Un altfel de Campionat Mondial

Inca o degustare reusita din cadrul micilor suete organizate de George. In timp ce urmaream amuzati cum Spania suferea in compania ceasornicarilor elvetieni condusi magistral de Hitzfeld, am organizat si noi un inedit meci intre Noua Zeelanda si Romania. Nici la fotbal, nici la rugby, ci la vinuri. Meciul a fost arbitrat fara greseala de un reusit Cotes du Rhone, iar prelungirile au fost dominate de un superb Jerez. Iata si un scurt rezumat al intalnirii:

1. Montana Sauvignon Blanc Reserve 2007 - Noua Zeelanda
- acest legendar producator este responsabil cu aparitia pe harta lumii a vinurilor neo-zeelandeze. Lui i se datoreaza, in mare parte, toata nebunia declansata de Sauvignon Blanc-ul produs pe aceste meleaguri. Vinul de fata reprezinta urmatoarea treapta de calitate dupa cel entry-level produs de Montana. Daca doriti sa faceti cunostinta cu un Kiwi Sauvignon Blanc facut ca la carte, atunci acest vin este o solutie excelenta. Bineinteles, de cum am apropiat nasul de pahar, am fost invadat de un miros puternic ierbos (marca inregistrata), note de kiwi, mango si putin grapefruit. Gustul este in acelasi ton cu nasul; dulce-acrisor, din nou nuante verzi, ierboase si minerale. Vinul se plimba placut prin gura, aciditate buna (dar se putea si mai bine),  este destul de serios pentru pretul sau si persistent pe final. Aproximativ 35 de lei in Real.

2. V-Legend of Transylvania Sauvignon Blanc 2009 - Cramele Recas (Romania)
- iata un vin destul de laudat pe la noi si recunoscut ca oferind un bun raport calitate-pret. Daca cei mai multi l-au laudat, eu am fiu Gica-contra (a se citi Van Helsing) si am sa-i infing o mica tepusa in inima. Pur si simplu a fost surclasat de omologul sau neo-zeelandez. Culoare palida ca deh, asa-i sta bine unui vampir; nasul este aproape mut, rasar timid doar cateva note de grapefruit si eterna piersicuta. Ok, daca peste nas am trecut cu o oarecare ingaduinta, gustul a fost de-a dreptul anemic. Mie unuia nu mi-a spus mai nimic, doar acele drojdii piersicate, un corp extrem de subtire si apos, aciditate ridicata - un dezechilibru total. Dar, vorba lui George, merge de-un sprit. Si atat. Ii recomand vampirului mioritic sa-si mai ascuta dintii...

3. Belleruche Cotes du Rhone 2007 - M. Chapoutier (Franta)
- un cupaj clasic pentru aceasta zona: 80% Grenache si 20% Syrah. Vinul acesta promitea multe inca de pe hartie. Avem unul dintre cele mai sonore nume din Rhone - Chapoutier; in plus, 2007 a fost un an excelent de-a lungul si de-a latul Rhone-ului, intens laudat de prietenul declarat al zonei, Robert Parker Jr. Chiar daca acesta este un vin entry-level din portofoliul Chapoutier, marea diferenta o face anul de productie. Combinand acest element cu un producator legendar, nu poate iesi ceva prost. Si, intr-adevar, asteptarile mi-au fost confirmate. Nu va ganditi la cine stie ce minunatie de vin, ca nu este. Dar, pentru pretul sau (undeva in jur de 30 lei), sticla de fata ofera destule. Contrar asteptarilor, este un vin modern, fresh, dominat de arome intense de cirese, ceva prune dar si pamant. Corpul este mediu, isi fac simtite prezenta note de fructe rosii care invaluie placut cerul gurii. Taninii sunt oarecum calcarosi dar destul de subtili, cat sa nu deranjeze ordinea generala. Post-gust elegant si mediu. Ceea ce m-a frapat a fost cat de bine este integrat alcool-ul, aflat la cote destul de mari - 14,5%. Nici zare de fierbinteala in nas sau la final. Daca cei din Lumea Noua ar obtine mereu acest echilibru al componentelor, lucrurile s-ar schimba in bine...pentru mine, cel putin. Un vin delicios, usor de baut acum, dar care te indeamna sa mai pui deoparte ceva sticle pentru inca vreo 2-3 ani.

4. Nectar Pedro Ximenez - Gonzales Byass (Spania)
- vai de mine si de mine, ce licoare! Un vin dulce de Jerez, fortificat cu distilat de vin. Astfel de licori nu sunt pentru toata lumea si chiar trebuie sa-ti placa acest gen de vin, pentru a-l aprecia cum se cuvine. Culoare maronie, ca a unui vin dulce natural de vreo 100 de ani. Nasul este dominat de note puternice de stafide, smochine si dulceata de nuci. Partea interesanta insa urmeaza atunci cand il plimbi putin prin gura. Nu te frapeaza aromele ci senzatia de catifelare pe care ti-o ofera. Am avut impresia ca nici macar nu beau ceva lichid, ci ca o panza de catifea mi-a acaparat cerul gurii si limba. Aciditatea buna il pastreaza in forma, nefiind greu atunci cand il bei. Post-gustul este ridicol de lung, cred ca mai simteam aromele persistand si dupa 1 minut si ceva. O experienta intensa si ciudata, in acelasi timp. Excelenta prestatie si ma incearca un zambet amar cand ma gandesc cat de trecute cu vederea sunt aceste vinuri de Jerez, in toate formele lor de vinificare si invechire.

Per total, a fost un meci interesant din care tot reprezentantul nostru a iesit cel mai sifonat. Vi se pare o surpriza? Ehhh, da' de unde...Elvetia a batut Spania la Mondiale, asta e o surpriza!