spune. Nas intens, cernelos, coacaze coapte, fructe negre, condimente si impresii vegetale. Gustativ, se afla de partea grea a vietii, destul de apasator pe papile si cu un nivel ridicat de alcool (14,5%). Totusi, mi s-a parut destul de bine inchegat, in ciuda stilului extractiv si usor fortat pe care-l afiseaza. Acidiatea este medie, tanini moi si foarte bine copti, iar finalul vine cu un amestec interesant de fruct si impresii picante. Deloc rau la banii lui si as fi curios cum se prezinta vinurile din gama medie sau high.

Patrician Pinot Noir 2011 - Crama Francu (Romania)

Iata una dintre cele mai placute surprize in materie de Pinot Noir romanesc. Nu sunt deloc impresionat de vinurile bio, eco, naturale sau cum doriti sa le mai spuneti asa ca nu acesta a fost principalul motiv al achizitiei. Pur si simplu, am profitat de un pret foarte bun in Kaufland (17 lei), stiut fiind faptul ca vinurile din gama Patrician pot fi gasite si la tarife duble. In plus, am facut o obsesie din a gasi un Pinot autohton decent la pret, tipic inainte de toate, care sa nu fie confundat cu un Syrah, sa nu aiba miros de Skittles sau sa fie luat la misto prin vinificarea in rose. Ei bine, dragilor, se pare ca am gasit ceea ce cautam. La Adamclisi.

Nu ma asteptam la un vin care sa-mi scuture universul din temelii si nici nu am gasit asa ceva. Dar mi-a placut din cale afara simplitatea acestui exemplar, prin notele sale sincere de cireasa proaspata, zmeura si aluzii carnoase. Usor de baut, moale, suculent, prezinta o naturalete dintre cele mai placute in exprimare. Bine echilibrat, curat, aciditate puternica si un final scurt dar onest, fara complicatii inutile si pretentii fortate de complexitate.

In concluzie, daca vrei cu adevarat sa scoti un Pinot decent si tipic, se poate. Conditia de baza este sa nu-ti bati joc de el, mai ales ca aveam de-a face cu, probabil, cel mai capricios soi din galaxie. Daca nu te pricepi, mai bine o lasi balta si te rezumi la Cabernet-ul care nu-ti da mari batai de cap.

Un alsacian interesant din Lidl: Riesling Weinberg 2010

Acest Riesling mi-a atras atentia pe rafturile din Lidl din 3 motive:

1. Este probabil cel mai matur exemplar alb vazut pana acum in acest magazin, astfel ca ma rodea curiozitatea sa incerc marea cu degetul. Stiu, una dintre regulile de baza ale achizitionarii de vinuri dintr-un supermarket este sa eviti asemenea vinuri; conditiile de stocare le-ar putea ucide inainte de vreme. Dar experientele personale din trecut m-au incurajat sa-mi asum acest risc.

2. Riesling-ul in cauza are precizat pe eticheta asa-numitul "lieu-dit", ceea ce s-ar traduce la noi printr-un soi de plai viticol. De obicei, este vorba de o regiune care, in cele mai multe cazuri, are "atasata" si o podgorie. In acest caz, Weinberg.

3. Cand vine vorba de Riesling-ul sec de Rhin, intotdeauna am preferat variantele cu cel putin 3-4 ani la bord. In tineretea extrema, aceste vinuri nu mi se par deosebit de interesante, sunt dure, iar acea aciditate monstruoasa tinde sa acopere intreaga placere. Ma rog, asta este mai mult un pitic personal pe creier, stiu multi oameni care nu sunt deranjati de aceste aspecte.

Revenind la obiectul acestei postari, lucrurile nu au inceput foarte promitator dupa debusonare. Dop Nomacorc, destul de lung ce-i drept, dar care nu este cea mai inspirata solutie daca vrei sa lasi un vin cativa ani la sticla. Culoare galben-auriu deschis, iar primele impresii olfactive au venit cu note oxidative: mar batut, nuci arse si cam atat. Totusi, experienta personala cu multe albe mature m-a invatat ca rabdarea este o virtute in astfel de cazuri. Zis si facut. Am revenit dupa circa 1 ora si brusc un zambet mi-a luminat fata. Am avut o presimtire ca notele oxidative vor da inapoi si chiar asta s-a intamplat. De aceasta data, vinul a prezentat un profil clasic de Riesling matur, cu aluzii de mandarina, un foarte usor iz de hidrocarburi, mar bine copt, mango si putin ghimbir. Gustativ, lucrurile au stat neasteptat de bine, cu o concentratie surprinzatoare a fructului si o aciditate killer, chiar si dupa 4 ani. Am intalnit vinuri din 2013 care pot fi considerate plate prin comparatie. Finalul scurt-mediu este extrem de citric, cu note de lamaie proaspat stoarsa si care provoaca instant nevoia de a asocia vinul cu preparate solide.

Pret initial: 23 lei. Achizitinat la reducere cu 16 lei. Dar si la acesti bani sunt convins ca unii vor comenta si vor gasi nod in papura. Fata de cele mai multe albe proaspete de gasit in Lidl, acest Riesling mi s-a parut ca ofera macar jumatate de dimensiune in plus.

SERVE, dupa 20 de ani

Dupa cum probabil ati aflat deja, SERVE a implinit 20 de ani de existenta. Adicatelea, cea mai longeviva crama cu capital strain privat din tarisoara noastra draga. Cu aceasta ocazie, saptamana trecuta a fost organizata o "adunare" generala la Casa Doina, un stabiliment dragut aflat in Bucuresti. Impreuna cu sotioara mea mult iubita, Diana, am acceptat cu drag invitatia de a participa la acest eveniment. Restul este istorie. Cam tot ce se putea afla despre evenimentul respectiv s-a scris deja pe bloguri si pe diverse retele de socializare.

Multa lume buna, cam toata floarea cea vestita a bloggerimii de vin, reprezentanti ai concurentei, distribuitori si alti prieteni de-ai casei, toti au tinut sa fie prezenti pentru a marca aceasta borna importanta din istoria viticulturii autohtone. Organizarea a fost excelenta, discutiile nenumarate, vinul a curs din toate directiile. S-au impartit si 5 premii pentru diverse persoane sau colaboratori care au contribuit la imaginea SERVE de-a lungul timpului. Dintre toate, cel mai interesant gest mi s-a parut acordarea unui premiu pentru, atentie, Vinarte. Da, ati citit bine, o crama de la noi premiaza concurenta. Cei care cunosc istoria celor 2 crame vor intelege imediat motivele unui asemenea gest. Nu cred sa mai fi intalnit la noi o asemenea situatie, in tara care a dus anormalitatea la rang de normalitate. Bravo celor de la SERVE si sper ca, pe viitor, sa mai avem parte de asemenea premieri si din partea altora. Poate in ceasul al 12-lea, ai nostri vor intelege ca singura sansa ca vinul romanesc sa fie cu adevarat apreciat in afara este colaborarea si nu moartea in chinuri a caprei vecinului.

Dar, in primul rand, nu trebuie sa uitam niciodata de cine a fost si ce a reprezentat contele Guy Tyrel de Poix. Industria noastra de profil datoreaza extrem de mult acestui corsican venit pe meleagurile mioritice, pentru a exploata potentialul viticol de aici. SERVE a fost, este si va fi mereu legat de numele contelui indragostit iremediabil de Feteasca Neagra. Nu sunt patriot de felul meu, cel putin nu in sensul clasic al termenului. Dar trebuie sa apreciez si sa ma simt miscat atunci cand un strain prinde radacini atat de adanci in solurile din Dealu Mare, incat ultima lui dorinta a fost sa fie inmormantat in tarana acestor locuri. Si totusi, mai exista cineva care a marcat cu varf si indesat cei 20 de ani de existenta SERVE: vinificatorul Aurel Rotarescu, omul din umbra vinurilor obtinute aici. Cred ca foarte putine crame de la noi se pot lauda cu performanta de a pastra acelasi vinificator atata amar de vreme. Si acesta este unul dintre secretele constantei in calitate. Trebuie sa stii exact ce este de facut pentru a tine steagul sus, iar Aurel Rotarescu a demonstrat ca stie exact ce face in acesti 20 de ani.

Dupa vinurile deja legendare, Cuvee Charlotte si Cuvee Amaury, miercurea trecuta am fost martorul unei lansari cu totul speciale: Cuvee Guy de Poix 2011, un vin obtinut din Feteasca Neagra 100%. Mai are rost sa explic motivul acestei lansari? Ma indoiesc, cred ca este destul de clar. Cu adevarat, una dintre cele mai reusite Fetesti Negre facuta vreodata la noi. Profil clasic, feminina dar totusi cat se poate de ferma structural, cu un nivel urias de alcool (15,5%), dar minunat de bine ascuns. Totul se leaga fara cusur inca de acum, dar cred ca va mai avea destule de spus in viitor. Este o editie limitata la 5000 de sticle, pretul va fi pe masura dar rcp-ul conteaza mai putin daca ne gandim la ideea din spatele vinului.

In concluzie, o seara foarte reusita si sper sa ne revedem la aniversarea a 30 ani. Daca ne-or mai tine ficatii si alte balamale ruginite pana atunci :D