Daca tot vine vara si nu prea sunt un adept al rose-urilor, m-am decis sa incerc din ce in ce mai multe vinuri albe, un capitol neglijat de mine pe nedrept in ultima vreme.
Intrebare de 1000 de puncte: cati dintre voi ati auzit de "celebrul "soi Viura? Nu aud inca nimic...aha, stiam eu. Cum nici eu habar n-aveam ce este cu acest soi cultivat in ultra-cunoscuta regiune Rioja, mi-am spus ca e timpul sa incerc ceva complet nou. Cu toate ca Rioja este raiul spaniol al vinurilor rosii, putini stiu ca aici se produc si vinuri albe de foarte buna calitate si obtinute din cateva soiuri indigene foarte interesante. De fapt, situatia in Rioja este asemanatoare cu cea din Bordeaux; vinurile rosii sunt predominante dar, pentru cei interesati si de soiuri albe, ambele regiuni ofera un excelent raport calitate-pret in aceasta categorie. Trebuie doar sa sapati putin pentru a da peste unele comori ascunse destul de bine.
Ok, sa trecem la vinul propriu-zis. Stiu ca George are o mare retinere cand vine vorba de vinuri albe mai vechi de 2008 si care zac in supermarket, dar eu am zis sa-mi asum acest risc. Cel putin in sticla, culoarea nu prezenta nici un element suspect...Culoare galben pai limpede; nasul este fresh, cu note florale si un foarte pronuntat caracter citric. Deasemenea, daca mai agitati putin paharul, incep sa iasa la lumina si cateva accente minerale. Nu as fi vrut, dar trebuie sa compar din nou acest tip de miros cu pietricele de rau faramitate :). Nu este un nas din cale afara de expresiv, nu esti luat pe sus de diverse arome, dar este auster si curat. Gustul este cam in acelasi ton cu nasul, dominat de notele citrice si minerale. Aciditatea este ridicata si destul de bine integrata, scotand in evidenta mineralitatea vinului. Final scurt spre mediu, curat si extrem de sec.
Vinul de fata este unul simplu, auster si nepretentios, dar foarte fresh (chiar neasteptat dat fiind anul de productie) si care ar merge de minune cu preparate pescaresti sau cu fructe de mare. Este un vin old school, in care nu veti gasi arome de vanilie, cine stie ce fructe exotice sau eterna piersicuta. Nu exista rest de zahar, vinul este sec de la inceput pana la final, deci nu este recomandat fanilor de demi-seci. Sincer, recomand acest Viura doar celor care au de gand sa-l asocieze cu diverse preparate sau care s-au saturat sa tot bea Chardonnay-uri sau Sauvignon Blanc-uri exotice de prin Lumea Noua. Il puteti gasi in Real, in jurul a 15 lei/sticla.
Concursul de vinuri spumante romanesti 2024 si doua-trei panseuri
Acum 2 săptămâni
12 comentarii:
Hm, stai sa traduc pentru publicul larg: "sec, mineral, citric" adica o acritura sarata cu gust ierbos, smirghel pe limba:)
Cred ca ai descoperit remediul perfect pentru mahmureala:)
Acuma, lasand gluma, asta e unul dintre vinurile pe care il remarc de fiecare data in raft. O sa-l cumpar si eu. Parca au si o varietate de rosu, nu?
:)) Hmmm, asa ar parea la prima vedere, doar ca treaba nu sta chiar asa :) E foarte fresh pt varsta lui, asta m-a uimit. Corpul e cam subtirel dar la banii astia nu poate emite pretentii f mari. E foarte usor baubil, merge si cu mancare, are nivel de alcool normal si nu e piersicuta :) Putin racit, pe vremea asta, curge bine pe gat...
Exista si un Tempranillo de la Reinosa, asa e. Pt asta alb e o oferta acum, pe la 15 lei/sticla...
Apropos, cum dumnezeu sunt atatea vinuri albe cu aroma pronuntata de piersica, vorba ta?
George, cred ca sunt cateva variante; ori soiul respectiv prezinta astfel de arome, ori multe vinuri sunt putin aromatizate in acest sens (sau se folosesc anumite drojdii??). Sau poate vinificarea se face in asa fel incat sa iasa in evidenta aceasta aroma. Nu prea stiu care-i cauza, sincer. Imi dau si eu cu presupusul...
Ideea e ca, in cazul anumitor vinuri, aceasta aroma de piersica pare fortata si nelalocul ei; parca-i bagata cu forcepsul acolo
deci am 1000 de puncte?
Alin, iti acord cele 1000 de pct :) Felicitari!
acum ce ma fac cu ele?
Ehhh, eu doar ti le-am acordat, vezi tu ce faci cu ele :) Le adaugi la palmares :)
Ei, Ciprian, cei care s-au săturat de chardonnay sau de SB pot recurge la Crâmpoşie, Fetească Albă sau chiar la Mustoasă. De ce la Viura? :-) Ah, da, preţul...!
Ei, Mihnea, m-ai prins! Nu sunt patriot! Damn :)
și io aș merita cele omiedepuncte :-P l-am beut pe acesta acum un an, tot 2006, la un restaurant spaniolesc din bucurești. a fost 50RON :-) și pe mine m-a uimit umpic prospețimea la vârsta lui, ba chiar l-am considerat un vin interesant pentru povestea credibilă pe care o spune :-)
Off, Radu, ai si tu 1000 de pct :). Si da, este fresh tare pt un alb din 2006; banuiala mea e ca, tinut in conditii bune, vinul asta mai poate rezista cativa ani bunisori la sticla
Trimiteți un comentariu